comiliton, comilitoni, s.m. (inv.) coleg de studii universitare.

SUPERIOR, -OARA I. adj. 1. asezat in partea de sus; deasupra. ◊ (despre cursuri de apa) spre izvor. 2. care are un loc inalt (intr-o ierarhie). 3. care se distinge prin calitati, prin merite deosebite. ◊ la un nivel mai inalt. ♦ matematici ~ oare = parte a matematicii care foloseste metode de cercetare foarte complexe; invatamant ~ = treapta a invatamantului care urmeaza dupa cel liceal; studii ~ oare = studii universitare. II. s. m. f. cel care ocupa un loc mai important intr-o ierarhie, cel care are un grad mai mare decat altul. (< lat. superior, fr. superieur)

DOCTORAT, doctorate, s. n. Stagiu de calificare stiintifica superioara, efectuat dupa terminarea studiilor universitare, in vederea obtinerii titlului de doctor (2); examen final, de sustinere a unei lucrari, dat pentru obtinerea acestui titlu; titlu de doctor (2) obtinut in urma acestui examen. – Din fr. doctorat.

SABATIC, -A, sabatici, -ce, adj. De sabat. ◊ An sabatic = an de studiu acordat universitarilor din anumite state, in care acestia sunt scutiti de obligatiile didactice. – Din fr. sabbatique, engl. sabbatical.

SABATIC, -A adj. Referitor la sabat, de natura sabatului. ♦ An sabatic = an de studiu acordat periodic universitarilor din anumite state, in care acestia nu au obligatii didactice. [Cf. fr. sabbatique].

SABATIC, -A adj. referitor la sabat, de sabat. ♦ an ~ = an de studiu acordat periodic universitarilor din anumite state, in care acestia sunt scutiti de obligatii didactice. (< fr. sabbatique)

LICENTA ~e f. 1) Grad universitar obtinut dupa absolvirea studiilor superioare, care permite exercitarea profesiunii corespunzatoare. 2) Examen sustinut pentru a obtine acest grad universitar. 3) Diploma care confirma acest grad. 4) Permisiune oficiala de a practica o anumita profesiune, de a importa sau de a exporta anumite marfuri. 5) Autorizatie in baza careia posesorul unui brevet de inventie cedeaza dreptul de exploatare a inventiei altei persoane. 6) Brevet care acorda acest drept. 7) Lipsa de buna-cuviinta; purtare lipsita de respect. 8): ~ poetica abatere constienta de la normele limbii literare, conditionata de legile versificatiei sau de necesitatea obtinerii unor efecte stilistice distincte. /<fr. licence, lat. licentia

POSTuniversitar, -A, postuniversitari, -e, adj. Care are loc dupa absolvirea studiilor superioare. Curs postuniversitar. – Post¹- + universitar.

OERIU, Simion (1902-1976, n. Iasi), biochimist roman. M. coresp. al Acad. (1948), prof. univ. la Bucuresti. Contributii in domeniul chimioterapiei tuberculozei (a preparat substante care sa inhibe rezistenta microbiana fata de antibiotice), in studiul biochimic al fenomenului de imbatranire, al biostimulilor. Manuale universitare.

universitar ~a (~i, ~e) Care tine de universitate; propriu universitatii. studii ~e. Lector ~. /<fr. universitaire

LECTOR¹ ~a (~i, ~e) m. si f. 1) Persoana care preda un obiect de studiu intr-o institutie de invatamant superior. 2) Persoana cu grad didactic universitar aflat intre cel de asistent si cel de conferentiar. /<germ. Lektor

PROFESOR ~oara (~ori, ~oare) m. si f. 1) Persoana care preda o materie de studiu (intr-o scoala, intr-o universitate, etc.), avand o pregatire speciala. 2) Persoana avand cel mai inalt titlu conferit cadrelor didactice universitare. [Acc. si profesor] /<fr. professeur, germ. Professor

ACADEMIC, -A, academici, -ce, adj. 1. Care tine de academie, privitor la academie. ◊ Titlu academic = diploma obtinuta intr-o scoala de grad universitar. ♦ (Substantivat, m.; inv.) Membru al Academiei Romane. 2. Distins, solemn; de o corectitudine exagerata; conventional. ◊ Stil academic = maniera in arta in care subiectul este tratat in genul studiilor de scoala de arta academica (1); stil sobru, corect, stiintific, conventional si rece. – Din fr. academique, lat. academicus.

studiu ~i n. 1) Activitate intelectuala depusa in vederea solutionarii unor probleme stiintifice intr-un anumit domeniu; cercetare stiintifica. ~ul artelor. 2) Lucrare stiintifica. 3) Proces de acumulare a cunostintelor; invatatura. 4) la pl. Ansamblu de cunostinte acumulate in acest proces; invatatura. ~i speciale. ~i universitare. ◊ A-si face ~ile a urma cursurile unei institutii de invatamant. 5) Materie de invatamant. 6) Schita preliminara executata de artistii plastici in procesul de elaborare a unei opere de arta. 7) Compozitie muzicala destinata, mai ales, pentru exercitii. [Sil. -diu] /<lat. studium. it. studio