tuli (-lesc, -it), vb. – 1. A cobori, a veni la vale din munti, a veni in jos. – 2. A se duce, a merge. – 3. A fugi, a o sterge. Origine indoielnica. Pare sa provina din sl. tulu „fluier; teava; sul”, cf. tulnic, sau din sb. tuliti „a urla”, care poate au aceeasi origine, dar explicatia semantica este dificila. Este evident ca exista o legatura intre ideea de „a cobori” si cea de „a face zgomot”, caci aceeasi dualitate apare in „a tuna, a tipa” si „a urla”; dar punctul de plecare al acestei asocieri nu s-a explicat suficient. Dupa Puscariu, Dacor., V, 420-5, ar trebui pornit de la ideea de zgomot facut de pietrele trase de un curent. Puscariu, Lr., 163, sugereaza ideea coboririi pastorilor sunind din bucium. Aceasta indicatie din urma pare mai sigura. Ciobanii sau vacarii isi petrec ziua in munti si coboara in sat pe inserat, anuntindu-se in prealabil printr-un semnal de tulnic sau de bucium care indica ca vor sosi in curind. Este posibil sa se fi ajuns astfel la o echivalenta intre ideea de „a suna din bucium” si cea de „a cobori”, datorita confuziei dintre actiunea reala si simbolul sau; dar este insa ciudat, in acest caz, ca „a buciuma” nu are si sensul acesta. Tulai, interj. (se foloseste pentru a cere ajutor; exprima ideea de fuga grabita), cuvint care se foloseste numai in Trans. si Banat, pare sa provina din aceeasi sursa, desi der. nu este clara; legatura cu mag. tolvaj „bandit” (Candrea) nici atit.

VENIRE, veniri, s. f. Actiunea de a veni si rezultatul ei; sosire, aparitie; prezentare; venita. ♦ Navalire. – V. veni.

TOAMNA, toamne, s. f. Anotimp care urmeaza dupa vara si preceda iarna, cuprinzand (in emisfera boreala) intervalul dintre 23 septembrie si 22 decembrie, caracterizat prin scaderea treptata a duratei zilei, insemnate precipitatii si vestejirea vegetatiei. ◊ Loc. adj. De toamna = care se face sau se intampla toamna, care este necesar sau caracteristic acestui anotimp. ◊ Loc. adv. Asta toamna = in toamna trecuta. La toamna = cand va veni toamna; in timpul toamnei viitoare. De (cu) toamna = fiind inca toamna. Pe (sau in) toamna = cand a sosit (sau cand va sosi) toamna, pe timpul toamnei. Pana la toamna = pana la inceputul toamnei. ♦ (Adverbial; in forma toamna) In timpul toamnei. – Lat. autumnus.

PRIMAVARA ~eri f. 1) Anotimp al anului care cuprinde lunile martie, aprilie si mai. ◊ De ~ a) necesar pentru primavara; b) care are loc primavara; caracteristic primaverii. La ~ cand va sosi primavara; in timpul primaverii viitoare. Asta ~ primavara trecuta. De cu ~ inca din timpul primaverii. ~ara vietii tinerete. 2) la pl. fig. Ani (in tinerete) fericiti. [G.-D. primaverii] /<lat. primavera

TOAMNA ~e f. Anotimp al anului care urmeaza dupa vara si cuprinde, in emisfera nordica, lunile septembrie, octombrie si noiembrie. ◊ ~ tarzie sfarsit de toamna. La ~ a) cand va sosi toamna; b) in timpul toamnei viitoare. Asta ~ toamna trecuta. [G.-D. toamnei] /<lat. autumnus

Amphiaraus, vestit prezicator si erou grec care a domnit in Argos. Era fiul lui Oecleus si al Hypermnestrei. A participat la vinatoarea mistretului din Calydon si la expeditia argonautilor. S-a casatorit cu Eriphyle, sora lui Adrastus (v. si Adrastus), cu care a avut patru copii: pe Alcmaeon, Amphilochus, Eurydice si Demonassa. Indemnat de Eriphyle, careia Polynices ii cistigase complicitatea daruindu-i colierul Harmoniei, Amphiaraus il insoteste pe cumnatul sau Adrastus in expeditia organizata de acesta impotriva cetatii Thebae, desi cunostea dinainte sfirsitul ei tragic si faptul ca-i va aduce moartea. La plecare, ii cere insa fiului sau Alcmaeon sa-l razbune, ucigind-o pe Eriphyle de indata ce-i va sosi vestea mortii lui (v. si Alcmaeon). In luptele de la portile cetatii Thebae Amphiaraus savirseste minuni de curaj, dar nu poate schimba voia soartei. Urmarit de Periclymenus, el incearca sa scape fugind. Cind e gata sa fie insa ajuns din urma, dispare din ochii dusmanului sau, fiind inghitit, impreuna cu car, cai si vizitiu, de pamintul care se deschisese inaintea lui. Dupa moarte, Amphiaraus a fost onorat ca un erou. Se spunea ca Zeus i-ar fi daruit nemurirea. I s-a ridicat un templu si i s-a instituit un oracol in Attica, la Oropos.

VENIT adj. sosit. (Vezi ce vor noii ~ti.)

Aborigines, cei mai vechi locuitori ai Italiei. Cind Aeneas a sosit in Latium, ei s-au amestecat cu troienii alcatuind poporul latin de mai tirziu. Acest neam isi tragea numele de la regele lor, Latinus.

sosiT adj. venit. (Vezi ce vor noii ~ti.)

adventizm n. Secta adventistilor, intemeiata la 1831 in Statele Unite de Wiliam Miller (nascut la sfirsitu sec. 18 in Pitsfield), care anunta, ca un nebun ori sarlatan, a doua sosire (lat. adventus) a lui Hristos la 14 April 1844 si alese Simbata in locu Duminicii, ceia ce pricinuieste o zadarnica turburare [!] in lumea crestineasca.

AJUNS ~sa (~si, ~se) 1) v. A AJUNGE. 3) si substantival Care s-a imbogatit; parvenit. ◊ ~ de (sau la cap) om priceput, istet, destept. Bun ~! bun sosit! bine ati venit! /v. a ajunge

2) avint si -ez, a -a v. tr. (d. vint ori lat. adventare, deosebit de adventare, a sosi. V. zvint). Raped [!], arunc: a avinta barca pe valuri. V. refl. Ma raped, ma arunc: a te avinta la lupta, in lupta.

Alcmene (sau Alc(u)mena), fiica lui Electryon, regele cetatii Mycenae, si sotia lui Amphitryon. In timpul absentei sotului ei, care plecase sa lupte impotriva teleboenilor, Alcmene e vizitata de Zeus, care ia chipul si asemanarea barbatului plecat. Imediat dupa aceea soseste si adevaratul Amphitryon. In urma dublei sale uniri, cu Zeus si cu sotul ei, Alcmene naste doi fii: pe Heracles cu Zeus si pe Iphicles cu Amphitryon. Se spunea ca Alcmene s-ar fi casatorit a doua oara cu Rhadamanthus si ca, dupa moarte, ar fi fost dusa in Olympus.

Arion, cintaret din Lesbos, care a trait la curtea lui Periander, tiranul cetatii Corinthus. In timp ce se intorcea in patrie invingator si incarcat cu daruri, in urma unui concurs cistigat in Sicilia, marinarii de pe corabia care-l purta au pus la cale uciderea lui ca sa-l prade. Prevenit in somn de catre Apollo de pericolul care-l pindea, Arion a cerut voie echipajului ca, inainte de a muri, sa mai cinte odata. Cind i-au auzit cintecul, delfinii lui Apollo i-au alergat in ajutor. Sarind in apa, el a fost purtat in spate de catre unul dintre ei si a reusit sa ajunga teafar la tarm. Acolo i-a istorisit patania lui Periander. Cind corabia a sosit in port, marinarii si-au primit pedeapsa meritata. Se spunea ca Apollo ar fi transformat atit lira lui Arion cit si delfinul care l-a salvat in doua constelatii.

ajung, -juns, a -junge v. tr. (lat. adjungere, a uni, d. jugum, jug). Ating, vin pina la: ajung fructele cu mina, potera i-a ajuns pe hoti. Apuc, nemeresc [!]: rele timpuri am ajuns! A ajunge pe cineva din urma, a-l ajunge in mers, a veni pina la el. V. intr. Ating, vin pina la: ajung cu mina' n pod. Sosesc, vin pina la: am ajuns acasa. Sint destul: ajunge o maciuca la un car de oale (Prov.). Devin: am ajuns sa traduc bine. Parvin. Vin la cineva sa-l rog (Vechi). Valorez: asta nu ajunge o ceapa degerata (Vechi). A ajunge bine, a sosi fara accident, (fig.) a fi fericit, in situatiune buna. A ajunge la aman, la mare nevoie. A ajunge la cineva, la mina cuiva, a ajunge sa ceri ajutor de la el, sa traiesti din ceia ce-ti da el. A se ajunge v. refl. A se atinge: ramurile copacilor se ajung. Fig. A se intelege, a se invoi: nu ne-am ajuns din pret. A te ajunge cu leafa, a-ti fi suficienta (mai elegant a-ti ajunge leafa).

Danaides, cele cincizeci de fiice ale lui Danaus, regele Argosului (v. si Danaus). Cind Aegyptus, fratele lui Danaus, a sosit in Argos cu cei cincizeci de feciori ai lui, Danaus le-a fagaduit sa-i insoare cu fetele sale. Un oracol ii prezisese insa ca va muri de mina unuia dintre nepotii sai. Pentru a zadarnici prezicerea, Danaus le-a cerut fetelor lui sa-si ucida sotii in noaptea nuntii. Danaidele s-au tinut de cuvint. Singura Hypermnestra i-a crutat viata sotului sau, Lynceus. Mai tirziu el isi va ucide socrul, drept razbunare pentru moartea fratilor sai. In felul acesta oracolul se va implini. Pentru crimele savirsite, Danaidele au fost condamnate sa umple vesnic, in Hades, un butoi fara fund.

Admetus, unul dintre argonauti, care a participat si la vinatoarea mistretului din Calydon. Era rege in cetatea Pherae, din Thessalia. L-a gazduit pe Apollo in vremea cind acesta era prigonit de catre Zeus, fapt pentru care mai tirziu zeul avea sa-si dovedeasca din plin recunostinta. Indragostindu-se de Alcestis, fiica regelui Pelias, Admetus, cu concursul lui Apollo, reuseste s-o ia in casatorie, indeplinind conditia impusa de Pelias: aceea de a veni s-o ia intr-un car la care erau inhamati alaturi un leu si un mistret. Tot datorita lui Apollo, lui Admetus i se fagaduieste nemurirea in schimbul vietii altui om care ar fi vrut sa se sacrifice in locul lui. Cind se-mplineste sorocul, singura care se hotaraste sa se sacrifice din dragoste pentru el este regina Alcestis. Tocmai atunci soseste insa la Pherae si Heracles, vechiul tovaras al lui Admetus de pe vremea expeditiei argonautilor. Auzind de trista veste a mortii reginei, Heracles porneste pe urmele ei in Infern, o readuce pe pamint si o reda sotului ei. Dupa o alta versiune, abnegatia lui Alcestis ar fi miscat inima Persephonei, care i-ar fi ingaduit, de bunavoie, sa se intoarca inapoi, pe pamint.

Aeetes, fiul lui Helios si al lui Perse, frate cu Circe si tatal Medeei. Domnind in Colchis pe vremea cind argonautii, condusi de Iason, au sosit acolo sa caute Lina de Aur, el le-a fagaduit-o cu conditia ca Iason sa iasa biruitor intr-o serie de incercari. Spera ca in felul acesta va reusi sa se sustraga fagaduielii facute. Cu ajutorul Medeei, Iason a biruit insa toate greutatile. Cum Aeetes l-a refuzat atunci in mod deschis, Iason, impreuna cu Medeea, au furat Lina de Aur. Pentru a scapa apoi de urmarirea lui Aeetes, ce venea dupa fugari, Medea – care-l luase cu ea si pe Absyrtus – si-a taiat fratele in bucati si le-a aruncat in mare (v. si Absyrtus).

chibrit n., pl. uri si rar e (turc. ar. kibrit, pucioasa, chibrit). Betisor care are lipita la un capat putina substanta chimica care se aprinde pin [!] frecare. – Rar si cribit (ca sp. alcribite si alcrebite, din aceiasi orig.). In Trans. si lemnus si catranita. – Chibritu a fost inventat de chimistu German Frederic Kammerer la 1833. La 1832, el se afla inchis ca revolutionar. Directoru inchisorii ii permise sa-si faca un laboratoriu. Aci, dupa multe incercari, reusi sa faca chibrituri din fosfor galben, care se aprind pin [!] simpla frecare. Dupa eliberare, vru sa se foloseasca de inventiunea lui infiintind o fabrica de chibrituri. Dar nu gasi capital, iar autoritatile germane, supt [!] pretext ca asta ar provoca incendii, l-au oprit de a-si pune in practica inventiunea. Ruinat si descurajat, Kammerer muri intr´un spital de nebuni tocmai cind in Germania incepuse a sosi chibrituri din alte tari, care adoptase [!] aceasta inventiune (Chimistu Ungur Irinyi, considerat si el ca inventator, n´a fabricat chibrituri de cit la 1836).

Acontius, tinar din insula Ceos care, sosind la Delos la sarbatorile date in cinstea zeitei Artemis, s-a indragostit de Cydippe, fiica unui nobil atenian. Pentru a cistiga dragostea tinerei, pe care a urmarit-o pina in templul lui Artemis, Acontius a recurs la un siretlic: el i-a aruncat fetei un mar pe care statea scris: „Jur pe templul lui Artemis sa ma casatoresc cu Acontius”. Citind cu glas tare ceea ce era scris pe mar, Cydippe a rostit in fata altarului zeitei cuvintele care constituiau de fapt un juramint. Reintorcindu-se la Athenae, unde tatal ei dorea s-o marite cu alt barbat, Cydippe a cazut bolnava: era la mijloc mina zeitei, care o pedepsea in felul acesta pentru sperjur. In cele din urma, consultind oracolul, tatal fetei a aflat de juramintul facut de fiica lui si a consimtit sa-i dea lui Acontius mina Cydippei.