înlumináre s.f. (înv.) 1. luminare. 2. iluminare. 3. împodobire cu miniaturi. (Sursa: DAR )
ÎNLUMINÁ, înluminez, vb. I. Tranz. (Franțuzism înv.) A împodobi o carte cu miniaturi, viniete, litere colorate. – Din fr. enluminer. (Sursa: DEX '98 )
înluminá, înluminéz, vb. I (înv.) 1. a lumina. 2. a ilumina. 3. a împodobi o carte cu miniaturi, viniete și litere colorate. (Sursa: DAR )
înluminá vb., ind. prez. 1 sg. înluminéz, 3 sg. și pl. înlumineáză (Sursa: Ortografic )
| înlumina verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a |
| (a) înlumina | înluminare | înluminat | înluminând | singular | plural |
| înluminează | înluminați |
|
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect |
| singular | I (eu) | înluminez | (să) înluminez | înluminam | înluminai | înluminasem |
| a II-a (tu) | înluminezi | (să) înluminezi | înluminai | înluminași | înluminaseși |
| a III-a (el, ea) | înluminează | (să) înlumineze | înlumina | înlumină | înluminase |
| plural | I (noi) | înluminăm | (să) înluminăm | înluminam | înluminarăm | înluminaserăm, înluminasem* |
| a II-a (voi) | înluminați | (să) înluminați | înluminați | înluminarăți | înluminaserăți, înluminaseți* |
| a III-a (ei, ele) | înluminează | (să) înlumineze | înluminau | înluminară | înluminaseră |
* Formă nerecomandată
| înluminare substantiv feminin | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | înluminare | înluminarea |
| plural | înluminări | înluminările |
| genitiv-dativ | singular | înluminări | înluminării |
| plural | înluminări | înluminărilor |
| vocativ | singular | înluminare, înluminareo |
| plural | înluminărilor |
