oglabnic, oglabnice, s.n. (reg.) colac de carpa, de pus pe cap, pentru a purta un vas, un cos.

caciula (-ci), s. f. – 1. Mot de pene la unele pasari. – 2. Obiect de pus pe cap, caracteristic taranului, facut din blana de miel sau de oaie, cu parul pe din afara. – 3. Palarie. – 4. Prin sinecdoca, individ, cap. – 5. Partea carnoasa a ciupercii. – 6. Capac metalic care protejeaza fitilul la lampa cu petrol. – 7. Accent circumflex. – 8. Acoperis de paie deasupra stogurilor de fan. – Mr., megl. catiula. Origine obscura, dar cu siguranta expresiva. Prezenta unor cuvinte ca ciocirlan „pasare motata”, ciocirlau „bot”, pare a atesta contaminarea temei expresive cioc „plisc”, cu coc „obiect rotund”, si in acelasi timp existenta unei forme *ciocirla, cu r expresiv ca infix, cf. cocirla. Pentru forma simpla, fara r, care trebuia sa fie *ciocila sau *ciocula se poate avea in vedere o metateza caciula, ca in gamalie ‹ magalie, ciocan › cocean, etc. Oricum, nu este probabila o der. de la lat. Puscariu, Lr., 179, il considera cuvint autohton si Graur, BL, V, 92, afirma ca nu poate proveni din lat. Explicatiile care s-au incercat pina acum nu sunt suficiente (o prezentare deja invechita in Jb., XV, 108). Este putin probabila der. din alb. indicata de Cihac, II, 715 (cf. Meyer 190; Treimer, ZRPh., XXXVIII, 392; Rosetti, II, 112); contrariul pare mai sigur. Philippide, II, 702, indica numai ca termenul este „obscur”, in timp ce Puscariu, Lat. ti, 53, pleca de la un lat. *cat- cu suf. -cula. Pentru Berneker 466 si Sandfeld 94, este cuvint balcanic de origine incerta. Pascu, Suf., 248, sugereaza un lat. *catteula, de la *cattea „pisica”, pe cit de artificios pe atit de improbabil. In sfirsit, Vasmer, Jagic-Festschrift, Berlin 1908, 273, explica sb. kosulja prin lat. casula; ipoteza dificila, imbunatatita in parte de Scriban, Arhiva, XXVIII, 238 (urmat de Pascu, I, 60 si REW 1752), care sugereaza lat. casibula, var. de la casubula. Plecind de la acelasi etimon, Popa-Lisseanu, Limba romana in izvoarele istorice medievale, Bucarest, 1940, 25, a propus gr. ϰασοῦλα, pe care Giuglea, Dacor., X, 111, datorita unor dificultati fonetice, il transforma intr-un lat. *caciubla sau *caciulla, extrem de improbabil. Der. caciular, s. m. (persoana care face caciuli; porecla a soldatilor infanteristi, in razboiul din 1877); caciulat, adj. (cu caciula; motat); caciulata, adj. (oaie cu multa lina pe cap); caciuleala, s. f. (adulare, umilinta); caciuli, vb. (a aduna, a se umili); caciulie, s. f. (mot de pene; miner; bulb de usturoi sau de ceapa). Probabil provin din rom. alb. keculj(e) „mot”, keculjer „ciocirlan”, keculoń „a avea urechile cazute”, ngr. ϰατσοῦλα „boneta” (care ar putea deriva si de la lat. casula, cf. Meyer, Neugr. St., IV, 29), ϰατσοῦλι „creasta cocosului”, ϰατσουλιέρι „ciocirlan”; bg. kacula „boneta; mot”, kaculat „motat”, kaculka „boneta”, kaculja se „a-si pune pe cap” (cf. Candrea, Elemente, 402; Romansky 108; Capidan, Raporturile, 202); mag. kacsul(y)a „palarie”; kacsulia „capra alba cu capul negru” (cf. cacior).

sovonit, sovonita, adj. (reg.) cu sovonul pus pe cap; insovonit.

salba (salbe), s. f. – 1. Colier, colan. – 2. (Trans.) Panglica impodobita de pus pe cap. – 3. Salba-moale, s. f. (caprifoi, Evonymus pratensis). Origine incerta. Prezenta lui salba-moale, care nu se poate explica prin primele doua sensuri, arata ca trebuie sa se porneasca de la salba „salvie” al carui sens nu a fost dovedit, fiind inlocuit de salvie, v. aici. In acest caz este vorba de lat. salvia (Puscariu 1498; REW 7558), cf. alb. sabi, it., cat., sp. salvia, fr. sauge, port. salva (forma port. pare sa indice ca se poate presupune un lat. *salva). Schimbarea semantica, deloc usoara, a fost explicata de Cihac, II, 324, pornind de la faptul ca tarancile obisnuiau sa faca salbe din caprifoi si salba-d******i, totusi Cihac isi pornea explicatia de la etimonul pol. szalba „luminarica”, ceea ce nu e sigur. Cu atit mai putin, der. din lat. subalba (Candrea, Elements, 3; Candrea; cf. in contra Densusianu, GS, VI, 364); din lat. salva ‹ salvāre, fiind vorba la inceput de un talisman (Tiktin); sau din lat. med. *ex-alba „margica” (Scriban). Din rom. provin rut. salba (Candrea, Elemente, 402), sas. salbe, si probabil pol. szalba, pomenit mai sus.

capATAI, capataie, s. n. 1. Parte a patului sau a oricarui alt obiect, pe care se pune capul; p. ext. perna sau alt obiect pe care se pune capul. ◊ Loc. adj. si adv. Fara capatai = fara ocupatie (bine definita), fara rost. ◊ Expr. A sta la capataiul cuiva = a veghea langa o persoana bolnava. A nu avea capatai = a nu avea nici un rost in viata. (Inv.) A face (cuiva) de capatai = a capatui; a casatori (pe cineva). ♦ Carte de capatai = a) carte fundamentala intr-o disciplina sau in literatura; b) carte preferata. 2. Nume dat mai multor obiecte de uz casnic, care servesc drept suport la ceva. 3. capat (1), sfarsit. ◊ Expr. A scoate ceva la capatai sau a o scoate la capatai (cu ceva) = a termina ceva cu succes, a o scoate la capat. A da de capatai = a da de capat, a descurca. – Lat. capitaneum.

ZIGZAG, zigzaguri, s. n. Linie franta care pare formata din mai multe litere Z puse cap la cap. ◊ Loc. adv. In zigzag = in forma de linie franta, serpuit. [Var.: zigzac s. n.] – Din fr. zigzag, germ. Zickzack.

PERNA, perne, s. f. 1. Obiect confectionat din doua bucati dreptunghiulare sau patrate de tesatura de bumbac, lana etc., cusute intre ele, avand in interior fulgi, lana, puf etc., si pe care, de obicei, cineva isi pune capul cand se culca. ◊ Perna electrica = obiect in forma de perna (1) plata, in care se gasesc rezistente electrice izolate si releuri de protectie, intrebuintat ca termofor. Perna de calcat = ustensila auxiliara asemanatoare cu perna (1), care se foloseste la calcatul obiectelor de imbracaminte, in special al manecilor, pieptilor, umerilor. 2. Obiect de tapiterie format dintr-un fel de sac umplut cu par, cu iarba-de-mare etc., adesea prevazut cu arcuri, care se asaza pe scaune, pe bancile unui automobil etc. 3. (In sintagma) Perna de aer = curent de aer antrenat intre doua suprafete aflate in miscare relativa si care serveste ca lubrifiant. [Var.: (pop.) perina s. f.] – Din scr. perina.

SABIE, sabii, s. f. 1. Arma taioasa formata dintr-o lama lunga de otel ascutita la varf si pe una dintre laturi si fixata intr-un maner. ◊ Expr. Sabia lui Damocles = pericol mare care ameninta in orice moment situatia cuiva. A trece (sau a lua, a trage) in (sau sub, prin) sabie (pe cineva) = a ucide, a nimici. A pune mana pe sabie = a porni la lupta. A scoate (sau a trage) sabia (impotriva cuiva) = a provoca pe cineva la lupta, a porni razboi. A-si pune capul (teafar sau sanatos) sub sabie = a-si cauza singur un necaz, o nenorocire. Sabie cu doua taisuri, se spune despre o situatie care prezinta, in acelasi timp, avantaje si dezavantaje, prespective si pericole. ♦ (Sport) Una din probele de scrima in care se foloseste sabia. 2. Arma formata dintr-o lama elastica de otel, din garda si maner, folosita la scrima. 3. Peste de apa dulce, cu corpul turtit lateral si cu abdomenul arcuit; sabioara, sabita (Pelecus cultratus). – Din bg. sabja.

COMANAC¹, comanace, s. n. 1. Acoperamant al capului, de forma cilindrica, fara boruri, confectionat din lana sau din pasla, purtat de calugari si de calugarite. ◊ Expr. (Glumet) A-si pune capul sub comanac = a se calugari. 2. Acoperamant al capului asemanator cu comanacul¹ (1) purtat odinioara de barbati. ♦ Caciulita de matase sau de stofa scumpa, purtata altadata de femei. [Var.: comanac s. n.] – Et. nec.

capATAI ~ie n. 1) Parte a patului pe care se pune capul. ◊ A sta la ~iul cuiva a veghea langa un bolnav. 2) Obiect sub forma de sac scurt si larg umplut cu pene, lana sau vata, care se pune sub cap in timpul somnului; perna. ◊ Fara ~ fara casa; fara rost in viata. Carte de ~ a) carte fundamentala intr-un domeniu; b) carte de care nu te poti desparti. /<lat. capitaneum

COMANAC ~ce n. 1) Acoperamant pentru cap, de forma cilindrica fara boruri, asemanator cu potcapul, pe care-l poarta calugarii. ◊ A-si pune capul sub ~ a se duce la calugarie. 2) Acoperamant pentru cap de matase sau de stofa scumpa, purtat, in trecut, de barbatii si de femeile din paturile nobile. /Orig. nec.

LANT ~uri n. 1) Obiect constituit dintr-un sir de verigi, asamblate consecutiv intre ele si folosit pentru legare, suspendare, tractiune etc. 2) Unealta constituita din mai multe vergele metalice puse cap la cap si folosita la masurarea pamantului. 3) fig. Succesiune de elemente omogene; sir; rand; serie. ◊ ~ de munti sistem muntos; sir de munti. Reactie in ~ succesiune de reactii elementare, care continua de la sine, una din alta. A se tine ~ a urma unul dupa altul fara intrerupere. In ~ in sir continuu. /<bulg. lanec

MIJLOC¹ ~uri n. 1) Loc, parte sau punct al unui lucru (al unui spatiu sau al unei suprafete), situat la o distanta egala de marginile sau capetele periferice. ~ul strazii. Prin ~ul satului. ◊ In ~ul... a) intre, printre; b) in limitele unui spatiu; c) alaturi de... De la ~ de la jumatate. 2) Moment care se afla la o distanta egala de inceputul si sfarsitul unui interval de timp; jumatate. ◊ La ~ intre doua intervale de timp. 3) Parte a corpului omenesc cuprinsa intre solduri si coaste; talie; brau. Incins la ~. ◊ A fi (cineva) la ~ a fi cauza unei stari de lucru. A fi ceva la ~ a fi ceva ascuns, inexplicabil la baza unui lucru. A-si pune capul (sau gatul) la ~ a se expune la o primejdie. A se pune la ~ a interveni intr-o cearta, intr-o incaierare. /<lat. medius locus

SABIE sabii f. 1) Arma alba constand dintr-o lama lunga de otel, ascutita la varf si pe una dintre laturi, si dintr-o garda si un maner. ◊ ~a lui Damocle pericol ce ameninta in permanenta pe cineva. A pune sub ~ (sau a trece sub ascutisul ~ei) a omori; a ucide. A pune mana pe ~ a incepe lupta. A-si pune capul (sanatos, teafar) sub ~ a-si cauza singur o nenorocire, un necaz. 2) Arma sportiva cu lama lunga si flexibila, folosita la scrima. 3) v. SABITA II. [G.-D. sabiei; sil. -bi-e] /<sl. sablja

ZIGZAG ~uri n. Linie franta (de forma unui sir de litere „z” puse cap la cap). ◊ In ~ in forma de zigzag; zigzagat. /<fr. zigzag, germ. Zickzack

CERVICAL s.n. (Liv.) Perna pe care se pune capul. [< fr. cervical, cf. lat. cervix – ceafa].

ARTICULAT, -A adj. (Despre organisme sau organe) Format din articole (5) [in DN si MDN], de dimensiuni si forme variabile, puse cap la cap. ♦ (Despre tulpini) Formata din noduri si internoduri. [Cf. fr. articule, lat. articulatus – legat].

BRICOLA vb. tr. 1. a practica tot felul de meserii. ◊ a face treburi marunte cu caracter mestesugaresc (in gospodarie). 2. (fig.) a pune cap la cap. 3. a aranja, a modela in scop de inselaciune. (< fr. bricoler)

CERVICAL, -A I. adj. referitor la partea posterioara a gatului sau la gatul unor organe. II. s. n. perna pe care se pune capul. (< fr. cervical)

perna (perne), s. f. – 1. capatii, obiect pe care se pune capul la culcare. – 2. Obiect de tapiserie (de sofa, de automobil etc.). – Var. perina. Sl. perina, din pero „pana” (Cihac, II, 251; Conev 61), cf. perie si sb. perina, bg. pernica (› mr. pernita). – Der. pernita (var. perinuta), s. f. (perna mica); perinoc, s. n. (piesa de lemn la podul osiei carului, piesa pe care se sprijina broasca de la roata morii); imperina, vb. (a pune perne).

capASTRU, capestre, s. n. Portiune de harnasament, confectionata din franghie sau din curea, care se pune pe capul calului, al magarului etc. pentru a lega animalul respectiv la iesle sau pentru a-l duce undeva. – Lat. capistrum.

FRAU, fraie, s. n. Totalitatea curelelor, impreuna cu zabala, care se pun pe capul si in gura unui cal (de calarie) spre a-l supune si a-l putea mana. ◊ Loc. adj. Fara frau = neinfranat, lasat (prea) liber; dezmatat. ◊ Expr. A-si pune frau limbii (sau gurii) sau a-si pune frau la limba = a vorbi cumpatat, cu prudenta; a se retine de la vorba. A tine (pe cineva) in frau = a domoli avantul sau pornirile cuiva. A tine (pe cineva) in sapte (sau noua) fraie = a supraveghea (pe cineva) de aproape, a nu-i lasa nici o libertate. A da (cuiva sau la ceva) frau liber (sau slobod) = a lasa in voie. A pune (in) frau = a stavili; a infrana, a stapani. ♦ Fig. (Cu pl. frane) Conducere politica. [Pl. si frane, (rar) frauri] – Lat. frenum.

PIROSTRIE, pirostrii, s. f. 1. (Mai ales la pl.) Ustensila de gospodarie facuta dintr-un cerc sau dintr-un triunghi de fier, sprijinit pe trei picioare, pe care se pun caldarea, ceaunul sau oala la foc; cracana. 2. (Reg.; la pl.) Cununa care se pune pe capetele mirilor in timpul oficierii casatoriei religioase; cununie. ◊ Expr. (Glumet) A(-si) pune pirostriile (in sau pe cap) = a (se) casatori. [Var.: (inv. si reg.) pirostie s. f.] – Din ngr. pirostia, bg. pirostija.

TUFLI, tuflesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pune pe cap o caciula, o palarie etc. cu o miscare rapida si la intamplare. – Et. nec.

CUNUNA, cununi, s. f. 1. Impletitura in forma circulara, facuta din flori, frunze sau ramuri (care se pune pe cap). ◊ Expr. A sta cununa imprejurul cuiva = (despre un grup de persoane) a sta imprejurul cuiva, formand un cerc inchis. Cununa de raze (sau de lumina) = aureola. Cununa de munti (sau de dealuri, de paduri) = lant, sir de munti sau de dealuri, de paduri, dispuse in cerc. 2. Coroana care se acorda in antichitate invingatorilor (in razboi si la concursurile sportive sau literare). ♦ Fig. Glorie, faima, renume. 3. Coroana care se asaza pe capul celor care se casatoresc dupa ritualul religios. 4. Funie, impletitura de ceapa, de usturoi etc. 5. Grinda principala cu care se inchide in partea de sus un perete de lemn si pe care se reazema celelalte grinzi ale tavanului si ale acoperisului. – Lat. corona.

PALARIE s. 1. (Transilv. si Ban.) clop, (arg.) gaina. (Si-a pus ~ pe cap.) 2. (reg.) pleasca. (~ la o lampa cu petrol.) 3. (BOT.) caciula. (~ la ciuperci.) 4. (BOT.) palaria-cucului (Geranium phaeum) = (reg.) andrisea, pliscarita, priboi, sovarf, dedansele; palaria-sarpelui (Amanita muscaria) = muscarita.

CUNUNA ~i f. 1) Cerc impletit din flori sau frunze, care se pune pe cap drept podoaba; coroana. ◊ ~ de lauri coroana cu care erau incununati in antichitate invingatorii (in razboi, la concursuri sportive sau literare). 2) Coroana care se tine deasupra capetelor mirilor in timpul oficializarii cununiei. 3): ~ de munti, de paduri lant de munti, de paduri dispuse in forma de cerc. 4): ~ de ceapa, de usturoi ceapa sau usturoi cu coada uscata impletita in forma de funie. [G.-D. cununii] /<lat. corona

PERNA ~e f. 1) Obiect de forma unui sac scurt si patrat, umplut cu pene (lana sau vata), care se pune sub cap in timpul somnului; capatai. ◊ ~ de calcat ustensila asemanatoare cu un astfel de obiect, folosita la calcatul obiectelor de imbracaminte, in special al manecilor. 2) pop. Fiecare dintre cele doua bare pe care se pune butoiul in beci pentru a-l ridica de la pamant si a-l imobiliza. 3) Obiect de tapiserie constand dintr-un sac umplut cu par sau cu iarba de mare, care se asaza, de obicei, pe scaune sau pe bancile automobilelor. 4): ~ de aer strat de aer de inalta presiune dintre baza unui vehicul si suprafata lui de sprijin sau dintre elementele mobile si fixe ale unor mecanisme. [G.-D. pernei] /<sb. perina

borboase s.f. pl. (reg.) 1. farmece, vraji. 2. certuri, neintelegeri. 3. bube mari pe corp. 4. turte puse la capul mortului.

capeteala, capeteli, s.f. (reg.) partea fraului sau a capastrului ce se pune pe capul calului.

ceatlau, ceatlaie, s.n. (reg.) 1. (inv.) instrument de tortura circular, care se punea pe cap. 2. bucata de lemn, bat cu care se rasuceste funia sau lantul trecut peste o sarcina de fan sau lemne. 3. prajina adaugata la inima carutei, spre a inhama inca un cal. 4. bucata de lemn sau carpa cu care se innadeste ceva; innaditura. 5. aparatoarea saniei; ganjul cu care se leaga de sanie protapul sau tanjala. 6. servet pus in jurul capului contra durerilor de cap. 7. lemn care prinde loitrele cosului in partea dinainte, sus, pe care se poate sedea. 8. bat gros, bata, ciomag. 9. lemn gros, stalp.

inzavoni vb. IV (reg., inv.) 1. a acoperi capul cu un zavon (voal). 2. a obliga pe cineva sa puna pe cap voalul negru de calugarita; a calugari. 3. a impodobi ferestrele cu voal (cu perdele).

beteala (-eli), s. f. – 1. Podoaba din fire de metal auriu (arareori argintiu) pe care miresele si-o pun in cap. – 2. Matase de porumb. Var. peteala, betea. Ngr. πετάλιον „foita de aur”, de unde lat. med. petalum „lamina aurea in capite Romani pontificis” (Du Cange); probabil inca un detaliu faptul ca costumul tipic al taranului roman imita moda imperiala bizantina. Dupa Cihac, II, 685 si Candrea, din gr. πετάλον, ngr. πετάλι „foaie, petala”. Totusi, chiar Cihac deriva peteala din sl. petalja „nod”, ca si cum ar fi un cuvint diferit. Var. este un sing. refacut, cf. Byck-Graur 29.

broboada (broboade), s. f. – Basma mare, sal. – Var. brobod(a), proboada, pobroada. Forma autentica este cea a var. proboada. Din bg. podbrazdam perf. podbradja „a-si pune pe cap o basma care se innoada sub barbie”, podbranka „basma” (Weigand, Jb, XV, 168; Densusianu, GS, VI, 362). Apropierea propusa de Cihac, II, 640, cu ngr. μπολοῦλα este inutila. Der. desbrobodi, vb. (a-si scoate basmaua); imbrobodi, vb. (a-si acoperi capul; a acoperi, a ascunde; a insela, a ademeni, a duce cu vorba); imbrobodeala, s. f. (actiunea de a (se) imbrobodi; ademenire).

rujita, rujite, s.f. (pop.) 1. maces. 2. craite. 3. coroana pusa pe capul miresei.

capASTRU, capestre, s. n. Franghie sau curea formand un fel de plasa, care se pune pe capul calului, al magarului etc. si care serveste spre a lega animalul la iesle ori spre a-l duce sau a-l mana undeva. – Lat. capistrum.

corona (est) si coroana (vest) f., pl. e (pol. rus. vsl. korona, d. lat. it. corona; ngr. korona. V. cununa). Cununa. Ornament de metal care se pune in cap ca semn al suveranitatii: corona imperiala, regala, domneasca, ducala (V. diadema, mitra). Fig. A perde [!] corona, a perde domnia. Corona martiriului, aureola de martir. Mesagiu coroanei, mesagiu suveranului catre senat si camera. Coroana Romaniii, o decoratiune romaneasca cu trei clase infiintata la 1881. O moneta [!] engleza (5 fr. 75 b. antebelici). O foasta [!] moneta austro-ungureasca (1 fr. si 4 b.). Mold. Sodron [!] (fr. marelle), un joc copilaresc care consista dintr´o figura trasa pe pamint si impartita in mai multe despartituri pin [!] care baietii, stind intr´un picior, misca o bucatica de peatra [!] (mada) izbind-o cu virfu piciorului.

CENUSA s. f. 1. Reziduu solid format din substante minerale sub forma de pulbere, care ramane dupa arderea completa a unui corp. ◊ Expr. A (se) preface in cenusa = a (se) distruge in intregime (prin foc). A nu avea nici cenusa in vatra = a fi foarte sarac, a nu avea nimic. A-i lua (sau a-i vinde) cuiva si cenusa din vatra = a lasa pe cineva sarac lipit, a-i lua cuiva tot. A trage cenusa (sau spuza) pe turta sa = a-si apara cauza proprie. A-si pune cenusa in cap = a se pocai, a-si recunoaste vina sau greseala. ♦ Ramasitele unui mort incinerat. 2. (In sintagma) Cenusa vulcanica = masa de elemente fine aruncata in atmosfera de un vulcan in eruptie. – Lat. *cinusia (< cinis).

VAL, valuri, s. n. 1. (Adesea fig.) Bucata de tesatura fina, de obicei transparenta, pe care si-o pun femeile pe cap sau cu care isi invaluie corpul ori o parte a lui. *Expr. A i se pune (sau a i se lua cuiva) un val (de) pe ochi = a inceta (sau a incepe) sa vada, sa judece limpede, sa inteleaga ceva. 2. (Anat.; in sintagma) Valul palatului = portiunea musculara care continua, in partea posterioara a cavitatii bucale, palatul tare (dur) si care se termina cu omusorul. 3. (Bot.; in compusul) Valul-miresei = planta erbacee anuala, mica, cu flori lineare (Gypsophila muralis). – Din lat. velum. Cf. fr. voile.

PARURA, paruri, s. f. 1. Podoaba de lamaita (2) si beteala pe care o pun miresele pe cap. 2. Ansamblu de obiecte de podoaba executate cu aceleasi motive ornamentale (si din acelasi material). – Din fr. parure.

SOVON, sovoane, s. n. (Pop.) 1. Val purtat de femei ca podoaba; spec. val de mireasa. ♦ Panza alba care se pune mirilor pe cap, la cununie. 2. Panza cu care se acopera trupul mortului; giulgiu. 3. (La pl.) Vesminte, podoabe de prisos; zorzoane. [Var.: zovon s. n.] – Cf. bg. savan.

CUNUNIE, cununii, s. f. 1. Casatorie (religioasa). ◊ Loc. adj. Cu cununie = (despre sot sau sotie) casatorit religios. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu cununie = a se casatori cu cineva (religios). 2. (Concr.) Cununa (3). ◊ Expr. A(-si) pune cununiile (pe cap) = a (se) cununa. – Cununa + suf. -ie.

A INCORONA ~ez tranz. 1) (monarhi) A urca pe tron, punand coroana pe cap (ca simbol al puterii). 2) (persoane) A impodobi cu ceva in forma de coroana; a incununa. ~ cu lauri. 3) fig. (activitati, opere etc.) A incheia printr-o realizare de prestigiu; a incununa. /<lat. incoronare

A INCUNUNA ~ez tranz. 1) A aprecia in mod solemn, punand cununa pe cap. 2) A impodobi cu ceva in forma de cununa; a incorona. L-au ~at cu flori. 3) fig. (activitati, opere etc.) A incheia cu o realizare de prestigiu; a incorona. Si-a ~at activitatea cu o capodopera. /in + cununa

A INFUNDA infund tranz. 1) (butoaie) A astupa cu un fund. 2) (gauri) A inchide ermetic. ◊ ~ cuiva gura a face pe cineva sa taca. 3) A indesa pana la fund. ~ caciula pe cap. 4) fig. A pune intr-o situatie dificila; a aduce in impas. ◊ ~ puscaria a fi condamnat la inchisoare. /<lat. infundare

PARURA ~i f. Obiect de podoaba, de obicei in forma de coronita, pe care il pun miresele pe cap. /<fr. parure

PIROSTRIE ~i f. 1) mai ales la pl. Obiect de uz casnic, format dintr-o rama metalica (rotunda sau triunghiulara), fixata pe trei picioare, folosita ca suport pentru un vas pus la foc deschis. ◊ A se lasa (sau a sedea) in ~i a se aseza cu genunchii indoiti si sprijinindu-se de pamant numai pe picioare. 2) bis. Coroana care se asaza pe capul mirilor in timpul slujbei oficiate cu prilejul casatoriei; cununie. ◊ A-si pune ~ile pe cap a se casatori. [G.-D. pirostriei] /<ngr. pirostia, bulg. pirostija

INHOBOTA, inhobotez, vb. I. Tranz. (Reg.) A pune hobotul pe capul miresei, la cununie. – Din in- + hobot.

CENUSA s. f. 1. Substanta minerala in forma de pulbere, care ramane dupa arderea unui corp. ◊ Expr. A preface in cenusa = a distruge in intregime prin foc, a pustii. A nu avea nici cenusa in vatra = a fi foarte sarac, a nu avea nimic. A-i lua (sau a-i vinde) cuiva si cenusa din vatra = a lasa pe cineva sarac lipit, a-i lua cuiva tot. A trage cenusa (sau spuza) pe turta sa = a-si apara cauza proprie. A-si pune cenusa pe cap = a se pocai, a-si recunoaste vina sau greseala. ♦ Cenusa vulcanica = masa de elemente fine aruncata de un vulcan in eruptie. ♦ Ramasitele unui mort incinerat. – Lat. *cinusia (< cinus).

CENUSA f. Masa pulverulenta reziduala, rezultata din arderea completa a unui corp (organic). ◊ ~ vulcanica pulbere fina aruncata de un vulcan in eruptie. A preface in scrum si ~ a distruge complet (prin ardere). A nu avea nici ~ in vatra a fi foarte sarac. A-i lua cuiva si ~a din vatra a-i lua tot ce are. A-si pune ~ pe (sau in) cap a-si recunoaste vina. [G.-D. cenusii] /<lat. cinusia

pritega, pritegi, s.f. (reg.) fiecare dintre cele doua stinghii puse crucis la ambele capete ale loitrelor.

INSOVONI, insovonesc, vb. IV. Tranz. A pune cuiva sovonul pe cap. [Var.: inzavoni vb. IV] – Din in- + sovon.

TOIAG ~ege n. 1) Bat lung care serveste drept sprijin la mers. 2) Lovitura data cu un astfel de bat. 3) fig. Sustinere materiala sau morala; ajutor; sprijin; reazem. 4) Baston purtat ca simbol al unei demnitati sau autoritati. 5) pop. Lumanare care se pune in mana sau la capul mortului. /<sl. tojagu, tojaga

VAL ~uri n. 1) Bucata de tesatura transparenta folosita de femei pentru a-si acoperi fata sau capul; voal. ◊ A i se pune (cuiva) un ~ pe ochi (sau pe frunte) sau a i se lua (a-i cadea (cuiva) un ~ de pe ochi (sau de pe frunte) a inceta (sau a incepe) sa inteleaga si sa vada lucrurile clar, limpede. 2) anat: ~ul palatului (sau ~ul palatin) portiune musculara care continua, in partea posteri-oara a cavitatii bucale, palatul tare si se termina cu o prelungire numita uvula. /<lat. velum

imbalta, imbaltez, vb. I (reg.) a pune baltul (valul) pe capul miresei; a inhobota, a imbrobodi.

pringa, pringi, s.f. (reg.) fiecare dintre cele doua lemne puse de-a curmezisul peste capetele loitrelor la carul pentru transportat cereale.

sovoni, sovonesc, vb. IV (reg.) a pune cuiva sovonul (valul) pe cap; a insovoni.

BOCCEA, boccele, s. f. 1. Pachet cu diverse obiecte casnice marunte puse intr-o panza, ale carei capete se leaga crucis; boccealac. 2. (Inv. si reg.) Sal mare pe care il purtau femeile pe spate. – Din tc. bohca.

COROANA ~e f. 1) Cerc impletit din flori sau frunze, care serveste drept podoaba pentru cap. 2) Cununa de flori care se pune la mormantul cuiva. 3) Podoaba in forma de cerc, facuta din metal pretios, impodobita cu pietre scumpe si purtata pe cap de monarhi, ca semn al demnitatii lor. 4) fig. Forma monarhica de guvernamant; monarhie. 5) Totalitate a ramurilor unui copac. 6) Partea vizibila a dintelui la om. 7) Invelis de metal sau din alt material, in care se imbraca un dinte cariat dupa ce a fost tratat. 8) Marginea superioara a copitei la cal. 9) mat. Suprafata cuprinsa intre doua cercuri concentrice. 10) (in unele tari) Unitate monetara. 11) : ~ solara partea exterioara incandescenta a Soarelui, care se vede ca o aureola in timpul eclipselor totale. 12) : ~ boreala constelatie din emisfera nordica. /<lat. corona

BOCCEA (‹ tc.) s. f. 1. Legatura formata dintr-o bucata de pinza (cu capetele innodate crucis), in care se pun diverse obiecte. 2. Balot de foi mici de tutun de calitate inferioara.

GLAMNICA, glamnice, s. f. (Pop.) Servet rasucit in forma de colac, pe care il pun femeile pe crestet cand cara pe cap greutati. – Din bg. glavnik.

OBLANIC, oblanice, s. n. (Reg.) Suport facut dintr-o bucata de panza incolacita, pe care femeile il pun pe crestet cand poarta greutati pe cap. – Din scr. oglavnik.

PAI paie n. 1) Tulpina cilindrica subtire, neramificata, goala pe dinauntru, avand noduri pronuntate, specifica plantelor graminee. ◊ A nu lua un ~ de jos a nu face nimic. A se agata si de un ~ a incerca intr-o situatie grea chiar si cel mai neinsemnat mijloc de salvare. 2) Multime de astfel de tulpini ramase dupa treierat. ◊ Om de paie. v. OM. Vaduva (sau vaduv) de paie sotie ramasa temporar fara sot (sau invers). A-si aprinde paie-n cap a-si provoca singur neplaceri. A pune paie pe foc a inrautati o situatie (favorizand o cearta). 3) Tub folosit pentru a sorbi anumite bauturi. /<lat. palea

A MARGINI marginesc tranz. 1) (lucruri, suprafete etc.) A face sa capete margini; a delimita printr-o margine. 2) A pune in anumite limite; a reduce la anumite limite; a limita; a restrange. 3) A face sa se margineasca. /Din margine

PUISOR¹, (1) puisori, s. m., (2, 3) puisoare, s. n. 1. S. m. Diminutiv al lui pui¹; puiulet, puiut. 2. S. n. (Reg.) Donita mica. 3. S. n. Perna mica, care se asaza sub cap (peste o perna mare); puiut. [Pr.: pu-i-] – Pui¹ + suf. -isor.

CIOCNI, ciocnesc, vb. IV. 1. Refl. (recipr.) intranz. si tranz. A (se) lovi, a (se) izbi (unul) de altul (facand zgomot). ♦ Tranz. A lovi ouale rosii unul de altul cu unul dintre capete, conform traditiei legate de sarbatoarea Pastilor. ♦ Tranz. (Despre pui) A sparge coaja oului in care s-a format, pentru a iesi din el. ♦ Tranz. A lovi usor unul de altul paharele de bautura, in semn de urare. 2. Tranz. A lovi un obiect fragil, producandu-i o crapatura, o plesnitura; a face sa crape, sa plesneasca. 3. Refl. recipr. Fig. (Despre interese, idei etc.) A fi sau a veni in contradictie. 4. Refl. recipr. Fig.(Despre armate adverse; rar, despre oameni) A se incaiera, a se bate. – Cf. bg. cukna, ucr. koknuti.

A INSTRUI ~iesc tranz. 1) (persoane) A pune in posesia unor cunostinte noi; a face sa capete cunostinte si/sau deprinderi intr-un domeniu oarecare; a invata; a cultiva; a pregati; a prepara. 2) (militari) A pregati dupa un program special in vederea insusirii teoriei si practicii militare. 3) (cazuri, persoane) A supune unei anchete; a cerceta in prealabil. [Sil. in-stru-] /<fr. instruire, lat. instruere

A INSARCINA ~ez tranz. 1) (persoane) A face responsabil de indeplinirea unui lucru; a pune sa raspunda de o misiune. 2) A face sa capete sarcina; a lasa gravida; a ingreuna. /in + sarcina

A ELABORA ~ez tranz. 1) (planuri, idei, texte, opere etc.) A face sa ia fiinta si sa capete forma definitiva; a alcatui; a intocmi. 2) (legi, decrete) A pune in vigoare in mod oficial; a emite. 3) (aliaje, otel) A obtine ca urmare a efectuarii unor operatii speciale. /<fr. elaborer, lat. elaborare

CANOPA s.f. (Ant.) Vas funerar care avea modelat pe capac un cap de om sau de animal si in care se puneau maruntaiele mortilor. [Var. canop s.n. / < fr. canope].

A POTRIVI ~esc tranz. 1) A face sa se potriveasca. 2) A face sa ocupe pozitia necesara; a pune sa stea cum trebuie; a aseza; a aranja. 3) (volumul, masa, marimea) A determina cu aproximatie. 4) (instrumente muzicale) A face sa produca sunetele necesare; a acorda. 5) (ceasul) A pune sa mearga la fel cu altul. 6) (persoane) A face sa capete un aspect ingrijit; a gati, a chiti; a aranja; a dichisi. 7) (mancaruri) A gusta adaugand anumite ingrediente (pentru a da un gust bun). 8) (vorbe, glume) A rosti la timpul si la locul cuvenit. 9) A hotari (in minte), examinand toate posibilitatile; a chibzui; a cumpani. ~ cum e mai bine. /Din potriva

pilha, pilhe, s.f. (reg.) 1. fiecare dintre lemnele care se pun de-a curmezisul pe un drum de munte. 2. lemn pus de-a curmezisul pe capatul dinapoi al unei table de pluta; cordar, caladau. 3. lemn pus de-a curmezisul apei, pe care se construieste o tabla de pluta. 4. bucata de lemn care are la cap sarme, funii cu care se leaga plutele la mal. 5. lemn pus sub calcaiul tapinei.

SISTOR, sistori, s. m. (Pop.) 1. Par ascutit care se pune in varful caselor taranesti. 2. Fiecare dintre drugii de lemn prinsi la capete in tarcoalele prasnelului morii. – Et. nec.

BLUMENBACH [blumənbah], Johann Friedrich (1752-1840), medic si naturalist german. Unul dintre creatorii antropologiei. A pus bazele obiective ale clasificarii raselor umane dupa culoarea pielii si forma capului si a demonstrat unitatea de origine a speciei umane.

A APUCA apuc 1. tranz. 1) A lua (cu mana, cu dintii etc.) tinand. ~ de maneca. ~ o creanga. ◊ ~ de gat (pe cineva) a sili pe cineva sa faca ceva. 2) (lucruri, obiecte etc. aflate la indemana) A lua la repezeala. 3) fig. (despre stari fizice sau sufletesti) A pune stapanire; a cuprinde. ◊ Ce te-a apucat? ce ti-a trasnit prin cap? 4) (persoane sau vehicule gata de plecare) A gasi in ultimul moment; a prinde. 5) A ajunge sa traiasca. ~ vremuri grele. 2. intranz. 1) A primi ceva (un obiect, o deprindere etc.) prin traditie. Asa am apucat de la parinti. 2) A lua directia; a face; a se indrepta. ◊ Care pe unde apuca care unde nimereste. /<lat. aucupare

impuia pers. 3 sg. impuiaza, vb. I (pop.) 1. (despre animale si pasari) a face oua, a se inmulti. 2. (despre bube) a se intinde. 3. (despre ganduri, dragoste) a incolti, a se incuiba. 4. (cu referire la urechile si capul omului) a asurzi, a bate capul, a ameti, a nauci. 5. (cu referire la ornamente) a desena, a coase pui pe ceva, a impodobi, a impestrita.

capatii (vest) si -ai (est) n., pl. ie (lat. capitaneum, cap, capat, d. caput, cap, ca intii d. antaneus). Ceia ce pui supt [!] cap ca sa dormi, ca perna sau alt-ceva. Partea patului unde se pune perna. Lemn scurt si gros pus supt o lada, un butoi s. a. (V. chezas). Bucata, virf dintr´o prajina, dintr´un drug, dintr´o funie s. a. A da de capatii, a afla, a descurca, a ajunge la un rezultat. A iesi la capatii, a ajunge la rezultat, a sfirsi bine. Om fara capatii (perna), vagabond, haimana.

A INTOCMI ~esc tranz. 1) A face sa ia fiinta si sa capete forta definitiva; a alcatui; a elabora. ~ un proiect (sau un plan). ~ actele. 2) A pune la cale temeinic, pe baze trainice. ~ o gospodarie. /in + a tocmi

SCURTA, scurtez, vb. I. 1. Tranz. A micsora lungimea sau inaltimea unui obiect, a reduce din lungime sau din inaltime, a face mai scurt. ◊ Expr. A scurta cuiva ghearele = a pune pe cineva in imposibilitate de a (mai) face rau. A scurta cuiva limba = a pune pe cineva in imposibilitate de a barfi. ♦ (Inv.) A omori, a executa (prin taierea capului). 2. Tranz. A alege si a parcurge distanta cea mai scurta intre doua puncte; a evita ocolurile, a merge direct. 3. Tranz. si refl. A face sa dureze (sau sa para ca dureaza) ori a dura mai putin. ♦ Intranz. si tranz. A vorbi concis. – Lat. excurtare.

CORN¹ coarne n. 1) Excrescenta dura de diferite forme, para sau impara, care creste pe capul unor mamifere. ◊ Cu coarne care iese din cadrele firescului; de necrezut. A-si arata coarnele a) a se posta in pozitie de aparare; a se pune in garda; b) a-si da pe fata firea rea. A fi mai cu coarne a se crede mai destept, mai rasarit. A se lua in coarne cu cineva a intra in conflict, a se incaiera cu cineva. A pune cuiva funia in coarne a-l face pe cineva sa actioneze contrar vointei sale; a-l supune. A pune coarne a insela (in casnicie). 2) Substanta osoasa din care sunt constituite excrescentele de pe capul unor mamifere. Pieptene de ~. 3) Fiecare dintre cele doua antene de pe capul unor vietati mici. Coarnele melcului. Coarnele carabusului. 4) mai ales la pl. Obiecte sau parti ale acestora care au forma de semicerc. ◊ De la coarnele plugului de la tara; din patura taraneasca. /<lat. cornu

cuca¹, cuci, s.f. (reg.) 1. maciuca cu carlig cu care se loveste in cap morunul prins la carlige. 2. instrument de pescuit alcatuit dintr-o plasa pe doua inele puse crucis; capcana, gaie, napasta. 3. (reg.) o parte a razboiului de tesut.

A IMPUIA ~iez tranz. : ~ capul (sau urechile) cuiva a repeta cuiva insistent un lucru; a ameti pe cineva cu vorbaria. /in +pui

PARANTEZA ~e f. 1) lingv. Semn de punctuatie constand din doua arcuri de cerc puse unul la inceputul cuvantului sau textului ce se izoleaza din anumite motive (explicatie, completare etc.), iar altul la sfarsitul lui. ◊ ~ patrata paranteza constand din doua linii indoite la capete una spre alta. 2) fig. Digresiune in cadrul unei comunicari. ◊ In ~ printre altele. 3) mat. Semn care se pune inaintea si la sfarsitul unei expresii algebrice, aratand ca o operatie se refera la intreaga expresie. /<fr. paranthese

capSA, capse, s. f. 1. Dispozitiv de metal utilizat la legarea unor hartii, la consolidarea unei butoniere, la incheierea unor obiecte de imbracaminte etc.; buton (2). 2. Mic capacel sau tub metalic umplut cu o materie exploziva, folosit la armele de foc, in mine etc. pentru a provoca explozia unei incarcaturi. ◊ Expr. (Fam.) A fi cu capsa pusa = a fi gata de cearta, pus pe cearta, nervos. 3. capsula (4). 4. (Elt.) Rondela metalica izolata de soclul becului, care face legatura cu unul dintre capetele filamentului. – Din lat. capsa, germ. Kapsel.

capastru n., pl. capestre (lat. capistrum, d. caput, cap; it. capestro, pv. cabestre, vfr. chevestre, sp. cabestro, pg. cabresto. V. capsun). Legatura de curele care se pune in capu calului ca sa fie tinut in grajd.

PERETE ~ti m. 1) Parte verticala a unei cladiri sau a unei incaperi. ◊ ~ in ~ avand un perete comun. De ~ care se poate pune, atarna pe perete. Intre patru ~ti a) la adapost; b) in taina; in secret. A se da cu capul de ~ti (sau de toti ~tii) a fi in stare de disperare extrema. A spune cai verzi pe ~ti v. CAL. A strange la ~ (pe cineva) a forta pe cineva sa spuna sau sa faca ceva. A vorbi la ~ti a vorbi zadarnic; a nu fi ascultat. 2) Obstacol natural sau artificial care se ridica vertical. 3) Element care margineste sau imparte ceva in doua sau in mai multe spatii. 4) Membrana care inconjoara o cavitate interna a unui organism. /<lat. paries, ~tis

capSA s. f. 1. dispozitiv de inchidere din piese care se imbuca una in alta la incheierea unor obiecte de imbracaminte; buton (II, 1). 2. inel metalic cu care se intaresc marginile unei butoniere, ale unei gauri pentru sireturi etc. 3. piesa cu care se prind hartii, foile unei carti etc. 4. mic tub metalic umplut cu o materie fulminanta la armele de foc, la mine etc. pentru a produce impulsul initial necesar explodarii incarcaturii ♦ (fam.) a fi cu ~ a pusa = a fi nervos, gata de cearta. 5. rondela metalica izolata la soclul becului, care face legatura cu unul din capetele filamentului. (< lat. capsa, germ. Kapsel)

BOT ~uri n. 1) Partea anterioara a capului unor mamifere, cuprinzand gura si nasul. ◊ A bea la ~ul calului a bea ultimul pahar, in picioare, inainte de plecare. 2) depr. Cavitate a capului omului in care se afla limba si dintii si care serveste ca organ al alimentatiei si al vorbirii; gura. ◊ A pune (pe cineva) cu ~ul pe labe a pune (pe cineva) la punct; a obliga la tacere (pe cineva). A se sterge pe ~ de ceva a fi nevoit sa renunte la ceva de mult ravnit. A se intalni (cu cineva) ~ in ~ a se intalni (cu cineva) pe neasteptate, fata in fata. A se pupa in ~ cu cineva a fi in mare prietenie cu cineva. A face ~ a se bosumfla. 3) Partea din fata (ascutita) a unui obiect. ~ul automobilului. ~ul pantofului. /Orig. nec.

BALANTA, balante, s. f. 1. Aparat pentru masurarea greutatii corpurilor, format dintr-o parghie la capetele careia se asaza, de o parte, obiectul de cantarit si, de cealalta parte, greutatea care echilibreaza acest obiect. ◊ Expr. A pune in balanta = a cumpani fapte sau argumente in vederea luarii unei hotarari. ♦ (Sg. art.) Numele unei constelatii din emisfera australa; cumpana. 2. (Fig.) Comparatie, raport intre doua sume, conturi etc. ◊ Balanta de verificare = operatie contabila constand din totalizarea separata a cifrelor din debitul si din creditul conturilor; situatia conturilor la o anumita data. Balanta comerciala (a unei tari) = raportul dintre valoarea generala a importului si cea a exportului. – Fr. balance.

1) capat n., pl. capete (lat. caput, capitis, pl. capita. V. cap 2). Margine, sfirsit: capatu lumii. Virf: un capat de ata. Muc, rest: capat de luminare, de tigara, de chibrit. Calavie. A pune capat unui lucru, a face sa inceteze, a-l opri. A scoate la capat, a ajunge la rezultat, a termina bine. Pina la capat pina la sfirsit, pina la urma. De la capat, de la' nceput. V. capatii.

RASCOL, rascoale, s. n. I. 1. Bara de lemn prevazuta la capete cu cate o gaura in care intra carambii de sus ai loitrelor carului. ◊ Expr. A lega pe cineva in rascol = a pune (pe cineva) in obezi. 2. Ispol. II. (Pop.) Separare a oilor, toamna, la desfacerea stanii, pe fiecare proprietar in parte. ♦ (Concr.) Dispozitiv de scanduri folosit pentru a separa oile. – Din sl. raskolu.

PRAG ~uri n. 1) Parte componenta orizontala a unui toc de usa care uneste capetele usorilor. ◊ A calca (sau a trece, a pasi) ~ul casei a face o vizita cuiva; a intra in casa cuiva. A pune piciorul in ~ v. PICIOR. A bate ~urile a) a umbla pe la casele oamenilor; b) a solicita ceva, apeland la diferite instante. Din ~ in ~ din casa in casa. 2) Locul din fata usii. 3) fig. Ajun a ceva (a unei noi perioade de timp, a unui eveniment, a unei situatii etc.). In ~ul primaverii. 4) Ridicatura naturala pe fundul albiei unei ape curgatoare, care face imposibila navigatia; treapta inalta de stanca, peste care curge o apa. 5) fig. Valoare maxima sau minima a unei marimi. 6) (la instrumentele muzicale cu coarde) Piesa constand dintr-o bucatica de lemn cu crestaturi, care se fixeaza sub coarde pentru ca acestea sa nu se atinga de corpul rezonator al instrumentului. 7) fam. Partea de jos a pantecelui. /<sl. pragu

VIPERA, vipere, s. f. 1. Sarpe mic, foarte veninos, avand pe cap o pata de culoare inchisa in forma de V si pe spate o dunga lata, neagra, in zigzag; naparca (Vipera berus). ◊ Expr. Pui de vipera = om rau, femeie rea. ◊ Compus: Vipera-cu-corn = specie de vipera mai mare si mai veninoasa decat vipera comuna, care are deasupra gurii un fel de corn format din solzi (Vipera ammodytes). 2. Fig. Persoana rea, perfida. – Lat. vipera.

GRATAR ~e n. 1) Obiect constand din vergele de fier dispuse paralel si prinse la capete, folosit pentru a frige carnea deasupra jarului. 2) Friptura preparata pe un asemenea obiect. 3) Dispozitiv din bare metalice paralele sau incrucisate ori dintr-o tabla gaurita, care se pune in sobe, instalatii de ardere, pentru a lasa sa patrunda aerul si sa cada cenusa, inlesnind arderea. 4) Dispozitiv constand dintr-un ansamblu de bare metalice, care se fixeaza la instalatiile hidrotehnice pentru a nu permite trecerea corpurilor straine. /<lat. gratarium

BOT, boturi, s. n. 1. Partea anterioara a capului unor mamifere, cuprinzand gura (si nasul). ◊ Expr. A bea la botul calului = a bea inca un pahar, in picioare, la plecare; a bea ceva la repezeala. A fi (sau a pune pe cineva) cu botul pe labe = a fi redus (sau a reduce pe cineva) la tacere, a fi pus (sau a pune) la punct. A se sterge (sau a se linge) pe bot (de sau, reg., despre ceva) = a fi nevoit sa renunte (la ceva). A se intalni (cu cineva) bot in bot = a se intalni (cu cineva) pe neasteptate, fata in fata. (Fam.) A-si baga botul (peste tot sau unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca in toate, si unde trebuie, si unde nu trebuie. (Fam.) A se pupa bot in bot cu cineva = a trai in mare prietenie cu cineva. A da (cuiva) peste bot = a dojeni pe cineva, a-l pune la respect. A face bot = a se supara, a se bosumfla. 2. Fig. Partea ascutita sau lunguiata a unui obiect; varf; partea din fata a unui vehicul cu tractiune mecanica. Botul cizmei. Botul automobilului. Botul locomotivei. – Et. nec.

IMPUIA, impuiez, vb. I. Tranz. (in expr.) A impuia capul (sau urechile) cuiva = a face sa intre in mintea cuiva o idee, insistand asupra ei; a ameti pe cineva cu vorbaria. [Pr.: -pu-ia. – Prez. ind. si: (reg.) impui] – In + pui.

BOT, boturi, s. n. 1. Partea anterioara a capului unor mamifere, cuprinzand gura si nasul. ◊ Expr. A bea la botul calului = a bea inca un pahar, in picioare, la plecare; a bea ceva la repezeala. A fi (sau a pune pe cineva) cu botul pe labe = a fi redus (sau a reduce pe cineva) la tacere, a fi pus (sau a pune) la punct. A se sterge (sau a se linge) pe bot (de sau, reg., despre ceva) = a fi nevoit sa renunte (la ceva). A se intalni (cu cineva) bot in bot = a se intalni (cu cineva) pe neasteptate, fata in fata. A se pupa bot in bot cu cineva = a trai in mare prietenie cu cineva. A-si baga botul (peste tot sau unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca in toate, si unde trebuie si unde nu trebuie. A da (cuiva) peste bot = a dojeni aspru pe cineva, a-l pune la respect. A face bot = a se supara, a se bosumfla. 2. Fig. Partea ascutita sau lunguiata a unui obiect; capat, varf. Botul cizmei.

CASCA casti f. 1) Acoperamant de protectie pentru cap, purtat de unele persoane (militari, pompieri, sportivi, mineri etc.). 2) Aparat electric in forma de caciula, care serveste la uscarea parului. 3) Receptor electroacustic, compus din una sau doua capsule telefonice, care se pun la ureche pentru a asculta unele transmisiuni radiofonice. [G.-D. castii] /<fr. casque

A MEDITA ~ez 1. intranz. A gandi mult si profund (asupra unui lucru); a cugeta; a reflecta; a contempla; a chibzui. 2. tranz. 1) inv. A supune unui examen amanuntit (pentru a cunoaste mai bine); a analiza atent si sub toate aspectele; a studia; a cerceta; a investiga; a analiza; a considera. 2) inv. (actiuni dusmanoase sau lucruri reprobabile) A organiza pe ascuns; a pune la cale; a urzi; a tese. 3) rar (planuri, lucruri, idei) A-si reprezenta in minte; a pregati indelung in gand; a plasmui; a urzi; a plamadi. 4) (elevi, studenti etc.) A face sa capete cunostinte intr-un domeniu oarecare (in mod particular). /<fr. mediter

NAPARCA ~ci f. 1) Sarpe veninos, cu capul triunghiular, pe care are un semn negru in forma de V; vipera. 2) Soparla fara membre, cu corp cilindric, solzos, raspandita prin poieni si locuri umede. 3) fig. Persoana foarte rea, perfida si extrem de periculoasa. ◊ Pui de ~ om rautacios. /cf. alb. neperke, nepertke

sistor, -oare, s.m. si f. 1. (pop.; s.m. si f.) fiecare dintre bucatile de lemn (sau de fier) prinse la capete in tarcoalele prasnelului de la moara si care se angreneaza cu maselele rotii. 2. (reg.; s.m.; la pl. cu forma: sustori) fiecare dintre bucatile de lemn prinse in jurul rotii sau al carului, care pune in miscare joagarul. 3. (reg.; s.f.) fuscel la loitra. 4. (reg.; s.f.; in forma: sustoare) speteaza (la grapa). 5. (reg.; s.f.) fofelnita vartelnitei. 6. (reg.; s.m. pl.; in forma: sustori) falceaua melitei. 7. (reg.; s.f. pl.) fiecare dintre chingile de fier orizontale care intaresc usa unei case. 8. (reg.; s.f. pl.) fiecare dintre grinzile intre care se fixeaza fereastra. 9. (reg.; s.m. pl.) fiecare dintre stalpii verticali care sprijina streasina casei. 10. (reg.; s.f. pl.) fiecare dintre barnele care marginesc intrarile strungii la o stana. 11. (reg.; s.m.) par ascutit care se pune in varful caselor taranesti.

CLATI, clatesc, vb. IV. I. Tranz. A curata rufe, vase etc., spalandu-le usor cu apa, a limpezi intr-o ultima apa curata; a clatari. ♦ Refl. A se spala usor pe maini, in gura etc. II. (Inv. si pop.) 1. Tranz. A clatina(1). ♦ (Refl.) (Despre apa, valuri) A se pune in miscare; a se izbi (de un obstacol). 2. Tranz. si refl. A (se) zgudui, a (se) cutremura; a (se) zdruncina. 3. Tranz. si refl. A (se) clatina. (3). ◊ Expr. A nu (se) clati un fir de par din capul cuiva = a nu (se) primejdui cu nimic viata cuiva. – Din sl. klatiti.

BATUT², -A, batuti, -te, adj. 1. (Despre fiinte) Care este sau a fost lovit. ◊ Expr. (Fam.) Batut in (sau la) cap = prost, ticnit. 2. (In expr.) Bani batuti = bani gheata. 3. (Despre flori; p. ext. despre plante) Involt. 4. (Despre o cale, un drum etc.) Batatorit. 5. (In expr.) Lapte batut = lapte usor fermentat, cu gust acrisor, facut din lapte dulce pus la prins. – V. bate.

SCAUN ~e n. 1) Mobila cu patru picioare, cu sau fara speteaza, pe care poate sedea o singura persoana. ◊ ~ electric dispozitiv folosit pentru electrocutarea unor condamnati la moarte. ~ de tortura dispozitiv care servea, in trecut, la imobilizarea celui supus torturilor. ~ de judecata (sau al judecatii) se spunea in trecut unei instante judecatoresti. Cu ~ la cap intelept. A sta intre doua ~e a ocupa o pozitie nesigura. 2) pop. Banca (cu speteaza sau fara) pe care se pot aseza mai multe persoane. 3) inv. Simbol al puterii unui suveran; tron. ◊ A ridica, a inalta, a pune (sau a se urca, a veni) in ~ a (se) face domn. A se cobori din ~ a abdica. 4) inv. Resedinta a unui monarh. ◊ Cetate de ~ capitala. Sfantul ~, ~ul pontifical (sau apostolic) resedinta papei; papalitate. 5) Materiile f****e eliminate de cineva. 6) Schelet de lemn destinat pentru a sustine un acoperis. 7) Parte componenta, menita sa sustina ceva. ~ul spicului. 8) Placa mica de lemn care serveste ca suport pentru coarde la instrumentele muzicale cu arcus; calus. /<lat. scamnum

CIOC², ciocuri, s. n. 1. Partea anterioara, terminala, lunguiata si cornoasa a capului pasarilor, care inlocuieste sistemul dentar; plisc, clont. ♦ Cantitatea de lichid sau de hrana care incape o data in cioc (1). ♦ Fig. Gura a omului. 2. Parte sau prelungire ascutita a unor obiecte; capat, varf (ascutit). 3. Barbison, tacalie. ◊ Expr. (Arg.) A pune ciocuri = a minti sau a deforma realitatea. 4. Compuse: ciocul-berzei = planta erbacee cu frunzele paroase, adanc crestate si cu flori violete-purpurii (Geranium pratense); ciocul-cucoarei = mica planta erbacee cu tulpina paroasa intinsa pe pamant, cu frunze compuse, flori rosii, roz sau albe si fructe lungi, asemanatoare cu un cioc (Erodium cicutarium); cioc-intors = pasare calatoare cu penajul alb patat cu negru, cu ciocul lung, subtire si usor arcuit in sus, cu picioarele inalte (Recurvirostra avosetta). – Cf. alb. cok, rom. cioc¹.

STALP ~i m. 1) Element de constructie, lung si gros, din lemn, din metal sau din beton armat, care, pus vertical, serveste pentru a sustine ceva. ~ de gard. ~ de telegraf. ◊ A sta ~ a sta drept si nemiscat. ~ de cafenea se spune despre o persoana care isi petrece timpul mai mult prin cafenele. A pune (sau a tintui) la ~ul infamiei (sau rusinii) a condamna in public faptele urate ale cuiva. ~ de hotar stalp care indica o granita. 2) fig. Persoana care constituie un sprijin pentru cineva sau ceva. ~ii societatii. ◊ ~ul casei sustinatorul (capul) familiei. /<sl. stlupu

coroana (coroane), s. f. – Podoaba pentru cap in forma de cerc, cununa. – Var. (inv.) corona. Lat. corona (sec. XVII). Este dublet al lui cununa. Este posibil sa fi intrat in rom. indirect, cf. ngr. ϰορώνη, mag. korona, bg., pol., rus. korona. – Der. (in)corona, vb. (a pune coroana), sec. XVII; coronatie, s. f. (inv., incoronare); coronament, s. n. (cornisa), din fr. couronnement; coroniste, s. f. (planta, Coronilla varia).

PROTAP ~uri n. 1) Lemn lung si gros de care se fixeaza jugul la carul cu boi. 2) Prajina, de obicei, despicata la unul din capete, avand diferite intrebuintari. ~ pentru oale. ◊ A umbla (sau a veni) cu o jalba in ~ a veni cu o plangere; a se plange; a se jelui. 3) Instalatie primitiva, formata din doua bete despicate la un capat si infipte in pamant, intre care se pun la fript alimente (carne, peste etc.). /<sl. protepu, bulg. procep

A PAZI ~esc tranz. 1) (persoane, lucruri, bunuri materiale etc.) A avea in paza; a lua sub ocrotire; a supraveghea; a veghea; a proteja; a ocroti; a apara. 2) rar (reguli, norme, legi etc.) A traduce cu strictete in viata; a indeplini intocmai; a respecta. 3) inv. (persoane) A urmari pe ascuns. 4) (persoane, lucruri) A apara pe toate caile (punand la adapost); a feri. ◊ Pazea! fereste! da-te la o parte. De-ar sti omul ce-ar pati, dinainte s-ar pazi de-ar sti omul ce primejdie il asteapta, s-ar feri la timp de ea. ~ ca lumina ochilor (sau ca ochii din cap) a pastra cu multa grija, cu sfintenie (ca pe un lucru sfant). A lua la trei pazeste a dojeni aspru; a lua la trei parale. /<sl. paziti

BOU ~i m. 1) Taur castrat, folosit ca animal de tractiune si, mai ales, pentru carne. ◊ A lucra ca un ~ a lucra mult si din greu. A scoate (pe cineva) din ~ii lui a scoate (pe cineva) din fire; a enerva. ~ii ara, caii mananca se spune in cazul cand unii muncesc, iar altii trag foloase. A-si baga (sau a-si pune) ~ii in jug (sau in plug) cu cineva a colabora cu cineva. 2) fig. depr. Barbat prost. 3): ~-de-balta (sau -de-apa) a) specie de broaste cu pete rosii sau galbene pe pantece; b) specie de batlan cu gatul alb si cu penajul galben-verzui pe spate si negru pe cap. ~-de-mare peste marin, de talie mica, de culoare cafenie sau cenusie-inchisa. ~-de-noapte bufnita. ~ul-domnului a) radasca; b) buburuza. [Monosilabic] /<lat. bovus

slai, slaiuri, s.n. (reg.) 1. fiecare dintre cele doua scanduri care leaga talpile unei sanii; oplean. 2. fiecare dintre scandurile care formeaza partile laterale ale unei ambarcatii; scandura care formeaza marginea de sus a unei luntri; usna. 3. polita in perete pe care se tin lucruri de gospodarie 4. fiecare dintre stalpii care sustin podul morii. 5. banca transversala facuta dintr-o scandura lata si fixata in partea dinapoi a unei barci. 6. fiecare dintre tabliile sau dintre cele doua scanduri care leaga tabliile patului. 7. ghizdurile din barne ale unei fantani. 8. marginea de sus sau balustrada unei prispe. 9. scoc prin care se scurge vinul din vasul in care se pun strugurii pentru stors. 10. canal format din trei scanduri, care transporta apa ce cade pe roata ferastraului mecanic. 11. scobitura in forma unui santulet prin care se imbuca si se fixeaza doua piese componente ale unui obiect din lemn. 12. fiecare dintre cele doua sipci care se bat in stalpii unei case, pentru a fixa capetele barnelor. 13. barna de lemn.

MASA¹ mese f. 1) Mobila formata dintr-o placa orizontala, pusa pe un suport sau pe picioare, avand diverse intrebuintari (in special pentru a se servi pe ea mancarea). ~ de scris. ~ de lucru. ◊ ~ verde a) masa pentru jocuri de noroc; b) masa la care se duc tratative diplomatice. ~ rotunda dezbatere libera intre specialisti pe o tema data. ~ intinsa masa plina de bucate, pregatita pentru oaspeti. capul mesei loc de cinste rezervat unei persoane in semn de stima deosebita. A strange ~a a face curat pe masa dupa mancare. 2) Mancarea servita; bucate. 3) Mancarea de la amiaza (constand, de obicei, din mai multe feluri); pranz. ◊ Inainte de ~ in partea zilei care preceda pranzul. Dupa ~ in partea zilei care urmeaza dupa pranz. 4) Proces de alimentare. ◊ A se aseza la ~ a incepe mancarea. A sta la ~, a lua ~a a manca. 5) Obiecte sau parti de obiecte care seamana cu aceasta mobila, avand diverse intrebuintari. [G.-D. mesei] /<lat. mensa

A BAGA bag tranz. 1) A face sa intre (inauntru); a introduce; a vari. ◊ ~ (ceva) in cap a tine minte; a memora. ~ (ceva) in gura a manca. ~ (cuiva) mintile in cap a cuminti (pe cineva). A(-i) ~ cuiva in cap a) a face pe cineva sa fie preocupat de ceva; b) a face pe cineva sa inteleaga ceva complicat, inaccesibil. ~ (cuiva) frica in oase a speria foarte tare (pe cineva). ~ (pe cineva) in san a apropia mult (pe cineva); a trata cu atentie si cu dragoste. ~ mana in buzunarul cuiva a jecmani (pe cineva). 2) A pune intr-o situatie neplacuta. ◊ ~ (pe cineva) in boala (sau in boale) a inspaimanta (pe cineva). ~ (pe cineva) in d***i (sau in toti d***ii) a speria tare (pe cineva); b) a mania tare (pe cineva). ~ (pe cineva) in pacat a face (pe cineva) sa comita o fapta condamnabila. ~ (pe cineva) in nevoi a face sa aiba neplaceri. ~ (pe cineva) la apa a pune in mare incurcatura. ~ in mormant a pricinui moartea cuiva. 3) A face sa imbratiseze o slujba, o meserie; a plasa. ~ la scoala de meserii. 4): ~ de seama a fi atent la ceva; a avea grija. /Orig. nec.

Argus 1. Monstru fabulos, nascut din Agenor (sau Arestor). Avea o suta de ochi, din care, atunci cind dormea, se inchideau doar o parte, ceilalti raminind deschisi. A fost pus de Hera s-o pazeasca pe Io (v. si Io), care fusese metamorfozata in vaca. Ca sa-si scape iubita, Zeus l-a trimis pe Hermes sa-l ucida pe temutul ei paznic. Dupa o legenda, Argus ar fi fost omorit de o piatra aruncata de la distanta de Hermes; dupa alta, i s-ar fi taiat capul, dupa ce zeul l-a adormit mai inainte cintindu-i cu fluierul lui Pan. Dupa moarte, se spunea ca Hera a semanat cei o suta de ochi ai lui Argus pe coada paunului, pasare care ii era dedicata. 2. Fiul lui Phrixus. A construit, cu ajutorul Athenei, corabia Argo (v. si Argo).

pleasna, plesne, s.f. (pop.) 1. sfichi, bici; zgomot produs de plesnitura biciului; lovitura, plesnitura de bici. 2. fir de care se prinde carligul la capatul sforii de pescuit. 3. iritatie a mucoasei limbii si a cerului gurii (mai ales la copii mici). 4. (fig.) vorba usturatoare, sarcastica. 5. fiecare dintre cele trei cureluse inguste cu care se incheie cureaua la cioareci, prinse in trei catarame. 6. suvita de par. 7. fir de in sau de canepa. 8. (reg.) disc sau veriga pusa pe osia rotii carutei, pentru a apara de frecare. 9. bucata mica, aschie, tandara desprinsa dintr-un lemn. 10. (la pl.) matreata. 11. (la pl.) boala de copii; afte, stomatita. 12. stanca, piatra gata sa se despice intr-o mina; crapatura in stanca. 13. insecta care traieste in locuri intunecate; svab. 14. larva unor fluturi de noapte, sub forma unui vierme mare si paros, cu un carlig chitinos la unul din capete; cainele-babei.

Harpyae, genii inaripate din generatia preolimpienilor, fiicele lui Thaumas si ale oceanidei Electra (intr-o alta varianta, ale lui Gaea). Erau considerate, in general, trei la numar: Aello, Celaeno si Ocypete si aveau infatisarea unor pasari de prada cu capete de femei. Din unirea uneia dintre ele cu Zephyrus, s-au nascut Xanthus si Balius – caii lui Achilles – precum si caii dioscurilor. Harpiile erau supranumite „rapitoarele”, deoarece se credea ca rapeau copiii si sufletele mortilor. Din porunca Herei ele au spurcat bucatele ce se aflau in fata nefericitului rege Phineus. Acesta a cerut ajutorul boreazilor (Zetes si Calais), care le-au biruit si le-au pus pe fuga. Harpiile intervin si in legenda regelui Pandareos, rapindu-i fetele (v. si Pandareos).

capAT, capete, s. n. 1. Partea extrema a unui lucru, a unei perioade, a unei situatii sau a unei stari; margine, limita. ◊ Loc. adj. Fara (de) capat = fara sfarsit; indelungat, intins. ◊ Loc. adv. De la capat = de la inceput. In capat = in frunte; exact, deplin. Din capat = de la inceput. Pana la capat = pana la sfarsit; pana la ultimele consecinte; in mod consecvent. ◊ Expr. La capatul lumii (sau pamantului) = foarte departe. A pune capat (unui lucru, unei situatii) = a face sa inceteze, a termina. A da de capat = a duce la bun sfarsit. A scoate (sau a duce) ceva la capat = a termina ceva (cu succes); a izbuti. A o scoate la capat cu ceva = a iesi cu bine dintr-o situatie neplacuta. A o scoate la capat cu cineva = a se intelege cu cineva. 2. Fragment; ramasita de... ◊ Expr. Pana-ntr-un capat de ata = tot. – Din pl. capete (< lat. capita).

capAT, capete, s. n. 1. Partea extrema a unui lucru, a unei perioade, a unei situatii sau a unei stari; margine, limita, sfarsit¹, istov. ◊ Loc. adj. Fara (de) capat = fara sfarsit; indelungat, intins. ◊ Loc. adv. De la (sau din) capat = de la inceput. In capat = a) in frunte; b) exact, deplin. Pana la capat = pana la sfarsit; pana la ultimele consecinte, in mod consecvent. ◊ Expr. La capatul lumii (sau pamantului) = foarte departe. A pune capat (unui lucru, unei situatii) = a face sa inceteze, a termina (cu bine), a rezolva. A da de capat = a duce la bun sfarsit. A o scoate la capat cu ceva = a iesi cu bine dintr-o situatie neplacuta. A o scoate la capat cu cineva = a se intelege cu cineva. Nici un capat de ata = absolut nimic. Pana la (sau intr-)un capat de ata = absolut tot. 2. Fragment; ramasita de... – Refacut din pl. capete < lat. capita).

A SPARGE sparg tranz. 1) (obiecte fragile sau casante) A face sa se sparga. ◊ A-si ~ capul (cu ceva) a se chinui cu rezolvarea unei chestiuni. ~ lemne (sau butuci) a despica lemne cu toporul. ~ linistea (sau tacerea) a intrerupe linistea (sau tacerea), producand un zgomot neasteptat. 2) (nuci, alune, samburi, oua etc.) A curata de invelisul exterior prin sfaramare (pentru a scoate continutul). 3) (incuietori) A descuia fortat (cu ajutorul unor unelte speciale). 4) A strapunge cu un obiect ascutit, facand o gaura. ~ cu coarnele. ◊ A-i ~ cuiva urechile a asurzi, producand zgomot puternic. 5) (osti dusmane) A pune pe fuga; a imprastia; a risipi. ◊ ~ frontul a patrunde in liniile inamicului. 6) fig. (intarituri) A strica fortand; a rupe. Apa a spart iezatura. ◊ ~ casa cuiva a strica casnicia cuiva. /<lat. spargere

TOBA ~e f. 1) Instrument muzical de percutie, constand dintr-un cilindru gol pe dinauntru, acoperit la ambele capete cu cate o membrana de piele intinsa, care, prin lovire, produce sunete infundate. ◊ A bate ~a a) a lovi ritmic cu degetele in ceva, fiind iritat sau lipsit de rabdare; b) a raspandi o stire; a divulga un secret. A fi ~ de carte (sau de invatatura) a poseda multe cunostinte. A se face ~ a manca pe saturate. A vinde (averea cuiva) cu ~a a vinde la mezat. 2) Piesa cilindrica, goala in interior, folosita in tehnica; tambur. ~ pentru cablu. ◊ ~ de esapament piesa la motoarele cu ardere interna care amortizeaza zgomotul produs in timpul evacuarii gazelor de ardere. 3) Mezel preparat din carne de porc, maruntaie si slanina, puse in pielea stomacului, care se fierbe si se preseaza. 4) pop. (la jocul de carti) Semn distinctiv avand forma unui romb de culoare rosie; caro. 5) Carte de joc marcata cu acest semn. /<ung. dob

STAPAN ~a (~i, ~e) m. si f. 1) Persoana careia ii apartine un bun material. ~ul masinii. ◊ A se face ~ pe ceva a pune stapanire pe ceva. 2) (in antichitate) Proprietar de sclavi. 3) Persoana in serviciul careia se afla angajat cineva. ◊ A intra (sau a se baga) la ~ a se angaja sluga. (A fi) fara ~ a) (a fi) independent in actiunile sale; b) (a fi) fara supraveghere. 4) fig. Persoana cu puteri depline. ◊ A fi ~ pe situatie a se orienta bine intr-o situatie, ocupand o pozitie dominanta. A fi ~ pe materie a poseda un obiect. A fi ~ pe sine a fi in stare sa-si stapaneasca sentimentele, pornirile; a-si tine firea. A fi ~ pe soarta (sau pe viata) sa a dispune de propria persoana. 5) pop. Persoana care administreaza o gospodarie (privata sau publica); gospodar. ◊ ~ul casei a) capul familiei; b) gazda (luata in raport cu oaspetii). /<sl. stopanu

A JUCA joc 1. tranz. 1) (carti de joc, numere, figuri de sah) A pune in joc respectand anumite reguli. 2) fig. (situatia, reputatia, cariera) A expune riscului. 3) (roluri) A interpreta intr-o piesa de teatru sau intr-un film. ◊ ~ un anumit rol a avea o anumita importanta pentru cineva sau ceva. 4) (piese de teatru) A prezenta pe scena in fata publicului; a reprezenta. 5) (jocuri de noroc, jocuri sportive) A practica intr-un mod mai mult sau mai putin sistematic. 6) fig. (persoane) A induce in eroare (ridiculizand si recurgand la mijloace necinstite). 7) pop. (un dans) A executa prin anumite miscari; a dansa. 2. intranz. 1) A participa in mod activ la un joc de noroc sau sportiv. 2) (despre lumina, imagini) A produce efecte schimbatoare. 3) (despre lucruri) A produce efectul unor miscari repezi si vibrante. ◊ A-i ~ (cuiva) ochii in cap a vadi vioiciune si viclenie. A-i ~(cuiva) ochii in lacrimi a fi pe cale de a plange. 4) (despre piesele unui mecanism sau ale unei instalatii) A functiona in voie, fara a se atinge reciproc. /<lat. jocare