pontua, pontuez, vb. I (inv.) a scoate in evidenta (prin intonatie) semnele de punctuatie, in cursul citirii unui text.

virgula (-le), s. f. – Unul din semnele de punctuatie. Lat. virgula (sec. XIX).

GHILIMELE s. f. pl. Semn de punctuatie in forma de doua mici unghiuri sau de doua mici virgule dispuse paralel, care inchid intre ele citate, o vorbire directa, titluri de opere ori nume de institutii, cuvinte carora li se da un sens (stilistic) special sau asupra carora vorbitorul vrea sa insiste, traducerea ori sensul unui cuvant; semnele citarii. [Var.: ghilemele, (rar) ghilimete s. f. pl.] – Din fr. guillemets.

INTREBARE, intrebari, s. f. Actiunea de a (se) intreba. ◊ semnul intrebarii = semn de punctuatie care se pune la sfarsitul unui enunt interogativ. ♦ Problema, chestiune. ♦ Indoiala, incertitudine. – V. intreba.

VIRGULA, virgule, s. f. 1. semn de punctuatie care delimiteaza grafic unele propozitii in cadrul frazei si unele parti de propozitie in cadrul propozitiei. 2. semn intrebuintat pentru a arata cand trebuie facuta respiratia in timpul unei interpretari muzicale vocale. 3. semn intrebuintat pentru a separa, intr-un numar zecimal, partea intreaga de partea fractionara. – Din fr. virgule.

PARANTEZA, paranteze, s. f. 1. semn de punctuatie care consta din doua arcuri de cerc sau din doua dreptunghiuri carora le lipseste o latura lunga si intre care se izoleaza o explicatie, un adaos, un amanunt legat de restul unui text dat. ♦ P. ext. Text, adaos izolat intre aceste semne grafice. ♦ Paranteza (1) in care apare o expresie algebrica, pentru a arata ca operatia aflata in interiorul ei se efectueaza inaintea celorlalte: p. ext. expresie algebrica izolata in acest fel. 2. Fig. Digresiune (scrisa sau orala). ◊ Loc. adv. In paranteza = in treacat. [Var.: (Inv.) parantez s. n.] – Din fr. parenthese.

PAUZA, pauze, s. f. 1. Suspendare, oprire temporara a unei actiuni, a unei miscari, a unei activitati; interval de timp cat dureaza aceasta intrerupere; repaus. ◊ Loc. adv. Fara pauza = continuu, neintrerupt. ♦ (La scoala) Recreatie¹. ♦ (La spectacole) Antract. 2. (Concr.) semn muzical, corespunzator valorilor de fraze de note, care se pune pe portativ pentru a indica intreruperea unei fraze muzicale si durata acestei intreruperi. 3. (Concr.) Linie orizontala, mai lunga decat cratima, folosita ca semn de punctuatie pentru a indica cititorului o oprire in lectura mai mare decat la virgula sau pentru a separa doua parti deosebite ale unui text. [Pr.: pa-u-] – Din lat. pausa, fr. pause, germ. Pause.

LINIUTA, liniute, s. f. Linioara. ◊ Liniuta de unire = a) semn ortografic care serveste pentru a marca rostirea impreuna a doua sau a mai multor cuvinte sau pentru a desparti cuvintele in silabe; b) semn de punctuatie folosit pentru a uni doua sau mai multe cuvinte legate intre ele printr-un strans raport lexical, morfologic sau sintactic; linioara, cratima. ♦ (Fam.) Fiecare dintre subdiviziunile gradelor marcate pe un termometru. [Pr.: -ni-u-] – Linie + suf. -uta.

LETRASET, letraseturi, s. n. Set de litere, cifre si semne de punctuatie de diferite culori si caractere, aflate pe un suport transparent si care pot fi transferate, prin apasare, pe diferite suprafete. [Pl. si: letrasete] – Denumire comerciala.

EXCLAMARE, exclamari, s. f. Actiunea de a exclama si rezultatul ei; exclamatie. ◊ semnul exclamarii = semn de punctuatie, intrebuintat dupa o interjectie, dupa un vocativ sau dupa o propozitie exclamativa sau imperativa. – V. exclama.

PARANTEZA s. 1. (inv.) cuprinzatoare, inchizatoare. (~ este un semn de punctuatie.) 2. paranteza dreapta = croseta, (rar) paranteza franceza. (Text inchis intre ~.)

EXCLAMARE ~ari f. v. A EXCLAMA. ◊ semnul ~arii semn de punctuatie folosit dupa interjectii, dupa propozitii exclamative si imperative sau dupa vocativ. /v. a exclama

GHILIMELE f. pl. Semn de punctuatie constand din doua virgule sau doua unghiuri mici, care izoleaza un cuvant sau un grup de cuvinte cu un anumit sens, vorbirea directa, un citat sau un titlu; semnele citarii. /<fr. guillemets

IZOLAT ~ta (~ti, ~te) 1) si adverbial v. A IZOLA. ◊ Parte de propozitie ~ta parte secundara a propozitiei care se izoleaza prin semne de punctuatie. 2) Care este unic in felul sau. Caz ~. Problema ~ta. /v. a izola

PARANTEZA ~e f. 1) lingv. semn de punctuatie constand din doua arcuri de cerc puse unul la inceputul cuvantului sau textului ce se izoleaza din anumite motive (explicatie, completare etc.), iar altul la sfarsitul lui. ◊ ~ patrata paranteza constand din doua linii indoite la capete una spre alta. 2) fig. Digresiune in cadrul unei comunicari. ◊ In ~ printre altele. 3) mat. semn care se pune inaintea si la sfarsitul unei expresii algebrice, aratand ca o operatie se refera la intreaga expresie. /<fr. paranthese

PAUZA ~e f. 1) Intrerupere temporara a unei activitati; recreatie; odihna; ragaz; repaus. 2) Perioada de trecere in timpul vorbirii. 3) muz. semn grafic care se pune pe portativ pentru a indica intreruperea melodiei si durata de tacere. 4) lingv. semn de punctuatie constand dintr-o bara care indica o oprire (putin mai mare decat la virgula) in timpul lecturii sau care deosebeste doua parti diferite ale aceluiasi text. [G.-D. pauzei; Sil. pa-u-] /<lat. pausa, fr. pause, germ. Pause

VIRGULA ~e f. 1) gram. semn de punctuatie (in forma de curba) care marcheaza o pauza de scurta durata si se pune intre parti de propozitie sau intre propozitii in cadrul frazei, pentru a le izola. 2) mat. semn grafic prin care se separa intr-un numar zecimal partea intreaga de cea fractionara. 3) muz. semn grafic care se pune pe portativ pentru a indica momentul respiratiei in cadrul unei interpretari muzicale vocale. /<fr. virgule

COLON² s.n. semn de punctuatie antica echivalent cu o pauza medie (doua puncte sau punct si virgula in punctuatia moderna). ♦ Subdiviziune a unui vers antic, a unei strofe sau a unei perioade. [< it., lat. colon].

EXCLAMARE s.f. Exclamatie. ◊ semnul exclamarii = semn de punctuatie (!) intrebuintat dupa o interjectie, dupa un vocativ sau dupa o propozitie exclamativa sau imperativa. [Var. esclamare s.f. / < exclama].

PUNCTA vb. I. tr. 1. A insemna, a presara cu puncte; (gram.) a pune semne de punctuatie. ♦ (Tehn.) A marca o piesa cu ajutorul punctatorului. 2. (Fig.) A sublinia, a marca, a accentua. 3. (Sport) A insemna punctele unei partide sau ale unei etape. [Var. punta vb. I. / dupa fr. ponctuer, pointer].

VIRGULA s.f. 1. semn de punctuatie care arata o pauza foarte scurta in citire si care separa diferitele parti ale propozitiei sau unele propozitii in cadrul frazei. ♦ semn care arata cand trebuie facuta respiratia in timpul unei interpretari muzicale vocale. 2. (Mat.) semn care separa partea intreaga a unui numar de partea sa fractionara. [< fr. virgule, cf. lat. virgula – varguta].

COLON⁴ s. m. 1. semn de punctuatie antica echivalent cu o pauza medie (doua puncte sau punct si virgula in punctuatia moderna). 2. subdiviziune a unui vers antic, a unei strofe sau a unei perioade. (<lat. colon)

punctua,, punctuez, vb. I (inv.) a pune semne de punctuatie.

PAUZA s.f. 1. Intrerupere momentana a unei actiuni. ♦ Antract. 2. semn muzical care indica o intrerupere de o anumita durata a frazei muzicale. ♦ semn de punctuatie de forma unei liniute orizontale, folosit pentru a arata o oprire in lectura; timpul de oprire cerut de respiratie la recitarea versurilor. [< lat., it. pausa, cf. gr. pause, germ. Pause].

EXCLAMARE s. f. actiunea de a exclama; exclamatie. ♦ semnul ~arii = semn de punctuatie (!) dupa o interjectie, un vocativ sau o propozitie exclamativa ori imperativa. (< exclama)

FONDU Du/ s. n. 1. (pict., fot.) diminuare progresiva a intensitatii culorii, imaginii. 2. efect cinematografic constand in aparitia sau disparitia gradata a imaginii. ♦ ~ de sunet = semn de punctuatie cinematografic care marcheaza pe plan sonor trecerea de la o secventa la alta, de la un loc la altul etc., in disparitia treptata a sunetului. (< fr. fondu)

GHILIMELE s. f. pl. semne de punctuatie („” sau ‹‹ ››) pentru a scoate in evidenta citate, titluri, vorbirea directa etc.; semnele citarii. (< fr. guillemets)

PARANTEZA s. f. 1. semn de punctuatie din doua arcuri de cerc sau doua linii indoite la capete care se inchid reciproc, pentru a izola o precizare etc., intercalate intr-un text; textul insusi. ◊ (mat.) semn grafic care cere ca operatia cuprinsa in interiorul sau sa fie efectuata in prealabil. 2. (fig.) digresiune. (< fr. parenthese)

PAUZA s. f. 1. intrerupere momentana a unei actiuni. ◊ reactie (2). ◊ antract. 2. semn conventional care indica o intrerupere pe o durata determinata a frazei muzicale. 3. semn de punctuatie (-) pentru a arata o oprire in lectura. 4. timpul de oprire cerut de respiratie la recitarea versurilor. (< lat. pausa, fr. pause, germ. Pause)

VIRGULA s. f. 1. semn de punctuatie (,) care marcheaza o pauza foarte scurta in citire si care separa diferitele parti ale propozitiei sau unele propozitii in cadrul frazei. ◊ semn care arata cand trebuie facuta respiratia in timpul unei interpretari muzicale vocale. 2. (mat.) semn care separa partea intreaga a unui numar de partea sa fractionara. (< fr. virgule)

ghilimele s. f. pl. – Semn de punctuatie in forma de virgule, semnele citarii. Fr. guillemets, prin intermediul unui sing. nefolosit, ghilimea.

IMPRIMANTA (‹ fr.) s. f. (INFORM.) Echipament de iesire utilizat pentru tiparirea informatiei furnizate de un sistem de calcul intr-o forma direct interpretabila de catre utilizator (litere, cifre, semne de punctuatie etc.). In functie de tehnica de tiparire utilizata, i. pot fi: cu tambur, matriceala, cu jet de cerneala, cu laser. ♦ Hartia folosita pentru aceasta tiparire.

DIALOG, dialoguri, s. n. 1. Convorbire intre doua persoane. ♦ (P. spec.) Convorbire (cu caracter oficial) care are loc intre reprezentantii a doua parti, a doua tari etc. ♦ (P. spec.) Forma de convorbire intre doua personaje, in care sunt scrise de obicei operele dramatice; pasaj dintr-o opera literara in care se reda convorbirea dintre doua personaje. ◊ Linie de dialog = semn ortografic de punctuatie care indica inceputul vorbirii fiecarui participant la o convorbire. 2. Opera literara scrisa sub forma de dialog. [Pr.: -di-a-] – Din fr. dialogue, lat. dialogus.

punctuatie s.f. Totalitatea semnelor grafice cu ajutorul carora se despart frazele intre ele si partile constitutive ale frazei; parte a gramaticii care cuprinde regulile de intrebuintare a acestor semne; fel de a intrebuinta aceste semne. [Gen. -iei, var. punctuatiune s.f. / cf. fr. punctuation].

punctuatie, punctuatii, s. f. Sistem de semne grafice conventionale care au rolul de a marca propozitiile, frazele, pauzele, intonatia, intreruperea sirului vorbirii etc., mod de a folosi aceste semne; ramura a gramaticii care indica folosirea corecta a acestor semne. [Pr.: -tu-a-. – Var.: (inv.) punctuatiune s. f.] – Din fr. punctuation (dupa punct).

punctuatie s. f. sistem de semne grafice cu ajutorul carora se despart frazele intre ele si partile constitutive ale frazei; parte a gramaticii care cuprinde regulile de folosire a acestor semne; felul de a le folosi. (dupa fr. ponctuation)

A ARATA arat 1. tranz. 1) (fiinte, obiecte etc.) A expune intentionat vederii; a lasa sa se vada. 2) (lucruri, valori etc.) A face sa fie vazut printr-un gest, semn etc.; a indica. ~ greselile de punctuatie. ~ cararea. Termometrul arata zero grade. ◊ ~ cu degetul pe cineva a) a desconsidera; b) a vorbi de rau in mod direct despre cineva. ~ usa cuiva a da afara dintr-un local pe cineva. 3) fam. A pune in fata; a prezenta; a infatisa. ~ legitimatia. ~ un bolnav medicului. 4) A face sa inteleaga; a explica; a lamuri. ~ cum se rezolva problema. 5) A adeveri prin rationamente sau prin fapte concrete; a dovedi; a demonstra; a proba. El vrea sa arate ce stie. A-si ~ curajul. ◊ Ti-oi arata eu! te-oi invata eu minte! 6) A face sa se arate. 2. intranz. A avea o anumita infatisare. ~ bine. ~ cam bolnav. /<lat. arrectare