ABRÚPT, -Ă,abrupți, -te, adj., s.n. 1. Adj., s.n. (Porțiune de teren) cu pantă foarte înclinată. 2. Adj. Fig. (Despre stil) Fără legătură, inegal. 3. (Despre un organ) Târâtor, repent. – Din fr. abrupt, lat. abruptus. (Sursa: DEX '09 )
ABRÚPT, -Ă,abrupți, -te, adj. 1. (Despre povârnișuri, prăpăstii etc.) Cu pantă repede, greu accesibil; accidentat, prăpăstios. 2. Fig. (Despre stil) Fără legătură, inegal. 3. (Despre un organ) Târâtor, repent. – Din fr. abrupt, lat. abruptus. (Sursa: DEX '98 )
ABRÚPT, -Ăadj.1. (Despre povârnișuri) Cu pantă foarte înclinată; accidentat, prăpăstios. 2. (Despre stil) Fără legătură; aspru; inegal. 3. (Bot.; despre un organ) Repent, târâtor. // s.n. (Geol.) Orizont (3) [în DN] dur de gresii și calcare, cu înclinare foarte mare, în regiunile cu climă aridă. [Cf. lat. abruptus, fr. abrupt]. (Sursa: DN )
abrúpt, -ăI.adj. 1. (despre un teren) foarte înclinat; accidentat, prăpăstios. 2. (despre stil) alcătuit din elemente contrastante; inegal. 3. (bot.; despre un organ) terminat brusc. II.s. n. formă de relief abruptă (I, 1). (< fr. abrupt, lat. abruptus) (Sursa: MDN )
ABRÚPT, -Ă,abrupți, -te, adj. (Despre povârnișuri, prăpăstii etc.) Cu pantă repede, greu accesibil; accidentat. – Fr. abrupt (lat. lit. abruptus). (Sursa: DLRM )
abrúpt1(a-brupt) adj. m., pl. abrúpți; f. abrúptă, pl. abrúpte (Sursa: DOOM 2 )
abrúpt2(a-brupt) s. n., pl. abrúpturi (Sursa: DOOM 2 )
abrúpt adj. m. (sil. mf. ab-), pl. abrúpți; f. sg. abrúptă, pl. abrúpte (Sursa: Ortografic )
abrúpt, -ă adj. (lat. abruptus, fr. abrupt). Prăpăstios: munte abrupt. Fig. Fără șir, aspru: stil abrupt. Adv. A scrie abrupt. (Sursa: Scriban )
ABRÚPT ~tă (~ți, ~te) 1) (despre maluri, povârnișuri) Care este în pantă foarte înclinată; aproape vertical. 2) fig. (despre stil) Care nu are legătură între idei. [Sil. ab-rupt] /<lat. abruptus, fr. abrupt (Sursa: NODEX )
