Dex orbesc, orbesc, definiţie orbesc, dex.ro Mobile

ORBÉSC, ORBEÁSCĂ, orbești, adj. 1. Care aparține orbului2, de orb2. 2. Fig. (Despre acțiuni și sentimente) Care se manifestă orbește, nechibzuit, nesocotit, fără discernământ, lipsit de rațiune; necugetat. ♦ Peste măsură de mare; exagerat, exorbitant. – Orb2 + suf. -esc. (Sursa: DEX '98 )

ORBÉSC ~eáscă (~éști) 1) Care este caracteristic pentru orbi; propriu orbilor. 2) fig. (despre manifestările oamenilor) Care se produce fără participarea activă a rațiunii; mecanic; mașinal; Supunere ~ească. /orb + suf. ~esc (Sursa: NODEX )

orbesc adjectiv		masculin		feminin
orbesc adjectiv		nearticulat	articulat	nearticulat	articulat
nominativ-acuzativ	singular	orbesc	orbescul	orbească	orbeasca
nominativ-acuzativ	plural	orbești	orbeștii	orbești	orbeștile
genitiv-dativ	singular	orbesc	orbescului	orbești	orbeștii
genitiv-dativ	plural	orbești	orbeștilor	orbești	orbeștilor
vocativ	singular	—		—
vocativ	plural	—		—

orbi (vb.) verb tranzitiv		infinitiv	infinitiv lung	participiu	gerunziu	imperativ pers. a II-a
		(a) orbi	orbire	orbit	orbind	singular	plural
		(a) orbi	orbire	orbit	orbind	orbește	orbiți

numărul	persoana	prezent	conjunctiv prezent	imperfect	perfect simplu	mai mult ca perfect
singular	I (eu)	orbesc	(să) orbesc	orbeam	orbii	orbisem
	a II-a (tu)	orbești	(să) orbești	orbeai	orbiși	orbiseși
	a III-a (el, ea)	orbește	(să) orbească	orbea	orbi	orbise
plural	I (noi)	orbim	(să) orbim	orbeam	orbirăm	orbiserăm, orbisem*
	a II-a (voi)	orbiți	(să) orbiți	orbeați	orbirăți	orbiserăți, orbiseți*
	a III-a (ei, ele)	orbesc	(să) orbească	orbeau	orbiră	orbiseră

* Formă nerecomandată