ÎNFRẤNT, -Ă, înfrânți, -te, adj. Învins, biruit, bătut (în luptă). – V. înfrânge. (Sursa: DEX '98 ) Copy to clipboard

ÎNFRÂNT adj. bătut, biruit, învins, (înv.) spart. (O armată ~.) (Sursa: Sinonime ) Copy to clipboard

ÎNFRÂNT adj., s. v. luetic, s*******c. (Sursa: Sinonime ) Copy to clipboard

Înfrânt ≠ biruitor (Sursa: Antonime ) Copy to clipboard

ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere. (Sursa: DEX '98 ) Copy to clipboard

A ÎNFRÂNGE înfrâng tranz. 1) A bate câștigând lupta. 2) A supune voinței sale. [Sil. în-frân-] /<lat. infrangere (Sursa: NODEX ) Copy to clipboard

ÎNFRÂNGE vb. tr. a învinge, a birui (în luptă). ◊ a-și stăpâni o stare de spirit. (< lat. infrangere) (Sursa: MDN ) Copy to clipboard

ÎNFRÂNGE vb. 1. v. birui. 2. v. depăși. 3. v. stăpâni. 4. v. răzbi. (Sursa: Sinonime ) Copy to clipboard

ÎNFRÂNGE vb. v. căi, frânge, pocăi, regreta, rupe. (Sursa: Sinonime ) Copy to clipboard

înfrânge vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrâng, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrânserăm; part. înfrânt (Sursa: Ortografic ) Copy to clipboard