ȘĂGUÍ vb. IV v. șuguí. (Sursa: DEX '98 )
| șăgui verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a |
| (a) șăgui | șăguire | șăguit | șăguind | singular | plural |
| șăguiește | șăguiți |
|
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect |
| singular | I (eu) | șăguiesc | (să) șăguiesc | șăguiam | șăguii | șăguisem |
| a II-a (tu) | șăguiești | (să) șăguiești | șăguiai | șăguiși | șăguiseși |
| a III-a (el, ea) | șăguiește | (să) șăguiască | șăguia | șăgui | șăguise |
| plural | I (noi) | șăguim | (să) șăguim | șăguiam | șăguirăm | șăguiserăm, șăguisem* |
| a II-a (voi) | șăguiți | (să) șăguiți | șăguiați | șăguirăți | șăguiserăți, șăguiseți* |
| a III-a (ei, ele) | șăguiesc | (să) șăguiască | șăguiau | șăguiră | șăguiseră |
* Formă nerecomandată
