ÎNSEILÁRE s. f. v. însăilare. (Sursa: DEX '98 )
ÎNSEILÁ vb. I. v. însăila. (Sursa: DEX '98 )
| înseila verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a |
| (a) înseila | înseilare | înseilat | înseilând | singular | plural |
| înseilează | înseilați |
|
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect |
| singular | I (eu) | înseilez | (să) înseilez | înseilam | înseilai | înseilasem |
| a II-a (tu) | înseilezi | (să) înseilezi | înseilai | înseilași | înseilaseși |
| a III-a (el, ea) | înseilează | (să) înseileze | înseila | înseilă | înseilase |
| plural | I (noi) | înseilăm | (să) înseilăm | înseilam | înseilarăm | înseilaserăm, înseilasem* |
| a II-a (voi) | înseilați | (să) înseilați | înseilați | înseilarăți | înseilaserăți, înseilaseți* |
| a III-a (ei, ele) | înseilează | (să) înseileze | înseilau | înseilară | înseilaseră |
* Formă nerecomandată
| înseilare substantiv feminin | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | înseilare | înseilarea |
| plural | înseilări | înseilările |
| genitiv-dativ | singular | înseilări | înseilării |
| plural | înseilări | înseilărilor |
| vocativ | singular | înseilare, înseilareo |
| plural | înseilărilor |
