SOCIOLOGISM s. m. Orientare care exagereaza rolul sociologiei, careia ii subordoneaza celelalte stiinte sociale. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociologisme, rus. sotiologhizm.

FILOLOGIE f. 1) Ansamblu de stiinte sociale, care se ocupa cu studiul limbii si creatiei literare a unor popoare. ~ romanica. ~ slava. 2) stiinta care se ocupa cu studiul si editarea textelor (vechi). [Art. filologia; G.-D. filologiei; Sil. -gi-e] /<fr. philologie

SLAVISTICA f. Ansamblu de stiinte sociale care se ocupa cu studiul istoriei, culturii, literaturii si limbilor popoarelor slave. /<germ. Slavistic

REVUE ROUMAINE DES SCIENCES SOCIALES [revu rumen de siãs sosial], revista romana de stiinte sociale. Infiintata in 1954. Apare la Bucuresti, in cinci serii: filozofie si logica, psihologie, stiinte juridice, stiinte economice, sociologie.

ALBANISTICA f. Totalitate a stiintelor sociale care se ocupa cu studiul limbii, istoriei si culturii albaneze. /<germ. Albanistik

AMERICANISTICA f. Ramura a stiintelor sociale care se ocupa cu studiul culturii, istoriei, limbilor si literaturii continentului american. /<germ. Amerikanistik

POLITOLOGIE f. Ramura a stiintelor sociale care se ocupa cu studiul politicii. /<fr. politologie

DEMOGRAFIE s. f. stiinta sociala care studiaza fenomene si procese referitoare la numarul, densitatea, miscarea populatiei, la compozitia ei dupa grupe de varsta, de sexe etc. (< fr. demographie)

ECONOMIE s. f. 1. totalitatea ramurilor muncii sociale existente intr-o anumita oranduire sociala, determinate de stadiul de dezvoltare a fortelor de productie si a relatiilor de productie. ◊ totalitatea relatiilor de productie care constituie cadrul desfasurarii muncii sociale. ♦ ~ de piata = forma de organizare si functionare a economiei in care oamenii isi desfasoara activitatea in mod liber, autonom si eficient. ◊ ramura, sector de activitate productiva. ◊ gospodarire. 2. stiinta care se ocupa cu studiul economiei (1). ♦ ~ politica = stiinta sociala care studiaza legile productiei sociale, ale repartitiei si schimbului bunurilor materiale, specifice diferitelor oranduiri sociale in succesiunea lor istorica. 3. chibzuinta, cumpatare (in cheltuieli). 4. (pl.) rezerva de bani: bani agonisiti. 5. alcatuire, compozitie a planului unei lucrari, a tratarii unei chestiuni etc. (< fr. economie, lat. oeconomia, gr. oikonomia)

ISTORICISM s. n. 1. principiu al explicarii fenomenelor care fac obiectul stiintelor naturii sau al stiintelor sociale, exclusiv prin geneza si evolutia lor. 2. morfologism. (< engl. historicism, germ. Historizismus)

PANEL¹ s. n. 1. metoda de investigatie repetitiva in stiintele social-istorice, in cercetarile de marketing etc. pentru urmarirea evolutiei unui fenomen prin solicitari de informatii, la intervale stabilite in prealabil, de la aceleasi grupuri de persoane, unitati de desfacere etc. ◊ reuniune-dezbatere. 2. semifabricat dintr-o placa de lemn cu miez de sipci incheiate intre doua foi de furnir, servind la fabricarea mobilei etc. (< germ. Paneel, /1/ engl. panel)

SOCIOstiinta s. f. ramura a sociologiei generale; stiinta sociala. (< socio- + stiinta)

CAREY [keri], Henry Charles (1793-1879), economist si sociolog american. Adept al teoriei „armoniilor social-economice”. Adversar al liberalismului clasicilor englezi, sustinator al protectionismului („Principii de economie politica”, „Principiile stiintei sociale”).

CULTUROLOGIE (‹ fr.) s. f. stiinta generala despre cultura si civilizatie profilata al sfirsitul sec. 19 si inceputul sec. 20, in sfera stiintelor sociale, pe de o parte, in relatie cu disciplinele particulare ale culturii (antropologia sociala si culturala, sociologia culturii, etnologia), iar pe de alta parte, in legatura cu filozofia culturii si axiologia.

POPPER [popə], Sir Karl Raimund (1902-1994), filozof si ganditor politic britanic de origine austriaca. Prof. univ. la Londra. A propus o epistemologie in jurul ideii de confirmare indirecta a teoriilor stiintifice prin falsitatea sistematica a alternativelor lor de catre experienta („Logica cercetarii”, „Postscriptum la logica descoperirii stiintifice”). Aplicand aceleasi metode in stiintele sociale, a aratat ca dezvoltarea societatii este determinata de deciziile oamenilor, neexistand legi ale dezvoltarii istorice (Platon, Hegel, Marx), si pledeaza pentru libertatea criticii si necesitatea schimbarii neviolente a conducatorilor („Societatea deschisa si dusmanii sai”, „Mizeria istoricismului”). Alte lucrari: „Conjuncturi si respingeri”, „Lumea lui Parmenides”.

BERNAL [bə:nəl], John Desmond (1901-1971), fizician si cristalograf englez. Prof. univ. la Londra. Contributii la analiza structurala a unor clase de compusi (metale, hormoni, vitamine, albumine simple). Unul dintre fondatorii scientologiei („Functia sociala a stiintei”). Contributii la studiul rolului stiintei in societate („stiinta in istoria societatii”). M. de onoare al Acad. Romane (1957).

SCIENTICA s. f. Disciplina care studiaza stiinta ca fenomen social, dezvoltarea si structura acesteia, organizarea, locul si rolul ei in societate; scientologie. [Pr.: sci-en-] – Dupa lat. scientia.

SCIENTOLOGIE f. stiinta care se ocupa cu stiinta ca fenomen social. /<fr. scientologie, engl. scientology,

PERSONALITATE s.f. 1. Ceea ce caracterizeaza o persoana si o deosebeste de oricare alta; caracterele proprii ale unei persoane; originalitate, individualitate. ♦ (Jur.) Personalitate juridica = calitatea de a fi persoana juridica. 2. Om de seama, important, persoana cu calitati si merite deosebite intr-un domeniu de activitate (stiinta, arta, viata social-politica etc.). 3. (Rar; la pl.) Cuvinte jignitoare, aluzii tendentioase la adresa cuiva. [Pl. -tati. / cf. fr. personnalite, it. personalita].

SCIENTICA s.f. Disciplina recent aparuta, al carei obiect de studiu il constituie stiinta ca fenomen social, dezvoltarea si structura acesteia, organizarea, locul si rolul ei in societate, imbunatatirea continua a cercetarii stiintifice etc.; stiinta despre stiinta; scientologie. [Pron. sci-en-. / et. incerta].

SCIENTICA s. f. stiinta ca fenomen social, dezvoltarea si structura acesteia, organizarea, locul si rolul ei in societate, optimizarea cercetarii stiintifice; stiinta despre stiinta; scientologie. (cf. lat. scientia, stiinta)

ARHIVA PENTRU stiinta SI REFORMA socialA, revista de sociologie, politica si filozofie, aparuta la Bucuresti intre 1919 si 1938. Fundata si condusa de D. Gusti.

COMTE [cot], Auguste (1798-1857), filozof si sociolog francez. Intemeietorul pozitivismului. Unul dintre fondatorii sociologiei. Delimitind in istoria intelectuala a omemirii trei stadii: teologic, metafizic si pozitiv, a preconizat o „filozofie pozitiva”, care abandoneaza explicarea naturii ascunse a lucrurilor si porneste de la studiul datelor experientei („Curs de filozofie pozitiva”). Aceasta face posibila o „politica pozitiva” sau o sociologie, numita si „fizica sociala”, conceputa ca stiinta despre legile sociale, opusa teoriei contractului social („Sistem de politica pozitiva sau tratat de sociologie ce instituie religia umanitatii”).

PSIHOLOGIE s.f. 1. stiinta care are ca obiect studierea activitatii psihice a omului, a starii si a insusirilor sale psihice. 2. Structura psihica a unui individ, a unei colectivitati. ◊ Psihologie sociala = latura a vietii sociale a societatii care, impreuna cu ideologia si cu stiintele naturii, alcatuieste constiinta sociala; psihologia artei = disciplina care isi propune examinarea structurilor psihologice definitorii pentru crearea si receptarea valorilor artistice. [Gen. -iei. / < fr. psychologie, cf. gr. psyche – suflet, logos – studiu].

GERONTOLOGIE s.f. stiinta care studiaza aspectele sociale, biologice si medicale ale imbatranirii. [Gen. -iei. / < fr. gerontologie, cf. gr. geron – batran, logos – studiu].

PEDAGOGIE s. f. stiinta si arta educatiei. ♦ ~ sociala = ramura a pedagogiei care studiaza determinismul social al fenomenelor educationale, concepute ca procese de formare a omului in, prin si pentru societate. (< fr. pedagogie, lat. paedagogia)

ECONOMIE s.f. 1. Totalitatea relatiilor de productie dintre oameni care alcatuiesc baza societatii intr-o anumita epoca. ◊ Economie nationala = totalitatea ramurilor de productie si de munca ale unei tari; economie politica = stiinta care studiaza dezvoltarea relatiilor sociale de productie in interconditionarea lor cu fortele de productie, legile productiei sociale, repartitiei si schimbului bunurilor materiale, specifice diferitelor oranduiri sociale in succesiunea lor istorica. 2. Chibzuinta, cumpatare (in cheltuieli, in folosirea banilor, a materialelor etc.). 3. (La pl.) Rezerva de bani; bani agonisiti. 4. Alcatuire, compozitie a planului unei lucrari, a tratarii unei chestiuni etc. [Gen. -iei. / cf. fr. economie, it. economia, lat. oeconomia, gr. oikonomia – gospodarire].

DOCUMENTOLOGIE s.f. stiinta documentelor ca fenomene ale vietii sociale. [Gen. -iei. / cf. it. documentologia].

EXPERIENTA s. f. 1. totalitatea cunostintelor despre realitatea inconjuratoare pe care oamenii le obtin in procesul practicii social-istorice. 2. procedeu de cercetare in stiinta, constand in reproducerea sau modificarea intentionata a unui fenomen, cu scopul observarii lui in conditiile speciale create; experiment (1). ◊ incercare, facuta personal cu un lucru. (< fr. experience, lat. experientia)

ILUMINISM s. n. 1. miscare ideologica si cultural-literara din sec. XVIII-XIX, care preconiza inlaturarea nedreptatilor sociale si perfectionarea morala prin raspandirea stiintei si culturii in popor; luminism². 2. conceptie religioasa care afirma existenta inspiratiilor directe de la divinitate. (< fr. illuminisme)

SOCIOLOGIE f. stiinta care se ocupa cu studiul proceselor sociale, al relatiilor interumane si al institutiilor din societate. [G.-D. sociologiei; Sil. -ci-o-] /<fr. sociologie, germ. Soziologie

FILMOLOGIE s. f. stiinta care studiaza cinematograful ca fenomen estetic, social etc. (< fr. filmologie)

SEMIOLOGIE s. f. 1. Parte a medicinii care se ocupa cu descrierea simptomelor si a semnelor diferitelor boli, precum si a metodelor de a le pune in evidenta si de a le diagnostica; simptomatologie. 2. stiinta care studiaza semnele intrebuintate in cadrul vietii sociale; semiotica. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. semiologie.

PROSPECTIVA s.f. stiinta avand ca obiect cauzele tehnice, economice si sociale care accelereaza dezvoltarea lumii moderne, precum si prevederea situatiilor care pot decurge din influentele lor conjugate. V. f*********e. [< fr. prospective].

OBIECTIVISM (‹ germ.) s. n. Orice doctrina sustinand capacitatea intelectului uman de a ajunge la o cunoastere sigura, controlabila intr-o anumita masura, a anumitor lucruri, in opozitie cu scepticismul si relativismul. ♦ (In etica) Conceptie sustinand ca anumite teze morale raman adevarate indiferent de ceea ce crede un subiect sau altul. ♦ Atitudine de nepartinire, de renuntare la orice apreciere critica in domeniul cunostintelor, teoriilor, ideilor despre societate si om in interpretarea si aprecierea fenomenelor social-politice; pretentie de a elimina din campul stiintelor socio-umane tor ce tine de ideologie, de judecati de valoare, scopuri, idealuri etc.

FINANTE s.f.pl. 1. Ansamblul relatiilor economice, exprimate valoric, care apar in procesul repartitiei produsului social in legatura cu satisfacerea nevoilor colective ale societatii. 2. stiinta care se ocupa cu finantele (1). 3. Totalitatea mijloacelor financiare ale unui stat, ale unei intreprinderi. ♦ (Fam.) Avere baneasca a unei persoane particulare. 4 (Rar; la sg.) Marea finanta = totalitatea posesorilor de mari valori financiare. [Cf. fr. finance, it. finanza].

FINANTE s. f. pl. 1. ansamblul relatiilor economice, exprimate valoric, care apar in procesul repartitiei produsului social in legatura cu satisfacerea nevoilor colective ale societatii. 2. stiinta care se ocupa cu finantele (1). 3. totalitatea mijloacelor financiare ale unui stat, ale unei intreprinderi. ◊ (fam.) averea in bani a unei persoane. 4. (sg.) marea ~a = totalitatea posesorilor de mari capitaluri financiare. (< fr. finance, it. finanza)

ANIMOLOGIE s. f. stiinta sistemului conceptual sau a activitatilor spirituale referitoare la institutiile sociale, arta, religie etc. (cf. lat. animus, spirit, inteligenta)

REVOLUTIE¹ ~i f. 1) Etapa a dezvoltarii in care se produc transformari sociale profunde in toate domeniile vietii. 2) filoz. Actiune organizata si condusa de o clasa progresista (care antreneaza la lupta masele populare), avand adesea ca rezultat o schimbare radicala a vietii economice, sociale si politice. 3) Schimbare radicala intr-un domeniu de activitate (in stiinta, tehnica, arta etc.). [G.-D. revolutiei; Sil. -ti-e] /<fr. revolution, lat. revolutio, ~onis, germ. Revolution

ECOLOGIE s. f. stiinta care studiaza interrelatiile dintre organismele vii si mediul lor de viata. ♦ ~ sociala = disciplina sociologica avand ca obiect studiul relatiilor omului cu mediul sau, natural si social. (< fr. ecologie)

SEMIOTICA s.f. stiinta care se ocupa cu studiul general al semnelor intrebuintate in cadrul vietii sociale.

GEOGRAFIE f. 1) stiinta care se ocupa cu studiul invelisului globului pamantesc sub toate aspectele (fizic, biologic, social etc.). ~ economica. ~ fizica. 2) Raspandire a ceva pe un teritoriu. /<fr. geographie, lat. geographia

SOCIOLOGIE s.f. stiinta care studiaza societatea omeneasca si legile dezvoltarii ei. ◊ Sociologia artei = ramura a sociologiei care se ocupa cu studierea fenomenului artistic ca fenomen social. ♦ Sociologie vegetala = fitosociologie. [Gen. -iei. / < fr. sociologie, cf. lat. societas – societate, gr. logos – stiinta].

TEORIE s. f. 1. ansamblu de ipoteze, legi si concepte organizate intr-un sistem logic care descriu si explica un domeniu al realitatii obiective sau al constiintei sociale. 2. ansamblu de principii care servesc ca indrumator in practica. ♦ a literaturii = ramura a stiintei literaturii care studiaza trasaturile generale ale creatiei literare, defineste genurile si speciile, curentele si metodele artistice, elementele si particularitatile stilului, notiunile de versificatie etc. ◊ lectie de instruire militara. 3. cunoastere speculativa, ideala, independenta de aplicatii. (< fr. theorie, lat., gr. theoria, germ. Theorie)

TACTIC, -A, tactici, -ce s. f., adj. I. S. f. 1. Parte componenta a artei militare care se ocupa de studiul, organizarea, pregatirea si ducerea luptei pentru a indeplini cu maximum de eficacitate scopurile fixate. 2. stiinta de a determina, pentru o perioada relativ scurta, linia de conduita a unei miscari sociale sau a unui partid politic, in functie de imprejurarile social-politice din acea perioada si pentru realizarea unui obiectiv fundamental. ♦ P. gener. Totalitatea mijloacelor intrebuintate pentru a izbuti intr-o actiune. II. Adj. Care tine de tactica (I), privitor la tactica; conform cu o anumita tactica. – Din fr. tactique.

STATISTICA ~ci f. 1) stiinta care se ocupa cu studiul laturii cantitative a realitatilor inconjuratoare (din societate, natura etc.). ~ social-economica. 2) Evidenta numerica. ~ca natalitatii. [G.-D. statisticii] /<germ. Statistik, statistisch, fr. statistique

ANTROPOLOGIE s. f. stiinta care se ocupa cu studiul originii si evolutiei biologice a omului (facand abstractie de conditiile social-istorice in care se dezvolta acesta) – Fr. anthropologie

PATRIE s.f. 1. Tara unde s-a nascut cineva, tara de bastina. 2. Loc unde s-a nascut cineva, loc de bastina; oras, tinut, pamant natal. ♦ Mediu social din care face parte cineva. 3. Loc unde a luat nastere sau s-a dezvoltat o stiinta, o arta etc. [Gen. -iei. / < lat., it. patria, fr. patrie].

PSIHOSOCIOLOGIE s. f. 1. stiinta cu caracter interdisciplinar care studiaza interferentele dintre psihologia personalitatii si sociologie; studiu psihologic al fenomenelor sociale. 2. psihologie sociala. (< fr. psychosociologie)

ANTROPOLOGIE s. f. stiinta care se ocupa cu studiul originii si evolutiei biologice a omului (facand abstractie de conditiile social-istorice in care se dezvolta acesta). – Fr. anthropologie.

SOCIOLOGIE s. f. stiinta care se ocupa cu studiul descrierii structurii si fiziologiei societatii, al relatiilor interumane in cadrul grupurilor sociale, precum si al institutiilor din societatea data. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociologie.

ANTROPOLOGIE s. f. stiinta care se ocupa cu studiul originii, evolutiei si variabilitatii biologice a omului, in corelatie cu conditiile naturale si social-culturale. – Din fr. anthropologie

TACTICA s.f. 1. Parte a artei militare care se ocupa cu organizarea si conducerea actiunilor de lupta ale trupelor. 2. stiinta de a determina mijloacele si formele de actiune, intr-o perioada relativ scurta, pentru realizarea obiectivelor unei miscari sociale, a unui partid politic etc., in functie de imprejurarile social-politice din acea perioada. 3. Mijloacele folosite de cineva pentru a face sa izbuteasca o intreprindere, o actiune etc. [Gen. -cii. / < fr. tactique, cf. gr. taktike – arta de a orandui].

stiinta ~e f. 1) Sfera de activitate umana a carei functie consta in dobandirea si sistematizarea teoretica a cunostintelor despre realitate. ~e sociale. ~ele naturii. ◊ Om de ~ invatat; savant. 2) Totalitate a cunostintelor dintr-un anumit domeniu; disciplina. Cibernetica este o ~ recenta. ◊ ~ de carte a) cunostinte elementare (de a scrie si de a citi); b) eruditie. 3) rar Faptul de a fi informat despre ceva; cunoastere. ◊ A avea ~ despre ceva a avea cunostinta despre ceva. Cu (sau fara) ~a cuiva cu (sau fara) stirea cuiva. Cu buna ~ in mod constient. [G.-D. stiintei; Sil. sti-in-] /a sti + suf. ~inta

CONTA, Vasile (1845-1882, n. Ghindaoani, jud, Neamt), filozof roman. Prof. univ. de drept civil la Iasi. Autorul unui sistem filozofic materialist, cuprinzand o teorie senzualist-empirista a cunoasterii, o analiza evolutionista a faptului biologic, o teorie de determinismului universal, numit „fatalism” aplicata si fenomenelor psihice si sociale („Bazele metafizicii”, „Teoria ondulatiunii universale”, „Teoria fatalismului”). Sub influenta lui A. Compte si H. Spencer a sustinut posibilitatea sociologiei ca stiinta („Originea speciilor”).

ETIC, -A, etici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. stiinta care se ocupa cu studiul teoretic al valorilor si conditiei umane din perspectiva principiilor morale si cu rolul lor in viata sociala; totalitatea normelor de conduita morala corespunzatoare; morala. 2. Adj. Privitor la etica (1), de etica, bazat pe etica, conform cu etica; moral. – Din fr. ethique, lat. ethicus.

RENASTERE, renasteri, s. f. Faptul de a renaste; trezire la o viata noua; refacere; avant, reinflorire, reviriment. ♦ (Si ca n. pr.) Miscare social-politica si culturala, din sec. XIV pana in sec. XVI, in Europa occidentala, caracterizata prin mari inventii si descoperiri geografice, prin inflorirea stiintelor si artelor, prin trezirea interesului pentru cultura antica; epoca din istoria Europei in care s-a manifestat aceasta miscare. – Din renaste.

PEDOLOGIE² s.f. 1. stiinta despre copil. ♦ Curent in pedagogie care sustine ca soarta copilului ar fi determinata in mod fatal de ereditate si de mediul sau social, conceput ca invariabil. 2. (Biol.) Studiul caracterelor somatice, determinate de factorii biologici, de ereditate etc. [Gen. -iei. / < fr. pedologie, cf. gr. pais – copil, logos – studiu].

POLEMOLOGIE s.f. Disciplina care studiaza cauzele razboaielor, diferitele forme sub care se manifesta razboiul ca fenomen social, functiunile si efectele sale, cu scopul de a trage concluzii asupra evitarii razboaielor. [Ge. -iei. / < fr. polemologie, cf. gr. polemos – razboi, logos – stiinta].

RENASTERE s.f. 1. Trezire la o viata noua, refacere; reinflorire, reviriment, avant. 2. Miscare social-politica si culturala din sec. XIV-XVI in Europa occidentala, care s-a caracterizat prin mari inventii si descoperiri geografice, prin inflorirea stiintelor si a artelor si prin reinvierea interesului pentru cultura antica. [< renaste, dupa fr. Renaissance, it. Rinascimento].

FUNCTIONALISM s. n. 1. curent de gandire care studiaza faptele sociale si de cultura in totalitatea lor si in interrelatiile acestora, urmarindu-se aspectele functionale in intreaga lor complexitate. 2. directie de cercetare in stiintele exacte, ca si in cele umaniste, care considera obiectul lor de studiu in calitatea lui de sistem, ale carui elemente alcatuitoare se conditioneaza reciproc. ◊ (lingv.) teorie care acorda functiilor o importanta deosebita pentru descrierea limbilor. 3. directie in arhitectura contemporana care cere ca forma unui material de constructie sa fie determinat de destinatia acestuia. (< fr. fonctionnalisme)

PEDOLOGIE² s. f. 1. stiinta despre copil. 2. curent in pedagogie care sustine ca soarta copilului ar fi determinata in mod fatal de ereditate si de mediul sau social, socotit imuabil. 3. studiu al caracterelor somatice, determinate de factorii biologici, de ereditate etc. (< fr. pedologie)

PSIHOLOGIE s. f. 1. stiinta care studiaza psihicul, legitatea proceselor si a insusirilor psihice ale persoanei. 2. totalitatea fenomenelor psihologice de grup care se manifesta intr-o comunitate sociala data. ◊ disciplina care studiaza fenomenele de constiinta sociala; psihosociologie. 3. totalitatea proceselor psihice care conditioneaza o activitate. 4. ~ animala = zoopsihologie. (< fr. psychologie)

SOCIOLOGIE s. f. 1. stiinta care studiaza societatea omeneasca si legile dezvoltarii ei. ♦ a artei = ramura a sociologiei care se ocupa cu studierea fenomenului artistic ca fenomen social. 2. (biol.) studiul asocierii organismelor. 3. a limbajului = disciplina sociologica care foloseste faptele de limba ca indici ai delimitarilor sociale. (< fr. sociologie)

RENASTERE ~i f. 1) v. A RENASTE. 2) (in Europa occidentala si centrala din sec. XIV-XVI) Miscare social-politica si culturala, determinata de lupta burgheziei impotriva feudalismului si caracterizata prin promovarea unei conceptii optimiste despre demnitatea si maretia omului, prin inflorirea stiintelor si artelor si prin interes sporit pentru cultura antica. 3) Epoca istorica care include aceasta perioada de timp. [G.-D. renasterii] /v. a renaste

TEHNOCRATIE f. Orientare social-economica, conform careia societatea poate fi dirijata in exclusivitate pe baza principiilor rationalismului stiintifico-tehnic, ai caror purtatori sunt inginerii si oamenii de stiinta. [G.-D. tehnocratiei; Sil. -no-cra-] /<fr. technocratie

RENASTERE s. f. 1. trezire la o viata noua, refacere; reinflorire, reviriment, avant. 2. miscare social-politica si culturala din sec. XIV-XVI in Europa occidentala, in lupta burgheziei contra feudalismului, caracterizata prin mari inventii si descoperiri geografice, prin inflorirea stiintelor si a artelor si prin reinvierea interesului pentru cultura antica. (< renaste, /II/ dupa fr. Renaissance)

ANTROPOLOGIE s.f. 1. Invatatura despre om. 2. stiinta care studiaza aparitia omului si a raselor umane, evolutia biologica a omului. ◊ Antropologie filozofica = ramura a filozofiei care studiaza esenta si perspectivele omului; conceptie despre om; antropologie sociala si culturala = disciplina care studiaza omul in ambianta sociala, economica si culturala. [< fr. anthropologie, it. antropologia, cf. gr. anthropos – om, logos – studiu].

TEORIE s.f. 1. Reflectare sistematizata, generalizata a unui ansamblu de cunostinte si de idei, privind unele domenii ale realitatii obiective sau ale constiintei sociale. 2. Ansamblu de principii care servesc ca indrumator in practica; ansamblu de cunostinte, de idei, de ipoteze care dau explicatia unor fenomene etc. ♦ Teorie a literaturii = ramura a stiintei literaturii care studiaza trasaturile generale ale creatiei literare, defineste genurile si speciile, curentele si metodele artistice, elementele si particularitatile stilului, notiunile de versificatie etc. [Pron. te-o-, gen. -iei. / cf. fr. theorie, lat., gr. theoria].

REVOLUTIE s. f. I. 1. (fil.) etapa a dezvoltarii in care au loc transformari calitative profunde, schimbari radicale, esentiale, orientate de la inferior la superior, de la vechi la nou, asigurand realizarea progresului intr-un ritm rapid. ♦ ~ sociala = actiune sociala de transformare radicala calitativa a societatii, prin care se realizeaza trecerea de la o formatiune inferioara la alta superioara; ~ culturala = proces de transformare radicala in domeniul ideologiei si culturii, care insoteste o revolutie sociala. 2. ~ industriala = proces complex de transformare calitativa a bazei tehnice a productiei; ~ tehnico-stiintifica = proces contemporan care determina schimbari radicale in domeniul fortelor de productie, prin dezvoltarea accelerata a stiintei si tehnicii, prin perfectionarea proceselor tehnologice. 3. (fig.) schimbare profunda, radicala, intr-un anumit domeniu; transformare brusca si totala. II. 1. miscare de rotatie a unui corp ceresc in jurul altuia. 2. (mat.) miscare de rotatie a unui corp in jurul unei drepte fixe. 3. schimbare geologica a scoartei terestre. 4. (fiz.) miscare a unui corp care parcurge o curba fixa. ◊ miscare de rotatie completa a unei roti in jurul osiei sale. (< fr. revolution, lat. revolutio, germ. Revolution)

FILOZOFIE s. f. 1. conceptie generala despre lume si viata, forma a constiintei sociale, constituind un sistem coerent de notiuni si idei care reflecta realitatea sub aspectele ei cele mai generale. ♦ ~ lingvistica = teorie neopozitivista care reduce obiectul filozofiei la termenii limbajului. 2. totalitatea principiilor metodologice care stau la baza unui anumit domeniu al stiintei. ♦ a culturii = disciplina teoretica relativ autonoma, care se preocupa de definirea genetica, structurala si functionala a fenomenului culturii. 3. comportare, fel de a reactiona al cuiva in fata unor lovituri, nenorociri etc.; fel de a privi lumea si viata; intelepciune, stoicism. 4. (fam.) problema greu de rezolvat. 5. sistem filozofic apartinand unei persoane, scoli sau epoci. (< fr. philosophie, gr. philosophia)

PRODUCTIE s.f. 1. Activitatea sociala in care oamenii, reciproc legati prin raporturi economice, produc bunuri materiale necesare pentru existenta societatii. 2. Totalitatea produselor obtinute in procesul muncii intr-o perioada de timp si intr-un anumit sector. 3. Lucrare, creatie, opera (literara, de arta sau de stiinta). 4. Manifestare artistica organizata la sfarsitul unui an scolar. [Gen. -iei, var. productiune s.f. / cf. fr. production, it. produzione].

FILOZOFIE s.f. 1. Forma a constiintei sociale, constituind un sistem coerent de notiuni si idei care reflecta realitatea sub aspectele ei cele mai generale; conceptie generala despre lume si viata. ◊ Filozofie lingvistica = teorie neopozitivista care reduce obiectul filozofiei la termenii limbajului. 2. Totalitatea principiilor metodologice care stau la baza unui anumit domeniu al stiintei. ◊ Filozofia culturii = disciplina teoretica care se preocupa de definirea genetica, structurala si functionala a fenomenului culturii. 3. Comportare, fel de a reactiona al cuiva in fata unor lovituri, a unor nenorociri etc.; fel al cuiva de a privi lumea si viata. 4. (Fam.) Problema greu de rezolvat. [Gen. -iei, var. filosofie s.f. / < lat., gr. philosophia < philein – a iubi, sophia – intelepciune, cf. fr. philosophie].

CONFERINTA s. f. 1. expunere facuta in public asupra unei teme din domeniul stiintei, artei etc. 2. reuniune a reprezentantilor unor state, organizatii etc. pentru a discuta si a lua hotarari in anumite chestiuni. ♦ ~ la nivel inalt = intrunire a unor sefi de state sau de guverne. 3. for superior al unei organizatii de partid, care se intruneste pentru a dezbate probleme ale organizatiei, a alege organele sale de conducere etc. 4. consfatuire, convorbire. ♦ ~ de presa = intalnire intre o personalitate a vietii politice, sociale sau culturale si reprezentanti ai presei. (< fr. conference, lat. conferentia)

CONFERINTA, conferinte, s. f. 1. Expunere facuta in public asupra unei teme din domeniul stiintei, artei, politicii etc., cu intentia de a informa, de a instrui, de a omagia etc. 2. Reuniune a reprezentantilor unor state, ai unor organizatii politice, stiintifice etc., cu scopul de a dezbate si de a hotari asupra unor probleme curente si de perspectiva ale activitatii lor. 3. For superior al unei organizatii de partid, care se intruneste pentru a dezbate probleme ale activitatii organizatiei, a alege organele sale de conducere etc. 4. Consfatuire, convorbire. ◊ Conferinta de presa = intalnire in cadrul careia o personalitate a vietii politice, sociale, culturale etc. face o expunere sau declaratii si raspunde la intrebarile reprezentantilor presei. [Var.: (inv.) conferenta s. f.] – Din fr. conference, lat. conferentia.

CONstiinta s.f. 1. Forma cea mai inalta, proprie omului, de reflectare a realitatii obiective, produs al materiei superior organizate -creierul uman- si al vietii sociale. ♦ Ansamblu de procese psihice variate, complexe, cuprinzand senzatii, perceptii, reprezentari, notiuni, judecati, rationamente, inclusiv procese afective si volitionale. 2. Faptul de a-si da seama; intelegere. ◊ Constiinta sociala = viata spirituala a societatii ca reflectare a vietii ei materiale; constiinta de clasa = faptul de a fi constient de apartenenta la o anumita clasa, de a intelege interesele acestei clase, rolul ei istoric. 3. Sentiment pe care omul il are asupra moralitatii actiunilor sale. ◊ Proces de constiinta = lupta sufleteasca generata de momente si de situatii de viata deosebite, cruciale.; mustrare de constiinta = remuscare. 4. Libertate de constiinta = dreptul recunoscut cetatenilor de a avea orice conceptie religioasa, filozofica etc. [Pron. -sti-in-. / < fr. conscience, cf. lat. conscientia, dupa stiinta].