ACÚZĂ, acuze, s. f. (Livr.) Acuzare. – Din acuza (derivat regresiv). (Sursa: DEX '98 )
ACÚZĂ s.f. (Jur.; liv.) Învinuire, acuzare. [< acuza, cf. it. accusa]. (Sursa: DN )
ACÚZĂ s. f. acuzare. (< it. accusa) (Sursa: MDN )
ACÚZĂ s. v. acuzare, acuzație, învinovățire, învinuire. (Sursa: Sinonime )
acúză s. f., g.-d. art. acúzei; pl. acúze (Sursa: Ortografic )
| acuza verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a |
| (a) acuza | acuzare | acuzat | acuzând | singular | plural |
| acuză | acuzați |
|
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect |
| singular | I (eu) | acuz | (să) acuz | acuzam | acuzai | acuzasem |
| a II-a (tu) | acuzi | (să) acuzi | acuzai | acuzași | acuzaseși |
| a III-a (el, ea) | acuză | (să) acuze | acuza | acuză | acuzase |
| plural | I (noi) | acuzăm | (să) acuzăm | acuzam | acuzarăm | acuzaserăm, acuzasem* |
| a II-a (voi) | acuzați | (să) acuzați | acuzați | acuzarăți | acuzaserăți, acuzaseți* |
| a III-a (ei, ele) | acuză | (să) acuze | acuzau | acuzară | acuzaseră |
* Formă nerecomandată
| acuză substantiv feminin | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | acuză | acuza |
| plural | acuze | acuzele |
| genitiv-dativ | singular | acuze | acuzei |
| plural | acuze | acuzelor |
| vocativ | singular | acuză, acuzo |
| plural | acuzelor |
