RIDICA, ridic, vb. I. I. Tranz. 1. A lua de jos si a duce in sus (sustinand cu forta bratelor, cu spatele etc.); a salta. ◊ Expr. A ridica manusa = a primi o provocare. A ridica paharul (sau cupa, rar, un toast) = a inchina in cinstea cuiva. ♦ A duce sau a trage in sus; a inhata. ♦ A desprinde din locul in care a fost pus sau fixat si a trage in sus. ◊ Expr. A ridica armele (impotriva cuiva) = a porni la lupta (impotriva cuiva); a incepe un razboi. A ridica ancora = (despre vapoare) a parasi portul, a porni in larg; (despre persoane) a pleca, a porni pe mare. 2. A lua de pe ceva; a indeparta, a inlatura. ◊ Expr. A ridica (cuiva) o piatra de pe inima = a scapa (pe cineva) de o grija apasatoare, a linisti pe cineva. A-si ridica palaria = a-si scoate palaria in semn de salut, de stima; a saluta. A ridica masa = a strange masa dupa ce s-a terminat de mancat. (Refl.) Intinde-te (sau pune-te) masa, ridica-te masa, se spune despre cei ce duc o viata de huzur, de petreceri continue. ♦ A sumete, a sufleca manecile sau poalele hainei. ♦ Fig. A suspenda, a face sa inceteze, a desfiinta, a anula; a indeparta. ◊ Expr. A ridica sedinta = a declara o sedinta inchisa, terminata. ♦ Fig. A lua cuiva ceva, a lipsi pe cineva de ceva; a rapi, a smulge. ◊ Expr. A ridica (cuiva) viata (sau zilele) = a omori (pe cineva). 3. A lua si a duce in alt loc, a muta din loc. ◊ Expr. A ridica stana = a cobori cu turmele si cu toate uneltele pastoresti, toamna, de la munte. ♦ Refl. (Inv.) A se muta. ♦ A strange de pe jos, a culege. ♦ A incasa o suma de bani. ♦ A lua pe cineva cu forta; a aresta. 4. A aseza in pozitie dreapta un obiect aplecat sau culcat, a-l readuce in pozitie verticala. 5. (In expr.) A ridica un plan = a determina, prin masuratori de distante si unghiuri, pozitia punctelor dintr-o regiune si a le reprezenta pe o harta. II. 1. Refl. (Despre fiinte) A se scula de jos, parasind pozitia de asezat sau de culcat. ◊ Expr. A se ridica in capul oaselor = a se scula si a sta asezat sau in picioare pe locul unde mai inainte fusese culcat. A se ridica in scari = a se inalta in scarile seii. ♦ Tranz. A sustine, a ajuta pe cineva sa se scoale in picioare. ◊ Expr. (Inv.) A ridica din scaun = a lua unui domnitor domnia; a detrona. ♦ (Despre oameni) A se insanatosi, a se pune pe picioare. 2. Refl. (Despre constructii inalte, copaci etc.) A avea o directie verticala, a se indrepta in sus, a se inalta. 3. Tranz. A misca, a indrepta in sus bratele, mainile, capul, sprancenele etc.; a da o miscare verticala, a duce mai sus. ◊ Expr. A(-si) ridica ochii (sau privirea) = a indrepta privirea, a se uita spre cineva sau ceva care se afla mai sus; a privi. A(-si) ridica capul = a) a se arata darz, plin de curaj; p. ext. a se razvrati; b) a-si reveni dintr-o situatie proasta; a se redresa. A-si ridica nasul (sus sau mai sus decat se cuvine) = a fi increzut, infumurat; a deveni obraznic. A ridica mana (sau degetul) = a cere cuvantul. A ridica mana (sau mainile) asupra cuiva = a ataca, a lovi (pe cineva). A ridica mainile (catre cineva) = a) a cere ajutor; b) a se preda. (Intranz.) A ridica (mirat, surprins) din sprancene = a face ochii mari de mirare, de surpriza; a privi mirat, surprins. A ridica (sau a da) din umeri = a-si arata nedumerirea sau indiferenta fata de ceva sau de cineva. (Refl.) A (i) se ridica parul (maciuca) = a se speria foarte tare. 4. Refl. (Despre pasari) A porni in zbor, a-si lua zborul; a se inalta in vazduh. ♦ (Despre nori, fum, praf etc.) A avea o miscare ascendenta, a se indrepta in sus. ♦ (Despre astri; p. ext. despre lumina, zori etc.) A se inalta deasupra orizontului, a se sui pe bolta cerului; a rasari, a se ivi. ♦ (Despre ceata, negura etc.) A se imprastia, a se risipi; a disparea. ♦ (Despre obiecte cufundate intr-un lichid) A iesi la suprafata. 5. Refl. (Despre sunete) A se auzi clar si puternic; a se raspandi in aer; a rasuna. ♦ Tranz. A face sa se auda, sa rasune cu putere. ◊ Expr. A ridica glasul (sau tonul) = a vorbi tare; cu indrazneala sau protestand impotriva cuiva; a striga, a tipa; p. ext. a protesta. 6. Tranz. si refl. A (se) urca, a (se) sui (undeva, pe ceva etc.). 7. Refl. (Despre oameni; p. ext. despre popoare, tari, clase sociale etc.) A protesta vehement; a sta impotriva, a se opune; a se razvrati, a se rascula, a porni la lupta. ◊ Expr. (Tranz.) A-i (sau a-si) ridica pe cineva in cap = a proceda astfel incat sa produca nemultumiri, sa-si faca multi dusmani. 8. Tranz. Fig. A pune in miscare, a face sa porneasca o multime, o colectivitate etc.; a mobiliza, a strange oameni. ◊ Expr. (Inv.) A ridica trupe (sau oaste, ostire) = a recruta oaste, a inrola soldati pentru a porni la lupta. 9. Refl. A se naste, a se isca, a se starni. ♦ A aparea, a se arata. 10. Tranz. Fig. (Livr.; inv.) A scoate in evidenta, a releva. III. 1. Refl. si tranz. (Despre copii; p. ext. despre pui de animale) A (se) face mare, a creste. ♦ Fig. A (se) dezvolta, a (se) forma. 2. Refl. si tranz. A (se) face mai inalt, a (se) inalta. 3. Tranz. Fig. A duce, a promova la o treapta superioara, a face sa progreseze valori sociale, morale etc., p. ext. oameni. ◊ Expr. A ridica din cenusa (sau din ruine) = a reface, a reconstitui. A ridica moralul (cuiva) = a imbarbata, a intari (pe cineva). ♦ A pune pe cineva pe o treapta mai inalta din punctul de vedere al respectului, al aprecierii; a inalta in grad, in rang. ◊ Expr. A ridica (pe cineva) in slava (sau in slava cerului) = a lauda foarte tare (pe cineva). (Inv.) A ridica in scaun = a face domn, a inalta pe tronul tarii. ♦ Refl. (Despre oameni) A-si face o situatie mai buna, a progresa. ◊ Expr. A se ridica prin cineva sau a se ridica pe umerii cuiva = a ajunge la o situatie cu ajutorul cuiva. 4. Tranz. A mari, a spori, a face sa creasca. A ridica productia. ◊ Expr. A ridica pretul = a scumpi marfa. (Mat.) A ridica un numar la o putere = a inmulti un numar cu el insusi de atatea ori de cate ori arata exponentul. A ridica un numar la patrat = a inmulti un numar cu el insusi. A ridica la cub = a inmulti patratul unui numar cu numarul simplu. ♦ Refl. A atinge o anumita valoare, a ajunge la o anumita cantitate, suma etc.; a se cifra la... 5. Tranz. A construi, a cladi locuinte, case etc. ♦ Fig. A fauri, a crea, a intemeia. 6. Tranz. A da nastere; a pricinui, a cauza, a provoca. ◊ Loc. vb. A ridica o invinuire (sau o acuzatie) = a formula o acuzatie; a invinui, a acuza. A ridica pretentii = a formula o pretentie, a pretinde sa i se dea ceva; a revendica. A ridica o obiectie = a obiecta, a avea rezerve, a nu fi de acord. ◊ Expr. A ridica o problema (sau o chestiune) = a aduce, a pune in discutie o problema. [Var.: (inv.) aridica, (reg.) radica vb. I] – Lat. eradicare „a dezradacina”.

NECROLOG, necrologuri, s. n. Discurs, articol sau anunt cu caracter funebru in care de obicei sunt relevate calitatile morale si valoarea sociala a unei persoane decedate de curand. ♦ Imprimat prin care se anunta decesul cuiva. – Din fr. necrologe.

TERCHEA: ~-berchea m. invar. depr. Persoana fara valoare sociala; om care nu este bun de nimic. [Sil. ter-chea-ber-chea] /<ung. terkabarka

ALIENARE s.f. Transmitere a dreptului de proprietate; instrainarea unui bun. ♦ (Fil.) Fenomenul de transpunere, in anumite conditii social-istorice, a intregii activitati umane si a rezultatelor acesteia (problemele muncii, institutiile sociale, valorile spirituale) in forte straine si vrajmase omului. [< aliena].

AXIOLOGIE s.f. Disciplina filozofica care se ocupa cu studiul sistematic al originii, esentei, clasificarii, ierarhizarii si functiei sociale a valorilor ; teorie generala a valorilor. ◊ Axiologia artei = perspectiva specifica asupra artei, care pune in centrul ei valoarea operei. [Pron. -xi-o-, gen. -iei. / cf. fr. axiologie, germ. Axiologie < gr. axia – valoare, logos – teorie].

SUPRAPROFIT s. n. profit suplimentar realizat prin reducerea, in anumite intreprinderi, a valorii individuale a marfurilor sub valoarea lor sociala. (dupa engl. superprofit)

ARROW [ærou], Kenneth (n. 1921), economist american. Prov. univ. la Stanford si Harvard. Cercetari in domeniul teoriei echilibrului economic si al teoriei cresterii economice („Selectie sociala si valorile individuale”). Premiul Nobel (1972).

AUTONOMIE s.f. 1. Drept (al unui stat, al unei regiuni, al unei nationalitati conlocuitoare etc.) de a se administra singur in cadrul unui stat condus de o putere centrala; situatie a celui care nu depinde de nimeni, care are deplina libertate in actiunile sale. 2. Distanta maxima pe care o poate parcurge un vehicul cu motor (nava, avion etc.) fara alimentare. ◊ Autonomie financiara = situatia unui serviciu cu gestiune financiara independenta de aceea a organului care l-a creat si care il controleaza. Autonomia artei = diferentierea artei si a valorilor ei de celelalte forme ale constiintei sociale si de valorile corespunzatoare acestora. [Pron. a-u-, pl. -ii, gen. -iei. / < fr. autonomie, it. autonomia, cf. gr. autos – insusi, nomos – lege].

NIETZSCHEANISM s.n. Filozofia lui Nietzsche, care proclama idealul unei morale extrem individualiste, aristocratice si intelectualiste, in care „supraomul” trebuie sa suprime mila, altruismul si obligatiile sociale si politice, valoarea suprema fiind desfasurarea „vointei de putere”. [Pron. ni-ce-a-, var. nietzscheism s.n. / cf. fr. nietzscheisme < Nietzsche – filozof german].

NIETZSCHEANISM s. n. filozofia lui Nietzsche, care proclama idealul unei morale individuale, aristocratice si intelectualiste, in care „supraomul” trebuie sa suprime mila, altruismul si obligatiile sociale si politice, valoarea suprema fiind afirmarea „vointei de putere”. (dupa fr. nietzsceisme)

ORGOLIU, orgolii, s. n. Parere foarte buna, adesea exagerata si nejustificata, despre sine insusi, despre valoarea si importanta sa sociala; ingamfare, vanitate, suficienta, trufie. – Din it. orgoglio. Cf. fr. orgueil.

BUN⁴ ~uri n. 1) valoare materiala de care dispune cineva; avut; proprietate. ~uri mobile si imobile. 2) Obiect sau valoare care are importanta sociala, economica sau culturala. /<lat. bonus

TRADITIONALISM s. n. atasament fata de traditie. ◊ orientare social-politica si culturala indreptata spre considerarea nediferentiata, necritica a valorilor traditiei. ◊ tendinta, mai ales in planul culturii, de suprasolicitare a elementelor traditiei, intelese ca valori de sine, fara selectionare critica si fara interpretarea lor prin prisma noilor valori produse de evolutia social-culturala. (< fr. traditionalisme)

CONOTATIV, -A adj. Referitor la conotatie: (despre sensul cuvintelor) cu valoare suplimentara, care reiese din conditiile sociale sau locale, ale mesajului. [< fr. connotativ].

XENOCENTRISM (‹ fr.) s. n. Preferinta pentru idei si produse straine; se opune etnocentrismului. X. semnifica starea de neadaptare sociala, de refuz al normelor si valorilor unui grup sau ale unei societati.

ECHIVALENT, -A, echivalenti, -te, adj., s. n. I. Adj. (Adesea substantivat) Care are aceeasi valoare, acelasi efect, aceeasi semnificatie sau acelasi sens cu altceva. ♦ (Despre figuri geometrice) Care are aceeasi suprafata sau acelasi volum cu alta figura, fara a fi identica cu aceasta. II. S. n. 1. Marime, numar etc. care caracterizeaza egalitatea sau echivalenta, dintr-un anumit punct de vedere, a doua efecte sau a doua actiuni. 2. Marfa care, avand inglobata in ea aceeasi cantitate de munca sociala cu o alta marfa, serveste la exprimarea valorii acesteia din urma. ◊ Echivalent general = marfa care serveste la exprimarea valorii tuturor celorlalte marfuri, indeplinind rolul de bani. – Din fr. equivalent, lat. aequivalens, -ntis.

ECHIVALENT, -A I. adj. 1. (si s.) care are aceeasi valoare, semnificatie, acelasi efect cu altceva. 2. (despre figuri, corpuri geometrice) cu aceeasi arie, fara a coincide ca forma. II. s. n. 1. cantitate de materie, de forta etc. egala cu o alta. 2. marime, numar, etc. care caracterizeaza egalitatea de valoare sau de semnificatie a doua efecte sau actiuni. 3. marfa care, avand inglobata in ea aceeasi cantitate de munca sociala cu o alta marfa, serveste la exprimarea valorii acesteia. (< fr. equivalent, lat. aequivalens)

CONVENTIONAL ~a (~i, ~e) 1) Care tine de conventie; propriu unei conventii. valoare ~a. Limba ~a. Semn ~. 2) Care corespunde unei conventii sociale invechite; in conformitate cu o conventie perimata. Politete ~a. Purtare ~a. 3) (despre fire, caractere etc.) Care contine o prefacatorie; lipsit de naturalete; prefacut; artificial. ◊ Armament ~ armament care nu include arme atomice. Mijloace ~e mijloace clasice. [Sil. -ti-o-] /<fr. conventionnel, lat. conventionalis

INDICE ~i m. 1) mat. chim. Semn (numar sau litera) pus alaturi de o litera (de obicei la dreapta ei si mai jos) pentru a-i preciza valoarea si semnificatia. 2) Expresie numerica ce caracterizeaza din punct de vedere cantitativ un fenomen social-economic. 3) Ac la instrumentele de masurat care indica valorile unei marimi variabile; indicator; aratator. 4) Lista (alfabetica) a numelor citate, a termenilor sau a materiilor dintr-o carte, cu indicarea paginilor unde se afla; index. /<lat. index, ~icis, it. indice

INFERIOR¹ ~oara (~ori, ~oare) 1) (in opozitie cu superior) Care se afla in partea de jos; situat in partea de jos; de (din) jos. 2) (despre cursul unei ape curgatoare) Care este mai aproape de mare decat de izvor. 3) Care ocupa treapta cea mai joasa intr-o ierarhie. Situatie sociala ~oara. 4) Care este de calitate mai proasta; de valoare mai mica; mai putin important. [Sil. -ri-or] /<fr. inferieur, lat. inferior

CAPITAL s.n. 1. valoare care produce plusvaloare; categorie economica ce reflecta relatia sociala de subordonare a muncitorului salariat de catre capitalist. 2. (Fig.) Clasa capitalistilor; capitalism. 3. (Curent) Bani, suma mare de bani investita intr-o afacere; bunuri, valori. ◊ Capital de cunostinte = suma cunostintelor pe care le poseda cineva; experienta. [Pl. -luri. / < fr. capital, cf. germ. Kapital].

TRADITIONALISM s.n. Orientare social-politica si culturala indreptata spre considerarea nediferentiata, necritica a valorilor traditiei; atasament (exagerat) fata de traditie. ♦ (In miscarea culturala si literara) Tendinta excesiva spre folclor si istorie, spre primitivism si respingerea ideii de civilizatie. [Pron. -ti-o-. / < fr. traditionalisme].

ESTETISM s. n. conceptie care consta in pretuirea exclusiva a valorii estetice, considerata independent de continut, opusa realitatii si vietii sociale. (< fr. esthetisme)

UZURA¹ s.f. 1. ~ ◊ Pierdere de material la suprafata unei piese din cauza frecarii. ♦ Uzura morala = pierdere a valorii masinilor, instalatiilor, cladirilor etc. ca urmare a cresterii productivitatii muncii sociale sau a aparitiei altor masini, mai perfectionate.

ACTIUNE, actiuni, s. f. I. 1. Desfasurare a unei activitati; fapta intreprinsa pentru atingerea unui scop. ♢ Om de actiune = om intreprinzator, energic, care actioneaza repede. ♢ Expr. A pune in actiune = a pune in miscare. A trece la actiune = a trece la fapte. ♦ Operatie militara. ♦ Starea, miscarea, procesul etc. exprimat de verb. 2. Desfasurarea intamplarilor intr-o opera literara. 3. Influenta. Actiunea substantelor otravitoare asupra organismului (ANATOMIA). 4. (Jur.) Proces; (concr.) act prin care se cere deschiderea unui proces. II. (In economia capitalista) Hartie de valoare care reprezinta o parte anumita, fixa si dinainte stabilita, a capitalului social al unor intreprinderi. – Fr. action (lat. lit. actio, -onis).

HABITUS (cuv. lat.) s. n. 1. (MED.) Aspect fizic exterior, static si dinamic al unui individ, care poate da indicatii asupra starii de sanatate, a existentei unei predispozitii morbide sau a unei boli (ex. h. fizic, h. apopletic). 2. Maniera, mod de a fi; obisnuinta. 3. (SOCIOL.) Mod personal ori generic de a fi, a gandi, a actiona sau a reactiona in conformitate cu valorile normale, principiile reprezentative sau dominante dintr-o cultura sau dintr-un sistem social. 4. (MINER.) Aspect morfologic exterior, specific, pe care il capata cristalele prin dezvoltarea relativa a fetelor cristalografice (ex. h. prismatic, acicular, tabular, lamelar etc.).

UNIUNEA INTERNATIONALA PENTRU CONSRRVAREA NATURII (UICN, IUCN), organizatie internationala fondata de UNESCO in 1948, avand ca scop promovarea actiunilor menite sa asigure mentinerea cadrului natural si a resurselor naturale, atat pentru valoarea lor culturala sau stiintifica, cat si pentru o sustinuta bunastare economica si sociala a omenirii. Sub egida UICN se realizeaza listele rosii sau carti rosii de plante si animale (care semnaleaza, pentru fiecare tara sau regiune, speciile periclitate, vulnerabile sau rare). UICN stabileste principiile si normele pentru declararea si managementul ariilor protejate, dupa care se ghideaza organele nationale de decizie. Din 1952 se numeste Uniunea Internationala pentru Conservarea Naturii si a Resurselor sale.

ETIC, -A, etici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Stiinta care se ocupa cu studiul teoretic al valorilor si conditiei umane din perspectiva principiilor morale si cu rolul lor in viata sociala; totalitatea normelor de conduita morala corespunzatoare; morala. 2. Adj. Privitor la etica (1), de etica, bazat pe etica, conform cu etica; moral. – Din fr. ethique, lat. ethicus.

CONOTATIE s.f. 1. (Log.) Complex de caractere care apartin unei situatii concrete. 2. (Lingv.) Sens al unui cuvant sau al unei expresii care deviaza valoarea denotativa, sensul obisnuit si care depinde uneori de context, de conditii locale si sociale. [Gen. -iei, var. conotatiune s.f. / < fr. connotation].

valoare s. f. 1. insusire a unor obiecte, fenomene, fapte, idei de a corespunde trebuintelor sociale si idealurilor generate de acestea; suma calitatilor care dau pret unui obiect, unei fiinte, unui fenomen etc.; insemnatate, pret, merit. ♦ judecata de ~ = judecata care enunta o apreciere; a pune in ~ = a demonstra calitatile esentiale ale unei fiinte, ale unui lucru etc.; a valorifica. ◊ (concr.) ceea ce este important, valoros; om care intruneste calitati deosebite. 2. eficiacitate, putere. 3. atribut al produselor-marfa, respectiv al bunurilor care sunt produs al muncii, satisfac o anumita trebuinta sau sunt destinate schimbului, reprezentand munca sociala necesara pentru producerea lor. ◊ (ec.) a marfii = munca materializata in marfa, exprimand raporturi sociale intre oameni. 4. marime in bani reprezentand echivalentul pretului unei marfi, al unui cec, al unei actiuni etc. ◊ inscris (cec, cambie, obligatiune) reprezentand un drept in bani. ◊ rentabilitate, productivitate. 5. marime matematica asociata unei marimi fizice, dupa un anumit procedeu, care permite compararea marimii cu altele de aceeasi natura. 6. durata unei note muzicale sau a unei pauze. 7. sens sau nuanta de sens a unui cuvant. 8. (pict.) intensitate a unei culori. (< fr. valeur, lat. valor)

FOND ~uri n. 1) Parte interioara de baza, care poate fi sesizata cu ajutorul ratiunii. 2) Plan uniform al unui tablou sau al unei tesaturi pe care sunt imprimate motivele sau desenele; culoare de baza. 3) Baza sensibila care pune in valoare senzatiile de alta natura. ~ sonor. 4) Element de baza, esential sau permanent. ◊ ~ul lexical de baza al unei limbi partea esentiala, stabila a lexicului, denumind notiuni fundamentale, cu o mare frecventa in uz. In ~ de fapt, in realitate. 5) Ansamblu de mijloace financiare si materiale cu o anumita distributie. 6) Ansamblu de valori esentiale, apartinand unui domeniu. ~ de carti. 7) Institutie menita sa acorde asistenta materiala sau sprijin social-cultural. ~ul literar. 8) Proba sportiva pe distanta mare. /<fr. fond

PSIHOLOGIE s.f. 1. Stiinta care are ca obiect studierea activitatii psihice a omului, a starii si a insusirilor sale psihice. 2. Structura psihica a unui individ, a unei colectivitati. ◊ Psihologie sociala = latura a vietii sociale a societatii care, impreuna cu ideologia si cu stiintele naturii, alcatuieste constiinta sociala; psihologia artei = disciplina care isi propune examinarea structurilor psihologice definitorii pentru crearea si receptarea valorilor artistice. [Gen. -iei. / < fr. psychologie, cf. gr. psyche – suflet, logos – studiu].

CAUZA, cauze, s. f. 1. Fenomen sau complex de fenomene care preceda si, in conditii determinate, provoaca aparitia altui fenomen, denumit efect, caruia ii serveste ca punct de plecare; motiv. 2. Problema sociala care intereseaza o colectivitate larga de oameni si pentru a carei aparare si punere in valoare se duce o lupta sustinuta. Cauza pacii. ◊ Expr. In cunostinta de cauza = cunoscand bine chestiunile despre care este vorba. A face cauza comuna (cu cineva) = a-si uni interesele (cu ale altuia). ♦ Motiv, ratiune. 3. (Jur.) Proces, pricina. ♦ Expr. A avea castig de cauza = a i se da cuiva dreptate (intr-o disputa etc.; a castiga, a invinge. A da (cuiva) castig de cauza = (despre un organ de jurisdictie) a se pronunta in favoarea uneia dintre partile aflate in proces. (A fi) in cauza = (a fi) interesat, implicat intr-o chestiune. A pleda cauza cuiva = a apara interesele cuiva. [Pr.: ca-u-] – Din lat. causa, fr. cause.

CAUZA, cauze, s. f. 1. Fenomen care preceda si, in conditii determinate, provoaca aparitia altui fenomen, caruia ii serveste ca punct de plecare; pricina, motiv. 2. Problema sociala care intereseaza o colectivitate larga de oameni si pentru a carei aparare si punere in valoare se duce o lupta sustinuta. Cauza pacii. ◊ Expr. In cunostinta de cauza = cunoscand bine chestiunile despre care este vorba. A face cauza comuna (cu cineva) = a-si uni interesele (cu ale altuia). 3. (Jur.) Proces. ◊ Expr. A avea castig de cauza = a castiga, a invinge. A da (cuiva) castig de cauza = a se pronunta in favoarea cuiva. A pleda cauza cuiva = a apara interesele cuiva. [Pr.: ca-u-] – Lat. lit. causa (fr. cause).

PROPRIETATE ~ati f. 1) Dreptul de a poseda, de a folosi un bun. 2) Forma social-economica de insusire a bunurilor materiale, care exprima relatiile economice ce apar in societate. ~ colectiva. ~ individuala. 3) valoare materiala de care dispune cineva; bun. 4) Semn particular al unui lucru sau al unei persoane; calitate; particularitate; trasatura; caracter. [G.-D. proprietatii; Sil. -pri-e-] /<fr. propriete, lat. proprietas, ~atis

SAMANATORISM s. n. Curent literar initiat la inceputul secolului XX, in Romania, de revista „Samanatorul”, care acuza starile sociale existente, opunand orasului „viciat” de civilizatie imaginea idilica a satului patriarhal, considerand taranimea ca depozitara exclusiva a valorilor nationale si cultivand o literatura de inspiratie rurala si istorica. [Var.: semanatorism s. n.] – „Samanatorul” (n. pr.) + suf. -ism.

A SUI sui 1. intranz. 1) A se deplasa in sensul urcusului, in panta ascendenta; a se ridica in sus; a se urca. 2) fig. (despre persoane) A fi mereu in ascensiune (pe scara sociala); a urca; a avansa. 3) (despre parametri fizici si aparate pentru masurarea lor) A avea sau a indica valori mai ridicate; a urca. 4) (despre cai de comunicatie) A urma o panta ascendenta; a urca. 5) (despre voci, glasuri melodii etc.) A creste in inaltime; a deveni mai inalt; a urca. 2. tranz. 1) A muta intr-un loc mai ridicat; a pune mai sus; a urca. ~ sacii in pod. 2) (forme de relief ridicate, scari etc.) A parcurge de jos pana sus; a ridica; a urca. ~ dealul. 3) (preturi, tonuri etc.) A face sa creasca calitativ sau cantitativ; a urca; a ridica. [Monosilabic] /<lat. subire

RELATIE s.f. 1. Legatura, raport (intre fenomene, marimi etc.) ♦ Complement circumstantial de relatie = complement circumstantial care arata obiectul la care se refera o actiune sau o calitate; propozitie circumstantiala de relatie = propozitie circumstantiala care corespunde complementului circumstantial de relatie; functii de relatie = totalitatea functiilor organice care asigura legatura cu mediul exterior; (log.) judecata de relatie = judecata care reflecta raporturi intre obiecte diferite. 2. (La pl.) Legaturi intre oameni, intre natiuni, intre state etc. ♦ (Ec.) Relatii de productie = raporturi economice determinate care se stabilesc intre oameni in procesul productiei sociale a bunurilor materiale. 3. Informatie; expunere, relatare. ♦ A da relatii = a informa, a referi. 4. (Mat.) Conditie care leaga valorile a doua sau mai multor marimi. [Gen. -iei, var. relatiune s.f. / cf. fr. relation, it. relazione, lat. relatio].

SAMANATORISM s.n. Curent ideologic-literar initiat la inceputul sec. XX, in Romania, de revista „Samanatorul”, care acuza starile sociale existente, opunand orasului „viciat” de civilizatie imaginea idilica a satului patriarhal, considerand taranimea ca depozitara exclusiva a valorilor nationale si cultivand o literatura de inspiratie rurala si istorica. [Var. semanatorism s.n. / < Samanatorul – revista literara + -ism].

SAMANATORISM s. n. curent ideologic-literar la inceputul sec. XX, in Romania, care acuza starile sociale existente, opunand orasului „viciat” de civilizatie, imaginea idilica a satului patriarhal, considerand taranimea ca depozitara exclusiva a valorilor nationale si cultivand o literatura de inspiratie rurala si istorica. (< „Samanator/ul/”, -ism)

CAUZA s.f. 1. Ceea ce determina, provoaca aparitia unui fenomen, a unei intamplari; fenomen care provoaca in anumite conditii aparitia altui fenomen. 2. Problema sociala de mare importanta, care preocupa o colectivitate larga de oameni si pentru a carei aparare si punere in valoare se duce o lupta sustinuta. ◊ In cunostinta de cauza = cunoscand bine problema despre care este vorba. ♦ Motiv, ratiune. 3. (Jur.) Pricina, proces. ◊ A avea castig de cauza = a castiga. [Pron. ca-u-. / < lat., it. causa, cf. fr. cause].

OBIECTIVISM (‹ germ.) s. n. Orice doctrina sustinand capacitatea intelectului uman de a ajunge la o cunoastere sigura, controlabila intr-o anumita masura, a anumitor lucruri, in opozitie cu scepticismul si relativismul. ♦ (In etica) Conceptie sustinand ca anumite teze morale raman adevarate indiferent de ceea ce crede un subiect sau altul. ♦ Atitudine de nepartinire, de renuntare la orice apreciere critica in domeniul cunostintelor, teoriilor, ideilor despre societate si om in interpretarea si aprecierea fenomenelor social-politice; pretentie de a elimina din campul stiintelor socio-umane tor ce tine de ideologie, de judecati de valoare, scopuri, idealuri etc.

EMPIRISM s. n. 1. conceptie in filozofie care considera experienta senzoriala ca sursa fundamentala a cunoasterii, negand valoarea abstractiilor. ♦ ~ logic = varianta a neopozitivismului care admite numai enunturile logice verificabile in mod nemijlocit prin perceptiile fiecarui subiect in parte; ~ social = orientare sociologica recenta din SUA care, renuntand la orice teorie, procedeaza la studiul direct al fenomenelor sociale concrete pe baza unor ipoteze restranse. 2. folosirea exclusiva a experientei intr-o activitate. (< fr. empirisme)

CAPITAL¹ s. n. 1. relatie sociala de productie care presupune existenta proprietatii capitaliste asupra mijloacelor de productie si folosirea fortei de munca drept marfa, care creeaza plusvaloarea. 2. valoare care, datorita productivitatii si rentabilitatii muncii, produce plusvaloare. 3. (fig.) clasa capitalistilor; capitalism. 4. suma de bani investita intr-o afacere; bunuri, valori. ◊ ansamblu de bunuri intelectuale, spirituale, morale. ♦ ~ de cunostinte = suma cunostintelor pe care le poseda cineva; experienta. (< fr. capital, germ. Kapital)

EMPIRISM s.n. 1. Conceptie gnoseologica care socoteste experienta senzoriala ca unica sursa a cunoasterii, negand valoarea abstractiilor. ◊ Empirism logic = varianta a neopozitivismului care admite numai enunturile logice verificabile in mod nemijlocit prin perceptiile fiecarui subiect in parte; empirism social = curent sociologic din S.U.A. care, renuntand la orice teorie, procedeaza la studiul direct al fenomenelor sociale concrete pe baza unor ipoteze restranse. 2. Folosirea exclusiva a experientei intr-o activitate. [< fr. empirisme, cf. gr. empeiria – experienta].

UMANISM s. n. Miscare sociala si culturala aparuta in apusul Europei in sec. XIV, ca expresie a luptei impotriva feudalismului si a invataturii scolastice, care a promovat ideea increderii in valoarea omului si a perfectionarii sale, a militat pentru dezvoltarea libera si multilaterala a personalitatii umane, pentru o cultura laica (in spiritul vechii culturi clasice) etc. ♦ P. gener. Atitudine de incredere in valoarea omului. – Din fr. humanisme, germ. Humanismus.

ABSOLUT², -A, absoluti, -te, adj. 1. Care nu este supus nici unei restrictii; nelimitat. ♢ Adevar absolut = adevar care nu poate fi dezmintit in viitor, care reprezinta cunoasterea completa a lumii obiective. (In filozofia idealista) Spirit absolut, idee absoluta sau eu absolut = presupus factor de baza al universului, identificat cu divinitatea. 2. (Despre fenomene social-economice, in legatura cu notiuni de crestere sau de scadere cantitativa) Considerat in raport cu sine insusi si nu in comparatie cu alte fenomene asemanatoare. 3. (Mat.; despre marimi) A carui valoare nu depinde de conditiile in care a fost masurat sau de sistemul la care e raportat. ◊ valoare absoluta = valoarea aritmetica a radacinii patratului unei marimi. 4. Desavarsit, complet. – Fr. absolu (lat. lit. absolutus).

SAMANATORISM (SEMANATORISM) (‹ „Samanatorul”) s. n. Curent social, cultural si literar aparut in Romania in primul deceniu al sec. 20, numit astfel dupa titlul revistei „Samanatorul”, avandu-l ca principal ideolog si promotor pe N. Iorga. Vazand in taranime depozitara exclusiva a valorilor nationale, idealizand satul patriarhal in opozitie cu orasu, „viciat” de civilizatie, si elogiind boierimea autohtona, s. considera posibila refacerea comunitatii nationale printr-o cultura unica (atat pentru paturile de sus cat si pentru taranime). Un merit al s. este pregatirea culturala si morala a Marii Uniri din 1918. Pe plan literar, s. a incercat ca continue ideile „Daciei literare”, promovand o literatura pentru popor si cultivand inspiratia din trecutul istoric si din folclor. Datorita insa confuziei intre estetic si etic, s. nu s-a impus ca un curent literar, literatura strict samanatorista fiind lipsita de valoare, cu un pronuntat caracter tezist.

DIVIZIUNE, diviziuni, s. f. 1. Impartire, fragmentare, separare; (concr.) fragment sau unitate care se obtine printr-o impartire. ◊ Diviziunea muncii = impartire, in cadrul unei intreprinderi, a procesului de creare a unui produs in mai multe operatii partiale, fiecare operatie fiind efectuata de un muncitor sau de un grup de muncitori anume specializati. Diviziunea sociala a muncii = impartire a productiei sociale pe ramuri de productie de sine statatoare (industrie, agricultura etc.), avand drept rezultat specializarea unor grupuri de producatori in anumite ramuri. ♦ Spec. Operatie logica de impartire a genului in specii. 2. Linioara care indica o anumita valoare pe scara sau pe cadranul unui instrument de masura; valoare care corespunde acestei linioare. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. division, lat. divisio, -onis.

COLECTIV, -A, colectivi, -e, adj., subst. I. Adj. 1. Care rezulta din participarea, din activitatea mai multor persoane (sau lucruri). 2. Care apartine tuturor; comun, obstesc, social. 3. Care se refera la ideea de colectivitate. ◊ Substantiv colectiv = substantiv care denumeste prin forma de singular o pluralitate de obiecte identice, considerate ca un intreg, ca o totalitate. Sufix colectiv = sufix care da unui substantiv valoarea de substantiv colectiv. II. S. n. Echipa. Colectiv de redactie. Colectiv de catedra. ♦ P. gener. Grup. (organizat) de persoane. III. S. f. (Iesit din uz) Cooperativa Agricola de Productie. – Din fr. collectif, lat. collectivus.

FINANTE s.f.pl. 1. Ansamblul relatiilor economice, exprimate valoric, care apar in procesul repartitiei produsului social in legatura cu satisfacerea nevoilor colective ale societatii. 2. Stiinta care se ocupa cu finantele (1). 3. Totalitatea mijloacelor financiare ale unui stat, ale unei intreprinderi. ♦ (Fam.) Avere baneasca a unei persoane particulare. 4 (Rar; la sg.) Marea finanta = totalitatea posesorilor de mari valori financiare. [Cf. fr. finance, it. finanza].

CAPITAL¹, (1) capitaluri, s. n. 1. Raport social de productie care se stabileste intre capitalisti, proprietari ai mijloacelor de productie, si proletari, lipsiti de mijloace de productie si de subzistenta si nevoiti, pentru a-si castiga existenta, sa-si vanda forta de munca, ca pe o marfa, celor care ii exploateaza; valoare care produce plusvaloare. 2. Fig. Clasa capitalistilor; capitalism. 3. Bani, suma (mare) de bani (investiti intr-o afacere). ◊ Capital de cunostinte = suma cunostintelor pe care le poseda cineva; experienta. – Fr. capital.

PRESIUNE, presiuni, s. f. 1. Forta care apasa (uniform si perpendicular) pe unitatea de suprafata a unui corp; marime fizica egala cu raportul dintre valoarea acestei forte si aria suprafetei corpului respectiv; apasare. ◊ Presiune atmosferica = presiune pe care o exercita atmosfera asupra suprafetei pamantului si a corpurilor situate pe ea. 2. (In sintagma) Presiune arteriala = tensiune. 3. (Bot.; in sintagma) Presiune radiculara = presiune din celulele vii ale radacinii care impinge apa in radacina si tulpina. 4. Fig. Constrangere (morala, economica, politica, sociala) exercitata asupra cuiva. ♦ (Rar) Stare de apasare sufleteasca. [Pr.: -si-u-] – Din fr. pression.

FAMILIE s. f. 1. forma istorica de comunitate umana, grup de oameni legati prin consangvinitate si inrudire; (spec.) grup social avand la baza casatoria, alcatuit din soti si copii. ◊ totalitatea persoanelor care descind dintr-un stramos comun; neam, descendenta. ◊ dinastie. ◊ (la romani) totalitatea celor care se aflau in aceeasi casa sub autoritatea unui „pater familias”, sef juridic al casei (copii, rude, sclavi, animale, lucruri). 2. (fig.) grup de oameni strans unit, legat prin interese si idealuri comune. 3. ~ lexicala = serie de cuvinte inrudite, prin derivare, compunere sau prin schimbarea valorii gramaticale de la acelasi cuvant de baza. ◊ grup de limbi cu trasaturi comune care provin din aceeasi limba initiala. 4. diviziune a ordinului, mai mare decat genul. ◊ grup de plante, animale, elemente sau combinatii chimice cu trasaturi comune. ♦ ~ de albine = totalitatea albinelor dintr-un stup. 5. ~ radioactiva = ansamblul format dintr-un element radioactiv initial si din toate elementele rezultate din acesta prin dezintegrari succesive. 6. (mat.) multime de drepte, curbe sau suprafete care au o caracteristica intrinseca comuna, ecuatiile lor continand un parametru real. (< lat. familial, it. famiglia, fr. familie)

CLASA s. f. 1. grup de obiecte, fenomene, fiinte cu insusiri comune. ◊ (log.) ansamblu de elemente avand anumite insusiri comune care satisfac o conditie sau un criteriu dat. 2. ~ sociala = grup mare de oameni, istoriceste constituit, carora le sunt proprii anumite caracteristici sociale, acelasi loc in sistemul productiei sociale, acelasi raport fata de mijloacele de productie, acelasi rol in organizarea muncii , acelasi mod de obtinere a partii de care dispun din bogatia societatii, o psihologie si o constiinta sociala proprie. 3. categorie sistematica a regnului animal sau vegetal, intre increngatura si ordin. 4. fiecare dintre grupele de cate trei cifre ale unui numar cu mai multe cifre. 5. unitate de baza in invatamant, cuprinzand elevi de aceeasi varsta si cu acelasi nivel de pregatire, carora urmeaza sa li se predea aceleasi materii. ◊ sala in care se tin cursurile unui asemenea grup de elevi. 6. categorie de confort a vagoanelor, a compartimentelor de tren, a cabinelor de vapor etc. 7. categorie, grad, rang stabilite dupa valoare, dupa merit. ♦ de (mare) ~ = de calitate superioara, de mare valoare. (< fr. classe, germ. Klasse)

BAN¹ ~i m. 1) Marfa indeplinind functia sociala de echivalent general al tuturor marfurilor in procesul de schimb. 2) Moneda sau bancnota, indeplinind functia sociala de mijloc de schimb si de plata (a marfurilor). ◊ A plati in ~i gheata (sau lichizi) bani in numerar (platiti pe loc). ~i de buzunar bani destinati cheltuielilor marunte. 3) la pl. Avere in forma de monede sau bancnote; parale. ◊ A fi doldora de ~i a fi foarte bogat; a avea multi bani. A arunca ~i pe fereastra a cheltui fara nici o socoteala. A pune ~i la ciorap a) a strange bani; b) a fi foarte zgarcit. A face ~i buni a) a castiga bine; b) a avea valoare; a fi de pret. 4) Subunitate monetara egala cu a suta parte dintr-un leu. /Orig. nec.

A SE RIDICA ma ridic intranz. 1) (despre copii) A creste in inaltime; a se face mare. 2) fig. A dobandi anumite succese (inaltandu-se pe scara sociala). 3) (despre lichide) A atinge un nivel mai inalt, crescand pe verti-cala. 4) A se indrepta in sus; a se inalta. Soarele s-a ridicat. ◊ A i ~ (cuiva) parul (maciuca) a se ingrozi. 5) (despre fiinte) A se scula de jos. ◊ ~ in scari a se inalta in sa, sprijnindu-se in scari. ~ dupa (o) boala a se insanatosi. 6) (despre persoane sau despre colectivitati) A intreprinde actiuni energice impotriva cuiva; a porni la lupta. 7) pop. (despre fenomene, stari ale naturii, razboaie etc.) A se incepe pe neasteptate si cu violenta; a se dezlantui; a izbucni; a se starni; a se declansa. S-a ridicat o furtuna. 8) A ajunge la o anumita valoare, exprimata in cifre. Veniturile se ridica la doua millioane. /<lat. eradicare