ÎNDUIOȘĂTÓR, -OÁRE, înduioșători, -oare, adj. Care provoacă înduioșare; mișcător, impresionant, emoționant. [Pr.: -du-io-] – Înduioșa + suf. -ător. (Sursa: DEX '98 )
ÎNDUIOȘĂTÓR adj. duios, emoționant, impresio-nant, mișcător, patetic, răscolitor, tulburător, vibrant, (rar) răvășitor, (înv.) simțitor. (O poveste ~oare de dragoste.) (Sursa: Sinonime )
înduioșătór adj. m., pl. înduioșătóri; f. sg. și pl. înduioșătoáre (Sursa: Ortografic )
ÎNDUIOȘĂTÓR1 adv. Cu înduioșare; în mod care trezește înduioșare. A privi ~. /a înduioșa + suf. ~ător (Sursa: NODEX )
ÎNDUIOȘĂTÓR2 ~oáre (~óri, ~oáre) Care înduioșează; cu proprietatea de a înduioșa. Melodie ~oare. /a înduioșa + suf. ~ător (Sursa: NODEX )
| înduioșător adjectiv | masculin | feminin |
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | înduioșător | înduioșătorul | înduioșătoare | înduioșătoarea |
| plural | înduioșători | înduioșătorii | înduioșătoare | înduioșătoarele |
| genitiv-dativ | singular | înduioșător | înduioșătorului | înduioșătoare | înduioșătoarei |
| plural | înduioșători | înduioșătorilor | înduioșătoare | înduioșătoarelor |
| vocativ | singular | — | — |
| plural | — | — |
