ÎNCUVIINȚÁ, încuviințez, vb. I. Intranz. A fi de acord. ♦ Tranz. A consimți, a permite. – În + cuviință. (Sursa: DEX '98 ) Copy to clipboard

ÎNCUVIINȚÁ vb. v. aproba. (Sursa: Sinonime ) Copy to clipboard

încuviințá vb. (sil -vi-in-), ind. prez. 1 sg. încuviințéz, 3 sg. și pl. încuviințeáză (Sursa: Ortografic ) Copy to clipboard

A ÎNCUVIINȚÁ ~éz tranz. 1) A susține exprimându-și acordul; a aproba; a consimți. Propunerea a fost ~ată. 2) (acțiuni) A da voie (să se efectueze sau să aibă loc); a îngădui; a permite. [Sil. -vi-in-] /în + cuviință (Sursa: NODEX ) Copy to clipboard

A încuviința ≠ a dezaproba, a reproba, a respinge (Sursa: Antonime ) Copy to clipboard