ÎNNOROIÁT, -Ă adj. v. înnoroit. (Sursa: DEX '98 )
ÎNNOROIÁ vb. I. v. înnoroi. (Sursa: DEX '98 )
| înnoroia verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a |
| (a) înnoroia | înnoroiere | înnoroiat | înnoroind | singular | plural |
| înnoroiază | înnoroiați |
|
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect |
| singular | I (eu) | înnoroiez | (să) înnoroiez | înnoroiam | înnoroiai | înnoroiasem |
| a II-a (tu) | înnoroiezi | (să) înnoroiezi | înnoroiai | înnoroiași | înnoroiaseși |
| a III-a (el, ea) | înnoroiază | (să) înnoroieze | înnoroia | înnoroie | înnoroiase |
| plural | I (noi) | înnoroiem | (să) înnoroiem | înnoroiam | înnoroiarăm | înnoroiaserăm, înnoroiasem* |
| a II-a (voi) | înnoroiați | (să) înnoroiați | înnoroiați | înnoroiarăți | înnoroiaserăți, înnoroiaseți* |
| a III-a (ei, ele) | înnoroiază | (să) înnoroieze | înnoroiau | înnoroiară | înnoroiaseră |
* Formă nerecomandată
| înnoroiat adjectiv | masculin | feminin |
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | înnoroiat | înnoroiatul | înnoroiată | înnoroiata |
| plural | înnoroiați | înnoroiații | înnoroiate | înnoroiatele |
| genitiv-dativ | singular | înnoroiat | înnoroiatului | înnoroiate | înnoroiatei |
| plural | înnoroiați | înnoroiaților | înnoroiate | înnoroiatelor |
| vocativ | singular | — | — |
| plural | — | — |
