ÎNNOURÁT, -Ă adj. v. înnorat. (Sursa: DEX '98 )
ÎNNOURÁ, vb. I. v. înnora. (Sursa: DEX '98 )
| înnoura verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a |
| (a) înnoura | înnourare | înnourat | înnourând | singular | plural |
| înnourează | înnourați |
|
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect |
| singular | I (eu) | înnourez | (să) înnourez | înnouram | înnourai | înnourasem |
| a II-a (tu) | înnourezi | (să) înnourezi | înnourai | înnourași | înnouraseși |
| a III-a (el, ea) | înnourează | (să) înnoureze | înnoura | înnoură | înnourase |
| plural | I (noi) | înnourăm | (să) înnourăm | înnouram | înnourarăm | înnouraserăm, înnourasem* |
| a II-a (voi) | înnourați | (să) înnourați | înnourați | înnourarăți | înnouraserăți, înnouraseți* |
| a III-a (ei, ele) | înnourează | (să) înnoureze | înnourau | înnourară | înnouraseră |
* Formă nerecomandată
| înnourat adjectiv | masculin | feminin |
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | înnourat | înnouratul | înnourată | înnourata |
| plural | înnourați | înnourații | înnourate | înnouratele |
| genitiv-dativ | singular | înnourat | înnouratului | înnourate | înnouratei |
| plural | înnourați | înnouraților | înnourate | înnouratelor |
| vocativ | singular | — | — |
| plural | — | — |
