INFÍX, infixe, s. n. Element fonetic (de obicei consoană) care se inserează în rădăcina unui cuvânt și are o valoare morfologică. – Din fr. infixe.

REDUPLICÁ, redúplic, vb. I. Tranz. A dubla. ♦ (Fon.) A repeta unul sau mai multe foneme din rădăcina unui cuvânt, pentru a da cuvântului altă valoare morfologică sau stilistică sau pentru a forma un cuvânt nou. – Din lat. reduplicare.

INFÍX s.n. Consoană inserată în interiorul rădăcinii unui cuvânt și care are valoare morfologică. [< fr. infixe, cf. lat. infixus – inserat].

REDUPLICÁ vb. I. tr. 1. (Rar) A dubla. 2. A repeta într-un cuvânt o silabă sau o literă pentru a da cuvântului altă valoare morfologică sau stilistică sau pentru a forma un cuvânt nou. [P.i. redúplic. / < it. reduplicare].

INFÍX s. n. consoană cu valoare morfologică inserată în rădăcina unui cuvânt. (< fr. infixe)

REDUPLICÁ vb. tr. 1. a dubla. 2. a repeta într-un cuvânt o silabă, o literă pentru a da cuvântului altă valoare morfologică sau stilistică ori pentru a forma un cuvânt nou. (< lat. reduplicare)

HIPERCARACTERIZÁRE s. f. cumul de mijloace morfologice pentru evidențierea unei singure valori lexicale sau gramaticale. (după germ. Hypercharakterisierung)

HIPERCARACTERIZÁRE, hipercaracterizări, s. f. Cumul de mijloace morfologice folosit pentru evidențierea unei singure valori lexicale sau gramaticale. – Hiper- + caracterizare.

HIPERCARACTERIZÁRE s.f. (Lingv.) Cumul de mijloace morfologice folosit pentru evidențierea unei singure valori lexicale sau gramaticale. [După germ. Hypercharakterisierung].

HÁBITUS (cuv. lat.) s. n. 1. (MED.) Aspect fizic exterior, static și dinamic al unui individ, care poate da indicații asupra stării de sănătate, a existenței unei predispoziții morbide sau a unei boli (ex. h. fizic, h. apopletic). 2. Manieră, mod de a fi; obișnuință. 3. (SOCIOL.) Mod personal ori generic de a fi, a gândi, a acționa sau a reacționa în conformitate cu valorile normale, principiile reprezentative sau dominante dintr-o cultură sau dintr-un sistem social. 4. (MINER.) Aspect morfologic exterior, specific, pe care îl capătă cristalele prin dezvoltarea relativă a fețelor cristalografice (ex. h. prismatic, acicular, tabular, lamelar etc.).

VARIABILITÁTE, variabilități, s. f. Însușirea unui lucru, a unui fenomen etc. de a varia, de a lua forme și aspecte diferite. ♦ Spec. (Biol.) Proprietate a ființelor vii de a-și schimba, sub influența mediului și a eredității, însușirile morfologice, fiziologice, biochimice etc. ♦ Spec. (Mat.) Proprietate pe care o are o cantitate, o mărime sau o funcție algebrică de a lua succesiv o infinitate de valori diferite. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. variabilite.

VARIABILITÁTE s.f. Însușirea a ceea ce este variabil. ♦ (Biol.) Procesul schimbării diferitelor caractere morfologice și fiziologice ale organismelor vii, constituind devieri de la tipul speciei. ♦ (Mat.) Proprietate a unei cantități sau funcții algebrice de a lua succesiv o infinitate de valori diferite. ♦ (Gram.) Însușire a unui cuvânt de a prezenta forme diferite. [Pron. -ri-a-. / cf. fr. variabilité].

VARIÁȚIE, variații, s. f. 1. Schimbare, transformare; stare a unui lucru care se prezintă sub diferite forme, în mod variat; trecere de la o formă la alta; aspect variabil, schimbător. ◊ (Mat.) Variația unei funcții = diferența dintre valorile unei funcții în două puncte ale ei. ♦ Diversitate, felurime. ◊ (Mat.) Calculul variațiilor = calcul întrebuințat în analiza infinitezimală (prin care se rezolvă anumite probleme a căror soluție nu se poate obține prin calcul diferențial). ♦ Spec. (Biol.) Schimbare a unei însușiri morfologice, fiziologice, biochimice etc. a organismului animal și vegetal. 2. (În forma variațiune) Modificare a unei teme muzicale sub raportul melodiei, al ritmului, al măsurii, al armoniei, al tonalității etc. ♦ Dans solistic clasic, variat și de virtuozitate. [Pr.: -ri-a-. Var.: variațiune s. f.] – Din fr. variation, lat. variatio, -onis.

VARIÁȚIE s.f. 1. Schimbare; stare a unui lucru care prezintă (multe) schimbări. ♦ Diversitate, felurime. ♦ (Biol.) Schimbare a unei însușiri morfologice, fiziologice, biochimice etc. a organismului animal și vegetal. 2. (La pl.; și în forma variațiuni) Piesă muzicală compusă pe o temă sau pe un motiv dat, căruia i se adaugă diferite ornamentații. ♦ Dans solistic clasic, variat și de virtuozitate. 3. (Mat.) Variația unei funcții = diferența dintre valorile funcției în două puncte. 4. (Statist.) Schimbare a nivelului unei variabile statistice de la un element la altul în cadrul unei colectivități sub influența anumitor factori. [Gen. -iei, var. variațiune s.f. / cf. fr. variation, lat. variatio].