DEȘTÍNDE vb. v. coborî, descinde, scoborî. (Sursa: Sinonime )
| deștinde verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a |
| (a) deștinde | deștindere | deștins | deștinzând | singular | plural |
| deștinde | deștindeți |
|
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect |
| singular | I (eu) | deștind | (să) deștind | deștindeam | deștinsei | deștinsesem |
| a II-a (tu) | deștinzi | (să) deștinzi | deștindeai | deștinseși | deștinseseși |
| a III-a (el, ea) | deștinde | (să) deștindă | deștindea | deștinse | deștinsese |
| plural | I (noi) | deștindem | (să) deștindem | deștindeam | deștinserăm | deștinseserăm, deștinsesem* |
| a II-a (voi) | deștindeți | (să) deștindeți | deștindeați | deștinserăți | deștinseserăți, deștinseseți* |
| a III-a (ei, ele) | deștind | (să) deștindă | deștindeau | deștinseră | deștinseseră |
* Formă nerecomandată
| deștindere substantiv feminin | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | deștindere | deștinderea |
| plural | deștinderi | deștinderile |
| genitiv-dativ | singular | deștinderi | deștinderii |
| plural | deștinderi | deștinderilor |
| vocativ | singular | deștindere, deștindereo |
| plural | deștinderilor |
