RELATIVIST, -A, relativisti, -ste, adj., s. m. si f. 1. Adj. Care se refera la relativism, care tine de relativism. 2. S. m. si f. Partizan, adept al relativismului. 3. Adj. Referitor la teoria relativitatii, la efectele prevazute de aceasta teorie. – Din fr. relativiste.

BARBULESCU, Nicolae (1900-1985), fizician roman. Prof. univ. la Bucuresti. Contributii in fizica moleculara (tensiunea superficiala a gazelor si lichidelor) si teoria relativitatii.

BIRKHOFF [ba:rcof], George David (1884-1944), matematician american. Contributii in geometrie, mecanica statistica si in teoria relativitatii. Promotor al esteticii informationale bazate pe psihologia experimentala si pe stabilirea unor „masuri estetice” („Elemente matematice in arta”, „O teorie matematica a esteticii”).

JANNOSY [ja:noʃi], Lajos (1912-1978), fizician ungur. Lucrari privind radiatiile cosmice, fizica nucleara si teoria relativitatii.

relativitate s. f. 1. Faptul de a fi relativ. 2. Proprietate a marimilor fizice de a avea valori dependente de conditiile concrete in care se efectueaza masurarea lor sau de sistemul de referinta la care sunt raportate. ◊ teoria relativitatii = teorie fizica a interdependentei dintre spatiu, timp si materia in miscare, prin care se stabilesc, cu precizie mai mare decat in fizica clasica, legile generale ale tuturor fenomenelor fizice si pentru cazurile in care vitezele corpurilor nu sunt neglijabile fata de viteza de propagare a luminii in vid. – Din fr. relativite.

teorie, teorii, s. f. 1. Forma superioara a cunoasterii stiintifice care mijloceste reflectarea realitatii. 2. Ansamblu sistematic de idei, de ipoteze, de legi si concepte care descriu si explica fapte sau evenimente privind anumite domenii sau categorii de fenomene. ◊ Loc. adv. In teorie = in mod abstract, speculativ. 3. (In sintagme) Teoria informatiei = teorie matematica a proprietatilor generale ale surselor de informatie, ale posibilitatilor de pastrare si de transmitere a informatiilor etc. Teoria literaturii = ramura a stiintei literaturii care studiaza trasaturile generale ale creatiei literare, curentele si metodele artistice etc. teoria relativitatii = teorie a relatiilor dintre spatiu, timp si miscare a materiei, in care legile fundamentale ale fenomenelor fizice sunt enuntate intr-o forma valabila atat pentru viteze relative mici ale corpurilor, cat si pentru viteze relative foarte mari, apropiate de viteza luminii. 4. Partea teoretica a instructiei militare. [Pr.:te-o-] – Din fr. theorie, lat. theoria.

relativitate s.f. 1. Insusirea a ceea ce este relativ; relativism. 2. Proprietate a marimilor fizice de a depinde de conditiile concrete in care se efectueaza masurarea lor sau de sistemul de referinta la care sunt raportate. ♦ teoria relativitatii = teorie formulata de Einstein, potrivit careia legile fenomenelor fizice sunt valabile cu o precizie cu atat mai mica cu cat vitezele corpurilor sunt mai mari comparabile cu viteza de propagare a luminii in vid. [Cf. fr. relativite].

BOSKOVIC [boscovici], Rudjer Josip (1711-1787), fizician, astronom, filozof si diplomat croat. A pus bazele uni atomism dinamic, realizind o sinteza originala intre teoria gravitationala a lui Newton si conceptia lui Leibniz despre substanta activa si continuitate („teoria filozofiei naturale ...”). A anticipat unele idei ale teoriei relativitatii si a enuntat posibilitatea construirii unei geometrii neeuclidiene.

EINSTEIN [ainstain], Albert (1879-1955), fizician german. Emigrat (1933) in S.U.A.; naturalizat (1940). Prof. univ. la Berlin si Princeton. In 1905, a explicat efectul fotoelectric pe baza naturii corpusculare (discontinue) a luminii, introducand notiunea de foton. Autorul teoriei relativitatii restranse, care modifica legile mecanicii newtoniene (mai ales la viteze mari), ce sta la baza electrodinamicii relativiste („Asupra electrodinamicii corpurilor in miscare”, „Depinde oare inertia corpurilor de cantitatea de energie pe care o contin?”, 1905) si al teoriei relativitatii generalizate, conform careia legile generale ale tuturor fenomenelor fizice sunt aceleasi in toate sistemele de referinta din Univers, inertiale sau neinertiale („Bazele teoriei relativitatii restranse si generalizate”, 1916). In 1917, a enuntat legile statistice ale proceselor de emisie spontana si de absorbtie a luminii de catre atomi si ale emisiei stimulate a luminii, pe baza careia s-a construit ulterior (1960) laserul. A elaborat teoria caldurii specifice a solidelor, a efectului giromagnetic (numit si efectul Einstein-de Haas, 1915). In 1928, a enuntat teoria campului unitar (magnetismul si gravitatia sunt doua aspecte ale aceluiasi fenomen). Premiul Nobel pentru fizica (1921).

LARMOR [la:mo:], Sir Joseph (1857-1942), fizician britanic. Prof. univ. la Cambridge. Lucrari in domeniile fizicii matematice, teoriei relativitatii, electrodinamicii si fizicii particulelor elementare; a elaborat (1900) teoria fenomenului de precesie a orbitei unei particule incarcate (ex.: electronul), survenita in prezenta unui camp magnetic static uniform (precesia L.). Opera sa principala „Eter si materie” reprezinta una din lucrarile fundamentale pentru fizica electronica.

POPOVICI, Andrei (1914-1964, n. Cernauti), matematician roman. Prof. univ. la Iasi si Bucuresti. Studii de fizica teoretica in domeniile teoriei relativitatii, mecanicii cuantice, fizicii statistice.

relativitate f. Caracter relativ. ◊ Teo-ria ~atii teorie care caracterizeaza proprie-tatile temporal-spatiale ale proceselor fizice. /<fr. relativite, germ. Relativitat

LANGEVIN [lãʒəvẽ], Paul (1872-1946), fizician francez. Persecutat de nazisti, a plecat (1944) in Elvetia, de unde, la sfarsitul aceluiasi an, s-a reintors la Paris. Prof. la College de France; a condus, dupa P. Curie (1904), Scoala de fizica si chimie industriala din Paris. Contributii in magnetism (o teorie a dia- si paramagnetismului), in teoria cinetico-moleculara, a relativitatii, in studiul radiatiilor X, la ionizarea gazelor. Primul care a utilizat ultrasunete pentru semnalizarea subacvatica si detectarea submarinelor (1916); a elaborat metoda de obtinere a ultrasunetelor cu ajutorul cuartului piezo-electric (1917). Lucrari de filozofie a stiintelor.

teorie ~i f. 1) Sistem de principii, de idei, obtinute prin generalizarea experientei umane, care reflecta legitatile naturii, societatii si gandirii. 2) Totalitate a tezelor generalizate dintr-un domeniu al cunoasterii (stiintifice sau artistice). ~ea relativitatii. 3) Conceptie asupra unui lucru, formata la o persoana sau la un grup de persoane. ◊ In ~ in mod abstract, speculativ. [G.-D. teoriei; Sil. te-o-] /<ngr. theoria, lat. theoria, fr. theorie

relativitate s. f. 1. faptul de a fi relativ; relativism (2). 2. proprietate a fenomenelor, a marimilor fizice de a depinde de conditiile concrete in care se efectueaza masurarea lor sau de sistemul de referinta la care sunt raportate. ♦ teoria ~atii = teorie fizica potrivit careia legile fenomenelor fizice sunt valabile cu o precizie cu atat mai mica cu cat vitezelor corpurilor sunt mai mari comparabile cu viteza de propagare a luminii in vid. (< fr. relativite)