bilet n., pl. e (fr. billet, ild. bullet, d. bulle, bula, adeverinta). Scrisorica, misiva: bilet de invitare la nunta. Carta de intrare, ce circulatiune: bilet de teatru, de tren. Buletin: bilet de loterie. Bilet de banca, hirtie emisa de banca Nationala si care inlocuieste monetele de aur si de argint (V. banca). Bilet la ordin, polita, cambie sau trata, hirtie pin care de angajezi sa platesti o suma la o epoca fixa fie persoanei la favoarea careia a fost subscris biletu, fie la ordinu ei (dupa ordinu ei), adica oricui va fi dat acest bilet persoana de care e vorba. – Biletele la ordin, trebuie sa fie facute pe hirtie de timbru (V. gir). Iacata un exemplu de bilet de ordin: Galati, 4 Iuliu 1935, B.P. fr. 1,000. La unu Mai viitor voi plati domnului Paul sau la ordinu d-lui suma de o mie de franci. Valoarea primita in in marfa. La domiciliul meu, str. X, N 2. Ion Grecu – Originea biletului de banca e aceasta, dupa cum se constata dintr’un manuscris scris la 1487 de Antonio Agapida si conservat la biblioteca din Heidelberg; la 1484, contele Tendilla asedie cetatea Alhambra si, nemai avind bani ca sa plateasca soldatii, emise niste chitante iscalite de el si porunci sa fie primite in loc de bani. Dupa asediu, ele fura preschimbate pe bani de metal. La 1684, aceiasi procedura fu intrebuintata in Canada, unde trupele franceze duceau razboi. Atunci intendentul De Meulles s’a folosit de bonuri scrise pe carti de joc pentru cei 400 de soldati ai lui, iar Ludovic XIV le-a recunoscut valabilitatea. Urmasu lui De Meulles a scos si el bonuri care reprezentau adevarate bilete de banca, si aceasta operatiune s’a continuat pina in 1760. Apoi biletu de banca (numit si bancnota si bumasca) ajunse din ce in ce mai obisnuit, cum il vedem astazi. Dar in China, biletu de banca a fost intrebuintat inca de la 2700 inainte de Hristos.

UN, O, unii, unele, art. nehot. (Substantivul pe care il determina denumeste obiectul neindividualizat in discutie) Un prieten. ◊ (Accentueaza notiunea exprimata de substantiv) O bucurie se vestea in ochii ei. ◊ (Da sens general substantivului) Un artist, fie si mai genial decat Paganini. ♦ (Inaintea unui nume propriu sugereaza o comparatie) Unul ca..., unul asemenea cu... Mi se parea ca vad un Platon. ♦ (Da valoare substantivala unor cuvinte pe care le preceda) Un murdar. [Gen.-dat. sg. unui, unei; gen.-dat. pl. unor] – Lat. unus, una.

ORI conj., adv. I. Conj. (Cu functie disjunctiva, adesea cu nuanta copulativa) 1. Sau. ♦ (in propozitii interogative) Te duci ori ba? 2. (Dupa o regenta, uneori in corelatie cu „fie ca”, „sau”, introduce sau leaga doua propozitii subordonate opuse) Fie ca va da zapada, ori ca iarba va inverzi. II. Adv. (Pop.; introduce o propozitie interogativa) Oare. [var.: or conj., adv.] – Et. nec.

NECREDINCIOS, -OASA, necredinciosi, -oase, adj., s. m. si f. 1. (Om) care isi calca cuvantul dat; (om) infidel. 2. (Om) care nu se increde (usor) in ceva. 3, (Om) care nu crede in nici o doctrina religioasa; ateu; (om) care se abate de la dogmele unei religii, in special de la dogmele religiei crestine; eretic. ♦ Spec. (Inv. si pop.) Mahomedan; turc. – Ne- + credincios.

EXCLUDERE, excluderi, s. f. Actiunea de a exclude si rezultatul ei; dare afara, inlaturare, excluziune (1). – V. exclude.

DRAMA, drame, s. f. 1. Piesa de teatru cu caracter grav, in care se reda imaginea vietii reale in datele ei contradictorii, in conflicte puternice si complexe, adesea intr-un amestec de elemente tragice si comice. ◊ Drama lirica (sau muzicala) = (spectacol) de opera; (sens curent) creatie de opera cu un puternic caracter dramatic. 2. Arta dramatica. 3. Fig. Intamplare, situatie nefericita, zguduitoare; nenorocire. ◊ Drama pasionala = crima sau sinucidere determinate de gelozie sau de o dragoste nefericita. ◊ Expr. A face drama din ceva = a exagera gravitatea unei situatii. ♦ Conflict sufletesc puternic, care produce cuiva mari suferinte morale. – Din fr. drame, lat. drama.

SOCOTEALA s. 1. calcul, (inv. si reg.) socoata, socotinta, (Transilv. si Maram.) samadas, (inv.) schepsis, seama, (inv., in Transilv.) comput. (Face o ~ elementara.) 2. calcul, calculare, socotire. (~ anilor calendaristici.) 3. (MAT.) calcul, operatie. (Cele patru ~eli.) 4. cont, seama. (Cate nu i se puneau in ~!) 5. seama. (Vei da ~ de cele facute.) 6. chibzuiala, cumintenie, cumpat, intelepciune, judecata, masura, minte, moderatie, ratiune, tact. (Demonstreaza multa ~.) 7. ratiune, rost. (Are si aceasta o ~.) 8. rost. (Toate au ~ lor.) 9. ordine, regula, randuiala. (Stie ~ lucrurilor.) 10. rost, seama. (Nu mai stia ~ averii lui.) 11. chestiune, lucru, poveste, pricina, problema, treaba. (S-a lamurit ~ aceea?) 12. calcul, gand, idee, intentie, plan, proiect. (Nu si-a putut realiza ~.)

voi pr., d. acc. voua, neacc. va (voua va da), -va (dandu-va), -va- (da-va-voi), v- (v-a dat), -v- (dandu-v-o-), vi (vi se da), -vi- (dandu-vi-l), vi- (vi-l da); ac. acc. voi, neacc. va (va duce pe voi), -va (ducandu-va), -va- (spala-va-voi), v- (v-a dus pe voi), -v- (duce-v-as)

ODIHNA ~e f. 1) Intrerupere temporara a unei activitati; pauza; ragaz; repaus; recreatie. ~ de vara. A pleca la ~. ◊ ~ activa activitate recreativa insotita de efort fizic (sport, turism, plimbari etc.). Casa de ~ institutie in care oamenii se odihnesc in timpul concediului. 2) Perioada de timp cat cineva se odihneste. ◊ ~ de veci (sau vesnica) incetare din viata; moarte. Locas de ~ mormant. 3) Stare fiziologica a omului care doarme; refacere a fortelor prin somn. ◊ A se da ~ei a merge la culcare; a dormi. A-si pierde ~a a) a nu putea dormi; b) a-si pierde linistea sufleteasca. 4) Stare de liniste sufleteasca; lipsa de griji; pace; astampar; tihna. ◊ A nu avea ~ a nu avea liniste; a fi sacait, sustras. 5) rar Platforma a scarii (la nivelul fiecarui etaj si intre ele). [G.-D. odihnei] /v. a (se) odihni

RUSINA, rusinez, vb. I. ~ 2. Tranz. fact. ~ ♦ (Invechit si arhaizant) A face ca cineva sa se simta jenat, incurcat; a face de batjocura. Se adusera toti vracii... ramasera insa rusinati, care n-avura ce-i face. – Na, c-a spart ghergheful! Ei, da m-ai rusinat urat, mai badeo.

CONCEDIERE s.f. Actiunea de a concedia si rezultatul ei; dare afara, indepartare. [<concedia].

DIVULGARE s.f. Actiunea de a divulga si rezultatul ei; dare in vileag. [< divulga].

EXCLUDERE s.f. Actiunea de a (se) exclude si rezultatul ei; dare afara, inlaturare. [var. escludere s.f. / < exclude].

datARE s.f. Actiunea de a data si rezultatul ei. [< data].

ACOLISI vb. (Mold.) A se tine, a se lega de capul cuiva (mai ales cu gind rau). A: Cind se va acolisi un om de altul nefiindu-i cela cu nici o deala, asa numai intr-o pizma va vrea sa-l uciga, cela insa nu se va da. PRAV. Ce sa acoliseaste Radul-Voda de cel sarac? CLM, 21v. Ce mai bine ar fi, o, sora, sa nu te mai acolisasti de lucrul mieu. B 1779, 36v; cf. DOSOFTEI, VS; CRON. 1689, 37v; CRON. 1707, 34v; PSEUDO-AMIRAS (gl.); CRON. 1732, 28v; NECULCE; CRON. SEC. XVIII, 27v. // B: cf. INDREPTAREA LEGII. Etimologie: ngr. ekollissa (aor. al lui kollo „a (se) lipi”). Vezi si acolisitura.

ACOLISItuRA s.f. (Trans. SV) Insistenta. Savai nu s-ara scula sa-i dea lui pentru ce e priiaten lui, iara pentru acolisitura lui scula-se-va si-i va da. N TEST. (1648). Etimologie: acolisi + suf. -tura. Vezi si acolisi.

voi pron. – Inlocuieste numele persoanelor carora li se adreseaza vorbitorul. Lat. vōs (REW 9455), cf. vegl., it. voi, prov., cat., sp., port. vos, fr. vous. dat. voua (inv. voaua), din lat. vobis.

ba adv. (vsl. ba) Nu: Da ori ba? Nu stiu daca vine ori ba. Ca particula intaritoare: Esti dator! Ba nu-s! Ba esti! Ba nu! Ba da! – Ba zau? Zau! Adevarat! Cum se poate? – Ba ca? (= caci) chear (Iron.), curat asa, chear asa! – Ba bine ca nu! Se putea altfel? D’apoi cum crezi? De sigur! – Singur sau in legatura cu chear, inca, nici ild. ci: vecinu nu prea vede, ba (sau ba inca, ba chear), e orb cum se cade! Nu vede ba nici nu aude! – Cind.... cind, aci... aci: ba la unii, ba la altii; ba e alba, ba e neagra!

atit, f. -a (ild. -a) adj. indef., gen. inuz. atitui, atitei, pl. atiti, atitea (ild. atite), gen. m. f. atitor (lat. eccum tantum, „iaca atit”, de unde s´a facut ecutint, acutint, ahtiniu, cum zic Macedonenii, apoi atint, cum se mai zice´n Serbia, la Tirnareca, si de aci atit pin [!] infl. lui tot din tot atit). Asa de mare ori de mult, in cutare cantitate: atita (ild. atit) om, atit vin, atita pine [!]. atiti(a) oameni, asa de multi oameni, foarte multi. Vechi: atita om s´a strins (Nec.), asa de multi oameni s´au strins. Atita rau (subint. sa am eu), nu-mi pasa: atita rau cit se sperie lupu de pelea [!] oii! Atita paguba (subint. sa am eu), nu-mi pasa: S´a suparat? Atita paguba! Prov. Cite bordeie, atitea (ild. atite) obiceie. Adv. atit (vest) si atita (est), asa de mare, de mult: atit de milos, atit de bine, atit va dau, atit stiu, atit (adica: timp, vreme) ai lipsit. Atit (ori cu atit) mai bine, mai rau, arata o satisfactiune ori un regret. Corelativ: atit (vest), atita (est) cit vrei.

camai adv. (lat. quam magis = quantum magis, cit mai. V. cam). Vechi. Rar azi. Mold. Cit mai, foarte: camai mic, se chirchilise camai bine. Mai: nu voi camai da-va (Dos.), nu va voi mai da. Azi. Mold. nord. Trans. Tot: s´a camai dus (s´a tot dus).

RESERvaTIO MENTALIS (lat.) rezerva mintala – Formula inventata de iezuiti pentru a evita sperjurul. Nevoiti sa jure pe un lucru, ei dadeau in mintea alt inteles juramantului. Concesie formala, dar lasa.

1) chir m. fara pl., gen. al lui (ngr. kyr ild. kyrios, domn. V. chira). Odinioara, titlu dat boierilor si mitropolitilor. Astazi, titlu dat Grecilor de conditiune mai joasa (cind is de conditiune mai inalta, li se zice ca tuturor: domnule). Fam. Titlu dat ori-cui ild. domnu: te-am prins, chir vasile! V. cilibiu.

comunicabil, -a adj. (fr. communicable). Care poate fi comunicat (spus ori dat cuiva): drept comunicabil.

contingent, -a adj. (lat. contingens, -entis, d. contingere, a se´ntimpla, a veni la sort. V. tangenta). Care se poate intimpla (poate fi) ori nu. S. n., pl. e. Parte, cota (de dat ori de primit). Parte pusa in sarcina fie-carei circumscriptiuni teritoriale in impartirea anuala a birurilor directe, dar mai ales a recrutarii: contingentu judetului cutare. Anu recrutarii: soldat din contingentu 1930. Numar, cantitate: un contingent de soldati, de elevi, de cititori. V. relativ.

2) da adv. afirmativ opus lui nu si ba (vsl. bg. rus. da. V. si dar 2). Ai fost la Roma? da!- A venit? Cred ca da. – Raspunde: da ori nu (da ori ba)? da! S.M. Pentru’n „da” s’a suparat.

2) dar sau dara si (fam.) da conj. adversativa (sirb. dar „dar”, dial. „cel putin”, da, dar. Cp. cu da 2 si iar). 1) Insa: Pot da nu vreau. vreau, da nu pot. Multi, da prosti. da tu cine esti? D’apoi (ild. da apoi) cum crezi? da lasa-ma’n pace! da ducase d******i! 2) Deci, asa dar (pus la urma): Vom pleca dar! Ramii dar aici? Ramii aici dar? (pe cind dar ramii aici ar insemna „insa ramii aici”). 3) Apoi dar, poi dar (Munt.) se’ntelege, de sigur: Ai fost? Poi dar! da-mi o suta de franci! Poi dar (mold. poi cum nu sau d’apoi cum nu! ironic). Barb. nu numai, dar si (dupa fr. non seulement, mais aussi), corect rom.: nu numai ci si (ca si germ. nicht nur, sondern auch).

AL, A, ai, ale, adj. dem. (Pop. si fam.) Cel, cea. Al om. [Gen.-dat. sg.: alui, alei; gen.-dat. pl.: alor] – Lat. illum, illa.

BIVOL, bivoli, s. m. Vita cornuta, rumegatoare, asemanatoare cu boul, cu par negru sau alb, aspru si rar, cu coarnele inelate intoarse spre spate (Bos bubalus). ♦ Epitet dat unui om gras, matahalos, nesimtit. – Din sl. byvolu.

BURTEA s. m. invar. Porecla data unui om gras. [Voc.: burteo] – Burta + suf. -ea.

CAPCAUN, capcauni, s. m. Fiinta fabuloasa din mitologia populara romaneasca, inchipuita cu trup de om si cu cap de caine, uneori cu doua capete si cu doua guri, despre care se spune ca manca oameni. ♦ Epitet dat unui om rau, crud, salbatic. Cap¹ + caine (dupa ngr. kinokefalos).

daULARE, daulari, s. f. (Reg.) Actiunea de a (se) daula si rezultatul ei. [Pr.: da-u-] – V. daula.

GUNOI¹, gunoaie, s. n. 1. (La sg. cu sens colectiv) Resturi murdare sau netrebuincioase care se arunca. 2. Baliga amestecata cu paiele care au servit vitelor drept asternut, intrebuintata ca ingrasamant agricol organic. 3. Fir de pai, scama, murdarie etc. care se depune pe haine, care cade in lichide etc. 4. Epitet dat unui om de nimic; lepadatura. – Din sl. gnoĩ.

HUtuPALA s. m. (Reg.) Epitet dat unui om lacom; mancau. – Din hutupi + suf. -(e)ala.

IEZUIT, -A, iezuiti, -te, s. m. (si adj.) Membru al unui ordin de calugari catolici, intemeiat in 1534 de calugarul spaniol Ignatiu de Loyola pentru combaterea Reformei si intarirea puterii papale. ♦ Epitet dat unui om ipocrit, intrigant, viclean, perfid. ◊ (Adjectival) Atitudine iezuita. – Din fr. jesuite, germ. Jezuit.

IUdaIC, -A, iudaici, -ce, adj. Care apartine Iudeii sau populatiei ei, privitor la Iudeea sau la populatia ei. [Pr.: -da-ic] – Din fr. judaique, lat. judaicus.

MASINA, masini, s. f. 1. Sistem tehnic alcatuit din piese cu miscari determinate, care transforma o forma de energie in alta forma de energie sau in lucru mecanic util; p. restr. dispozitiv, instrument, aparat; mecanism, masinarie. ◊ Masina-unealta = masina de lucru care prelucreaza materiale prin operatii mecanice. 2. Locomotiva. 3. Autovehicul, automobil. 4. Soba de bucatarie, care serveste la pregatirea mancarii. 5. Fig. (De obicei urmat de determinari) Ansamblu de mijloace folosite intr-un anumit scop (reprobabil). 6. Epitet dat unui om care lucreaza mult si cu miscari automate, mecanice. – Din fr. machine, germ. Maschine.

URS, ursi, s. m. 1. Mamifer omnivor cu trupul masiv, acoperit de o blana bruna-negricioasa sau roscata, cu botul ascutit si cu coada scurta (Ursus arctos). * Urs alb (sau polar) = specie de urs cu blana alba, care traieste in regiunile arctice (Ursus maritimus). * Expr. A vinde pielea ursului din padure = a conta pe un lucru inainte de a fi sigur ca-l poti obtine. A trage nadejde ca ursul de coada = a nadajdui lucruri imposibil de realizat. A se aduna ca la urs = a se aduna in numar foarte mare. ♦ Epitet dat unui om greoi, ursuz, nesociabil. 2. (Reg.) Bot de mamaliga cu branza la mijloc. 3. (Reg.) Fiecare dintre grinzile longitudinale ale unui pod de lemn. ♦ Fiecare dintre stalpii care sustin talpa prispei la casele taranesti. – Lat. ursus.

ZERO, zerouri, s. n. 1. Numar care, in numaratoare, reprezinta o cantitate vida si care se indica prin cifra 0; nula. ◊ Expr. A reduce ceva la zero = a reduce cu totul importanta unui lucru, a face sa fie neglijabil. ♦ Cifra reprezentand numarul de mai sus pusa la dreapta altei cifre pentru a mari de zece ori valoarea unui numar; nula. 2. Epitet dat unui om de nimic; nulitate. 3. (Fiz.) Punct care serveste ca origine a unei scari cu ajutorul careia se indica valorile unei marimi. ♦ Spec. Grad de temperatura fixat in unele sisteme de masura a temperaturii (Reaumur, Celsius) la punctul de inghetare a apei distilate la presiunea normala. ◊ Zero absolut = temperatura de minus 273 de grade Celsius, socotita ca cea mai joasa temperatura posibila. 4. (Lingv.) Desinenta (sau sufix) zero = absenta unui afix gramatical la o forma flexionara, care este marcata, fata de alte forme cu afixe exprimate, prin lipsa unei marci formale propriu-zise. – Din fr. zero.

ZGARIA, zgarii, vb. I. 1. Tranz. si refl. A(-si) face o rana superficiala pe piele cu unghiile, cu ghearele sau cu un obiect ascutit. ♦ Tranz. A face pe un obiect o urma superficiala cu ajutorul unui corp ascutit si dur; a racai. ◊ Expr. A zgaria pamantul = a ara superficial. A zgaria hartia = a scrie o literatura proasta. 2. Tranz. Fig. A produce o senzatie auditiva neplacuta. ♦ A impresiona in mod neplacut gustul, mirosul; a ustura. 3. Compuse: zgarie-branza s. m. si f. invar. = epitet dat unui om zgarcit, avar, carpanos; zgarie-nori s. m. invar. = cladire inalta cu foarte multe etaje. [Pr.: ri-a] – Lat. *scaberare (< scaber).

MANECHIN, manechine, s. n. 1. Figura de lemn, de ceara, de material plastic etc., care infatiseaza corpul omenesc sau o parte a lui si este folosita ca model in pictura si sculptura, ca suport pentru a proba ori a expune o haina etc. ♦ Fig. Epitet dat unui om care executa servil si mecanic ceea ce i se cere; om lipsit de personalitate, usor de condus si influentabil. 2. Persoana angajata de un (mare) atelier de croitorie, de o casa de mode etc. pentru a imbraca diverse obiecte vestimentare, cu scopul de a le prezenta public; model. – Din fr. mannequin.

MAGAR, magari, s. m. 1. Animal din familia calului, mai mic decat acesta, cu parul de obicei sur, capul mare si urechile lungi, intrebuintat ca animal de povara si de tractiune; asin (Equus asinus). ◊ Expr. A nu fi nici cal, nici magar = a nu avea o situatie precisa, a nu apartine unei categorii determinate. 2. Epitet dat unui om prost, incapatanat sau obraznic. – Cf. alb. magar, bg. magare.

MAMALIGA, mamaligi, s. f. Aliment preparat din faina de porumb (mai rar de mei, hrisca etc.) fiarta in apa. ◊ Expr. (Fam.) A o pune de mamaliga = a se afla sau a ajunge intr-o situatie dificila, neplacuta; a o pati; a da gres. ♦ Epitet depreciativ dat unui om lipsit de energie si de initiativa. [var.: (reg.) maliga s. f.] – Et. nec.

LIGHIOANA, lighioane, s. f. 1. Animal (salbatic). ♦ Spec. Pasare de curte; oratanie. ♦ Spec. Insecta, gaza (vatamatoare). 2. Fig. Termen injurios dat unui om de nimic; misel. ♦ Calificativ glumet dat unui copil sau unui om matur. [var.: lighioaie s. f.] – Din sl. legeonu.

SONTOROG, -OAGA, sontorogi, -oage, adj. Schiop. ♦ (Substantivat) Epitet depreciativ dat unui om lipsit de putere, slabanog. – Din sont. Cf. magh. dial. czomtorag.

TIGRU, tigri, s. m. Specie de mamifer carnivor din familia felidelor, de talie mare, cu blana de culoare galbena-roscata cu dungi negre, transversale, care traieste in Asia si in insulele Australiei (Felis tigris). ♦ Epitet dat unui om energic, impulsiv, crud. – Din fr. tigre, lat. tigris.

TROGLODIT, -A, trogloditi, -te, s. m. si f. 1. Om care traieste in caverne. ◊ (Adjectival) Populatie troglodita. 2. Fig. Om cu un nivel de trai extrem de scazut, care duce o viata primitiva. ♦ Epitet dat unui om grosolan, necivilizat, retrograd. – Din fr. troglodyte.

PAIATA, paiate, s. f. 1. Personaj comic in spectacolele de circ, la diferite reprezentatii populare etc.; mascarici, saltimbanc, clovn; bufon. ♦ Papusa imbracata ca o paiata (1). 2. Epitet dat unui om neserios, ridicol, lipsit de personalitate. – Din rus. paiat, fr. paillasse, germ. Paiazze.

PARPALEC, parpaleci, s. m. (Inv.) vanzator ambulant de covrigi si de placinte. ♦ Epitet depreciativ dat unui (negustor) grec. ♦ (Reg.) Epitet depreciativ dat unui om care nu merita nici o consideratie. – Et. nec.

PASTRAMAGIU, pastramagii, s. m. 1. (Iesit din uz) Persoana care facea sau vindea pastrama. 2. (Fam.) Epitet depreciativ dat unui om de nimic si cu apucaturi grosolane. – Pastrama + suf. -agiu.

PADUCHE, paduchi, s. m. 1. Nume generic dat mai multor specii de insecte parazite care traiesc pe corpul oamenilor si al unor animale (Pediculus). ♦ Epitet dat unui om care nu munceste si traieste din munca altuia; parazit. 2. Nume dat unor insecte parazite care traiesc pe frunzele, ramurile sau tulpinile plantelor, hranindu-se pe seama acestora. 3. Compus: paduche-de-lemn = plosnita. – Lat. peduculus.

ANGLI s. m. pl. Populatie germanica care, in sec. V, a cucerit estul Insulelor Britanice, dand numele ei acestui teritoriu. – Din fr. Angles.

PERIUTA, periute, s. f. 1. Diminutiv al lui perie. ♦ Epitet peiorativ dat unui om lingusitor. 2. (Reg.) Segment al piciorului albinei acoperit cu fire paroase. [Pr.: -ri-u-] – Perie + suf. -uta.

VITA, vite, s. f. Nume generic dat animalelor domestice mari, mai ales cornutelor; p. gener. animal. ◊ Vite mari (sau albe) = denumire generica pentru boi si vaci. Vite mici (sau marunte) = denumire generica pentru oi si capre. ♦ Epitet dat unui om grosolan, nesimtit sau prost. – Lat. vita „viata”.

POLOBOC, poloboace, s. n. 1. (Pop.) Butoi. ♦ Epitet dat unui om gras. 2. Nivela cu bula de aer. [var.: boloboc s. n.] – Et. nec.

POSTORONCA, postoronci, s. f. (Reg.) 1. Funie, lant sau curea legate de crucea carutei si de hamuri, cu ajutorul carora calul trage vehiculul; funie sau lant care leaga leuca de caramb. 2. Epitet dat unui om de nimic, bun de spanzuratoare. – Din ucr. postoronok.

POTAIE, potai, s. f. Caine slab, jigarit sau lenes; cotarla, javra; p. gener. (depr.) caine. ♦ Epitet dat unui om lipsit de caracter, netrebnic. [Pr.: -ta-ie] – Et. nec.

PRENUME, prenume, s. n. Nume care se da unui om la nastere si care distinge pe fiecare dintre membrii aceleiasi familii; nume de botez. – Din fr. prenom, lat. praenomen (dupa nume).

PRETENTIOS, -OASA, pretentiosi, -oase, adj. 1. Care are pretentii multe sau mari, care asteapta sau pretinde mult; exigent; p. ext. mofturos, capricios. 2. Care vrea sa dea impresia (nejustificata) de ceva deosebit, care vrea sa para sau crede despre sine mai mult decat este; plin de sine, increzut. 3. Care cere o atentie deosebita, insusiri speciale. [Pr.: -ti-os] – Din fr. pretentieux, it. pretenzioso.

PUTOARE, putori, s. f. Miros urat, greu, neplacut; duhoare. ♦ Epitet injurios dat unui om lenes, murdar sau imoral; p. ext. epitet dat unei femei de moravuri usoare. – Lat. putor, -is.

PUTREGAI, putregaiuri, s. n. 1. Lemn sau planta putreda; p. ext. masa de materie vegetala descompusa; putreziciune, putrejune. ♦ Fig. Epitet depreciativ dat unui om batran si neputincios. 2. Boala a plantelor provocata de unele ciuperci. 3. Fig. Ceea ce este rau si vatamator societatii. ♦ Lepadatura. – Probabil contaminare intre putred si mucegai.

PUtuROSENIE, puturosenii, s. f. 1. Ceea ce miroase urat, ceea ce raspandeste un miros greu; miros greu, urat, raspandit de ceva sau de cineva. 2. Trandavie, lenevie. ♦ Epitet dat unui om lenes, murdar. – Puturos + suf. -enie.

OMIDA, omizi, s. f. Larva fluturilor, daunatoare pomilor, cu corpul alcatuit din segmente, uneori acoperit cu peri. ◊ Expr. A manca ca omizile = a manca foarte mult. ♦ Epitet dat unui om lacom, hraparet. – Din ngr. o midas.

CINE pron. 1. (Interogativ; tine locul unui substantiv care denumeste o persoana sau un animal ori al unui pronume, asteptat ca raspuns la intrebare) Cine a venit? ◊ Expr. Cine (mai) stie? = nu stiu, nu cunosc problema. ♦ Ce fel (de om). tu nu stii cine-i mama. 2. (Relativ) Cel ce, acela care. Bine-a zis cine-a zis... ◊ Expr. Are (sau n-are) cine ori este (sau nu este) cine = (nu) exista om care, (nu) se gaseste persoana care... 3. (Nehotarat) Fiecare, oricine, oricare. Zica cine ce va vrea. [Gen.-dat.: cui] – Lat. *quene (= quem).

CIOARA, ciori, s. f. 1. Nume dat mai multor specii de pasari din familia corbului, cu penajul negru sau cenusiu, cu cioc conic si puternic (Corvus). ◊ Cioara pucioasa = dumbraveanca (Coracias garrulus). ◊ Expr. Cat (sau ca) cioara in par= foarte putin, sporadic. (Fam.) Cum (sau ce) ciorile? = (exprima nemultumire) cum (sau ce) naiba? cum (sau ce) d****l? 2. Epitet dat unui om brunet, oaches. – Cf. alb. sorre.

CIOCLOVINA, cioclovine, s. f. (Pop.) Termen de dispret dat unui om arogant, parvenit. – Et. nec. Cf. ciocoi¹.

CIOROI, cioroi, s. m. 1. Barbatusul ciorii. 2. Epitet dat unui om brunet, oaches; cioara. 3. Nume dat mai multor plante erbacee cu flori galbene dispuse in capitule si cu fructe achene (Inula). – Cioara + suf. -oi.

MISTAGOG, mistagogi, s. m. Preot din antichitate care initia pe cineva in misterele religioase; p. ext. epitet dat unui om inzestrat cu puterea de a patrunde in adancul lucrurilor, de a cunoaste aspectele ascunse ale realitatii. – Din fr. mystagogue.

MOCARTAN, mocartani, s. m. 1. (Pop.) Mocan. 2. Epitet depreciativ dat unui om badaran, mojic. – Cf. mocan.

MOFLUZ, -A, mofluji, -ze, s. m. si f., adj. 1. (Inv.) (Om) falit; (om) saracit, ruinat; (om) sarac. ◊ Expr. A iesi (sau a ramane) mofluz = a da faliment. 2. (Om) inselat, pagubit; p. ext. (om) nemultumit, dezamagit, blazat. [Pl. si: mofluzi. – var.: mufluz, -a s. m. si f., adj.] – Din tc. mufluz.

TALHAR, talhari, s. m. 1. Persoana care comite o talharie; bandit. ♦ Epitet dat unui om ticalos, nemernic. 2. (Fam.) Strengar, hotoman, smecher. [var.: (reg.) talhar s. m.] – Et. nec.

TERCHEA-BERCHEA s. m. invar. Calificativ dat unui om neserios, care nu e bun de nimic. – Cf. magh. tarka barka.

tuRMAC, -A, turmaci, -ce, s. m. si f. (Reg.) 1. Bivol tanar. 2. Epitet dat unui om scund si indesat sau inalt si gras. – Din bg. turmak.

DEMASCARE, demascari, s. f. Actiunea de a (se) demasca si rezultatul ei; dezvaluire, dare in vileag. – V. demasca.

SATIR, satiri, s. m. Fiecare dintre divinitatile rustice din mitologia greaca, reprezentata printr-o fiinta cu corp omenesc acoperita cu par, cu coarne si picioare de tap (sau de cal), care personifica instinctele brutale. ♦ Epitet dat unui om cinic si d*******t. [Acc. si: satir] – Din fr. satyre, lat. Satyrus.

STRIGOI, -OAIE, strigoi, -oaie, s. m. si f. (In superstitii) Sufletul unui om (mort sau viu) care s-ar transforma in timpul noptii intr-un animal sau intr-o aparitie fantomatica, pricinuind neajunsuri celor pe care ii intalneste; p. ext. om nascut intr-o zodie nefavorabila, care s-ar afla in legatura cu diavolul si s-ar ocupa cu vraji si cu farmece. ♦ Epitet dat unui om rau, ursuz sau unui batran cu apucaturi demodate. – Striga + suf. -oi.

SURZILA s. m. Nume dat unui om care nu aude (bine). – Surzi + suf. -ila.

INVITATIE s. 1. v. chemare. 2. invitare, solicitare, (inv.) pofta. (A dat curs ~ei primite.) 3. imbiere, poftire, (rar) imbiala. (~tii reciproce la ...) 4. chemare, convocare, invitare. (~ lor la directie.) 5. v. citare. 6. v. somatie.

NORMAL adj., adv. 1. adj. intreg, sanatos, zdravan. (Esti om ~, iti dai seama ce ai facut?) 2. adj. v. obisnuit. 3. adj. firesc, obisnuit, regulat. (Puls ~.) 4. adj. v. firesc. 5. adj. obisnuit, ordinar. (Sesiune ~.) 6. adv. v. exact. 7. adv. v. desigur.

BUZILA m. 1) fam. Porecla data unui om buzat. 2) folc. Personaj fantastic, cu buzele mari, intalnit in basmele populare. /buza + suf. ~il(a)

MItuITOR ~i m. Persoana care mituieste; om care da mita. [Sil. -tu-i-] /a mitui + suf. ~tor

OIERIT n. 1) Cresterea oilor. 2) Ocupatia oierului. 3) ist. dare pentru oi (platita la inceput in natura, iar mai tarziu in bani). [Sil. o-ie-] /oaie + suf. ~arit

PRENUME ~ n. Nume individual dat unui om la nastere, prin care se distinge fiecare membru al unei familii; nume mic; nume de botez. /<fr. prenom, lat. praenomon

ANTROPOGEN, -A adj. Care provine de la om; care da nastere la oameni, antropic. // s.n. cuaternar. [< fr. anthropogene].

DESTItuIRE s.f. Actiunea de a destitui si rezultatul ei; destitutiune, dare afara. [< destitui].

OXFORD s.n. 1. Tesatura de bumbac sau de lana in carouri din fire colorate. 2. Rasa de oi care dau o buna productie de carne. [< fr. oxford, cf. Oxford – oras in Anglia].

DEMASCARE s.f. Actiunea de a demasca si rezultatul ei; dezvaluire, dare in vileag. [< demasca].

ingingiat, -a, adj. (reg., inv.) 1. (despre porumb) cu boabele date. 2. (despre om) imbogatit, cu cheag.

pareatca¹, paretce, s.f. (inv. si reg.) 1. birocratism; tipic; rutina. 2. epitet dat unui om birocrat, tipicar, cu obiceiuri si conceptii invechite.

MISTAGOG s.m. Preot initiator in mistere la vechii greci. ♦ (P. ext.) Epitet dat unui om inzestrat cu puterea de a patrunde aspectele ascunse ale realitatii. [Cf. fr. mystagogue].

smintila s.m. (reg.) porecla data unui om fara judecata.

surdalau, -aie, s.m. si f. (reg.) nume dat, in gluma, unui om care simuleaza surditatea; nume dat unui om prost.

eu¹ [pron. ieu] pr., d. acc. mie, neacc. imi, mi, mi- (mi-a dat), -mi (da-mi), -mi- (dandu-mi-se); ac. acc. mine (prep. + mine), neacc. ma, ma- (ma-ntreaba), -ma (da-ma), -ma- (da-ma-vei), m- (m-a dat), -m- (datu-m-a)

INVESTItuRA s. f. 1. (in evul mediu) act solemn prin care cineva era investit cu o demnitate, cu un drept etc. ◊ act prin care seniorul acorda vasalului sau un beneficiu, o feuda. 2. act de numire si de confirmare in functie a unui prelat. 2. act prin care un partid politic desemneaza un candidat pentru o functie electiva. 4. vot de ~ = act prin care o adunare (parlament) da unui om de stat misiunea de a constitui guvernul. (< fr. investiture)

iezuit (iezuiti), s. m. – 1. Membru al ordinului de calugari catolici intemeiat in 1534 de Ignacio de Loyola. – 2. Epitet dat unui om ipocrit, intrigant. – var. (inv.) iezovit, jezuit. Lat. Iesuita (sec. XVIII), cf. sb. jezovit. – Der. iezuitic, adj. (care apartine iezuitilor); iezuitism, s. n. (conceptie morala, religioasa si politica a iezuitilor).

BARANGA s. f. (Reg.) 1. Lup batran care conduce o haita si urla inaintea celorlalti. 2. Taurul cel mai puternic care conduce cireada si caruia i se pune clopotul. 3. Porecla data unui om care striga tare. – Din balang.

RAPATITA s. f. (Reg.) Zdreanta; fig. calificativ injurios dat unui om fara valoare.

taujer (-re), s. n. – Bat, nuia; epitet dat unui om de nimic. – var. taujar(iu), teujer, taunjer. Mag. tozser (Galdi, Dict., 163). – Der. taunji, vb. (a bate, a lovi).

BUFTEA s. m. Calificativ dat unui om sau unui copil gras. – Din buft + suf. -ea.

BURTEA s. m. invar. Porecla data unui om gras. [Voc.: burteo] – Din burta + suf. -ea.

FALCAU s. m. (Reg.) Porecla data unui om cu falcile mari. – Din falca + suf. -au.

SOMNORE s. m. (Reg.) Epitet dat unui om somnoros, care nu se mai satura de somn. Dar scoala odata, somnoreo! (RETEGANUL). – Din somnoros.

POGHIRCA, poghirci, s. f. 1. (Pop., la pl.) Fire de canepa, rasarite tarziu si nedezvoltate; resturi de canepa ramase dupa cules. 2. Porecla data unui om mic de statura.

CAPCAUN, capcauni, s. m. Fiinta din mitologia populara inchipuita ca un mancator de oameni. ♦ Fig. Epitet dat unui om rau, crud, salbatic. Din cap¹ + caine (dupa gr. kinokefalos).

ZGRIPTOR, zgriptori, s. m. 1. Specie de acvila mare (Aquila heliaca). ♦ (Inv.) Stema care reprezinta un vultur cu doua capete. ♦ (Inv.) Veche moneda austriaca de argint (care a circulat in trecut si in tara noastra), avand imprimata pe o parte stema cu acvila bicefala. 2. (In basme) Pasare foarte mare, cu doua capete. 3. Fig. Epitet dat unui om rau, avar, hraparet. [var.: zgripsor s. m.] – Comp. ngr. gryps.

ZGARIE-BRANZA s. m. invar. Epitet dat unui om zgarcit, avar, carpanos. – Din zgarie + branza.

adresa f., pl. e (fr. adresse). Aratarea numelui si locuintei cuiva ca sa i se trimeata ceva: a scrie pe plic adresa cuiva, i-am dat adresa, i-am scris pe (ori supt) adresa ta, scrisoarea s' a dus la o adresa gresita. Scrisoare de la o autoritate sau de la o societate, scrisoare oficiala: ministeru i-a trimes o adresa de multamire. La adresa cuiva, indreptat catre cineva: acolo s' au auzit multe laude la adresa lui, era o rautacioasa aluziune la adresa lui.

baronie f. (fr. baronnie). Calitatea de baron. Mosie care da proprietarului ei titlu de baron.

alb, -a adj. (lat. albus). De coloarea [!] zapezii sau laptelui. Fig. Inocent: alb ca zapada. S. m. Om de rasa alba. Adept al partidului conservator (dupa crinu alb, care era emblema Bourbonilor), in opoz. cu ros, liberal. S. n., pl. uri. Coloarea alba. Spatiu liber pe o pagina. Arme albe, arme care taie sau impung (nu arme de foc). Bani albi (p. zile negre), bani in general (pin [!] aluz. la argint). Noapte alba, noapte nedormita. Saptamina alba sau a brinzei, cea din aintea [!] postului mare, cind se maninca lapte, brinza, oua. Versuri albe, versuri fara rima. A da carta cuiva, a-i da puteri depline sa faca ce vrea. Polita in alb, polita fara data scadentei. A fi vazut albu' n capistere (adica faina), a te fi asigurat de dobindirea unui lucru. A intrat alba' n sat, a intrat aurora' n sat, s' a luminat de ziua. Tot alba' n doi bani, tot vechea poveste (iapa cea alba vinduta pe doi bani). A fi ros (ori mincat) ca alba de ham, a fi ros de nevoi, a fi plictisit de o treaba. Albu ochiului, scleorotica. Alb de argint ori de plumb, cerusa. Alb de balena, s*********a. Alb de Spania, creta friabila.

benevol, -a adj. (fr. benevole, d. lat. benevolus, d. bene, bine, si volo, vreau). Binevoitor, bine dispus, indulgent: lector, auditor benevol. Gratuit: a da cuiva concurs benevol. Adv. In mod benevol.

carenta f., pl. e (mlat. carentia, d. carens, care e lipsit de ceva). Putinatate, saracie: carenta unui ajutor dat cuiva. V. indigenta, deficienta.

capatuiesc v. tr. (d. capatii, capat). dau cui-va o pozitiune (de ex., il casatoresc, il pun in functiune, il imbogatesc). V. refl. Ajung intr´o stare fericita. V. capuiesc.

bleanda f. pl. blende (cp. cu vsl. blendi, flecarie, rus. bleadi, fleoarta si germ. blid, orb, blende, ochelari la cai. Cp. cu tifla). Palma, izbitura (Mold.): a da cuiva o bleanda. Femeie proasta, om prost: a cazut jos ca o bleanda (V. fleandura). Sperietoare de pasari. Un fel de soim foarte mic numit si blendau (falco aesalon).

cheltuiala f., pl. ieli. Actiunea de a cheltui. Cheltuieli marunte, p. lucruri mici. Cheltuieli neprevazute, eventuale. Cheltuiala de timp, de puteri, perdere [!], intrebuintare a timpului, a puterilor. Vechi. Haina cu cheltuieli de matase, cu adausuri de matase, captuseala, gaitane s. a. A da cuiva de cheltuiala, a-i da bani de cheltuit si (fig.) a-l bate. A face cheltuieli, a cheltui. A-ti scoate (stoarce, distoarce sau intoarce) cheltuielile, a recistiga ce a-i [!] cheltuit.

cinste f., pl. inuz. cinsti (mbg. censt, vsl. cisti, infl. poate de censti, parte. V. bicisnic, tist). Onoare. Onorabilitate, probitate, onestitate. Consideratiune. Tratatiune, oferire de vin ori alte bauturi sau mincari. A da cinstea pe rusine, a face o fapta rusinoasa, a te compromite. A da cuiva ceva pe cinste, pe credit, pe cuvint. A face cinste 1) a face onoare si 2) a oferi de baut sau si de mincat. A te pune pe cinste, a te pune pe betie, pe chef. V. onorar 2.

comision n., pl. oane (germ. kommission, fr. commission, comisiune, comision). Com. Procurare pin [!] comisionar, insarcinare data cuiva sa cumpere ceva (sau sa si vinda) in numele tau. – E mult mai elegant si mai bine a zice comisiune, ca comision, ca si divizion, denota o influenta ruseasca si germana.

consiliu m. (lat. consilium). Sfat, sfatuire, parere data cuiva ca sa faca ceva. Adunare p. a se sfatui. Localu consiliului. Consiliu de ministri, consiliu p. a delibera despre afacerile statului. Consiliu de razboi, consiliu p. justitia militara. Consiliu de stat, consiliu p. a prepara legi, ordonante si regulamente, a rezolva dificultatile care se ridica in materie administrativa si a judeca apelurile contentiosului administrativ. Consiliu judetenesc (gresit zis judetean), consiliu compus din 18 membri, p. afacerile judetului. Consiliu comunal, consiliu compus tot din 18 membri, p. afacerile comunei. Consiliu permanent, consiliu alaturat ministerului Educatiunii Nationale. Consiliu de familie, consiliu compus din rude si prezidat de un judecator ca sa apere interesele unui minor. Consiliu judiciar, persoana numita de un tribunal ca sa-l infrineze pe cel declarat in stare de prodigalitate sau incapacitate civila sau legala. Consiliu de disciplina, tribunal instituit p. disciplina. Consiliu de zece, un tribunal secret in foasta [!] republica a Venetiii.

dare f. Actiunea de a da. Bir, contributiune. Om cu dare de mina, caruia-i da mina, bogat. dare de sama, raport, referat.

data f., pl. dati (d. dau). Oara, moment: o data (pl. de doua ori). Intiia data sau intiia oara, prima data sau prima oara (pl. a doua, a treia oara). Rind, serie de timp: asta data, de asta data, data asta (acuma, in acest timp). Alta data, odata, odinioara (lat. olim), nu acuma: alta data eram mai fericit, sa vii alta data. De o cam data. V. deocamdata. Pe data, indata, imediat (V. odata). Dintr’o data, pe data, indata, dintr’o singura lovitura: dintr’o data l-a invins. data, pl. date (fr. date, it. data, d. lat. datum, pl. data). Ziua, timpu cind s’a facut, cind s’a emis un lucru: pe peatra era data anului 1504 (moartea lui Stefan cel Mare). Pl. Notiuni, informatiuni ale stiintei (fr. donee): in aceasta carte is date importante.

creditez v. tr. (d. credit; fr. crediter). Com. Acord credit cuiva, ii dau pe datorie.

ERIJA, erijez, vb. I. Refl. (Urmat de determinari introduse prin prep. „in”) A-si atribui fara nici un drept o situatie, un rol care confera autoritate, a se da drept..., a voi sa treaca drept... – Din fr. eriger.

CINEva pron. nehot. Un om oarecare (dintre mai multi), o persoana pe care n-o cunoastem (sau care nu trebuie sau nu vrem sa fie numita); oarecine, careva, cinevasi. ♦ (Fam.; purtand accentul in fraza) Un om de valoare, de seama. [Gen.-dat.: cuiva] – Cine + va.

CIOLAN, ciolane, s. n. 1. Os (mare) de animal (taiat, cu sau fara carne pe el) sau (fam.) os de om. ♦ Expr. A da (cuiva) un ciolan de ros = a da (cuiva) posibilitatea de a obtine avantaje sau profituri materiale. A umbla dupa ciolan = a umbla dupa profituri materiale. A scapa ciolanul din mana = a pierde o situatie avantajoasa. 2. (Fam.) Membru al corpului; (la pl.) schelet al corpului. ◊ Expr. A i se m**a (cuiva) ciolanele = a-i slabi puterile, a se molesi. A-i trece (cuiva) ciolan prin ciolan = a fi foarte obosit. A-i rupe (sau a-i frange, a-i m**a cuiva) ciolanele = a bate tare (pe cineva). A-i putrezi (cuiva) ciolanele = a fi mort (de mai multa vreme). A-i ramane ciolanele (pe) undeva = a muri departe de casa, prin locuri straine. 3. (Reg.) Obada (a rotii de car). – Din sl. clanu.

ERIJAT, -A, erijati, -te, adj. (Despre oameni; urmat de determinari introduse prin prep. „in”) Care isi atribuie fara nici un drept o situatie, un rol care confera autoritate, care se da drept..., care vrea sa treaca drept... – V. erija.

DESdaUNARE, desdaunari, s. f. Actiunea de a desdauna si rezultatul ei; despagubire. [Pr. -da-u-] – V. desdauna.

NIMERI vb. 1. v. lovi. 2. a ochi, (pop.) a pali, (reg.) a talni, (Transilv.) a talali. (A ~ drept in tinta.) 3. v. potrivi. 4. a o potrivi, (pop.) a o brodi. (A o ~ ca nuca-n perete.) 5. a da. (Am ~ un om de treaba.) 6. (pop. si fam.) a o bobi, a o brodi, a o dibaci. (Cum de ai ~t-o atat de bine?) 7. a se intampla, a se potrivi, (pop.) a se brodi, (inv. si reg.) a se prileji, a se prilejui, (Transilv.) a talali, (prin Maram.) a se talni, (Ban.) a se zgodi. (S-a ~ sa fiu si cu acolo.) 8. a apuca, a se intampla, (Munt.) a ragadui. (Il lovea cu ce a ~.) 9. v. cadea.

INDRAZNET ~eata (~eti, ~ete) 1) Care da dovada de curaj; cutezator; viteaz; brav; curajos. 2) (despre actiuni sau despre manifestari ale oamenilor) Care se deosebeste prin noutate si cutezanta. Atitudine ~eata. Raspuns ~. Conduita ~eata. 3) depr. Care isi permite prea multe; lipsit de decenta; fara rusine; obraznic; nerusinat. /a indrazni + suf. ~et

SINCRONIE f. (in opozitie cu diacronie) Stare a limbii la un moment dat al dezvoltarii ei, considerata ca un ansamblu de fapte ce alcatuiesc un sistem. [G.-D. sincroniei] /<fr. synchronie

EUFUNCTIE s.f. (Fil.) Functie care mentine sau sporeste adaptarea unei unitati date la contextul ei social. [Pron. e-u-, gen. -iei. / < fr. eufonction].

partitura, partituri, s.f. (reg.) loc unde iarna se da fan la oi.

PONTIF s.m. 1. Membru al colegiului sacerdotal suprem din vechea Roma, care supraveghea cultul; (astazi) prelat, episcop. ♦ Suveran pontif = papa. 2. (Fig.; adesea ironic) Om care isi da aere de superioritate. [< fr. pontife, cf. lat. pontifex].

care¹ pr. int. m. si f., sg. si pl.; g. sg. independent / postpus m. caruia, f. careia ( A caruia dintre ei este casa? / In casa caruia ai intrat?); antepus (al, a, ai, ale) m. carui, f. carei (In a carui casa ai intrat?); d. sg. m. caruia, f. careia (Caruia dintre ei i-ai dat?): g. pl. independent / postpus carora, antepus (al, a, ai, ale) caror; d. pl. m. si f. carora

EUFUNCTIE s. f. (fil.) functie care mentine sau sporeste adaptarea unei unitati date la contextul ei social. (< fr. eufonction)

BLOCDIAGRAMA (‹ fr., germ.) s. f. Reprezentarea in relief la scara mica a unui terit. care reda atit suprafata terenului cit si structura sa geologica. Introdusa in cercetare de geomorfologul american W.M. Davis; indicatiile pentru construirea ei au fost date de A. Lobeck (1924).

PAI¹ adv. (Fam.) 1. (Exprima o afirmatie, o aprobare) a) Desigur, se intelege. Pai ca bine zici (SEZ.); b) se putea altfel? 2. (Exprima rezerva, ezitare) Cum sa spun? stiu eu? Ce cei pe dansul? – Pai, ce-i vrea sa-mi dai (ISPIRESCU). 3. (Exprima neincredere) Pai cine stie ce ai de gand! 4. (Exprima mirare) Pai cum, omule! [var.: poi adv.] – Din apai (< apoi).

BIS REPETITA PLACENT (lat.) cele repetate plac – Parafraza dupa Horatiu, „Ars poetica”, 365: „Haec placuit semel haec deciens repetita plabecit” („Un lucru a placut doar o data, insa altul va placea chiar repetat de zece ori”).

acana adv. (turc.?). Sud. Fam. Mai acana, mai la dreapta ori la stinga: da-te mai acana (Iov. 89).

amnar n., pl. e (lat. igniarium, materie inflamabila, iasca [d. ignis, foc], de unde s' a facut emnar, amnar). Bucatica de otel de lovit cremenea ca sa scapere. Cit ai scapara (sau ai da) din amnar, foarte rapede [!], intr' o clipa. La razboiu de tesut, partea cu care se intinde pinza. Un cui cu care se da mai sus ori mai jos feru [!] cel lat al plugului sau care tine loitra la caruta. Un lemn scurt in care se prind mai multe grinzi la tavan si aiurea.

aplic, a -a v. tr. (lat. applico, -are; fr. appliquer. V. aplec). Pun, potrivesc, adaug, lipesc: a aplica unei haine o captuseala, unui zid tencuiala, un afipt [!] pe zid. Pun: a aplica cuiva a cataplazma. dau: a aplica cuiva un remediu, (fig.) o palma. Intrebuintez: a aplica o procedura. Indrept: a-ti aplica spiritu la studiu naturii. Pun o stiinta in serviciu alteia: a aplica geometriii algebra. V. refl. Ma dedau: a te aplica la o stiinta, unei stiinte.

arbitru m. (lat. arbiter, fr. arbitre). Judecator ales de tribunal sau de parti de buna voia lor. Stapin absolut. Dumnezeu e arbitru lumii. Care da tonu: acest om e arbitru elegantei. – Si arbitru (dupa fr.).

atentiune f. (lat. at-tentio, -onis. V. in-tentiune). Atintirea mintii, luare aminte: a da atentiune cuiva. Fig. Pl. Preveniente, ingrijiri: i-a aratat mii de atentiuni, a avut mii de atentiuni pentru el. Atentiune! Fii atent, da atentiune. – Si atentie.

ciondanesc (ma) v. refl. (var. din bondanesc. Cp. cu ung. csangatni, a trage clopotele, csongeni-bongeni, a clampani, si civodni, a se certa). Trans. Mold. Ma cert, ma sfadesc cu glas tare: au sa se dea pe brazda ori-cit s´ar mai ciondani (Rebr. 257). – Si ciondr-, iar in Bas. ciold-. In vest si ciondaiesc. V. ciorovaiesc si impilduiesc.

Baucis, taranca din Phrygia de conditie umila, casatorita cu Philemon, alaturi de care a trait toata viata in cea mai armonioasa intelegere. Odata, pe cind Zeus si Hermes cutreierau tinutul sub chipul si infatisarea a doi calatori, ei le-au dat gazduire in modestul lor bordei. Drept multumire zeii le-au transformat locuinta intr-un templu maret si le-au fagaduit sa le indeplineasca orice dorinta. Cum Philemon si Baucis au cerut sa nu se desparta niciodata, voia le-a fost indeplinita. Dupa ce au trait pina la adinci batrineti, au murit in aceeasi zi si au fost transformati, dupa moarte, in doi copaci, asezati unul linga altul, la intrarea templului.

ACEL¹, ACEA, acei, acele, adj. dem. (antepus) (Arata ca fiinta, lucrul etc. desemnate de substantivul pe care il determina se afla mai departe, in spatiu sau timp, de vorbitor) Acel om. Acea casa. [Gen.-dat. sg.: acelui, acelei, gen.-dat. pl.: acelor] – Lat. *ecce-illu, ecce-illa.

GARANTA, garantez, vb. I. Tranz. si intranz. A da cuiva siguranta ca va avea ceva; a asigura (cuiva ceva); a raspunde de valoarea, de calitatea unui obiect. ♦ A se angaja sa mentina in stare de buna functionare, pe o durata determinata, un aparat, un mecanism etc. vandut. ♦ A raspunde pentru faptele sau pentru comportarea altuia, a da asigurari ca... ♦ Intranz. A-si lua raspunderea cu averea sa ca datoria facuta de altul va fi achitata conform obligatiilor stabilite. – Din fr. garantir.

PUBLICITATE s. f. Faptul de a face cunoscut un lucru publicului; difuzare de informatii in public; caracterul a ceea ce este public. ♦ Agentie (sau birou) de publicitate = birou unde se pot da, pentru a fi publicate in ziare sau difuzate prin radio si televiziune, anunturi (cu caracter particular). Mica publicitate = rubrica a unui cotidian in care se publica anunturi cu caracter particular. Agent de publicitate = persoana angajata de o firma comerciala pentru a face reclama marfurilor ei. ◊ Loc. vb. A da publicitatii = a publica. – Din fr. publicite.

NAPARCA, naparci, s. f. 1. 1. Specie de soparla lipsita de membre, cu corpul lung de 25-30 cm, cilindric, de culoare cenusie, acoperit cu solzi stralucitori (Anguis fragilis). ♦ P. gener. (Reg.) Soparla. 2. (Pop.) Vipera. ◊ Expr. Pui de naparca = om rau, perfid. 3. Epitet dat unei persoane foarte rele, perfide, primejdioase. II. P. a**l. (Reg.) 1. Bici; fiecare dintre curelele unui garbaci. 2. Luntre mica si ingusta. [Pl. si: (reg.) naparce] – Cf. alb. neperke, nepertke.

PAGUBI vb. 1. (inv.) a scadea. (Cel ce da saracilor, niciodata nu va ~.) 2. v. dauna.

ACROMATIC ~ca (~ci, ~ce) (despre lentile, sticla) Care nu descompune raza de lumina in culorile ei componente; care nu da irizatii. /<fr. achromatique

CIUdat ~ta (~ti, ~te) Care socheaza prin felul sau de a fi; neobisnuit; straniu; bizar; anapoda. Un om ~. Ornament ~. [Sil. ciu-dat] /<bulg. tudat

CONTRAORDIN ~e n. Ordin prin care se anuleaza un ordin dat anterior. [Sil. -tra-or-] /contra- + ordin

PARIU ~ri n. Intelegere intre doua sau mai multe persoane, care sustin lucruri contrare, ce-l obliga pe cel care nu va avea dreptate sa dea o compensatie materiala (de obicei baneasca) celuilalt; ramasag; prinsoare. /<fr. pari

FAVORIZARE s.f. Actiunea de a favoriza si rezultatul ei. ◊ Favorizarea infractorului = ajutor dat unui infractor pentru a-i usura consecintele infractiunii (urmarire, judecata sau executarea pedepsei). [< favoriza].

METEOR s.m. 1. Nume dat fenomenelor meteorologice (fulgere, trasnete, ploaie, roua etc.). 2. Punct luminos care apare noaptea pe cer si se deplaseaza cu mare viteza, lasand uneori o dara care se stinge dupa scurt timp; stea cazatoare. 3. Telegrama care contine date meteorologice. [Pron. -te-or. / < fr. meteore, it. meteora, germ. Meteor, cf. gr. meteoros – prezent in aer].

PRONUNTARE s.f. Actiunea de a (se) pronunta si rezultatul ei; pronuntie; (spec.; jur.) dare a unei sentinte; sentinta pronuntata. [< pronunta].

ACEL², ACEA, acei, acele, adj. dem. (Arata ca fiinta sau lucrul al carui nume il determina este (mai) departat de subiectul vorbitor; cand urmeaza dupa substantiv are forma acela, aceea) Acel om. Vremea aceea. [Gen.-dat. sg. acelui, acelei, gen.-dat. pl. acelor; (cand are forma acela, aceea) gen.-dat. sg. aceluia, aceleia, gen.-dat. pl. acelora – var.: acela, aceea adj. dem.] – Lat. ecce-illu, ecce-illa.

CARITATE s.f. Atitudine de mila afectata, prin care cei avuti vor sa para generosi, dand pomeni. ♦ Generozitate, filantropie. [< lat. caritas, cf. it. carita].

sterpet, sterpeturi, s.n. (reg.) 1. (la sg. cu sens colectiv) totalitatea oilor sterpe dintr-o stana; grup de oi sterpe, care nu dau lapte; sterpare. 2. (in forma: starpat) pasune unde pasc oile sterpe.

el [pron. iel] pr. m., g. lui, d. acc. lui, neacc. ii, i, i- (i-am dat), -i (dandu-i), -i- (dandu-i-se); ac. acc. el (prep.+ el), neacc. il, l- (l-a dat), -l (dandu-l), -l- (da-l-ar); pl. ei [pron. iei]; g. lor; d. acc. lor, neacc. le, le- (le-am dat), -le (da-le), -le- (dandu-le-o), li, li- (li-i da), -li- (dandu-li-se); ac. acc. ei (prep. +ei), neacc. ii, i- (i-am dat), -i (dandu-i), -i- (da-i-ar)

TRASA vb. I. tr. 1. A trage, a insemna pe o suprafata linia unui drum, conturul unui desen etc.; a insemna pe o piesa bruta elementele necesare pentru prelucrarea ei. 2. A indica, a da directive in ceea ce priveste o actiune, o activitate etc. ♦ A arata esentialul intr-o chestiune etc.; a schita, a descrie. [< fr. tracer, cf. germ. trassieren, it. tracciare].

DECIZIE s. f. 1. hotarare; rezolutie. ◊ act cu caracter obligatoriu, normativ al unui organ de conducere care stabileste directia unei actiuni si modul ei de realizare. 2. sentinta data de o instanta judecatoreasca superioara asupra unui recurs. 3. fermitate. (< fr. decision, lat. decisio)

TERMEN I. s. n. 1. data dinainte fixata pentru executarea unei plati, obligatii etc.; scadenta. 2. interval de timp (dinainte stabilit) in limita caruia trebuie sa se infaptuiasca, sa se intample ceva. 3. eveniment viitor si sigur in ce priveste producerea lui, dar incert in ceea ce priveste data la care se va produce. 4. (despre ostasi) in termen = in curs de satisfacere a serviciului militar. II. s. m. 1. cuvant, vorba, expresie. 2. fiecare dintre elementele unei comparatii. 3. (mat.) fiecare dintre monoamele unui polinom; fiecare dintre numerele ce alcatuiesc o progresie sau un raport. 4. element primar al unui enunt sau sistem logic. ♦ fiecare dintre cele trei elemente constitutive ale unui silogism. 5. (fiz.) termen spectral = marime proportionala cu energia oricareia dintre starile in care se poate afla un atom. 6. (fig.; pl.) relatie (buna sau rea) cu cineva. (< lat. termen, dupa fr. terme)

TRASA vb. tr. 1. a insemna pe o suprafata linia unui drum, conturul unui desen etc.; a insemna pe o piesa bruta elementele necesare pentru prelucrarea ei. 2. a indica, a da directive in ceea ce priveste o actiune, o activitate etc. ◊ a arata esentialul intr-o chestiune etc.; a schita, a descrie. (< fr. tracer)

1) achiu n., pl. uri, rar e (fr. acquit, achitare). La biliard, prima bila izbita ca sa se decida care jucator va juca intii: a da achiu (fr. donner l' acquit).

aldamas si adalmas n., pl. uri si e, (ung. aldomas, oala de vin, inchinare in sanatate. V. alduiesc). Bautura, betia sau chefu care se obisnuieste in popor dupa o vinzare ori o cumparare insemnata ori dupa un cistig ori un noroc: a da, a bea aldamasu.

alte-ori sau alteori adv. Alta data (corelativ cu une-ori): une-ori vrea, alte-ori nu.

GARANTA (< fr.) vb. I tranz. 1. A da cuiva siguranta ca va avea ceva, ca se va bucura de ceva; a asigura respectarea unui principiu (ex. a libertatii), a unui drept (ex. a dreptului la munca, a dreptului de aparare etc.). 2. (Dr.) A da asigurare unui creditor pentru executarea unei obligatii, prin constituirea unei garantii reale (gaj, ipoteca) sau per¬sonale (fidejusiune / cautiune). 3. A raspunde de valoarea, de calitatea unui lucru sau a unei fiinte, de autenticitatea unei afirmatii.

casatorie f. (d. casator). Unirea legitima a barbatului si a femeii. Celebrarea nuntii: a asista la o casatorie. Unu din cele sapte sacramente. Iau in casatorie, ma insor ori ma marit cu. dau in casatorie, dau de nevasta.

cite adv. (lat. cata, d. vgr. kata, din care, cind n´avea acc., s´a facut rom. cata, apoi, supt [!] infl prep. in -e, cate, pastrat in catelin ori supt infl. lui cit; lat. cata mane, in fiecare dimineata; it. cada-uno, cad-uno, pv. cada-un, vfr. che-un, sp. pg. cada). – In unire cu un num., formeaza num. distributive (lat. singuli, bini s. a.): cite unu (doi, doua s. a.) sau unu cite unu (doi, doua s. a.). Cite ceva, in fiecare data ceva: de cite ori vine, imi aduce cite ceva. Cite putin sau putin cite putin, incet, treptat, in fie-care data putin: malu s´a daramat [!] cite putin.

climateric, -a adj. (fr. climaterique, d. vgr. klimakterikos, treptat, care vine d. klimakter, treapta, iar aceasta d. klimax, scara, inrudit cu klima, clima). Care arata o decadenta, un moment critic al vietii: an climateric. – Cei vechi credeau ca din sapte in sapte ani sau din noua in noua e un moment critic al vietii, iar 7 inmultit cu 9 (63) da anu cel mai critic al vietii. V. climatic.

brehnesc v. intr. (vsl. brehati, brehnonti, rus. brehati, a latra, a hamai). Est. Rar. Hamaiesc putin (o data sau de citeva ori). Grohaiesc speriat. tusesc. V. tr. Trans. Impung cu vorba. – La Cant. brehaiesc, hamaiesc. V. chefnesc, blehaiesc.

cochii-vechi si cochi-vechi m. pl. (ung. kotyavetye, mezat [ca bechi d. bety, desi kutya a dat cuciu] d. macedoslavu kokie vekie, bg. ko ste veste, sirb. ko ce vece, cine vrea mai mult [sa dea]). Vechi. A vinde la cochi-vechi (ca´n Let. 2, 57), a vinde la mezat. – Si cociovote, n. pl. (Trans. Vidra). V. hareci.

Harpalyce, fiica regelui trac Harpalycus. Crescuta de mica prin tabere, ducind o viata de razboinic, Harpalyce lupta cot la cot cu tatal ei, pe care o data, intr-o incaierare, l-a salvat chiar de la moarte. Obisnuia sa organizeze si sa conduca dese incursiuni de jaf, dar a fost prinsa si ucisa in cele din urma de niste pastori.

dec, interj. de mirare si ironie ca si tronc: Dec! Nu cum-va ai pofti? Dec! da asta ce-a mai fi oare?

DALCAUC, dalcauci, s. m. Bataus, scandalagiu; om de nimic, haimana. ♦ Porecla data agentilor electorali de pe vremuri. [var.: dalcauc s. m.] – Din tc. dalkavuk.

DARAMAtuRA, daramaturi, s. f. 1. Zid, cladire daramata; ruina. ♦ Material cazut, surpat dintr-o cladire in ruina. 2. (La pl.) Crengi de copaci rupte si doborate la pamant; vreascuri. 3. (Fam.) Epitet deprecativ dat unui animal sau unui om slabanog. [var.: darmatura s. f.] – Darama + suf. -atura.

GARANTIE, garantii, s. f. Obligatie in virtutea careia o persoana sau o institutie raspunde de ceva; mijloc legal prin care se asigura executarea unei obligatii (materiale); (concr.) ceea ce serveste drept asigurare ca o obligatie luata va fi tinuta. ◊ Loc. vb. A lua pe garantie = a garanta. ◊ Expr. Pe garantia cuiva = pe raspunderea cuiva. A da garantie = a da asigurari ca un lucru va fi indeplinit. A prezenta garantie de... = a se prezenta astfel incat sa trezeasca increderea, sa ofere siguranta. – Din fr. garantie, it. garanzia.

GOSTINA, gostini, s. f. (In evul mediu in Tara Romaneasca si in Moldova) dare care se percepea in oi, porci sau vaci. – Et. nec.

TIMIR, timire, s. n. 1. (Inv. si reg.) Emblema care serveste drept semn distinctiv al unei familii nobile, al unui oras, al unei corporatii sau membrilor ei, unei tari etc. 2. Denumire data in evul mediu, in tarile romane, calauzei si insotitorului oficial al unui strain, mai cu seama de la hotare pana la curtea domneasca. [var.: timara s. f.] – Din magh. cimer.

MANdat, mandate, s. n. 1. Imputernicire (contractuala) de a reprezenta o persoana fizica sau juridica si de a actiona in numele ei; act prin care se da aceasta imputernicire; procura. ◊ Teritoriu sub mandat = (in trecut) teritoriu administrat de o tara straina in baza unei hotarari a unui for international. 2. (Jur.) Dispozitie, ordin. ◊ Mandat de arestare = act scris prin care organul judiciar competent ordona arestarea unui invinuit, inculpat sau condamnat. Mandat de aducere ordin scris dat unui organ de a aduce o persoana (invinuit, martor sau expert) in fata unei instante judecatoresti sau a unui organ de cercetare penala, pentru a da declaratii, lamuriri, pentru a efectua unele expertize etc. 3. Serviciu postal prin care cineva poate expedia o suma de bani pentru a fi remisa destinatarului; p. ext. formular completat in acest scop, pe baza caruia se face transmiterea sumei; suma de bani expediata sau primita astfel. – Din fr. mandat. Cf. germ. Mandat.

TRANTOR, trantori, s. m. 1. Masculul albinei. 2. Epitet dat unui barbat care nu vrea sa lucreze si traieste din munca altora. – Cf. sl. trontu.

PUNIC, -A, punici, -ce, adj. Care apartine Cartaginei sau locuitorilor ei, privitor la Cartagina sau la locuitorii ei; cartaginez. ◊ Razboi punic = nume dat fiecaruia dintre cele trei razboaie purtate de Roma antica impotriva Cartaginei. – Din lat. punicus, fr. punique.

FIECARE pron. nehot. (Indica fiintele sau lucrurile luate in parte dintr-un grup sau dintr-o categorie) si unul, si altul; oricare. ◊ (Adjectival) Fiecare om. [Pr.: fi-e-. – Gen.-dat. fiecaruia, fiecareia. – var.: (inv. si pop.) fiescare, fiestecare, fistecare pron. nehot.] – Fie¹ + care.

NIMENI pron. neg. Nici un om; nici o fiinta. [Gen.-dat.: nimanui – var.: nimenea, (reg.) nime, nimene pron. neg.] – Lat. nemo, neminem.

NADEJDE, nadejdi, s. f. Incredere sau convingere ca ceea ce faci ori doresti se va realiza; speranta, nadajduire; incredere in sprijinul, in ajutorul cuiva sau a ceva, certitudine ca cineva sau ceva va fi favorabil, de ajutor. ◊ Loc. adj. De nadejde = in care poti avea toata increderea. ◊ Loc. adv. De (sau cu) nadejde = asa cum trebuie, foarte bine; solid, temeinic. ◊ Loc. vb. A trage nadejde = a spera, a nadajdui. ◊ Expr. In nadejdea... = in speranta..., bazandu-se pe... A se lasa in nadejdea (cuiva) = a conta (pe...), a se bizui (pe...). A-si pune (sau a avea) nadejdea (in cineva) = a se baza pe sprijinul (cuiva), a se increde (in...). Slaba nadejde = putin probabil, nesigur. ♦ (Concr.) Ceea ce da incredere, certitudinea ca se va realiza dorinta cuiva. – Din sl. nadezda.

el pr. [pron. iel], g. lui; d. acc. lui, neacc. ii, i (i se da), i-, -i, -i- (dandu-i-se); ac. acc. el, neacc. il, l-, -l, -l- (lua-l-ar); pl. ei [pron. iei]; g. lor; d. acc. lor, neacc. le, le-, -le, -le-, li (li se da), li-, -li-; ac. acc. ei, neacc. ii, i-, -i, -i- (lua-i-ar)

IMPORTANTA f. 1) Caracter important; insemnatate. 2): A-si da ~ a-si da aere; a se crede om superior; a se ingamfa. [G.-D. importantei] /<fr. importance, it. importanza

NOROC ~oace n. pop. 1) Soarta, destin favorabil. ◊ La (sau intr-un) ~ la intamplare. 2) Concurs de imprejurari favorabile. ◊ A-i surade cuiva ~ocul a-i merge cuiva in viata. A-si incerca ~ocul a intreprinde ceva fara a fi sigur de reusita. Spre ~ocul cuiva din fericire. Cum a da targul si ~ocul cum va fi; dupa imprejurari. A avea ~ a reusi, a avea succes. Joc de ~ joc (de carti, de zaruri etc.) in care castigul este intamplator; joc de ha-zard. ~! formula de salut. 3) Stare de satisfactie deplina; fericire. A-si gasi ~ocul. ◊ A fugi de ~ a evita inconstient ceea ce putea sa aduca fericire. /<sl. naroku

OMENOS ~oasa (~osi, ~oase) 1) (despre persoane) Care are (multa) omenie; cu multa omenie. 2) (despre manifestari ale oamenilor) Care vadeste omenie; care da dovada de omenie; uman. /om + suf. ~os

POFTIM interj. 1) (se foloseste pentru a invita o persoana sa intre, sa se aseze sau pentru a i se inmana ceva). 2) (se foloseste cand cineva, nedeslusind cele spuse, cere sa i se repete inca o data). 3) (fiind precedat de interjectia ei, exprima indignare, ciuda, protest) Iaca na; (ei) uite; na-ti-o buna. /v. a pofti

PRINSOARE ~ori f. 1) Intelegere intre doua (sau mai multe) persoane care sustin lucruri contrare, ce-l obliga pe cel care nu va avea dreptate sa-i dea o compensatie materiala (de obicei baneasca) celuilalt; ramasag; pariu. 2) inv. pop. Loc unde sunt inchisi cei lipsiti de libertate. 3) rar Capcana de prins pasari sau animale. /prins + suf. ~oare

SLOBOD ~da (~zi, ~de) pop. 1) (despre persoane) Care se bucura de libertate; care poate face ce vrea; liber. ◊ A avea mana ~da a fi darnic. Cu inima ~da linistit, impacat. 2) (despre oameni) Care are drepturi politice si cetatenesti depline; liber. 3) (despre state, popoare) Care nu se afla sub stapanire straina; nestapanit de alt stat; neatarnat; liber; suveran; autonom; independent. 4) si adverbial (despre actiuni) Care se efectueaza fara restrictii; care se face cu usurinta; fara efort; nestanjenit; nestingherit; liber. Respiratie ~da. A pasi ~. 5) Care nu este ocupat; liber. Odaie ~da. Drum ~. 6) (despre timp) Care poate fi folosit dupa bunul plac al cuiva; disponibil. Zi ~da. 7): Cu ~da cu desertul; fara incarcatura. /<sl. slobodi, svobodu

METATEORIE s.f. (Fil.) Teorie asupra unei teorii date, facand consideratii privind structura ei sintactica si latura semantica. [Gen. -iei. / < fr. metatheorie].

EXEQUAtuR [EX-SEC-va-] s. n. inv. 1. autorizatie data de un sef de stat unui consul strain de a-si exercita functiile in tara in care este trimis. 2. aprobare a unui stat de a se executa pe teritoriul sau o hotarare judecatoreasca pronuntata de un tribunal strain. (< fr. exequatur, lat. exsequatur, sa execute)

audienta f., pl. e (lat. audientia; fr. audience). Primirea persoanelor care vor sa-ti vorbeasca: ministru acorda audienta azi; a obtinea [!] o audienta. Sedinta in care judecatorii intreaba partile, asculta apararea si judeca. (Audientele-s publice, dar daca dezbaterile pot fi vatamatoare ordinii publice ori bunelor obiceiuri, judecatorii le pot face secrete. In ori-ce caz, sententa [!] se da publicamente).

chirie f. (turc. kira, chirie, d. ar. al-qire, pretu chiriii, kara, a inchiria, de unde vine si sp. alquilar, a inchiria; ngr. kyras, transport cu caru; alb. kira, bg. kiriia, sirb. kirija). Inchiriere, actiunea de a inchiria. Bani dati ori luati p. asta. Carausie. Dau cu chirie, inchiriez, cedez cuiva o casa, (o caruta s. a.) pe un timp anumit. Iau cu chirie, inchiriez, primesc o casa (o caruta s. a.) pe un timp anumit in schimbu banilor.

Alcithoe (sau Alcathoe), una dintre fiicele lui Minyas, preschimbata de Dionysus in liliac, drept pedeapsa pentru faptul ca le-a interzis sclavelor ei sa participe la serbarile date in cinstea zeului.

debarc si -chez, a -a v. tr. (fr. debarquer, d. barque, barca. V. imbarc). dau jos dintr’un vagon, vorbind de calatori (P. marfa se zice descarc). Fig. Inlatur, parasesc: a debarca un ministru dintr’un partid. V. intr. Ma dau jos, descind din corabie ori din vagon: a debarca la Galati. – Pop. si dezbarc.

BROSCOI, broscoi, s. m. 1. Augmentativ al lui broasca (1). 2. Masculul broastei (1). 3. (Glumet) Epitet dat unui copil mic. – Broasca + suf. -oi.

INCARNA, incarnez, vb. I. Refl. si tranz. 1. A (se) intrupa; a (se) transforma in om. ♦ Fig. A lua sau a da o forma concreta, reala. ♦ Tranz. A juca un rol intr-o piesa. 2. (Despre unghii) A creste in carne. [var.: incarna vb. I] – Din fr. incarner, lat. incarnare.

MAIMUTOI, maimutoi, s. m. Augmentativ al lui maimuta; maimuta mascul. ♦ (Fam.) Epitet dat unui barbat foarte urat sau care obisnuieste sa imite pe altii; epitet dat unui barbat neserios. – Maimuta + suf. -oi.

FORMALIZARE, formalizari, s. f. Actiunea de a (se) formaliza si rezultatul ei. 1. (Log.) Procedeu prin care se dau regulile de formare a enunturilor si de derivare a lor unele din altele. 2. Suparare, jignire pricinuita de nerespectarea unor reguli (neinsemnate) de politete. – V. formaliza.

OBLIGATIE, obligatii, s. f. 1. datorie, sarcina, indatorire. 2. Raport juridic civil prin care una sau mai multe persoane au dreptul de a pretinde altor persoane, care le sunt indatorate, sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva. 3. Hartie de valoare care confera posesorului ei calitatea de creditor si-i da dreptul de a primi, pentru suma imprumutata, un anumit venit fix sub forma de dobanda. [var.: obligatiune s. f.] – Din fr. obligation, lat. obligatio, -onis.

LIFTA, lifte, s. f. 1. Termen injurios dat in trecut de romanii ortodocsi popoarelor de alta religie; p. ext. termen de ocara dat cotropitorilor. 2. Termen depreciativ pentru un om rau, cainos sau, p. ext. pentru un animal rau. – Din sl. Litva „Lituania”.

CONTEMPLARE, contemplari, s. f. Actiunea de a (se) contempla. ♦ Atitudine de meditatie sau de privire, de observare pasiva a fenomenelor, opusa atitudinii active. ◊ Contemplare vie = percepere nemijlocita, concreta a lucrurilor si a fenomenelor naturii, care apare in procesul interactiunii dintre om si lumea inconjuratoare si care da oamenilor, pe baza practicii, o justa reflectare a insusirilor obiectelor; intuire vie. – V. contempla.

ea pr. [pron. ia], g. ei [pron. iei]; d. acc.ei, neacc. ii, i (i se da), i-, -i, -i- (dandu-i-se); ac. acc. ea, neacc. o, o- (o-nvata), -o, -o- (lua-o-ar), pl. ele [pron. iele]; g. lor; d. acc. lor, neacc. le, le-, -le, -le-, li (li se da), li-, -li-; ac. acc. ele, neacc. le, le-, -le, -le-

A DURAI durai intranz. pop. A se rostogoli; a se da de-a dura. /dura + suf. ~ai

A LASA las tranz. 1) A da drumul unui lucru sau unei fiinte tinute strans; a face sa devina liber. ◊ ~ pasarea sa zboare din colivie a elibera pe cineva prins. ~ (cuiva) sange a face sa curga din corpul cuiva, printr-o incizie, sange. 2) A pune ceva undeva. ~ haina in cui. 3) A da voie (sa se infaptuiasca ori sa aiba loc); a permite; a ingadui. 4) A face, a admite ca cineva sau ceva sa ramana in starea in care se afla. ◊ ~ (pe cineva) in pace a nu deranja pe cineva; a-l lasa sa faca ce vrea. ~ (pe cineva) in voie a da cuiva libertate deplina. 5) A face sa nu se execute ceva la timp. ◊ ~ de azi pe maine a amana mereu ceva. 6) A face sa ramana ceva in urma sa; a transmite prin mostenire. 7) A trece cu vederea; a nu lua in seama; a nesocoti. ◊ ~ la o parte a nu tine cont. 8) A face sa fie mai jos. ~ perdelele. 9) (locuri sau persoane) A parasi plecand in alta parte; a abandona. 10) A uita ceva. ~ usa deschisa. /<lat. laxare

RAMAS¹ ~uri n. 1) v. A RAMANE. ◊ ~ bun (sau bun ~) formula de salut adresata de cel care pleaca. A-si lua ~ bun a) a se desparti de cineva sau de ceva; b) a saluta la despartire pe cei care raman. De ajuns si de ~ din belsug; (foarte) mult. 2) reg. Intelegere intre persoane care sustin lucruri contrare si care se obliga sa dea o compensatie materiala celui ce va avea dreptate; ramasag; pariu; prinsoare. /v. a ramane

RAMASAG ~uri n. Intelegere intre persoane care, sustinand lucruri contrare, se obliga sa dea o compensatie materiala celui ce va avea dreptate; pariu; prinsoare. A castiga un ~. /ramas + suf. ~sag

ZAGASTRU, zagastre, s. n. (Inv.) Spatiu liber intre iesle si peretele grajdului din spatele ei, pe unde umbla oamenii cand dau de mancare la animale.

SINANTROP s.m. Mamifer apropiat de pitecantrop, ale carui fosile au fost descoperite pe teritoriul Chinei. [< fr. sinanthrope, cf. lat. Sina – nume dat de romani Chinei, gr. anthropos – om].

DOTA vb. I. tr. 1. A prevedea (o institutie etc.) cu cele necesare. 2. (Fig.) A inzestra cu calitati intelectuale sau sufletesti. 3. A da dota unei fete la casatoria ei. [Cf. fr. doter, lat. dotare].

ERISTIC, -A adj. Referitor la eristica. ◊ Scoala eristica = nume dat scolii din Megara, datorita inclinarii ei spre controverse. // s.m. si f. Adept al eristicii. / < fr. eristique].

ingingia, pers. 3 sg. ingingie, vb. I (reg., inv.) 1. (despre porumb) a incepe sa dea boabele, a ingurzi. 2. (fig.; despre om) a face avere, a prinde cheag.

ea [pron. ia] pr., g. ei [pron. iei]; d. acc. ei, neacc. ii, i, i- (iam dat), -i (dandu-i), -i- (dandu-i-se); ac. acc. ea (prep.+ ea), neacc. o, o- (o-nvata), -o (am dat-o), -o- (da-o-ar); pl. ele [pron. iele], g. lor; d. acc. lor, neacc. le- (le-am dat), -le (da-le), -le- (da-le-ar), li, li- (li-i da), -li- (dandu-li-se); ac. acc. ele (prep. + ele), neacc. le, le- (le-am dat), -le (dandu-le), -le- (da-le-ar)

DOTA vb. tr. 1. a utila (o institutie, o intreprindere etc.) cu cele necesare desfasurarii activitatii. 2. (fig.) a inzestra cu calitati intelectuale sau sufletesti. 3. a da dota unei fete la casatoria ei. (< fr. doter, lat. dotare)

Eva (in „Vechiul Testament”), nume dat primei femei in virtutea menirii ei de a fi „mama a tuturor celor vii”; sotia lui Adam, creata de Dumnezeu din coasta acestuia. Ispitita de sarpe (diavol), E., si, la indemnul ei, Adam incalca porunca divina, mancand din pomul cunoasterii binelui si a raului (pacatul originar), ambii fiind alungati din Rai. Cu Adam a avut trei fii (Cain, Abel si Seth) si mai multe fiice. ◊ Expr. Fiica a Evei = femeie; in sens peiorativ, femeie frivola.

administrez v. tr. (lat. administrare). Guvernez, conduc: a administra un departament. dau sa ia: a-i administra cuiva un vomitiv. Fam. Iron. Trag, aplic: a-i administra cuiva o palma.

aoleo (eo dift.), aoleu si aoileu (vest), auleu, auileu, aleu, valeu si valeu (est), interj. de durere, mirare si admiratiune (serios ori ironic): Auleu, rau ma doare ! Auleu, ce foc! Auleu, ce frumoasa e! Auleu, da destept mai esti! Auleu si vai de mine! – In nord. si vaileu (rev. I. Crg. 14,43 si 44). V. si alelei si oleoleo.

aplologie f. (d. vgr. aplos, simplu, o singura data, si -logie). Gram. Pronuntarea unei silabe o singura data in loc de doua ori, ca: coana, mineralogie ild. cocoana, mineralologie.

MEDICE, CURA TE IPSUM! (lat.) doctore, vindeca-te pe tine! – Dicton prin care se recomanda celor care dau sfaturi altora, sa le urmeze ei insisi, mai intai.

CUADRAtuRA (CvaDRAtuRA) (‹ germ., lat.) s. f. 1. (MAT.) Problema construirii unui patrat cu o arie data. ♦ Metoda de calcul a ariei unui domeniu marginit de o curba inchisa plana cu ajutorul unei integrale. ◊ Cuadratura cercului = problema construirii, cu rigla si compasul, a unui patrat cu arie egala cu a unui cerc dat. Cunoscuta din antic., imposibilitatea rezolvarii ei a fost demonstrata in sec. 19; fig. problema insolubila, irealizabila. 2. (FIZ.) Pozitie aparenta in care doi astri priviti de pe Pamint au o diferenta de longitudine de 90º. V. conjunctie.

Eleusis 1. Intemeietorul mitic al cetatii Eleusis. Era fiul zeului Hermes si tatal lui Triptolemus. Intr-o noapte Eleusis a surprins-o pe Demeter cind se pregatea sa-l treaca prin foc pe Triptolemus ca sa-l faca nemuritor. Tatal, inspaimintat, a dat un strigat. Speriata la rindul ei, Demeter l-a scapat in foc pe Triptolemus, pe care-l tinea deasupra flacarilor. vazindu-si dorinta zadarnicita, zeita minioasa l-a ucis pe Eleusis. Mai exista o varianta a acestei intimplari, atribuita insa lui Demophon, fratele lui Triptolemus (v. si Demopho(o)n 1.). 2. Cetate din Attica unde se afla un templu maret inchinat zeitei Demeter. Tot acolo se celebrau si Misterele Eleusine.

debitez v. tr. (fr. debiter, d. debit, debit). Vind, mai ales lucruri mici si usoare de minuit. In contabilitate, inscriu la debit. Procur o cantitate de lichid ori de gaz intr’un timp dat. Recitez, declam: debitez un rol in calitate de actor. Indrug: a debita vrute si nevrute.

IFOS, ifose, s. n. (Fam.) Mandrie neintemeiata; orgoliu, infumurare. ◊ Loc. adv. Cu ifos = emfatic, arogant, umflat. ◊ Expr. A-si da ifose = a se crede (fara temei) om important, valoros; a se ingamfa. – Din ngr. ifos.

TEMA, teme, s. f. 1. Idee principala care este dezvoltata intr-o opera, intr-o expunere; subiect; aspect al realitatii care se reflecta intr-o opera artistica. ◊ Loc. prep. Pe tema... = in jurul problemei..., despre problema... 2. Motiv melodic dintr-o piesa muzicala. ◊ Tema cu variatiuni = compozitie muzicala care consta in enuntarea unei teme si in valorificarea ei prin diferite transformari ulterioare. 3. Exercitiu scris dat scolarilor, studentilor etc. pentru aplicarea cunostintelor dobandite. 4. (Lingv.) Grupare de elemente din structura unui cuvant, constituita din radacina, urmata de o vocala tematica si adesea de unul sau mai multe sufixe (gramaticale sau lexicale) ori precedata de prefixe si caracterizata prin faptul ca este comuna formelor unuia si aceluiasi cuvant. – Din lat. thema. Cf. fr. theme, it. tema.

PAGINA, pagini, s. f. 1. Fiecare dintre cele doua fete ale unei foi de hartie dintr-o carte, dintr-un caiet, ziar, registru etc., fata; p. ext. cuprinsul textului unei asemenea fete; fragment, capitol dintr-o scriere sau din ansamblul unei opere mai mari. ◊ Loc. vb. A pune in pagina = a pagina (2). 2. Fig. Moment (istoric); eveniment, fapt demn de retinut, data importanta; episod insemnat din viata unui om. – Din lat., it. pagina, germ. Pagina.

PEHLIvaN, pehlivani, s. m. 1. (Inv.) Personaj comic (acrobat, jongler, saltimbanc, scamator etc.) in reprezentatiile de circ, la diferite serbari etc. 2. (Fam.) Epitet dat unui barbat siret, sarlatan, escroc. 3. (Fam.) Om glumet, mucalit, poznas. – Din tc. pehlivān.

SIE pron. refl. (Forma accentuata de dat. pers. 3 pentru toate genurile) Lui insusi, ei insasi. – Lat. sibi.

ERISTIC, -A, eristici, -ce, adj., subst. 1. Adj. Care apartine eristicii, referitor la eristica. ◊ Scoala eristica = nume dat scolii filozofice din Megara, datorita inclinarii ei spre controverse. 2. S. f. Arta a disputei, a controversei, care foloseste argumente subtile sau recurge la artificii sofisticate. 3. S. m. si f. Adept al eristicii. – Din fr. eristique.

RATA, rate, s. f. 1. Nume dat mai multor specii de pasari domestice si salbatice, inotatoare, cu ciocul lat si turtit, cu trunchiul scurt si indesat, si cu picioarele scurte, deplasate in partea posterioara a trunchiului (Anas). ◊ Rata salbatica = stramosul celor mai multe rate domestice, foarte asemanatoare cu acestea si apreciata pentru carnea ei gustoasa (Anas platyrhynchos). Rata domestica = denumire data multiplelor varietati provenite prin domesticirea ratei salbatice si deosebite intre ele prin culoarea penajului, forma corpului, calitatile productive etc. ◊ Expr. (A merge, a se misca, a umbla) ca o rata = (a merge etc.) cu mersul leganat, greoi. 2. U****l. 3. (Art.) Numele unui dans popular; melodie dupa care se executa acest dans. – Cf. alb. rose, scr. raca.

DIAVOL, diavoli, s. m. 1. Fiinta imaginara considerata drept intruchipare a spiritului rau; d**c, satana, demon, necuratul, aghiuta. 2. Fig. Nume dat unui copil sau, p. ext. unui om vioi, zglobiu, istet sau obraznic, rau. – Din sl. dijavolu.

SIESI pron. refl. (Forma accentuata de dat., pers. 3, pentru toate genurile) Lui insusi, ei insasi. [Pr.: si-esi] – Sie + [i]si.

FLEASCA f. 1) Noroi apos. 2) fig. Om lipsit de energie; molau. 3) pop. Lovitura data cu palma. /Din fleasc

A STRUNGARI² ~esc pop. 1. tranz. (oi) A mana la strunga. 2. intranz. A da oile la strunga. /strung + suf. ~ari

VULGARIZATOR, -OARE s.m. si f. 1. (Rar) Popularizator al unor idei, al unei stiinte etc. 2. Persoana care da o interpretare simplista notiunilor pe care vrea sa le popularizeze. // adj. Care vulgarizeaza; vulgarizant. [Cf. fr. vulgarisateur].

acadea (acadele), s. f. – Bomboana din zahar topit. < Tc. akide, din arab. aḳῑda (Seineanu, II, 7; Lokotsch 44; cf. Iordan, BF, VI, 150).

CRANIOMETRIE s.f. Ramura a antropologiei care furnizeaza date asupra caracterelor si dezvoltarii capului la om. [Gen. -iei. / < fr. craniometrie, cf. gr. kranion – craniu, metron – masura].

preapodobnic, -a, adj., s.m. (inv.) 1. (adj.; calificativ dat lui Dumnezeu) sfant, desavarsit. 2. (s.m.) om cleric, sfant foarte cuvios, extrem de cucernic, de evlavios.

VULGARIZATOR, -OARE s. m. f., adj. 1. (cel) care vulgarizeaza o arta, o stiinta. 2. (cel) care da o interpretare simplista notiunilor pe care vrea sa le popularizeze. (< fr. vultarisateur)

ARNALDO DA BRESCIA [bresa] (c. 1100-1155), reformator religios si om politic italian. Discipol al lui Abelard. Conducator (din 1145) al republicii create la Roma in timpul rascoalei din 1143; exilat, a fost prins de imparatul Frederic I Barbarossa si predat papii Adrian IV, din ordinul caruia a fost executat.

ADUNARE, adunari, s. f. 1. Actiunea de a (se) aduna si rezultatul ei. ♦ (Articulat, cu valoare de interjectie) Semnal dat pentru strangerea unei trupe etc. intr-o formatie ordonata. 2. Una dintre cele patru operatii aritmetice, care consta in totalizarea mai multor numere intr-unul singur. 3. Grup de oameni stransi la un loc cu un anumit scop. ♦ (Urmat de determinari) Organ reprezentativ constituit dupa norme dinainte fixate, capabil sa ia anumite hotarari. ◊ Marea Adunare Nationala = organ suprem al puterii de stat in Republica Populara Romana. 4. Culegere, colectie (de texte). 5. (Inv.) Petrecere.

DOS MOI PU STO KAI KINO TEN GHEN (Δόζ μοι πού στῶ χαί χινῶ τήυ γῆυ) (gr.) dati-mi un punct de sprijin si voi urni Pamantul din loc – Cuvinte atribuite lui Arhimede si devenite celebre ca simbol al inventivitatii si al puterii creatoare nelimitate a omului, atunci cand exista temeiuri obiective sau rationale.

acastau n., pl. aie (ung. akaszto-fa, lemn de spinzurat, adica „spinzuratoare”: akasztani a spinzura). Nord. Spinzuratoare. Scrinciov (sau chear numai un simplu leagan ori scindura pe care doi copii se dau in cumpana). Schele la o cladire. Iron. om prea inalt si slab (cocirla, prajina).

apoi adv. (lat. ad, la, si post, pe urma, dupa. V. poi). Pe urma, dupa aceia: a venit, si apoi s' a dus. Din apoi, de dinapoi, posterior: partea din apoi, partea din apoia casei. V. ainte). De apoi, ultim: ziua, vremea, judecata de apoi. In cea de apoi (Let.), in cele din urma, in sfirsit. S' apoi (din si apoi), si daca, chear asa sa fie, nu-mi pasa, si ce e cu asta? De ex.: Te va prinde! S' apoi! Apoi de! Apoi da! loc. care arata incurcatura sau ironia: Te-am prins, hotule! Apoi da! Iarta-ma si dumneata! D' apoi cum (din da, dar apoi cum), dar cum, poi dar, poi cum alt-fel? De ex.: Te duci si tu? D' apoi cum?! (adica: „se' ntelege ca ma duc!”). D' apoi cum nu?! dar cum nu, poi cum alt-fel (ironic ori serios): L-ai prins? D' apoi cum nu?! (adica: se' ntelege!„). Mai apoi, mai pe urma. Adj. Cel din urma: multi vor fi intiii si apoii intiii (Cor.).

chinchenal, -a adj. (lat. quinquennalis). Care dureaza cinci ani ori se face la cinci ani o data. – Fals cincenal.

Aglauros (sau Agraulos) 1. Fiica lui Actaeus, primul rege al Atticei, si sotia lui Cecrops. 2. Fiica lui Cecrops si a lui Aglauros (1.), in legatura cu care circulau mai multe legende. Se spunea, de pilda, ca zeita Athena i-a dat in pastrare lui Aglauros si surorilor ei, Herse si Pandrosos, un cufar pe care le-a interzis sa-l deschida. Curioase, cele trei surori au incalcat porunca zeitei: deschizind cufarul, l-au gasit inauntru pe Erichthonius, copilul Athenei, in jurul caruia era incolacit un sarpe infricosator. Inspaimintate de aceasta priveliste, cele trei surori si-au pierdut mintile si s-au aruncat de pe stincile Acropolei, primindu-si astfel pedeapsa cuvenita. O alta legenda relateaza ca Aglauros a fost transformata intr-o statuie de piatra de catre Hermes, pentru faptul ca s-a impotrivit unirii acestuia cu Herse.

decenal, -a adj. (lat. decennalis). Care dureaza un deceniu ori se face la zece ani o data.

cuadrienal, -a adj. (lat. quadriennalis). Care tine patru ani ori se face la patru ani o data.

CACIULA, caciuli, s. f. 1. Obiect confectionat din blana de oaie sau de alt animal si care serveste la acoperirea capului. Buna ziua, caciula (ca stapanu-tau n-are gura)! se spune, in bataie de joc, unuia care nu saluta. ◊ Expr. A-si lua (sau a-si scoate) caciula (de pe cap) = a-si descoperi capul in semn de salut sau de respect. La asa cap, asa caciula = cum e omul, asa e si purtarea lui. A-i iesi (cuiva) parul prin caciula = a) a i se uri asteptand; b) a o duce greu; a saraci. A fi (sau a se sti, a se simti) cu musca pe caciula = a se simti vinovat. (Asta sau aia e) alta caciula = (aceasta e) altceva, alta socoteala. A da cu caciula in caini = a fi cu chef, a-si face de cap. (Bun de) sa dai cu caciula-n caini = foarte gustos. ♦ Fig. Om, persoana, individ. Cate cinci lei de caciula. 2. Obiect in forma de caciula (1) (care serveste ca acoperamant pentru cosuri, canale etc.). ♦ Partea superioara a ciupercii. – Cf. alb. kesul'e.

IMPORTANTA s. f. Faptul de a fi important, caracterul unui lucru important; insemnatate; semnificatie. ◊ Loc. adv. Cu importanta = cu convingerea (nejustificata) ca spune sau face ceva important; cu infumurare. ◊ Expr. A-si da importanta = a se ingamfa, a se crede om de seama, superior. Plin de importanta = infumurat, ingamfat, increzut. – Din fr. importance.

ROMAN, -A, romani, -e, s. m. si f., adj. I. S. m. si f. 1. Persoana care apartine populatiei de baza a Romaniei sau este originara din Romania. 2. (Pop.) Taran. ♦ Barbat, sot. ♦ Om (in general), barbat. 3. (In forma ruman) Denumire data, in evul mediu, in Tara Romaneasca, taranilor dependenti de stapanii feudali; iobag, vecin. II. 1. Adj. Care apartine Romaniei sau romanilor (I 1), referitor la Romania sau la romani; romanesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbita de romani. Romana comuna (sau primitiva) = stadiu in evolutia limbii romane anterior diferentierii dialectale; straromana. [var.: ruman s. m.] – Lat. romanus.

VULGARIZATOR, -OARE, vulgarizatori, -oare, s. m. si f. Persoana care vulgarizeaza, care popularizeaza o stiinta, o arta etc. ♦ Persoana care da o interpretare simplista a cunostintelor pe care vrea sa le popularizeze. – Din fr. vulgarisateur.

CUVIOSIE, cuviosii, s. f. Buna-cuviinta; omenie; cucernicie, evlavie. ♦ (Insotit de un pronume posesiv) Titlu dat calugarilor si altor slujitori ai bisericii. [Pr.: -vi-o-] – Cuvios + suf. -ie.

MICROORGANISM, microorganisme, s. n. Nume dat organismelor microscopice vegetale sau animale; [Pr.: -cro-or-] – Din fr. micro-organisme.

STAMBA, (2) stamburi, s. f. 1. Tesatura de bumbac cu desene imprimate in culori, folosita la confectionarea imbracamintei de vara pentru femei. 2. (La pl.) varietati de stamba (1). ♦ Obiecte de imbracaminte confectionate din stamba (1). 3. (Inv.) Teasc de tipografie. ◊ Expr. (Fam.) A se da in stamba = a-si arata fara sa vrea proasta crestere (sau cusururile); a se face de ras. [Pl. si: stambe] – Din ngr. stamba, it. stampa.

PROBABILITATE ~ati f. 1) Caracter probabil. ◊ Dupa toate ~atile dupa cat se pare. 2) mat. Caracteristica numerica a gradului posibilitatii de realizare a unui eveniment sau fenomen. ◊ Teoria ~atilor ramura a matematicii care, dupa probabilitatile unor evenimente intamplatoare, permite aflarea probabilitatilor altor evenimente intamplatoare, legate de primele. Calculul ~atilor calcul matematic care da posibilitatea sa se afirme daca un eveniment va avea loc sau nu, in functie de alte evenimente cunoscute. /<fr. probabilite, lat. probabilitas, ~atis

brambura adj. – La intimplare, cum o da Domnul. Formatie expresiva (Iordan, BF, II, 192, si VI, 168, in care pare sa fi influentat germ. bramarbasieren „a se lauda”, Bramarbas „fanfaron, laudaros”, din sp. bramar. Cuvint foarte comun (lipseste din daR), insa nu pare popular. – Der. brambureala, s. f. (lucru inutil, fleac).

SIGNAtuRA s. f. 1. semn pus pe prima pagina a fiecarei coli de tipar a unei carti, care usureaza legatorului numerotarea colilor. 2. mic sant taiat in blocul de litere care inlesneste zetarului recunoasterea pozitiei ei. 3. (mat.) a unei substitutii = (pentru o substitutie data) numarul +1 daca substitutia echivaleaza cu un numar par de traspozitii, numarul -1 daca acesta echivaleaza cu un numar impar de transpozitii. (< fr. signature)

ALA, AIA, aia, alea, pron. dem. (In vorbirea putin ingrijita) Acela, aceea. ◊ Expr. De ce..., de aia... = cu cat..., cu atat... Alta aia = ciudatenie, monstru. Toate alea = tot ce trebuie. Cate alea toate = fel de fel de lucruri. ◊ (Substantivat, peior.) Un ala = un om oarecare, fara importanta. ◊ (Adjectival) Lucrul ala. [Gen.-dat. sg.: aluia, aleia, gen.-dat. pl.: alora] – Lat. illum, illa.

CACIULA, caciuli, s. f. 1. Acoperamant pentru cap facut din blana de oaie sau de alt animal. Buna ziua, caciula (ca stapanu-tau n-are gura)! se spune, in bataie de joc, unuia care nu saluta. ◊ Expr. A-si lua (sau a-si scoate) caciula = a-si descoperi capul in semn de salut sau de respect. La asa cap, asa caciula = cum e omul, asa e si purtarea lui. A-i iesi (cuiva) parul prin caciula = a) a i se uri asteptand; b) a o duce greu, a saraci. A fi (sau a se sti, a se simti) cu musca pe caciula = a se simti vinovat. (Asta sau aia e) alta caciula = (aceasta e) altceva, alta socoteala. A da cu caciula in caini = a fi cu chef, a-si face de cap. (Bun de) sa dai cu caciula-n caini = foarte gustos. ♦ Fig. Om, persoana, individ. Cate cinci lei de caciula. 2. Obiect in forma de caciula (1) (care serveste ca acoperamant pentru cosuri, canale etc.). ♦ Partea superioara a ciupercii. – Comp. alb. kesul'e.

acetilena f. pl. e (d. lat. acetum, otet, si vgr. yle, substanta; fr. acetylene). Chim. Un gaz idrocarbonat [!] care se obtine tratind carbura de calciu cu apa (C₂H₂). Acetilena da o flacara alba foarte stralucitoare, dar intrebuintarea ei cere mari precautiuni. Poate produce inadusire, iar pin [!] amestecu cu aeru sau in contact cu flacara face exploziune. A fost descoperita de davy la 1836.

bata f., pl. ete (din beata, d. lat. vitta, panglica; cat. sp. pg. beta). Betelie, banta, bentita. Pl. Cingatoare de rochie ori de pantaloni, o fasie foarte lunga, uneori ornata cu fluturi si cu margele. A da pe bete afara, a alunga cu ocari ori cu forta. V. briu, curea.

alt, -a adj. indef. (lat. alter, ac. alterum, pop. altrum; it. altro, pv. fr. autre, sp. otro, pg. outro). Nu acelasi, diferit, deosebit: cu alti ochi vezi greselile altuia de cit pe ale tale. Care seamana cu cineva ori cu ceva: aceasta e alt Napoleon. Alta data sau altadata, nu acum, in alt timp (in trecut ori in viitor). Alta oara (vechi), odinioara. De alta (vechi), in colo, de alt-fel. In alta parte, aiurea, nu aci. Pe de alta parte sau de alta parte, afara de asta. Vest. Fam. Te apuca alta aia sau alte alea, te apuca groaza ori paralizia. Te baga in alte alea, te ingrozeste. Se uita la ia [!] ca la alta aia, se uita la ia ca la ceva straniu. Pron. indef.: unu pleaca, altu vine; ce tie nu-ti place, altuia nu-i face; una e sa asculti, alta sa comanzi; atit si nimic alta sau alta nimic (alt-ceva nimic). Nu alta, nu alt-ceva. Nu de alta, nu din alte motive. Intre altele, pe linga altele. Nu mi-e de alta, nu mi-e grija de alta (de alt-ceva). – Barb. un altu, o alta (dupa fr. un autre, une autre).

aman (turc. ar. aman. V. aliman) interj. pin [!] care musulmanii implora crutarea vietii. A ajunge, a fi la aman, a ajunge, a fi la mare nevoie (la extrem). Loc. adv. Aman-zaman, zor-nevoie, cu ori-ce pret, numai de cit: zice sa-i dau, ca alt-fel, aman-zaman, moare!

balai, -aie adj., pl. m. balai, f. balai (d. bal, infl. de lai s.a. V. balan). Blond (ob. mai mult la fem.): fata, vaca balaie. Prov. A’ntarcat Balaia (numele vacii), nu mai da lapte, adica „s’a sfirsit cutare chilipir”. Ori laie, ori balaie. V. lai 1.

2) ar si arian, -a s. (scr. arya, nobil, nume dat in Rig-Veda rasei primitive a Indiii). Om din rasa primitiva indo-europeana. – Arian si adj.: popoare ariene (sau arice).

1) as v. ajutator (lat. vŏlebam, [imperfectu lui volo] din care s´a facut vurea, vrea [ca vream d. vreau si-a adaugat mai tirziu m de la pl.], apoi s´a adaugat lat. sic, asa [rom. si] ca si in acelasi, si s´a facut reasi [ca la Istrieni], apoi as. Tot asa celelalte pers.: volebas, -at, -amus, -atis,. ebant au dat rom. vureai, vurea, vuream, vureati, vurea, apoi vreai, vrea, vream, vreati, vrea, apoi reai, rea [influentat de ajutatoru are, ar´, cum se vede de la Cost. 1, 289, 290 si 309: n´are hi halduit, are hi rasarit, s´are hie uitat], ream, reati, rear [ca la Istrieni] si, in sfirsit, ai, ar, am, ati, ar (face). V. voi 2.

Deianira, fiica regelui Oeneus si sora lui Meleager. Intors din Infern, unde umbra lui Meleager il rugase s-o ia in casatorie pe Deianira, ramasa pe pamint fara nici un sprijin, Heracles ii cere acesteia la intoarcere mina. Dupa ce il invinge in lupta pe zeul apei, Achelous (v. si Achelous), se casatoreste cu ea si au un fiu, pe Hyllus. O data, pe drum, in timp ce paraseau Calydonul, ei se intilnesc cu centaurul Nessus, indragostit si el de Deianira (v. si Nessus). Centaurul incearca s-o violeze, fapt pentru care intre cei doi se incinge o lupta. Ranit mortal de Heracles, Nessus ii daruieste inainte de a muri Deianirei un filtru miraculos cu care – dupa spusele lui – sa-l poata face pe sotul ei s-o iubeasca vesnic. Curind dupa aceea, aflind de o infidelitate a lui Heracles, care se indragostise de Iole, Deianira, ramasa acasa, ii trimite o camasa imbibata in filtrul miraculos. Cum o imbraca, eroul e cuprins de flacari mistuitoare si moare in chinuri cumplite (v. si Heracles). Auzind de sfirsitul tragic al sotului ei si dindu-si seama de inselatoria si totodata de razbunarea centaurului, Deianira se sinucide la rindu-i.

crestin, -a s. (lat. christianus, d. Christus, Hristos; it. sp. cristiano, pv. crestian, fr. chretien, c****n, pg. christao. V. c****n si crestez). Adorator al lui Hristos: un crestin, un filosof crestinesc. Fam. Om, mai crestine, fa crestino. Fig. Omenos, blind: da fii si tu mai crestin, mai! – Ca adj. in colo [!] numai crestinesc, ca si paginesc. – In Ps. Sch. si hristosean, -nca.

ALT, ALTA, alti, alte, adj. (Arata ca fiinta sau lucrul al carui nume il determina nu este aceeasi sau acelasi cu fiinta sau lucrul despre care a fost vorba, care este de fata sau este cel obisnuit) Alt om. Alt obiect. ◊ Expr. (Pop.) Cate alte = multe. [Gen.-dat. sg.: altui, altei, gen.-dat. pl.: altor] – Lat. alt[(e)rum].

BALAOACHES, -A, balaoachesi, -e, adj., s. m. si f. 1. Adj., s. m. si f. (Glumet sau ir.) (Om) negricios, oaches. 2. S. m. si f. (Depr.) Epitet dat unui tigan. – Balai + oaches.

GHILIMELE s. f. pl. Semn de punctuatie in forma de doua mici unghiuri sau de doua mici virgule dispuse paralel, care inchid intre ele citate, o vorbire directa, titluri de opere ori nume de institutii, cuvinte carora li se da un sens (stilistic) special sau asupra carora vorbitorul vrea sa insiste, traducerea ori sensul unui cuvant; semnele citarii. [var.: ghilemele, (rar) ghilimete s. f. pl.] – Din fr. guillemets.

GIRAVION, giravioane, s. n. Nume generic dat aeronavelor cu aripile avand o miscare giratorie. [Pr.: -vi-on] – Din fr. giravion.

ANTIHRIST, antihristi, s. m. (In crestinism) Nume dat principiului raului, lui Satana si ereticilor; p. ext om nelegiuit, p*****s, vicios. [var.: anticrist s. m.] – Din sl. antihrĩstu.

FLEASCA s. f. 1. Materie moale si apatoasa, fara consistenta; flescaiala. ♦ Fig. Om moale, lipsit de energie, molau. 2. (Pop.) Palma, lovitura data cu palma. – Cf. fleasc.

NOvaC, novaci, s. m. Nume dat in mitologia populara unui personaj inchipuit ca un om puternic si voinic. – Din n. pr. Novac.

TRECUT¹ s. n. 1. Timpul care s-a scurs (pana in prezent); intamplarile, faptele, starea de lucruri din acest timp. ◊ Loc. adj. si adv. Din trecut = de altadata, de odinioara, de demult. ◊ Loc. adv. In trecut = altadata, odinioara. ◊ Expr. A o rupe cu trecutul = a pune capat unei situatii sau unei stari de lucruri de care cineva se mai simte inca legat, a nu mai vrea sa stie de ceea ce a fost. 2. Denumire data grupului de timpuri (sau fiecaruia dintre timpurile) verbale care exprima o actiune savarsita inainte de momentul vorbirii sau inainte de un moment de referinta. – V. trece.

VINARITA ~e f. Planta erbacee cu flori albe, folosita pentru proprietatile ei aromatice la parfumarea rufelor spalate sau pentru a da aroma unor bauturi etc. /vin + suf ~arita

CEZANISM s.n. Directie impresionista in pictura, in care se manifesta preocuparea de a da ritm si cadenta compozitiei, reconstituind natura in structura ei fundamentala si descoperind armonia ei esentiala. [Pron. se-za-. / < fr. cezannisme, cf. Cezanne – pictor si desenator francez].

joimarita¹ s.f. (pop.) 1. fiinta mitologica avand infatisarea unei femei urate si spurcate, cu cap mare si cu parul despletit, cu dintii mari si ranjiti; muma-padurii, sperietoare, ciuha. 2. obicei taranesc legat de ziua de joi (flacaii controleaza fetele daca au tors lana si inul pana joi; daca nu, ei percep o taxa in oua, pentru a nu da foc lanii si inului netors). 3. buha, bufnita. 4. (fig.) fata batrana.

ERISTIC, -A I. adj. referitor la eristica. ♦ scoala ~a = nume dat scolii filozofice din Megara (Grecia antica), datorita inclinarii ei spre controverse. II. s. m. f. adept al eristicii. III. s. f. arta de a controversa, cu argumente subtile sau artificii sofistice. (< fr. eristique, gr. eristikos)

ALBION, denumire data in antic. Britanniei, datorita culorii albe a falezelor ei.

antimoniu n. (mlat. antimonium, care se afla la Constantin Africanu, d. vgr. anti, contra, si fr. moine, monah, calugar, fiind-ca alchimistu vasile valentin, staret de minastire in sec. 15, vazind ca porcii se ingrasa cu niste aliaj de antimoniu si arsenic, a dat acest aliaj si celor-lalti calugari, care slabira ori murira. Deci acest metal e „contra calugarilor”). Chim. Stibiu.

ascult, a -a v. tr. (lat. auscultare, pop. ascultare, it. ascoltare, pv. ascoutar, vfr. ascouter, nfr. ecouter, vsp. ascuchar, pg. escutar). Is atent, aud: ascult ce spui. Trag cu urechea, pindesc ca sa surprind vorba: a asculta la usa. Ajut cind cere: a asculta un nenorocit. Iau in sama: nu-l asculta ce spune. Examinez: a asculta un elev. Ma supun: asculta de lege, de mine, de sfaturile mele. Ia asculta, ia asculta-ma, vorba energica adresata cuiva, amenintare: Ia asculta: nu te obraznici, ca te dau afara!

chear (ea dift.) adj. (lat. clarus, limpede, ca adv. claro; it. chiaro, pv. clar, fr. clair, sp. pg. claro. V. clar). Vechi. Pur, limpede: vin chear, cheara si adevarata istorie. Adv. Limpede, lamurit: mai chear ne spune, va vedea bine si chear, mult mai chear. Azi. Curat, in adevar [!]: era chear el (sau el insusi sau el singur), acesta e chear d***u (curat d***u, d***u curat, d***u´n persoana, d***u gol). Tocmai: chear ma gindeam (sau ma gindeam chear) sa vin la tine, vin chear de la Roma (de la Roma chear, de la Roma insasi). Insusi: chear d***u sa fie, tot nu ma tem. Chear asa, curat asa, bine zici (cind e exclamativ, acc. e pe chear, cind nu, nu formeaza locutiune, si acc. e pe asa: e chear asa cum iti spun). Ba ca chear (iron.), da, da! bine zici! curat! curat asa! Chear atunci, in ori-ce caz, chear daca, ori-ce ar fi, chear asa sa fie: Zicea ca ma va ucide! Chear atunci, tot nu trebuia sa-i spui! Chear din senin sau din chear senin (dintr´un senin clar), fara cel mai mic motiv: s´a suparat chear din senin. V. savai.

1) consemn n., pl. e (con- si semn, dupa fr. consigne). Instructiune data unei santinele, unui pazitor. Oprirea soldatilor in cazarma ori a elevilor interni in scoala, mai ales ca pedeapsa.

AXA, axez, vb. I. 1. Tranz. A aduce o piesa cilindrica in pozitia in care axa ei de simetrie sau de rotatie coincide cu o axa data. 2. Tranz. si refl. Fig. A (se) orienta, a (se) defasura intr-un anumit sens, a (se) concentra in jurul a ceva. – Din fr. axer.

OdaIAS, odaiasi, s. m. 1. (Iesit din uz) Om de serviciu la tribunal, prefectura etc.; camerist. 2. (Inv. si reg.) Om care locuieste afara din sat, intr-o odaie (2). [Pr.: -da-ias] – Odaie + suf. -as.

MORMOLOC, mormoloci, s. m. 1. Larva cu coada a batracienilor in prima faza de dezvoltare, avand branhii in loc de plamani. 2. Fig. (Fam.) Om molatic, lipsit de energie, incet in miscari. ♦ Epitet glumet dat copiilor mici. – Din scr. mrmoljak.

NAPARSTOC, -OACA, naparstoci, -oace, subst. 1. S. n. (Pop.) Degetar (folosit la cusut). 2. S. m. si f. (Fam.) Epitet dat unui copil (mic). ♦ (Peior.) Persoana mica de statura; fig. om neajutorat, neputincios. – Din bg. naprastok.

REDRESARE, redresari, s. f. Actiunea de a (se) redresa si rezultatul ei. ♦ Actiune prin care o aeronava in coborare ajunge in pozitia de zbor orizontal, in urma comenzilor date de pilot sau a reactiilor aerodinamice provocate de deplasarea ei. ♦ Transformare a energiei electromagnetice de curent alternativ in energie electromagnetica de curent continuu. – V. redresa.

VITA ~e f. 1) Nume generic dat animalelor domestice. ◊ ~e cornute vite care au coarne. 2) fig. Om nesimtit si prost. /<lat. vita

ANAGLIF s.n. 1. Sculptura in relief sau in basorelief. 2. (Mat.) Desen al unui corp geometric executat in doua culori (rosu si albastru), privit cu ajutorul unor ochelari, care, la randul lor, avand si ei un vizor colorat in rosu si altul in albastru, dau imaginea unui corp in relief. ◊ (Fiz.) Procedeul anaglifelor = procedeu stereoscopic prin care se obtine imaginea in relief a unui obiect, folosindu-se ochelari cu sticle de culori diferite, complementare. [var. anaglifa s.f. / < fr. anaglyphe, cf. gr. anaglyphos].

GRAFISM s.n. 1. Redare in linii simple, grafice; simplitate; simplificare. V. grafie (2) [in DN]. ♦ Maniera de a prezenta o imagine fotografica astfel incat liniile ei principale sa se ordoneze dupa un ritm care ii da echilibru si unitate. 2. (Liv.) Tendinta de a da prioritate elementelor grafice intr-o opera de arta. [< fr. graphisme].

PROTODORIC, -A adj. (Arhit.) Doric primar, doric de inceput. ◊ Ordin protodoric = denumire data fazei de elaborare a ordinului doric grec (sec. VII-VI i.e.n.). [< fr. protodorique, cf. gr. protos – primul, dorikos – doric].

smalz s.n. (reg.) masuratul laptelui la oi, cand se face stana primavara si se mulg intaia data oile.

GRAFISM s. n. 1. redare in linii simple, grafice; simplitate; simplificare. ◊ maniera de a prezenta o imagine fotografica astfel incat liniile ei principale sa se ordoneze dupa un ritm care ii da echilibru si unitate. 2. tendinta de a da prioritate elementelor grafice intr-o opera de arta. 3. (muz.) gen de compozitie contemporan in care partitura contine desene ce trebuie sa sugereze interpretilor improvizarea muzicii. (< fr. graphisme)

LUSTRU¹ s. m. 1. (ant.) procesiune de purificare rituala a unei intinderi (cetate, ogor, tinut), prin inconjurarea ei in alai ceremonial, care se facea la Roma o data la cinci ani. 2. perioada de cinci ani. (< fr. lustre, lat. lustrum)

PROZOPOGRAFIE s. f. 1. intocmirea de liste, lucrari, repertorii privitoare la personajele istorice de seama dintr-o epoca data. 2. figura de compozitie, descrierea trasaturilor exterioare, a tinutei unui om sau animal. (< fr. prosopographie)

SINTAGMATIC, -A I. adj. 1. referitor la sintagma. ♦ clasa ~a = ansamblu de termeni care au, in fraza, acelasi comportament gramatical; raporturi ce = raporturi care unesc intre ele diversele elemente ale unei sintagme. 2. reguli ce = (in gram. generativa) reguli de expansiune care dau o noua versiune unei categorii oarecare sub forma constituentilor ei imediati. II. s. f. studiul sintagmelor. (< fr. syntagmatique)

AXA, axez, vb. I. Tranz. (Adesea fig.) A aduce o piesa in pozitia in care axa ei de simetrie sau de rotatie coincide cu o axa data; a centra. – Fr. axer.

KARAVELOV 1. Liuben K. (1834-1879), scriitor si om politic bulgar. Nuvele si povestiri realiste („Bulgarii de alta data”, „Este vina destinului?”). A editat la Bucuresti ziarele „Svoboda” (Libertatea) (1869-1872) si „Nezavisimosti” (Independenta) (1873-1874). Membru al Comitetului Central Revolutionar Bulgar, constituit la Bucuresti. 2. Petko K. (c. 1843-1903), om politic bulgar. Frate cu K. (1). Fondator si lider al Partidului Liberal. Prim-min. al Bulgariei (1880-1881, 1884-1886, febr.-dec. 1901).

bobirnac n., pl. e (d. borbonac, care se izbeste si cu sfirla). Fam. Lovitura data cu unu din cele patru degete (mai ales aratatoru ori cu mijlociu) dupa ce a fost despecat din degetu cel mare, sfirla. Fig. Iron. Mustrare, observatiune: a primi bobirnace.

1) bucium n., pl. e (lat. bucina, probabil din bovicina, d. bos, bou, si canere, a cinta. V. zbucium). Mare trimbita (de peste doi metri) facuta din doage suptiri legate cu coaja de tei ori de altceva (azi facuta si din tinichea), intrebuintata la dat semnale la munte, iar in vechime si la razboi. S.m. Vechi. Trunchi, butuc, tulpina: buciumu vitei. – Vechi bucin, buciun si bucim. Azi in Maram. bucin, in Ml. bucen. In Trans. si tulnic.

Heraclidae se numeau toti descendentii lui Heracles: atit fiii eroului si ai Deianirei, cit si urmasii acestora. Dupa apoteozarea lui Heracles, copiii sai, urmariti de ura lui Eurystheus, au gasit o vreme adapost la curtea regelui Ceyx, din Trachis. Apoi, cum Eurystheus ameninta cu razboiul, ei au fost siliti sa se refugieze din nou, de data aceasta la atenieni. Eurystheus le-a declarat razboi si acestora, dar a fost infrint si ucis in lupta. Dupa victoria repurtata impotriva lui Eurystheus, heraclizii, sub conducerea lui Hyllus, fiul cel mai mare al lui Heracles, s-au indreptat spre Peloponnesus, patria tatalui lor, cu gindul sa se stabileasca acolo (v. si Hyllus). Prima incercare se soldeaza cu un esec: pe drum ei se intilnesc cu armata regelui Echemus, care-i invinge. Insusi Hyllus cade in lupta. Heraclizii mai fac, de-a lungul timpului, cateva tentative de a ajunge in Peloponnesus. Condusi mai tirziu de Aristomachus, sint din nou infrinti si alungati. In schimb, sub conducerea lui Temenus si a fratilor sai – Aristodemus si Cresphontes – izbindesc, reusind in cele din urma sa ia in stapinire si sa-si imparta Peloponnesul.

AUTORITAR, -A, auroritari, -e, adj. Caruia ii place sa uzeze (si uneori sa abuzeze) de dreptul de a comanda, de a da dispozitii; care gaseste satisfactie in faptul de a fi ascultat. Om autoritar. ♦ Care impune ascultare, care nu admite replica. Atitudine autoritara. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoritaire.

AVERTISMENT, avertismente, s. n. 1. Instiintare prealabila, prevenire, semnal (asupra unui risc sau a unei primejdii). 2. Sanctiune administrativa aplicata unui angajat pentru o abatere disciplinara si prin care se atrage atentia acestuia ca va fi sanctionat mai aspru la o noua abatere. ◊ Expr. A da cuiva un avertisment = a atrage atentia cuiva sa nu repete o greseala. ♦ Sanctiune aplicata de arbitru unui sportiv pentru joc neregulamentar si care, la repetarea abaterii, poate fi urmata de eliminarea din joc a sportivului. – Din fr. avertissement.

BOBOC, boboci, s. m. 1. Caliciul nedeschis al unei flori; floare care incepe sa se deschida. 2. Pui de gasca sau de rata. ◊ Expr. A paste (sau a pazi) bobocii = a-si pierde vremea degeaba. A da (mancare) la boboci = a vomita. ♦ Fig. Incepator intr-un domeniu; om lipsit de experienta; ageamiu; p. restr. recrut; student in primul an. – Din ngr. bubuki.

GROAPA, gropi, s. f. Gaura, cavitate (mai adanca) in pamant. ◊ Expr. A da in gropi (de prost ce e), se spune despre un om foarte prost. ♦ Mormant; p. ext. moarte. ◊ Expr. A sapa (cuiva) groapa = a unelti (impotriva cuiva). A fi cu un picior in groapa = a fi aproape de moarte. – Cf. alb. grope.

INVIETOR, -OARE, invietori, -oare, adj. (Rar) Care da viata, energie, care face sa renasca, care regenereaza; inviorator. [Pr.: -vi-e-] – Invia + suf. -ator.

ULTERIOR, -OARA, ulteriori, -oare, adj. Care se face sau se intampla mai tarziu (in raport cu un moment, un eveniment etc. dat); care urmeaza dupa ceva sau dupa cineva; posterior (1). [Pr.: -ri-or] – Din fr. ulterieur, lat. ulterior.

MOJIC, -A, mojici, -ce, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. adj. (Om) prost crescut, obraznic, impertinent; badaran, mitocan. 2. S. m. si f. (Inv. si reg.) Taran; p. gener. om de rand. 3. S. m. si f. (In forma mujic) Nume dat taranilor rusi inainte de Marea Revolutie Socialista din Octombrie. [var.: mujic, -a s. m. si f.] – Din rus. muzik.

PREACUVIOS, -OASA, preacuviosi, -oase, adj. (In titulatura data unor clerici; adesea substantivat) Foarte cuvios, extrem de cucernic. [Pr.: -vi-os] – Prea + cuvios.

CIOFLINGAR, cioflingari, s. m. (Pop. si fam.) Om de nimic, secatura, vagabond. ♦ Epitet ironic pe care taranii il dadeau celor care umblau imbracati in haine orasenesti. – Cf. germ. Schuhflicker „carpaci”.

REGATA, regate, s. f. 1. Denumire data unei competitii sportive nautice (caiac, canoe, iahting, canotaj) in ansamblul ei tehnic. ♦ Proba in competitiile de iahting, care are mai multe etape in cadrul aceluiasi program. 2. Forma de cravata care se innoada si cade vertical de-a lungul plastronului camasii. – Din fr. regate.

SENTIMENTALISM, (2) sentimentalisme, s. n. 1. Tendinta de a exagera rolul si valoarea sentimentelor, de a aprecia lucrurile (numai) din punct de vedere afectiv sau de a da in mod obisnuit precadere acestui criteriu. 2. Gest, atitudine, comportare de om sentimental. 3. Curent preromantic in literatura aparut la sfarsitul sec. XVIII ca o reactie impotriva clasicismului. – Din fr. sentimentalisme.

INTELEGATOR ~oare (~ori, ~oare) Care da dovada de intelegere; predispus sa inteleaga o situatie grea; binevoitor. Om ~. Atitudine ~oare. /inteleg + suf. ~ator

NABAB s. m. 1. titlu dat in trecut in India guvernatorilor de provincii si capeteniilor militare. 2. om foarte bogat. (< fr. nabab)

sprinten (-na), adj. – 1. Agil, vioi, iute, rapid. – 2. Imbracat lejer. – var. inv. sprintin. Sl. *suprętinu (Miklosich, Slaw. Elem., 48; Cihac, II, 359; Tiktin; Conev 100), de la suprętati „a se stringe”, cf. slov. spreten „abil”, sb., cr. spretan „abil, iscusit”. – Der. sprinteni, vb. (a da agilitate; refl., Trans., a se lupta); sprintenior (var. sprinte(i)or), adj. (militar inarmat usor); sprintenime, s. f. (trupa usor inarmata); sprinteneala (var. sprintenie), s. f. (agilitate, usurinta).

ACREDITIV, acreditive, s. n. Una dintre formele principale de decontare in economia socialista, constand dintr-un document prin care o institutie de credit da altei institutii dispozitia de a plati cuiva, dupa indeplinirea unor obligatii, o anumita suma de bani (asigurata prin imobilizarea ei prealabila la banca). ♦ (In economia capitalista) Mandat pe care il da o institutie comerciala alteia, imputernicind-o sa plateasca la cerere, unei terte persoane, o suma de bani in sarcina contului sau. – Fr. accreditif.

alarma f., pl. e (fr. alarme d. it. allarme, adica „la arma”). Strigat, semnal ori sunet grabit p. a chema la rezistenta (la lupta): a da, a suna alarma. Fig. Neliniste, ingrijorare pricinuita de apropierea primejdiii. V. larma si trivoga.

clatin, a clatina v. tr. (d. a clati cu sufixu din a scarpina). Zgudui, agit: vintu clatina frunzele, cutremuru clatina casa. A clatina din cap, a da din cap, a misca capu in semn de mila, dispret ori neincredere. V. refl. Ma zgudui, ma agit: se clatina sopronu de vifor. – In Munt. cletin, cleatina, sa cletine, cletinat.

RECESIV, -A (‹ fr.) adj. 1. (GENET.) (Despre o insusire determinata genetic a unuia dintre parinti) Care este mascata la urmasi de insusirea dominanta sau alternativa corespondenta de la celalalt parinte, deci nu se manifesta la heterozigoti in F₁ (prima generatie de urmasi) dar poate sa apara in generatiile urmatoare daca ambii parinti sunt purtatori ai genei respective (de ex. la om gena care determina culoarea albastra a ochilor este recesiva). 2. Care da indarat, care este pe cale de a disparea; care exista in stare latenta.

darim si daram, a -ima si (ob.) -ama v. tr. (lat. de-ramo, -are, a da jos ramurile, d. ramus, ramura. Formele cu acc. pe tulpina au a ori i, iar cele-lalte a, rar i. Cp. cu farim). dau jos ramurile: am cules nucile fara sa darim nucu. Dobor, dau jos distrugind (vorbind de ziduri si de alte constructiuni): a darama casa, zidu, podu. Dobor, rapun, trintesc: sacu ma darama de greu ce e. Fig. Inving pin uneltiri: a darama un adversar politic. – Rar si lit. darm, a darma (nord), ca sfarm.

CASTRAVETE, castraveti, s. m. 1. Planta legumicola cu tulpina agatatoare, acoperita cu peri aspri, cu frunze mari si cu flori galbene (Cucumis sativus); p. restr. fructul acestei plante, de forma alungita, de culoare verde, care se consuma crud, murat sau gatit. ◊ Expr. A vinde castraveti la gradinar = a da explicatii intr-o problema cuiva mai bine informat decat cel ce vrea sa-l lamureasca. 2. (Zool., in compusul) Castravete-de-mare = holoturie. – Refacut din castraveti (pl. lui castravet < bg. krastavet, krastavita).

FENIX s. m. (Mitol.; in sintagma) Pasarea fenix = pasare fabuloasa despre care cei vechi credeau ca este unica pe lume si care, cand isi simtea sfarsitul aproape (o data la 500 de ani), se arunca in foc si renastea din propria ei cenusa, ca simbol al reinnoirii vesnice. [Scris si: phoenix. – var.: (inv.) fenice s. m.] – Din fr. phenix, lat. phoenix.

CAT conj., adv., prep., s. I. 1. conj. ca, cum, precum. (Noi ~ si ei ...) 2. adv., prep. ca, precum. (E inalt ~ bradul.) 3. adv. (pop.) precat. (~ imi dau seama ...) 4. conj. oricat. (~ era el de retinut, tot ...) 5. conj. ci, ce, cum. (~ as mai rade!) 6. adv. v. ce. II. s. (MAT.) (inv.) catuitor, cuprinzator, cvotient, petrecator. (~ al unei impartiri.)