A da (sau a lua) în (sau la, prin) tărbăceală = a da în tărbacă
A i se scurge (sau a-i curge) cuiva ochii după cineva (sau după ceva) = a se uita cu mult drag la cineva sau la ceva, a-i plăcea foarte mult cineva sau ceva, a ține mult la cineva sau la ceva
A nu (mai) zice (sau spune) (nici) cârc = a nu (mai) spune nici o vorbă, a tăcea chitic
A nu zice nici bleau = a tăcea din gură, a nu (mai) scoate o vorbă
A nu zice nici mârc = a nu zice nimic, a tăcea din gură
A pierde laptele = (despre femelele unor mamifere) a le scădea sau a le înceta secreția laptelui (într-o perioadă când aceasta ar trebui să fie normală)
A pune ochii (pe cineva sau pe ceva) = a-i plăcea cineva sau ceva; a pune sub observație, a urmări
A păstra tăcere(a) = a tăcea; a nu se destăinui
A rămâne (sau a sta, a zăcea) baltă = a fi lăsat în părăsire; a sta pe loc, a stagna
A se petrece din lumea noastră (sau din această lume) = a muri
A se prăpădi după cineva (sau ceva) = a iubi, a-i plăcea cineva (sau ceva) foarte mult
A sta (sau a zăcea) pe cotlon = a pierde vremea; a lenevi, a trândăvi
A sta (sau a zăcea) pe cuptor sau a se muta de pe vatră pe cuptor = a trândăvi
A sta (sau a zăcea, a cădea) polog = a sta (sau a zăcea, a cădea) grămadă
A tăcea ca porcul în păpușoi (sau în cucuruz) = a tăcea prefăcându-se că este preocupat de ceva foarte important spre a nu răspunde la aluzii sau la învinuiri directe
A tăcea chitic (sau molcom, mâlc, ca peștele, ca pământul, ca melcul) = a nu spune nimic
A tăcea din gură = a nu (mai) vorbi nimic
A tăcea molcom = a păstra tăcere completă, a nu spune nimic
A tăcea mâlc = a nu spune nici un cuvânt, a nu scoate o vorbă; a tăcea chitic
A(-i) ieși (cuiva) cu gol(ul) = a ieși înaintea cuiva cu un vas gol (prevestindu-i prin aceasta un insucces)
A(-i) merge (ceva) (drept) la inimă (sau la suflet) = a(-i) plăcea foarte mult
A(-i) merge (cuiva ceva) la suflet = a(-i) plăcea mult, a(-i) produce o mare satisfacție
A-i cădea rău = a nu-i conveni, a nu-i plăcea
A-i fi cuiva drag (cineva sau ceva) = a-i plăcea, a îndrăgi, a iubi
A-i fugi (cuiva) ochii după cineva = a nu-și mai putea lua ochii de la cineva, a privi insistent, cu admirație, cu dor; a-i plăcea de cineva
A-i merge (cuiva ceva) la inimă = a-i plăcea (ceva) foarte mult
A-i merge (sau a-i umbla, a-i toca) (cuiva) gura ca o moară (hodorogită sau stricată, neferecată etc.) = a vorbi mult (și inutil), a nu-i tăcea gura
A-i rămâne cuiva inima sau ochii la ceva (sau la cineva) sau a-i rămâne cuiva ceva (sau cineva) la inimă = a-i plăcea cuiva foarte mult un lucru sau o persoană
A-i umbla cuiva gura ca o râșniță = a vorbi foarte mult; a vorbi întruna; a nu mai tăcea din gură
A-și linge degetele =a-i plăcea foarte mult (ceva de mâncare)
A-și strânge gura = a se reține; a tăcea din gură
Asta sau aia e) altă căciulă = (aceasta e) altceva, altă socoteală
Copil de casă = fiu de boier care făcea serviciul de paj la familia domnitoare sau la boierii mari
Culcă-te sau poți să te culci pe o (sau pe acea) ureche = ia-ți nădejdea; e în zadar să mai păstrezi vreo speranță
Nici cu gândul n-am gândit = nici nu m-am așteptat la asta, n-am crezut că se va întâmpla aceasta
Pe (sau în) vremea aceea (sau acea vreme) = pe atunci
Pe atât(a) sau p-atâta = în această măsură, într-atâta, cu atâta, la atâta
Pe moment = în prima clipă, în acea clipă
Pentru ce (sau aceasta, aceea) = deci, așadar, de aceea, drept care, din care cauză
Turbare de cap = zăpăceală, confuzie
a fi luat noi = a nu spune nimic, a tăcea chitic; a se îmbolnăvi de reumatism
a nu zice (a tăcea) mâc = a tăcea chitic
a o mucli = a nu mai riposta, a tăcea
a tăcea mocniță = a nu scoate niciun cuvânt
da (sau a lua) în (sau la, prin) tărbacă = a) a bate zdravăn; b) a batjocori, a ocărî; a-și bate joc de cineva, a da în tărbăceală
ACÉL1, ACEÁ,acei, acele, adj. dem. (antepus) (Arată că ființa, lucrul etc. desemnate de substantivul pe care îl determină se află mai departe, în spațiu sau timp, de vorbitor) Acel om. Acea casă. [Gen.-dat. sg.: acelui, acelei, gen.-dat. pl.: acelor] – Lat. *ecce-illu, ecce-illa. (Sursa: DEX '98 )
ACÉL2, ACEÁ, pron. dem. v. acela1. (Sursa: DEX '98 )
ACÉL aceeá (acéi, acéle)dem. (se folosește pentru a indica pe cineva sau ceva care este relativ depărtat de subiectul vorbitor). ~ băiat. /<lat. ecce-illu, ecce-illa (Sursa: NODEX )
ACÉL2, ACEÁ,acei, acele, adj. dem. (Arată că ființa sau lucrul al cărui nume îl determină este (mai) depărtat de subiectul vorbitor; când urmează după substantiv are forma acela, aceea) Acel om. Vremea aceea. [Gen.-dat. sg. acelui, acelei, gen.-dat. pl. acelor; (când are forma acela, aceea) gen.-dat. sg. aceluia, aceleia, gen.-dat. pl. acelora – Var.: acéla, acéea adj. dem.] – Lat. ecce-illu, ecce-illa. (Sursa: DLRM )
ACÉL1, ACEÁ, pron. dem. v. acela2. (Sursa: DLRM )
ACÉL adj. cel. (~ de colo.) (Sursa: Sinonime )
acél, adj. și pron. – Aceea pron. f. (cu sensul n.): de aceea. – Mr. ațel, megl. țelea, istr. țel(a). Formele adj. antepus: acel (f. acea), gen. acelui (f. acelei), pl. acei (f. acele), gen. acelor. Ca adj. postpus și ca pron. capătă un -a enclitic; ca rezultat al acestei adăugiri, se modifică structura fonetică a f. sing. aceia (‹ aceaia ‹ aceaa), care se scrie și aceea. Prezența lui -a în cazurile prevăzute nu s-a respectat strict în limba populară și în poezie. < Lat. ecce ille, devenit *ecce illum sau *eccum illum (Diez, I, 337); Pușcariu, 9; Candrea-Dens., 532; REW 4266; DAR; Sanfeld, Syntaxe, 159-164); cf. it. quello, v. prov., sp. aquel, v. fr. cil, port. aquello. Explicarea lui -a paragogic prezintă incertitudini. Pușcariu, 9 și DAR cred că este rezultatul lui *eccum illum illac (cf. fr. celui-là, friul. kel-la). Această ipoteză este imposibilă, deoarece confundă un tratament presupus a fi romanic cu un fenomen tîrziu din fr., și pentru că pleacă de la o pronunțare primitivă *acelà, greu de admis (dacă s-ar admite, ar fi trebuit să se păstreze, sau să se reducă la pronunțarea gravă, caz în care -a aton trebuia să devină -ă). T. Papahagi, din Morfologia limbii române, 1937, 19, o explică prin fonetică sintactică. Pare mai curînd o propagare a art. f. -a, care în limba veche se aplica și adj. și s. (pădurea verdea, azi pădurea verde; cf. trăsături ale acestei concordanțe absolute în pădurii verzi, care reproduce un mai vechi pădurii verzii, și forme invechite cum ar fi tuturor oamenilor, față de oamenilor buni). Reiese de aici că femeia aceia, datorită nuanței sale dublu demonstrative, și-a conservat dubla articulare, ca alte ori femeia carea, cf. omul carele. Se înțelege mai puțin extinderea de la f. la m. și la cazurile oblice; dar numai dacă se concepe ca art., se explică faptul că, fiind aton, -a nu a devenit -ă. Der. același (f. aceiași), adj. și pron., unde -și reprezintă lat. sic „astfel”, cf. cineși, careși, acestași; în spiritul acestei comparații, cf. expresiile regionale și mai curînd infantile iciașa (‹ aici așa), coleașă (‹ colea așa); acelălalt (var. acel(l)alt), adj. și
pron. Cf. cel. (Sursa: DER )
acél adj. m. (antepus), g.-d. acélui, pl. acéi; f. sg. aceá, g.-d. acélei, pl. acéle, g.-d. m. și f. acélor (Sursa: Ortografic )
acél, aceá pron demonstrativ, pl. aceĭ, acele (lat. eccu-ílle). Arată persoana orĭ lucru depărtat, în opoz. cu accest [!]: acel om, acea femeĭe; omu acela, femeĭa aceĭa; aceĭ oamenĭ, acele femeĭ, oameniĭ aceĭa, femeile acelea. O bătaĭe ca aceĭa (Fam.), o bătaĭe țeapănă (ca aceĭa pe care o știțĭ.) Un bețiv ca acela, un mare bețiv. Eŭ nu-s de aceĭa, de acelea, îs om onest orĭ bun (nu din aceĭ oamenĭ orĭ din acele femeĭ cu nume răŭ). De aceĭa, pentru aceĭa, din acest motiv, de asta. După aceĭa (nord), după asta, pe urmă, apoĭ. Tot acela,acelașĭ. V. și cel. (Sursa: Scriban )
Declinări/Conjugări
acel articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume
