| împuta verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
| (a) împuta | împutare | împutat | împutând | singular | plural | ||
| împută | împutați | ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) | împut | (să) împut | împutam | împutai | împutasem | |
| a II-a (tu) | împuți | (să) împuți | împutai | împutași | împutaseși | ||
| a III-a (el, ea) | împută | (să) împute | împuta | împută | împutase | ||
| plural | I (noi) | împutăm | (să) împutăm | împutam | împutarăm | împutaserăm, împutasem* | |
| a II-a (voi) | împutați | (să) împutați | împutați | împutarăți | împutaserăți, împutaseți* | ||
| a III-a (ei, ele) | împută | (să) împute | împutau | împutară | împutaseră | ||
| împutare substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | împutare | împutarea |
| plural | împutări | împutările | |
| genitiv-dativ | singular | împutări | împutării |
| plural | împutări | împutărilor | |
| vocativ | singular | împutare, împutareo | |
| plural | împutărilor | ||