DIPLOMAT², -A I. s. m. f. reprezentant oficial al unui stat in relatiile cu statele straine. II. adj. 1. care stie sa profite de anumite situatii pentru a-si realiza scopul. ◊ (fam.; peior.) abil, dibaci, siret, viclean. 2. (despre serviete, valize) de tipul celor purtate, la origine, de diplomati. III. s. n. prajitura alcatuita din puding si garnisita cu frisca si fructe. (< fr. diplomate)

oficialITATE, (1) oficialitati, s. f. 1. Persoana oficiala; (la pl.) autoritatile dintr-o tara, dintr-un oras; reprezentantii oficiali ai autoritatii. 2. (Jur.; in sintagma) Principiul oficialitatii = principiu de baza al dreptului procesual penal, potrivit caruia procurorul si organele de urmarire penala, precum si instantele penale pot sa savarseasca din oficiu orice act care intra in competenta lor. 3. Caracter oficial, calitate, tinuta, atitudine oficiala. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. officialite.

DIPLOMAT², -A, diplomati, -te, subst., adj. I. 1. S. m. si f. Persoana oficiala care are misiunea de a intretine relatii cu reprezentantii oficiali ai altor state sau de a trata in numele statului sau. 2. S. m. si f. Persoana care stie cum sa trateze o afacere, cum sa se comporte intr-o situatie (pentru a-si atinge scopurile). 3. Adj. Care este abil, subtil, siret in relatiile sociale; care arata, tradeaza abilitate, subtilitate, siretenie; diplomatie². II. S. n. Prajitura preparata dintr-o crema aromata cu rom peste care se adauga frisca si fructe zaharisite. – Din fr. diplomate.

AGENT ~ti m. 1) reprezentant oficial al unui stat, al unei organizatii sau institutii care are anumite insarcinari. ◊ ~ diplomatic persoana trimisa de un stat cu misiunea de a-l reprezenta in relatiile politice cu alt stat. 2) Persoana care face spionaj; spion. 3) Factor activ care da nastere unei actiuni. ~ chimic. ~ fizic. 4) lingv.: Nume de ~ numele care indica autorul actiunii unui verb. /<fr. agent, lat. agens, ~ntis

OFICIALITATE ~ati f. 1) Caracter oficial; atitudine oficiala. 2) Persoana oficiala. 3) mai ales la pl. reprezentant oficial al autoritatilor de stat. [Sil. -ci-a-] /<fr. officialite

AGENT, agenti, s. m. 1. reprezentant (oficial) al unei institutii, al unei organizatii etc., care indeplineste anumite insarcinari. 2. Factor activ, eficient, care provoaca diferite fenomene fizice, chimice etc. Agenti atmosferici. 3. (In expr.) Nume de agent = substantiv sau adjectiv care indica pe autorul actiunii unui verb. [Var.: (inv.) aghent s. m.] – Fr. agent (lat. lit. agens, -ntis).

TRIMIS², trimisi, s. m. Persoana careia i s-a incredintat o misiune oficiala; delegat, mesager. ♦ reprezentant diplomatic al unei tari, inferior in rang ambasadorului. ♦ Fig. Apostol, misionar. – V. trimite.

DIALOG, dialoguri, s. n. 1. Convorbire intre doua persoane. ♦ (P. spec.) Convorbire (cu caracter oficial) care are loc intre reprezentantii a doua parti, a doua tari etc. ♦ (P. spec.) Forma de convorbire intre doua personaje, in care sunt scrise de obicei operele dramatice; pasaj dintr-o opera literara in care se reda convorbirea dintre doua personaje. ◊ Linie de dialog = semn ortografic de punctuatie care indica inceputul vorbirii fiecarui participant la o convorbire. 2. Opera literara scrisa sub forma de dialog. [Pr.: -di-a-] – Din fr. dialogue, lat. dialogus.

SOL³ ~i m. 1) inv. reprezentant insarcinat sa duca tratative oficiale in numele unei tari sau al unui suveran; trimis; delegat. 2) Persoana care transmite un mesaj; mesager. /<sl. sulu

DRESA, dresez, vb. I. Tranz. I. A invata, a obisnui, a deprinde un animal sa faca, la porunca, anumite miscari sau sa indeplineasca anumite actiuni. ♦ Fig. (Peior.) A invata, a deprinde o persoana sa se comporte intr-un anumit fel, stabilit de mai inainte de altii. II. (Despre organe de stat sau reprezentanti ai acestor organe) A redacta, a incheia un act (oficial). – Din fr. dresser.

OASPETE, oaspeti, s. m. 1. Persoana care viziteaza pe cineva in casa acestuia; cel caruia i se ofera ospitalitate; musafir, invitat. ♦ Persoana (oficiala) care viziteaza o tara, o institutie sau asista (ca invitat, ca reprezentant) la o solemnitate, la un spectacol etc. 2. (Reg.) Nuntas. [Var.: oaspe, oaspat s. m.] – Lat. hospes, -itis.

PROCUROR ~i m. 1) Persoana oficiala care supravegheaza respectarea stricta a legilor. 2) Acuzator public intr-un proces; reprezentant al procuraturii la judecata. /<fr. procureur

ORTOGRAFIE (‹ lat.; ngr.; {s} orto- + graphe „scriere”) s. f. (LINGV.) Ansamblu de scrierea corecta a cuvintelor unei limbi; aplicarea practica a acestor reguli. Exista doua tipuri principale de o.: fonetica, atunci cand scrierea reda pronuntarea limbii literare, si etimologica, atunci cand scrierea reflecta aspectul mai vechi al cuvintelor, mult depasit de pronuntare (de ex. in limbile franceza si engleza). Ortografia limbii romane este in general fonetica; incepand din 1860, cand s-a introdus scrierea oficiala cu litere latine, au existat numeroase sisteme ortografice, care oglindesc disputele reprezentantii curentului fonetic si al celui etimologic. Actuala o. se bazeaza, in cea mai mare parte, pe principiul fonetic sau fonematic, a carui aplicare este limitata uneori de principiile gramaticale sau de principiul etimologic, care impune exceptii in scrierea unor cuvinte vechi si a unor neologisme. ♦ Modul in care cineva scrie cuvintele.

PRESA¹ f. 1) Ansamblu de publicatii periodice si cotidiene; literatura publicata (gazete, reviste, carti). ◊ Conferinta de ~ consfatuire a reprezentantilor mijloacelor de informare in masa pentru discutarea unor probleme actuale; b) intalnire a unor persoane oficiale cu jurnalistii pentru convorbiri si raspunsuri la intrebarile acestora. A avea ~ buna (sau ~ proasta) a se bucura de o apreciere buna (sau rea). 2) Activitate editoriala. 3) Corp al ziaristilor. [G.-D. presei] /<fr. presse

PRERAFAELITISM (PRERAFAELISM) (< engl., fr.) s. n. 1. Curent artistic aparut in Marea Britanie in jurul anului 1849, sub influenta teoriilor estetice ale lui J. Ruskin (in literatura) si ale lui D. G. Rossetti (in arta) si ca o reactie impotriva caracterului conventional al artei victoriene si a lipsei de ideal din epoca industrializarii. Considerand ca apogeul picturii l-a constituit perioada inaintasilor lui Rafael, p. milita pentru o intoarcere la puritatea artei acestora. Influenta manierista a desenului spiritualizat si a coloritului delicat se asociaza unui misticism estetizant. reprezentanti: W. H. Hunt, J. E. Millais, T. Woolner, F. G. Stephens, J. Collinson, Christina Rossetti, E. Burne-Jones, G. Frederic Watts. Organul oficial al p. a fost revista „The Germ”. 2. Curent estetizant in literatura sec. 19, care condamna poezia decadenta si admitea literatura inaintasilor.

TURNEU, turnee, s. n. Deplasare pe care o face un artist sau un ansamblu artistic in mai multe localitati (sau tari), spre a da o serie de reprezentantii; deplasare pe care o face un sportiv sau o echipa sportiva in diverse localitati (sau tari), pentru a sustine o serie de meciuri, de intalniri. ♦ Calatorie oficiala pe care o face o personalitate (politica) in diverse localitati (sau tari), dupa un program dinainte stabilit. – Din fr. tournee.

A INCHEIA² inchei tranz. 1) (adunari, cuvantari, texte etc.) A duce pana la capat; a sfarsi; a termina; a ispravi. ~ discutia. 2) (coloane, randuri etc.) A intregi formand partea de la urma. 3) (acorduri, tratate, conventii etc.) A adopta prin semnaturile reprezentantilor; a consimti sa respecte printr-o intelegere reciproca; a contracta. Partile au ~t conventia. ◊ ~ un proces-verbal a fixa un fapt de natura juridica intr-un act oficial. 4) A face sa se incheie. /<lat. inclavare

INTERNATIONAL, -A, internationali, -e, adj. Care are loc intre mai multe natiuni, care angajeaza sau priveste mai multe tari, privitor la raporturile dintre natiuni. La care participa reprezentantii mai multor state; care are o importanta ce depaseste granitele unei singure tari. ◊ Limba internationala = limba nationala cu larga circulatie in afara granitelor unei natiuni si folosita in mod oficial, mai ales in relatiile diplomatice. Drept international = totalitatea normelor de drept care reglementeaza raporturile dintre state. ♦ (Substantivat) Sportiv care reprezinta tara sa intr-o competitie internationala. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. international.

DIPLOMATIC, -A I. adj. 1. referitor la diplomatie, de diplomat. ♦ corp ~ = totalitatea ambasadorilor, ministrilor si reprezentantilor straini care se afla in capitala unui stat. 2. abil, calculat. II. s. f. 1. disciplina a istoriei care se ocupa cu cercetarea vechilor diplome, a cartilor si a altor documente oficiale. 2. diplomatie (1). (< fr. diplomatique, lat. diplomaticus, /II, 2/ germ. Diplomatik)