CEREBROID, -A, cerebroizi, -de, adj. Care se aseamana cu creierul. ◊ Ganglioni cerebroizi = ganglioni care la unele animale inferioare, ca insectele, au aceeasi functie ca sistemul nervos central la animalele superioare. – Din cerebroide.

NOTOCORDA, notocorde, s. f. Organ elastic in forma de nuia, situat in axa corpului unor animale, sub sistemul nervos si deasupra tubului digestiv, din care deriva coloana vertebrala. [Var.: notocord s. n.] – Din fr. notochorde.

DEGENERESCENTA, degenerescente, s. f. Modificarea patologica regresiva, anatomica si functionala, a unui tesut sau a unui organ, ca urmare a suprimarii legaturii lor cu sistemul nervos sau cu circulatia sangvina, a unei intoxicatii grave a organismului sau a unui deficit de metabolism; degenerare. – Din fr. degenerescence.

SIMPATIC, -A, simpatici, -ce, adj. 1. Care inspira simpatie; placut, atragator. 2. (Inv.) Care da dovada de simpatie, plin de simpatie. ♦ (Rar) Favorabil, avantajos. 3. (In sintagma) Cerneala simpatica = cerneala incolora, care devine vizibila numai la caldura sau prin tratarea cu diferite solutii speciale (si care se intrebuinteaza pentru a scrie texte secrete). 4. (Anat.; in sintagmele) Sistem nervos simpatic sau (substantivat) marele simpatic = sistem nervos format din ganglioni si din fibre nervoase care regleaza, sub controlul scoartei cerebrale, functiile glandelor si ale organelor interne. Ganglioni (sau nervi etc.) simpatici = ganglioni (sau nervi etc.) care fac parte din sistemul nervos simpatic. – Din fr. sympathique.

PSIHOFIZIOLOGIE s. f. Parte a psihologiei care se ocupa cu studierea proceselor psihologice in raport cu procesele fiziologice din organism, in special cu cele din sistemul nervos central. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. psychophysiologie.

LEPRA, (2) lepre, s. f. 1. Boala contagioasa cronica, frecventa mai ales in regiunile tropicale, produsa de un bacil specific si caracterizata prin leziuni localizate pe piele, pe sistemul nervos periferic, mucoase, viscere etc. ♦ Fig. Neajuns care macina, submineaza; racila, plaga. 2. Fig. Om lipsit de constiinta, de caracter, fara scrupule. – Din ngr. lepra.

NEURAL, -A, neurali, -e, adj. Care face parte din sistemul nervos, care este in legatura cu sistemul nervos. ♦ Canal neural = sant care brazdeaza ectodermul embrionului, din peretii caruia ia nastere sistemul nervos. [Pr.: ne-u-] – Din fr. neural.

NICOTINIC, -A, nicotinici, -ce, adj. Care se refera la nicotina; care este produs din nicotina. ◊ Acid nicotinic = compus organic, cristalizat, incolor, obtinut pe cale sintetica si folosit la prepararea vitaminei PP. ♦ (Substantivat; f. pl.) Grupa de substante care actioneaza asupra neuronilor din ganglionii vegetativi si asupra receptorilor din sistemul nervos central. – Din fr. nicotinique.

NEUROENDOCRIN, -A, neuroendocrini, -e, adj. (Med.) Care se refera la relatiile dintre sistemul nervos si cel endocrin. [Pr.: ne-u-] – Din engl. neuroendocrine.

ECTODERM, ectoderme, s. n. Invelisul extern al embrionului, din care provin tegumentele si sistemul nervos. ♦ Tegumentul extern al celenteratelor. – Din fr. ectoderme.

NERV, nervi, s. m. 1. Organ de transmisiune a impulsului nervos, care uneste sistemul nervos central cu periferia organismului (piele, organe de simt, muschi, glande etc.) si care este format din manunchiuri de fibre reprezentand prelungirile neuronului inconjurate de o teaca constituita din mielina. ◊ Boala de nervi = boala nervoasa. Bolnav de nervi = persoana care sufera de o boala nervoasa. ◊ Expr. A avea (sau a fi in) nervi = a fi irascibil, iritabil, predispus la cearta, nervos. A-l apuca nervii = a avea o criza nervoasa, un acces de nervi. A avea nervii slabi = a fi usor iritabil sau impresionabil. ♦ (La pl.; rar) (Stare de) surescitare, enervare, nervozitate. 2. (Bot.; rar) Nervura (1). 3. Fig. (La sg.) Putere, vigoare; energie; ritm sustinut. – Din lat. nervus, it. nervo.

EXTEROCEPTOR, exteroceptori, s. m. (Anat.) Organ din sistemul nervos central care recepteaza stimuli din mediul extern. – Din fr. exterocepteur.

NEUROPSIHOLOGIE s. f. Disciplina care studiaza fenomenele psihice in legatura cu sistemul nervos central. [Pr.: ne-u-] – Din fr. neuropsychologie.

NEUROSIMPATIC, -A, neurosimpatici, -ce, adj. Privitor la sistemul nervos al marelui simpatic, care apartine acestui sistem. [Pr.: ne-u-] – Din fr. neurosympathique.

NEUROTROP, -A, neurotropi, -e, adj., s. m. (Microorganism, virus) care se fixeaza si provoaca modificari in special in sistemul nervos. [Pr.: ne-u-] – Din fr. neurotrope.

NEUROVEGETATIV, -A, neurovegetativi, -e, adj. 1. (In sintagma) Sistem nervos neurovegetativ = totalitatea organelor nervoase de transmisiune ale organismului care regleaza functiile de nutritie. 2. Care tine de sistemul nervos neurovegetativ, care apartine sau este propriu, caracteristic acestui sistem. [Pr.: ne-u-] – Din fr. neurovegetatif.

COMISURA, comisuri, s. f. 1. Punct de unire a doua parti anatomice. Comisura buzelor. Comisura pleoapelor. 2. Fascicul de fibre nervoase care uneste doua regiuni simetrice ale emisferelor cerebrale sau ale altor segmente din sistemul nervos central. – Din fr. commissure, lat. commissura.

SIMPATICOLITIC, -A, simpaticolitici, -ce, adj., s. n. (Medicament, substanta) care paralizeaza sistemul nervos simpatic. – Din fr. sympathicolytique.

SIMPATICOMIMETIC, -A, simpaticomimetici, -ce, adj., s. n. (Medicament) care e****a sistemul nervos simpatic. – Din fr. sympathicomimetique.

DECONECTANT ~ta (~ti, ~te) si substantival (despre medicamente) Care calmeaza sistemul nervos; calmant. /<fr. deconnectant

NERV ~i m. 1) Formatie anatomica, cu aspect fibros, albicioasa, care se ramifica de la sistemul nervos central spre diversele organe interne si exteme. ~ul optic. 2) la pl. Sistem nervos; constitutii nervoase. ◊ Boala de ~i stare de nervozitate extrema. 3) la pl. Stare de enervare, iritare; nervozitate; surescitare. ◊ A avea ~i a fi enervat. A-si calma ~ii a-si potoli surescitarea. Razboiul ~ilor stare de tensiune extrema intre adversari. 4) la sing. fig. Putere vitala; vigoare; vitalitate. ◊ A avea ~ a fi plin de viata; energic; dinamic. 5) Ligament sau fibra musculara. 6) la sing. Parte esentiala, de baza. /<lat. nervus, it. nervo

NERVISM n. Conceptie filozofica conform careia sistemul nervos are un rol predominant in reglarea functiilor si proceselor fizio-logice si psihice din organismul uman. /<fr. nervisme

NEURAL ~a (~i, ~e) Care tine de sistemul nervos; propriu sistemului nervos. ◊ Tub ~ tub embrional din care ia nastere sistemul nervos cerebro-spinal. [Sil. ne-u-] /<fr. neural

PSIHIC¹ n. 1) Capacitate a sistemului nervos superior al animalelor superioare si al omului de a reflecta realitatea obiectiva. 2) Ansamblu de procese si de fenomene de natura cognitiva, afectiva si volitionala care se produc in sistemul nervos. 3) Structura sufleteasca proprie unui om. /<germ. psychisch, fr. psychique

FACOMATOZA s.f. (Med.) Afectiune caracterizata prin prezenta unor mici chisturi sau tumorete care afecteaza mai ales tesuturile de origine ectodermica (pielea, sistemul nervos etc.). [< fr. phacomatose].

NEURO- Element prim de compunere savanta cu semnificatia „nerv”, „nervos”, „(referitor la) nervi, la sistemul nervos”. [Pron. ne-u-ro-, var. neur-, nevr-, nevro-. / < fr. neuro-, cf. gr. neuron – nerv].

NEUROENDOCRINOLOGIE s.f. Ramura a medicinii care studiaza relatiile dintre sistemul nervos si cel endocrin. [Gen. -iei. / < neuro- + endocrinologie].

NEUROGEN, -A adj. Determinat, generat de sistemul nervos; de origine nervoasa. [< fr. neurogene, cf. gr. neuron – nerv, gennan – a naste].

NEUROSIFILIS s.n. (Med.) S*****s instalat in sistemul nervos. [< fr. neurosyphilis].

NEUROTOXINA s.f. Toxina care se fixeaza pe sistemul nervos. [< fr. neurotoxine].

NEUROTROPISM s.n. Afinitatea unor toxine sau germeni fata de sistemul nervos. [< fr. neurotropisme].

REVULSIE s.f. Iritatie locala a pielii, provocata pentru a stimula sistemul nervos sau pentru a face sa inceteze o stare congestiva sau inflamatorie existenta in alta parte a corpului. [Gen. -iei, var. revulsiune s.f. / cf. fr. revulsion, lat. revulsio].

SIMPATICOLITIC, -A adj., s.n. (Medicament) care paralizeaza sistemul nervos simpatic; simpatolitic. [< fr. sympathicolytique].

SIMPATICOMIMETIC, -A adj., s.n. (Medicament) care e****a sistemul nervos simpatic; simpatomimetic. [< fr. sympathicomimetique].

SPASMOFILIE s.f. Stare patologica caracterizata prin faptul ca sistemul nervos si cel muscular raspund la orice infectie prin convulsii. [Gen. -iei. / < fr. spasmophilie, cf. gr. spasmos – contractie, philos – prieten].

CEREBROID, -A adj. Care se aseamana cu creierul. ◊ Ganglioni cerebroizi = ganglioni care, la unele animale inferioare, ca insectele, au aceeasi functie ca sistemul nervos central la animalele superioare. [Pron. -bro-id. / < fr. cerebroide, cf. lat. cerebrum – creier, gr. eidos – aspect].

NEURAL, -A adj. Care apartine sistemului nervos. ◊ Canal neural = sant care brazdeaza ectodermul embrionului, din peretii caruia ia nastere sistemul nervos. [< fr. neural].

NEUROCHIRURGIE s.f. Ramura a chirurgiei care se ocupa cu interventiile pe sistemul nervos; chirurgie nervoasa. [Gen. -iei. / < fr. neurochirurgie].

NEUROPSIHOLOGIE s.f. Disciplina care studiaza fenomenele psihice in legatura cu sistemul nervos central. [Gen. -iei. / < fr. neuropsychologie].

NEUROSIMPATIC, -A adj. Referitor la sistemul nervos al marelui simpatic. [< fr. neurosympathique].

NEUROTROP, -A adj. (Despre toxine, germeni etc.) Cu afinitate pentru sistemul nervos. [< fr. neurotrope, cf. gr. neuron – nerv, trope – schimbare].

NEUROVEGETATIV, -A adj. Referitor la sistemul nervos vegetativ. [< fr. neuro-vegetatif].

CEREBROID, -A adj. care se aseamana cu creierul. ♦ ganglioni ĩzi = ganglioni nervosi care, la unele nevertebrate (viermi, moluste, artropode), au aceeasi functie ca sistemul nervos central la animalele superioare. (< fr. cerebroide)

FACOMATOZA s. f. actiune caracterizata prin prezenta unor mici chisturi sau tumorete care afecteaza mai ales tesuturile de origine ectodermica (pielea, sistemul nervos etc.). (< fr. phacomatose)

NEURAL, -A adj. care apartine sistemului nervos. ♦ canal ~ = sant embrionar din peretii caruia ia nastere sistemul nervos. (< fr. neural)

NEUROCEL s. n. ansamblu de cavitati si ventricule in sistemul nervos central primitiv. (< fr. neurocele)

NEUROCHIRURGIE s. f. chirurgie aplicata la sistemul nervos. (< fr. neurochirurgie)

NEUROENDOCRIN, -A adj. referitor la sistemul nervos si cel endocrin. (< engl. neuroendocrine)

NEUROENDOCRINOLOGIE s. f. ramura a medicinei care studiaza relatiile dintre sistemul nervos si cel endocrin. (< neuro- + endocrinologie)

NEUROGEN, -A adj. generat de sistemul nervos. (< fr. neurogene)

NEUROSIFILIS s. n. s*****s instalat in sistemul nervos. (< fr. neurosyphilis)

NEUROSIMPATIC, -A adj. referitor la sistemul nervos al marelui simpatic. (< fr. neurosympathique)

NEUROTONIC, -A adj., s. n. (medicament) care tonifica sistemul nervos. (< fr. neurotonique)

NEUROTOXINA s. f. toxina care se fixeaza pe sistemul nervos central. (< fr. neurotoxine)

NEUROTROP, -A adj. (despre toxine, germeni) cu afinitate pentru sistemul nervos. (< fr. neurotrope)

NEUROTROPISM s. n. afinitate speciala a unor toxine sau germeni fata de sistemul nervos. (< fr. neurotropisme)

NEUROVEGETATIV, -A adj. referitor la sistemul nervos vegetativ. ♦ sistem nervos ~ = totalitatea organelor nervoase ale organismului care regleaza functiile viscerale. (< fr. neurovegetatif)

NEUROVIROZA s. f. localizare a unor viroze pe sistemul nervos central. (< neuro- + viroza)

REVULSIE s. f. iritatie locala a pielii, provocata pentru a stimula sistemul nervos sau pentru a face sa inceteze o stare congestiva ori inflamatorie existenta in alta parte a corpului. (< fr. revulsion, lat. revulsio)

SCLEROZA¹ s. f. 1. induratie a tesuturilor, in special a celui conjunctiv; sclerom. ♦ ~ in placi = boala prin leziuni cu multiple focare de demielinizare, diseminate in sistemul nervos central, putand antrena tulburari neurologice diverse. 2. (fig.) stare a ceea ce nu mai este capabil de evolutie, de adaptare, a ceea ce si-a pierdut orice suplete. (< fr. sclerose)

SIMPAT(O)-/SIMPATICO- elem. „sistemul nervos simpatic”. (< fr. sympath/o/-, sympathico-, cf. gr. sympathos)

SIMPATOLITIC, -A adj., s. n. (medicament) care para-lizeaza sistemul nervos simpatic; simpaticolitic. (< fr. sympatholytique)

SIMPATOMIMETIC, -A adj., s. n. (medicament) care e****a sistemul nervos simpatic; simpaticomimetic. (< fr. sympathomimethique)

BOGOMOLET, Aleksandr Aleksandrovici (1881-1946), fiziolog ucrainean. A studiat sistemul nervos vegetativ, problema batrinetii si a emis teoria rolului tesutului conjunctiv in imunitate si vindecare.

NERVISM (‹ fr. {i}; {s} lat. nervus „nerv”) s. n. Orientare in fiziologie (dezvoltata de D.M. Secenov si I.P. Pavlov) dupa care creierul are rolul de substrat material al activitatii psihice, de coordonator in reglarea tuturor functiilor organismului; sistemul nervos asigura unitatea functionala a organismului si adaptarea la mediu.

NERV (‹ lat., it.) s. m. 1. Formatiune anatomica de aspect filar, albicios, care se ramifica spre periferia si interiorul diferitelor organe externe si interne, realizand legatura intre sistemul nervos central si restul organismului. N. pot fi motori sau senzitivi si, dupa localizare si functiunea specifica, olfactivi, optici, trigemeni, faciali, acustici, pneumogastrici sau vagi, spinali etc. ◊ N. aferent = n. format numai din fibre senzitive care transmit impulsuri nervoase de la organele de simt spre centri nervosi. ◊ V. eferent = n. format numai din fibre motorii si secretorii, care transmit comenzile de la centrii nervosi la periferie. ◊ N. mixt = n. care contine atat fibre senzitive, cat si fibre motorii si secretorii; majoritatea n. sunt micsti. ◊ N. cranian = n. care isi are originea in encefal; sunt in numar de 12 perechi (ex. n. acustic). ◊ N. rahidian = n. care isi are originea in maduva spinarii (ex. n. sciatic, n. crural). ◊ N. vasomotor = n. a carui e******e produce dilatarea sau ingustarea lumenului vaselor sangvine. ◊ N. vegetativ = n. care apartine sistemului nervos vegetativ. ◊ N. mielinic si amielinic = n. ale caror fibre sunt inconjurate sau, respectiv, lipsite de o teaca de mielina. ◊ Nervul lui Hering v. c*************r. ◊ Nervul lui Ludwig v. c***************r. 2. (La pl.) Enervare, surescitare. 3. Fig. (la sg.) Energie, vigoare; vioiciune, neastampar.

RESPIRATIE (‹ fr., lat.) s. f. (FIZIOL.) 1. Proces fiziologic fundamental prin care organismele realizeaza un schimb de oxigen si dioxid de carbon cu mediul inconjurator. La plante, aerul incarcat cu oxigen patrunde prin stomate si se raspandeste la tesuturi prin spatiile intercelulare. La animale, schimbul de gaze se realizeaza la nivelul unor structuri specializate (aparat respirator). Aerul (sau apa in cazul animalelor acvatice) este introdus in organele respiratorii prin miscari respiratorii ritmice, controlate de centri aflati in sistemul nervos (r. externa sau ventilatie); de aici oxigenul trece in sange si este transportat la tesuturi. Deoarece in organism nu exista depozite de oxigen, intreruperea r. pentru mai mult de cateva minute provoaca moartea. ◊ R. artificiala = ansamblu de miscari avand drept scop introducerea si scoaterea alternativa si ritmica a aerului din plamani, executate asupra unei persoane ale carei miscari respiratorii normale au fost temporar intrerupte (in caz de asfixie, inec etc.). 2. Proces metabolic prin care moleculele organice bogate in energie (ex-glucoza) sunt degradate prin oxidare in molecule mai mici, eliberandu-se energia necesara vietii. La majoritatea plantelor si animalelor oxidarea se realizeaza cu ajutorul oxigenului atmosferic (r. aeroba) si are ca produsi finali dioxidul de carbon si apa. Sin. r. celulara, r. interna, r. tisulara. ◊ R. anaeroba = tip de r. in care substantele nutritive sunt oxidate in absenta oxigenului atmosferic. Deoarece oxidarea nu este completa, cantitatea de energie degajata este mai mica decat in cazul r. aerobe. Se intalneste la unele drojdii si bacterii si in tesutul muscular lipsit de oxigen.

abazie s. f. tulburare a sistemului nervos, care se manifesta prin neputinta de a merge normal. (< fr. abasie)

abiotrofie s. f. proces degenerativ care atinge celulele vii (ale sistemului nervos). (< fr. abiotrophie)

AMFOTONIE s. f. Stare de hiperactivitate a sistemului nervos simpatic si a celui parasimpatic. – Din fr. amphotonie.

AMIOTROFIE s. f. Atrofie a unui grup de muschi, frecventa in unele boli ale sistemului nervos, articulare, musculare etc. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. amiotrophie.

CAFEINA s. f. Alcaloid extras din boabe de cafea, din frunze de ceai, nuci de cola etc., intrebuintat in medicina ca tonic al sistemului nervos central, c*****c etc. [Var.: cofeina s. f.] – Din fr. cafeine.

GLIOM, gliomuri, s. n. Tumoare localizata la nivelul sistemului nervos. [Pr.: gli-om] – Din fr. gliome.

HIPERTONIE, hipertonii, s. f. 1. Stare a unei solutii hipertonice. 2. Crestere a tonusului muschilor scheletici sau ai diferitelor organe interne si a sistemului nervos vegetativ. 3. Hipertensiune. – Din fr. hypertonie.

INCOORDONARE s. f. 1. Lipsa de coordonare (1); necoordonare. 2. (Med.) Lipsa de coordonare a miscarilor, cauzata de leziuni ale sistemului nervos sau de stari patologice ale aparatului locomotor; necoordonare. – Din fr., engl. incoordination.

NEVRAX, s. n. (Anat.) sistem nervos central. – Din fr. nevraxe

VAGOTONIE, vagotonii, s. f. (Med.) Dezechilibru al functionarii sistemului nervos vegetativ parasimpatic. – Din fr. vagotonie.

VALINA s. f. Aminoacid prezent in proteinele naturale, avand un rol esential in coordonarea sistemului nervos central. – Din fr. valine.

MADUVA s. f. 1. Substanta moale, de culoare galbuie sau rosie, aflata in canalul oaselor, care ajuta la formarea sangelui si a tesutului osos. ◊ Maduva spinarii = parte a sistemului nervos central aflata in interiorul coloanei vertebrale, care coordoneaza reflexele neconditionate somatice si vegetative medulare; rahis. ◊ Loc. adv. Pana in maduva sau pana in (sau la) maduva oaselor = pana in adancul fiintei, al sufletului; profund, adanc. 2. Zona interioara, centrala, moale a tulpinii plantelor; inima (tulpinii); p. restr. seva, mazga. 3. Fig. (Rar) Partea esentiala a unui lucru, fondul unei probleme, al unei opere etc.; esenta, miez. – Lat. medulla.

SUBSTANTA, substante, s. f. 1. Corp (omogen) alcatuit din atomi si din molecule (formate din aceleasi elemente) si care poseda o anumita forma, culoare, miros, gust etc. ◊ Substanta de contrast = substanta chimica utilizata la examenele radiologice, opaca la razele Roentgen. 2. (Anat.; in sintagmele) Substanta alba = parte a sistemului nervos central formata din fibrele celulelor nervoase. Substanta cenusie = parte a sistemului nervos central formata din corpurile celulelor nervoase. 3. Categorie filozofica care desemneaza fie esenta comuna si stabila a tuturor lucrurilor, fie ceea ce exista de sine statator. 4. Parte esentiala, principala, constitutiva a unui lucru. ♦ Fig. Continutul, miezul unui discurs, al unei scrieri etc. ◊ Loc. adv. (Rar) In substanta = pe scurt, in rezumat; in fond. – Din fr. substance.

ATARAXIC, ataraxice, s. n. Medicament cu puternica actiune calmanta a sistemului nervos central. – Din fr. ataraxique.

PARASIMPATIC adj. (In sintagma) Sistem (nervos) parasimpatic (si substantivat, n.) = una dintre cele doua parti periferice ale sistemului nervos vegetativ, care incetineste bataile inimii si accelereaza miscarile tubului digestiv. – Din fr. parasympathique.

PARESTEZIE, parestezii, s. f. Senzatie de furnicatura, amorteala, intepatura etc. care apare in unele boli ale sistemului nervos. – Din fr. paresthesie.

PARKINSON s. n. (Med.; si in sintagma boala lui Parkinson) Boala degenerativa a sistemului nervos central caracterizata prin tremuraturi cu caracter static ale membrelor si capului si prin rigiditate musculara. – Din fr. parkinson.

ANALEPTIC, -A, analeptici, -ce, s. n., adj. (Medicament) cu actiune stimulanta asupra sistemului nervos central, in special asupra centrilor nervosi respiratori si circulatori. – Din fr. analeptique.

OBNUBILARE, obnubilari, s. f. Actiunea de a se obnubila si rezultatul ei. ♦ Stare de intunecare partiala a constiintei, stare generala proasta, cauzata de unele boli ale sistemului nervos sau c************r; obnubilatie. – V. obnubila.

VEGETATIV, -A, vegetativi, -e, adj. 1. Care indica natura proceselor fiziologice ce se petrec in afara controlului voluntar si se realizeaza intr-un sector special al sistemului nervos central (supus controlului si conducerii scoartei). ◊ Sistem nervos vegetativ = sistem nervos care inerveaza organele interne. 2. Care se refera la organe sau parti ale plantelor (altele decat cele de reproducere sexuata). ◊ Inmultire vegetativa = inmultire asexuata prin bulbi, rizomi, butasi etc. (si nu prin seminte spori). – Din fr. vegetatif, it. vegetativo.

PSIHIC, -A, psihici, -ce, s. n., adj. 1. S. n. Forma specifica de reflectare a realitatii, produsa de activitatea sistemului nervos si prezenta la animalele superioare; totalitatea fenomenelor si a proceselor proprii acestei reflectari; structura sufleteasca proprie unui individ. 2. Adj. Care apartine psihicului (1), privitor la psihic. – Din germ. psychisch, fr. psychique.

PERVITINA s. f. Substanta organica intrebuintata ca stimulent al sistemului nervos, pentru a face sa dispara senzatia de oboseala si de somn si pentru cresterea temporara a energiei si a puterii de munca. – Din fr. pervitine, germ. Pervitin.

PSAMOM, psamoame, s. n. (Med.) Tumoare cu depozite asemanatoare nisipului, localizata la nivelul sistemului nervos. – Din fr. psammome.

OLIGOFRENIE s. f. Stare patologica caracterizata prin ramanerea in urma a dezvoltarii facultatilor psihice, insotita uneori de tulburari ale dezvoltarii fizice si de leziuni ale sistemului nervos central, ca urmare a unor suferinte cerebrale, survenite in perioada intrauterina, in cursul nasterii sau in perioada copilariei. – Din fr. oligophrenie.

ORTOSIMPATIC, -A, ortosimpatici, -ce, adj. (Med.) Al sistemului nervos vegetativ. – Din fr. orthosympathique.

F*******C, -A, f********i, -ce, adj. Cu caracter nepasator, cu sange rece; imperturbabil, calm, linistit, placid. ◊ Tip f*******c = unul dintre cele patru tipuri de temperament din clasificarea lui Hipocrat, caracterizat prin echilibru, stapanire de sine si lipsa de mobilitate; persoana cu sistem nervos puternic, echilibrat, lucid, rece. – Din fr. f*********e.

YOHIMBINA s.f. Alcaloid din scoarta unui arbore din Africa de Vest, care actioneaza asupra sistemului nervos simpatic contrar adrenalinei. [g.-d. art. yohimbinei] (din fr. yohimbine) [si DOOM]

NARCOLEPSIE s. f. Boala provocata de tulburari ale sistemului nervos central, caracterizata prin necesitatea irezistibila de a dormi. – Din fr. narcolepsie.

NEUROCHIRURGIE s. f. Ramura a chirurgiei avand ca obiect bolile sistemului nervos care necesita o interventie chirurgicala. [Pr.: ne-u-] – Din fr. neurochirurgie.

NEVROPATIE s. f. Denumire generala pentru diferite tulburari ale sistemului nervos; spec. boala a sistemului nervos central caracterizata prin tulburari ale functiilor psihice. – Din fr. nevropathie.

NEVROZA, nevroze, s. f. Nume generic dat afectiunilor sistemului nervos provocate de tulburarea dinamicii normale a proceselor nervoase in urma unor solicitari psihice excesive. – Din fr. nevrose.

NEUROLOG, -A, neurologi, -ge, s. m. si f. Medic specialist in boli ale sistemului nervos. [Pr.: ne-u-] – Din fr. neurologue.

NEUROLOGIE s. f. Ramura a medicinii care studiaza formarea, structura, functiile si bolile sistemului nervos. [Pr.: ne-u-] – Din fr. neurologie.

NEUROLEPTIC, -A, neuroleptici, -ce, adj., s. n. (Medicament, substanta) cu efect sedativ asupra sistemului nervos. [Pr.: ne-u-] – Din fr. neuroleptique.

ECOENCEFALOGRAFIE, ecoencefalografii, s. f. (Med.) Metoda de investigare a integritatii sistemului nervos central prin folosirea ultrasunetelor. [Pr.: -co-en-] – Din fr. echo-encephalographie.

EFECTOR, efectori, s. m. (Biol.; adesea adjectival) 1. Organ care actioneaza sub comanda sistemului nervos central la stimuli externi sau interni primiti de organele receptoare. 2. Substanta care modifica activitatea unor enzime. – Din fr. effecteur, lat. effector.

NERVISM s. n. Conceptie fiziologica care extinde influenta sistemului nervos asupra unui numar foarte mare de activitati ale organismului – Din fr. nervisme.

ELECTROBIOLOGIE s. f. Studiu al aparitiei si al efectelor fenomenelor electrice in organismele vii, in special asupra sistemului nervos si a contractiilor musculare. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. electrobiologie.

ENCEFAL, encefale, s. n. Parte a sistemului nervos central care cuprinde creierul mare, pedunculii cerebrali si bulbul rahidian. – Din fr. encephale.

EPILEPSIE, epilepsii, s. f. Boala a sistemului nervos, caracterizata prin crize convulsive intermitente, insotite de pierderea cunostintei, de halucinatii si de alte tulburari psihice; pedepsie, boala copiilor, duca-se-pe-pustii. – Din fr. epilepsie, lat. epilepsia.

ENGRAMA, engrame, s. f. (Psih.) Urma lasata de un e******t asupra sistemului nervos. – Din fr. engramme, germ. Engramme.

NEURON, neuroni, s. m. Element structural si functional de baza al sistemului nervos compus dintr-un corp celular protoplasmatic, care contine un nucleu, si din prelungiri protoplasmatice; neurocit. [Pr.: ne-u-] – Din fr. neurone.

NEUROPATOLOGIE s. f. Ramura a neurologiei care se ocupa cu studierea bolilor sistemului nervos. [Pr.: ne-u-] – Din fr. neuropathologie.

NEUROPLEGIC, -A, neuroplegici, -ce, adj., s. n. (Medicament, substanta) care are o actiune deconectanta asupra sistemului nervos central, provocand o reducere a starii de tensiune psihica, fara sa produca somn. [Pr.: ne-u-] – Din fr. neuroplegique.

NEUROPSIHIATRIE s. f. Ramura a medicinii care studiaza in ansamblu afectiunile sistemului nervos, incluzand si bolile psihice. [Pr.: ne-u-ro-psi-hi-a-] – Din fr. neuropsychiatrie.

DISTONIE, distonii, s. f. Dereglare functionala a sistemului nervos vegetativ. – Din fr. dystonie.

CREIER, creieri, s. m. 1. Partea cea mai importanta a sistemului nervos central la animale, organ al gandirii si al constiintei la om, situat in cutia craniana si compus din trunchiul cerebral, creierul mic si emisferele cerebrale. ◊ Creierul mic = parte a creierului situata in regiunea posterioara si inferioara a craniului; cerebel. Creierul mare = parte a creierului situata in regiunea anterioara si superioara a craniului. 2. Fig. Minte, inteligenta, judecata. ♦ Element care organizeaza si conduce o actiune. 3. (In expr.) Creierii (sau creierul) muntilor = locurile cele mai inalte si mai greu accesibile ale muntilor. [Var.: (inv.) crier s. m.] – Lat. c(e)rebellum.

TABES s. n. Boala cronica a sistemului nervos, de origine s********a, care se manifesta prin lipsa de coordonare a miscarilor (in timpul mersului), dureri viscerale vii, tulburari de sensibilitate etc. – Din fr. tabes, lat. tabes.

RICTUS, rictusuri, s. n. Contractie a muschilor fetei, care da figurii expresia de ras crispat; strambatura a gurii provocata de aceasta contractie, care apare in unele boli ale sistemului nervos si da impresia de ras fortat. – Din fr., lat. rictus.

RIGIDITATE, rigiditati, s. f. 1. Insusirea de a fi rigid (1), proprietate a corpurilor de a nu se deforma sub actiunea fortelor care se exercita asupra lor.* Rigiditate dielectrica = proprietate a unui mediu rau conducator de electricitate de a nu fi strapuns sub actiunea unui camp electric. ♦ Lipsa de flexibilitate; intepeneala. ◊ Rigiditate musculara = lipsa de suplete musculara ca urmare a unor boli ale sistemului nervos, ca meningita cerebrospinala, tetanosul. Rigiditate cadaverica = fenomen general de intarire si de intepenire musculara, care apare in primele ore dupa moarte, ca urmare a coagularii proteinelor musculare. 2. Fig. Severitate, duritate, austeritate; intransigenta. – Din fr. rigidite.

DERMATONEVROZA, dermatonevroze, s. f. Boala de piele determinata de anumite tulburari ale sistemului nervos. – Din fr. dermatonevrose.

DECONECTANT, -A, deconectanti, -te, adj. s. n. (Medicament) cu actiune calmanta asupra sistemului nervos central. – Din fr. deconnectant.

SIMPATICOTONIE s. f. Stare de dezechilibru a functiunii sistemului nervos vegetativ cauzata de exagerarea activitatii sistemului nervos simpatic. – Din fr. sympathicotonie.

SIMPATINA s. f. Substanta secretata de terminatiile fibrelor nervoase ale sistemului nervos simpatic, care mediaza chimic actiunea acestuia. – Din fr. sympathine.

SPASMOFILIE s. f. (Med.) Predispozitie la convulsii din cauza unei e************i exagerate a sistemului nervos muscular. – Din fr. spasmophilie.

AX s. 1. (TEHN.) fus, osie. (~ul este un organ de masina.) 2. (ANAT.) ax cerebrospinal v. sistem nervos central.

BENZEDRINA s. (FARM.) amfetamina, fenamina. (~ este un e******t al sistemului nervos central.)

NEVRAX s. v. sistem nervos central.

ABAZIE f. Tulburare a sistemului nervos manifestata prin neputinta de a merge normal. [Art. abazia; G.-D. abaziei] /<fr. abasie

AFAZIE ~i f. Tulburare a sistemului nervos superior care consta in pierderea totala sau partiala a facultatii de a vorbi. [G.-D. afaziei; Sil. -zi-e] /<fr. aphasie

ANALIZATOR ~oare n. 1) Instrument care serveste la determinari analitice. 2) Aparat al sistemului nervos care culege, transmite si analizeaza senzatiile. /a analiza + suf. ~ator

ATARAXIC ~ce n. Medicament cu puternica actiune calmanta a sistemului nervos central. /<fr. ataraxique

BARBITURIC ~ca (~ci, ~ce) si substantival (despre substante, medicamente) Care are proprietati calmante asupra sistemului nervos central. /<fr. barbiturique

CESTODOZA f. (nume generic) Boala parazitara cauzata de prezenta cestodelor in organism, care se manifesta prin tulburari gastrointestinale si ale sistemului nervos. /<fr. cestodose

COMA¹ ~e f. Pierdere a cunostintei in timpul unei boli grave, provocata de o reprimare a functiilor sistemului nervos central. ~ diabetica. ~ apoplectica. ◊ A fi in ~ a fi in agonie. [G.-D. comei] /<fr. coma

COREE f. Boala a sistemului nervos caracterizata de obicei prin miscari involuntare si necoordonate. [Sil. -re-e] /<fr. choree

CREIER ~i m. 1) Organ central al sistemului nervos la om si la animale, aflat in cutia craniana; encefal. ◊ ~ul mare parte a creie-rului care se afla in regiunea anterioara si superioara a craniului. ~ul mic parte a creierului care se afla in regiunea posterioara si inferioara a craniului; cerebel. A-si zbura (sau a-i zbura cuiva) ~ii a-si trage (sau a-i trage cuiva) un glonte in cap. 2) Facultatea de a gandi; minte; judecata; ratiune; intelect. 3) fig. Forta organizatorica si conducatoare a unei actiuni. 4): ~ii (sau ~ul) muntilor locurile centrale, inalte si greu accesibile ale muntilor. [Sil. cre-ier] /<lat. crebrum

DAMBLA ~le f. pop. 1) Stare patologica constand in afectarea sistemului nervos, manifestata prin incapacitatea de a face miscari voluntare; paralizie. 2) Acces de manie nestavilita; nabadai. 3) fam. Dorinta (nestavilita) de a avea sau de a face ceva; chef; gust; pofta. ◊ A-si face ~ua a-si face cheful. [Art. damblaua; G.-D. damblalei] /<turc. dambla

DISTONIE ~i f. med. Stare patologica constand in dereglarea functionala a sistemului nervos vegetativ. [Art. distonia; G.-D. distoniei; Sil. -ni-e] /<fr. distonie

ENCEFAL ~e n. Parte a sistemului nervos central situata in cutia craniana; creier. /<fr. encephale

EPILEPSIE ~i f. Boala a sistemului nervos central care se manifesta prin crize convulsive si prin pierderea cunostintei. [G.-D. epilepsiei] /<fr. epilepsie, lat. epilepsia

MATERIE ~i f. 1) Realitate care exista in afara si independent de constiinta omeneasca si care este reflectata de aceasta. 2) Substanta din care sunt formate obiectele si care poseda o masa mecanica. Structura ~ei. ◊ ~ coloranta substanta folosita la colorarea diverselor obiecte. ~ cenusie a) substanta a sistemului nervos central, aflata la suprafata creierului si in componenta maduvei spinarii; b) capacitate de a patrunde in esenta lucrurilor; inteligenta. ~ prima produs semifabricat destinat prelucrarii sau transformarii intr-un produs finit. 3) Produs textil; tesatura; material. 4) Obiect de care se ocupa autorul unei lucrari sau al unei expuneri. 5) Ansamblu de cunostinte care constituie continutul unui obiect de studiu. [G.-D. materiei; Sil. -ri-e] /<lat., it. materia, germ. Materie, fr. matiere

NEURASTENIE f. Stare patologica constand intr-o afectiune functionala a sistemului nervos, care se manifesta prin oboseala, dureri de cap, insomnie etc. [Sil. ne-u-] /

NEUROCHIRURGIE f. Ramura a medi-cinei care se ocupa cu studiul bolilor sistemului nervos ce necesita interventii chirurgicale; chirurgia sistemului nervos. [Sil. ne-u-] /<fr. neurochirurgie

NEUROLEPTIC ~ca (~ci, ~ce) si substantival (despre medicamente, substante) Care are efect sedativ asupra sistemului nervos. [Sil. ne-u-] /<fr. neuroleptique

NEUROLOGIE f. Ramura a medicinei care se ocupa cu studiul sistemului nervos sub aspect anatomic, fiziologic si patologic. [Sil. ne-u-] /<fr. neurologie

NEUROPATOLOGIE f. Ramura a me-dicinei care se ocupa cu studiul bolilor sis-temului nervos. [Sil. ne-u-] /<fr. neuro-pathologie

NEVRAX n. anat. Ansamblu anatomic for-mat din creier si din maduva spinarii; sistem nervos central. /<fr. nevraxe

NEVROM ~oame n. Tumoare benigna, formata intr-o structura a sistemului nervos. /<fr. neurome

NEVROPATIE f. (denumire generica) Stare patologica constand intr-o afectiune a sistemului nervos; dereglare functionala a sistemului nervos. /<fr. nevropathie

OBSESIE ~i f. 1) Gand sau imagine care staruie in mintea cuiva; preocupare mintala ce obsedeaza. 2) med. Tulburare a sistemului nervos, manifestata prin aparitia involuntara in constiinta a unor idei sau temeri persistente. 3) Stare a celui obsedat. [G.-D. obsesiei] /<fr. obsession

PARALIZIE ~i f. Stare patologica provocata de anumite leziuni ale sistemului nervos si manifestata prin incapacitatea de a face miscari voluntare. /<fr. paralysie

PARASIMPATIC adj. : Sistem ~ parte a sistemului nervos vegetativ care incetineste ritmul c*****c si accelereaza miscarile tubului digestiv. /<fr. parasympathique

PARKINSON n. med. Boala a sistemului nervos central, manifestata prin tremuraturi ale membrelor si capului si prin rigiditate musculara. /<fr. parkinson

POSEDAT ~ta (~ti, ~te) 1) v. A POSEDA. 3) si substantival (despre persoane) Care sufera de tulburari ale sistemului nervos (manifestate prin frica, idei fixe, manii etc.). /v. a poseda

PSIHOZA ~e f. 1) (nume generic) Stare patologica constand in tulburari profunde ale activitatii psihice. 2) Tulburare a sistemului nervos manifestata prin aparitia involuntara in constiinta a unor idei sau temeri obsedante. /<fr. psychose

RECEPTOR³ ~i m. fiziol. Formatie terminala a nervilor care transmite e*********e sistemului nervos central. /<fr. recepteur, germ. Rezeptor

RETICULAR ~a (~i, ~e) 1) Care are forma unei retele de puncte sau de linii. Structura ~a. 2) Care tine de reticul; propriu reticulului. sistem nervos ~. /<fr. reticulaire

RICTUS ~uri n. 1) Contractie a muschilor fetei (caracteristica pentru unele boli ale sistemului nervos), care da impresia unui ras nefiresc. 2) Grimasa a fetei, provocata de un ras silit. /<fr., lat. rictus

SIMPATIC ~ca (~ci, ~ce) (mai ales despre persoane) Care inspira simpatie; placut; nostim. Om ~. Lucru ~. ◊ Sistem nervos ~ (sau marele ~) parte a sistemului nervos, care dirijeaza functiile glandelor si ale organelor interne. Cerneala ~ca cerneala incolora folosita in scrierea secreta, care devine vizibila numai la caldura sau la tratarea cu solutii speciale. /<fr. sympathique, it. simpatico

TIC² ~uri n. 1) Contractie musculara involuntara si repetata, provocata de tulburari organice sau functionale ale sistemului nervos. 2) Deprindere suparatoare sau ridicola care se manifesta in mod involuntar. /<fr. tic, germ. Tick

TIFOIDA ~e adj. : Febra ~ boala contagioasa acuta provocata de bacilul tific si manifestata prin temperatura inalta, prin afectiuni ale aparatului digestiv si ale sistemului nervos; tifos abdominal. /<fr. typhoide

TURBARE ~ari f. 1) Boala cauzata de o infectie virotica la animale, transmisibila si omului, care se manifesta prin afectiuni ale sistemului nervos central (paralizie, convulsii); rabie. 2) fig. Manie nestapanita; furie. ◊ ~ de cap zapaceala; confuzie. [G.-D. turbarii] /v. a turba

VEGETATIV ~a (~i, ~e) 1) Care tine de organele plantei; propriu organelor plantei. ◊ Inmultire ~a inmultire fara seminte (prin bulbi, butasi, rizomi etc.). Hibridare ~a hibridare prin unirea unor organe de la doua plante. 2) Care tine de activitatea fiziologica involuntara; propriu activitatii fiziologice involuntare. ◊ sistem nervos ~ sistem nervos compus din nervii simpatici si nervii parasim-patici, care dirijeaza o serie de functii ale organismului (respiratia, metabolismul, digestia etc.). /<fr. vegetatif, germ. vegetativ

VIGILITATE s.f. Stare de veghe, de activitate a sistemului nervos central; trezie. [< vigil + -itate].

COLINA² s.f. (Chim.) Corp azotat care intra in compozitia materiei vii, avand rol protector al celulei hepatice si ai carui derivati (acetilcolina) au o mare importanta in functionarea sistemului nervos. [< fr. choline].

ANALIZATOR s.n. Instrument pentru determinari analitice. ♦ Aparat cu ajutorul caruia se studiaza polarizarea luminii. // s.m. Aparat al sistemului nervos, compus dintr-un organ de simt, din nervi si dintr-un numar de celule ale creierului, care are functia de a analiza, de a diferentia insusirile obiectelor si ale fenomenelor. [Pl. -oare, (rar, s.m.) -ori. / < analiza + -tor, dupa fr. analyseur].

ATROPINA s.f. Alcaloid toxic extras din matraguna, care are un efect puternic calmant asupra sistemului nervos. [< fr. atropine, cf. lat. atropa – matraguna].

aferenta s.f. (med.) transmitere a impulsurilor senzitivo-senzoriale la diverse niveluri ale sistemului nervos central. (< germ. Afferenz)

DECEREBRA vb. I. tr. A indeparta emisferele cerebrale la animale in scopul studierii activitatii sistemului nervos central. [< fr. decerebrer].

DECONECTANT, -A adj., s.n. (Medicament) care are actiune calmanta asupra sistemului nervos central; calmant, linistitor; distractiv. [< fr. deconnectant].

DERMATONEVROZA s.f. Boala de piele determinata de o anumita tulburare a sistemului nervos. [< fr. dermatonevrose].

ERETISM s.n. 1. E*******e a sistemului nervos senzitiv. 2. (Fig.) Exaltare, crestere violenta a unei pasiuni. [< fr. erethisme, cf. gr. erethismos – iritatie].

YOHIMBINA s.f. Alcaloid extras din scoarta unui arbore din Africa de vest, care actioneaza asupra sistemului nervos simpatic contrar adrenalinei. [Scris si iohimbina. / < fr. yohimbine < cuv. african].

NEUROBIOLOGIE s.f. Biologia sistemului nervos. [Gen. -iei. / cf. fr. neuro-biologie].

NEUROFIZIOLOGIE s.f. Fiziologia sistemului nervos. [Gen. -iei. / < fr. neurophysiologie].

NEUROINFECTIE s.f. Boala infectioasa a sistemului nervos. [Pron. ne-u-ro-in-, gen. -iei. / < fr. neuroinfection].

NEVROPATIE s.f. Nume generic dat unor tulburari ale sistemului nervos; nevroza. [Gen. -iei, var. neuropatie s.f. / < fr. nevropathie, cf. gr. neuron – nerv, pathos – suferinta].

NEUROPATOLOGIE s.f. Studiul bolilor sistemului nervos; (p. restr.) anatomie patologica a sistemului nervos. [Gen. -iei. / < fr. neuropathologie, cf. gr. neuron – nerv, pathos – suferinta, logos – studiu].

NEUROPLEGIE s.f. Stare patologica manifestata prin scaderea sau disparitia tonusului sistemului nervos. [Gen. -iei. / < fr. neuroplegie, cf. gr. neuron – nerv, plege – lovire].

NEUROTONIC, -A adj., s.n. Tonic al sistemului nervos. [< fr. neurotonique].

PARASIMPATIC, -A adj. Sistem parasimpatic = sistem nervos vegetativ care se afla alaturi de sistemul simpatic, centrii sai fiind situati la cele doua extremitati, de sus si de jos, ale simpaticului. [< fr. parasympathique].

PARKINSONISM s.n. Denumire data unor sindroame similare celor din boala lui Parkinson, boala degenerativa a sistemului nervos central, caracterizata prin tremuraturi si rigiditate musculara. [< it. parkinsonismo].

REFLEX s.n. 1. Raza reflectata; sclipire. 2. (Fig.) Oglindire, reflectare. 3. Reactie adecvata a organismului fata de un e******t, care se produce pe cale nervoasa, fara interventia vointei. ♦ Act fundamental al sistemului nervos prin care se regleaza relatiile dintre organism si mediu, precum si cele dintre diferitele parti ale organismului. ◊ Reflex conditionat = raspuns bazat pe legatura nervoasa temporara formata in scoarta creierului intre doua focare de e*******e care coincid in timp. // adj. 1. Produs prin reflex (1); de natura reflexului (1). 2. Reflect. [Pl. -ecsi, -exe. / < fr. reflexe, cf. lat. reflexus].

SIMPATALGIE s.f. (Med.) Durere a sistemului nervos simpatic. [Gen. -iei. / < fr. sympathalgie].

TROFONEVROZA s.f. (Med.) Tulburare a troficitatii ca urmare a imbolnavirii sistemului nervos. [< fr. trophonevrose].

VAGOTONIE s.f. Anomalie constitutionala particulara, caracterizata printr-o sensibilitate speciala a sistemului nervos autonom dirijat de pneumogastric. [< fr. vagotonie].

glutamic adj. Acid ~ = aminoacid care se gaseste in melasa din sfecla, in muschi, tesuturi organice etc., folosit in medicina ca tonic al sistemului nervos central. (< fr. glutamique)

COMPARATOR s. n. 1. instrument de masurat pentru compararea a doua marimi sau a dimensiunilor unor piese fata de aceea a unui etalon. 2. aparat pentru masurarea defazajului si a raportului dintre amplitudinile a doua tensiuni sinusoidale. 3. circuit care permite compararea a doua informatii intrate in calculatorul electronic. 4. segment al sistemului nervos central care compara efectul obtinut cu forma optima a actiunii. (<fr. comparateur)

ABAZIE s.f. (Med.) Tulburare a sistemului nervos, care se manifesta, mai ales in cazurile de isterie, prin neputinta de a merge normal. [Gen. -iei. / < fr. abasie, cf. gr. a – fara, basis – mers].

AMFOTONIE s.f. (Biol.) Stare de hiperactivitate a sistemului nervos simpatic si a celui parasimpatic. [< fr. amphotonie].

ANARTRIE s.f. (Med.) Neputinta de a articula cuvintele intalnita in boli ale sistemului nervos. [Gen. -iei. / < fr. anarthrie, cf. gr. an – fara, arthron – articulatie].

ANIMAL s.n. 1. Fiinta care are organe de simt, de miscare, sistem nervos etc. 2. (Fig.) Om josnic, stapanit de instincte proprii animalelor. // adj. De animal, referitor la animale, propriu animalelor. [Cf. fr. animal, it. animale, germ. Animal < lat. animal].

ATARAXIC, -A adj., s.n. (Medicament) cu o puternica actiune calmanta asupra sistemului nervos central; tranchilizant. [< fr. ataraxique].

VALINA s.f. Aminoacid cu rol important in nutritie, in activitatea sistemului nervos si in mentinerea tonusului muscular. [< fr. valine].

VEGETATIV, -A adj. 1. Care indica natura proceselor fiziologice petrecute in afara controlului voluntar si realizate intr-un sector special al sistemului nervos central. ◊ Sistem nervos vegetativ = sistem nervos care inerveaza organele interne. 2. Referitor la organe si parti ale plantelor, exceptand organele de reproducere s*****a. ◊ Inmultire vegetativa = inmultire asexuata prin bulbi, rizomi, butasi etc. (si nu prin seminte sau spori). [< fr. vegetatif, lat. vegetativus, it. vegetativo].

BARBITURIC adj.m. Acid barbituric = substanta sintetica obtinuta prin condensarea ureii. // s.n. Medicament cu actiune calmanta asupra sistemului nervos central, derivat din acest acid. [< fr. barbiturique].

CAFEINA s.f. Alcaloid care se extrage din cafea si din ceai, intrebuintat ca e******t al sistemului nervos si ca stimulent al inimii. [Pron. -fe-i-. / < fr. cafeine].

CENTRU s.n. si m. I. 1. (Mat.) Punct fata de care punctele unui cerc sau ale unei sfere se afla la egala departare. ♦ Punct al unui ansamblu de figuri geometrice la care se raporteaza celelalte puncte ale ansamblului. 2. Punct de mijloc, central, al unui spatiu, al unei suprafete. ♦ (Sport) Centru-inaintas = jucator de la mijlocul liniei de inaintare (la anumite jocuri). II. Loc, punct unde sunt localizate anumite functii, activitati; sediu al unei activitati. ♦ Loc catre care converg anumite forte. ♦ Oras mare in care sunt concentrate organele de conducere ale judetului, ale regiunii etc. ♦ Institutie superioara conducatoare; putere administrativa centrala. ♦ Centri nervosi = parti ale sistemului nervos unde se primesc e*********e periferice si de unde pornesc e*********e centrale. [Pl. -re, -ri. / < lat. centrum, cf. it. centro, fr. centre].

DISPNEE s.f. (Med.) Respiratie grea cauzata de unele boli ale inimii sau ale sistemului nervos. [Pron. -ne-e, pl. invar., gen. -eei. / < fr. dyspnee, cf. gr. dys – rau, pnein – a respira].

ENGRAMA s.f. (Med.) Urma lasata de activitatea unui e******t asupra sistemului nervos central. [< fr. engramme].

nervoziceste adj. (inv.) din punctul de vedere al nervilor, al sistemului nervos.

NEURASTENIE s.f. Boala caracterizata prin tulburari functionale ale sistemului nervos, care se manifesta prin dureri de cap, insomnie, oboseala etc. [Gen. -iei. / < fr. neurasthenie, cf. gr. neuron – nerv, astheneia – slabiciune].

NEUROLOGIE s.f. Ramura a medicinii care studiaza formarea, structura, functiile si bolile sistemului nervos. [Gen. -iei. / < fr. neurologie, cf. gr. neuron – nerv, logos – stiinta].

NEVRAX s.n. (Anat.) Axul nervos format din creier si maduva spinarii; sistem nervos central. [< fr. nevraxe, cf. gr. neuron – nerv, axis – axa].

ORTOSIMPATIC, -A adj. Al sistemului nervos vegetativ. [< fr. orthosympathique].

PARESTEZIE s.f. Senzatie de amorteala, de arsura sau de rece, datorita unei tulburari functionale a sistemului nervos. [Gen. -iei. / < fr. paresthesie, cf. gr. para – alaturi, aisthesis – senzatie].

PERVITINA s.f. Substanta organica folosita ca stimulent al sistemului nervos central pentru a face sa dispara oboseala si somnul. [< fr. pervitine, germ. Pervitin – nume comercial].

SIMPATIC adj. 1. Care inspira simpatie; placut, drag, atragator. 2. Cerneala simpatica = cerneala care, dupa ce s-a scris cu ea, nu devine vizibila decat in urma tratarii cu diferite chimicale sau cu ajutorul caldurii. 3. (Anat.) Sistem nervos simpatic (sau s.n.) marele simpatic = parte a sistemului nervos formata din ganglioni si fibre nervoase, care regleaza functiile vegetative. [Cf. fr. sympathique, it. simpatico < gr. syn – cu, pathos – afectiune].

SIMPATICOTONIE s.f. (Med.) Constitutie caracterizata printr-o sensibilitate speciala a sistemului nervos simpatic. [Gen. -iei. / < fr. sympathicotonie].

SIMPATINA s.f. Substanta secretata de terminatiile nervoase ale sistemului nervos simpatic. [< fr. sympathine].

epilepsie (epilepsii), s. f. – Boala a sistemului nervos, caracterizata prin crize convulsive intermitente. Gr. ἐπιληψία (sec. XVIII, Cf. Galdi 181), si modern din fr. epilepsie. – Der. epileptic, adj.

AMFETAMINA s. f. substanta sintetica cu o puternica actiune stimulatoare asupra sistemului nervos central; benzedrina. (< fr. amphetamine)

AMFOTONIE s. f. hipertonie a sistemului nervos simpatic si a celui parasimpatic. (< fr. amphotonie)

ANALIZATOR s. m. aparat al sistemului nervos, compus dintr-un organ de simt, din nervi si centrii corespunzatori din scoarta cerebrala. (dupa fr. analyseur)

ANIMAL I. s. n. 1. fiinta care are organe de simt, de miscare, sistem nervos etc. 2. (fig.) om josnic, stapanit de instincte. II. adj. de animal, propriu animalelor. (< fr., lat. animal)

ATARAXIC, -A adj., s. n. (medicament) cu o puternica actiune calmanta asupra sistemului nervos central. (< fr. ataraxique)

ATROPINA s. f. alcaloid din matraguna, foarte toxic, cu un efect puternic calmant asupra sistemului nervos. (< fr. atropine)

BIOPOTENTOR s. n. aparat care stimuleaza irigarea sangvina si distributia hormonala, actionand benefic asupra sistemului nervos si asupra muschilor organelor genitale. (< biopotent/ial/ + -or)

CAFEINA s. f. alcaloid din cafea si ceai, e******t al sistemului nervos si stimulent al inimii; cofeina. (< fr. cafeine)

CORDATE s. f. pl. increngatura de animale celomate cu coarda dorsala, schelet axial si sistem nervos tubular, asezat dorsal. (dupa fr. cordes)

DECEREBRA vb. tr. a indeparta emisferele cerebrale la animale in scopul studierii activitatii sistemului nervos central. (< fr. decerebrer)

DECONECTANT, -A I. adj., s. n. (medicament) care are actiune calmanta asupra sistemului nervos central; calmant. II. adj. care relaxeaza, destinde; linistitor; distractiv. (< fr. deconnectant)

DERMATONEVROZA s. f. boala de piele determinata de o anumita tulburare a sistemului nervos. (< fr. dermatoneurose)

ENGRAMA s. f. urma lasata de activitatea unui e******t asupra sistemului nervos central; mnema. (< fr. engramme)

ERETISM s. n. 1. e*******e a sistemului nervos senzitiv. ♦ ~ c*****c = stare de hiperexcitabilitate c*****ca, la tineri, care se manifesta prin puls rapid si neregulat. 2. (fig.) exaltare violenta a unei pasiuni. (< fr. erethisme, gr. erethismos)

GLIAL, -A adj. referitor la nevroglie. ◊ tesut ~ = tesut de sustinere a elementelor sistemului nervos. (< fr. glial)

HIBERNOTERAPIE s. f. metoda terapeutica prin care se reduce activitatea sistemului nervos prin substante ganglioplegice si se raceste corpul; hibernatie artificiala. (< fr. hibernotherapie)

INCOORDONARE s. f. 1. necoordonare. 2. (med.) lipsa de coordonare in miscari, consecinta a unor leziuni ale sistemului nervos sau a unor stari patologice ale aparatului locotomotor. (dupa fr., engl. incoordination)

INTEGRARE s. f. 1. actiunea de a (se) integra; integratie. ◊ reuniune a mai multor parti intr-un singur tot. ◊ fuzionare a unor intreprinderi economice. ♦ ~ economica = proces de intensificare a interdependentelor economice dintre diferite state ale lumii. 2. (mat.) determinarea integralei unei functii sau a solutiei unei ecuatii diferentiale. 3. capacitate a sistemului nervos de a realiza interactiunea intre diferite parti ale organismului, ca si intre acesta si mediul ambiant. (< integra)

LEMNISC s. n. 1. (ant.) panglica cu care se legau coroanele, palmele. 2. (anat.) cale senzoriala secundara a sistemului nervos central, care incepe in maduva sau in trunchiul cerebral si se termina in talamus. (< fr. lemnisque)

NEURASTENIE s. f. boala caracterizata prin tulburari functionale ale sistemului nervos, care se manifesta prin dureri de cap, insomnie, oboseala. (< fr. neurasthenie)

NEUROBIOLOGIE s. f. biologie a sistemului nervos. (< fr. neurobiologie)

NEUROCHIMIE s. f. studiul reactiilor chimice care insotesc functionarea sistemului nervos. (< fr. neurochimie)

NEUROFIBROSARCOM s. n. tumoare maligna de tip sarcom a sistemului nervos. (< fr. neurofibrosarcome)

NEUROFILAXIE s. f. actiunea de protejare a sistemului nervos. (< fr. neurophylaxie)

NEUROFIZIOLOGIE s. f. parte a fiziologiei care trateaza despre functionarea sistemului nervos. (< fr. neurophysiologie)

NEUROGLIOM s. n. tumoare a sistemului nervos central, din proliferearea tesutului nevroglic. (< fr. neurogliome)

NEUROINFECTIE s. f. boala infectioasa a sistemului nervos. (< fr. neuroinfection)

NEUROLEPTIC, -A adj., s. n. (medicament) cu un puternic sedativ asupra sistemului nervos; neuroplegic. (< fr. neuroleptique)

NEUROLOGIE s. f. ramura a medicinei care studiaza structura, fiziologia si patologia sistemului nervos. (< fr. neurologie)

NEUROPATOLOGIE s. f. ramura a neurologiei care studiaza bolile sistemului nervos. (< fr. neuropathologie)

NEUROPLEGIE s. f. stare patologica prin scaderea sau disparitia tonusului sistemului nervos. (< fr. neuroplegie)

NEUROPSIHIATRIE s. f. ramura a medicinei care studiaza afectiunile sistemului nervos, precum si bolile psihice. (< fr. neuropsychiatrie)

NEUROPSIHOCHIMIE s. f. studiu al reactiilor chimice care insotesc functionarea sistemului nervos si activitatile mintale. (< fr. neuropsychochimie)

NEUROPSIHOLOGIE s. f. disciplina care studiaza fenomenele psihice in relatiile lor cu structura sistemului nervos central. (< fr. neuropsychologie)

NEVRAX s. n. axul nervos din creier si maduva spinarii; sistem nervos central. (< fr. nevraxe)

NEVROGLIE s. f. tesut conjunctiv de sustinere a sistemului nervos central. (< fr. nevroglie)

NEVROPATIE s. f. 1. denumire generica a afectiunilor sistemului nervos; neuropatie. 2. nevroza. (< fr. nevropathie)

PARASIMPATIC, -A adj. sistem ~ = sistem nervos vegetativ alaturi de sistemul simpatic, centrii sai fiind situati la cele doua extremitati, ale simpaticului. (< fr. parasympathique)

PARKINSON s. n. boala degenerativa a sistemului nervos central, caracterizata prin tremuraturi si rigiditate musculara; boala lui Parkinson; parkinsonian. (< fr. parkinson)

PAVLOVISM s. n. orientare in medicina si psihologie bazata pe descoperirile lui Pavlov privind activitatea sistemului nervos central, pe interpretarea unitatii functionale a organismului si a relatiilor dintre acesta si mediu. (< fr. pavlovisme)

PERVITINA s. f. substanta organica, folosita ca stimulent al sistemului nervos central pentru a face sa dispara oboseala si somnul. (< fr. pervitine, germ. Pervitin)

PNEUMOENCEFALOGRAFIE s. f. procedeu radiologic de explorare a sistemului nervos central, folosind aerul ca mediu de contrast; encefalografie gazoasa. (< fr. pneumoencephalographie)

POLIONEVRAXITA s. f. boala a sistemului nervos central, cu leziuni localizate in substanta cenusie. (< fr. polionevraxite)

PROSTIGMINA s. f. alcaloid de sinteza cu actiune stimulanta asupra sistemului nervos. (< fr. prostigmine)

PSAMOM s. n. tumoare continand granule asemanatoare nisipului, la nivelul sistemului nervos. (< fr. psammome)

PSEUDOPARAPLEGIE s. f. afectiune de natura reumatismala sau neurologica, care prezinta semne senzitivo-motorii, fara leziunea sistemului nervos central. (< engl. pseudoparaplegia)

PSIHIC, -A I. adj. referitor la psihic (II); sufletesc. II. s. n. forma specifica de reflectare a realitatii obiective, proprie omului si animalelor superioare, produs al activitatii sistemului nervos; totalitatea fenomenelor si proceselor prin care se realizeaza aceasta reflectare. ◊ structura sufleteasca proprie cuiva. (< fr. psychique, germ. psychisch)

PSIHOMOTRICITATE s. f. integrare a functiilor motrice cu cele psihice, ca efect al educatiei si al dezvoltarii sistemului nervos. (< fr. psychomotricite)

PSIHOSTIMULANT, -A adj., s. n. (substanta psihotropa, medicament) stimulator al sistemului nervos central. (< psiho- + stimulant)

REFLEX¹, -A I. adj. 1. produs in mod spontan; de natura reflexului (II, 1). 2. reflect. II. s. n. 1. raza reflectanta; sclipire, stralucire. 2. (fig.) oglindire, reflectare. 3. reactie a organismului fata de un e******t extern sau intern, prin intermediul sistemului nervos, fara interventia vointei, prin care se regleaza relatiile dintre organism si mediu. (< fr. reflexe, lat. reflexus, germ. Reflex)

SIMPATALGIE s. f. durere a sistemului nervos simpatic. (< fr. sympathalgie)

SIMPATIC, -A adj. 1. care inspira simpatie; atragator. 2. cerneala ~a = cerneala care, dupa ce s-a scris cu ea, nu devine vizibila decat in urma tratarii cu diferite chimicale sau cu ajutorul caldurii. 3. sistem nervos ~ sau (s. n.) marele ~ = parte a sistemului nervos care regleaza functiile vegetative. (< fr. sympathique)

SIMPATICOTONIE s. f. constitutie caracterizata printr-o sensibilitate speciala a sistemului nervos simpatic. (< fr. sympathicotonie)

SIMPATINA s. f. substanta secretata de terminatiile nervoase ale sistemului nervos simpatic. (< fr. sympathine)

SIRINGOMIELIE s. f. boala a sistemului nervos care se manifesta prin distrugerea substantei cenusii din maduva spinarii, cu pierderea sensibilitatii. (< fr. syringomyelie)

STRICNINA s. f. alcaloid foarte toxic din nuca vomica, folosit in medicina ca stimulent si tonifiant al sistemului nervos central. (< fr. strychnine)

TROFONEVROZA s. f. tulburare a troficitatii, ca urmare a imbolnavirii sistemului nervos. (< fr. trophonevrose)

VAGOTONIE s. f. tulburare neurovegetativa caracterizata printr-o sensibilitate speciala a sistemului nervos autonom dirijat de penumogastric. (< fr. vagotonie)

VALINA s. f. aminoacid cu rol important in nutritie, in activitatea sistemului nervos si in mentinerea tonusului muscular. (< fr. valine)

VEGETATIV, -A adj. 1. referitor la natura proceselor fiziologice petrecute in afara controlului voluntar si realizate printr-un sector special al sistemului nervos central. ♦ sistem nervos ~ = sistem nervos care inerveaza organele interne. 2. referitor la structuri, organe sau functii care nu sunt implicate in procesul reproducerii. ♦ inmultire ~a = inmultire asexuata prin bulbi, rizomi, butasi etc., nu prin seminte sau spori. (< fr. vegetatif, it. vegetativo)

ADRIAN [eidriən], Edgar Douglas, Sir (1887-1977), fiziolog englez. Prof. univ. la Cambridge. Cercetari si descoperiri in domeniul sistemului nervos si al functionarii neuronilor. Premiul nobel (1932), impreuna cu Ch. Sherrington.

APATHY [ɔpa:ti] Istvan (1963-1922), histolog si zoolog ungur. Contributii in fiziologia sistemului nervos. A descoperit neurobifrilele.

ASCHOFF [asof], Ludwig (1866-1942), medic german. Prof. univ. la Marburg si Freiburg. Contributii in cercetarea sistemului nervos autonom al inimii.

BENETATO, Grigore Alexandru (1905-1972, n. Chisinau), medic roman. Acad. (1955), prof. univ. la Cluj si Bucuresti. Contributii la studiul rolului sistemului nervos central in imunologie, in actiunea centrala a unor hormoni, in fiziologia glandei cortico-suprarenale. A perfectionat tehnica „capului izolat”, cu ajutorul careia a facut numeroase cercetari experimentale.

BERNARD [bernar] Claude (1813-1878), fiziolog francez. Prof. univ. la Sorbona. Unul dintre fondatorii fiziologiei moderne si al endocrinologiei. Contributii la studiul functiei glicogenetice a ficatului, al rolului pancreasului in digestia grasimilor, al fenomenelor electrice din muschi si nervi, al rolului sistemului nervos in aparitia diabetului, in reglarea vasomotricitatii, al actiuniii paralizante a curarei. A creat termenii de mediu intern si secretie interna. In „Introducere la studiul medicinii experimentale”, formuleaza o serie de reguli ale metodologiei observatiei, experimentului si ipotezei stiintifice, inscriindu-se printre clasicii epistemologiei.

BOTKIN, Serghei Petrovici (1832-1889), medic rus. Prof. univ. la St. Petersburg. Prin studiu sau asupra rolului sistemului nervos in producerea bolilor, a pus baza conceptiei nerviste in patologie. A demonstrat natura infectioasa a icterului hepatic si hemoragic.

BRONK, Detlev W. (1897-1975), fiziolog american. Cercetari privind fiziologia organelor de simt, sistemului nervos si circulatia singelui.

AUTOMATISM s. n. Caracterul a ceea ce este automatic; miscare (ca) de automat. ♦ Insusire a sistemului nervos de a organiza anumite miscari succesive fara a mai fi nevoie de o dirijare constienta a lor. [Pr.: a-u-] – Dupa fr. automatisme.

BROMURA, bromuri, s. f. 1. Sare a acidului bromhidric cu un metal; nume dat bromurii de potasiu, intrebuintata in medicina drept calmant al sistemului nervos. 2. Compus organic rezultat prin inlocuirea unui atom de carbon din molecula unei hidrocarburi printr-un atom de brom. – Dupa fr. bromure.

CHARCOT [sarco], Jean Martin (1825-1893), medic francez. Unul dintre fondatorii neuropatologiei moderne. A organizat la Salpetriere (Paris) o mare clinica neurologica. Contributii esentiale in studiul isteriei, al atrofiei musculare, tabesului, bolilor cerebelului („Lectii asupra maladiilor sistemului nervos”, „Lectii asupra localizarilor in maladiile creierului si ale maduvii spinarii”).

NERVOZISM s. n. (Rar) Iritare bolnavicioasa a sistemului nervos, boala de nervi. – Fr. nervosisme.

BENZEDRINA (< engl.) s. f. Medicament de sinteza, cu rol simpaticomimetic, folosit ca e******t al sistemului nervos central; amfetamina, fenamina.

CLORPROMAZINA (‹ engl.) Medicament cu actiune sedativa asupra sistemului nervos vegetativ, folosit si in preanestezie si hibernare artificiala; largactil, clordelazin.

MAGNEZIU (‹ fr. {i}) s. n. Element chimic din grupa a doua a sistemului periodic (Mg.; nr. at. 12, m. at. 24,305, gr. sp. 1,74, p. t. 650ºC, p. f. 1.100ºC), metal alb-argintiu, maleabil si ductil, foarte usor si rezistent, care, sub forma strujitura sau praf, arde in aer, degajand o lumina alba orbitoare. Se gaseste in natura sub forma de saruri. In toate combinatiile sale este bivalent. Constituent important al plantelor; este prezent in organismul animal in diverse tesuturi, in plasma, in lichidul extracelular, avand rol in echilibrul osmotic; intervine, de asemenea, in metabolismul muscular. Carenta sa in organism duce la hiperexcitabilitate musculara; prezenta in exces provoaca depresiuni ale sistemului nervos central. Folosit la fabricarea aliajelor usoare, utilizate in constr. aeronautice (rachete), la dezoxidarea si desulfurarea unor metale, la fabricarea proiectilelor luminoase si incendiare etc. Minerale: magnezit, dolomit, carnalit. A fost obtinut prin electroliza pentru prima oara de Sir Humphry Davy (1808).

COLERIC, -A (‹ fr.) adj. 1. (Despre o persoana) Care are izbucniri de minie. 2. (PSIH.) Temperament (sau tip) c. = unul dintre cele patru tipuri de temperamente in clasificarea lui Hipocrat, caracterizat prin impulsivitate, nestapinire si care corespunde, in clasificarea lui I.P. Pavlov, tipului de sistem nervos puternic si neechilibrat, cu predominarea e********i asupra inhibitiei.

COLINERGIC (‹ fr. {s} fr. choline „colina” + gr. ergon „actiune”) adj. Care se refera la o actiune stimulanta, activata sau transmisa prin intermediul colinei sau acetilcolinei. ◊ Sistem c. = totalitatea substraturilor si enzimelor celulare cu rol in producerea si metabolizarea acetilcolinei. ◊ Sistem nervos c. = denumire atribuita fibrelor nervoase care elibereaza acetilcolina la trecerea influxului nervos (ex. sistemul vegetativ parasimpatic).

DISTONIE (‹ fr. {i}; {s} dis- + gr. tonos „vigoare”) s. f. Dereglare a tonusului functional al sistemului nervos vegetativ, manifestata fie prin simpaticotonie, fie prin vagotonie, fie prin existenta amandorura (amfotonie).

NEURON (‹ fr. {i}; {s} gr. neuron „nerv”) s. m. (HIST.) Celula nervoasa (element de baza al sistemului nervos) specializata in conducerea impulsurilor nervoase, compusa dintr-un corp celular numit perikarion si din prelungiri protoplasmatice de doua tipuri: axon sau cilindru-ax unic, de obicei lung, si dendrite, de obicei multiple si scurte; neurocit. La nastere, omul are intre 10 si 100 de miliarde de n.

HAULICA, Ioan D. (1924-2010, n. Ipatele, jud. Iasi), medic si fiziolog roman. Acad. (1994), prof. univ. la Iasi. Cercetari privind anatomia si fiziologia sistemului nervos vegetativ („sistemul nervos vegetativ”), reglarile neuroendocrine, sistemul renina-angiotensina din creier si glandele anexe („Hormoni locali”).

SCARPA, Antonio (1752-1832), chirurg si anatomist italian. Prof. la Pavia. Cercetari originale asupra asupra sistemului nervos si organelor de simt. Studii privind maladiile oftalmologice; inovatii in tehnica chirurgiei ochiului.

RETZIUS [retsius] 1. Anders Adolf (1796-1860), medic si antropolog suedez. Prof. univ. la Stockholm.Neurolog, pionier in craniometrie, a stabilit indexul cefalic (1842). 2. Gustaf Magnus (1842-1919), antropolog si medic suedez. Fiul lui R. (1). Prof. univ. la Stockholm. Cercetari asupra sistemului nervos la oameni si animale. Considerat unul dintre creatorii neurologiei moderne („Creierul uman”).

PORTOCALA (‹ ngr.) s. f. Fructul portocalului, baca globuloasa portocalie, continand apa, hidrati de carbon, acizi organici, vitaminele C, A, B₂, saruri de sodiu si de potasiu, calciu, fosfor, fier etc. Foarte nutritiv, are valoare energetica mare, suplinind carentele vitaminice. Frecvent folosit in industria alimentara la fabricarea sucurilor, a compoturilor, gemurilor si dulceturilor, a bauturilor alcoolice etc. Are utilizari terapeutice, ca tonic muscular si al sistemului nervos, remineralizant, hepatoprotector, diuretic etc.

OBREGIA 1. Alexandru O. (1860-1937, n. Iasi), medic roman. Prof. univ. la Bucuresti; Contributii in domeniul psihiatriei; unul dintre organizatorii asistentei bolilor mintale in Romania. A studiat morfologia sistemului nervos, schizofrenia, paralizia generala; a introdus punctia suboccipitala in practica neurologica. 2. Anastasie O. (1864-1937, n. Iasi), chimist roman. Frate cu O. (1). Prof. univ. la Iasi. Cercetari in domeniul stereoizometrie, al sintezei colorantilor si al chimiei tehnologice; contributii la cunoasterea si valorificarea petrolului romanesc.

SIMPATECTOMIE, simpatectomii, s. f. (Med.) Ablatiune a ganglionilor sau a fibrelor nervoase ale sistemului simpatic. – Din fr. sympathectomie.

SIMPATOLIZA s.f. (Med.) Distrugere a elementelor nervoase ale sistemului simpatic. [< fr. sympatholyse].

SIMPATECTOMIE s.f. Ablatiune a ganglionilor sau a fibrelor nervoase ale sistemului simpatic. [Gen. -iei. / < fr. sympathectomie, cf. fr. sympathique, gr. ektome – excizie].

SIMPATECTOMIE s. f. ablatiune a ganglionilor sau a fibrelor nervoase ale sistemului simpatic. (< fr. sympathectomie)

SIMPATOBLAST s. n. celula nervoasa embrionara a sistemului simpatic. (< fr. sympathoblaste)

SIMPATICOTERAPIE s. f. metoda de tratament a afectiunilor legate de tulburarile sistemului neurovegetativ, constand in a actiona asupra ganglionilor nervosi din fosele nazale. (< fr. sympathicotherapie)

HIPERTENSIUNE, hipertensiuni, s. f. Crestere trecatoare sau constanta a presiunii sangelui in sistemul arterial sau in cel venos, datorita unor stari nervoase, boli renale, c*************e, endocrine etc.; hipertonie (3). [Pr.: -si-u-] – Din fr. hypertension.

nervos ~oasa (~osi, ~oase) 1) Care tine de nervi; propriu nervilor. ◊ sistem ~ totalitate a nervilor dintr-un organism uman sau animal. sistem ~ central ansamblu alca-tuit din encefal si maduva spinarii. 2) Care contine nervi. ◊ Tic ~ tic generat de dere-glarea nervilor dintr-un anumit centru. 3) (de-spre persoane) Care se enerveaza usor; iritabil; irascibil. 4) si adverbial Care vadeste ner-vozitate. Ras ~. 5) fig. rar (despre stil, mod de exprimare etc.) Care are nerv; vioi. /<lat. nervosus, fr. nerveux, it. nervoso

STIL s. 1. scris. (Are un ~ nervos, vioi.) 2. exprimare. (Are un ~ plastic.) 3. (rar) rostire, (fig.) condei. (~ poetic.) 4. limbaj. (~ stiintific.) 5. (rar) sistem. (~ pictural.) 6. fel, maniera, metoda, mod. (~ de lucru al cuiva.) 7. fel, gen, maniera, mod, modalitate, regim, sistem. (~ de viata.) 8. (ARHIT.) stil gotic = stil ogival; stil ogival = stil gotic.

PLEX¹ s. n. retea de fibre nervoase sau vasculare impletite intre ele, in anumite puncte ale organismului. ♦ ~ solar = plex al sistemului simpatic, in partea superioara a abdomenului. (< fr. plexus, lat. plexum)

PLEX s.n. Impletire de retele nervoase sau de vase sanguine ori limfatice in anumite puncte ale organismului. ◊ Plex solar = plex al sistemului simpatic, situat in partea superioara a abdomenului. [Var. plexus s.n. / < fr., lat. plexus].

sistem ~e n. 1) Ansamblu de elemente (materiale sau ideale) cu anumite trasaturi comune care formeaza un tot organizat. ~ nervos. ~ solar. ~ filozofic. 2) Mod de organizare a unui proces, a unei activitati. ~ electoral. 3) Forma de guvernamant; regim; oranduire. ~ feudal. 4) Ansamblu coordonat de procedee, folosit pentru a obtine un rezultat pozitiv. ~ de tratare a unei boli. 5) Succesiune de straturi formate in decursul unei perioade geologice. 6) Ansamblu de instalatii asociate. ~ tehnic. ~ energetic. /<lat. systema, it. sistema, fr. systeme, germ. System

CENTRU¹ I. s. n. 1. (mat.) punct fata de care punctele unui cerc sau ale unei sfere se afla la egala departare. ◊ punct al unui ansamblu de figuri geometrice la care se raporteaza celelalte puncte ale ansamblului. 2. punct central al unui spatiu, al unei suprafete. ◊ punct marcat la mijlocul terenului de joc la fotbal, handbal etc. 3. loc(alitate) in care sunt concentrate anumite activitati (politico-administrative, economice, culturale etc.) ◊ institutie superioara conducatoare; putere administrativa centrala. ◊ institutie care concentreaza o activitate stiintifica. 4. (fiz.) punct de aplicatie al rezultantei unui sistem de forte. 5. pozitie politica de mijloc, intre conceptiile de dreapta si de stanga. II. s. m. 1. (anat.) punct in care sunt localizate anumite functii. ♦ ~ nervos = grup de celule nervoase unde se primesc e*********e periferice si de unde pornesc e*********e centrale. 2. jucator aflat in mijlocul liniei de atac sau de aparare la anumite jocuri sportive. (< fr. centre, lat. centrum)

RECEPTOR, -OARE adj. Care recepteaza, care primeste (o actiune mecanica, un curent etc.). // s.n. sistem tehnic care primeste o anumita forma de energie pentru a o transforma in alta. ♦ Receptor telefonic = aparat care transforma oscilatiile electromagnetice dintr-un circuit electric in oscilatii acustice; (p. ext.) piesa care serveste pentru a asculta si a vorbi la telefon. // s.m. Organ de simt la nivelul caruia se realizeaza transformarea energiei e**********i exterior in energie nervoasa. [Cf. fr. recepteur].

RECEPTOR, -OARE I. adj. care recepteaza (o actiune mecanica, un curent, o unda etc.). II. s. n. 1. sistem tehnic destinat sa primeasca o anumita forma de energie pentru a o transforma in alta utilizabila. 2. aparat care transforma oscilatiile electromagnetice dintr-un circuit electric in oscilatii acustice; ansamblu, cuprinzand un amplificator, care serveste pentru a asculta si a vorbi la telefon. 3. mediu natural (rau, lac, mare) care primeste apele de evacuare. III. s. m. organ de simt la nivelul caruia se realizeaza transformarea energiei stimulului extern in influx nervos. IV. s. m. f. 1. (lingv.) persoana care primeste si decodeaza un mesaj realizat potrivit regulilor unui cod specific: interlocutor, cititor. 2. cel care primeste sange de la un donator. (< fr. recepteur)

RECEPTOR, -OARE, receptori, -oare, subst., adj. 1. S. n. sistem tehnic destinat sa primeasca (si sa dirijeze) un anumit material. 2. S. n. Aparat, instalatie, masina, dispozitiv destinate sa primeasca energie de o anumita forma si sa o transforme in energie utila. Receptor telefonic = aparat care transforma oscilatiile curentului electric produs de un microfon telefonic in v******i sonore similare mesajului transmis. Receptor radio = radioreceptor. 3. S. m. (Fiziol.) Organ care inregistreaza anumite modificari ale mediului extern sau intern si transmite e*********e la centrii nervosi. 4. Adj. (Tehn.) Care recepteaza, care primeste (o actiune mecanica, un curent, un semnal etc.) – Din fr. recepteur.