ABNÓRM, -Ă, abnormi, -e, adj. (Rar) Anormal, neobișnuit. – Din germ. abnorm. (Sursa: DEX '98 )
ABNÓRM, -Ă adj. (Rar) Anormal, neobișnuit. [Cf. germ. abnorm < lat. abnormis]. (Sursa: DN )
abnórm, -ă adj. anormal, neobișnuit. (< germ. abnorm, lat. abnormis) (Sursa: MDN )
abnórm adj. m., pl. abnórmi; f. sg. abnórmă, pl. abnórme (Sursa: Ortografic )
| abnorm adjectiv | masculin | feminin |
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | abnorm | abnormul | abnormă | abnorma |
| plural | abnormi | abnormii | abnorme | abnormele |
| genitiv-dativ | singular | abnorm | abnormului | abnorme | abnormei |
| plural | abnormi | abnormilor | abnorme | abnormelor |
| vocativ | singular | abnormule | abnormo |
| plural | abnormilor | abnormelor |
