FIZIOCRATIE s.f. Orientare, cu precadere economica, aparuta in sec. XVIII in Franta, care contesta interventia statului in economie, sustinand ca in societatea umana exista o „ordine naturala” care se impune prin evidenta si este opusa ordinii artificiale creata prin vointa oamenilor; fiziocratism. [Pron. -zi-o-, gen. -iei. / < fr. physiocratie].

FIZIOCRATIE s. f. doctrina economica burgheza, aparuta in sec. XVIII in Franta, care respinge interventia statului in economie, sustinand ca in societatea umana exista o „ordine naturala”; fiziocratism. (< fr. physiocratie)

PALINOLOGIE s. f. 1. ramura a botanicii care se ocupa cu studiul polenului si al sporilor. 2. stiinta care se ocupa cu reconstituirea mediului fizic unde au evoluat omul si societatea umana de la primele inceputuri. (< fr. palynologie)

SOCIOGENEZA s. f. 1. procesul de trecere de la hoarda primitiva a antropoizilor la societatea umana. 2. denumire data factorilor psihogeni de ordin social, care provoaca boli psihice. (< fr. sociogenese)

SOCIOUMAN, -A adj. referitor la societatea umana. (< socio- + uman)

BRONZ, bronzuri, s. n. Aliaj de cupru cu staniu, aluminiu, plumb etc., mai dur si mai rezistent decat cuprul, avand numeroase intrebuintari tehnice. ◊ Epoca de bronz (sau a bronzului) = epoca din istoria societatii umane care cuprinde, in general, mileniul al II-lea i. cr. si se caracterizeaza prin descoperirea metalelor si a bronzului. ◊ Expr. Caracter de bronz = caracter ferm, neclintit. ♦ Obiect de arta facut din aliajul definit mai sus. ♦ Pigment metalic de culoare galbena, cu care se vopseste un obiect. ♦ Culoare aramie a pielii in urma expunerii la soare sau la vant. – Din fr. bronze.

PRIMITIV, -A, primitivi, -e, adj. 1. – Din perioada de la inceputul societatii umane; stravechi. ♦ Care se afla pe treapta cea mai de jos a dezvoltarii (sociale). 2. Care are un caracter simplu, rudimentar; (despre oameni si despre manifestarile lor) salbatic; p. ext. necivilizat, necioplit, grosolan. 3. Care se refera la inceputul istoric al existentei sale, care se afla in starea de la inceput; originar, primar. ♦ (Despre cuvinte) Care serveste ca element de baza pentru formarea de derivate; primar. ♦ (In sintagma) Culori primitive = cele sapte culori ale spectrului solar. ♦ (Substantivat, m. pl.) Denumire data pictorilor adepti ai primitivismului (2). – Din fr. primitif, lat. primitivus.

SOCIALISM s. n. 1. Ansamblul doctrinelor social-politice care urmaresc reformarea societatilor umane prin desfiintarea proprietatii private asupra mijloacelor de productie si de schimb si punerea acestora sub controlul statului. ♦ Socialism stiintific = ansamblul conceptiilor marxist-leniniste privitoare la structura si dinamica proceselor trecerii omenirii de la oranduirea capitalista la oranduirea comunista. Socialism utopic = ansamblul conceptiilor socialiste care concep instaurarea oranduirii socialiste ca o cerinta a ratiunii, ca o concretizare a unui ideal moral. 2. (In teoria marxista) Oranduire sociala bazata pe exercitarea puterii politice de catre clasa muncitoare aliata cu celelalte clase si categorii sociale muncitoare, pe proprietatea sociala asupra mijloacelor de productie si pe realizarea retributiei potrivit principiului „de la fiecare dupa capacitati, fiecaruia dupa munca depusa”. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialisme, germ. Sozialismus.

ECONOMIE ~i f. 1) la sing. Ansamblul elementelor care privesc producerea, distributia si consumul bunurilor materiale. ◊ ~ nationala totalitate a ramurilor de productie dintr-o tara. 2) la sing. Stare economica a unei ramuri de activitate umana. ~a industriei. 3) la sing. Stiinta care se ocupa cu studiul activitatii economice a societatii umane. 4) Chibzuinta in folosirea bunurilor materiale; masura in consum, in cheltuieli. Regim de ~. 5) mai ales la pl. Bani stransi cu un scop anumit; rezerva de bani. ◊ Casa de ~i casa unde se depun banii pentru pastrare. [G.-D. economiei] /<fr. economie, lat. economia

PRIMITIV ~a (~i, ~e) 1) Care tine de stadiile cele mai timpurii ale societatii umane; de la inceputul omenirii. Om ~. 2) (despre oameni) Care a ramas mult in urma in privinta nivelului de dezvoltare; necivilizat; salbatic. 3) Care se prezinta simplu de tot; elementar; rudimentar. Constructie ~a. 4) fig. (despre oameni sau despre manifestarile lor) Care vadeste lipsa de educatie si de cultura; grosolan; necioplit. 5) Care a ramas asa cum a fost la inceput. Forma ~a. ◊ Cuvant ~ cuvant de la care, cu ajutorul afixelor, sunt formate alte cuvinte. Culori ~e culorile de baza ale spectrului solar. /<fr. primitif, lat. primitivus

umanITARISM n. Tendinta de a contribui la dezvoltarea unei societati umane; atitudine patrunsa de dragoste fata de oameni. /<fr. humanitarisme

UTOPIE ~i f. 1) Proiect privind constituirea unei societati ideale, fara a tine cont de legitatile obiective de dezvoltare a societatii umane; plan irealizabil al unei societati. 2) Intentie fantezista; ideal iluzoriu. [G.-D. utopiei] /<fr. utopie

PRIMITIV, -A adj. 1. De la inceputul omenirii, stravechi. ♦ Aflat pe cea dintai treapta a dezvoltarii societatii umane. 2. Necultivat, necivilizat, salbatic. 3. Nume dat pictorilor si sculptorilor care preceda epoca Renasterii. 4. Originar, primar; de baza. ◊ Cuvant primitiv = Cuvant-baza de la care, cu ajutorul afixelor, se deriva alte cuvinte; culori primitive = cele sapte culori ale spectrului solar. // s.f. (Mat.) Primitiva a unei functii = functie a carei derivata este egala cu functia initiala. [< fr. primitif, it. primitivo < lat. primitivus < primus – cel dintai].

JUNGLA s. f. 1. padure deasa, cu vegetatie luxurianta, greu de strabatut, specifica zonelor (sub)tropicale. 2. (fig.) societate umana in care domneste legea celui mai tare. ♦ legea ei = dominarea violentei, a fortei brutale in raporturile dintre oameni. (< fr. jungle)

PRIMITIV, -A I. adj. 1. de la inceputul omenirii, stravechi. ◊ aflat pe cea dintai treapta a dezvoltarii societatii umane. 2. necultivat, necivilizat, salbatic. 3. nume dat pictorilor si sculptorilor care preceda epoca Renasterii. 4. primar, de baza. ♦ cuvant ~ = cuvant-baza de la care, cu ajutorul afixelor, sunt derivate alte cuvinte; culori e = cele sapte culori ale spectrului solar. II. s. f. 1. (mat.) ~a (a unei functii) = functie a carei derivata este egala cu functia initiala. 2. (inform.) operatie elementara indivizibila, neinterferabila cu alta operatie de aceleasi gen. (< fr. primitif, lat. primitivus)

ROHMER [romer], Eric (pseud. lui Jean-Marie Maurice Scherer) (1920-2010), regizor si critic francez de film. In anii '50 ai sec. 20, ca redactor-sef al revistei „Cahiers du cinema” sustine Noul Val si politica filmului de autor. Filmele sale grupate pe cicluri („Povestiri morale”, „Comedii si proverbe”, „Povestirile celor patru anotimpuri”) constituie un fel de Comedie umana a societatii contemporane franceze („Noaptea mea cu Maud”, „Pauline la plaja”, „Raza verde”, „Poveste de primavara”).

UNIVERSALISM s.n. 1. Caracterul, insusirea a ceea ce este universal; multilateralitate in cunostinte; universalitate. 2. (Fil.) Denumire data teoriilor care afirma existenta unei realitati ca un tot unic, universal. 3. Directie idealista care promoveaza ideea unei morale unice, general-umane, in cadrul societatii. [Cf. fr. universalisme].

UNIVERSALISM s. n. 1. universalitate (1). 2. denumire data teoriilor filozofice care afirma existenta unei realitati ca un tot unit, universal. 3. directie idealista in etica care promoveaza ideea unei morale unice, general-umane, in cadrul societatii. (< fr. universalisme)

COOLEY [culi], Charles H. (1864-1929), sociolog american. A elaborat o teorie a interactiunii umane in care societatea este conceputa ca relatie intre anumite idei numite „eu”-ri („Natura umana si ordinea sociala”, „Organizarea sociala”).

ISTORIE ~i f. 1) Proces de dezvoltare a fenomenelor din natura si din societate. 2) Perioada a evolutiei umane, posterioara preistoriei si protoistoriei cunoscuta din documente scrise. 3) Stiinta care se ocupa cu studiul evolutiei societatii omenesti si a legitatilor ei de dezvoltare. ~a antica. ~a contemporana. ◊ A intra in ~ a ramane in memorie. 4) Stiinta care studiaza succesiunea evolutiei faptelor intr-un anumit domeniu. ~a limbii. ~a teatrului. 5) Relatare succesiva a unor evenimente, fapte; povestire; naratiune. 6) fam. Intamplare neprevazuta si impresionanta care intervine in viata cuiva; peripetie. [G.-D. istoriei; Sil. -ri-e] /<lat., gr. historia

TEORIE ~i f. 1) Sistem de principii, de idei, obtinute prin generalizarea experientei umane, care reflecta legitatile naturii, societatii si gandirii. 2) Totalitate a tezelor generalizate dintr-un domeniu al cunoasterii (stiintifice sau artistice). ~ea relativitatii. 3) Conceptie asupra unui lucru, formata la o persoana sau la un grup de persoane. ◊ In ~ in mod abstract, speculativ. [G.-D. teoriei; Sil. te-o-] /<ngr. theoria, lat. theoria, fr. theorie

ROUSSEAU [ruso], Jean-Jacques (1712-1778), filozof, scriitor si muzician francez. Reprezentant al romantismului. Colaborator al Enciclopediei. Autor al „Contractului social”, potrivit caruia, in starea naturala, viata este libera si independenta, iar neajunsurile conditiei umane au fost la origine societatea. Salvarea este posibila printr-o organizare politica centrata pe ideea de libertate si de vointa generala („Discurs asupra inegalitatii”). Doctrina politica a lui R. avea sa devina platforma democratiei radicale iacobine in timpul Revolutiei Franceze. Conceptia sa pedagogica preconizeaza educatia conform cu natura proprie a copilului („Emil sau despre educatie”). Principiul revenirii la natura (denumit ulterior „rousseauism”) si ideea primordialitatii sentimentului in raport cu ratiunea (caracteristica si pentru deismul sau), care strabat principalele scrieri literare ale lui R. (romanul epistolar „Iulia sau noua Eloiza”, „Confesiunile”), au facut din el un precursor al romantismului francez si european. Ca muzician a compus muzica de opera („Vrajitorul satului”, „Pygmalion”), cantece; autor al unui sistem de notatie muzicala; a abordat probleme de estetica si de teorie a muzicii.

MANAGER [pr.: meneger] ~i m. 1) Persoana care insoteste in turneu un sportiv sau o echipa sportiva, fiind responsabila de problemele financiare si organizatorice; impresar. 2) Persoana care are cunostintele si talentul necesar pentru a valorifica profitabil resursele umane, financiare si materiale ale unei societati comerciale, organizatii etc. /<engl., fr. manager

ORGANICISM s.n. 1. Curent sociologic, al carui initiator a fost Spencer, dupa care societatea omeneasca este un organism analog cu cel uman. 2. Teorie idealista in biologie care afirma ca forma organismelor este in acelasi timp materiala si spirituala, toate celulele avand judecata. V. vitalism. 3. Teorie care sustine ca orice maladie provine dintr-o leziune organica. [< fr. organicisme].

SAINT-SIMONISM s.n. Doctrina socialist-utopica, care considera ca societatea viitoare se va intemeia pe marea industrie planificata, pe participarea la munca a tuturor membrilor societatii si pe repartitia dupa munca, cu pastrarea totusi a proprietatii private si a claselor, progresul societatii fiind determinat de stiinta si de ratiunea umana. [Pron. sen-. / < fr. saint-simonisme, cf. Saint-Simon – socialist utopic francez].

TEHNOLOGISM s. n. orientare sociologica contemporana care acuza societatea „industriala” sau cea „de consum” de alterarea personalitatii umane, a cunoasterii si a creatiei de valori in domeniul umanistic, al artei etc., datorita excesului tehnologic. (< fr. technologisme)

RESTIF (RETIF) DE LA BRETONNE [retif de la breton], Nicolas (1734-1806), scriitor francez. Proza („Taranul p********”, „Domnul Nicolas sau Inima umana dezvaluita”, „Viata tatalui meu”) de observatie a moravurilor societatii din preajma Revolutiei franceze.

BALZAC, Honore de (1799-1850), romancier francez. Scriitor de prodigioasa fecunditate (c. o suta de nuvele si romane, reunite sub titlul „Comedia umana”). A configurat un vast si viguros tablou critic al societatii franceze sub Restauratie, sesizind cu o rara intuitie raporturile social-economice (declinul aristocratiei, ascensiunea burgheziei, obsesia banului). Pictor de moravuri si de caractere, unul dintre cei mai mari creatori de tipuri vii, bine individualizate; a excelat in descifrarea legaturilor existente intre fizionomia spirituala a eroilor si mediul in care traiesc acestia. In opera lui B., fantezia romantica se imbina cu forta observatiei realiste, cu exactitatea stiintifica a descrierilor si a analizei psihologice. A avut o covirsitoare influenta asupra evolutiei romanului. Op. pr.: „Gobseck”, „Pielea de sagri”, „Eugenie Grandet”, „Mos Goriot”, „Cezar Birotteau”, „Taranii”, „Iluzii pierdute”, „Verisoara Bette”, „Varul Pons”.

MIZANTROP ~i m. 1) Persoana care manifesta aversiune fata de specia umana. 2) Persoana cu caracter sumbru, care prefera singuratatea, evitand contactul cu societatea. /<fr. misanthrope

PERSOANA ~e f. 1) Reprezentant al speciei umane privit in ansamblul trasaturilor sale fizice si psihice; fiinta umana; om; individ; ins. 2) Om (sau organizatie) luat in raport cu societatea si privit ca subiect cu drepturi si cu obligatii. 3) lingv. Categorie gramaticala, proprie pronumelor si verbelor, care indica vorbitorul, interlocutorul sau pe cel despre care se vorbeste. [G.-D. persoanei] /<lat. persona, germ. Person, fr. personne

COLECTIVITATE s.f. 1. Comunitate umana, grup de oameni care duc o viata colectiva; (p. ext.) societate. 2. Colectivitate statistica = totalitatea unitatilor statistice studiate pentru cunoasterea fenomenelor sau proceselor economice, avand unele trasaturi comune, numite caracteristici statistice, dar o marime variabila. [Cf. fr. collectivite].

MACROSOCIAL, -A adj. referitor la marile colectivitati umane. ♦ nivel ~ = ansamblul structurilor, institutiilor, relatiilor si activitatilor sociale la nivelul intregii societati. (< fr. macrosocial)

CEHOV, Anton Pavlovici (1860-1904), scriitor rus. Opera sa, vasta fresca a societatii ruse, denuntind mediocritatea existentei cotidiene, releva o profunda cunoastere a sufletului uman. Creator de atmosfera, inzestrat cu un deosebit simt al observatiei, impleteste umorul subtil, amar, cu lirismul discret, intr-un limbaj de o mare economie a mijloacelor de expresie (nuvelele „Salonul nr. 6”, „Ordinul Anna”, „Omul in cutie”; piesele „Pescarusul”, „Unchiul Vania”, „Trei surori”, „Livada cu visini”).

MACROSOCIAL, -A adj. Referitor la marile colectivitati umane. ◊ Nivel macrosocial = ansamblul structurilor, institutiilor, relatiilor si activitatilor sociale la nivelul intregii societati, al unor grupuri mari. [Pron. -ci-al. / cf. fr. macrosocial].

ACTIVISM s. n. 1. atitudine care pune accentul pe nevoile vietii. 2. doctrina potrivit careia spiritul uman trebuie sa se angajeze in actiune pentru realizarile materiale si spirituale ale societatii. (< fr. activisme)

P*********E (‹ fr. {i}; {s} gr. p****s „desfranat” + graphe „descriere”) s. f. Reprezentare obscena a s**********i umane, cu tendinta de a corupe indivizii si avand efecte daunatoare asupra moralitatii in societate. P. nu trebuie confundata cu arta e*****a; in p. esentiala este obscenitatea, iar anumite parti ale comunitatii, indeosebi femeile si copii, sunt puse intr-o lumina degradanta si umilitoare. Scriere, desen, fotografie, film etc. in care sunt folosite cuvinte, atitudini, procedee cu caracter obscen, indecente. ◊ Atitudine, fapta, vorba obscena. ◊ Ceea ce depaseste in mod flagrant limitele bunei-cuviinte, ale moralei.

CAMUS [camu], Albert (1913-1960), scriitor si eseist francez. Reprezentant al existentialismului. Creatia sa, de o rigoare clasica, se ordoneaza in jurul a doi poli: constatarea absurdului existential (rezultat al confruntarii omului modern cu societatea, cu istoria si cu el insusi) si spiritul de revolta, care sustine afirmarea valorilor umane. Romane: „Strainul”, „Ciuma”, „Caderea”; proza eseistica: „Fata si reversul”; eseuri: „Mitul lui Sisif”, „Omul revoltat”, „Actuale”; teatru: „Caligula”; jurnal de creatie: „Caiete”. Premiul Nobel (1957).

PERSONAJ ~e n. 1) Persoana care joaca un rol important in viata sau in societate. 2) Persoana care figureaza intr-o opera literara. 3) Erou al unei opere literare, muzicale, teatrale sau cinematografice. 4) Figura umana reprezentata intr-o opera plastica. /<fr. personnagge, it. personaggio

OBIECTIVISM (‹ germ.) s. n. Orice doctrina sustinand capacitatea intelectului uman de a ajunge la o cunoastere sigura, controlabila intr-o anumita masura, a anumitor lucruri, in opozitie cu scepticismul si relativismul. ♦ (In etica) Conceptie sustinand ca anumite teze morale raman adevarate indiferent de ceea ce crede un subiect sau altul. ♦ Atitudine de nepartinire, de renuntare la orice apreciere critica in domeniul cunostintelor, teoriilor, ideilor despre societate si om in interpretarea si aprecierea fenomenelor social-politice; pretentie de a elimina din campul stiintelor socio-umane tor ce tine de ideologie, de judecati de valoare, scopuri, idealuri etc.

VOLUNTARISM s. n. 1. Conceptie filozofica potrivit careia existenta se intemeiaza pe anumite tendinte irationale ale vointei umane sau pe o vointa cosmica oarba. 2. Conceptie sociologica care neaga existenta legilor obiective ale naturii si necesitatea lor in societate si atribuie vointei (individuale sau colective) o importanta primordiala, hotaratoare. 3. Conceptie psihologica care atribuie proceselor volitionale rolul hotarator in viata psihica. – Din fr. volontarisme (dupa voluntar).

CONSTIINTA s.f. 1. Forma cea mai inalta, proprie omului, de reflectare a realitatii obiective, produs al materiei superior organizate -creierul uman- si al vietii sociale. ♦ Ansamblu de procese psihice variate, complexe, cuprinzand senzatii, perceptii, reprezentari, notiuni, judecati, rationamente, inclusiv procese afective si volitionale. 2. Faptul de a-si da seama; intelegere. ◊ Constiinta sociala = viata spirituala a societatii ca reflectare a vietii ei materiale; constiinta de clasa = faptul de a fi constient de apartenenta la o anumita clasa, de a intelege interesele acestei clase, rolul ei istoric. 3. Sentiment pe care omul il are asupra moralitatii actiunilor sale. ◊ Proces de constiinta = lupta sufleteasca generata de momente si de situatii de viata deosebite, cruciale.; mustrare de constiinta = remuscare. 4. Libertate de constiinta = dreptul recunoscut cetatenilor de a avea orice conceptie religioasa, filozofica etc. [Pron. -sti-in-. / < fr. conscience, cf. lat. conscientia, dupa stiinta].