ÎNFULECÁ, înfúlec, vb. I. Tranz. (Fam.) A mânca lacom și repede, a înghiți pe nerăsuflate. [Var.: înfulicá vb. I] – Lat. infollicare. (Sursa: DEX '98 )
ÎNFULECÁ vb. (reg.) a hutupi, (prin Transilv.) a huzdupa, a sovâlca, (fam.) a îmbuca. (~ cu multă poftă.) (Sursa: Sinonime )
înfulecá vb., ind. prez. 1 sg. înfúlec, 3 sg. și pl. înfúlecă; ger. înfulecând (Sursa: Ortografic )
A ÎNFULECÁ înfúlec tranz. pop. A mânca repede și cu lăcomie (înghițind fără a mesteca). /<lat. infollicare (Sursa: NODEX )
| înfuleca verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a |
| (a) înfuleca | înfulecare | înfulecat | înfulecând | singular | plural |
| înfulecă | înfulecați |
|
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect |
| singular | I (eu) | înfulec | (să) înfulec | înfulecam | înfulecai | înfulecasem |
| a II-a (tu) | înfuleci | (să) înfuleci | înfulecai | înfulecași | înfulecaseși |
| a III-a (el, ea) | înfulecă | (să) înfulece | înfuleca | înfulecă | înfulecase |
| plural | I (noi) | înfulecăm | (să) înfulecăm | înfulecam | înfulecarăm | înfulecaserăm, înfulecasem* |
| a II-a (voi) | înfulecați | (să) înfulecați | înfulecați | înfulecarăți | înfulecaserăți, înfulecaseți* |
| a III-a (ei, ele) | înfulecă | (să) înfulece | înfulecau | înfulecară | înfulecaseră |
* Formă nerecomandată
