DOÁMNĂ, doamne, s. f. 1. Termen de politețe pentru o femeie căsătorită. ◊ Doamnă de onoare = femeie (din aristocrație) aflată în serviciul unei prințese, al unei regine etc. ♦ Soție. ♦ Spec. Soție a unui domnitor sau a unui boier. ♦ Stăpână a unei case, a unei gospodării. 2. Compus: (Bot.; pop.) doamnă-mare sau doamna-codrului = mătrăgună. – Lat. dom(i)na.

M******Ă, m******e, s. f. Soție a unui cetățean roman. ♦ P. gener. femeie căsătorită (care impune respect). ♦ (Depr.) femeie în vârstă (și grasă). – Din lat., it. matrona, fr. matrone, germ. Matrone.

MĂRITÁT², -Ă, măritați, -te, adj. (Despre femei) căsătorită. ♦ (Reg.; despre bărbați) Care se stabilește prin căsătorie în casa soției. – V. mărita.

POLIÁNDRĂ, poliandre, adj. (Rar; și substantivat, f.) 1. (Despre flori) Care are mai multe stamine. 2. (Despre femei) căsătorită în același timp cu mai mulți bărbați. [Pr.: -li-an-] – Din fr. polyandre.

M****E¹, m****i, s. f. (Pop.) 1. femeie. 2. Spec. femeie căsătorită; soție. – Lat. mulier, -eris.

MONOGÁM, -Ă, monogami, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Bărbat) căsătorit cu o singură femeie; (femeie) căsătorită cu un singur bărbat. 2. Adj. (Despre căsătorie, familie) Bazat pe monogamie. ♦ (Despre plante) Unisexuat. – Din fr. monogame.

MĂRITÁTĂ adj. căsătorită. (femeie ~.)

CONSOÁRTĂ ~e f. fam. femeie căsătorită în raport cu soțul ei; soție; nevastă. /<lat. consors, ~tis

DOÁMNĂ ~e f. 1)(folosit ca termen de politețe și de adresare, izolat sau înaintea numelui) femeie căsătorită. 2) Soție a domnului. 3) înv. Stăpână a unei case boierești. ◊ ~ mare plantă erbacee otrăvitoare, cu flori brune-violete și cu fructe negre, întrebuințată în medicină; mătrăgună. /<lat. dom[i]na

MADÁMĂ ~e f. 1) femeie căsătorită; doamnă. 2) femeie angajată într-o familie înstărită. /<fr. madame

M******Ă ~e f. 1) înv. Soție de cetățean roman. 2) femeie căsătorită care impune respect prin ținuta exterioară și gravitatea sa. 3) depr. femeie în vârstă, corpolentă și vulgară. /<lat., it. matrona, fr. matrone

M****E ~i pop. 1) Persoană matură de s*x feminin; femeie. 2) femeie căsătorită în raport cu bărbatul ce i-a devenit soț; nevastă; soție. 3) depr. femeie cu apucături urâte; cață; mahalagioaică. /<lat. mulier, ~eris

CORNIFICÁ vb. I. 1. tr. A transforma celulele moi din stratul de bază al epidermei în celule cornoase. ♦ (Fam.; despre femei căsătorite) A-și înșela soțul; a încornora. 2. refl. A se transforma în țesut cornos. [P.i. cornific. / cf. lat. cornus – corn, fieri – a deveni].

MÍSTRESS s.f. (Prescurtat Mrs. înaintea numelui unei femei căsătorite) Doamnă. [Pron. misiz. / < engl. mistress].

cimbír (gimbír), cimbíre, s.n. (reg.) învălitoare de cap pentru femeile căsătorite, făcută din borangic; văl de mireasă; tulpan, testemel, maramă, bariș, rariță, năframă, broboadă.

M******Ă s.f. (Ist.) Nume dat în semn de respect m*****r sau femeilor căsătorite din aristocrația romană. ♦ (Uneori ironic) femeie matură, respectabilă; mamă a unei familii numeroase și respectabile. [< lat. matrona, cf. germ. Matrone, it. matrona, fr. matrone].

CONTUBERNÁL s. m. (la romani) 1. militar care locuia împreună cu alții în același cort. 2. sclav (bărbat sau femeie) căsătorit cu un alt sclav. (< fr. contubernale, lat. contubernalis)

CORNIFICÁ vb. I. tr. a transforma celulele moi din stratul de bază al epidermei în celule cornoase. ◊ (fam.; despre femei căsătorite) a-și înșela soțul; a încornora. II. refl. a se transforma în țesut cornos. (< corn + -ifica)

M******Ă s. f. femeie căsătorită în aristocrația romană. ◊ (ir.) femeie matură, respectabilă. (< lat., it. matrona, fr. matrone)

MISTRESS [MÍSIS] s. f. (înaintea numelui unei femei căsătorite) doamnă. (< engl. mistress)

POLIÁNDRĂ adj., s. f. 1. (floare) cu stamine numeroase. 2. (femeie) căsătorită în același timp cu mai mulți bărbați. (< fr. polyandre)

POLIANDRÍE s. f. 1. situație a unei femei căsătorite în același timp cu doi sau mai mulți bărbați. ◊ împerechere a mătcii albinelor cu mai mulți trântori. 2. stare a unei flori poliandre. (< fr. polyandrie)

POLIGÁM, -Ă I. adj., s. m. f. (bărbat, femeie) căsătorit în același timp cu mai multe persoane. II. adj. (despre plante) care poartă în același timp atât flori hermafrodite, cât și unisexuate. (< fr. polygame)

C********J ~e n. Conviețuire a unui bărbat și a unei femei, nefiind căsătoriți legal; căsătorie nelegitimă. /<fr. c*********e

POLIANDRÍE s.f. 1. Formă istorică de organizare a familiei, în care o femeie era căsătorită în același timp cu mai mulți bărbați. 2. (Bot.) Stare a unei flori poliandre. [Gen. -iei. / < fr. polyandrie, cf. gr. polys – numeros, aner – bărbat].

POLIÁNDRĂ adj., s.f. 1. (femeie) care este căsătorită în același timp cu mai mulți bărbați. 2. (Floare) cu mai multe stamine. [Pron. -li-an-. / < fr. polyandre].

CUNUNÁT adj. căsătorit, (pop. și fam.) căpătuit. (femeie ~.)

BĂRBÁT² ~ți m. 1) Persoană adultă de s*x masculin. 2) Persoană plină de energie și de fermitate; om în toată firea. ◊ ~ de stat persoană marcantă, aflată într-un post de conducere important. 3) Persoană de s*x masculin căsătorită, considerată în raport cu femeia ce i-a devenit soție; soț. /<lat. barbatus

SOȚ ~i m. 1) Persoană de s*x masculin căsătorită privită în raport cu femeia ce i-a devenit soție; bărbat. 2) la pl. Cuplu constând dintr-un bărbat și o femeie uniți prin căsătorie. 3) Fiecare dintre cele două elemente care formează o pereche. ◊ Cu ~ (sau fără ~) cu (sau fără) pereche. A nu avea ~ a) a fi fără pereche; b) a fi fără seamăn; neobișnuit; excepțional. /<lat. socius

CĂSĂTORÍT, -Ă, căsătoriți, -te, adj. (Despre bărbați) însurat; (despre femei) măritată. – V. căsători.

POLIGAMÍE s. f. Formă de căsătorie apărută o dată cu sclavia patriarhală, întâlnită și astăzi la unele popoare de religie mahomedană, în care un bărbat are dreptul să se căsătorească în același timp cu mai multe femei; situație în care se găsește un poligam. ♦ Infracțiune comisă de bărbatul căsătorit în același timp cu mai multe femei. – Din fr. polygamie.

POLIGÁM ~ă (~i, ~e) 1) (despre plante) Care are flori masculine și feminine; cu flori hermafrodite și unisexuale. 3) și substantival (despre bărbați) Care este căsătorit în același timp cu mai multe femei. /<fr. polygame

CĂSĂTORÍT, -Ă, căsătoriți, -te, adj. (Despre bărbați) însurat; (despre femei) măritată. – V. căsători.

FEMÉIE, femei, s. f. 1. Persoană adultă de s*x feminin; m****e. 2. Persoană de s*x feminin căsătorită. ♦ (Pop.; urmat de determinări în genitiv sau de un adjectiv posesiv) Soție, nevastă. [Pr.: -me-ie] – Lat. familia „familie”.

JUMĂTÁTE ~ăți f. 1) Fiecare dintre cele două părți egale în care poate fi împărțit un întreg. ◊ ~ de măsură măsură incompletă, parțială. Pe (sau în) ~ a) în două părți egale sau aproximativ egale; b) parțial; incomplet. A face ceva pe ~ a nu duce până la capăt un lucru început. A spune cu ~ de gură a) a vorbi cu glas slab, abia auzit; b) a vorbi în mod nehotărât, fără convingere. Cu ~ de inimă (sau cu inima pe ~) fără curaj; indecis. 2) fam. Persoană căsătorită de s*x feminin în raport cu bărbatul ce i-a devenit soț; femeie; nevastă. 3) Punct care marchează mijlocul unei distanțe în spațiu sau al unui interval în timp. La ~ de drum. La o ~ de secol. 4) Unitate de măsură a capacității sau a greutății, egală cu 1/2 de litru sau de kilogram. [G.-D. jumătății] /Orig. nec.

gínere (gíneri), s. m. – 1. Soțul unei femei, în raport cu părinții acesteia. – 2. Mire. – Mr. dzinere, megl. ziniri, istr. žiner. Lat. gĕner (Pușcariu 720; Candrea-Dens., 745; REW 3730; DAR), cf. it. genero, prov. genere, fr. gendre, sp. yerno, port. genro. Cuvînt comun în toate regiunile (ALR, II, 259). Nu are sensul de „bărbat căsătorit” pe care Sandfeld 37 îl presupune, deducîndu-l din ngr. γαμβρός; indică numai persoana căsătorită, din punctul de vedere al înrudirii sale spirituale cu socrii, sau în cursul ceremoniei de nuntă. – Der. gineri, vb. (a face pe cineva să-i fie ginere, a-și da fata după cineva); ginerie, s. f. (gradul de rudenie al ginerelui cu socrii).

Cleopatra 1. Fiica lui Idas și a Marpessei, căsătorită cu Meleager. După moartea soțului ei s-a spînzurat. 2. Fiica lui Boreas și a Orithyiei. Era soră cu Chione, cu Zetes și cu Calais (v. și Boreades). Aruncată în închisoare de către soțul ei Phineus – care voia s-o ucidă ca să se căsătorească cu altă femeie – Cleopatra a fost eliberată de argonauți.

însurá (însór, însurát), vb. – A se căsători, a se lega prin căsătorie un bărbat cu o femeie. – Mr. nsor, megl. (a)nsor, (a)nsurari, istr. ănsor. Lat. uxorāri (Cipariu, Elemente, 72; Otto, Rom. Forsch., VI, 427; Philippide, Principii, 108; Pușcariu 874; Candrea-Dens., 870; REW 9107; DAR), cf. calabr. nzurare. Cuvînt comun (ALR, I, 251), indică numai din punctul de vedere al bărbatului căsătoria, cf. mărita. – Der. însurător, adj. (de însurat); însurat, s. n. (căsătorie); însurătoare, s. f. (căsătorie); însurăciune, s. f. (înv., căsătorie); însurățel, s. m. (persoană căsătorită de curînd); dessura, vb. (rar, a divorța, a se despărți).

Deucalion 1. Fiul lui Prometheus. S-a căsătorit cu Pyrrha, fiica lui Epimetheus și a Pandorei. În epoca de bronz, cînd Zeus a pus la cale să nimicească seminția umană dezlănțuind potopul, el a hotărît să-i cruțe numai pe Deucalion și pe Pyrrha, singurii oameni drepți și cucernici de pe pămînt. Sfătuiți de Prometheus, cei doi au construit o corabie, cu care au plutit nouă zile și nouă nopți pe apă. În cea de-a noua zi, după ce potopul se sfîrșise, ei au coborît de pe corabie în munții Thessaliei. Dorind să reînvie neamul omenesc, Deucalion l-a rugat pe Zeus să-l ajute. Zeus i-a poruncit să arunce peste umăr în urma lui oasele mamei lui. Prin mamă, Zeus a înțeles glia străbună. Pricepînd tîlcul vorbelor lui și socotind că oasele pămîntului sînt pietrele, Deucalion și Pyrrha au făcut întocmai: au aruncat înapoia lor, peste umăr, pietrele întîlnite în cale. Din pietrele aruncate de Deucalion au răsărit de îndată bărbați, din cele aruncate de Pyrrha – femei. 2. Fiul regelui Minos cu Pasiphaë. Era prieten cu Theseus și a participat la vînătoarea mistrețului din Calydon.