PIÁTRĂ, pietre, s. f. I. 1. (La sg.) Nume generic pentru orice rocă solidă, dură și casantă răspândite la suprafața sau în interiorul pământului; (și la pl.) fragment de dimensiuni și de forme diferite dintr-o astfel de rocă; p. ext. material fabricat pe cale artificială pentru a înlocui, cu diverse întrebuințări, rocă naturală. ◊ Loc. adj. De piatră = a) neclintit; încremenit; b) greu; c) nesimțitor, insensibil; p. ext. rău. ◊ Expr. A scoate (sau a aduce etc. ceva) (și) din piatră (seacă) = a face, a realiza, a obține etc. (ceva) cu orice preț, depunând toate eforturile, trecând peste toate greutățile. A pune cea dinții piatră = a începe, a iniția o acțiune, o lucrare etc. Piatră în (sau din) casă = fată nemăritată (considerată de unii ca o povară pentru familie). A sta piatră pe capul cuiva = a constitui o greutate, o povară pentru cineva. A călca în piatră seacă = a se osteni zadarnic, a nu-i merge bine în ceea ce face, a avea ghinion. A-și pune carul în pietre = a lua o hotărâre la care nu mai renunță, a rămâne ferm în hotărârea luată; p. ext. a se încăpățâna. Fuge de scapără pietrele = fuge foarte repede. E ger de crapă pietrele = este ger foarte mare. (A fi) tare (sau sănătos) ca piatra (sau de piatră) = (a fi) foarte sănătos și rezistent. A avea (sau a i se pune, a-i sta cuiva ca) o piatră pe inimă = a avea un mare necaz, a simți o mare neliniște. A (i se) lua sau a (i se) ridica (cuiva) o piatră de pe inimă (sau de pe suflet, de pe cuget) = a (se) elibera de o (mare) grijă, de o (mare) teamă; a găsi o soluție care să puna capăt unei situații dificile. A nu (mai) rămâne (sau a fi, a sta) ori a nu se (mai) ține etc. (nici) piatră de piatră (din ceva) = a nu se (mai) alege nimic (din ceva); a se distruge complet. A nu mai lăsa (nici) piatră de piatră = a distruge, a nimici; a face praf și pulbere. A număra pietrele = a umbla haimana. A arunca (cu) piatra sau (cu) pietre (în cineva) = a acuza, a învinui, a defăima (pe cineva). ♦ (La pl.) Numele unor jocuri de copii care se joacă cu pietricele. 2. (În sintagma) Epoca de piatră = prima și cea mai lungă perioadă din istoria omenirii, caracterizată prin utilizarea uneltelor de piatră (I 1). 3. (Urmat de determinări care arata felul, întrebuințarea sau modul de prelucrare) Bucată de piatră (I 1) prelucrată; obiect făcut dintr-o astfel de bucată. Piatra de moară. ◊ Piatră litografică = piatră de calcar cu structura foarte fină și densa, care servește, în litografie, la prepararea clișeelor. Piatră de talie = piatră cu forme geometrice regulate, cu toate fețele bine tăiate și cu muchii perfect drepte, care servește la executarea sau la căptușirea unei zidării. Piatră de încercare = a) rocă silicioasă foarte dura folosită (în trecut) la verificarea purității aurului și a argintului; b) fig. mijloc de verificare a capacității, a sentimentelor, a valorii cuiva; dovadă, indiciu, mărturie. Piatră de temelie (sau fundamentală) = a) piatră care intră în construcția fundației unei clădiri și care adesea este pusă cu prilejul solemnității ce marchează începutul construcției; b) fig. principiu sau element de bază, esențial. Piatră unghiulară = a) piatră așezată în colțul fundației unei clădiri; b) fig. element de bază, fundamental. Piatră de ascuțit = bucată de gresie tăiată special pentru a folosi la ascuțirea unor obiecte tăioase; cute. Piatră prețioasă (sau scumpă, nestemată) = mineral cristalizat cu aspect frumos, în culori variate, cu duritate foarte mare, de valoare deosebită, care se găsește rar în natură și se folosește de obicei la confecționarea bijuteriilor. Piatră semiprețioasă = mineral cristalizat cu aspect frumos, în culori variate, cu duritate mare, relativ puțin răspândit în natură și întrebuințat de obicei la confecționarea bijuteriilor de mai mică valoare. 4. Piesă folosită la unele jocuri de societate, confecționată din piatră (I 1) sau, p. ext., din os, din lemn etc. 5. (Pop.) Meteorit. 6. (Reg.) Greutate (de cântar sau de balanță). 7. Precipitație formală din particule de gheață, care cade atunci când în interiorul norilor de furtună există curenți ascendenți puternici; p. restr. fiecare dintre particulele de gheață care formează această precipitație; grindină. II. P. a**l. 1. Crustă de săruri minerale care se depune, cu vremea, pe pereții unui vas în care se fierbe apă sau în care se păstrează lichide. 2. Substanță calcaroasă, gălbuie sau negricioasă, care se formează uneori pe suprafața dinților neîngrijiți; tartru. 3. (Med.; de obicei cu determinări care arată organul în care se formează) Calcul; p. ext. litiază. 4. Compuse: (pop.) piatră-acră = alaun (de aluminiu și de potasiu); piatră-vânătă = sulfat de cupru hidratat; piatra-iadului = azotat de argint; piatră-de-var = carbonat de calciu; piatră-pucioasă = sulf (în formă de bucăți). – Lat. petra.

ȘEVRÉTĂ, șevrete, s. f. Piele de ovine tăbăcită cu săruri minerale, caracterizată prin finețe, moliciune, elasticitate, netezime și prin rezistență relativ redusă, servind la confecționarea fețelor de încălțăminte pentru femei și copii. – Din fr. chevrette, germ. Chevrette.

ȘROT, șroturi, s. n. Primul produs obținut în cursul măcinării grâului. ♦ Material furajer provenit din resturile de semințe rămase după extragerea uleiului, cu conținut bogat în proteine și săruri minerale. – Din germ. Schrot.

FURÁJ, furaje, s. n. Produs de origine vegetală, animală sau minerală, folosit pentru hrana vitelor; nutreț, masă verde. ◊ Furaje combinate – nutrețuri complexe obținute pe cale industrială, prin amestecarea diferitelor leguminoase, concentrate, reziduuri industriale, săruri minerale etc., prezentate sub formă de uruială și de granule. – Din fr. fourrage.

TERMOMINERÁL, -Ă, termominerali, -e, adj. (Despre izvoare, apă) Termal și cu săruri minerale. – Termo- + mineral.

SĂRĂTÚRĂ, sărături, s. f. 1. Faptul de a fi sărat; sare conținută de ceva. 2. Teren bogat în săruri minerale solubile, cu fertilitate scăzută; p. ext. pășune care se întinde pe un astfel de loc. 3. Mâncare preparată cu (prea multă) sare; aliment conservat cu sare. – Săra + suf. -ătură sau lat. salatura.

SÉVĂ, (rar) seve, s. f. Suc nutritiv încărcat cu săruri minerale, care circulă în vasele plantelor și le hrănește. ♦ Fig. Izvor de energie; putere, vigoare, vlagă. – Din fr. sève.

CÁLCUL² ~i m. Concrețiune formată în unele organe interne ale omului ca urmare a depunerii de săruri minerale conținute în organism; piatră. ~ renal. /<lat. calculus, fr. calcul

SÉVĂ ~e f. 1) Lichid nutritiv care conține săruri minerale absorbite din sol și care circulă prin vasele plantelor. 2) fig. Sursă de energie fizică sau morală. [G.-D. sevei] /<fr. séve

SOLONÉȚ ~e n. Sol cu un conținut sporit de săruri minerale și neprielnic agriculturii. /<rus., ucr. soloneț

DURITÁTE s.f. 1. Calitatea unui lucru de a fi dur. ♦ Calitate a radiațiilor ionizante de a fi penetrante. 2. Calitatea unei ape de a conține săruri minerale în mare proporție. 3. (Fig.) Asprime, severitate. [Cf. fr. durete, lat. duritas].

ALFALFA s.n. Semințe încolțite de lucernă (Medicago sativa), utilizate ca ingredient în salate, umpluturi etc., ca aport de vitamine și săruri minerale.

GERMEN, germeni, s.m. (În special la pl.) Produse naturiste obținute prin germinarea unor semințe comestibile, netratate chimic, în condiții stricte de igienă, comercializate în stadiul de semințe încolțite având rădăcini și lăstari abia mijiți, fără frunze verzi (în ambalaje speciale) sau ca lăstari înverziți (în vasul în care au fost însămânțați); ca germeni se produc mai ales leguminoase: boabe de soia, de năut, de fasole mung, dar și linte sau mazăre, iar ca lăstari verzi: culturi de creson asociat cu muștar, de schinduf, de alfalfa (lucernă) și de diferite cereale, precum mei, orz, ovăz, alac; se consumă crude, în salate sau ca garnitură la diverse preparate, fiind bogate în vitamine, săruri minerale și enzime. – Din fr. germes

MINERALIZÁȚIE s.f. Mineralizare. ♦ Fosilizare. ♦ Descompunerea treptată a humusului în apă, bioxid de carbon și săruri minerale simple. [Gen. -iei. / cf. fr. minéralisation, rus. mineralizațiia].

SÉVĂ s.f. Lichid nutritiv bogat în săruri minerale, care circulă prin vasele plantelor. ♦ (Fig.) Hrană, izvor de energie. [< fr. sève].

ACVACULTÚRĂ s. f. 1. creștere a animalelor și a plantelor acvatice: acvicultură, maricultură. 2. cultură, fără pământ, într-o soluție de săruri minerale. (< fr. aquaculture)

CRISTALURÍE s. f. apariția cristalelor de săruri minerale în u***ă. (< fr. cristallurie)

LOESS LöS/ s. n. rocă argiloasă din particule fine, gălbui, foarte bogată în săruri minerale. (< fr. loess, germ. Loess)

SÉVĂ s. f. 1. lichid nutritiv, bogat în săruri minerale, care circulă prin vasele plantelor. 2. (fig.) izvor de energie; vigoare. (< fr. sève)

TERMOMINERÁL, -Ă adj. (despre ape termale) cu săruri minerale. (< termo- + mineral)

IZVOR (‹sl.) s. n. 1. Loc de ivire la suprafața pământului a apei dintr-un strat acvifer sau a surplusului de apă dintr-un teren mlăștinos sau turbos, constituind de multe ori obârșia unui curs de apă; i. este considerat uneori și locul prin care se produce deversarea unui lac. După durata curgerii, se deosebesc: i. permanente, periodice și intermediare. În funcție de temperatura apei, există: i. reci (cu temperaturi sub 20ºC) și i. termale (cu temperaturi mai mari de 20ºC). După compoziția chimică, se deosebesc: i. ordinare (cu conținut până la 0,1% săruri minerale), i. minerale (care conțin între 0,1 și 5% săruri minerale) și i. radioactive. După particularitățile hidrogeologice sunt: i. descendente (apariția la suprafață a apelor subterane care circulă în stratul acvifer conform gravitației) și i. ascendente (apariția la suprafață a apelor din stratul acvifer sub influența presiunii hidrostatice). ◊ I. carstic = ivirea la suprafața pământului a apei acumulate în fisurile și în golurile din calcare. 2. (FIZ.) Sursă de lumină, de căldură etc. 3. Fig. Sursă, cauză, obârșie, origine. 4. Fig. Document (științific, istoric); izvod, informație. ◊ I. bibliografic = publicație, lucrare sau document scris, folosit la studierea unei probleme sau la întocmirea unei lucrări științifice. 5. Izvoarele dreptului = forme de exprimare a dreptului: legea, decretul, Constituția, Codul de procedură penală, Codul de procedură civilă.

PLÁSMĂ (‹ fr. {i}; {s} gr. plasma „obiect modelat”) s. f. 1. Parte lichidă a sângelui (p. sangvină) sau a limfei (p. limfatică) formată din 20% apă, 7% săruri minerale, protide, lipide, glucide, anticorpi etc. La om, p. constituie 55% din volumul sangvin. P. poate fi folosită în scopuri terapeutice pentru înlocuirea pierderilor sangvine sau lichide. 2. (FIZ.) Substanță aflată într-o stare de agregare asemănătoare celei gazoase, puternic (sau complet) izolată, alcătuită în majoritate (sau în totalitate) din purtători de sarcină practic liberi (electroni, ioni negativi și ioni pozitivi). Posedă o bună conductibilitate electrică, are o temperatură ridicată și emite radiații electromagnetice, îndeosebi în lumină (ex. flacăra, coloana luminoasă a tuturor tipurilor de descărcări electrice, substanța Soarelui și a celorlalte stele etc.). Cea mai mare parte din substanțele Universului (stelele, nebuloasele galactice, mediul interstelar) se află în stare de p. În apropierea Pământului există p. sub formă de vânt solar, de magnetosferă și ionosferă. P. este considerată cea de-a patra stare de agregare; ea poate fi utilizată pentru tăierea materialelor greu fuzibile, la construirea generatoarelor magnetohidrodinamice, pentru realizarea reacției termonucleare de fuziune etc. Termenul de p. a fost introdus în 1930 de I. Langmuir și L. Tonks. ◊ Fizica plasmei v. fizică. 3. Ansamblul electronilor de conducție, mobili într-un metal, împreună cu atomii și ionii din nodurile rețelei cristaline a metalului și care execută numai v******i locale.

ALBÚRN, alburnuri, s. n. Totalitatea straturilor tinere situate între scoarța și inima trunchiului unui copac, prin care trec apa și sărurile minerale; albeț, albuleț. – Din it. alburno, lat. alburnum.

A SE DEMINERALIZÁ se ~eáză intranz. (despre substanțe organice) A pierde sărurile minerale proprii. /<fr. déminéraliser

DEZOSIFICÁȚIE s.f. (Med.) Îndepărtare sau lipsă a sărurilor minerale din oase. [Cf. fr. désossification].

CONDIMENT, condimente, s.n. Substanță de natură minerală (sare) sau vegetală (frunze, semințe, rădăcini, fructe întregi sau măcinate) sau un preparat din acestea (oțet, ulei, esență, extract, pastă, sos etc.), sau obținută prin sinteză (aromă, esență), care, adăugată unor produse alimentare sau preparate culinare, le conferă un gust sau o aromă specifice, contribuie la conservarea acestora, precum și la stimularea apetitului și a digestiei.

RECALCIFICÁRE s.f. Depunerea sărurilor minerale în organism după o decalcificare osoasă; remineralizare. [După fr. recalcification].

DEMINERALIZÁ vb. I. tr. A elimina sărurile minerale dintr-o substanță organică. ♦ refl. (Despre substanțe organice) A pierde sărurile minerale proprii. [Cf. fr. déminéraliser].

DEMINERALIZÁ vb. I. tr. a elimina sărurile minerale dintr-o substanță organică. II. refl. (despre substanțe organice) a pierde sărurile minerale proprii. (< fr. déminéraliser)

DEZOSIFICÁȚIE s. f. îndepărtare, lipsă a sărurilor minerale din oase. (< fr. désossification)

MINERALIZÁȚIE, mineralizații, s. f. 1. Cantitate de substanțe minerale, de săruri etc. dizolvate într-o apă subterană. 2. Acumulare de substanțe minerale care se poate realiza, fie prin depuneri din soluții în crăpăturile, golurile și porii rocilor, fie prin înlocuirea chimică parțială sau totală a rocilor; mineralizare (2). – Din fr. minéralisation.

sárea-pisícii (mineral.) s. f.

LÍTIU s.n. Metal alcalin alb-argintiu, moale și foarte ușor, care se găsește numai în sărurile unor ape minerale, în tutun sau în sfeclă. [Pron. -tiu. / < fr. lithium].

MINERÁL, -Ă, minerali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Corp solid, cu o anumită compoziție chimică, care se găsește în natură în stare cristalină sau amorfă, în componența rocilor și a minereurilor. 2. Adj. Care conține minerale (1), care ține de minerale, privitor la minerale, de natura mineralelor. ◊ Apă minerală sau ape (ori izvoare) minerale = apă care conține în soluție săruri, gaze sau substanțe radioactive și care îi conferă proprietăți terapeutice; p. ext. loc, stațiune etc. unde se găsesc asemenea ape; tratament făcut cu astfel de ape. Ulei mineral = ulei obținut prin distilarea țițeiului. – Din fr. minéral, lat. mineralis.

MINERÁL, -Ă adj. Care conține minerale, referitor la minerale. ◊ Apă minerală = apă în a cărei soluție se află săruri, substanțe radioactive, gaze. [Cf. fr. minéral, lat. mineralis].

BĂLȚĂTEȘTI, com. în jud. Neamț; 6.826 loc. (1991). Localit. balneoclimaterică permanentă, cu ape minerale clorosodice, sulfatate, iodurate și bromurate descoperite în 1810, dar valorificate la sfîrșitul sec. 19. Stațiunea este indicată pentru tratarea afecțiunilor reumatismale, ginecologice, neurologice, dermatologice etc. sarea de B., extrasă din apa minerală, este comercializată în scopul folosirii pentru băi.

MINERÁL, -Ă I. adj. 1. referitor la minerale, care conține minerale. ♦ apă ~ă = apă în a cărei soluție se află săruri, substanțe radioactive, gaze. 2. de piatră. II. s.n. corp solid, care se află în natură cristalizat, sau amorf (în interiorul, sau la suprafața pământului). (< rus. mineral, fr. minéral, lat. mineralis)

SLÁTINĂ ~e f. 1) Izvor de apă (minerală) sărată. 2) Teren mlăștinos și sărat. 3) Soluție de apă cu multă sare de bucătărie cu întrebuințări în conservarea alimentelor; saramură. /<sl. slatina

SILICÁT, silicați, s. m. sare a acidului silicic, care intră în compoziția unui mare număr de minerale și care se folosește în metalurgie, la fabricarea produselor refractare, a sticlei și a a materialelor de construcții. – Din fr. silicate

CELESTÍNĂ f. mineral natural semitransparent sau ușor colorat, întrebuințat ca materie primă la prepararea sărurilor de stronțiu și în industria farmaceutică. /<fr. célestine

SILICÁT ~ți m. sare a acidului silicilic care intră în compoziția unui număr mare de minerale și este întrebuințată ca materie primă (în metalurgie, în industria ceramicii, cimentului, betonului, sticlei etc.). /<fr. silicate

CONCREȚIÚNE s. f. depunere care se formează în rocile sedimentare prin concentrarea substanțelor minerale din soluții apoase în jurul unui corp străin; sinter. ◊ formațiune din precipitări de săruri în țesuturi sau organe cavitare. (< fr. concretion, lat. concretio)

DEmineralIZÁRE, demineralizări, s. f. Eliminare a componenților minerali dintr-o substanță de natură organică. ♦ Sărăcire a organismului, mai ales a articulațiilor, de sărurile anorganice proprii. – V. demineraliza.

KAINÍT n. sare compusă din sulfat de magneziu și clorură hidratată de potasiu, folosită la fabricarea îngrășămintelor minerale. /< fr. kaïnite

CONCREȚIÚNE s.f. Concreționare. ♦ Depunere care se formează în rocile sedimentare prin concentrarea substanțelor minerale din soluții apoase în jurul unui corp străin; sinter. ♦ Formațiune constând din precipitări de săruri în țesuturi sau organe cavitare. [Pron. -ți-u-. / < fr. concrétion].

HALÍT s.n. (Geol.) mineral compus din clorură de sodiu, care formează depozite sedimentare groase împreună cu șisturile argiloase; sare gemă. [< germ. Halit, cf. gr. hals – sare].

LÍTIU (‹ fr. {i}; {s} lat. lithium, gr. lithos „piatră”) s. n. Element chimic alb-argintiu (Li; nr. at. 3, m. at. 6,94; p. t. 179ºC; p. f. 1.340ºC), foarte ușor (gr. sp. 0,53), din grupa metalelor alcaline. Este monovalent în combinații și foarte activ din punct de vedere chimic. La temperaturi obișnuite se oxidează, intră în reacție cu azotul dând nitrura de l. Izotopul ⁶Li este unica sursă industrială de producere a tritiului. Se întrebuințează la dezoxidarea, alierea și modificarea aliajelor, ca agent termic la reactoarele nucleare și, sub formă de săruri, în medicină; compușii lui se folosesc la fabricarea sticlei speciale, a ceramicii termostabile etc. Se găsește în minerale ca lepidolit, spodumen ș.a. A fost descoperit de chimistul suedez J.A. Arfvedson în 1817. În 1818, Sir H. Davy a izolat metalul prin electroliză.

SALPÉTRU n. sare a acidului azotic folosită, mai ales, ca îngrășământ agricol. ◊ ~ de Chile azotat natural de sodiu, întrebuințat ca îngrășământ mineral. /< germ. Salpeter, fr. salpêtre

BAZNA, com. în jud. Sibiu; 4.256 loc. (1991). Expl. de gaze naturale. Panificație. Localit. balneoclimaterică cu ape minerale clorosodice, iodurate, sulfatate și bromurate, indicate în tratarea afecțiunilor reumatismale, neurologice periferice, posttraumatice, ginecologice, endocrine etc. Întrepr. de ambalare a sărurilor de B., difuzate prin rețeaua farmaceutică. Biserică fortificată (sec. 15-16, cu modificări).

OCNA ȘUGATAG, com. în jud. Maramureș, situată în depr. Maramureș; 4.196 loc. (2003). Nod rutier. Zăcăminte de sare și gips. Prelucr. pieilor (Sat-Șugatag) și a lânii (Hoteni). Stație meteorologică (din 1858). Satul O.Ș., menționat documentar în 1355, are statul de stațiune balneoclimaterică de interes local, cu ape minerale clorurate, de mare concentrație (119,5 g/l), calcice, cantonate în lacuri instalate în ocne prăbușite. Stațiunea este indicat în tratarea afecțiunilor reumatismale, posttraumatice, neurologice periferice, ginecologice și vasculare. Complex sanatorial. Biserici de lemn cu hramurile Cuvioasa Parascheva (1642, cu decor sculptat și pereții pictați) și Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (1657), în satele Sat-Șugatag și Hoteni. Porți monumentale din lemn, cu sculpturi executate în stil maramureșean. Rezervație forestieră (Pădurea Crăiască, 44 ha) cuprinzând o veche plantație de larice cu arbori monumentali și pădure naturală de stejar. În satul Berb, rezervația Lacul (Tăul) Morărenilor (20 ha).

COJOCNA, com. în jud. Cluj; 4.988 loc. (1991). Stațiune balneo-climaterică cu ape minerale clorurate, sodice, de mare concentrație, extrase din lacurile saline locale, indicate în tratamentul afecțiunilor reumatismale, ginecologice, endocrine etc. Stație de c. f. În ev. med. important centru de exploatare a sării.

MAGNÉZIU (‹ fr. {i}) s. n. Element chimic din grupa a doua a sistemului periodic (Mg.; nr. at. 12, m. at. 24,305, gr. sp. 1,74, p. t. 650ºC, p. f. 1.100ºC), metal alb-argintiu, maleabil și ductil, foarte ușor și rezistent, care, sub formă strujitură sau praf, arde în aer, degajând o lumină albă orbitoare. Se găsește în natură sub formă de săruri. În toate combinațiile sale este bivalent. Constituent important al plantelor; este prezent în organismul animal în diverse țesuturi, în plasmă, în lichidul extracelular, având rol în echilibrul osmotic; intervine, de asemenea, în metabolismul muscular. Carența sa în organism duce la hiperexcitabilitate musculară; prezența în exces provoacă depresiuni ale sistemului nervos central. Folosit la fabricarea aliajelor ușoare, utilizate în constr. aeronautice (rachete), la dezoxidarea și desulfurarea unor metale, la fabricarea proiectilelor luminoase și incendiare etc. minerale: magnezit, dolomit, carnalit. A fost obținut prin electroliză pentru prima oară de Sir Humphry Davy (1808).