PILA s. f. 1. dispozitiv din doi electrozi introdusi intr-un electrolit, care transforma energia dezvoltata de un agent chimic in energie electrica. ♦ ~ atomica = reactor nuclear; ~ electrochimica = pila de curent continuu. 2. (fam.) protectie, sprijin dat cuiva de o persoana influenta; (p. ext.) persoana insasi. ♦ a avea e = a se bucura de protectia cuiva. 3. picior intermediar intre culeele unui pod, din zidarie, beton sau metal. (< fr. pile)

PERSONAL, -A adj. 1. Care apartine cuiva (fiind proprietatea lui); specific pentru persoane; individual, propriu. ♦ (adv.) In persoana, insusi. ♦ Original, propriu. 2. Tren personal (si s.n.) = tren de persoane care opreste in toate statiile; (gram.) pronume personal = pronume care arata persoana; mod personal = mod verbal ale carui forme se schimba dupa cele trei persoane. [Pl. -li, -le, (s.n.) -luri. / cf. lat. personalis, fr. personnel].

AD HOMINEM loc. adj. argument ~ = argument indreptat contra persoanei insesi de catre adversarul sau. (< lat. ad hominem, la om)

PERSONAL, -A I. adj. 1. care apartine cuiva; specific pentru persoane. ◊ (adv.) in persoana, insusi. ◊ original. 2. tren ~ (si s. n.) = tren de persoane care opreste in toate statiile; pronume ~ = pronume care arata persoana (2); mod ~ = mod verbal ale carui forme se modifica dupa cele trei persoane (2). II. s. f. (expozitie) ~a = expozitie a unui singur artist. III. s. n. totalitatea angajatilor dintr-o institutie sau intreprindere. (< lat. personalis, germ. personal, fr. personnel)

SELF-MADE MAN (engl.) om faurit de sine insusi – persoana ajunsa la un anumit grad de cultura sau la o anumita situatie sociala numai prin eforturi proprii.

A SE SPOI ma ~iesc intranz. (despre persoane) A-si insusi unele elemente superficiale de cultura. /<sl. supojiti

A SE URBANIZA ma ~ez intranz. 1) (despre localitati rurale) A capata trasaturi urbane; a deveni oras; a se oraseniza. 2) (despre persoane) A-si insusi modul de viata si de comportare al orasenilor; a deveni orasean; a se oraseniza. /<fr. urbaniser

persoana s.f. 1. Fiinta omeneasca; om; individ, ins. ♦ In persoana = a) personal, insusi; b) in carne si oase. ♦ (Jur.) persoana fizica = om privit ca subiect cu drepturi si obligatii; persoana juridica = intreprindere, institutie etc. careia legea ii acorda drepturi si datorii, fiind recunoscuta ca subiect de drept. 2. Categorie gramaticala a pronumelui si a conjugarii verbelor, care indica pe vorbitor, pe cel caruia i se adreseaza sau pe cei despre care se vorbeste. [< lat. persona, cf. it. persona, fr. personne].

ASIMILA vb. I. tr. 1. a transforma in substanta proprie materiile nutritive absorbite de organism. 2. a face asemanator. 3. a considera egal, similar cu alta persoana. 4. a-si insusi cunostinte, idei etc. 5. a introduce in procesele de fabricatie produse sau materiale noi, o tehnologie noua etc. II. tr., refl. 1. a integra, a face sa se integreze in alt grup social sau national. 2. (fon.) a (se) transforma sub influenta unui alt sunet din apropiere. (< fr. assimiler, lat. assimilare)

SOLILOCVIU (‹ it., fr.; lat. solus „singur” + loqui „a vorbi”) s. n. 1. Conversatie a unei persoane cu sine insusi; monolog (2). 2. Titlu dat unor scrieri cu caracter de monolog (ex. „Solilocviile” Sf. Augustin).

AUTOBIOGRAFIE, autobiografii, s. f. Expunere orala sau scrisa a vietii unei persoane facute de ea insasi. ♦ Opera literara apartinand genului epic, in care autorul isi povesteste viata. [Pr.: a-u-to-bi-o-] – Din fr. autobiographie.

ISCALITURA, iscalituri, s. f. Numele unei persoane scris de ea insasi pe un act oficial, pe o scrisoare, pe o chitanta etc. (pentru a le certifica); semnatura; p. ext. felul cum iscaleste cineva. – Iscali + suf. -tura.

AUTOBIOGRAFIE ~i f. 1) Biografie a unei persoane scrisa de ea insasi. 2) Lucrare literara in care autorul isi descrie viata. [G.-D. autobiografiei; Sil. a-u-to-bi-o-gra-] /<it. autobiografia, fr. autobiographie

AUTOBIOGRAFIE s.f. Biografie a unei persoane, scrisa de ea insasi. ♦ Scriere literara in care autorul isi povesteste viata. [Gen. -iei. / cf. it. autobiografia, fr. autobiographie, rus. avtobiografia < gr. autos – insusi, bios – viata, graphein – a scrie].

AUTOBIOGRAFIE s. f. 1. biografie a unei persoane, scrisa de ea insasi. 2. scriere literara in care autorul isi povesteste viata. (< fr. autobiographie, rus. avtabiografiia)

CATALIZATOR s. m. 1. substanta care activeaza o reactie chimica fara ca ea insasi sa sufere modificari. 2. (fig.) persoana capabila sa declanseze la cei din jur reactii consonante cu ale sale. (dupa fr. catalyseur)

NARCISISM s. n. 1. admiratie contemplativa fata de sine insusi; autofilie. 2. anomalie in care persoana proprie devine obiectul instinctului s****l. (< fr. narcissisme)

AUTOBIOGRAFIE, autobiografii, s. f. Biografie pe care o persoana si-o scrie ea insasi; datele esentiale din viata unei persoane, scrise de ea insati. ♦ Compunere literara (in proza) in care autorul isi povesteste propria sa viata. [Pr.: a-u-to-bi-o-] – Dupa fr. autobiographie (< gr.).

A SE DEFINI ma ~esc intranz. (despre persoane) A se caracteriza pe sine insusi. /<fr. definir, lat. definire

A INVATA invat 1. tranz. 1) (activitati, actiuni, procese) A insusi prin eforturi sustinute. ~ o meserie. 2) (persoane) A face sa capete cunostinte si/sau deprinderi intr-un domeniu oarecare; a pregati; a instrui; a prepara. ◊ ~ minte a pedepsi pentru a-i da invatatura pe viitor. 3) A sustine cu sfaturi, cu recomandari (cum trebuie procedat intr-o situatie sau alta); a sfatui; a povatui; a indruma. 4) (lectii, poezii, roluri etc.) A retine in memorie; a memoriza. 2. intranz. pop. A urma cursurile (unei institutii de invatamant); a-si face studiile. /<lat. invitiare

A SE ORASENIZA ma ~ez intranz. 1) (despre localitati rurale) A deveni oras; a capata trasaturi orasenesti; a se urbaniza. 2) (despre persoane) A deveni orasean; a-si insusi modul de viata si de conduita al orasenilor; a se urbaniza. /orasean + suf. ~iza

A SUSTRAGE sustrag tranz. 1) (lucruri, bunuri straine) A lua prin viclenie si amageli; a-si insusi prin diferite masinatii. ~ un document. ~ bani. 2) (persoane) A face sa se abata, incurcand; a distrage. ◊ ~ atentia (cuiva) a indrepta atentia (cuiva) in alta parte. [Sil. sus-tra-] /<fr. soustraire

ABSOLUT, -A adj. (op. relativ). 1. Care nu este supus unei restrictii, neconditionat. ◊ Monarhie absoluta = monarhie in care suveranul are puteri nelimitate. ♦ (s.n.; in idealismul obiectiv) Principiu vesnic, imuabil, infinit, care ar sta la baza universului. ♦ (In filozofia idealista) Spirit absolut, (idee) absoluta = factor primordial al universului, identificat cu divinitatea. 2. Considerat in raport cu sine insusi si nu in comparatie cu alte persoane asemanatoare. ◊ Adevar absolut = adevar care reprezinta cunoasterea completa a realitatii; element al cunoasterii care nu poate fi infirmat in viitor; (fiz.) miscare absoluta = deplasarea unui corp fata de un sistem de referinta fix; zero absolut = temperatura cea mai joasa posibila (-273 ºC). 3. (Mat.; despre marimi) Care nu depinde de sistemul la care este raportat. ◊ Valoare absoluta = valoare aritmetica a radacinii patratului unei marimi; verb absolut = verb tranzitiv cu complementul direct neexprimat. 4. Desavarsit, complet, perfect. // adv. Cu desavarsire, intocmai, exact. [< lat. absolutus < absolvere – a dezlega, cf. fr. absolu].

SINGUR, -A, singuri, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care nu este insotit de nimeni, fara nici un tovaras, fara altcineva. ♦ Singuratic (1), solitar, izolat, retras; parasit. 2. Prin fortele sale, fara ajutorul, interventia, indemnul, voia cuiva; din proprie initiativa. ♦ De la sine. 3. (Precedand substantivul) Numai unul; unic. Singurul drum spre oras. ♦ (In constructii negative) Nici un. Nu putea articula un singur cuvant. ♦ (Adverbial) Numai, doar. Singur tu nu mi-ai placut. 4. (Determina subiectul sau obiectul; uneori tine locul numelui) (Eu sau tu, el etc.) insumi (insuti, insusi etc.) chiar cu (sau tu, el etc.) in persoana. Am eu singur grija. – Lat. singulus.

CLUB¹ s. n. 1. cerc pe langa o intreprindere, o institutie, un sindicat etc., unde se reunesc membrii sai in timpul liber pentru activitati cultural-educative, sport etc. 2. (in tarile capitaliste) asociatie (politica), cerc de persoane care se intrunesc regulat intr-un anumit local; localul insusi. 3. (mar.) verga montata pe bompresul corabiilor mari pentru a sustine marginea de intinsura a velelor triunghiulare numite focuri. (< fr., engl. club)

ASIMILA, asimilez, vb. I. Tranz. 1. A transforma in propria sa substanta materiile nutritive introduse in organism. 2. (Subiectul si complementul indica un grup social sau national) A face asemanator cu sine prin stergerea trasaturilor caracteristice (limba, obiceiuri etc.); a absorbi. 3. A-si insusi cunostinte, idei etc. 4. A considera egal, asemanator cu alta persoana. 5. (Fon.) A transforma un sunet sub influenta altui sunet aflat in apropiere. – Fr. assimiler (lat. lit. assimilare).

SUSTRAGE, sustrag, vb. III. 1. Tranz. A-si insusi, prin frauda sau prin viclenie, un lucru care apartine altei persoane; a fura. 2. Tranz. A opri, a abate, a impiedica de la ceva. 3. Refl. A folosi siretenia sau frauda pentru a nu presta un serviciu datorat legal; a se eschiva de la ceva; p. ext. a scapa de ceva. [Perf. s. sustrasei, part. sustras] – Din fr. soustraire (dupa trage).

ISCALITURA ~i f. Numele de familie al unei persoane (uneori cu initiala prenumelui, eventual si a patronimicului) scris de ea insasi pe un document sau la sfarsitul unui text (scrisoare, articol etc.) pentru a confirma exactitatea, sinceritatea celor relatate sau pentru a-si asuma o anumita responsabilitate; semnatura. /a iscali + suf. ~Itura

CHIBIT, chibiti, s. m. 1. persoana care asista la jocul de carti al altora, fara sa joace ea insasi. 2. (Ornit.) Nagat. [Acc. si: chibit] – Germ. Kiebitz.

INTIM ~a (~i, ~e) 1) Care tine de insasi esenta unui lucru, fenomen; inclus in partea launtrica a unui lucru, fenomen. 2) (despre persoane) Care este strans legat prin ceea ce exista mai frumos, mai profund; atasat prin sentimente puternice. 3) Care tine de viata personala. 4) Care este foarte apropiat (unul cu altul). 5) Care se produce intr-un cerc restrans. Petrecere ~a. [Acc. si intim] /<fr. intime, lat. intimus

FIDEIUSIUNE s. f. Contract prin care o persoana se angajeaza in fata creditorului sa execute obligatia debitorului in cazul cand acesta nu ar executa-o el insusi in termen. [Pr.: -iu-si-u-] – Din fr. fidejussion, lat. fidejussio, -onis.

AUTOLINISTI vb. IV. refl. A-si linisti propria persoana in urma unor succese, ducand la o stare de pasivitate si lipsa de vigilenta; a se linisti pe sine insusi. [< auto¹- + linisti].

REFLEXIV, -A adj. 1. Ganditor; meditativ. 2. Care se rasfrange. ♦ Diateza reflexiva (si s.n.) = diateza care arata ca actiunea unui verb se rasfrange asupra subiectului gramatical care o executa; verb reflexiv = verb la diateza reflexiva; pronume reflexiv = pronume reprezentand persoana asupra careia se rasfrange actiunea verbului reflexiv; (mat.) relatie reflexiva = relatie pe care un element o poate avea cu el insusi. [Cf. lat. reflexivus, germ. reflexiv].

REFLEXIV, -A adj. 1. (despre oameni) predispus la reflectie (1); meditativ, ganditor. 2. care se rasfrange. ♦ diateza ~a = diateza care arata ca actiunea unui verb se rasfrange asupra subiectului gramatical care o executa; verb ~ = verb la diateza reflexiva; pronume ~ = pronume reprezentand persoana asupra careia se rasfrange actiunea verbului reflexiv. 3. (mat.) relatie ~a = relatie pe care un element o poate avea cu el insusi. (< fr. reflexif, lat. reflexivus, germ. reflexiv)

NARAV ~uri n. 1) (la persoane) Obicei rau; apucatura. ◊ A (se) invata cu ~ (sau a prinde la ~) a) a se obisnui cu o actiune nedorita; b) a insusi o deprindere rea. 2) (la animale) Deprindere rea de a musca, de a azvarli etc. Cal cu ~. 3) pop. Fel de a fi al cuiva; caracter; fire; natura. /<sl. nravu

PLURAL, -A, plurali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Categorie gramaticala care arata ca este vorba de doua sau de mai multe fiinte sau lucruri de acelasi fel. ◊ Pluralul autoritatii (sau al maiestatii) = pluralul folosit in locul singularului in vechile acte oficiale, cand autoritatile vorbeau despre ele insele. Pluralul autorului = pluralul folosit in locul singularului in opere stiintifice, publicistice si oratorice. Pluralul modestiei = plural (folosit mai ales in vorbirea populara) de referire la persoana proprie in discutia cu cineva considerat superior. Pluralul politetii (sau al reverentei) = pluralul folosit in locul singularului in formule de adresare respectuoasa catre cineva. 2. Adj. (Gram.) Care indica pluralul (1), de plural, al pluralului. ♦ Fig. (Rar) Multilateral. ◊ Atentie plurala = atentie distributiva. – Din lat. pluralis, it. plurale, germ. Plural.

A RAPI~esc tranz. 1) (fiinte) A lua cu forta, ducand cu sine si tinand in stapanirea sa; a fura. 2) fig. (mai ales despre moarte) A lipsi de zile (smulgand dintre cei vii). ◊ ~ viata (sau zilele) a ucide. 3) (bunuri materiale) A-si insusi prin abuz de putere; a lua cu forta, insusindu-si in mod ilegal; a fura. ~ teritorii straine. 4) A face sa nu mai posede. ~ linistea. 5) fig. (persoane) A ademeni prin farmec; a atrage, cucerind atentia si seducand. Lectura l-a rapit complet. ◊ ~ inima a cuceri dragostea. /<lat. rapire

AUTOMOBIL, -A adj. Care se misca prin el insusi. // s.n. Vehicul cu roti care se misca cu ajutorul unui motor propriu; (spec.) autovehicul mic, folosit de obicei pentru transportul unui numar redus de persoane. [Pron. a-u-. / < fr., it. automobile, germ. Automobil].

OCHI², ochesc, vb. IV. 1. Intranz. A potrivi o arma la ochi pentru ca proiectilul sa nimereasca tinta; a fixa linia de ochire a unei arme; a lua tinta, a tinti. ♦ Tranz. A tinti pe cineva sau ceva cu o arma; p. ext. a lovi tinta cu un proiectil. 2. Tranz. A urmari, a fixa cu privirea, a descoperi pe cineva (printre mai multe persoane) cu o anumita intentie; a(-si) pune ochii pe cineva. ♦ A remarca, a observa (dintr-un grup mai mare) un obiect necesar (pentru a si-l insusi sau a se folosi de el); a-si fixa privirea asupra unui obiect. ♦ A privi cu insistenta, cu atentie, cu interes; a cerceta. ♦ A distinge cu privirea, a zari, a observa. ♦ A cerceta cu privirea, a scruta. 3. Refl. unipers. (Reg., despre intinderi acoperite de zapada) A face din loc in loc pete, ochiuri (negre sau de verdeata) prin topirea zapezii. – Din ochi¹.

chear (ea dift.) adj. (lat. clarus, limpede, ca adv. claro; it. chiaro, pv. clar, fr. clair, sp. pg. claro. V. clar). Vechi. Pur, limpede: vin chear, cheara si adevarata istorie. Adv. Limpede, lamurit: mai chear ne spune, va vedea bine si chear, mult mai chear. Azi. Curat, in adevar [!]: era chear el (sau el insusi sau el singur), acesta e chear d***u (curat d***u, d***u curat, d***u´n persoana, d***u gol). Tocmai: chear ma gindeam (sau ma gindeam chear) sa vin la tine, vin chear de la Roma (de la Roma chear, de la Roma insasi). insusi: chear d***u sa fie, tot nu ma tem. Chear asa, curat asa, bine zici (cind e exclamativ, acc. e pe chear, cind nu, nu formeaza locutiune, si acc. e pe asa: e chear asa cum iti spun). Ba ca chear (iron.), da, da! bine zici! curat! curat asa! Chear atunci, in ori-ce caz, chear daca, ori-ce ar fi, chear asa sa fie: Zicea ca ma va ucide! Chear atunci, tot nu trebuia sa-i spui! Chear din senin sau din chear senin (dintr´un senin clar), fara cel mai mic motiv: s´a suparat chear din senin. V. savai.

sine pron. – El insusi. Lat. se, modelat ca mine, tine, pentru a evita prezenta unui cuvint monosilabic in pozitie tonica, cf. lat. sese, sp. consigo. Se foloseste ca mine (pron. pers. de persoana a-III-a, la cazurile prepozitionale; inv., acuzativ fara prep.); dar a ajuns sa insemne „cuget launtric”, sens cu care se foloseste ca s.: in sinea lui ‹ in sine „inlauntrul sau”, in sinea mea „pentru mine” etc.; si, de asemeni, cu posesivul enclitic in sine-mi, in sine-ti, in sinesi. In sec. XIX s-a folosit pentru a traduce pref. auto-; sineiubire (egoism); sinestatator (autonom) etc. Dintre aceste formatii s-au pastrat in limba numai sinucidere si sinucigas.

IDENTITATE, identitati, s. f. 1. Faptul de a fi identic cu sine insusi. ◊ Principiul identitatii = principiu fundamental al gandirii care impune ca formele logice sa pastreze unul si acelasi sens in decursul aceleiasi operatii. ♦ Asemanare, similitudine perfecta. 2. Ansamblu de date prin care se identifica o persoana. 3. (Mat.) Relatie de egalitate in care intervin elemente variabile, adevarata pentru orice valori ale acestor elemente. – Din fr. identite, lat. identitas, -atis.

IDENTIFICA vb. I. tr. 1. A constata, a stabili identitatea unei persoane sau a unui lucru, a recunoaste. 2. A stabili identitatea dintre doua marimi, a le considera identice. ♦ refl. A se transpune in situatia cuiva, a simti sau a actiona intocmai cu cineva, a-si insusi intru totul ideile cuiva. [P.i. identific, 3,6 -ca. / cf. fr. identifier].

IDENTIFICA vb. I. tr. 1. a constata, a stabili identitatea unei persoane, a unui lucru; a recunoaste. 2. a considera mai multe obiecte, fiinte, marimi etc. ca fiind identice. II. refl. a se transpune in situatia cuiva, a simti sau a actiona intocmai ca cineva, a-si insusi intru totul ideile cuiva. (< fr. identifier, lat. identificare)

CARTE carti f. 1) Scriere tiparita, legata sau brosata in volum. ◊ ~ de capatai lucrare preferata de cineva, absolut indispensabila intr-un domeniu de activitate. 2) fig. Bagaj de cunostinte pe care le poseda cineva; invatatura; studii. ◊ A face ~ a insusi cunostinte. A sti ~ a fi om invatat. A vorbi ca din ~ a vorbi ca un om invatat. A lega ~ea de gard a renunta la invatatura. 3) Document oficial, cu date personale care confirma drepturile unei persoane; carnet. ~ de munca. 4) Bucata de carton de dimensiuni mici, care contine diferite insemnari si serveste la anumite scopuri. ~ de vizita. ~ postala. ~ de joc. 5) inv. Comunicare in scris trimisa cuiva; scrisoare; ravas. A trimite ~. 6) inv. Caiet unde se fac diferite insemnari cu caracter administrativ; registru. ~ de imobil. [G.-D. cartii] /<lat. charta

A FURA fur tranz. 1) (bunuri care apartin altcuiva) A-si insusi pe nevazute (in mod nelegal sau cu forta); a rapi. ◊ ~ (pe cineva) cu ochiul (sau cu privirea) a privi pe cineva pe ascuns si cu dragoste. 2) fig. A lua pe neasteptate sau pe nesimtite. Vantul i-a furat palaria. ◊ ~ (cuiva) o sarutare a saruta pe neasteptate (pe cineva). 3) fig. (persoane sau manifestarile lor) A coplesi fermecand. L-a furat frumusetea naturii. ◊ ~ inima (cuiva) a) a incanta (pe cineva); b) a face (pe cineva) sa se indragosteasca. ~ (cuiva) ochii (sau vederile) a ramane incantat, uitandu-se la cineva. /<lat. furare

ROTATIE s. f. 1. miscare a unui corp in jurul unui punct fix sau al unei axe. 2. (mat.) transformare biunivoca a planului sau a spatiului in el insusi determinata de un punct fix (centru) sau de o dreapta (axa), printr-o rotatie (1) pastrand unghiurile si distantele; rotor (2). 3. miscare a corpurilor ceresti in jurul axei proprii. 4. schimbare alternativa. ♦ a capitalului = circuitul fondurilor de productie in sfera productiei si a circulatiei. ◊ alternare metodica pe acelasi teren a plantelor care se cultiva intr-un asolament. ◊ schimb alternativ de persoane sau de echipe in cursul unei activitati. (< fr. rotation, lat. rotatio, germ. Rotation)

REFLEXIV ~a (~i, ~e) 1) rar (despre persoane) Care are predispozitia de a reflecta (mult); inclinat spre reflectie. 2) Care se rasfrange. ◊ Diateza ~a diateza in care subiectul este in acelasi timp autorul si obiectul actiunii. Pronume ~ pronume care tine locul subiectului si al obiectului gramatical asupra caruia se exercita actiunea verbului. Verb ~ verb insotit de un pronume reflexiv. Relatie ~a relatie a unui element cu el insusi. /<fr. reflexif, germ. reflexiv

PRIM ~a (~i, ~e) si substantival (in opozitie cu ultim) (plasat, mai ales, inaintea substantivului) 1) Care este inainte, in fata (prin importanta sau valoare); care se afla in frunte; fruntas. ~a impresie. ~ul student. ◊ Numar ~ numar care se imparte numai la el insusi sau la unitate. ~-ajutor ajutor imediat acordat unui bolnav sau unui ranit (pana la transportarea lui in spital). Materie ~a v. MATERIE. A fi (sau a se afla) in ~ele randuri a fi (sau a se afla) in avangarda. De ~ rang (sau ordin) de importanta primordiala. De ~a necesitate foarte necesar. Pe ~(ul) plan pe planul din fata. In ~ul rand mai intai de toate. 2) (despre persoane) (la forma nearticulata, atasat de cuvantul determinat prin liniuta) Care este cel mai de sus intr-o ierarhie. ~-secretar. ~-ministru. /<lat. primus

A INTELEGE inteleg 1. tranz. 1) (esenta lucrurilor) A-si insusi prin activitatea gandirii; a patrunde cu mintea; a pricepe; a concepe; a sesiza. ◊ A da cuiva sa inteleaga (sau a da de inteles) a face pe cineva sa-si dea seama despre ceva numai printr-o aluzie sau printr-un semn. ~ gluma a primi glumele fara suparare; a avea simtul umorului. 2) (vorbirea orala sau scrisa) A receptiona descifrand sensul. ◊ Se intelege de la sine este de la sine inteles. 3) (persoane) A trata cu ingaduinta; a crede. 4) (urmat de un complement indirect, introdus prin prepozitia din) A avea de profitat; a castiga. N-am inteles nimic din concediu. 2. intranz. : Asa inteleg si eu! asa imi vine la socoteala; asa imi place si mie. ~ de cuvant a tine cont de ce i se spune. /<lat. intelligere