DORIC ~ca (~ci, ~ce) (despre stil in arhitectura) Care se caracterizeaza prin coloane robuste, fara baza si cu capitel lipsit de ornamente; simplu si sobru. Coloana ~ca. /<fr. dorique, lat. doricus

EMPIRE adj. invar. Stil empire = stil in arhitectura si in arta decorativa si aplicata, caracterizat prin monumentalitate fastuoasa, prin folosirea emblemelor militare si prin bogatia decoratiilor interioare, care s-a impus in timpul ocupatiei napoleoneene. [Pron. ampir. / < fr. (style) Empire].

BAROC, -A adj. 1. stil ~ (si s. n.) = stil in arhitectura, pictura, literatura, muzica, predominant intre sfarsitul Renasterii si mijlocul sec. XVIII, care cultiva libertatea si monumentalitatea formelor, ornamentatia excesiva, inventivitatea si fantezia exprimarii. ◊ stil de la sfarsitul perioadelor clasice, in care forma se dezvolta in dauna continutului. 2. (fig.) exagerat; bizar, extravagant. (< fr. baroque, it. barocco)

PLATERESC adj. stil ~ (si s. n.) = stil in arhitectura si in decoratie specific Renasterii spaniole, prin ornamente baroce, amintind de stilul manuelin. (< fr. plateresque, sp. plateresco)

SEVER ~a (~i, ~e) 1) (despre persoane) Care se caracterizeaza prin lipsa de indulgenta; fara indulgenta; exigent; aspru; dur. 2) si adverbial (despre manifestari ale persoanelor) Care vadeste neinduplecare; exigent; auster; dur; aspru. 3) Care nu admite nici o abatere de la normele sau regulile stabilite. 4) (despre prescriptii, reguli, legi) Care este in conformitate cu anumite prevederi; rigid; strict. 5) Care se impune prin gravitate; cuprins de seriozitate; grav; serios. Aspect ~. 6) Care contine strictul necesar de ornamente; sobru; auster. stil ~. arhitectura ~a. /<fr. severe, lat. severus

BRUTALISM (‹ fr.) s. n. Curent al arhitecturii moderne aparut in Marea Britanie in 1954, derivat din stilul arhitecturii lui Le Corbusier. Apartinind functionalismului, sustine eliminarea oricaror artificii in favoarea materialelor nude. Reprezentanti: firma Stirling-Gowon (Anglia), Vittoria Vigaro (Italia), Paul Rudolph (S.U.A.), Moekawa Tange (Japonia) s.a.

NEOGOTIC, -A, neogotici, -ce, adj., s. n. (stil in arhitectura si arta) care reevalueaza goticul si prelucreaza formal elementele lui decorative. [Pr.: ne-o-] – Din fr. neo-gothique.

REGENTA, regente, s. f. 1. Guvernare provizorie, exercitata de una sau de mai multe persoane in timpul minoratului, absentei sau bolii unui monarh; perioada cat dureaza aceasta guvernare: persoanele (sau persoana) care guverneaza in aceasta perioada. 2. stil in arhitectura si in artele decorative franceze la inceputul sec. XVIII, caracterizat prin supletea, gratia si delicatetea elementelor decorative. – Din fr. regence.

REGENTA ~e f. 1) Guvernare provizorie a unei sau a mai multor persoane imputer-nicite (in timpul minoratului, absentei sau bolii monarhului). 2) Perioada cat dureaza aceasta guvernare. 3) Persoana sau organ colegial care exercita prerogativele monarhu-lui. 4) (in Franta, la inceputul sec. XVIII) stil in arhitectura si in arta decorativa care se caracterizeaza prin gratie si delicatete. /<fr. regence

EXPRESIONISM s.n. 1. Curent artistic si literar modern, aparut in Germania la inceputul sec. XX, caracterizat printr-o puternica tendinta de exprimare spontana a trairilor interioare (stari de spaima, durere, uimire, exacerbare a sentimentelor), prin tensiune extatica, punand accent pe subiectivitate, pe irational. 2. Orice forma de arta care vizeaza intensitatea expresiei. ♦ stil de arhitectura care acorda prioritate expresiei prin stilizari (exagerate). (din fr. expressionnisme)

BIZANTINISM s. n. 1. caracter, influenta bizantina (in arhitectura, ornamentatie). ◊ stil specific culturii si artei, modului de viata si mentalitatii din Imperiul Bizantin; mod de a actiona prin coruptie, dezordine (politica) si intriga. 2. predilectie pentru disputele subtile si inutile. (< fr. byzantinisme)

LATIN, -A I. adj., s. m. f. (locuitor) din Latium /Italia/, care apartinea Romei antice. ◊ roman. ◊ (s. f.) limba italica vorbita de romani. II. adj. arhitectura ~a = stil roman degenerat, avand ca tip bazilica romana. ◊ (mar.) vela ~a = panza triunghiulara invergata pe o antena. (< lat. latinus, fr. latin)

ART NOUVEAU (denumire franceza) [ar nuvo] stil in arhitectura, arte decorative si sculptura dezvoltat in Franta la sfirsitul sec. 19 si inceputul sec. 20. Termenul este folosit si ca denumire pentru intreaga arta de la granita dintre cele doua secole. Principalele centre de manifestare sint in Paris si Nancy, in ultimul dezvoltindu-se o adevarata scoala, mai ales in sticla si ceramica, al carei reprezentant este E. Galle. V. si Arta 1900.

NEOGOTIC (‹ fr.) s. n. (Si adj.) stil in arhitectura si in artele decorative europene, initial in Marea Britanie (H. Walpole, J. Wyatt, A.W.N. Pugin, Th. Rickman), in Franta (E.E. Viollet-le-Duc) si in Italia (P. Selvatico, C. Boito), de la sfarsitul sec. 18 si din sec. 19, care consta in reevaluarea goticului si in prelucrarea formala a elementelor lui de decoratie.

OLDBURY [əul’bəri], oras in Marea Britanie (Anglia Centrala), in aglomeratia Birmingham, la V de Swethwick (West Midland); 145,5 mii loc. (1991). Mare centru industrial (otel si laminate, produse chimice, mase plastice). Fortareata (burh) ce dateaza dinaintea cuceririi normande (1066). Principalul monument: Ye Big House (1705), exemplu de arhitectura in stilul Queen Anne. Aici a fost deschisa prima banca Lloyd’s.

ACOLADA s.f. 1. Ceremonial medieval la primirea cuiva in randul cavalerilor, constand dintr-o imbratisare si o lovitura usoara cu latul spadei, data de investitor celui investit. 2. Forma de bolta ca o paranteza culcata, caracteristica stilului gotic si arhitecturii de la inceputul Renasterii. 3. Semn grafic care serveste la reunirea intr-un grup a mai multor cuvinte, formule, portative muzicale etc. [< fr. accolade < lat. ad – la, collum – gat].

NEOGOTIC, -A adj. stil neogotic (si s.n.) = stil modern in arhitectura si in arta decorativa europeana din sec. XIX, care urmarea sa reinvie stilul gotic. [< fr. neo-gothique].

IZABELIN, -A adj. stil ~ = varianta a stilului gotic in arhitectura spaniola, caracterizata printr-o mare fantezie si o abundenta a solutiilor in ce priveste ornamentatia, o tranzitie intre arta ogivala si Renastere. (< sp. isabelino)

NEOGOTIC, -A adj. stil ~ (si s. n.) = stil modern in arhitectura si arta decorativa europeana, inspirat din stilul gotic. (< fr. neo-gothique)

REIONANT, -A adj. (arhit.) radiant. ♦ stil ~ = varianta a arhitecturii gotice creata in sec. XIII, prin numeroase motive ornamentale cu imense rozase polilobate si radiante; capela ~a = capela care se deschide spre ambulatoriu. (< fr. rayonnant)

REIONANT, -A adj. (Arhit.) Radiant. ◊ stil reionant = varianta a arhitecturii gotice creata in sec. XIII, caracterizata prin numeroase motive ornamentale, cu imense rozase polilobate si radiante; capela reionanta = capela care se deschide spre ambulatoriu. [Pron. re-io-, scris si rayonnant. / cf. fr. rayonnant].

ROCOCO adj. inv. stil ~ (si s. n.) = stil de ornamentatie in arhitectura si arta decorativa din sec. XVIII, de origine franceza, care urmeaza barocului, printr-o deosebita bogatie a decorului, prin tendinta spre asimetrie si spre complicare a planurilor arhitectonice, printr-o cromatica bogata etc. ◊ (p. ext.) demodat si putin ridicol. (< fr. rococo)

BALCIC, oras in NE Bulgariei, pe Coasta de Argint, la S de capul Caliacra; 12,2 mii loc. (1982). Statiune balneoclimaterica pe tarmul Marii Negre. Castel cu parc si paraclisul „Stella Maris” in stil bizantin, inspirat din arhitectura bisericii domnesti de la Curtea de Arges, cu fresce interioare, care au apartinut (resedinta de vara) reginei Maria a Romaniei. In antic. colonia greaca Dionysopolis infiintata de colonisti din Milet in sec. 6 i. Hr. Intre 1913 si 1940, situata in Cadrilater, a apartinut Romaniei.

IONIC¹ ~ca (~ci, ~ce) 1): stil (sau ordin) ~ unul dintre cele trei stiluri (sau ordine) ale vechii arhitecturi grecesti, caracterizat prin coloane zvelte cu capitel impodobit cu doua volute laterale. 2) (despre versuri) Care consta din patru silabe, dintre care doua sunt lungi si doua sunt scurte. [Sil. i-o] /<lat. ionicus, fr. ionique

ELISABETAN, -A adj. Din timpul reginei Elisabeta I a Angliei, caracteristic, specific acelei epoci. ◊ stil elisabetan = stil dezvoltat in Anglia in arhitectura, mobilier, pictura si muzica in timpul domniei Elisabetei I, caracterizat in arhitectura si mobilier prin constructii masive si bogat ornamentate. [Cf. fr. elisabethain].

MANUELIN adj. n. stil manuelin = stil dezvoltat in arta si arhitectura portugheza de la sfarsitul sec. XV si inceputul sec. XVI si care ajunge la apogeu in timpul domniei lui Emanuel I, caracterizat prin bogatia sculpturii ornamentale plasata pe structuri gotice, cu influente romane, maure si orientale. [< fr. manuelin].

MANUELIN, -A adj. stil ~ = stil dezvoltat in arta si arhitectura portugheza de la sfarsitul sec. XV si inceputul sec. XVI, caracterizat prin bogatia sculpturii ornamentale, plasata pe structuri gotice, cu influente romane, maure si orientale. (< fr. manuelin)

REGENCY (‹ cuv. engl.) subst. stil in artele decorative si arhitectura britanica, in timpul domniei lui George IV (1820-1830), combinand elemente neoclasice cu influente orientale. Promovat mai ales prin lucrarile lui J. Nash.

ROCOCO (< fr.) adj. stil ~ = (si subst.) stil in arta europeana a sec. 18, urmand barocului si precedand stilul neoclasic. Renuntand la ordinele clasice, arhitectura rupe cu traditia intr-o noua conceptie, conform careia formele difera de functie, iar relatia dintre interior si exterior nu este obligatorie. Decoratia arhitecturala de interior si mobilier capata o deosebita importanta, odata cu artele minore in general, r. adoptand o ornamentatie excesiva cu un repertoriu nou de motive (embleme, atribute de zeitati mitologice, imitarea unor elemente naturale ca grotele, stancile, scoicile). In pictura si sculptura domina subiectele galante, frivole, idila bucolica. Arta r. manifesta o preferinta pentru culorile deschise si stralucitoare, pentru liniile usoare si rasucite, compozitia asimetrica, pitoresc si rafinament. R. a predominat in Franta in prima jumatate a sec. 18, cunoscand cateva faze de dezvoltare (stilurile regenta, rocaille, Pompadour) si s-a raspandit si in restul Europei. ♦ P. ext. Demodat si putin ridicol.

ROCOCO adj. invar. 1. (In arhitectura si in arta decorativa; in sintagma) stil rococo (si substantivat, n.) = stil artistic de ornamentatie raspandit in sec. XVIII, provenind din Franta, caracterizat printr-o bogatie excesiva de linii, de curbe, de ghirlande impletite asimetric, incrustate cu cochilii etc. 2. Fig. Extravagant. – Din fr. rococo.

NEOCLASIC, -A adj. I. referitor la neoclasicism. ♦ stil ~ = stil care are ca model arta si arhitectura clasica. II. curent ~ = curent in stiinta economica burgheza, care, afirmand capacitatea de autoreglare armonioasa a capitalului, se intoarce spre tezele sale clasice. (< fr. neo-classique)

BELANGER [belãje], Francois Joseph (1745-1818), arhitect si decorator francez. Reprezentant al stilurilor Ludovic al XVI-lea si Directoire. arhitectura peisagistica (castelul Bagatelle, hoteluri, abatoarele din Paris, parcurile Bagatelle si Mereville); a folosit printre primii metalul (cupola halei de griu din Paris).

ROCOCO adj. invar. 1) (in arhitectura si arta aplicata europeana din sec. XVIII): (stil) ~ stil caracterizat printr-o tendinta excesiva de elemente decorative, culori deschise si stralucitoare, prin linii curbe etc. 2) fig. Care iese din comun prin felul neobisnuit de a fi; extravagant. /<fr. rococo

EMPIRE AMPIR/ adj. inv. stil ~ = stil din timpul lui Napoleon I, caracterizat in arhitectura prin monumentalitate si somptuozitate, iar in artele decorative printr-o imbinare a motivelor mitologice cu acelea ale emblemelor militare. (< fr. /style/ Empire)

ORNAMENTICA s. f. 1. Mod specific unui popor sau unui stil de a concepe si a dispune ornamentele in arhitectura si in arta aplicata. 2. Totalitatea motivelor ornamentale specifice unui popor sau unui stil. 3. (Muz.) Totalitatea sunetelor care impodobesc linia melodica initiala. – Din germ. Ornamentik.

ORNAMENTICA s.f. 1. Mod de concepere si de dispunere a motivelor ornamentale (in arhitectura si artele decorative) specifice unui popor sau unui stil; arta ornamentatiei. ♦ Totalitatea formelor ornamentale specifice unui popor sau unui stil. 2. (Muz.) Totalitatea sunetelor care impodobesc linia melodica initiala. [Gen. -cii. / < germ. Ornamentik].

COLONIAL, -A (‹ fr.) adj. Care se refera la colonii² (2), care tine de colonii si de colonialism; care se afla sau care provine din colonii; care se afla in stare de colonie. ◊ (ARHIT.) stil c. = termen general folosit pentru a caracteriza constructiile din America Latina si din America de Nord din sec. 16-18, datorate diferitelor grupuri de europeni stabiliti acolo. Concepute sa reproduca intr-o masura cit mai fidela arhitectura europeana din tarile de origine ale acestora, monumentele in stil c. apartin, de fapt, unor stiluri diverse, determinate atit de elementele stilistice de import, cit si de conditiile si de traditiile artistice locale.

POARTA BRANDENBURG (Brandenburger Tor), monument de arhitectura in Berlin, realizat in 1788-1971 de arhitectul C.G. Langhans in stilul clasicismului tarziu.

arhitectura, s. f. Stiinta si arta de a proiecta si construi cladiri. ♦ stilul, caracterul, planul unei (sau unor) cladiri. ♦ Felul in care este construit sau alcatuit ceva. – Din fr. architecture, lat. architectura.

arhitectura f. 1) Stiinta si arta de a proiecta si a construi cladiri. 2) stilul, caracterul distinctiv al unei constructii. 3) fig. Aspectul compozitional, structura armonioasa a unei lucrari, a unei opere. /<fr. architecture, lat. architectura

arhitectura s. f. Stiinta si arta de a proiecta si construi cladiri. ♦ stilul, caracterul, planul arhitectural al unei cladiri (sau al unei epoci). – Fr. architecture (lat. lit. architectura).

ORNAMENTICA s. f. 1. mod de concepere si de dispunere a motivelor ornamentale (in arhitectura si artele decorative); arta ornamentatiei. 2. totalitatea formelor ornamentale specifice unui popor, unui stil. 3. (muz.) totalitatea sunetelor care impodobesc linia melodica initiala. (< germ. Ornamentik)

RIO BEC, numele unui stil arhitectural maya (600-950), dezvoltat in pen. Yucatan din Mexic si caracterizat printr-o arhitectura originala.

BIZANTIN, -A adj. 1. De (ca) la Bizant, din timpul Imperiului bizantin. ◊ stil bizantin = arta caracterizata prin predominarea cupolei, a suprafetelor si a liniilor curbe in arhitectura si printr-o variata bogatie de culori in ornamentatie. 2. (Fig.) Intrigant, perfid, corupt. [Cf. fr. byzantin, it. bisantino, lat. bysantinus].

BLONDEL [blodel], Nicolas Francois (1618-1686), arhitect, inginer si urbanist francez. Teoretician al stilului clasic din epoca lui Ludovic al XIV-lea. Primul director al Academiei de arhitectura.

arhitectura s. f. 1. stiinta si arta de a proiecta si construi cladiri potrivit anumitor proportii si reguli. 2. stilul, caracterul distinctiv al unei constructii, al unei epoci. 3. (fig.) structura, alcatuire interna a ceva; constitutie (I, 2). (< fr. architecture, lat. architectura)

BAROC, -A, (rar) baroci, -e, adj. (In expr.) stil baroc = stil artistic dezvoltat in sec. XVII-XVIII, caracterizat prin excesul de ornamentare complicata, de inflorituri, precum si (in arhitectura) prin neregularitatea liniilor si prin monumentalitate. – Fr. baroque.

ARFE (sec. 16), familie de orfevri spanioli. 1. Enrique (m. dupa 1543), lucrari in stil gotic tirziu la Cordoba si Toledo. 2. Antonio (1510-1570), fiul lui A. (1). Piese importante la biserica Santa Maria din Medina de Rioseco. 3. Juan ~ y Villafane (1535-1603), nepotul lui A. (1). Lucrari in stilul italian la Sevilla, Burgos, Valladolid si Madrid. Autor a doua tratate despre arta medaliilor si despre proportii in arhitectura si sculptura.

BAROC, -A adj. stil baroc (si s.n.) = stil artistic predominant in sec. XVII-XVIII, care se caracterizeaza prin ornamentatie excesiva, neregularitatea liniilor si prin monumentalitatea constructiilor (in arhitectura), contururi agitate (in sculptura), prin folosirea larga a tehnicii clarobscurului, compozitii in diagonala sau in vartej (in pictura), dramatism interior si o anumita bizarerie si indrazneala a metaforei (in muzica si poezie). ♦ stilul de la sfarsitul perioadelor clasice, in care forma se dezvolta in dauna continutului. ♦ (p. ext.) stil incarcat, retoric, excesiv de ornamentat. [< it. barocco, fr. baroque, cf. port. barocco – perla de forma neregulata].

CHURRIGUERA [tʃurighera], familie de arhitecti si decoratori spanioli din sec. 17-18. Cel mai de seama: Jose Benito de C. (1665-1725), reprezentant al barocului in sculptura si arhitectura (Palatul Goyeneche – azi Academia de San Fernanado – din Madrid, altarul Bisericii San Esteban din Salamanca). Numele C. a fost folosit in stilul „chirrigueresc” sau „baroc spaniol” (pentru care, insa, creatia lui nu este reprezentativa).

ARTS AND CRAFTS [a:ts ənd kra:fts], societate artistica de arte si meserii organizata sub conducerea lui W. Crane, in 1888 la Londra, cu scopul de a promova originalitatea si valoarea in artele aplicate, opunindu-se productiei industriale de serie. Preocuparea pentru obiectul de uz curent s-a extins si asupra arhitecturii, avind la baza conceptia despre confortul fizic si spiritual al spatiului de locuit sub semnul valorii si al esteticului. Ea a influentat „stilul 1900” si sta la baza conceptiei artei ambientale a sec. 20.

stil¹ ~uri n. 1) Mod specific de exprimare si prezentare artistica a realitatii intr-un anumit domeniu (in diferite perioade de timp). ~ in pictura. ~ in arhitectura. ~ clasic. ~ gotic. ~ national. 2) Ansamblu de procedee folosite intr-un domeniu de activitate. ~ de conducere. ~ de inot. 3) Totalitate a mijloacelor de limba specifice unui anumit domeniu de activitate, unui anumit mediu sau unui anumit grup de vorbitori. ~ publicistic. ~ stiintific. ~ familiar. /<fr. style, lat. stylus, ngr. stylos

arhitectura s.f. 1. Stiinta si arta de a proiecta si de a construi cladiri potrivit anumitor proportii si reguli, determinate de caracterul si de destinatia constructiilor. 2. stilul, caracterul distinctiv al unei constructii sau al unei epoci. 3. (Fig.) Structura armonioasa (mai ales a unei opere literare). ♦ Alcatuire interna; constructie; constitutie. [Gen. -rii. / < lat. architectura, fr. architecture].

VICTORIAN, -A adj. referitor la stilul la moda in Anglia in epoca corespunzatoare domniei reginei Victoria (183⁷-190¹), caracterizat prin accentul pus pe pompa, ceremonial, precum si prin pudibonderie, ingustime de vederi etc., iar in arhitectura printr-o ornamentatie greoaie. (< fr. victorien, engl. victorian)

ANTONESCU, Petre (1873-1965, n. Rimnicu Sarat), arhitect roman. Acad. (1945), prof. univ. la Bucuresti. Constructii in stil eclectic, in care elemente ale stilului international (portale romanice sau renascentiste, coloane, console) se imbina cu cele traditionale romanesti, cum sint briiele in torsada, chenarele moldovenesti (Primaria Capitalei, Primaria din Craiova, Banca de Investitii). In spiritul arhitecturii moderne, a conceput cladirea Facultatii de Drept din Bucuresti.

SANGALLO, familie de arhitecti italieni din Renastere: 1. Giuliano Giamberti (zis Giuliano da S.) (c. 1445-1516). A construit vila de la Poggio a Caiano pentru Lorenzo de Medici, biserica Santa Marta delle Carceri la Prato si sacristia Santo Spirito la Florenta; influentat de arhitectura clasica. 2. Antonio Giamberti (zis Antonio da S.) (c. 1455-1534), fratele lui S. (1). A construit palate si biserica San Biagio la Montepulciano, inspirat de Bramante. 3. Antonio C******i (zis Antonio da S.) (1484-1546), nepotul lui S. (1) si S. (2). A preluat stilul lui Bramante, popularizandu-l (Palatul Farnese, planurile pentru continuarea constructiei bazilicii San Pietro din Roma).

ARBORE, com. in jud. Suceava, pe riul Solca; 6.903 loc. (1991). Aici se afla biserica „Taierea capului Sf. Ioan Botezatorul”, construita in 1503, ca paraclis al curtii boieresti a portarului de Suceava, Luca Arbore. Biserica, reprezentativa pentru arhitectura epocii lui Stefan cel Mare, are o structura planimetrica ce face trecerea de la planul longitudinal la cel triconc. Ca element special al constructiei: nisa exterioara de pe peretele vestic, menita sa adaposteasca masa pomenilor. La interior si la exterior se pastreaza parti dintr-un ansamblul pictural executat in 1541 de o echipa de zugravi condusa de Dragos Coman din Iasi. Mormintul ctitorului, aflat in pronaos, este cel mai important monument funerar in stil gotic din Modova. Monument UNESCO. Muzeu satesc.

CREANGA 1. Ion (1837 sau 1839-1889, n. Humulesti, jud. Neamt), scriitor roman. O vreme diacon si institutor. A facut parte din cercul „Junimii”. Observator jovial si ironic al naturii umane, maestru al stilului oral paremiologic. Basme de factura folclorica, restructurind la dimensiunile fabulosului conflicte si aspecte fundamentale de ordin etic si social ale umanitatii rurale („Povestea lui Harap Alb”, „Capra cu trei iezi”, „Ivan Turbinca”, „Danila Prepeleac”, „Punguta cu doi bani”); proza de exploatare umoristica a situatiilor ambigue („Mos Nichifor Cotcariul”) si mai ales de evocare a universului infantil („Amintiri din copilarie”). Autor de manuale scolare. M. de onoare post-mortem al Acad. (1948). 2. Horia C. (1893-1943, n. Bucuresti), arhitect roman. Nepotul lui C. (1). Promotor al arhitecturii moderne in Romania. S-a afirmat intre 1932 si 1942 (blocul si cinematograful „Aro”, azi „Patria” din Bucuresti, hotelul „Aro”, azi „Carpati” din Brasov, halele principale ale uzinelor „Malaxa”, azi „Faur” din Bucuresti).