ALBASTRU, -A, albastri, -stre, adj., s. n. 1. Adj. Care are culoarea cerului senin. ♦ Fig. Melancolic, trist, sumbru. ◊ Expr. Inima-albastra = a) suflet trist, p. ext. tristete, jale; b) necaz, manie, furie. Cu (sau de) sange albastru = de neam mare, ales; nobil. (Fam.) E (cam) albastru = e (cam) rau, (cam) neplacut, situatia e (cam) dificila. 2. S. n. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, situata intre verde si indigo; culoarea descrisa mai sus; albastreala, albastrime. ◊ Albastru de metilen = colorant albastru (1) intrebuintat in vopsitorie, in lucrari de biologie si in medicina. Albastru de Prusia (sau de Berlin) = ferocianura de fier folosita ca pigment albastru. – Lat. albaster (< albus).

HEMOCIANINA s.f. Substanta sanguina transportatoare de oxigen la animalele inferioare. [< fr. hemocyanine, cf. gr. haima – sange, kyanos – albastru].

CIANOZA s.f. Colorare in albastru a pielii, provocata de scaderea concentratiei oxigenului din sange. [< fr. cyanose, cf. gr. kyanos – albastru].

ACROCIANOZA s.f. (Med.) Coloratie violacee a extremitatilor membrelor, datorita unei tulburari a circulatiei sangelui. [< fr. acrocyanose, cf. gr. akron – extremitate, kyanos – albastru].

CIANOZA s. f. (Med.) Coloratie albastra-vinetie a pielii si a mucoaselor din cauza unei insuficiente oxigenari a sangelui. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanose.

ROMANOVSKI, Dmitri Leonidovici (1861-1921), medic rus. Prof. univ. la Petrograd. S-a facut cunoscut mai ales prin cercetarile sale de parazitologie si de histologie a sangelui. El a elaborat si a introdus in practica laboratorului clinic coloratia mixta cu eozina si cu albastru de metilen, care-i poarta numele si care a jucat un rol important in cunoasterea histologiei sangelui („Parazitologia si terapia malariei”, „Metodica cercetarilor clinice-microscopice”).

CIANOZA f. Coloratie albastra a pielii sau a mucoaselor, aparuta la unele boli c******e sau pulmonare, datorita insuficientei de oxigen in sange. [Sil. ci-a-] /<fr. cyanose