ÎMPREJURÍME, împrejurimi, s. f. Locul sau ținutul dimprejur; preajmă, vecinătate, împrejmuire (3). – Împrejur + suf. -ime. (Sursa: DEX '98 )
ÎMPREJURÍME s. v. apropiere. (Sursa: Sinonime )
ÎMPREJURÍME s. v. circumferință, perimetru. (Sursa: Sinonime )
împrejuríme s. f., g.-d. art. împrejurímii; pl. împrejurími (Sursa: Ortografic )
ÎMPREJURÍME ~i f. Loc ce se află în apropiere. ~ile orașului. [G.-D. împrejurimii] /împrejur + suf. ~ime (Sursa: NODEX )
| împrejurime substantiv feminin | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | împrejurime | împrejurimea |
| plural | împrejurimi | împrejurimile |
| genitiv-dativ | singular | împrejurimi | împrejurimii |
| plural | împrejurimi | împrejurimilor |
| vocativ | singular | împrejurime, împrejurimeo |
| plural | împrejurimilor |
