ORI conj., adv. I. Conj. (Cu functie disjunctiva, adesea cu nuanta copulativa) 1. Sau. ♦ (in propozitii interogative) Te duci ori ba? 2. (Dupa o regenta, uneori in corelatie cu „fie ca”, „sau”, introduce sau leaga doua propozitii subordonate opuse) Fie ca va da zapada, ori ca iarba va inverzi. II. Adv. (Pop.; introduce o propozitie interogativa) Oare. [Var.: or conj., adv.] – Et. nec.

CORESPONDENTA, corespondente, s. f. I. 1. Schimb (regulat) de scrisori intre doua sau mai multe persoane. ♦ Totalitatea scrisorilor schimbate intre doua persoane. ♦ Continutul unei scrisori. 2. Relatare a faptelor petrecute intr-o localitate, facuta de corespondentul unui ziar, al unei reviste, al unui post de radio, de televiziune etc. II. 1. Raport, legatura intre lucruri, fenomene, organe, parti ale unui intreg care se potrivesc intre ele; concordanta, armonie. 2. (Lingv.) Raport constant existent intre doua unitati lingvistice. ◊ Corespondenta timpurilor = raportul de timp dintre predicatul unei propozitii subordonate si predicatul regentei. 3. (Mat.) Relatie intre doua multimi, conform careia fiecare element al unei multimi este pus in legatura cu unul sau mai multe elemente din cealalta multime. 4. (In sintagma) Corespondenta conturilor = schimbul de scrisori, legatura reciproca dintre conturi care reflecta aceeasi operatie economica. [Var.: (inv.) corespondinta s. f.] – Din fr. correspondance.

CUM² conj. (introduce propozitii subordonate) Am procedat cum ai zis. /<lat. quomo (do)

REGENT¹ ~ta (~ti, ~te) 1) (despre persoane) Care tine de regenta; propriu re-gentei. 2): (propozitie) ~ta propozitie de care depind una sau mai multe propozitii subordonate. /<fr. regent, lat. regens, ~entis

CAUZAL, -A, cauzali, -e, adj. Privitor la cauza, de cauza. ◊ propozitie cauzala = propozitie subordonata care exprima cauza pentru care se savarseste actiunea din propozitia regenta si care corespunde complementului circumstantial de cauza. Conjunctie cauzala = conjunctie care introduce o propozitie cauzala. [Pr.: ca-u-] – Din lat. causalia, fr. causal.

PRINCIPAL, -A, principali, -e, adj. Care are o importanta deosebita sau cea mai mare importanta; de capetenie, de frunte. ◊ (Gram.) propozitie principala (si substantivat, f.) = propozitie independenta dintr-o fraza, de care depind propozitiile subordonate. – Din fr. principal, lat. principalis.

OPOZITIONAL, -A, opozitionali, -e, adj. De opozitie. ◊ propozitie circumstantiala opozitionala = propozitie subordonata care se opune continutului regentei prin intregul ei continut sau numai printr-o parte a lui (predicat, complement etc.). [Pr.: -ti-o-] – Opozitiune + suf. -al.

FIINDCA conj. (Arata legatura cauzala dintre afirmatia din propozitia regenta si cea din propozitia subordonata) Pentru ca, deoarece; de vreme ce. – Fiind (< fi) + ca.

CONCESIV, -A, concesivi, -e adj. Care face concesii; ingaduitor. ◊ propozitie concesiva = propozitie subordonata care arata ca, desi exista o piedica, actiunea din propozitia regenta se realizeaza sau se poate realiza. Conjunctie concesiva = conjunctie care introduce o propozitie concesiva. – Din fr. concessif, lat. concessivus.

CONDITIONAL, -A, conditionali, -e, adj. Care este supus unei conditii; care cuprinde o conditie. ◊ (Psih.) E******t conditional = e******t care, sincronizat in mai multe repetitii cu un reflex innascut, sfarseste prin a produce singur un efect (motor, secretor etc.) identic cu al acestui reflex, determinand astfel formarea unui reflex conditionat. (Gram.) propozitie conditionala = propozitie subordonata aratand o actiune de a carei indeplinire depinde realizarea actiunii din propozitia regenta. Mod conditional = mod care exprima actiunea ca dorita sau ca eventuala. [Pr.: -ti-o-]. – Dupa fr. conditionnel.

CONDITIONAL, -A, conditionali, -e, adj. Care este supus unei conditii; care cuprinde o conditie. ◊ (Psih.) E******t conditional = e******t care, sincronizat in mai multe repetitii cu un reflex innascut, sfarseste prin a da nastere singur unui efect (motor, secretor etc.) identic cu al acestui reflex, determinand astfel formarea unui reflex conditionat. (Gram.) propozitie conditionala = propozitie subordonata care exprima o actiune de a carei indeplinire depinde realizarea actiunii din propozitia regenta. Mod conditional = mod personal care exprima o actiune a carei realizare depinde de indeplinirea unei conditii. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. conditionnel.

subordonat, -A, subordonati, -te, adj. Dependent de cineva sau de ceva, aflat intr-o relatie de subordonare. ♦ propozitie subordonata (si substantivat, f.) = propozitie care depinde din punct de vedere gramatical de alta propozitie, indeplinind functiunea unei parti de propozitie a regentei; propozitie secundara. ♦ (Substantivat) Subaltern. – Din fr. subordonne.

SUBORDONATOR, -OARE, subordonatori, -oare, adj. Care subordoneaza, care are ceva sau pe cineva in subordine. Conjunctie subordonatoare = conjunctie care leaga propozitiile subordonate de propozitia regenta – Subordona + suf. -tor.

COMPLETIVA, completive, adj. (In sintagma) propozitie completiva (si substantivat, f.) = propozitie subordonata care are rol de complement pe langa verbul din alta propozitie. – Din fr. completive, lat. completivus.

CE² pron. rel. (se foloseste pentru a inlocui numele unui obiect si a introduce o propozitie subordonata) Ceea ce; care. ◊ Se stie ce si cum a cunoaste amanuntit, in detalii. Din ce in ce mai in mod ascendent sau descendent (in timp). Cat pe ce mai-mai; gata-gata. Cu mare ce cu mare greutate. Te miri ce ceva neinsemnat; un fleac. De ce din care cauza. O data ce intrucat; deoarece. In timp (sau in vreme) ce in perioada cat. /<lat. quid

CONCESIV ~a (~i, ~e) Care tine de concesie; propriu concesiei. ◊ propozitie ~a propozitie subordonata care arata ca, desi exista o piedica, actiunea din propozitia regenta se realizeaza sau se poate realiza. /<fr. concessif, lat. concessivus

TEMPORAL² ~a (~i, ~e) Care tine de timp; propriu timpului. Limitele ~e. ◊ (propozitie) ~a propozitie suborbonata care arata timpul in care se petrece actiunea din propozitia regenta; circumstantiala de timp. Conjunctie ~a conjunctie care introduce o propozitie subordonata de timp. /<fr. temporel

COMPLETIV, -A adj. Care complineste, care serveste drept complement. ◊ propozitie completiva (si s.f.) = propozitie subordonata care indeplineste fata de propozitia regenta functia de complement. [< lat. completivus, cf. fr. completif].

PROCATALEPSA s.f. Figura de stil constand in dislocarea si anticiparea unui membru al propozitiei subordonate si introducerea lui in propozitia regenta. [Cf. gr. prokatalepsis – anticipare].

SECUNDAR, -A adj. 1. Care nu vine decat in al doilea rand, de importanta mai mica; accesoriu. ◊ Medic secundar (si s.m.) = medic care, in urma unui concurs este admis sa se specializeze intr-o clinica; fenomen secundar = fenomen putin important care apare in cursul unei boli. 2. Care urmeaza dupa primul; al doilea. ◊ (Geol.; si s.n.) Era secundara = mezozoic; propozitie secundara = propozitie subordonata, dependenta. // s.n. Ac al ceasornicului care indica secundele. [Var. secondar, -a adj. / cf. fr. secondaire, lat. secundarius].

SUBIECTIV, -A adj. 1. Care considera constiinta individuala drept baza a tot ce exista; care neaga faptul ca la baza senzatiilor se afla obiecte reale, independente de om. 2. Care are un caracter personal, partinitor, lipsit de obiectivitate. 3. (Gram.) propozitie subiectiva (si s.f.) = propozitie subordonata care indeplineste functiunea de subiect al propozitiei regente. [Pron. -bi-ec-. / cf. lat. subiectivus, fr. subjectif].

subordonat, -A adj. Aflat in subordine; dependent de cineva sau de ceva. ◊ propozitie subordonata (si s.f.) = propozitie care determina o alta propozitie, depinzand de ea; propozitie secundara; notiune subordonata = notiune mai putin generala care se cuprinde in alta cu sfera mai mare. // s.m. si f. Inferior; subaltern. [Var. subordinat, -a adj. / cf. fr. subordonne].

CIRCUMSTANTIAL, -A adj. Care depinde de o circumstanta, de o imprejurare. ◊ Complement circumstantial (si n.) = complement care indica imprejurarile in care se petrece actiunea verbului; propozitie circumstantiala (si s.f.) = propozitie subordonata care indica imprejurarea in care se desfasoara actiunea exprimata de propozitia regenta. [Pron. -ti-al. / cf. fr. circonstanciel].

RELATIV, -A adj. 1. Care se raporta, se refera la... ♦ Pronume (adverb sau adjectiv) relativ = pronume (adverb sau adjectiv) care se raporta la un substantiv sau la un pronume precedent; propozitie relativa (si s.f. ) = propozitie subordonata introdusa prin pronume sau adverbe pronominale relative sau nehotarate; propozitie atributiva; timp relativ = timp care exprima o actiune raportata la alt moment decat cel al vorbirii. 2. Care variaza (dupa imprejurari); evaluat, determinat cu aproximatie. ♦ Valabil intre anumite limite, in anumite conditii. ♦ (Fiz.) Miscare relativa = deplasare a unui corp fata de un sistem de referinta mobil. 3. Care nu exista decat in relatie cu altceva. // adv. Aproximativ, aproape. [< fr. relatif, it. relativo, lat. relativus].

SUBORDONATOR, -OARE adj. Conjunctie subordonatoare = conjunctie care leaga de propozitia regenta propozitiile subordonate. [< subordona + -tor, cf. it. subordinatore].

ATRIBUTIV, -A adj. cu functie de atribut. ♦ propozitie ~a = (si s. f.) = propozitie subordonata care indeplineste functia de atribut pe langa un substantiv din regenta; propozitie relativa. (< fr. attributif)

CIRCUMSTANTIAL, -A adj. care depinde de o circumstanta. ♦ complement ~ (si s. n.) = complement care arata imprejurarea in care se desfasoara actiunea verbului; propozitie ~a (si s. f.) = propozitie subordonata cu functie de complement circumstantial al unui verb din regenta. (< fr. circonstanciel)

COMPLETIV, -A adj. care complineste. ♦ propozitie ~a (si s. f.) = propozitie subordonata care indeplineste functia de complement pe langa verbul din regenta. (< lat. completivus, fr. completif)

EXPANSIUNE s. f. 1. crestere a volumului unui gaz, al unui sistem fizico-chimic; destindere (3), detenta (1). 2. extindere a dominatiei, a sferei de influenta politica si economica a unei tari asupra altei tari. 3. (lingv.) procedeu prin care o unitate sintactica de nivel inferior este transformata intr-o unitate de nivel superior; transformare a unei parti de propozitie in propozitie subordonata. ◊ orice element adaugat unui enunt, care nu modifica raporturile si functia elementelor preexistente. 4. (fig.) expansivitate, exuberanta, vioiciune; comunicativitate. (< fr. expansion, lat. expansio)

PREDICATIV, -A adj. 1. care formeaza sau poate forma predicatul; cu valoare de predicat. ♦ verb ~ = verb care poate forma singur predicatul unei propozitii; nume ~ = nume care, impreuna cu un verb copulativ, formeaza predicatul; propozitie ~a (si s. f.) = propozitie subordonata care indeplineste functia de nume predicativ pe langa un verb copulativ din regenta; element ~ suplimentar = parte secundara de propozitie cu dubla subordonare (fata de verb si de subiect sau obiect); propozitie ~a suplimentara (si s. f.) = propozitie subordonata care indeplineste in fraza rol de element predicativ suplimentar. 2. (log.) referitor la predicat. (< fr. predicatif)

PROCATALEPSA s. f. figura de stil, constand in dislocarea si anticiparea unui membru al propozitiei subordonate, indeosebi a subiectului, si introducerea lui in propozitia regenta, ca obiect direct sau indirect al acesteia. (< fr. prokatalepsis, anticipare)

SECUNDAR², -A adj. 1. in al doilea rand ca importanta, interes etc.; accesoriu. ♦ invatamant ~ = forma de invatamant de al doilea grad, care urmeaza celui primar; liceal, mediu; (ec.) sector ~ = ansamblu de activitati economice in care materiile prime sunt transformate in produse industriale sau bunuri de consum; medic ~ = medic care, in urma unui concurs, este admis sa se specializeze intr-o clinica; fenomen ~ = fenomen putin important care apare in cursul unei boli. ◊ (psih.) cu reactii lente, durabile si profunde. 2. care urmeaza dupa primul. ♦ era ~a = mezozoic; propozitie ~a = propozitie subordonata. (< fr. secondaire, lat. secundarius)

SUBIECTIV, -A adj. 1. (fil.) care are loc in constiinta, care apartine subiectului (II, 1). 2. subiectivist (1). 3. care are un caracter personal, partinitor, lipsit de obiectivitate. 4. propozitie ~a (si s. f.) = propozitie subordonata care indeplineste functia de subiect al regentei. (< lat. subiectivus, fr. subjectif)

SUBORDONATOR, -OARE adj. care subordoneaza. ♦ conjunctie oare = conjunctie care stabileste un raport de subordonare (2) intre propozitiile subordonate si regenta. (< subordona + -tor)

CA² conj. (Urmat, cu sau fara intercalari, de „sa”, introduce o propozitie subordonata cu predicatul la conjunctiv) 1. (Introduce o propozitie finala) Daca ti-am fagaduit atunci, a fost numai ca sa te impac (ISPIRESCU). 2. (Introduce o propozitie consecutiva) Auzi, dar cine-i el, paganul Ca sa-mi sarute fete-n drum? (COSBUC). 3. (Introduce o propozitie subiectiva) Ca sa trecem prin padure e peste poate (ISPIRESCU). 4. (Introduce o propozitie atributiva) Veti crede c-aveti dreptul si voi ca sa traiti (EMINESCU). 5. (Introduce o propozitie completiva directa) Am jurat ca peste dansii sa trec falnic, fara pas (EMINESCU). 6. (Introduce o propozitie completiva indirecta) Ma tem ca nu cumva sa ma cheme. 7. (Introduce o propozitie predicativa) Angajamentul nostru este ca pana maine sa terminam lucrarea. – Lat. qu[i]a.

CAUZAL, -A, cauzali, -e, adj. Privitor la cauza, de cauza. ◊ propozitie cauzala = a) propozitie coordonata care arata motivul pentru care se savarseste sau se cere sa se savarseasca actiunea din propozitia cu care e coordonata; b) propozitie subordonata care exprima cauza pentru care se savarseste actiunea din propozitia regenta si care corespunde complementului circumstantial de cauza. Conjunctie cauzala = conjunctie care introduce o propozitie cauzala. [Pr.: ca-u-] – Lat. lit. causalis (fr. causal).

REGENTA, regente, adj. (Despre propozitii; adesea substantivat) Careia ii este subordonata alta propozitie. – Din regent.

REGENT, -A adj. Care detine o regenta; referitor la regenta. ◊ propozitie regenta (si s.f.) = propozitie (principala sau secundara) careia ii este subordonata o alta propozitie; propozitie supraordonata. [Cf. fr. regent].

DEOARECE conj. (Indica un raport de cauza intre o propozitie regenta si una subordonata) Fiindca, pentru ca, de vreme ce. [Pr.: de-oa-] – De⁴ + oare + ce.

CORELATIV, -A adj. Care arata o corelatie, un raport reciproc. ◊ Notiuni corelative = notiuni care contin note aratand existenta unei anumite legaturi reciproce intre doua obiecte ale gandirii; conjunctii corelative (si s.f.) = conjunctii care introduc doua propozitii coordonate sau o propozitie regenta si una subordonata, in raport de corelatie una fata de cealalta. [< fr. correlatif].

propozitie s. (GRAM.) (inv.) propunere. (~ subordonata.)

APODOZA s. f. propozitie principala regenta a unei subordonate conditionate, asezata dupa aceasta. (< fr. apodose, gr. apodosis)

REGENT, -A I. s. m. f. (cel) care guverneaza cu titlu provizoriu un stat monarhic, tinand locul regelui in timpul unei regente (1). II. adj. (despre propozitii; si s.f.) careia i se subordoneaza una sau mai multe propozitii; supraordonata. ◊ (despre parti ale propozitiei supraordonate) de care depinde o subordonata. (< fr. regent, lat. regens, germ. Regent)

DETERMINANT, -A, determinanti, -te, adj., s. m. I. Adj. 1. Care determina sau este de natura sa determine ceva; hotarator. 2. (Despre cuvinte sau propozitii; adesea substantivat) Care precizeaza sensul altui cuvant sau al altei propozitii cu care este in legatura, fiind subordonat acestora. II. S. m. Expresie matematica ale carei elemente sunt asezate sub forma unui tabel si care serveste la rezolvarea sistemelor de ecuatii. – Din fr. determinant.

DETERMINARE, determinari, s. f. Faptul de a determina. ♦ (Concr.) Cuvant sau propozitie care precizeaza sensul altui cuvant sau al altei propozitii cu care este in legatura, fiind subordonate acestora. – V. determina.

subordonat¹ ~ta (~ti, ~te) v. A SUBORDONA. ◊ (propozitie) ~ta propozitie secundara dependenta de o regenta. /<fr. subordonne

subordonat, -A I. adj. care se subordoneaza. ♦ propozitie ~a (si s. f.) = propozitie care determina o alta propozitie, depinzand de ea; propozitie secundara; notiune ~a = notiune mai putin generala care se cuprinde in alta cu sfera mai mare. II. s. m. f. inferior; subaltern. (< fr. subordonne)

SUPRAORDONAT, -A, supraordonati, -te, adj. Care ocupa un loc superior intr-o clasificare sau intr-o ierarhie. ◊ Fractie supraordonata = fractie ordinara mai mare decat un intreg. propozitie supraordonata = propozitie regenta. [Pr.: -pra-or-] – Supra- + ordonat (dupa subordonat).

PRINCIPAL, -A adj. 1. Cel mai insemnat, de capetenie, de frunte. 2. propozitie principala (si s.f.) = propozitie care nu depinde din punct de vedere gramatical de alta propozitie dintr-o fraza si care are, la randul ei, subordonate. // s.n. (Art.) Ceea ce are o deosebita importanta, ceea ce este esential. [< fr. principal, it. principale, lat. principalis].

SUBORDONARE, subordonari, s. f. Actiunea de a subordona si rezultatul ei; dependenta. ♦ (Log.) Raport de concordanta intre doua notiuni, de la notiunea subordonata speciei la notiunea gen. ♦ Raport sintactic intre doua elemente lingvistice (cuvinte, constructii, propozitii), dintre care unul depinde din punct de vedere gramatical de celalalt. ♦ Raport de ierarhie intre organele puterii de stat sau intre cele ale administratiei de stat, ori intre acestea si organele puterii care le-au ales, in temeiul caruia organul superior indrumeaza si controleaza activitatea organului inferior. – V. subordona.

subordonat adj., s. 1. adj. v. dependent. 2. adj., s. v. subaltern. 3. adj. subsumat. (Notiune ~.) 4. adj. (GRAM.) dependent, secundar. (Propo-zitie ~.)

COORDONARE s. f. 1. actiunea de a coordona. 2. raport, relatie intr-un enunt intre doua sau mai multe propozitii ori parti de propozitie pe acelasi plan gramatical, nedependente una de cealalta. ◊ raport intre mai multe notiuni de acelasi fel, subordonate aceleiasi notiuni. (< coordona)

SUPRAORDONAT, -A adj. Care are un loc superior (intr-o clasificatie, intr-o ierarhie). ♦ Fractie supraordonata = fractie ordinara mai mare decat intregul; propozitie supraordonata = propozitie regenta; notiune supraordonata = notiune care cuprinde alte notiuni cu sfera mai mica. [Pron. -pra-or-. / < supra- + ordonat, dupa subordonat].

COORDONATIV, -A adj. grup ~ = grup de cuvinte cu rol de parti de propozitie nepredicative, in relatie de coordonare, nedependente sau dependente de un element regent, comun tuturor, ori regente fata de un element subordonat tuturor. (< germ. koordinativ)

COORDONARE s.f. 1. Actiunea de a coordona. 2. Raport intre doua sau mai multe propozitii sau parti de propozitie, legate intre ele astfel incat una sa nu depinda sintactic de cealalta sau de celelalte; raport intre mai multe notiuni de aceeasi specie subordonate aceleiasi notiuni. [Var. coordinare s.f. / < coordona].