SOCIALMENTE adv. Din punct de vedere social, sub raport social. [Pr.: -ci-al-] – Din fr. socialement, it. socialmente.

AVEA, am, vb. II. Tranz. I. 1. A stapani, a poseda. Am auzit ca ai o furca de aur (CREANGA). ◊ Expr. (Fam.) Ce-am avut si ce-am pierdut = n-am ce pierde; putin imi pasa. ◊ Fig. (Complementul este un abstract) Avea o parere proasta despre el (CAMIL PETRESCU). ◊ (In locutiuni verbale) A avea asemanare = a se asemana. A avea (de) bucurie = a se bucura. A avea o dorinta = a dori. A avea nadejde = a nadajdui. ◊ (Complementul indica un raport social) A avea un sef energic. ♦ A fi autorul a... Alecsandri are multe piese de teatru. ♦ A primi, a capata. Cine-o zice „Nitu vine” Are-un galben de la mine (TEODORESCU). 2. A dispune de ceva; a se bucura de ceva. Nu-i chip oare... sa am un ceas tihnit? (SADOVEANU). ◊ Expr. A avea un post (sau o slujba etc.) = a detine un post. A avea o meserie (sau o profesiune etc.) = a cunoaste (si a practica) o meserie (sau o profesiune etc.). ♦ A se folosi de serviciile cuiva sau de ceva. Are un doctor bun. 3. A fi compus din..., alcatuit din... Blocul are doua corpuri. ♦ A fi inzestrat sau prevazut cu ceva. Sapca are cozoroc. A avea talent. ♦ A contine, a cuprinde. Cartea are ilustratii. 4. A tine, a purta. In bratul drept Avea flori albe (COSBUC). ◊ Expr. A avea pe cineva la mana = a avea pe cineva in puterea sa (stiind despre el lucruri compromitatoare). A avea (de-)a face cu cineva (sau cu ceva) = a fi in legatura, in relatii cu cineva (sau cu ceva). A avea drag pe cineva sau (refl.) a se avea drag cu cineva = a (se) iubi. (Refl.) A se avea bine cu cineva = a fi prieten cu cineva; a fi in relatii de dragoste cu cineva. A se avea rau cu cineva = a fi certat cu cineva; a se dusmani. ♦ A fi imbracat cu... Avea palton de blana. 5. A fi de o anumita dimensiune, greutate, varsta etc. ◊ Expr. A nu (mai) avea margini = a intrece orice masura. 6. A fi cuprins de o senzatie sau de un sentiment. ◊ Expr. Ce ai? = ce (necaz sau durere) ti s-a intamplat? N-are nimic ! = a) nu i s-a intamplat nici un rau; b) n-are nici o importanta. A avea ceva cu cineva = a purta necaz cuiva, a nu putea suferi pe cineva. ♦ A suferi (de o boala}. 7. A-i trece ceva prin minte, a fi preocupat de... A avea o idee. II. 1. (Urmat de un verb la infinitiv, conjunctiv sau supin) a) A trebui sa... Sa stii de la mine ce ai sa faci cand vei ajunge acolo! (CREANGA). b) (In forma negativa) A fi destul sa... N-au avut decat cu ochiul ori cu mana semn a face, Si apusul isi impinse toate neamurile-ncoace (EMINESCU). ◊ Expr. (Eliptic) N-ai decat! = fa cum vrei! treaba ta!; incearca! c) (In forma negativa) A nu putea sa... N-am a ma plange de nimic (ISPIRESCU). d) (Rar) A fi in drept; a i se cuveni. Sa faci tocmeala... sa ai a lua din casa lui ce-i vrea tu (CREANGA). 2. (Urmat de un verb la infinitiv sau conjunctiv) A sti (cum..., cand..., unde..., cine..., ce...), a gasi. Ea-i raspunde: n-am ce face (ALECSANDRI). ♦ Unipers. A fi, a se gasi cineva (sa faca ceva). N-are cine sa ma hraneasca (ISPIRESCU). III. (Cu valoare de verb auxiliar) 1. (Serveste la formarea perfectului compus) Bine ati venit sanatosi! (ISPIRESCU). 2. (Serveste la formarea modului optativ-conditional) Daca m-ati fi anuntat, as fi putut merge. 3. (Serveste, urmat de conjunctiv, la formarea unui viitor popular si familiar) In van aveti sa ma chemati (SADOVEANU). 4. (In constructii perifrastice) A urma sa..., a fi pe punctul de a... Aici avea sa se ridice o fabrica. [Prez. ind. am, ai, are, avem, aveti, au, (III 1) am, ai, a, am, ati, au, (III 2) as, ai, ar, am, ati, ar, prez. conj. pers. 2 sg. ai si (reg.) aibi, pers. 3 aiba] – Lat. habere.

INSTITUTIE, institutii, s. f. 1. Organ sau organizatie (de stat) care desfasoara activitati cu caracter social, cultural, administrativ etc. 2. Forma de organizare a raporturilor sociale, potrivit normelor juridice stabilite pe domenii de activitate; institut (3). Institutia casatoriei. 3. Organizatie care desfasoara o activitate de interes international. [Var.: institutiune s. f.] – Din fr. institution, lat. institutio, -onis.

VASALITATE s. f. 1. (In evul mediu, in apusul Europei) Ansamblul raporturilor sociale stabilite intre membrii societatii, pe baza acordarii de catre seniori vasalilor a unor feude, din care decurgeau obligatii reciproce; calitatea de vasal. 2. Situatie de dependenta politica a unei tari fata de alta, cu pastrarea autonomiei. – Din fr. vassalite.

VASALITATE f. 1) (in evul mediu) Ansamblu de raporturi sociale stabilite intre membrii clasei dominante, bazate pe acor-darea unor feude vasalilor de catre seniori. 2) Situatie de dependenta politica a unei tari fata de alta tara cu pastrarea autonomiei. [G.-D. vasalitatii] /<fr. vassalite

FETISISM s.n. Forma timpurie a religiei in comuna primitiva, constand in adorarea fetisurilor, ca divinitati. ♦ (Fig.) Adoratie oarba, nemotivata fata de un principiu, de o conceptie etc. ◊ (Ec.) Fetisismul marfii = reprezentare denaturata, falsa pe care oamenii si-o formeaza despre marfuri in conditiile relatiilor bazate pe proprietatea privata, atribuindu-le insusiri care in realitate provin din raporturile sociale dintre oameni. [< fr. fetichisme].

INSTITUTIE s.f. 1. Forma de organizare a unor raporturi sociale – politice, juridice etc. – parte a suprastructurii. 2. Organ, unitate cu caracter politic, economic, administrativ etc. care cuprinde o anumita activitate, care imbratiseaza un anumit domeniu etc. ♦ Asezamant. [Gen. -iei, var. institutiune s.f. / cf. fr. institution, lat. institutio].

REVOLUTIE s.f. I. 1. Schimbare brusca, prin salt, a unui fenomen, care trece de la o stare calitativa veche la o stare calitativa noua, superioara. 2. Transformare radicala in raporturile social-economice si politice ale unei societati si care consta in trecerea puterii politice din mainile vechii clase dominante, in mainile unei clase noi, precum si in sfaramarea vechilor relatii de productie si instaurarea unor relatii de productie noi, corespunzatoare nivelului de dezvoltare a fortelor de productie. 3. (Fig.) Schimbare profunda, radicala, intr-un anumit domeniu; transformare brusca si totala. ♦ (In ideologia marxista) Revolutie culturala = parte componenta a revolutiei socialiste, cuprinzand schimbarile pe care aceasta le aduce in planul moral-spiritual. II. 1. Miscare periodica a unui corp ceresc; timpul in care un corp ceresc parcurge intreaga sa orbita. 2. (Geom.) Miscare de rotatie a unui corp in jurul unei drepte fixe. 3. Schimbare geologica a scoartei terestre. 4. (Fiz.) Miscare a unui corp care parcurge o curba fixa. ♦ Miscare de rotatie completa a unei roti in jurul osiei sale. [Gen. -iei. / cf. fr. revolution, lat. revolutio].

BALZACIANISM s. n. ceea ce este specific operei balzaciene, care configureaza un vast si viguros tablou al societatii franceze sub Restauratie, sesizand raporturile social-economice existente in cadrul capitalismului premonopolist. ◊ imitatie a operei lui. (< balzacian + -ism)

FETISISM s. n. 1. forma timpurie a religiei in comuna primitiva, adorarea fetisurilor. 2. reprezentare denaturata a unor raporturi sociale, transformarea inconstienta a acestora in raporturi intre lucruri, carora li se atribuie insusiri (supra)naturale inerente. 3. (fig.) adoratie oarba, nemotivata. 4. p*********e s*****a (la barbati), constand in a privi si colectiona obiecte ale persoanei iubite. (< fr. fetichisme)

INSTITUTIE s. f. 1. forma de organizare a unor raporturi sociale, parte a suprastructurii. 2. organ, unitate cu caracter politic, economic, administrativ etc. care desfasoara o anumita activitate. ◊ asezamant. (< fr. institution, lat. institutio)

REIFICARE s. f. (fil.) 1. actiunea de a reifica. 2. tendinta de a da oricarui lucru dinamic, de miscare un caracter static. 3. intelegerea gresita a raporturilor sociale ca raporturi dintre lucruri, obiectuale, autonomizate. (< reifica)

VALOARE s. f. 1. insusire a unor obiecte, fenomene, fapte, idei de a corespunde trebuintelor sociale si idealurilor generate de acestea; suma calitatilor care dau pret unui obiect, unei fiinte, unui fenomen etc.; insemnatate, pret, merit. ♦ judecata de ~ = judecata care enunta o apreciere; a pune in ~ = a demonstra calitatile esentiale ale unei fiinte, ale unui lucru etc.; a valorifica. ◊ (concr.) ceea ce este important, valoros; om care intruneste calitati deosebite. 2. eficiacitate, putere. 3. atribut al produselor-marfa, respectiv al bunurilor care sunt produs al muncii, satisfac o anumita trebuinta sau sunt destinate schimbului, reprezentand munca sociala necesara pentru producerea lor. ◊ (ec.) a marfii = munca materializata in marfa, exprimand raporturi sociale intre oameni. 4. marime in bani reprezentand echivalentul pretului unei marfi, al unui cec, al unei actiuni etc. ◊ inscris (cec, cambie, obligatiune) reprezentand un drept in bani. ◊ rentabilitate, productivitate. 5. marime matematica asociata unei marimi fizice, dupa un anumit procedeu, care permite compararea marimii cu altele de aceeasi natura. 6. durata unei note muzicale sau a unei pauze. 7. sens sau nuanta de sens a unui cuvant. 8. (pict.) intensitate a unei culori. (< fr. valeur, lat. valor)

BALZAC, Honore de (1799-1850), romancier francez. Scriitor de prodigioasa fecunditate (c. o suta de nuvele si romane, reunite sub titlul „Comedia umana”). A configurat un vast si viguros tablou critic al societatii franceze sub Restauratie, sesizind cu o rara intuitie raporturile social-economice (declinul aristocratiei, ascensiunea burgheziei, obsesia banului). Pictor de moravuri si de caractere, unul dintre cei mai mari creatori de tipuri vii, bine individualizate; a excelat in descifrarea legaturilor existente intre fizionomia spirituala a eroilor si mediul in care traiesc acestia. In opera lui B., fantezia romantica se imbina cu forta observatiei realiste, cu exactitatea stiintifica a descrierilor si a analizei psihologice. A avut o covirsitoare influenta asupra evolutiei romanului. Op. pr.: „Gobseck”, „Pielea de sagri”, „Eugenie Grandet”, „Mos Goriot”, „Cezar Birotteau”, „Taranii”, „Iluzii pierdute”, „Verisoara Bette”, „Varul Pons”.

CAPITAL¹, (1) capitaluri, s. n. 1. raport social de productie care se stabileste intre capitalisti, proprietari ai mijloacelor de productie, si proletari, lipsiti de mijloace de productie si de subzistenta si nevoiti, pentru a-si castiga existenta, sa-si vanda forta de munca, ca pe o marfa, celor care ii exploateaza; valoare care produce plusvaloare. 2. Fig. Clasa capitalistilor; capitalism. 3. Bani, suma (mare) de bani (investiti intr-o afacere). ◊ Capital de cunostinte = suma cunostintelor pe care le poseda cineva; experienta. – Fr. capital.

POLITICA s.f. 1. Activitate a claselor sociale, a grupurilor sociale, in raport cu statul, determinata de interesele si de scopurile lor; activitate a organelor puterii si conducerii de stat in domeniul treburilor publice interne si externe, care reflecta oranduirea sociala si structura economica a tarii; participare la treburile statului. 2. Fel de a intelege si de a actiona intr-un anumit domeniu al afacerilor publice. ♦ Dibacie cu care se poarta cineva pentru a-si atinge scopul. [< fr. politique, it. politica, cf. germ. Politik, rus. politika < gr. politike – arta de a administra bine].

CLASA s.f. I. (Fil.) Clasa sociala = grup mare de oameni care se deosebeste de alte grupuri dupa locul pe care-l ocupa intr-un anumit sistem de productie sociala, dupa raportul fata de mijloacele de productie, dupa rolul indeplinit in organizarea sociala a muncii, dupa felul in care obtin partea de care dispun din bogatia societatii si dupa marimea acestei parti. II. 1. Fiecare dintre subimpartirile si despartiturile mari ale regnului animal sau vegetal. 2. Fiecare dintre grupele de cate trei cifre ale unui numar cu mai multe cifre. III. 1. Unitate de invatamant care cuprinde elevi cu acelasi nivel de cunostinte, carora urmeaza sa li se predea aceleasi materii. 2. Sala in care se tin cursurile pentru un grup de elevi cu acelasi nivel de cunostinte. 3. Ora de curs. IV. 1. Categorie a vagoanelor, a compartimentelor de tren, a cabinelor de vapor etc. 2. Categorie, grad, rang. [Var. clas s.n. / < rus. klas, cf. fr., it. classe, germ. Klasse, lat. classis].

CLASA s. f. 1. grup de obiecte, fenomene, fiinte cu insusiri comune. ◊ (log.) ansamblu de elemente avand anumite insusiri comune care satisfac o conditie sau un criteriu dat. 2. ~ sociala = grup mare de oameni, istoriceste constituit, carora le sunt proprii anumite caracteristici sociale, acelasi loc in sistemul productiei sociale, acelasi raport fata de mijloacele de productie, acelasi rol in organizarea muncii , acelasi mod de obtinere a partii de care dispun din bogatia societatii, o psihologie si o constiinta sociala proprie. 3. categorie sistematica a regnului animal sau vegetal, intre increngatura si ordin. 4. fiecare dintre grupele de cate trei cifre ale unui numar cu mai multe cifre. 5. unitate de baza in invatamant, cuprinzand elevi de aceeasi varsta si cu acelasi nivel de pregatire, carora urmeaza sa li se predea aceleasi materii. ◊ sala in care se tin cursurile unui asemenea grup de elevi. 6. categorie de confort a vagoanelor, a compartimentelor de tren, a cabinelor de vapor etc. 7. categorie, grad, rang stabilite dupa valoare, dupa merit. ♦ de (mare) ~ = de calitate superioara, de mare valoare. (< fr. classe, germ. Klasse)

POLITIC, -A I. adj. referitor la politica. ♦ nivel ~ = grad de pregatire a cuiva in probleme de politica generala; orientare justa in astfel de probleme; om ~ = cel care isi desfasoara activitatea in domeniul politicii (II, 1); drepturi ce = drepturi referitoare la participarea cetatenilor la viata obsteasca si la conducerea treburilor societatii II. s. f. 1. activitate a claselor, a grupurilor sociale in raport cu statul, determinata de interesele si de scopurile lor; activitate a organelor puterii si conducerii de stat in domeniul treburilor publice interne si externe. 2. tactica, comportare, abilitate folosita de cineva pentru a-si atinge scopul. (< fr. politique, lat. politicus, gr. politikos, /II/ politike)

DECLASAT, -A, declasati, -te, adj., s. m. si f. (Om) decazut sub raport moral sau social. – Din fr. declasse.

DEGRADAT, -A, degradati, -te, adj. (Despre persoane) Care a pierdut gradul pe care l-a avut. ♦ Decazut sub raport moral sau social; injosit; stricat, corupt, vicios. ♦ (Despre obiecte, materiale etc.) Care si-a pierdut calitatile; stricat, deteriorat, ruinat. ♦ (Despre terenuri) Care si-a pierdut calitatile, devenit neproductiv. – V. degrada.

SOCIOCULTURAL, -A, socioculturali, -e, adj. Referitor la raportul dintre cadrul social si particularitatile culturale, cum sunt traditiile, moravurile, mentalitatile etc. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. socioculturel, engl. sociocultural.

PUBLIC² ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de o colectivitate de oameni; propriu unei colectivitati omenesti. Atitudine ~ca. Manifestare ~ca. ◊ Opinie ~ca parere a colectivitatii. Viata ~ca a) viata politica si administrativa dintr-un stat; b) activitatea unei persoane in raport cu functiile sociale pe care le exercita. 2) Care apartine intregii societati. Bunuri ~ce. Invatamant ~. 3) Care este accesibil pentru toti membrii societatii; pus la dispozitia tuturor; comun. Biblioteca ~ca. ◊ Gradina ~ca parc. 4) Care apartine statului; de stat. 5) Care are loc in prezenta unui mare numar de oameni. Scrutin ~. Judecata ~ca. /<lat. publicus, fr. public

DECLASAT, -A adj., s.m. si f. (Om) decazut sub raport moral si social. [Cf. fr. declasse].

DECLASAT, -A adj., s. m. f. (om) decazut sub raport moral si social. (< fr. declasse)

ETNOPSIHIATRIE s. f. studiul bolilor mintale in raport cu faptele sociale proprii culturilor primitive si societatilor industriale. (< fr. ethnopsychiatrie)

INTERPSIHOLOGIE s. f. psihologie sociala care studiaza raporturile dintre indivizii unei multimi, dar nu considera grupul ca un tot avand caractere specifice. (< fr. interpsychologie)

CERNISEVSKI, Nikolai Gavrilovici (1828-1889), socialist utopist, scriitor si critic literar rus. Conducator al miscarii democrat-revolutionare ruse. A abordat raportul dintre arta si realitate, functiile gnoseologice si sociale ale artei („raporturile dintre arta si realitate”). Romanul „Ce-i de facut?”.

ECHILIBRU, echilibre, s. n. 1. Situatie a unui corp asupra caruia se exercita forte care nu-i schimba starea de miscare sau de repaus; stare stationara a unui fenomen. ◊ Echilibru dinamic = echilibru determinat de doua procese opuse care se desfasoara cu aceeasi intensitate. ◊ Expr. A-si pierde echilibrul = a fi pe punctul de a cadea, de a se prabusi. 2. Proprietate a anumitor sisteme de forte de a nu schimba starea de miscare sau de repaus a unui corp rigid asupra caruia se exercita. ♦ Fig. Stare de liniste, armonie, de stabilitate launtrica. 3. Stare a unei balante economice in care partile comparate sau raportate sunt egale. ◊ Echilibru bugetar = stare a unui buget in care veniturile acopera cheltuielile. Echilibru economic = stare de concordanta intre elementele interdependente si toate variabilele activitatii economice si sociale. 4. Fig. Proportie justa, raport just intre doua lucruri opuse; stare de armonie care rezulta din aceasta. – Din fr. equilibre, lat. aequilibrium.

SOCIETATE s.f. 1. Totalitatea oamenilor care traiesc laolalta, legati prin anumite raporturi de productie. ♦ Oranduire social-economica. 2. Asociatie de persoane organizata potrivit unui anumit scop. 3. Categorie sociala; cerc limitat de oameni (mai ales din clasele privilegiate). ♦ Anturaj; tovarasie, companie. 4. Intreprindere capitalista alcatuita pe baza unor investitii de capital si in vederea unor beneficii comune. [< fr. societe, it. societa, lat. societas].

SITUATIE s.f. 1. Stare, pozitie, asezare, ansamblu de imprejurari in care se afla la un moment dat o tara, un popor etc. din punct de vedere economic, politic si social. ♦ A fi la inaltimea situatiei = a corespunde pe deplin unei sarcini incredintate. ♦ Loc, stare pe care o are cineva in viata sociala. ♦ Stare a unei persoane in raport cu conditia sa (economica, sociala etc.) sau cu interesele sale. 2 Dare de seama, raport (asupra unei stari de fapt, a unui inventar etc.). 3. Asezare, pozitie a unei localitati, a unui teren etc.; situare. [Gen. -iei, var. situatiune s.f. / cf. fr. situation, it. situazione].

SITUATIE s. f. 1. stare, pozitie, asezare, ansamblu de imprejurari in care se afla la un moment dat o persoana, o localitate, o tara, un popor etc. din punct de vedere economic, politic si social. ♦ a fi la inaltimea ĩ = a corespunde pe deplin unei sarcini incredintate. ◊ loc, stare pe care o are cineva in viata sociala. ◊ stare a unei persoane in raport cu conditia sa (economica, sociala etc.) sau cu interesele sale: avere. ♦ ~ limita = situatie exceptionala, extrema, care impune hotarari radicale. 2. dare de seama, raport (asupra unei stari de fapt, a unui inventar etc.). (< fr. situation, lat. situatio)

PERSONALITATE s. f. 1. ceea ce caracterizeaza o persoana, deosebind-o de oricare alta; caracterele proprii ale unei persoane; originalitate, individualitate. 2. individul uman sub raportul dezvoltarii depline si al valorificarii sociale a insusirilor persoanei. 3. (jur.) calitatea de subiect cu drepturi si obligatii. ♦ ~ juridica = calitatea de a fi persoana juridica. 4. om de seama, important, persoana cu calitati si merite deosebite intr-un domeniu de activitate. ♦ ~ istorica (sau politica) = conducator a carui activitate exercita o influenta puternica asupra desfasurarii evenimentelor istorice; cultul ~atii = tendinta de a acorda unei personalitati calitati de infailibilitate, un rol exagerat si exclusiv in faurirea istoriei. (< fr. personnalite, germ. Personalitat)

CAUZALITATE (‹ fr.) s. f. 1. (FILOZ.) raport necesar intre cauza si efectul sau, cauza desemnand antecedentul producator al efectului. ♦ Principiul cauzalitatii = principiu fundamental al gindirii enuntat astfel: in aceleasi conditii, aceleasi cauze produc aceleasi efecte. C. sociala = proces de atribuire a rolului de cauza anumitor elemente sau factori ai vietii sociale (personali, interpersonali sau extrapersonali) in raport cu altii. 2. (GENET.) raport genetic existent intre anumite stari ale formelor si varietatilor materiei, aparute in procesele de miscare si dezvoltare ale acesteia.

CEREMONIE s.f. Formalitate (mai ales de protocol) care se foloseste la oficierea unui act solemn; solemnitate. ♦ Forma exterioara a unui cult (religios); slujba. ♦ Ansamblul formelor de politete, uzitate in raporturile dintre membrii unei societati sau grupari sociale. [Gen. -iei. / < fr. ceremonie, cf. lat. ceremonia].

PRODUCTIE s.f. 1. Activitatea sociala in care oamenii, reciproc legati prin raporturi economice, produc bunuri materiale necesare pentru existenta societatii. 2. Totalitatea produselor obtinute in procesul muncii intr-o perioada de timp si intr-un anumit sector. 3. Lucrare, creatie, opera (literara, de arta sau de stiinta). 4. Manifestare artistica organizata la sfarsitul unui an scolar. [Gen. -iei, var. productiune s.f. / cf. fr. production, it. produzione].

CEREMONIE s. f. formalitate (de protocol) la oficierea unui act solemn; solemnitate. ◊ forma exterioara a unui cult (religios). ◊ ansamblul regulilor de politete, prescrise in raporturile dintre membrii unei societati, sau grupari sociale. (< fr. ceremonie, lat. caeremonia)

DIADA s. f. 1. principiu metafizic al dualitatii, la filozofii antici greci, opus monadei. 2. (in psih. sociala) orice relatie dintre doua persoane, sub raportul interactiunii. 3. (mat.) grup de doua marimi legate cu ocazia aceleiasi operatii. 4. (biol.) cele doua celule rezultate din prima diviziune meiotica. 5. (in versificatie) grup armonic de doua vocale. (< fr. dyade)

PRODUCTIE s. f. 1. activitate sociala in care oamenii, reciproc legati prin raporturi economice, produc bunuri materiale. ◊ compartiment intr-o intreprindere care se ocupa de aspectele organizatorice, economice si administrative ale productiei (1). 2. rezultatul productiei (1); totalitatea produselor obtinute in procesul muncii intr-o perioada de timp si intr-un anumit sector. 3. lucrare, creatie, opera. ◊ creare a unui film; realizarea lui materiala; filmul insusi. 4. manifestare artistica organizata la sfarsitul unui an scolar. (< fr. production)

HETAIRISM s. n. 1. stare de promiscuitate in prima faza a comunei primitive, in care raporturile s*****e nu erau supuse nici unei reglementari sociale. 2. conditia, obiceiurile hetairelor. (< fr. hetairisme)

CATEGORIE s. f. 1. notiune fundamentala care exprima proprietatile si relatiile esentiale si generale ale obiectelor si fenomenelor realitatii. 2. grup de fiinte, obiecte, fenomene de acelasi fel, sau asemanatoare intre ele. ♦ ~ sociala = grup social care reuneste partial trasaturile unei clase sociale. ◊ grupa in cadrul unei ramuri sportive, stabilita, in raport cu greutatea corporala a concurentilor, dupa performantele realizate sau dupa varsta. (< fr. categorie, lat. categoria, gr. kategoria)

FEUDALISM s. n. 1. Ansamblul raporturilor, intemeiate pe fidelitatea personala, dintre suzeran si vasal. 2. Organizare social-economica care, in conceptia materialist-istorica, urmeaza dupa sclavagism si preceda capitalismul si in care baza relatiilor o constituie stapanirea feudala asupra pamantului si dependenta personala a taranilor fata de stapanii feudali. [Pr.: fe-u-] – Din it. feudalismo, fr. feodalisme.

CIVIL ~a (~i, ~e) 1) Care tine de cetatenii unui stat si raporturile juridice dintre ei. Drept ~. Actiune ~a. ◊ Stare ~a situatie a unui cetatean in raport cu familia. Razboi ~ lupta armata pentru putere dintre diferite grupuri sociale in cadrul aceleiasi tari. Casatorie ~a casatorie oficiata de organele puterii de stat (fara participarea bisericii). 3) si substantival Care nu este militar sau preot; care este in afara vietii militare sau bisericesti. Parte ~a. Haine ~e. /<fr. civil, lat. civilis

RELATIE s.f. 1. Legatura, raport (intre fenomene, marimi etc.) ♦ Complement circumstantial de relatie = complement circumstantial care arata obiectul la care se refera o actiune sau o calitate; propozitie circumstantiala de relatie = propozitie circumstantiala care corespunde complementului circumstantial de relatie; functii de relatie = totalitatea functiilor organice care asigura legatura cu mediul exterior; (log.) judecata de relatie = judecata care reflecta raporturi intre obiecte diferite. 2. (La pl.) Legaturi intre oameni, intre natiuni, intre state etc. ♦ (Ec.) Relatii de productie = raporturi economice determinate care se stabilesc intre oameni in procesul productiei sociale a bunurilor materiale. 3. Informatie; expunere, relatare. ♦ A da relatii = a informa, a referi. 4. (Mat.) Conditie care leaga valorile a doua sau mai multor marimi. [Gen. -iei, var. relatiune s.f. / cf. fr. relation, it. relazione, lat. relatio].

GEOPOLITIC, -A I adj. referitor la geopolitica. II. s. f. studiu al raporturilor dintre mediul natural inconjurator si politica statelor. ◊ doctrina care, in explicarea fenomenelor sociale si politice, atribuie un rol primordial factorilor geografici si demografici, interpretati in mod denaturat, in spiritul teoriei expansioniste si rasiste a „spatiului vital”. (< fr. geopolitique, /II/ germ. Geopolitik)

PSIHANALIZA s. f. conceptie psihologica a lui Freud si a adeptilor sai, care isi propune sa dezvaluie rolul diverselor niveluri ale psihicului si dinamica raporturilor dintre constient, inconstient, subconstient, afirmand ca dorintele care vin in conflict cu normele sociale si cu principiile morale ale persoanei sunt supuse refularii si alungate in subconstient; freudism. ◊ metoda psihoterapeutica corespunzatoare. (< fr. psychanalyse)

ABSOLUT², -A, absoluti, -te, adj. 1. Care nu este supus nici unei restrictii; nelimitat. ♢ Adevar absolut = adevar care nu poate fi dezmintit in viitor, care reprezinta cunoasterea completa a lumii obiective. (In filozofia idealista) Spirit absolut, idee absoluta sau eu absolut = presupus factor de baza al universului, identificat cu divinitatea. 2. (Despre fenomene social-economice, in legatura cu notiuni de crestere sau de scadere cantitativa) Considerat in raport cu sine insusi si nu in comparatie cu alte fenomene asemanatoare. 3. (Mat.; despre marimi) A carui valoare nu depinde de conditiile in care a fost masurat sau de sistemul la care e raportat. ◊ Valoare absoluta = valoarea aritmetica a radacinii patratului unei marimi. 4. Desavarsit, complet. – Fr. absolu (lat. lit. absolutus).

ORIGINE ~i f. 1) Moment initial al unei existente; punct de plecare; sursa. 2) Apartenenta sociala sau etnica; obarsie; provenienta; ascendenta; matca. 3) mat. Punct geometric, situat pe o axa, in raport cu care se stabileste pozitia oricarui punct al axei. [G.-D. originii] /<lat. origo, ~inis, fr. origine

DINAMICA f. 1) Ramura a mecanicii care se ocupa cu studiul miscarii corpurilor in raport cu fortele ce o conditioneaza. 2) Proces de evolutie a unui fenomen; schimbare continua. ~a relatiilor sociale. 3) biol: ~a populatiei totalitate a schimbarilor cantitative suferite de o populatie de plante sau de animale. /<fr. dinamique

social, -A, sociali, -e, adj. 1. Creat de societate, propriu societatii; care este legat de viata oamenilor in societate, de raporturile lor in societate sau fata de societate; care priveste societatea omeneasca. 2. Propriu unui anumit tip de societate; legat de apartenenta la o anumita categorie sociala, la un anumit grup social. [Pr.: -ci-al] – Din fr. social, lat. socialis.

FAMILIE s.f. 1. Totalitatea persoanelor inrudite, care sunt din acelasi neam; rude de sange, rude, neamuri; (spec.) grup social care are la baza casatoria si este alcatuit din soti si copii. ♦ Neam, descendenta. ♦ Copiii in raport cu parintii lor. ♦ Dinastie. ♦ (Ist., la romani) Totalitatea celor care se aflau in aceeasi casa sub autoritatea unui „pater familias”, sef juridic al casei (copii, rude, sclavi, animale, lucruri). 2. (Fig.) Grup de oameni etc. strans unit, legat prin interese si idealuri comune. 3. Serie de cuvinte care deriva din acelasi cuvant. ♦ Grup de limbi care au aceeasi origine, tragandu-se dintr-o limba mai veche, numita limba comuna. 4. Grup de plante, de animale, de elemente sau de combinatii chimice cu trasaturi comune. ◊ Familie de albine = totalitatea albinelor dintr-un stup care duc o viata organizata; ◊ (fiz.) familie radioactiva = ansamblul format dintr-un element radioactiv initial si din toate elementele rezultate din acesta prin dezintegrari succesive. [Gen. -iei. / < lat. familia, cf. fr. famille, it. famiglia].

MORALA s.f. 1. Forma a constiintei sociale care cuprinde anumite idei, conceptii, convingeri privind normele de convietuire si de comportare a oamenilor in raporturile dintre ei si fata de societate. 2. (Fam.) Mustrare, dojana. 3. Parte a unei fabule care contine o invatatura; concluzie moralizatoare desprinsa dintr-o scriere literara. [Cf. fr. morale, lat. moralis].

PARTICULARISM s. n. 1. caracter intim, specific. 2. interes particular, personal. 3. atitudine a unei populatii, a unui grup social, a unei regiuni sau chiar a unui individ de a-si pastra caracteristicile particulare, originale, autonomia, in raport cu ansamblul din care face parte. (< fr. particularisme)

SAND [sãd], George (pseud. lui Amandine Lucie Aurore Dupin [dupẽ], baroana Dudevant [dudəvã]) (1804-1876), scriitoare franceza. Nonconformista. Romane pasionale de formula romantica („Indiana”, „Lelia”), ulterior de tematica sociala si viziune utopica („Mesterul Pierre Huguenin”, „Consuelo”), proza de inspiratie rustica („Balta diavolului”, „Micuta Fadette”). A avut raporturi speciale cu P. Merimee, A. de Musset si, indeosebi, cu Fr. Chopin. Corespondenta si autobiografie de mare interes.

ECOLOGIE s.f. Ramura a biologiei care studiaza raporturile dintre organisme si mediul in care se dezvolta si traiesc. ◊ (In sociologie) Ecologie umana = studiul relatiilor dintre fenomenele sociale si spatiile in care sunt cuprinse. [Gen. -iei. / < fr. ecologie, cf. gr. oikos – casa, logos – stiinta].

SOCIETATE, societati, s. f. 1. Totalitatea oamenilor care traiesc laolalta, fiind legati intre ei prin anumite raporturi economice. ♦ Ansamblu unitar, sistem organizat de relatii intre oameni istoriceste determinate, bazate pe relatii economice si de schimb; p. ext. sistem social. ♦ Cerc limitat de oameni de prim rang (prin pozitie sociala, situatie materiala etc.). 2. Asociatie de persoane constituita intr-un anumit scop (stiintific, literar, sportiv etc.). 3. (Comert) Asociatie de oameni de afaceri alcatuita pe baza unor investitii de capital, in vederea obtinerii unor beneficii comune. ◊ Societate in nume colectiv = asociatie intre un numar limitat de persoane, care intemeiaza o intreprindere comerciala sau industriala, depunand fiecare capital si contributie in munca si raspunzand solidar si nelimitat la obligatiile pe care si le-au asumat. 4. Grup de oameni care petrec un anumit timp impreuna; tovarasie, companie. ◊ Expr. In societate = intre oameni, in lume. [Pr.: -ci-e-] – Din fr. societe, lat. societas, -atis.

POZITIE ~i f. 1) Loc ocupat de un obiect sau de o persoana in raport cu alt obiect sau cu alta persoana. 2) Mod de asezare sau de situare in spatiu. ~ orizontala. 3) Situatie dictata de circumstante. ~ critica. 4) Situatie sociala; rang. ~ de director. 5) Consideratie a unei persoane (despre ceva sau despre cineva); punct de vedere particular; parere; judecata; opinie; cuvant. ◊ A se afla (sau a se gasi) pe ~i opuse a avea pareri contrare referitor la o problema. 6) mil. Loc pe care sunt situate trupele pe front sau vasele de razboi pe mare. ~ de lupta. ~ defensiva. [G.-D. pozitiei; Sil. -ti-e] /<fr. position, lat. positio, ~onis

ASIGURARE ~ari f. 1) v. A ASIGURA si A SE ASIGURA. 2) raport juridic in baza caruia cel asigurat are dreptul la o despagubire din partea asiguratorului in caz de accident, incendiu etc. ~ de bunuri. ~ de stat. ◊ ~ari sociale sistem de ocrotire materiala a oamenilor muncii, prin acordare de pensii, ajutoare materiale etc., in caz de pierdere temporara sau definitiva a capacitatii de munca. /v. a (se) asigura

SITUATIE s. 1. caz, circumstanta, conditie, conjunctura, ipostaza, imprejurare, postura, pozitie, stare, (inv.) incunjurare, peristas, prilejire, stat, imprejurstare, (fig.) context. (In aceasta ~ nu poate actiona.) 2. v. imprejurare. 3. v. dispozitie. 4. stare, (inv.) stepena. (~ infloritoare.) 5. soarta, stare. (Nu stie nimic de ~ lor.) 6. etapa, faza, punct, stadiu. (In ce ~ se afla lucrarile incepute?) 7. (concr.) raport, referat, dare de seama, (prin Transilv.) samadas, (inv.) doclad, otnosenie, tacrir, (rusism inv.) predstavlenie. (A intocmit o ~ despre ...) 8. conditie, pozitie, stare, (inv. si pop.) obraz, (Transilv.) prindoare. (~ sociala.) 9. v. rang. 10. loc, pozitie. (Ocupa o ~ onorabila in societate.) 11. pozitie, (inv.) pusaciune. (O ~ de indiviat.) 12. rost, stare. (Avea acum si el o ~.) 13. v. avere.

REGIM s.n. 1. Modul de organizare a vietii economice, politice si sociale a unui stat. 2. Sistem de norme, proprii activitatii unei institutii, unei intreprinderi etc. ♦ Totalitatea regulilor impuse modului de viata si de alimentare al cuiva. 3. Totalitatea conditiilor de functionare la un moment dat a unui sistem tehnic. 4. raport gramatical dintre doua cuvinte, astfel legate incat ele sunt dependente unul de altul. [< fr. regime].

POZITIE s.f. 1. Loc al unei persoane sau al unui obiect in raport cu ceva; loc unde se gaseste ceva. ♦ Felul, situatia in care sunt asezate, plasate o persoana, un lucru etc. 2. Loc ocupat de un luptator sau de o unitate pe campul de bataie. ♦ (Muz.) Loc al unei note pe portativ. 2. Situatie; (spec.) situatie sociala, rang. [Gen. -iei, var. pozitiune s.f. / cf. fr. position, lat. positio].

PRESIUNE, presiuni, s. f. 1. Forta care apasa (uniform si perpendicular) pe unitatea de suprafata a unui corp; marime fizica egala cu raportul dintre valoarea acestei forte si aria suprafetei corpului respectiv; apasare. ◊ Presiune atmosferica = presiune pe care o exercita atmosfera asupra suprafetei pamantului si a corpurilor situate pe ea. 2. (In sintagma) Presiune arteriala = tensiune. 3. (Bot.; in sintagma) Presiune radiculara = presiune din celulele vii ale radacinii care impinge apa in radacina si tulpina. 4. Fig. Constrangere (morala, economica, politica, sociala) exercitata asupra cuiva. ♦ (Rar) Stare de apasare sufleteasca. [Pr.: -si-u-] – Din fr. pression.

PLAN⁴ ~uri n. 1) Distanta la care sunt situate persoanele sau lucrurile in raport cu cel care priveste. ~ secund. ◊ Primul ~ parte a scenei care este cea mai apropiata de public. A fi (sau a sta) pe primul ~ a avea importanta primordiala. A trece pe ~ul al doilea a-si pierde rolul principal. 2) Departare a obiectului fata de aparatul de filmat. ◊ Prim-~ reprezentare pe pelicula a capului si a bustului unui personaj. 3) Unghi de vedere; aspect. In ~ stiintific. Pe ~ social. /<fr. plan, lat. planus

ROUSSEAU [ruso], Jean-Jacques (1712-1778), filozof, scriitor si muzician francez. Reprezentant al romantismului. Colaborator al Enciclopediei. Autor al „Contractului social”, potrivit caruia, in starea naturala, viata este libera si independenta, iar neajunsurile conditiei umane au fost la origine societatea. Salvarea este posibila printr-o organizare politica centrata pe ideea de libertate si de vointa generala („Discurs asupra inegalitatii”). Doctrina politica a lui R. avea sa devina platforma democratiei radicale iacobine in timpul Revolutiei Franceze. Conceptia sa pedagogica preconizeaza educatia conform cu natura proprie a copilului („Emil sau despre educatie”). Principiul revenirii la natura (denumit ulterior „rousseauism”) si ideea primordialitatii sentimentului in raport cu ratiunea (caracteristica si pentru deismul sau), care strabat principalele scrieri literare ale lui R. (romanul epistolar „Iulia sau noua Eloiza”, „Confesiunile”), au facut din el un precursor al romantismului francez si european. Ca muzician a compus muzica de opera („Vrajitorul satului”, „Pygmalion”), cantece; autor al unui sistem de notatie muzicala; a abordat probleme de estetica si de teorie a muzicii.

MASA s. f. 1. cantitate de materie a unui corp, considerata ca o marime caracteristica in raport cu volumul. ♦ ~ verde = furaj; ~ critica = masa minima a unui material radioactiv in care poate aparea o reactie de fisiune nucleara in lant. 2. ingramadire de elemente care formeaza impreuna un singur corp; corp solid, compact; bloc. ♦ ~ de aer = portiune imensa, omogena, a troposferei, cu proprietati distincte. 3. corp metalic masiv la care se leaga punctele unei retele, ale unei masini sau ale unui aparat electric, pentru evitarea supratensiunilor. 4. (fam.) cantitate mare. ♦ a vocabularului = partea cea mai mare a vocabularului, supusa schimbarilor. 5. multime compacta de oameni. ♦ e populare = totalitatea claselor si categoriilor sociale dintr-o anumita etapa istorica, ale caror interese fundamentale concorda cu cerintele si sensul actiunii legilor obiective ale dezvoltarii societatii. 6. ~ continentala = continent. (< fr. masse, germ. Masse)