sovonel, sovonele, s.n. (reg.) val mic de podoabe pentru femei.

FRANGE, frang, vb. III. 1. Tranz. A rupe (in doua) un obiect prin lovire, indoire sau apasare puternica. ♦ A fractura un os, p. ext. un membru al corpului. ◊ Expr. A-si frange gatul = a) a muri intr-un accident; b) a-si compromite situatia prin intreprinderi riscante. A frange (cuiva) gatul = a omori pe cineva. A-si frange mainile = a-si impreuna mainile si a-si indoi cu putere degetele (ca expresie a durerii, a deznadejdii, etc.). A frange (sau, refl., a i se frange) cuiva inima = a (se) mahni peste masura; a (se) induiosa pana la lacrimi. ♦ Refl. (Despre o masa de apa, despre valuri) A se lovi (de mal, de stanci, etc.), imprastiindu-se in valuri mici. ♦ Tranz. si refl. Fig. A (se) indoi, a (se) apleca de mijloc. 3. Tranz. Fig. A infrange, a invinge; a birui (in lupta). – Lat. frangere.

A UNDUI ~ieste 1. intranz. 1) (despre ape) A face unde; a avea valuri mici. 2) (despre lanuri) A se misca ca valurile unei ape sub adierea vantului; a ondula. 2. tranz. A face sa se unduiasca. /unda + suf. ~ui

A ZBARLI ~esc tranz. 1) A face sa se zbarleasca. 2) (fiinte) A supune unei actiuni de dezordonare a parului; a ciufuli. 3) (ape) A face sa se miste in valuri mici. /Orig. nec.

REMUU s.n. Variatie treptata a inaltimii apei unui rau sau a unui canal produsa in zonele in care miscarea uniforma a curentului este impiedicata. ♦ Vartejuri de apa si valuri mici care se formeaza in imediata apropiere a pupei la o nava propulsata prin elice. ◊ Remuuri de aer = zone instabile unde se intalnesc curenti de aer ascendenti si descendenti. [Pron. -mu-u, var. remu s.n. / < fr. remous].

REMU s. n. variatie treptata a nivelului apei unui rau sau canal produsa in zonele in care miscarea uniforma a curentului este impiedicata. ◊ vartejuri de apa si valuri mici care se formeaza in imediata apropiere a pupei la o nava propulsata prin elice. ♦ ~ de aer = zona instabila unde se intalnesc curenti de aer ascendenti si descendenti. (< fr. remous)

nahlap (nahlapi), s. m. – Talazuire, contracurent. Origine suspecta. Pare legat de sl. chlapati „a face valuri mici” (Tiktin) sau mai curind var. a lui navrap.

MAAR s.n. (Geol.) Depresiune rotunda, asemanatoare unui crater de dimensiuni relativ mici, marginita de un val alcatuit din tufuri vulcanice sau din material care nu este de origine magmatica. [< engl. maar, fr. maar].

MAAR s. n. depresiune rotunda, ca un crater de dimensiuni relativ mici, marginita de un val din tufuri vulcanice sau din material care nu este de origine magmatica. (< engl. maar)

val, valuri, s. n. 1. (Adesea fig.) Bucata de tesatura fina, de obicei transparenta, pe care si-o pun femeile pe cap sau cu care isi invaluie corpul ori o parte a lui. *Expr. A i se pune (sau a i se lua cuiva) un val (de) pe ochi = a inceta (sau a incepe) sa vada, sa judece limpede, sa inteleaga ceva. 2. (Anat.; in sintagma) valul palatului = portiunea musculara care continua, in partea posterioara a cavitatii bucale, palatul tare (dur) si care se termina cu omusorul. 3. (Bot.; in compusul) valul-miresei = planta erbacee anuala, mica, cu flori lineare (Gypsophila muralis). – Din lat. velum. Cf. fr. voile.

CUPON, cupoane, s. n. 1. Parte a unui titlu de renta sau a unei actiuni bancare care se decupeaza la scadenta pentru a-i servi titularului la incasarea dobanzii sau a dividendelor. 2. Parte detasabila dintr-un bilet, de pe un cotor etc. care confera detinatorului anumite drepturi. 3. Bucata mica de metraj, ramasa dintr-un val de material textil. – Din fr. coupon.

METEREZ ~e n. mil. 1) val de pamant sustinut de barne sau nuiele si prevazut cu mici deschizaturi pentru tragere. 2) Parte superioara dintr-un turn sau dintr-un zid de aparare al unei cetati, prevazuta cu creneluri. /<turc. meteris

WINDSURF s.n. Scandura, planseta prevazuta cu catarg si o mica vela, cu ajutorul careia se poate pluti, stand in picioare, pe apele fara valuri mari. [Pr. uind-sarf] (din engl. windsurf)

FIERBE vb. III. In gastronomie, mod de a prepara un aliment intr-un lichid (apa, zeama, supa) care fierbe; in expr. a fierbe la foc mic, la foc potrivit sau la foc puternic; a fierbe in clocot = intr-un lichid care face valuri; a fierbe fara clocot = a posa; a fierbe inabusit = cu putin lichid, in vas cu capac; a fierbe in aburi = intr-o oala speciala cu gratar sau sub presiune, fara ca alimentul sa fie imersat in lichid.

RIPPLE-MARK RIPL-MAC/ s. n. mica ondulatie a suprafetei unui material granular (nisip, pietris) sau pe zapada, produsa de vant, curenti acvatici sau valuri. (< engl. ripple-mark)

TOANA¹, toane, s. f. 1. Capriciu. ◊ Loc. adj. Cu toane = capricios, rasfatat. ♦ Criza, atac. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) o toana (sau toanele) = a-l apuca (pe cineva) nabadaile, furiile; a-i veni (pe neasteptate) cheful sa faca ceva (neobisnuit). Toana de plans = ropot, val, izbucnire de plans. ♦ Stare de spirit, dispozitie. ♦ Fig. Miscare repede, violenta. 2. (Precedat de „o”) Interval de timp, rastimp (scurt). ♦ Cantitate mica din ceva. – Cf. tuna.

DERAPARE, derapari, s. f. 1. Faptul de a derapa. 2. Deplasare a ancorei pe fundul apei datorita vantului, valurilor etc. care actioneaza asupra navei. 3. Deplasare laterala a unui avion in timpul aterizarii sau al unui viraj cu inclinare laterala prea mica. – V. derapa.

DERAPARE s.f. Actiunea de a derapa si rezultatul ei; derapaj. ♦ Deplasare a ancorei pe fundul apei datorita vantului, valurilor etc. care actioneaza asupra navei. ♦ Deplasare laterala a unui avion la aterizare sau in timpul unui viraj cu inclinare laterala prea mica. [< derapa].

DERAPA vb. intr. 1. (despre vehicule) a aluneca intr-o directie deviata, in lipsa unei aderente suficiente. 2. (despre ancora) a se deplasa pe fundul apei, datorita vantului, valurilor care actioneaza asupra navei. 3. (despre avioane) a se deplasa lateral la aterizare sau in timpul unui viraj cu inclinare laterala prea mica. 4. (schi) a practica o glisada laterala voluntara. 5. (fig.; despre o situatie) a se schimba defavorabil si neprevazut. (< fr. deraper)

PARAPET, parapete, s. n. 1. Perete (de inaltime mica) din piatra, lemn, metal etc. care serveste la delimitarea teraselor, a podurilor, a marginilor unei sosele etc. ♦ Prelungire a bordurilor unei nave, deasupra puntii superioare, avand rolul de a proteja oamenii, instalatiile si obiectele de pe punte contra valurilor. ♦ Obstacol asezat la capatul unei linii ferate pentru ca trenul sa nu mai poata inainta. 2. Intaritura de pamant sau de zid la redute si la transee, pentru protejarea luptatorilor. – Din it. parapetto, fr. parapet, germ. Parapett.

pocrov, -a, s.n. si f. 1. (inv. si reg.) acoperamant pentru obiectele de cult; pocrovat. 2. (inv.) tesatura fina ca un voal pentru acoperit capul. 3. (reg.; la pl. art.) sarbatoare crestina la 1 octombrie (acoperamantul Maicii Domnului). 4. (reg.; in forma „procov”) val de mireasa. 5. (reg.) panza de pe fata mortului. 6. (reg.; in forma „procov”) scutec de copil. 7. (reg.) covor taranesc, scoarta; patura groasa, pocrovita, pocrut. 8. (reg.; la pl. art. in forma „pocroavele”) sarbatoare crestina la 29 august (Taierea capului sfantului Ioan Botezatorul). 9. (s.f.; reg.) mica planta erbacee cu tulpina ramificata la baza si cu flori rosii, roz sau albastre; scanteiuta.

PACLA, pacle, s. f. 1. Ceata deasa care apare de obicei dimineata si seara; negura. 2. val atmosferic albastrui sau galben-cenusiu, constituit din particule solide, fine, invizibile, care dau aerului un aspect tulbure, opalescent si care este provocat de refractia inegala a luminii in straturile de aer cu temperaturi diferite, incalzite de suprafata solului. ♦ Fig. Strat des, panza de fum, de ploaie etc. 3. Atmosfera inabusitoare, zapuseala (pe timp noros). 4. Vulcan mic din care erup gaze, ape sarate, uneori si petrol; vulcan noroios. – Din sl. pĩclu.

perdea (perdele), s. f. – 1. Obiect de dantela, de pinza etc. care se atirna la ferestre si la usi. – 2. Cortina. – 3. Brizbriz, draperie, val. – 4. Tulburare a vederii sau a intelegerii. – 5. Albeata, cataracta. – 6. (Inv.) Ton muzical. – 7. Gard viu. – Mr. perde, pirde, megl. perdi. Tc. (per.) perde (Loebel 75; Seineanu, II, 290; Roesler 601; Lokotsch 1630; Ronzevalle 58), cf. ngr. μπερδές, alb., bg., sb. perde. – Der. perde(le)giu, s. m. (inv., portar de palat), din tc. perdeci; perdelui, vb. (a invalui, a acoperi); perdeluta, s. f. (perdea mica).