ȚÂNC, țânci, s. m. 1. (Fam.; uneori depr.) Copilaș, băiețaș. [Var.: (reg.) ținc s. m.] – Din magh. cenk. (Sursa: DEX '98 )
ȚÂNC s. v. puști. (Sursa: Sinonime )
țânc, țânci, s.m. (pop. și fam.) 1. copilaș, băiețaș. 2. pui de animal (sălbatic sau de câine). 3. popândău. 4. orbete. (Sursa: DAR )
țânc s. m., pl. țânci (Sursa: Ortografic )
ȚÂNC ~ci m. 1) fam. Pui de câine; cățel. 2) depr. Copil de vârstă mică. /cf. ung. cenk (Sursa: NODEX )
ȚÂNCUL-PĂMÂNTULUI s. v. orbete. (Sursa: Sinonime )
țâncul-pământului (zool.) s. m. (Sursa: Ortografic )
| țânc substantiv masculin | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | țânc | țâncul |
| plural | țânci | țâncii |
| genitiv-dativ | singular | țânc | țâncului |
| plural | țânci | țâncilor |
| vocativ | singular | — |
| plural | — |
