OMOGENIZARE, omogenizari, s. f. Actiunea de a omogeniza si rezultatul ei. ♦ Operatie de amestecare a componentilor unui sistem eterogen pentru a se obtine un amestec care sa aiba aceeasi compozitie mijlocie in toata masa lui. ♦ Incalzire prelungita, la temperaturi inalte, a otelurilor, pentru a obtine difuzarea in toata masa lor a particelelor de alta compozitie; tratament termic aplicat anumitor aliaje in scopul realizarii omogenitatii lor fizice, chimice, structurale. ♦ Concordanta, unitate a sonoritatii vocilor intr-un cor. [Var.: omogeneizare s. f.] – V. omogeniza.

OMOGENIZARE s.f. Actiunea de a omogeniza si rezultatul ei. ♦ Amestecare a componentilor unui sistem eterogen spre a se obtine un amestec cu aceeasi compozitie in toata masa lui. ♦ Tratament termic care se aplica otelurilor pentru a se obtine difuziunea in toata masa a particelelor de alta compozitie. ♦ Concordanta, unitatea sonoritatii vocilor intr-un cor. [Var. omogeneizare s.f. / < omogeniza].

FAZA¹ s. f. 1. fiecare dintre aspectele succesive pe care le prezinta Luna sau unele planete in timpul revolutiei lor. 2. fiecare dintre starile succesive ale dezvoltarii unui proces din natura sau din societate; etapa, stadiu. ♦ a fi pe ~ = (fam.) a fi atent si a actiona prompt. 3. interval de timp in care are loc o anumita operatie, caracteristica unui ciclu de transformare. 4. (fiz.) fiecare dintre circuitele componente ale unui sistem de circuite. ◊ argument al unei marimi care variaza sinusoidal in timp. 5. (chim.) parte omogena fizic dintr-un sistem eterogen. (< fr. phase)

OMOGENIZARE s. f. 1. actiunea de a omogeniza. ◊ amestecare a componentilor unui sistem eterogen spre a se obtine un amestec cu aceeasi compozitie in toata masa lui. 2. (metal.) tratament termic care se aplica anumitor aliaje pentru a se obtine omogenitate fizica, chimica si structurala a materialului. 3. concordanta, unitate a sonoritatii vocilor intr-un cor. (< omogeniza)

COLOID (‹ fr. {i}; {s} gr. kolla „clei” + eidos „aspect”) s. m., adj. 1. s. m., adj, (CHIM.) 1. S. m. sistem eterogen format din doua faze: faza dispersata si faza dispersanta, prima fiind constituita din particule a caror marime este cuprinsa intre 10^-7 si 10^-5 cm. 2. Adj. (Despre substante) Ale carei particule se afla in stare de dispersie si nu difuzeaza prin membrane; coloidal.

PSEUDOCOLOID, pseudocoloizi, s. m. (Chim.) sistem dispers eterogen format din particule mai mari vizibile si din particule coloide. [Pr.: pse-u-] – Pseudo- + coloid.

DISPERS ~sa (~si, ~se): sistem ~ amestec eterogen de substante dintre care cel putin una este divizata in particule foarte mici. /<lat. dispersus

DISPERS, -A adj. obtinut prin dispersare. ♦ (chim.) sistem ~ = amestec eterogen de mai multe substante, dintre care cel putin una se gaseste sub forma de particule foarte fine. (< lat. dispersus)

PSEUDOCOLOID s. n. sistem dispers eterogen format din particule mai mari, vizibile, si din particule coloide. (< engl. pseudocolloid)

DISPERS, disperse, adj. n. (Chim.; in sintagma) sistem dispers = amestec eterogen a doua sau mai multor substante, dintre care cel putin una este divizata in particule foarte mici. – Din lat. dispersus.

DISPERS, -A adj. (Chim.) sistem dispers = amestec eterogen de mai multe substante, dintre care cel putin una se gaseste sub forma de particule foarte fine. [< lat. dispersus].

CATALIZA (‹ fr.; {s} gr. katalysis „descompunere”) s. f. Proces fizico-chimic prin care se modifica viteza unei reactii chimice in prezenta unui catalizator. Termenul a fost introdus (1836) de J.J. Berzelius.** C. negativa = c. in care viteza de reactie este micsorata de catalizator. C. pozitiva = c. in care viteza de reactie este accelerata de catalizator. C. omogena = c. in care reactantii si catalizatorul constituie un sistem omogen, format dintr-o singura faza. C. eterogena = c. in care reactantii si catalizatorul se afla in faze diferite.

ECLECTISM s. n. 1. Imbinare mecanica, hibrida a unor puncte de vedere sau conceptii eterogene sau opuse; lipsa de consecventa in convingeri, in teorii.2. sistem de gindire neunitar, care, fara a se intemeia pe idei originale, alege din diverse sisteme de gindire, stiluri artistice etc. ceea ce i se pare mai bun. – Din fr. eclectisme.

ECLECTISM s. n. 1. imbinare mecanica a unor idei, conceptii, puncte de vedere eterogene si opuse. ◊ lipsa de consecventa in convingeri, in teorii. 2. sistem de conceptii care, fara a se intemeia pe idei originale, alege din diverse sisteme de gandire ceea ce pare mai adecvat. ◊ (arhit., arte) imbinare necritica a unor elemente luate din stiluri diferite sau din diferitele mijloace personale de exprimare ale unor artisti consacrati. (< fr. eclectisme)

ECLECTISM n. 1) Imbinare mecanica a mai multor idei sau conceptii eterogene sau opuse. 2) Lipsa de consecventa in convingeri sau idei. 3) Curent filozofic care intruneste elemente din mai multe sisteme filozofice. [Sil. e-cle-] /<fr. eclectisme

ECLECTIC, -A I. adj. referitor la eclectism, care da dovada de eclectism, care promoveaza eclectismul; care alege din diferite sisteme parerile cele mai convenabile; care imbina elemente diverse din diferite scoli, genuri etc. II. s. f. alegere si imbinare dupa diverse criterii a unor idei, conceptii etc. eterogene sau chiar opuse. III. s. m. f. adept al eclectismului filozofic. (< fr. eclectique, gr. eklektikos)