Rezultate din textul definițiilor
amarunti, amaruntesc vb. IV (inv.) 1. a farama pamantul, ca semintele sa incolteasca mai repede 2. a desface in parti mici, a detalia, a analiza
CATVA, CATAVA, cativa, cateva, pron. nehot., adj. nehot. Un numar mic, o cantitate sau o parte mica (dintr-un numar, o cantitate sau o parte mai mare). ♦ (Adverbial) Putin timp, nu prea multa vreme. – Cat + va (= vrea).
MOLECULA, molecule, s. f. Cea mai mica parte dintr-o substanta care mai pastreaza compozitia procentuala si toate proprietatile chimice ale acelei substante *Molecula-gram = cantitate dintr-o substanta a carei greutate in grame este egala cu greutatea ei moleculara; mol1. – Din fr. molecule
ATOM, atomi, s. m. 1. Cea mai mica parte dintr-un element chimic care mai pastreaza insusirile chimice ale elementului respectiv. ◊ (Fiz.; in compusul) Atom-gram = greutatea exprimata in grame a masei unui atom. 2. Corpuscul infinit de mic, indivizibil, considerat in trecut a fi ultimul element constitutiv al corpurilor. – Din fr. atome, lat. atomus.
CIOT, cioturi, s. n. 1. parte ramasa dintr-un copac dupa ce restul a fost taiat sau rupt. ♦ parte mica ramasa dintr-un obiect (de forma lunga). Un ciot de creion. ♦ Nod proeminent intr-un trunchi, intr-o ramura, intr-o scandura etc. 2. parte ramasa dintr-un picior, dintr-un brat sau (la animale) din coada, dupa ce restul a fost taiat, rupt. [Var.: cioata s. f., (rar) ciotur s. n.] – Et. nec.
MUCHIE, muchii, s. f. 1. Linie de intersectie a doua fete ale unui corp geometric. ◊ Loc. adv. Pe muchie = la limita, la extrema. 2. Margine, dunga a unui lucru, a unei suprafete. ◊ Expr. Batuti pe muchie = (despre o suma de bani) din care nu lipseste nimic, care este intreaga, exacta. 3. Marginea din afara, portiune laterala a unor obiecte. ♦ Marginea palmei dinspre degetul cel mic. ♦ partea opusa taisului unor unelte de taiat. ♦ Expr. (Ca sau cat) (de) o muchie de cutit = foarte ingust, foarte subtire; foarte putin. Pe muchie de cutit = intr-o situatie critica, in primejdie. 4. partea cea mai inalta, ascutita si prelungita, a unui munte, a unui deal, a unei stanci; creasta, coama, culme; p. ext. coasta a unui munte sau a unui deal; panta, povarnis. [Pr.: -chi-e. – Var.: muche s. f.] – Probabil lat. *mutila (= mutulus).
CREIER, creieri, s. m. 1. partea cea mai importanta a sistemului nervos central la animale, organ al gandirii si al constiintei la om, situat in cutia craniana si compus din trunchiul cerebral, creierul mic si emisferele cerebrale. ◊ Creierul mic = parte a creierului situata in regiunea posterioara si inferioara a craniului; cerebel. Creierul mare = parte a creierului situata in regiunea anterioara si superioara a craniului. 2. Fig. Minte, inteligenta, judecata. ♦ Element care organizeaza si conduce o actiune. 3. (In expr.) Creierii (sau creierul) muntilor = locurile cele mai inalte si mai greu accesibile ale muntilor. [Var.: (inv.) crier s. m.] – Lat. c(e)rebellum.
COTRUTA, cotrute, s. f. (Reg.) Vatra mica; parte sau colt din vatra; loc gol intre cuptor si perete; adancitura sub vatra. – Din magh. katrocz.
ATOM ~i m. Cea mai mica parte dintr-un element chimic formata din nucleu si electroni, cu o structura caracteristica complexa. /<fr. atome, gr. atomos
CIUPITURA ~i f. 1) Loc de unde s-a ciupit. O ~ pe brat. 2) parte mica desprinsa din ceva prin ciupire. 3) Urma ramasa pe fata de la variola. /a ciupi + suf. ~tura
CREIER ~i m. 1) Organ central al sistemului nervos la om si la animale, aflat in cutia craniana; encefal. ◊ ~ul mare parte a creie-rului care se afla in regiunea anterioara si superioara a craniului. ~ul mic parte a creierului care se afla in regiunea posterioara si inferioara a craniului; cerebel. A-si zbura (sau a-i zbura cuiva) ~ii a-si trage (sau a-i trage cuiva) un glonte in cap. 2) Facultatea de a gandi; minte; judecata; ratiune; intelect. 3) fig. Forta organizatorica si conducatoare a unei actiuni. 4): ~ii (sau ~ul) muntilor locurile centrale, inalte si greu accesibile ale muntilor. [Sil. cre-ier] /<lat. crebrum
MUCHIE ~i f. 1) Linie de intersectie a doua fete ale unui corp. ◊ Pe ~ la limita. 2) Margine ingusta a unui obiect, a unei suprafete; cant. ◊ ~a palmei marginea palmei dinspre degetul mic. 3) partea opusa taisului la unele instrumente. ~a cutitului. ◊ A fi (sau a sta, a se afla) pe ~ de cutit a fi intr-o situatie critica, periculoasa. 4) Creasta, coama de deal sau de munte. [G.-D. muchiei; Sil. -chi-e; Var. muche] /Probabil lat. mutila
PISCATURA ~i f. 1) Senzatie produsa de ceva care pisca. Am simtit o ~. 2) Loc unde a fost piscat cineva. ~ de tantar. ◊ ~ de varsat urma ramasa pe pielea celui care a suferit de variola. 3) parte mica desprinsa din ceva; faramitura. 4) fig. Vorba care atinge amorul propriu al cuiva; vorba care pisca. /a pisca + suf. ~atura
SCHIJA ~e f. 1)
parte
mica dintr-o bomba sau dintr-un proiectil, rezultata prin explozia acestora. 2)
pop. Aliaj de fier, carbon si alte elemente (siliciu, fosfor, sulf etc.), produs, mai ales, in furnale; fonta; tuci. [G.-D.
schijei] /<pol.
spiza
ATOM s.m. 1. Cea mai mica parte a unui element chimic, care pastreaza proprietatile fizico-chimice ale acestuia, posedand o structura caracteristica complexa. 2. (In conceptia materialist-mecanicista) particula materiala infinit de mica, indivizibila, eterna, considerata a fi ultimul element constitutiv al corpurilor. [< fr. atome, it. atomo < lat. atomus, gr. atomos – indivizibil].
cotruta, cotrute, s.f. (reg.) 1. vatra mica; parte sau colt din vatra; loc gol intre cuptor si perete; adancitura sub vatra; ungher, groapa, cotlon, cotrov, cenusar, firida, ocnita, capatai, fundoaie. 2. gratarul de la soba, gratia, rosteiul. 3. policioara de langa cuptor. 4. cujba ce tine caldarea pe foc. 5. (fig.) om lenes. 6. (fig.) femeie intriganta.
atom (atomi), s. m. – Cea mai mica parte dintr-un element chimic. Lat. atomus, de la gr. ἄτομος (sec. XVII, cf. Galdi 155). – Der. (din fr.) atomic, adj.; atomicitate, s. f.; atomism, s. n.; atomist, s. m.; atomistic, adj.
prepinge, preping, vb. III (reg.) a lua o parte mica dintr-un intreg, pentru potrivire, echilibrare, cumpanire, compensare in alta parte.
micRO- Element prim de compunere savanta, cu semnificatia „microscopic”, „a milioana parte”, „mic”. [< fr. micro-, cf. gr. mikros].
raca2, raci, s.f. (reg.) groapa mica; partea inferioara a piciorului gainii.
CHIRURGIE s. f. ramura a medicinei care trateaza bolile prin operatii. ♦ mica ~ = parte consacrata interventiilor chirurgicale usoare. (< fr. chirurgie, lat. chirurgia)
MOLECULA s. f. cea mai mica parte dintr-o substanta, care are compozitia chimica si structura la fel cu a substantei respective. ♦ ~-gram = cantitatea unei substante masurata in grame, egala cu greutatea ei moleculara; mol1. (< fr. molecule, lat. molecula)
ATOM (‹ fr., lat.) s. m. 1. particula din care sint alcatuite toate substantele, solide, lichide, sau gazoase. Reprezinta cea mai mica parte a unei substante simple (element chimic) care mai pastreaza insusirile chimice ale acesteia. Este format din dintr-un nucleu central si electroni. Poate exista fie liber, fie in combinatii cu alti atomi (identici sau diferiti) alcatuind molecula. A. social = notiune introdusa in psihosociologie de J.L. Moreno, desemnind cea mai mica unitate viabila a matricei sociometrice, nucleul tuturor relatiilor socioafective (numite „tele”-uri) care s-au constituit in jurul unui individ.
BANATUL SEVERINULUI (BANATUL DE SEVERIN), unitate militar-administrativa constituita in 1230; cuprindea S Banatului, regiunea Severinului si o mica parte din V Olteniei, cu centrul in cetatea Severinului; conducatorul purta titlul de ban2. Feud al domnilor Tarii Romanesti, incepind din vremea lui Basarab I; o mare parte din B.S. a cazut, in sec. 16, sub dominatie turceasca.
ATOM, atomi, s. m. 1. Cea mai mica parte dintr-un element chimic, care poate exista fie singura, fie in combinatie cu particule asemanatoare ale aceluiasi element sau ale altui element si care reprezinta un sistem complex, compus dintr-un nucleu incarcat cu electricitate pozitiva si din electroni, care se misca in jurul lui. 2. (In conceptia materialist-mecanicista) Corpuscul infinit de mic, indivizibil, considerat a fi ultimul element constitutiv al corpurilor. [Var.: (inv.) atoma, atome, s. f.] – Fr. atome (lat. lit. atomus).
BURGHEZ, -A, burghezi, -e, adj., s. m. si f. 1. Adj. Creat de burghezie, referitor la burghezie, propriu acesteia, purtand caracterul ei; care face parte din burghezie. 2. S. m. si f. Persoana care apartine burgheziei; ◊ mic-burghez: a) persoana care face parte din mica burghezie; b) fig. persoana cu vederi inguste; filistin. 3. (In oranduirea feudala) Orasean, targovet. [Pl. si: burgheji] – Din it. borghese.
BURGHEZIE, burghezii, s. f. 1. (In teoria marxista) Clasa sociala urbana detinatoare de capital, care isi desfasoara activitatea in sectorul industrial comercial si bancar. ♦ (In societatea medievala) Locuitorii de la orase; targovetii, populatia oraselor, orasenime. 2. (In sintagma) Mica burghezie = parte a burgheziei (1) formata din micii producatori, micii comercianti, functionari etc. – Din it. borghesia.
CHIRURGIE s. f. Ramura a medicinei care trateaza bolile cu ajutorul operatiilor. ◊ mica chirurgie = parte a chirurgiei consacrata interventiilor chirurgicale mai usoare, care nu impun spitalizare. Chirurgie genetica = transplant de gene. [Var.: (inv.) hirurgie s. f.] – Din fr. chirurgie, lat. chirurgia.
partiCULA, particule, s. f. 1. parte foarte mica dintr-o substanta, dintr-o materie. ◊ (Fiz.) particula elementara = particula constitutiva a materiei (electron, proton etc.) care se prezinta ca o unitate cu insusiri specifice si nu poate fi redusa in unitati mai simple. particula alfa = nucleu de heliu format din patru nucleoni. particula beta = electron sau pozitron emis de nucleul unui element radioactiv. 2. (Lingv.) Afix sau alt element invariabil atasat la un cuvant; termen generic pentru diverse cuvinte cu corp fonetic redus, mai ales pentru parti de vorbire neflexibile. ♦ Spec. Cuvant care insoteste un nume propriu de familie, de demnitate, indicand gradul, rangul etc. – Din fr. particule, lat. particula.
SFARAmiciOS, -OASA, sfaramiciosi, -oase, adj. Care se sfarama sau se poate sfarama usor, care la lovire se preface in parti (foarte) mici. [Var.: sfarmicios, oasa, adj.] – Sfarama + suf. -icios.
OCHEANA, ochene, s. f. Peste lung de 20-30 cm, cu capul mic, cu partea dorsala cenusie-albastrie, iar cea ventrala alba si cu aripioarele rosii; babusca (Rutilus rutilus). ♦ Rosioara. [Var.: (reg.) ochean s. m.] – Ochi1 + suf. -ean.
SUBIMparti, subimpart, vb. IV. Tranz. A imparti o parte dintr-un tot in parti mai mici; a subdivide. – Sub1- + imparti.
PUPITRU ~e n. 1) Masa mica avand partea de deasupra inclinata, la care se poate citi, scrie sau desena. 2) Suport pentru note muzicale. ◊ La ~ la conducerea unei orchestre in calitate de dirijor. 3) Suport pentru manuscrise, folosit de corectori. 4) : ~ de comanda panou pe care sunt instalate dispozitivele de comanda ale unui sistem tehnic; panou de comanda; tablou de comanda. /<fr. pupitre
AERODINAmic, -A adj. Facut in asa fel incat sa intampine la inaintare o rezistenta foarte mica din partea aerului. [< fr. aerodynamique].
capela (capele), s. f. – 1. Biserica mica, izolata. – 2. parte a unei biserici care adaposteste altarul. It. cappella (sec. XIX). – Der. capelan, s. m., din it. cappellano; capelmaistru, s. m. (director de capela muzicala; sef de orchestra), din germ. Kappelmeister (Borcea 180).
SUBIMparti vb. IV. tr. A imparti in mai multe parti mai mici o parte dintr-un intreg deja impartit; a subdivide. [P.i. subimpart. / < sub- + imparti, dupa fr. subdiviser].
BAZINET s. n. 1. mic bazin. 2. parte a rinichilor de unde pornesc tuburile urinifere. (< fr. bassinet)
CLAPETA s. f. 1. clapa de dimensiuni mici. 2. (bot.) parte articulata care inchide anterele si care, prin deschidere la maturitate, elibereaza polenul. (< fr. clapet)
SUBIMparti vb. tr. a imparti in mai multe parti mai mici o parte dintr-un intreg deja impartit; a subdivide. (dupa fr. subdiviser)
ASTEROXILON ({s} gr. aster „stea” + xilon „lemn”) subst. Criptogama vasculara din grupul grupul celor mai vechi plante terestre, cu tulpina subterana si aeriana, acoperita cu frunze mici la partea bazala, inmultirea facindu-se prin spori. Este caracteristica Devonianului (Asteroxylon).
amanuntesc si amar- v. tr. (d. amanunt). Maruntesc, sfarim: a amanunti bulgarii. Povestesc pina in partile cele mici, detaliez.
CHIOR, CHIOARA, chiori, chioare, adj. 1. (Adesea substantivat) Care vede numai cu un ochi; caruia ii lipseste un ochi. 2. (Reg.; adesea substantivat) Orb. 3. (Adesea substantivat) Care nu vede bine. 4. (Adesea substantivat) Sasiu. 5. Fig. (Despre surse de lumina) Care da o lumina slaba, insuficienta; (despre lumina) slab. ♦ (Despre ferestre) Prin care lumina strabate cu greu, care este prea mic sau (in parte) astupat. 6. (In expr.) Apa chioara = a) nume dat in ironie unor alimente lichide sau unor bauturi alcoolice prea diluate; b) vorbe lipsite de continut. A nu avea para chioara sau (rar, substantivat) a nu avea chioara in punga = a nu avea nici un ban. – Din tc. kor.
OCOLI, ocolesc, vb. IV. 1. Tranz. si intranz. A strabate o distanta facand un ocol; a merge de jur-imprejur, a inconjura. ♦ (Pop.) A cutreiera, a colinda. ♦ Tranz. A evita sa atingi sau sa lovesti pe cineva sau ceva, ferindu-te intr-o parte, facand un mic ocol. ♦ Intranz. Fig. A spune ceva cu inconjur, a divaga. ◊ Loc. adv. Pe ocolite = pe departe, indirect. ♦ Tranz. A evita sa intalnesti pe cineva sau ceva. ♦ Tranz. Fig. A lasa ceva (in mod intentionat) deoparte; a ignora. 2. Tranz. (Inv. si pop.) A pune gard imprejurul unui loc; a imprejmui, a ingradi. ♦ Fig. (Inv. si reg.) A apara, a proteja, a ocroti. ♦ (Inv. si reg.) A incercui din toate partile, a impresura, a asedia. – Din ocol.
MULINETA, mulinete, s. f. 1. Dispozitiv folosit in pescuitul sportiv cu lanseta, fixat pe vergile de pescuit si constituit dintr-o bobina cu manivela, care serveste la infasurarea firului, si dintr-un mecanism de franare. 2. mica elice folosita la franele aerodinamice de incercare. 3. Elice mica montata in partea anterioara a unei elice propulsoare de avion pentru reglarea automata a pasului acesteia. – Din fr. moulinet.
BALUSTRU ~stri m. 1) Stalp de forma unei coloane de dimensiuni mici, rotunjit in partea sa medie, care sustine partea superioara a unei balustrade. 2) Compas special, folosit la trasarea cercurilor foarte mici. [Sil. -lus-tru] /<fr. balustre
BOTA2 ~e f. Vas din doage, infundat la ambele parti, avand o mica deschizatura la capac, folosit pentru transportarea si pastrarea lichidelor. /Orig. nec.
INTERSTITIU ~i n. Spatiu mic, vid intre partile componente ale unui corp sau intre diferite corpuri. [Sil. -ter-sti-tiu] /<lat. interstitium, fr. interstice
MINORITATE ~ati f. partea cea mai mica a unei colectivitati sau a unei colectii de obiecte. ◊ In ~ in inferioritate numerica. ~ nationala grup de oameni de aceeasi origine si limba, care locuieste pe teritoriul unui stat national. /<fr. minorite, lat. minoritas, ~atis, germ. Minoritat
MOLECULA ~e f. partea cea mai mica dintr-o substanta, care pastreaza proprietatile chimice si structura substantei respective. *Molecula-gram unitate de masura a capacitatii de materie; mol. /<fr. molecule
MUNCEL ~e n. Munte de inaltime mica, care face parte din treapta cea mai de jos a unui lant muntos. /<lat. monticellus
ZGAIBA ~e f. 1) Buba mica sau zgarie-tura care are crusta deasupra. 2) Coaja formata pe o rana sau de pe o buba. ◊ A se tine ~ (sau ca ~a) de cineva a deranja in permanenta pe cineva; a se tine scai de cineva. 3) pop. Boala a vitelor manifestata prin aparitia unor bube mici pe diferite parti ale corpului. [G.-D. zgaibei] /<lat. scabia
MINORITATE s.f. 1. partea (cea) mai mica dintr-o colectivitate impartita in doua; cei mai putini la numar. 2. (Jur.) Minorat. [Cf. fr. minorite, lat. minoritas, germ. Minoritat].
scauneci, scaunece, s.n. 1. (pop.) scaun mic; scaunas. 2. (reg.) parte a unei unelte pe care se sprijina sau in care se fixeaza intreaga unealta.
scoicuta, scoicute, s.f. 1. (inv.) scoica mica; scoiculita. 2. (reg.) partea chitinoasa care leaga capul insectelor de corp.
BURGHEZ, -A I. adj. care apartine burgheziei. II. s.m. f. 1. (in feudalism) orasean, targovet. 2. persoana care face parte din burghezie. ♦ mic-~ = a) persoana din mica burghezie; b) filistin. (< it. borghese, dupa fr. bourgeois)
HIPOTECA s. f. (biol.) partea inferioara, mai mica, a unei valve. (< fr. hypotheque)
MINORITATE s. f. 1. partea (cea) mai mica dintr-o colectivitate. ♦ in ~ = in inferioritate numerica. 2. (jur.) minorat. (< fr. minorite, lat. minoritas, germ. Minoritat)
AERODINAMIC, -A, aerodinamici, -ce, adj. (Despre corpuri solide) Construit astfel incat sa intampine in deplasare cea mai mica rezistenta din partea aerului. – Fr. aerodynamique (< gr.).
CHIOR, CHIOARA, chiori, chioare, adj. 1. (Adesea substantivat) Care vede numai cu un ochi; caruia ii lipseste un ochi. 2. (Adesea substantivat) Orb. ◊ Expr. A da chior peste cineva = a se izbi, a se ciocni de cineva orbeste. A o lua de-a chioara = a o lua razna. ♦ (Ir.) Care nu vede bine. 3. (Adesea substantivat) Sasiu. 4. Fig. (Despre surse de lumina) Care da o lumina slaba, insuficienta; (despre lumina) slab. ♦ (Despre ferestre) Prin care lumina strabate cu greu, care este prea mica sau (in parte) astupata. 5. (In expr.) Apa chioara = a) nume dat in ironie unor alimente lichide sau unor bauturi alcoolice prea diluate; b) vorbe lipsite de miez. A nu avea para chioara sau (rar) a nu avea chioara in punga = a nu avea nici un ban. – Tc. kor.
CART2, carturi, s. n. Automobil de curse mic, cu caroseria si partea mecanica simplificate si viteza redusa; automobil de acest tip folosit de copii in unele jocuri sportive. [Scris si: kart] – Din engl., fr. kart.
CEVA pron. nehot., adj. nehot., adv. I. Pron. nehot. 1. Un lucru oarecare; oarece. ◊ Expr. A fi (sau a ajunge etc.) ceva de speriat, se spune despre cineva sau despre ceva care iese din comun (in bine sau in rau), care provoaca uimire, spaima etc. Asa ceva = un lucru ca acesta. E ceva de el (sau de capul lui) = are (unele) calitati. 2. Un lucru (cat de) mic, o cantitate, o parte (cat de) neinsemnata, (cat de) putin. Sa fac si eu ceva cat stau aici. 3. Lucru important, valoros, mult. II. Adj. nehot. 1. Oarecare, oarecat, catva. 2. (Fam.) Foarte bun, foarte frumos. ◊ Expr. Mai ceva = mai de seama, mai frumos, mai bun sau mai rau, mai urat etc. III. Adv. Intrucatva, putin, cat mai (sau cat de) putin. ♦ (Repetat) Cat de cat, macar, (foarte) putin. – Ce + va.
ORT1, orti, s. m. (Inv. si pop.) Moneda de valoare mica, reprezentand a patra parte dintr-un leu vechi (sau dintr-un taler). ◊ Ortul starostesc (sau vatasesc) = taxa speciala in Moldova (sau, respectiv, in Tara Romaneasca) platita unui staroste pentru vinul adus la vanzare in targuri. ◊ Expr. (Fam.) A(-si) da ortul popii = a muri. Tot doi bani (sau lei) si un ort = totuna, la fel de neinsemnat. – Din pol. ort, germ. Ort.
METEREZ ~e n. mil. 1) Val de pamant sustinut de barne sau nuiele si prevazut cu mici deschizaturi pentru tragere. 2) parte superioara dintr-un turn sau dintr-un zid de aparare al unei cetati, prevazuta cu creneluri. /<turc. meteris
SAPALIGA ~gi f. Sapa mica, lunguiata (avand in partea opusa a taisului doi sau trei colti); sapa de plivit; sapa de gradina.[G.-D. sapaligii] /sapa + suf. ~aliga
EPIDIDIM1 s. n. mic corp oblong catre partea superioara a t**********i. (< fr. epididyme)
EXFOLIATIE s. f. 1. cadere treptata a scoartei copacilor in mici bucatele. 2. cadere a partilor moarte care se detaseaza de un os, de piele etc. in mici lamele. 3. desprindere, prin uzura, a unor straturi subtiri de pe suprafata unui metal. (< fr. exfoliation)
NAN2(O)- elem. „mic, nedezvoltat”; „a miliarda parte”. (< fr. nan/o/-, cf. lat. nanus, gr. nanos, pitic)
ANATOLIA, 1. Denumire in antic. a Asiei mici, iar azi a partii asiatice a Turciei. 2. Podisul Anatoliei, pod. in mare parte vulcanic, situat in centrul Turciei asiatice, limitat de M-tii Pontici la N si Taurus si Antitaurus la S. Alt. medie: 1.200 m. Lacuri sarate (Tuz, Burdur).
BOTNIC, Golful~, golf in N M. Baltice, intre Suedia si Finlanda. Lungime: 688 km; latime max.: 240 km; 117 mii km2. Ad. max.: 290 m. Datorita climatului continental, salinatatii reduse (max. 5,5‰), mareelor (0,6 m) si adincimilor mici, inghetata in mare parte din an (oct.-iun.).
codita f., pl. e. Coada mica. Cedila. Fig. Defect, parte slaba. Persoana iubita in secret: avea si el o codita pin [!] sat.
CANARISI, canarisesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre nave) A se inclina transversal din cauza unei sparturi sau a repartitiei neuniforme a incarcaturii. 2. Tranz. A inclina transversal o nava mica pentru a descoperi o parte a carenei in vederea curatarii sau a reparatiei acesteia. – Et. nec.
IN2 (1) s. m., (2) inuri, s. n. 1. S. m. Planta erbacee textila si oleaginoasa, cu tulpina subtire, ramificata in partea superioara, fibroasa, cu frunze mici, inguste si cu flori albastre sau albe, care are numeroase utilizari (Linum usitatissimum); p. restr. samanta acestei plante. ◊ In galben = planta erbacee cu flori galbene (Linum flavum). 2. S. n. Fir obtinut prin prelucrarea inului2 (1); p. ext. panza facuta din aceste fire. – Lat. linum.
PARA3, parale, s. f. 1. Moneda divizionara egala cu a suta parte dintr-un leu vechi; mica moneda turceasca de argint care a circulat si in tarile romanesti; (astazi) ban de valoare mica. ◊ Expr. A nu avea (nici o) para (chioara) = a nu avea (nici) un ban. Pana intr-o para sau pana la (o) para = pana la ultimul ban; exact (din punct de vedere banesc). Nu face nici o para (chioara sau nici doua parale) sau nu face parale = nu are (nici o) valoare, nu e bun (de nimic). A face (pe cineva) de doua parale = a certa (aspru) (pe cineva). A lua (pe cineva) la trei parale = a-i cere cuiva socoteala pentru ceea ce a facut. ♦ P. gener. Moneda (metalica). 2. (Fam.; la pl.) Bani; p. ext. avere. ◊ Expr. Parale bune = bani multi (Fam.) A face parale = a fi valoros, de pret. A sti cate parale face cineva = a fi bine lamurit in privinta caracterului, a meritelor sau a capacitatii cuiva. – Din tc. para.
LANDOU, landouri, s. n. 1. Trasura luxoasa cu patru locuri asezate fata in fata si cu capota formata din doua parti mobile. 2. Carucior pentru copiii mici, mare si acoperit. – Din fr. landau.
micASIST, micasisturi, s. n. Roca sistoasa alcatuita in cea mai mare parte din straturi paralele de mica1 si de cuart. – Din fr. micaschiste.
NODOZITATE, nodozitati, s. f. 1. Formatie patologica rezultata din inmultirea celulelor radacinilor de leguminoase in urma infectiei cu anumite bacterii. 2. Proeminenta la articulatiile corpului sau a unei parti a lui. ♦ Nodul (1). 3. Ridicatura mica, rotunjita pe suprafata unui obiect. – Din fr. nodosite.
CIMBRU s.m. 1. Planta erbacee cultivata in gradina, cu flori liliachii sau albe punctate cu rosu, ale carei ramurele si frunze ascutite se folosesc drept condiment; pop. cimbru-de-gradina, cimbru mirositor (Satureja hortensis). 2. Planta cultivata in tarile mediteraneene, inrudita cu maghiranul, cunoscuta la noi doar ca planta de cultura, cu aspect de tufa inalta cu frunze mai late si flori mici, divers colorate, ale carei parti aeriene sunt utilizate in scopuri medicinale sau drept condiment; exista varietati cu frunze piperate, altele cu miros de lamaie sau de chimion; pop. lamaioara, cimbru adevarat, timian (Thymus vulgaris) 3. Cimbrul-de-camp sau cimbrisorul (Thymus serpyllum) este o planta erbacee spontana, taratoare, folosita ca planta medicinala.
EXFOLIATIE s.f. Exfoliere. ♦ Cadere treptata a scoartei copacilor in mici bucatele. ♦ (Med.) Cadere a partilor moarte care se detaseaza de un os, de un tendon etc. in mici bucatele. ♦ Desprindere de foi subtiri de la suprafata unui metal. [Pron. -li-a-ti-e, pl. -ii, gen. -iei, var. exfoliatiune s.f. / < fr. exfoliation].
MULINETA s.f. 1. Dispozitiv format dintr-un mic tambur pe care se infasoara firul unditei. 2. mica elice auxiliara montata in partea anterioara a elicei propulsoare a unui avion, servind la reglarea automata a pasului acesteia. ♦ mica elice folosita la franele aerodinamice de incercare. 3. Bariera rotativa la trecerile pietonilor. 4. V. muline. [Var. mulinet s.n. / < fr. moulinet].
ROTULA s.f. 1. (Anat.) Os mic si rotunjit situat in partea anterioara a genunchiului; patela. 2. Ax rotund. [< fr. rotule, cf. lat. rotula].
scafita, scafite si scafiti, s.f. (reg.) 1. vas de lemn in forma de cupa sau de ceasca de mici dimensiuni, din care se bea. 2. (inv.) scafa mica; scafita (v.). 3. continutul unei scafite; continutul cu vasul respectiv. 4. caus mic de lemn cu care se scoate apa din luntre. 5. sertar mic de masa; sertaras. 6. o parte a morii de apa. 7. articulatie. 8. numele a doua specii de ciuperci necomestibile.
terteleac, s.n., adj. (reg.) 1. (s.n.) hadarag, titirez, terta. 2. parte a joagarului, parghie. 3. (adj.) mic, scund, indesat, bondoc; slab, prizarit.
MULINETA s. f. 1. dispozitiv format dintr-un tambur pe care se infasoara firul unditei. 2. elice folosita la franele aerodinamice de incercare. 3. mica elice auxiliara montata in partea anterioara a elicei propulsoare a unui avion, la reglarea automata a pasului acesteia. 4. bariera rotativa la trecerile pietonilor. (< fr. moulinet)
PECULIU s. n. 1. suma de bani economisita de un sclav sau de un soldat roman, pe care acesta o primea la eliberare; gratificatie acordata unui sclav roman de catre stapanul sau. 2. economie realizata in folosul unui copil minor de catre tutorele sau, pana la emancipare. 3. suma mica, neinsemnata, economisita prin munca. 4. parte cuvenita unui condamnat din remuneratia muncii in timpul executarii pedepsei. ◊ remuneratia muncii efectuate de bolnavii psihici in cadrul ergoterapiei. (< lat. peculium)
PLINTA s. f. 1. mic soclu, in afara, la partea inferioara a unei cladiri, a unui zid etc. 2. fasie de mozaic, de piatra la partea inferioara a peretilor unei camere, care fereste peretii de lovituri si umezeala. 3. bloc paralelipipedic pe care se reazema o coloana sau un piedestal. (< fr. plinthe)
ROTULA s. f. 1. os mic si rotunjit situat in partea anterioara a genunchiului; patela. 2. (tehn.) ax rotund; nuca. (< fr. rotule, lat. rotula)
mica (-ci), s. f. – Fragment, farima, parcela, parte. Lat. mῑca (Puscariu 1068; Candrea-Dens., 1093; Tiktin; REW 5559), cf. it. mica, fr. mie, sp. miga. Der. din sl. migu „clipa, moment” (bg., pol. mig, sb., rus. miga), propusa de Graur, BL, VI, 156 si de Scriban, se bazeaza pe expresii ca o mica de ceas, in care mica dobindeste sensul special de „parte dintr-o ora” si pare posibila doar ca incrucisare semantica. E dubletul lui mica, s. f. (mineral in foite), din fr. (lat.) mica. Probabil acelasi cuvint este cel care s-a pastrat in expresia mici farime (var. mii farime, mii si farime), cu sensul de „bucatele”, in care mici „bucati” s-a confundat cu mici „de marime redusa”. – Cf. dumica, nimic.
abtibild s. n. 1. mic desen colorat gumat pe o parte, care se aplica pe o suprafata neteda. 2. (fam.; pl.) nimicuri, maruntisuri; mici smecherii. (< germ. Abziehbild)
GAMALIE, gamalii, s. f. parte ingrosata in forma de sfera mica de la capatul unui ac, al unui chibrit etc. – Din magh. gomoly.
VERUCOS, -OASA, verucosi, -oase, adj. (Med.; despre oameni si parti ale corpului lor) Plin de negi. ♦ (Bot., despre plante si parti ale lor) Acoperit cu protuberante mici, sferice, de forma unor negi. – Din lat. verrucosus, fr. verruqueux.
APENDICE, apendice, s. n. 1. mica prelungire a tubului intestinal, in partea de jos a cecului. 2. parte secundara a unui obiect, care se prezinta ca o prelungire sau ca o completare a acestuia. 3. Adaos, anexa, supliment la o publicatie. 4. (Fon.) Element fonic suplimentar care insoteste articulatia unui sunet. [Acc. si: apendice] – Din fr. appendice, lat. appendix, -icis.
OCNITA, ocnite, s. f. (Pop.) 1. Diminutiv al lui ocna (1). 2. Adancitura intr-o soba de zid, in cuptorul sau in peretii caselor taranesti, in care se pastreaza diferite obiecte; firida, nisa. ♦ Firida mica facuta ca element decorativ in partea exterioara a zidului unei cladiri. 3. Groapa adanca; hruba. 4. (Reg.) Schelet de pari in forma de prisma triunghiulara cu doua laturi deschise, pe care se intind cerealele cosite sau secerate ca sa se usuce; acoperis de scanduri sprijinit pe tarus, sub care se intind snopii de cereale in acelasi scop. [Pl. si: ocniti] – Ocna + suf. -ita.
DES2, DEASA, desi, -se, adj. I. 1. (Despre colectivitati sau corpuri compuse din unitati identice) Cu elementele, cu partile componente apropiate, cu intervale foarte mici sau cu foarte putine goluri intre parti. ♦ (Despre tesaturi) Tesut strans: batut. 2. (Despre partile componente ale unei colectivitati sau unitati) Asezat unul langa altul sau foarte aproape unul de altul: strans. 3. (Despre ploaie, ceata, umbra etc.) Compact, dens: de nepatruns. II. 1. Despre intamplari, fenomene sau actiuni: adesea adverbial) Care se repeta de (mai) multe ori la intervale mici de timp, urmand mereu unul dupa altul: repetat, frecvent. ♦ (Despre miscari care se repeta: adesea adverbial) Repede, iute, grabit. – Lat. densus.
APENDICE ~ n. 1) mica prelungire a tubului intestinal in partea de jos a cecului. 2) parte suplimentara la o publicatie; anexa. 3) Ceea ce constituie o completare a unui lucru, a unui organ sau a unei actiuni principale. /<fr. appendice, lat. appendix, ~icis
BURGHEZ2 ~i m. Persoana care face parte din burghezie; reprezentant al burgheziei. ◊ Mic-~ a) persoana care apartine micii burghezii; b) persoana cu viata spirituala redusa; filistin. /<it. borghese
FUND ~uri n. 1) partea de jos a unui vas, care constituie baza lui. ~ul caldarii. 2) Fiecare din cele doua parti laterale ale unui butoi. 3) Scandura mica de diferite forme, intrebuintata la bucatarie (pentru a taia ceva, a rasturna mamaliga etc.). 4) (la om) Extremitatea dorsala a corpului, pe care se sade; dos; sezut. 5) partea de jos a unei cavitati naturale. ~ul marii. 6) partea din spate a unui spatiu. ~ul scenei. 7) partea unor obiecte opusa deschizaturii. ~ul sacului. /<lat. fundus
LEAFA2 lefi f. rar 1) Lopata mica pentru tapsit mamaliga dupa mestecare. 2) partea scobita a unei linguri; gavan. 3) Taisul securii, toporului, sapei etc. [G.-D. lefii] /<sas. le[i]fel
PIPERNITA ~e f. 1) Vas mic inchis, prevazut cu gaurele in partea superioara si cu un dop in cea inferioara, in care se serveste la masa piperul pisat. 2) Vas pentru pastrarea piperului. 3) Rasnita pentru macinat boabele de piper negru. /<bulg. pipernita
SAMURAI ~ m. (in Japonia feudala) Persoana care facea parte din casta militar-feudala a micii nobilimi. /<fr. samourai, samurai
STOP2 ~uri n. 1) Semafor pentru reglarea circulatiei la intersectia strazilor. 2) Far mic (de obicei rosu) montat in partea de dinapoi a unui autovehicul pentru a semnaliza franarea. 3) sport Oprire brusca a mingii sau a pucului. /<fr., engl. stop
BULIN s.n. 1. Invelis (de amidon) in care se pun anumite prafuri pentru a putea fi inghitite mai usor; caseta, capsula. 2. Desen in forma de cerc plin, imprimat pe o tesatura. 3. Bucata mica de hartie, unsa pe o parte cu guma arabica, cu care se lipesc plicuri, scrisori etc. [Pl. -ne, -nuri, var. bulina s.f. / < ngr. bulini].
ABTIBILD s.n. 1. Mic desen colorat, gumat pe o parte, care se aplica pe o suprafata neteda, desprinzandu-se de pe hartia pe care a fost lipit. 2. (Fig.; la pl.) Nimicuri, maruntisuri; mici smecherii. [< germ. Abziehbild].
ANTERA s.f. mic sac cu polen, situat la partea superioara a staminelor unei flori. [< fr. anthere, cf. gr. antheros – inflorit].
INTERLUDIU s.n. mica bucata muzicala asezata intre doua parti mai mari ale unei opere muzicale; (p. ext.) piesa de legatura intre doua momente ale unei opere dramatice. [Pron. -diu. / < it. interludio].
UNGVIS s. n. os mic in forma de unghie pe partea interna a orbitei. (< fr. unguis)
gamalie (gamalii), s. f. – 1. Cocolos, bulgare, bulb. – 2. parte ingrosata in forma de sfera mica la capatul unui ac sau cui. – 3. (Arg.) Cap, minte, dovleac. Sb., slov., cr. gomolj „bulb” (Cihac, II, 144; Berneker 326; DAR), cf. mag. gomoly(a); „cocolos”, poate aflat si in legatura cu mag. gomboly „ac cu gamalie”. Este dublet al lui magalie, s. f. (Trans. si Mold., capsula de mac), cu metateza, poate sub influenta lui maciulie.
APENDICE, apendice, s. n. 1. mica prelungire a tubului intestinal in partea de jos a cecului. 2. parte secundara a unui organ sau a unui lucru, care se prezinta ca o prelungire si completare a acestuia. 3. Adaos la o publicatie; anexa, supliment. [Acc. si: apendice] – Fr. appendice (lat. lit. appendix, -icis).
ARCATURA, arcaturi, s. f. Element arhitectural alcatuit dintr-o serie de arcade mici, in relief, destinate sa decoreze partile netede ale zidurilor unui edificiu. – Fr. arcature.
CANARISIRE s. f. 1. Inclinare transversala a unei nave, datorita patrunderii apei printr-o spartura sau a repartitiei neuniforme a incarcaturii. 2. Operatie de inclinare transversala a unei nave mici pentru a-i descoperi o parte a carenei, in vederea curatirii sau a repararii acesteia.
OPERTE s. f. pl. Cele doua plase mai mici care se afla de o parte si de alta a navodului si care ii maresc capacitatea.
apendice n., pl. tot asa, (lat. appendix, appendicis; fr. appendice). Suplement la sfirsitu unei lucrari. Ori-ce parte care serveste ca prelungire a partii principale. Anat. Apendicele vermiform sau cecal, o prelungire ca un mic deget de manusa (4-12 centimetri) la partea de jos a intestinului gros. – Fals apendice.
CALARET, -EATA, calareti, -e, adj., subst. 1. Adj., s. m. si f. (Persoana) care calareste, (sportiv) care practica calaria. ♦ (Inv.) Calaras (1). 2. S. m. Denumire data unor piese si instrumente: a) placa mica de metal care se prinde in partea superioara a unei fise dintr-o cartoteca de biblioteca sau de contabilitate; b) mica piesa de sarma de forma literei U, care se asaza rasturnata pe bratele unei balante pentru a obtine echilibrul; c) mica piesa de sarma indoita in forma de U, care serveste la inchiderea unui circuit; d) bara scurta de otel si de beton, folosita ca armatura suplimentara in zona de reazem a unei grinzi de beton armat. – Lat. caballaricius.
HIOID, hioide, adj.n. (In sintagma) Os hioid (si substantivat, n.) = os mic in forma de potcoava, asezat in partea anterioara si superioara a gatului, intre baza limbii si laringe. [Pr.: hi-o-] – Din fr. hyoide.
VILOZITATE, vilozitati, s. f. 1. Totalitatea perilor care acopera o suprafata; parte poroasa. 2. (Anat.) Ridicatura, prelungire, incretitura, cuta mica situata pe suprafata anumitor organe ale corpului, mai ales a intestinului subtire. – Din fr. villosite.
MUGUR, muguri, s. m. 1. Organ al plantelor superioare, format dintr-un varf vegetativ si din frunze tinere (nedezvoltate inca) acoperite de frunzulite solzoase. 2. Excrescenta mica, de natura patologica, pe unele organe. 3. parte a pieptului dintre picioarele de dinainte la vitele cornute, la cerb, la caprioara si la alte animale salbatice. [Var.: mugure s. m.] – Cf. alb. mugull.
micACEU, -EE, micacei, -cee, adj. (Despre roci, minerale) Care face parte din grupa micelor1 sau care contine mica2. – Din fr. micace.
MODALCA, modalci, s. f. (Pop.) 1. Umflatura patologica (mica) care se poate forma pe diferite parti ale corpului omenesc. 2. Obiect sau parte a unui obiect care are forma unei modalci (1). – Et. nec.
SOLZ, solzi, s. m. 1. Fiecare dintre placile mici, dure si lucioase, de natura tegumentara, care, suprapunandu-se partial, acopera corpul celor mai multi pesti, al celor mai multe reptile, picioarele pasarilor si anumite parti ale corpului unor mamifere. ♦ Fiecare dintre micile placi de metal din care sunt facute armurile sau anumite obiecte de podoaba. 2. Fiecare dintre frunzulitele care acopera si apara bulbii, mugurii si alte organe ale plantelor. 3. Stratul exterior pe care-l prezinta o sectiune transversala facuta intr-o fibra de lana. 4. Fig. (Pop.) Murdarie, jeg care se depune pe piele, in forma de mici cruste. – Refacut din *soldzi (pl. lui *soldu < lat. solidus „moneda de aur”).
TEXTURA, texturi, s. f. 1. Constitutia unei roci sau a unui aliaj din punctul de vedere al orientarii in spatiu a partilor componente. 2. Tesatura, urzeala. 3. Imprimat de dimensiuni mici, sub forma de fasie, care se lipeste intr-o lucrare tiparita, acoperind pasajele care trebuie rectificate. – Din fr. texture, lat. textura.
DAIREA ~ele f. Instrument muzical de percutie oriental, constand dintr-o toba portativa de dimensiuni mici, cu pielea intinsa pe o singura parte, prevazut de jur imprejur cu placi de metal sau cu zurgalai; tamburina. [Sil. dai-rea] /< turc. daire
GRANULA ~e f. 1) particula mica, asemanatoare cu un graunte, care face parte din componenta unor corpuri eterogene sau rezulta din sfaramarea unui corp solid. 2) la pl. Preparat farmaceutic care consta din bobite zaharoase, avand inauntru substante medicamentoase. /<fr. granule, lat. granulum
INSULA s.f. 1. Suprafata din scoarta Pamantului mai mica decat un continent, marginita din toate partile de apa. ◊ Insula plutitoare = formatie compacta de radacini si ramuri rupte, care pluteste pe un curs de apa; plaur. 2. Spatiu verde in mijlocul unei strazi; refugiu. [< lat. insula].
coc s.n. 1. (reg.) parte a morii de vant. 2. plevusca (pesti mici). 3. corb-de-noapte.
sporisin s.n. (reg.) planta cu tulpina rigida, ramificata, in partea superioara, cu frunze ovale si flori mici de culoare violeta.
subtietate, subtietati, s.f. (inv.) 1. subtirime. 2. calitatea de a avea grasime mica, de a fi fin, delicat, slab; parte a corpului care are aceasta calitate. 3. (fig.) calitatea de a fi subtire; finete, distinctie, rafinament, subtiime. 4. (la pl.) subtilitati.
BULB s. m. 1. tulpina subterana formata dintr-un invelis membranos, din mai multe foi carnoase. 2. ~ rahidian = prelungire a maduvei spinarii intre creierul mare, creierul mic, maduva spinarii si marele simpatic; ~ pilos = partea terminala, ingrosata, a radacinii firului de par. 3. partea umflata, in forma de bulb (1), a unui obiect. (< fr. bulbe, lat. bulbus)
HIPOTENAR, -A adj., s. n. (proeminenta) care formeaza partea interna a palmei, corespunzand muschilor degetului mic. (< fr. hypothenar)
INSULA s. f. 1. suprafata de pamant mai mica decat un continent, marginita din toate partile de apa. ♦ ~ plutitoare = formatie compacta de radacini si ramuri rupte, care pluteste pe un curs de apa; plaur. 2. suprafata (triunghiulara) la ramificatii de drumuri la delimitarea benzilor de circulatie catre diferite directii. 3. suprastructura a unui portavion. (< lat. insula)
TAMBURINA s. f. instrument muzical, toba mica cu pielea intinsa pe o singura parte si cu placute metalice sau clopotei pe margine, la care sunetele se obtin prin agitare in aer sau prin lovire cu mana. (< fr. tambourin, it. tamburino)
camasuta f., pl. e. Camasa mica. Camasa care n´are de cit partea din ainte [!].
LACRIMAL, -A (‹ fr.; {s} lat. lacrima „lacrima”) adj. Care se refera la lacrimi si al secretiile lor. ◊ Cai lacrimale = canale care conduc la crimele la fosele nazale. ◊ Canal l. = conduct care face legatura intre sacul lacrimal si fosele nazale. ◊ Canalicule lacrimale = mici conducte care conduc lacrimile catre sacul lacrimal. ◊ Glanda l. = glanda care secreta lacrimile, situata in cavitatea orbitala, in unghiul orbitei, sub partea externa a pleoapei superioare. ◊ Sac l. = mic rezervor unde se reunesc canaliculele lacrimale.
MESCHIN, -A, meschini, -e, adj. 1. Preocupat de interese marunte. ♦ Lipsit de generozitate, de noblete sufleteasca, mic la suflet, egoist, josnic, murdar. ♦ Care arata sau tradeaza lipsa de generozitate, de noblete sufleteasca, micime sufleteasca. Interese meschine. 2. (Mai ales despre abstracte), Lipsit de importanta; neinsemnat, marunt, banal. 3. (Despre constructii, parti de constructii etc.) Saracacios. ♦ Lipsit de maretie; mic. – Din fr. mesquin.
PARICOPITAT, paricopitate, s. n. (La pl.) Ordin de mamifere erbivore mari, cu piciorul adaptat pentru fuga si terminat cu doua degete dezvoltate, acoperite cu cate o copita, si cu doua degete mici, reduse; (si la sg.) animal care face parte din acest ordin. ◊ (Adjectival) Animal paricopitat. – Din copitat (dupa paripenat, parisilabic etc.).
OPARI, oparesc, vb. IV. 1. Tranz. A turna peste ceva un lichid clocotit (apa, lesie, lapte etc.) pentru a spala, a curata de coaja, a gati etc. ♦ Tranz. si refl. A provoca sau a capata arsuri, turnand sau varsand apa clocotita sau alt lichid foarte fierbinte; a (se) arde. 2. Refl. (Mai ales despre copiii mici) A face rani si iritatii in unele parti ale corpului, mai ales la incheieturi, din cauza transpiratiei, a urinei etc. 3. Refl. (Reg.; despre malai, faina, plante uscate) A se incinge, alterandu-se. 4. Refl. (Despre plante) A se ofili, a se vesteji (din cauza caldurii); a se mana din cauza soarelui prea fierbinte aparut dupa ploaie. – Din bg. oparja, scr. opariti.
LAMA1, lame, s. f. 1. Placa subtire de metal, de material plastic etc., cu diverse intrebuintari (in aparatura tehnica). ♦ Spec. mica placa dreptunghiulara, subtire si de obicei cu taisuri pe ambele laturi lungi, care se monteaza la un aparat de ras. 2. partea metalica si taioasa a unui instrument. 3. Placa mica si subtire de sticla pe care se asaza substantele ce urmeaza a fi examinate la microscop. 4. Strat foarte subtire de lichid, liber sau cuprins intre doi pereti. – Din fr. lame.
MINORITAR, -A, minoritari, -e, adj., s. m. si f. 1. Adj. Care face parte dintr-o minoritate (1), care reprezinta cel mai mic numar dintr-o colectivitate. 2. S. m. si f. Persoana care face parte dintr-o minoritate politica sau nationala. – Din fr. minoritaire.
MINORITATE, minoritati, s. f. 1. partea (cea) mai putin numeroasa, numarul (cel) mai mic de fiinte sau de lucruri dintr-o colectivitate. ◊ Loc. adv. In minoritate = in inferioritate numerica. 2. (In sintagma) Minoritate nationala = grup de oameni de aceeasi limba si origine care locuieste pe teritoriul unui stat national. 3. (Jur.) Minorat. – Din fr. minorite, lat. minoritas, -atis, germ. Minoritat.
TAMBURINA, tamburine, s. f. Instrument muzical popular, folosit pentru acompanierea ritmica a dansului in Spania, Italia si in Orient, de forma unei tobe mici, portative, cu pielea intinsa pe o singura parte si cu placi de metal sau cu zurgalai de jur imprejur. [Var.: tamburin s. n.] – Din fr. tambourin, it. tamburino.
TUMBELECHI, tumbelechiuri, s. n. Toba mica de arama, de forma semisferica, care facea parte din instrumentele fanfarei turcesti. – Din tc. dumbelek.
BUZUNAR ~e n. Saculet cusut la o haina, mai ales pe partea ei interioara, pentru a tine diferite obiecte mici de uz personal (batista, pieptene, portmoneu etc.) sau in scopuri decorative. ◊ De ~ care incape in buzunar; de dimensiuni reduse. Carte de ~ carte de format mic. Ceas de ~ ceas care se poarta in buzunar. Bani de ~ bani pentru cheltuielile individuale ale unei persoane. Hot de ~e hot de lucruri marunte. A da (sau a pune, a plati) din ~ a plati din banii proprii o paguba pentru care nu esti vinovat. A avea (sau a baga) pe cineva in ~ a avea pe cineva in puterea sa. A sta cu mainile in ~ a sta degeaba; a nu face nimic. /<ngr. buzunari
MINUT ~e n. 1) Interval de timp egal cu a saizecea parte dintr-o ora. 2) Rastimp de durata foarte mica; clipa; moment; clipita; secunda. 3) mat. Unitate de masura pentru unghiuri egala cu a saizecea parte dintr-un grad. 4) la pl. Mancare (frugala) pregatita pe loc la comanda consumatorului. /<fr. minute, it. minuto, rus. minuta, germ. Minute
PLEVUSCA ~ti si ~te f. 1) Peste dulcicol de talie mica, cu corpul alungit, acoperit cu solzi marunti, avand o dunga albastra-inchisa pe partile laterale. ◊ ~-de-balta peste dulcicol de talie mica, cu corpul plat, avand pe spinare si pe abdomen spini protectori. 2) Orice peste marunt. 3) fig. Grup de persoane de mica importanta. [G.-D. plevustii; Pl. si plevuste] /pleava + suf. ~usca
SCURT2 ~ta (~ti, ~te) (in opozitie cu lung) 1) (despre obiecte, distante, parti ale corpului etc.) Care are o lungime mica sau mai mica decat cea obisnuita. Rochie ~ta. Picior ~. ◊ A lua (pe cineva) din ~ a manifesta asprime (fata de cineva). A tine (pe cineva) din ~ a supune (pe cineva) unui control sever. ~ de vedere miop. A avea mana ~ta a fi zgarcit. A fi ~ la vorba a vorbi putin; a fi necomunicativ. In ~ta vreme (sau in ~ timp) peste putin timp; in curand. 2) (despre lucrari literare, muzicale etc.) Care este de proportii reduse. /<lat. excurtus
HIPOTENAR s.n. Proeminenta care formeaza partea interna mediala a palmei, corespunzand muschilor degetului mic. ♦ (adj.) Eminenta hipotenara. [< fr. hypothenar, cf. gr. hypo – sub, thenar – palma].
UNGVIS s.n. (Anat.) mic os in forma de unghie, situat pe partea interna a orbitei. [Var. unguis s.n. / < fr. unguis – unghie]
BULB s.m. 1. Tulpina (subterana) alcatuita dintr-un invelis membranos, uscat si din mai multe foi carnoase. 2. (Fig.; rar) Glob, sfera. ◊ Bulb rahidian = prelungire a maduvei spinarii, care face legatura intre creierul mare, creierul mic, maduva spinarii si marele simpatic; bulb pilos = partea terminala, umflata, a radacinii firului de par. [Pl. -bi, (s.n.) -buri. / < fr. bulbe, cf. lat. bulbus].
COMA2 s.f. 1. A noua parte dintr-un sunet, care este cea mai mica diviziune a tonului perceptibila cu urechea; semn care indica (in muzica instrumentala) frazele si (in muzica vocala) locurile unde se respira. 2. (Rar) Virgula. [< it. coma, germ. Komma, cf. gr. komma – fragment de fraza].
CONCERTINO s.n. Concert instrumental de mici proportii, alcatuit de obicei dintr-o singura parte. ♦ Grup de instrumente solistice in concerto grosso. [< it. concertino].
OBOL s.m. mica moneda care a circulat la vechii greci si care constituia a sasea parte dintr-o drahma. ♦ Bani marunti. ♦ (Fig.) Suma mica; (p. ext.) contributie modesta (in bani); contributie. [< fr. obole, cf. gr. obolos].
PAPILA s.f. 1. Proeminenta de pe suprafata dermei sau a unor mucoase, care da pielii sensibilitate. 2. mica protuberanta rigida alungita de pe suprafata unor parti ale plantei. [< fr. papille, cf. lat. papilla].
UNITATE s.f. 1. Numarul unu; fiecare dintre partile intregi care compun un lucru. ♦ Numerele mai mici decat zece. ♦ Cantitate care serveste ca masura de baza pentru toate obiectele de acelasi fel. 2. Insusirea a tot ceea ce constituie un intreg indivizibil. 3. Coeziune; omogenitate; integritate. 4. Formatie economica, administrativa etc. care actioneaza dupa un plan comun. ♦ Formatie militara, regiment, divizie etc. [Cf. lat. unitas, fr. unite].
micRO1-, micRIE elem. 1. „mic, microscopic”. 2. (in unitatile de masura) „a milioana parte”. (< fr. micro-, -micrie, cf. gr. mikros)
OBOL s. m. 1. mica moneda care a circulat la vechii greci, a sasea parte dintr-o drahma. 2. bani marunti. ◊ (fig.) suma mica; (p. ext.; s. n.) contributie modesta (in bani). (< fr. obole, lat. obolus, gr. obolos)
CARPINITA (‹ carpen) s. f. Arbore sau arbust din familia betulaceelor, inalt pina la 5 m, cu frunze ovate, mici, dintate si flori in amenti; creste in partile sudice ale tarii (Carpinus orientalis); sfineac.
BUMB, bumbi, s. m. 1. (Pop.) Nasture. 2. mic ornament arhitectural de forma sferica. 3. Cui in partea de jos a corpului instrumentelor cu coarde, de care este legat cordarul. – Comp. magh. gomb.
CAPELA2, capele, s. f. Biserica mica, izolata, fara parohie (intr-un cimitir etc.); paraclis. ♦ parte a unei biserici care adaposteste altarul. ♦ Incapere intr-o cladire, cu un altar, unde se poate oficia slujba religioasa. – Din it. cappella.
CALUS, calusuri, s. n. 1. Bucata de lemn sau de metal care se pune intre dintii dinainte ai unui animal, spre a-l forta sa tina gura deschisa; mototol de carpe care se introduce in gura unei persoane, pentru a o impiedica sa strige. ◊ Expr. A pune (cuiva) calusul in gura = a impiedica (pe cineva) sa vorbeasca. 2. Betisor care face parte din mecanismul de declansare al capcanelor de lemn. 3. mica piesa de lemn cu o forma speciala, pe care se sprijina coardele intinse ale unui instrument muzical; scaun. 4. Suport de lemn pe care pictorul isi asaza tabloul cand lucreaza; sevalet. 5. Utilaj de foraj, pentru rotirea prajinilor, folosit in forajul prin percutie sau in cel manual. 6. (De obicei art.) Numele unui dans popular cu figuri variate, jucat (in preajma Rusaliilor) de un grup de flacai; melodie dupa care se executa acest dans; calusar (1), calusel (4). – Cal + suf. -us.
PELASG, -A, pelasgi, -ge, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care facea parte din unele triburi ce au populat in timpurile stravechi partea sudica a Peninsulei Balcanice, litoralul vestic al Asiei mici si cateva insule din aceasta regiune; (la m. pl.) populatia triburilor care locuiau in aceste regiuni. 2. Adj. Care apartine pelasgilor (1), privitor la pelasgi, de la pelasgi; pelasgic. – Din fr. Pelasges.
SA, sei, s. f. 1. Piesa de harnasament confectionata din piele sau din lemn, care se pune pe spinarea calului si pe care sade calaretul. ◊ Expr. A pune saua (pe cineva) = a supune, a stapani, a exploata (pe cineva), a constrange pe cineva sa faca ceva. A vorbi din sa = a vorbi de sus, cu siguranta de sine. 2. parte a bicicletei, a motocicletei etc. formata dintr-un mic suport (triunghiular) din piele, din cauciuc sau din material plastic, pe care se sta in timpul deplasarii vehiculului. 3. Os din spinarea gainii. ◊ Saua turceasca = scobitura in grosimea osului sfenoid, in care se afla situata glanda hipofiza. 4. Forma de relief reprezentand o depresiune cuprinsa intre doua parti de teren mai ridicate, cu care alcatuieste un ansamblu; curmatura. Saua dealului. [Var.: sea s. f.] – Lat. sella.
NODUL, noduli, s. m. 1. Umflatura de mici dimensiuni si bine circumscrisa, care apare in diverse parti ale corpului, insotind adesea unele boli cronice. 2. (Geol.) Mica masa de piatra cuprinsa intr-o zona mai putin dura. [Pl. si: (n.) nodule] – Din fr. nodule, lat. nodulus.
RACHITICA, rachitele, s. f. 1. Diminutiv al lui rachita. 2. (La pl.) Mic arbust totdeauna verde, cu tulpina taratoare, cu fructe rosii, acrisoare, comestibile (Oxycoccus quadripetalus). 3. Arbust cu flori mici, galbene si cu frunze ascutite, acoperite pe o parte si pe alta cu solzi stelati care le dau un aspect argintiu (Elaeagnus angustifolia). – Rachita + suf. -ica.
BOIER ~i m. 1) (folosit si ca titlu de noblete pe langa numele respectiv) Mare proprietar de pamant (care detinea si o functie inalta in stat). ◊ ~ de divan mare demnitar care facea parte din divanul domnesc. ~ mare boier de prim rang. ~ mic boier de rang inferior. 2) fig. fam. Persoana cu atitudini si maniere de aristocrat. ◊ A face pe ~ul a) a se feri de munca fizica; b) a astepta sa fie servit. A trai ca un ~ a trai fara griji, fiind indestulat. [Sil. bo-ier] /<sl. boljarinu
RACHITICA ~ele f. (diminutiv de la rachita) 1) Arbust pitic cu tulpina taratoare, cu frunze eliptice, lucioase si persistente, cu fructe comestibile, de culoare rosie. 2) Arbust cu flori mici, galbene, ale carui frunze ascutite, acoperite pe ambele parti cu un fel de solzi, au o nuanta argintie. /rachita + suf. ~ica
RIGOLA ~e f. 1) Adancitura ingusta de-a lungul ambelor parti ale unui drum pentru scurgerea apei; sant. 2) Canal mic dintr-o retea de irigatie. /<fr. rigole
SCAUN ~e n. 1) Mobila cu patru picioare, cu sau fara speteaza, pe care poate sedea o singura persoana. ◊ ~ electric dispozitiv folosit pentru electrocutarea unor condamnati la moarte. ~ de tortura dispozitiv care servea, in trecut, la imobilizarea celui supus torturilor. ~ de judecata (sau al judecatii) se spunea in trecut unei instante judecatoresti. Cu ~ la cap intelept. A sta intre doua ~e a ocupa o pozitie nesigura. 2) pop. Banca (cu speteaza sau fara) pe care se pot aseza mai multe persoane. 3) inv. Simbol al puterii unui suveran; tron. ◊ A ridica, a inalta, a pune (sau a se urca, a veni) in ~ a (se) face domn. A se cobori din ~ a abdica. 4) inv. Resedinta a unui monarh. ◊ Cetate de ~ capitala. Sfantul ~, ~ul pontifical (sau apostolic) resedinta papei; papalitate. 5) Materiile f****e eliminate de cineva. 6) Schelet de lemn destinat pentru a sustine un acoperis. 7) parte componenta, menita sa sustina ceva. ~ul spicului. 8) Placa mica de lemn care serveste ca suport pentru coarde la instrumentele muzicale cu arcus; calus. /<lat. scamnum
BUTONIERA s.f. 1. Deschizatura mica, tivita pe margine, la haine sau rufe, in care se incheie un nasture; mica taietura in reverul unei haine barbatesti; (p. ext.) parte a reverului unei haine unde se pune o floare, o insigna etc. 2. (Geol.) Depresiune excavata in zona centrala a unui dom (2), marginita de cueste situate fata in fata si inchisa la un capat in forma de potcoava. [Pron. -ni-e-. / < fr. boutonniere].
LEPTON s.m. 1. (In Grecia antica) Unitate monetara foarte mica. 2. Moneda divizionara in Grecia, egala cu a suta parte dintr-o drahma. 3. (Fiz.) Denumire generica pentru particulele elementare (electron, pozitron, neutrino, mezon etc.) [< germ. Lepton, fr. lepton].
colivie (colivii), s. f. – Cusca mica pentru pasari. – Var. (inv.), mr. cluvie. Ngr. ϰλουβί, in parte prin intermediul sl. kluvija, din gr. ϰλωβός.
PELTA s. f. mic scut rotund, cu o dubla decupare concava la partea superioara, caracteristic amazoanelor, in Tracia si in Asia mica. (< fr., lat. pelta)
BELDITA, beldite, s. f. Peste mic, asemanator cu obletul, cu spinarea albastra-verzuie, avand pe partile laterale cate doua linii paralele intrerupte (Alburnoides bipunctatus) – Et. nec.
CAPRIOR, capriori, s. m. I. Animal rumegator salbatic, mai mic decat cerbul, cu picioare subtiri si agile, cu coarne mici (Capreolus capreolus). II. 1. Fiecare dintre barnele incrucisate care fac parte din scheletul acoperisului unei case. 2. Fiecare dintre lemnele care formeaza suportul pe care se asaza scandurile patului, platforma zidarului etc. [Pr.: -pri-or] – Lat. capriolus.
MACALEANDRU, macalendri, s. m. Pasare mica migratoare si cantatoare, cu penajul cenusiu si cu fruntea, partile laterale ale capului, ale gatului si pieptului rosii-galbene (Erithacus rubecula rubecula). – Cf. ucr. makoliandra.
PERVAZ, pervazuri, s. n. 1. Cadru de scanduri care acopera rostul dintre perete si tocul unei usi, al unei ferestre etc.; p. ext. partea de jos a tocului unei ferestre. ♦ Deschizatura in care este situata o usa sau o fereastra. 2. Sipca sau scandura ingusta, fixata la marginea dinspre perete a unei pardoseli de lemn pentru a acoperi rostul dintre pardoseala si perete. ♦ Piesa de lemn asezata la partea superioara a unui lambriu, pentru a forma o cornisa mica. 3. (Astazi rar) Rama, cadru (din lemn) pentru un tablou, o oglinda, un instrument etc. [Var.: (reg.) privaz s. n.] – Din tc. pervaz.
PLOAIE, ploi, s. f. 1. Precipitatie atmosferica sub forma de picaturi de apa provenite din condensarea vaporilor din atmosfera. ◊ Loc. adv. Pe ploaie = in timp ce ploua. In (sau sub) ploaie = in bataia ploii. ◊ Expr. (Fam.) Apa de ploaie, se zice despre o afirmatie lipsita de continut si de temei, despre o actiune neserioasa etc. (Fam.) A(-si sau a-i) aranja ploile = a(-si) pregati terenul, a(-si) face atmosfera favorabila, a(-si) rezolva treburile, afacerile. A se lumina a ploaie = (despre cer, vazduh) a capata o lumina difuza care anunta venirea ploii. ♦ Picatura de ploaie (1). ♦ P. a**l. Ceea ce vine (sau cade) in cantitate mare, ceea ce se revarsa, ceea ce este abundent. O ploaie de sageti. ◊ (Astron.) Ploaie de stele = abundenta de stele cazatoare venind din aceeasi parte a cerului. 2. Alice marunte pentru vanat pasari si animale mici. [Pr.: ploa-ie] – Lat. *plovia (= pluvia).
NITEL, -ICA, nitei, -ele, adj. (Fam.) Care reprezinta o parte redusa (din total); de proportii reduse; putin. ♦ (Adverbial) In mica masura sau intr-o oarecare masura; intrucatva; numai putin timp. ◊ Expr. Nitel cate nitel = incetul cu incetul, putin cate putin, treptat. – Et. nec.
SCHIZOPOD, schizopode, s. n. (La pl.) Ordin de crustacee terestre sau marine mici, cu picioarele bifurcate; (si la sg.) crustaceu care face parte din acest ordin. – Din fr. schizopodes.
CUPRESACEE, cupresacee, s. f. (La pl.) Familie de plante rasinoase, cu frunze persistente, aciculare sau in forma de solzi si cu flori unisexuate mici; (si la sg.) planta (arbore sau arbust) care face parte din aceasta familie. – Din fr. cupressacees.
CELULA ~e f. 1) biol. Sistem anatomic elementar (constituit din membrana, citoplasma si nucleu) care sta la baza structurii si activitatii vitale a organismelor vii. ~ vegetala. 2) Fiecare dintre cavitatile unui fagure; alveola. 3) Incapere mica intr-o inchisoare, destinata detentiei izolate a celor intemnitati. 4) Camera mica de locuit intr-o manastire; chilie. 5) tehn. Fiecare dintre partile similare sau identice ale unui sistem tehnic. ~ de radiator. /<fr. cellule, lat. cellula
CIOC2 ~uri n. 1) (la pasari) Formatie cornoasa care constituie o prelungire a gurii; plisc; clant. ◊ ~ul-berzei planta erbacee mirositoare, cu tulpina e****a, cu frunze digitat-lobate si cu fructul o capsula. ~-intors pasare migratoare acvatica, de talie mare, cu plisc subtire, intors in sus, cu picioare lungi si cu penaj alb-negru. 2) fig. parte terminala alungita si ascutita a unui obiect; varf. 3) Barba mica si ascutita, lasata sa creasca numai pe varful barbiei; barbison; tacalie. Om care poarta ~. 4) Gura subtiata si alungita a unui vas. 5) depr. Gura a omului. /Cuv. autoht.
URECHELNITA1 ~e f. 1) Miriapod nocturn veninos, de talie medie, de culoare cafenie, avand antene lungi si membrele an-terioare in forma de cleste. 2) Insecta noc-turna, de talie mica, bruna, cu corpul subtire, avand abdomenul terminat cu o parte cor-noasa de forma unui cleste. /ureche + suf. ~elnita
privita, privite, s.f. (inv. si reg.) 1. nuia flexibila, rasucita, cu care se leaga o sarcina de lemne, de fan. 2. numele mai multor obiecte, piese, parti ale unor unelte, constructii etc. (de lemn sau de metal) care au, in general, rolul de a fixa, de a lega (cele doua nuiele puse crucis la plasa crasnicului; grebla ramei metalice pentru pescuitul scoicilor; prinzatoare de pasari; nuia pentru largirea matelor de porc; bat pus peste varza in butoi; stinghia din cotet pe care se urca gainile; piesa metalica ce imbraca partea de jos a leucii carului; inel de fier sau lant scurt care leaga doua tanjale; nuiele de salcie care fixeaza, la roata morii, aripile de colaci). 3. partea inferioara a tocului unei ferestre la casele taranesti. 4. etajera mica.
FOLICUL s. m. mica formatie anatomica in forma de sac. ♦ ~ ovarian = folicul in partea externa a ovarului, care contine ovulul si secreta foliculina. ◊ invelis conjunctiv al radacinii parului. (< fr. follicule, lat. folliculus)
FUSAIOLA s. f. disc mic din lut ars sau piatra care se fixa la partea de jos a fuselor primitive pentru a le regla invartirea. (< it. fusaiolo)
BASCULA, bascule, s. f. 1. Aparat care permite cantarirea corpurilor grele cu ajutorul unor greutati (de o suta de ori) mai mici. 2. Scandura sau parghie mobila asezata in cumpana pe un suport. 3. partea metalica a armelor de vanatoare cu tevi mobile. – Din fr. bascule.
NANDU s. m. invar. Gen de pasari alergatoare, asemanatoare cu strutul, cu picioare lungi si cu aripi relativ mici, care traieste in America de Sud (Rhea); pasare care face parte din acest gen. [Acc. si: nandu] -Din fr. nandou.
NOBIL, -A, nobili, -e, adj., s. m. si f. I. Adj. 1. Care da dovada de generozitate, de cinste, de spirit de abnegatie; capabil de sentimente inalte; generos, ales. Om nobil. ♦ Care face cinste, care onoreaza, care pune intr-o lumina favorabila pe cineva. O actiune nobila. 2. Distins, elegant, desavarsit; gratios. 3. Care se distinge prin anumite caracteristici de superioritate. ◊ Metal nobil = metal pretios, v. pretios. Gaz nobil = nume dat fiecaruia dintre gazele inerte, incolore si inodore care se gasesc in atmosfera in mici cantitati. II. S. m. si f., adj. (Persoana) care face parte din nobilime (1). – Din lat. nobilis, germ. nobel, it. nobile, fr. noble.
RUBIACEE, rubiacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee dicotiledonate, cu frunze inguste, situate mai multe la un nod, cu flori mici grupate in inflorescente bogate; (si la sg.) planta care face parte din aceasta familie. [Pr.: -bi-a-ce-e] – Din fr. rubiacees.
RIGOLA, rigole, s. f. 1. Sant mic sau amenajare speciala facuta de-a lungul strazilor, intre marginea partii carosabile si bordura trotuarelor, avand rolul de a colecta apele superficiale si de a le dirija la un punct de descarcare. 2. Canal mic sau brazda prin care este condusa apa de irigatie la plante. 3. Forma de eroziune in adancime (pana la 50 cm) a solului ca rezultat al actiunii suvoaielor de apa. – Din fr. rigole (cu unele sensuri dupa germ. Rigole).
SAPALIGA, sapaligi, s. f. Sapa1 mica, cu lama ingusta, avand adesea doi sau trei colti la partea opusa taisului, folosita mai ales in lucrari de legumicultura; sapaluga. [Pl. si: sapalige] – Sapa1 + suf. -aliga.
A ALIMBA pers. 3 ~eaza tranz. (nave incarcate) A descarca o parte din marfa pentru a face posibila navigatia in ape de mica adancime. /Din limb
BATATOR1 ~oare n. 1) Obiect cu care se bat covoarele; palma. 2) parte a putineiului in forma de bat, prevazut cu o scandura mica gaurita la un capat, cu care se bate smantana pentru a alege untul. 3) parte a batatoarei sau a melitei pe care se asaza canepa sau inul pentru a fi batute sau melitate. /<lat. batt[u]atorium
CAPSULA ~e f. 1) Fruct dehiscent cu invelitoarea uscata si dura in care se dezvolta si se pastreaza semintele unor plante; maciulie. ~ de mac. ~ de bumbac. 2) Invelis al unor organisme inferioare. ~ bacteriana. 3) Invelis solubil in care se pun unele medicamente in forma de praf, cu gust neplacut, pentru a fi inghitite mai usor; bulin; caseta. 4) Vas de laborator pentru evaporarea unor solutii. 5) anat. Invelis conjunctiv al unui organ sau al unei articulatii. 6) Cutie metalica plata, cu capac deformabil, care constituie partea sensibila a diferitelor tipuri de manometre. ◊ ~ telefonica cutie de dimensiuni mici care contine microfonul sau receptorul aparatului. 7) Capac de metal cu care se astupa sticlele. 8) Cilindru mic de metal care contine bioxid de carbon sub presiune, folosit la prepararea unei bauturi gazoase speciale. 9): ~ cosmica sau spatiala aparat cosmic de forma sferica capabil sa se desprinda de restul vehiculului si sa efectueze o coborare pe planeta-tinta. [G.-D. capsulei] /<fr. capsule, lat. capsula
CORN1 coarne n. 1) Excrescenta dura de diferite forme, para sau impara, care creste pe capul unor mamifere. ◊ Cu coarne care iese din cadrele firescului; de necrezut. A-si arata coarnele a) a se posta in pozitie de aparare; a se pune in garda; b) a-si da pe fata firea rea. A fi mai cu coarne a se crede mai destept, mai rasarit. A se lua in coarne cu cineva a intra in conflict, a se incaiera cu cineva. A pune cuiva funia in coarne a-l face pe cineva sa actioneze contrar vointei sale; a-l supune. A pune coarne a insela (in casnicie). 2) Substanta osoasa din care sunt constituite excrescentele de pe capul unor mamifere. Pieptene de ~. 3) Fiecare dintre cele doua antene de pe capul unor vietati mici. Coarnele melcului. Coarnele carabusului. 4) mai ales la pl. Obiecte sau parti ale acestora care au forma de semicerc. ◊ De la coarnele plugului de la tara; din patura taraneasca. /<lat. cornu
DETALIU ~i n. Element (neesential) dintr-un ansamblu; parte (secundara) a unui lucru; amanunt. ◊ In ~ pana la cele mai mici elemente; amanuntit. A vinde in ~ a vinde in cantitati mici. [Sil. -ta-liu] /<fr. detail
MILEZIAN, -A, milezieni, -e, s.m. si f., adj. (Persoana) care facea parte din populatia de baza a coloniei elene Milet din Asia mica sau era originara de acolo. (cf. engl. milesian < lat. mīlēsius < gr. mīlēsios < gr. Mīlētos = Milet) [et. AHDEL]
PRINCIPE s.m. (Ist.) 1. Titlu dat imparatului in Imperiul roman. 2. (la pl.; acc. principi) Nume dat soldatilor veterani care formau o a doua linie in formatia de lupta a unei legiuni romane. 3. Persoana care face parte dintr-o familie domnitoare sau care detine suveranitatea unui stat (mic); print. [< lat. princeps, cf. it. principe].
micRON s.m. Unitate de masura pentru lungimi, egala cu a mia parte dintr-un milimetru. [< fr. micron, germ. Mikron, cf. gr. mikros – mic].
PARAFOC s.n. Zid mic dintr-un material refractar, facut pentru a apara de flacari partea mai sensibila a unei caldari cu abur. [< para- + foc, dupa fr. pare-feu, it. parafuoco].
BALUSTRU s. m. 1. stalp scurt, bombat la partea inferioara, dintr-o balustrada. 2. parte laterala a capitelului ionic. 3. compas pentru trasarea circumferintelor de diametru mic. (< fr. balustre)
CEREBEL s. n. parte a encefalului in regiunea posterioara si inferioara a capului; creierul mic. (< lat. cerebellum)
MICROINFORMATICA s. f. parte a informaticii care se ocupa cu masurarea dimensiunilor extrem de mici. (< fr. micro-informatique)
BASCULA, bascule, s. f. 1. Aparat care permite cantarirea corpurilor grele cu ajutorul unor greutati (de o suta de ori) mai mici. 2. Scandura sau parghie mobila asezata in cumpana pe un suport. ♦ partea metalica a armelor de vanatoare cu tevi mobile. – Fr. bascule.
CEREBEL, cerebele, s. n. partea encefalului situata in regiunea posterioara si inferioara a craniului; creierul mic. – Lat. lit. cerebellum.
IMPERIU LATIN DE CONSTANTINOPOL, stat cruciat, constituit pe o parte a Imp. Bizantin dupa cucerirea, in urma unor indarjite lupte, a Constantinopolului (13 apr. 1204) de catre participantii la a patra cruciada. Conform intelegerii dintre cruciati si venetieni, conducatorului cruciat Baldovin de Flandra, desemnat imparat, ii reveneau mare parte din Constantinopol, regiunea traca invecinata, unele stapaniri bizantine din Asia mica, precum si unele insule din Marile Egee si Ionica. S-a mentinut pana in 1261, cand Mihail VIII Paleologul, imparatul bizantin de la Niceea, a restabilit Imp. Bizantin cu capitala la Constantinopol.
AMANUNT ~e n. Element neesential dintr-un ansamblu; parte secundara a unui lucru; detaliu. ◊ (Cu) de ~ul in cele mai mici detalii. Cu ~ul cu bucata. /a + manunt
BUTONIERA ~e f. 1) Taietura mica, facuta intr-un obiect de imbracaminte sau de lenjerie, cu marginile intarite, prin care se trece un nasture sau un buton. 2) parte a reverului unei haine, unde se infige o floare sau un mic obiect de podoaba. [G.-D. butonierei; Sil. -ni-e-] /<fr. boutonniere
CEREBEL ~e n. anat. parte a creierului situata la extremitatea din spate a cutiei craniale; creierul mic. /<lat. cerebellum
PERIFERIE ~i f. parte situata la margine. ◊ De la ~ a) din provincie; provincial; b) de mica importanta. [G.-D. periferiei] /<lat. peripheria, fr. peripherie, germ. Peripherie
PLOAIE ploi f. 1) Precipitatie atmosferica sub forma de picaturi de apa. ◊ ~ cu bulbuci (sau basici) ploaie mare si de scurta durata. ~ ciobaneasca sau mocaneasca ploaie marunta si deasa care, de obicei, tine mult. Pe ~ pe timp de ploaie. Vremea-i a ~ se spune despre un timp noros, prevestitor de ploaie. Apa de ~ a) apa rezultata din ploaie; b) vorbe goale; palavre; c) actiuni neserioase. 2) fig. Ceea ce cade sau vine in cantitate mare. O ~ de flori se scuturau. ~ de sulite. ◊ ~ de stele multime de stele cazatoare care se vad in aceeasi parte a cerului. 3) Alice marunte pentru vanatul pasarilor si al unor animale mici. [G.-D. ploii] /<lat. plovia
TAMBURINA ~e f. Toba portativa de dimensiuni mici, care se bate cu mana, avand pielea intinsa pe o singura parte si prevazuta de jur imprejur cu placi de metal sau cu zurgalai; dairea. /<fr. tambourin, it. tamburino
STRIU s.n. Fiecare dintre santurile mici, paralele, executate pe suprafata unui element de constructie, unei piese etc.; parte plina care separa la o coloana canelurile. [< fr. strie].
CEREBEL s.n. parte a encefalului asezata in regiunea posterioara si inferioara a capului; creierul mic. [Pl. -luri. / < lat. cerebellum].
INDUCTOR, -OARE adj. (Electr.) Care produce un camp electromagnetic ce actioneaza asupra unui organ; care produce, transmite un curent de inductie. // s.n. 1. parte a unei masini electrice in care se formeaza curentul de inductie. 2. mic generator electric manual care functioneaza prin inductie electromagnetica. [Cf. fr. inducteur].
MINUT s.n. 1. Diviziune a timpului care reprezinta a saizecea parte dintr-o ora. ♦ Interval de timp nedeterminat, dar in general foarte scurt; clipa, moment. ♦ (Concr.) Mancare pregatita pe loc, la comanda consumatorului. 2. (Mat.) Subunitate de masura pentru unghiuri, care reprezinta a saizecea parte dintr-un grad sexagesimal sau a suta parte dintr-un grad centezimal. [Cf. fr. minute, it. minuto < lat. minutus – mic, marunt].
BAGHETA s. f. 1. betisor; nuielusa. ◊ vergea subtire folosita de dirijori; (fig.) modul de interpretare, talentul unui dirijor. ◊ bat de lemn sau de metal servind la punerea in v******e a unor instrumente de percutie. 2. partea de lemn a arcusului. 3. dunga colorata care impodobeste uneori ciorapii pe partea exterioara. 4. piesa cilindrica, subtire, a unui mecanism, a unei masini. 5. mulura mica cu sectiunea semicirculara, neteda sau decorata, de culoare diferita de cea a mulurii principale, cu care se decoreaza un element arhitectonic. 6. element ornamental asezat lateral pe o pagina de carte, de catalog etc. 7. paine lunga si subtire. (< fr. baguette)
INTERLUDIU s. n. 1. episod sau mica piesa muzicala intre doua sectiuni ale unei lucrari vocale mai ample. ◊ parte a fugii intre doua expozitii succesive ale subiectului. 2. divertisment dramatic, muzical sau filmat intre doua parti ale unui spectacol, intre doua emisiuni televizate; intermediu (2). 3. (fig.) timp intermediar, pauza. (< it. interludio, fr. interlude)
STEGOZAUR s. m. dinozaurian erbivor fosil, cu capul foarte mic in raport cu trunchiul si cu membrele anterioare mai scurte, pe partea dorsala avand doua randuri de placi osoare triunghiulare. (< fr. stegosaure)
ANAXAGORA (ANAXAGORAS) (C. 500-428 i. Hr.), filozof grec presocratic. Originar din Clazomene (Asia mica). A profesat la Atena. Dupa el, lucrurile sint alcatuite din „homeomerii” (parti asemanatoare) prin actiunea unui principiu miscator si ordonator, Nous.
BULB, bulbi, s. m. 1. Tulpina (subterana) a unor plante, alcatuita din mai multe foi carnoase suprapuse, cu un invelis membranos uscat. 2. (In expr.) Bulb rahidian = prelungire a partii superioare a maduvei spinarii, care face legatura intre creierul mare, creierul mic, maduva spinarii si marele simpatic, si in care se gasesc cativa centri nervosi importanti. Bulbii ochilor = globii ochilor. 3. Obiect, umflatura etc. care are forma unui bulb (1). – Fr. bulbe (lat. lit. bulbus).
carat n., pl. e (fr. carat, it. carato, d. ar. girat, care vine d. vgr. keration, roscova, dim. d. keras, corn. Cu simburii de roscova, se cintareau diamantele). partea de aur pur care cintareste a 24-a parte din greutatea totala a unui aliaj: aur de 20 de carate. O mica greutate (21 de centigrame) de cintarit diamantele: diamant de 5 carate. V. roscova si batca 2.
L***E (‹ fr.; {s} lat. labium „buza”) s. f. (ANAT.) Labia mare = fiecare dintre cele doua mari repliuri cutanate, ce delimiteaza intern, de fiecare parte, vestibulul v****i si care sunt reunite posterior in comisura posterioara. Labia mica = fiecare dintre cele doua repliuri cutanate ce delimiteaza intern, de fiecare parte, in raport cu labiile mari, vestibulul v****i.
AFID, afide, s. n. (La pl.) Subordin de insecte h*******e, cuprinzand paduchii de plante mici, cu forme aripate si nearipate (Aphidinea); (si la sg.) insecta care face parte din acest subordin. – Din fr. affide.
PUSCULITA, pusculite, s. f. 1. Diminutiv al lui pusca. 2. Vas mic de lut, de lemn sau de metal, cu o deschizatura ingusta in partea de sus, prin care se introduc, pentru a se pastra, banii economisiti (de copii). – Pusca + suf. -ulita.
SES, SEASA, (1) sese, adj., (2, 3) sesuri, s. n. 1. Adj. (Despre pamanturi, regiuni) Neted, intins; plan. 2. S. n. Intindere vasta de pamant, fara diferente (mari) de nivel, situata la mica altitudine; campie; suprafata plana de pamant situata intr-o depresiune. 3. S. n. parte a corpului animalelor, cuprinsa intre ultima coasta si osul soldului. – Lat. sessus.
ENTOMOSTRACEU, entomostracee, s. n. (La pl.) Grup de crustacee inferioare mici, fara apendice abdominal si cu branhii; (si la sg.) crustaceu care face parte din acest grup. – Din fr. entomostraces.
DESpartiTURA, despartituri, s. f. 1. parte despartita dintr-un vas, dintr-o incapere, dintr-o lada etc.; incapere mica despartita din una mai mare; compartiment. 2. Constructie facuta cu scopul de a separa, de a delimita ceva. 3. (Inv.) Grup, ceata izolata. – Desparti + suf. -tura.
BALUSTRU s.m. 1. Stalp scurt care face parte dintr-o balustrada. 2. Compas special, folosit la trasarea circumferintelor cu raza foarte mica. [Pl. -ustri, var. balustra s.f. / < fr. balustre].
arat (arate), s. n. – Plug. Mr. aratru. Lat. arātrum (Puscariu, Dacor., VIII, 324; Lacea, Dacor., VI, 339). Cuvintul este foarte rar, are circulatie mica in regiunea Muscel. A fost inlocuit de plug, poate datorita confuziei cu part. de la a ara; este posibil sa se pastreze, confundat cu totul cu acesta, in expresii ca a iesi la arat. Cf. ara.
FIBRILA s.f. 1. Fibra mica. ♦ Element al unui tesut conjunctiv, care da fibrei musculare un aspect striat. 2. parte constitutiva a unei fibre textile. [< fr. fibrille, lat. fibrilla].
NOBIL, -A I. adj. 1. cinstit, generos, marinimos; ales; bun, curajos. ♦ metal ~ = metal pretios; gaz ~ = fiecare dintre gazele inerte, incolore si inodore, care se gasesc in cantitati mici in atmosfera. 2. distins, gratios, elegant. II. s. m. f. persoana care face parte din nobilime. (< lat. nobilis, germ. nobil, it. nobile, fr. noble)
STRIU s. n. fiecare dintre santurile mici, paralele, pe suprafata unui element de constructie, a unei piese ceramice etc.; parte plina care separa la o coloana canelurile. (< fr. strie)
CARUT, caruturi, s. n. 1. Diminutiv al lui car. 2. Caruta mica (trasa sau impinsa cu mana) care serveste la transportul poverilor usoare. 3. Carucior (1). 4. parte mobila a unor masini, care se misca pe rotite sau luneca pe glisiere, indeplinind diferite functii. – Din car + suf. -ut.
AFIDA, afide, s. f. (La pl.) Subordin de insecte h*******e cuprinzand paduchii de plante mici, cu forme aripate si nearipate (Aphidinea); (si la sg.) insecta care face parte din acest subordin. [Var.: afid s. n.] – Din fr. affide.
TEORIE, teorii, s. f. 1. Forma superioara a cunoasterii stiintifice care mijloceste reflectarea realitatii. 2. Ansamblu sistematic de idei, de ipoteze, de legi si concepte care descriu si explica fapte sau evenimente privind anumite domenii sau categorii de fenomene. ◊ Loc. adv. In teorie = in mod abstract, speculativ. 3. (In sintagme) Teoria informatiei = teorie matematica a proprietatilor generale ale surselor de informatie, ale posibilitatilor de pastrare si de transmitere a informatiilor etc. Teoria literaturii = ramura a stiintei literaturii care studiaza trasaturile generale ale creatiei literare, curentele si metodele artistice etc. Teoria relativitatii = teorie a relatiilor dintre spatiu, timp si miscare a materiei, in care legile fundamentale ale fenomenelor fizice sunt enuntate intr-o forma valabila atat pentru viteze relative mici ale corpurilor, cat si pentru viteze relative foarte mari, apropiate de viteza luminii. 4. partea teoretica a instructiei militare. [Pr.:te-o-] – Din fr. theorie, lat. theoria.
OSTRACOD, ostracode, s. n. (La pl.) Ordin de crustacee inferioare mici, cu corpul nesegmentat, adapostit intr-o cochilie bivalva; (la sg.) animal care face parte din acest ordin. – Din fr. ostracodes.
MICROZOAR, microzoare, s. n. (La pl.) Increngatura de animale de apa foarte mici, care se pot vedea numai cu microscopul; (si la sg.) animal care face parte din aceasta increngatura. [Pr.: -zo-ar] – Din fr. microzoaire.
TARDIGRAD, -A, tardigrazi, -de, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care merge incet. 2. S. n. (La pl.) Grup de animale nevertebrate, de talie foarte mica, care se deplaseaza greoi pe picioare (Tardigrada); (si la sg.) animal care face parte din acest grup. – Din fr. tardigrade.
KANTELE s.n. a. Instrument popular karelian (din zona Kareliei – republica autonoma din NV Rusiei, din partea europeana; in trecut (1940-1956) cunoscuta drept Republica Karelo-Finlandeza) cu coarde, intinse deasupra unei mici cutii de rezonanta, care se ating cu degetele. b. Titera traditionala finlandeza, avand la origine cinci coarde, iar in prezent putand ajunge pana la treizeci. (cf. germ. Kantele < cuv. fin.) [def. b. MW]
CALOTA ~e f. 1) parte a unei sfere obtinuta prin sectionarea acesteia cu un plan; emisfera. 2) Bolta cu suprafata interioara in forma de semicerc. ◊ ~ craniana partea superioara a cutiei craniene. ~ glaciara masa de gheata care acopera suprafete mari din regiunile polare. 3) parte a unei palarii care acopera crestetul capului si este marginita de boruri. 4) Boneta mica care acopera numai varful capului; tichie. /<fr. calotte
TARABOANTA ~e f. pop. 1) Carucior cu o roata in partea de dinainte si doua brate in partea de dinapoi, impins de un om si folosit la transportul materialelor la distante mici; roaba. 2) Cantitate de materiale cat incape intr-un astfel de carucior. O ~ de nisip. /<ung. torbonca
AMIGDALA s.f. 1. Fiecare dintre cele doua glande in forma de migdala, situate in fundul gurii de o parte si de alta a omusorului; tonsila. 2. Cavitate veziculara de forma neregulata, de dimensiuni mici, care se intalneste frecvent in rocile vulcanice bazice. // (In forma amigdal-, amigdalo-) Element prim de compunere savanta cu semnificatia „amigdala”, „amigdalian”. [< fr. amygdale, cf. gr. amygdale – migdala].
DIVERTISMENT s.n. 1. Recreare placuta si amuzanta; distractie. ♦ Episod distractiv, alcatuit din dansuri si arii, introdus in teatrul din sec. XVII-XVIII; mica piesa scrisa pentru teatrul de societate. 2. (Muz.) Piesa instrumentala alcatuita din mai multe parti succesive, cu caracter zglobiu, fantezist, capricios, amuzant. ♦ Suita usoara de bucati muzicale. ♦ Sectiunea a doua a unei fugi. ♦ Suita de diferite dansuri. [< fr. divertissement, it. divertismento].
FACULA s.f. partea mai stralucitoare din fotosfera sau cromosfera Soarelui. [< fr. facule, cf. lat. facula – torta mica].
bei m. (turc. bei. V. beg). Guvernator al unei provincii sau al unui oras turcesc (cu rol de pasa cu un singur tui). Titlu dat de Turci domnilor romanesti. Titlu onorific mai mic decit decit pasa (care se da numai Turcilor). La arsic (in Munt. vest), partea in forma de S, numita si domn (opusa armasului. V. sici).
calcan n., pl. e (turc. kalkan, scut, si kalkan-balyk, peste ca un scut). Sec. 18-19. Scut (ca ornament la cai). Azi. Zid prelungit in sus fara stresina si, in general, fara ferestre. S. m. Un peste marin lat, cu amindoi ochii pe partea stinga, ca si cambula, dar mai mare (rhombus maeoticus, c´o varietate mai mica: rhombus levis). V. platica si barbun.
buiestru si (vest) bo- n., pl. uri (lat. ambo extra, amindoua [picioarele] afara, trecind pin imboiestre [ca catre din contra], apoi imbuiestru, in buiestru). Un fel de trap mai mic in care calu ridica in acelasi timp amindoua picioarele dintr’o parte (ca ursu, camila si girafa): calu batrin nu se mai invata in buiestru (Prov.).
ALIMBA, alimbez, vb. I. Tranz. A descarca pe alte vase o parte din incarcatura unei nave, pentru a o putea face sa navigheze in ape de mica adancime. – Cf. limb.
GIRAFA, girafe, s. f. 1. Gen de mamifere rumegatoare cu gatul si picioarele de dinainte lungi, cu capul mic, cu blana albicioasa cu pete brune, care traiesc in Africa (Giraffa); animal care face parte din acest gen. 2. Suport care permite deplasarea unui microfon (in scenele in care actorii, cantaretii etc. se misca in scena). – Din fr. girafe.
GRINDEI, grindeie, s. n. 1. Una dintre partile componente ale plugului cu tractiune animala, care leaga intre ele toate celelalte elemente. 2. Grinda mica (fixata la o constructie de-a curmezisul si orizontal). ♦ Bucata de lemn care intra in alcatuirea unor instrumente, mecanisme etc. – Grinda + suf. -ei. Cf. bg. gredel, scr. gredelj.
OBOL, (1) oboluri, s. n., (2) oboli, s. m. 1. S. n. Suma modesta cu care cineva contribuie la o actiune; p. gener. contributie de orice natura. ◊ Expr. A-si da obolul = a contribui cu un mic ajutor in scop de binefacere. 2. S. m. Veche moneda greceasca, egala cu a sasea parte dintr-o drahma. – Din fr. obole, lat. obolus.
DROB2, drobi, s. m. 1. Arbust din familia leguminoaselor, cu frunze trifoliate, cu flori galbene si cu fructele pastai turtite (Sarothamnus scoparius). 2. Nume dat mai multor arbusti din familia leguminoaselor, cu frunze trifoliate, flori albe, galbene sau rosietice si fructe pastai (Cytisus). ◊ Drob-de-munte = mic arbust cu ramuri lungi si subtiri acoperite cu peri aspri, cu frunze paroase pe partea inferioara si cu flori galbene (Cytisus hirsutus). 3. Planta erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina dreapta, cu frunze acoperite de peri si cu flori mici, galbene-aurii (Neslia paniculata). – Din rus., ucr. drok (confundat cu drob1).
MUSTELIDA, mustelide, s. f. (La pl.) Familie de mamifere carnivore mici si mijlocii, cu corpul suplu, coada lunga si cu picioarele mici, a caror blana, la unele specii, este pretioasa; (si la sg.) animal care face parte din aceasta familie. – Din fr. mustelides.
REGIMENT, regimente, s. n. Unitate militara de baza mai mica decat brigada, compusa din mai multe batalioane (sau divizioane, escadrile etc.) ♦ Oamenii care fac parte dintr-o astfel de unitate. [Var.: (inv.) reghiment s. n.] – Din fr. regiment, germ. Regiment.
FARAMA e f. 1) Bucata mica ramasa dintr-un intreg (dupa ce s-a sfaramat, s-a rupt etc.). 2) fig. parte minimala din ceva; strop; dram; picatura; pic. O ~ de nadejde. /cf. alb. therrime
NEAMT nemti m. pop. Persoana care face parte din populatia de baza a Germaniei sau este originara din Germania; german. /<sl. nemici
PRELUDIU ~i n. 1) Succesiune de note cantate de un interpret pentru a lua tonalitatea necesara. 2) parte introductiva a unei compozitii muzicale. 3) Piesa instrumentala independenta de forma libera si de proportii mici. 4) fig. Actiune care preceda alta actiune, anuntand inceputul ei; actiune preliminara. /<fr. prelude, it. preludio, germ. Praludium
SOLZ ~i m. 1) Fiecare dintre placile mici, de natura osoasa sau cornoasa, care protejeaza corpul pestilor, al unor reptile etc. 2) Fiecare dintre frunzele minuscule care apara unele parti ale plantelor. 3) Fiecare dintre segmentele metalice ale unor armuri, zale sau podoabe. 4) fig. Crusta mica de rapan pe piele. /cf. sl. slozu
BAGHETA s.f. 1. Betisor; vergea, nuielusa. ♦ Betisor folosit de dirijori pentru conducerea unei orchestre, a unui cor etc.; (fig.) modul de interpretare, talentul unui dirijor. ♦ Betisor de diferite dimensiuni cu care se lovesc membranele, coardele sau lamele unor instrumente muzicale. ♦ Corpul principal al arcusului. ♦ Dunga colorata care impodobeste uneori ciorapii pe partea exterioara a gleznelor. 2. Piesa cilindrica, subtire, a unui mecanism sau a unei masini. 3. Mulura mica cu sectiune semicirculara, neteda sau decorata, de culoare diferita de cea a mulurii principale, cu care se decoreaza un element arhitectonic. 4. (Poligr.) Element ornamental, asezat lateral pe o pagina de carte etc. [< fr. baguette, cf. it. bacchetta].
EPODA s. f. 1. (in corurile tragediei grecesti) parte lirica ce se canta dupa strofa si antistrofa. 2. cuplet liric compus din versuri inegale. 3. mic poem satiric. (< fr. epode, lat., gr. epodos)
MOTIV s. n. I. ratiune, cauza care determina o actiune, un sentiment. ◊ pretext; mobil. II. 1. cea mai mica unitate melodico-ritmica a unei idei muzicale cu un profil si un sens propriu; parte a unei teme, capabila sa devina de sine statatoare, in dezvoltare. 2. element decorativ sau arhitectural intr-o pictura sau sculptura. 3. tema, idee fundamentala a unei opere literare. (< fr. motif, it. motivo, germ. Motiv)
SLIT s. n. 1. sant cu sectiune mica, intr-o piesa sau intr-un element de constructie. 2. despicatura la spatele sau la partea terminala a manecilor unei haine ori la partea anterioara a pantalonilor. (< germ. Schlitz)
KAROO (KARROO), vasta reg. de podis semiarid in extremitatea de S a Africii, in Republica Africa de Sud (prov. Cape), extinsa pe c. 259 mii km2. Alcatuita predominant din sisturi argiloase si gresii. Precipitatii reduse (c. 400 mm anual). Cuprinde trei subdiviziuni: Karoo de Nord (North Karoo) sau Karoo Superior, in bazinul inf. al fl. Orange, cu inaltimi intre 1.000 si 1.500 m; Karoo Central sau Marele Karoo (Great Karoo), extins pe 483 km lungime (de la V al E), in partea central-vestica a prov. Cape, cu inaltimi intre 610 si 2.134 m; Karoo de Sud sau micul Karoo (Little Karoo), situat de-a lungul tarmului de S al Africii, pe 322 km lungime, cu inaltimi intre 305 si 610 m.
BATATOR1, batatoare, s. n. 1. Bat, lopatica (impletita) in forma de palma etc., cu care se bat covoare, perne etc. pentru a le curata de praf. 2. Suport folosit pentru batutul covoarelor, cuverturilor etc. 3. Bat subtire, la un capat cu o rotita de lemn cu gaurele, cu care se bate laptele prins sau smantana in putinei, ca sa se aleaga untul; matca, brighidau. 4. parte a melitei pe care se aseaza transversal inul sau canepa, spre a fi melitate. 5. Scandura mica, dreptunghiulara, care serveste la tasarea pamantului semanat din gradina. – Lat. batt(u)atorium.
FURNICA, furnici, s. f. (La pl.) Grup de insecte din ordinul himenopterelor, de talie mica sau mijlocie, negre sau rosii, care traiesc in colonii; (si la sg.) insecta care face parte din acest grup. ◊ Harnic ca o furnica, se spune despre un om foarte muncitor. ◊ Furnica alba = termita. [Pl. si: (rar) furnice] – Lat. formica.
TENIS (1) s. n., (2) tenisi, s. m. 1. S. n. (Si in sintagma tenis de camp) Joc sportiv care se practica cu mingi mici, lovite cu rachete de catre doi sportivi sau doua perechi, pe un teren special amenajat, despartit in doua printr-o plasa joasa; sportul alb. ◊ Tenis de masa = joc sportiv practicat cu mingi mici de celuloid si cu palete, pe o masa speciala de forma dreptunghiulara, despartita in doua parti egale de un fileu, care se desfasoara intre doi jucatori sau intre doua perechi; ping-pong. 2. S. m. (Mai ales la pl.) incaltaminte pentru tenis. Pereche de tenisi. – Din engl., fr. tennis.
CUPON, cupoane, s. n. 1. parte a unui titlu de renta sau a unei actiuni bancare care se decupeaza la scadenta pentru a-i servi titularului la incasarea dobanzii sau a dividendelor. 2. parte detasabila dintr-un bilet, de pe un cotor etc. care confera detinatorului anumite drepturi. 3. Bucata mica de metraj, ramasa dintr-un val de material textil. – Din fr. coupon.
BOB2 boabe n. 1) Fiecare dintre partile componente (asemanatoare cu un graunte) ale unei totalitati de elemente omogene; fir. ~ de nisip. 2) Obiect mic, de forma rotunda, separat dintr-o cantitate mare de obiecte identice. ~ de margaritar. /Orig. nec.
LANTERNOU ~ri n. 1) parte mai ridicata a acoperisului unei cladiri, prevazuta cu multe ferestre pentru ventilare si iluminare. 2) Turn mic cu colonete asezat in varful unui edificiu. /<fr. lanterneau
UNGVICULA s.f. (Bot.) partea inferioara a petalelor, care se ingusteaza si este acoperita de caliciu. [Cf. lat. unguiculus – unghie mica].
PAVILION s. n. 1. mica constructie izolata, intr-o gradina, intr-un parc etc.; chiosc. ◊ corp de cladire care face parte dintr-un ansamblu de constructii (la spitale, cazarmi, in statiunile balneoclimaterice). ◊ suprafata rezervata, in cadrul unui targ sau unei expozitii internationale, prezentarii exponatelor. 2. drapel care poarta semnele distinctive ale unui stat. ◊ steag de panza, de forme si culori diferite, care indica apartenenta unei nave la o anumita tara. 3. partea in forma de cornet a unui receptor telefonic. 4. partea in forma de palnie a instrumentelor de suflat. ◊ cornet acustic. 5. partea exterioara, cartilaginoasa, a urechii. 6. partea terminala, in forma de palnie, a trompelor uterine. 7. (herald.) ornament al unei steme, in forma de cort, deasupra mantoului si acoperind armoariile unui suveran. (< fr. pavillion, germ. Pavillion)
PIXIDA s. f. 1. (arheol.) cofret sau vas cu capac, in care se pastrau de obicei bijuterii. 2. (bis.) mic vas de metal care contine cuminecatura. 3. fruct capsula care se deschide printr-un capacel la partea superioara. (< fr. pyxide)
TEXTURA s. f. 1. aspectul unei tesaturi, determinat de finetea si legatura firelor. 2. structura unei roci, a unui aliaj, a unui material solid. 3. felul cum sunt dispuse fibrele unei parti a corpului. 4. mod de dispunere a componentelor unei lucrari muzicale sau literare. 5. imprimat de dimensiuni mici, sub forma de fasie, care se lipeste intr-o lucrare tiparita peste pasajele care trebuie rectificate. (< fr. texture, lat. textura)
deal (ea dift.) n., pl. dealuri (vsl. delu, parte pre-delu, hotar [de aici Predeal]. V. deinita). Magura, colnic, inaltime de pamint mai mica de cit muntele. Vest. Podgorie: Dealu Mare, Dealu Dragasanilor. La deal, in sus, suind, in opoz. cu la vale: caru, corabia merge greu la deal. Greu la deal, rau la vale, e dificil in ori-ce caz. Ce mai la deal, la vale?, ce mai perdem timpu degeaba? Sa ne punem pe lucru!
GHIPS, (2) ghipsuri, s. n. 1. Sulfat natural hidratat de calciu, incolor sau divers colorat, cu aspect sticlos, sidefos ori matasos, cu duritate mica, avand numeroase folosiri in industrie. ◊ Expr. A pune in ghips = a imobiliza un membru sau o parte a corpului (care prezinta o fractura sau o fisura) cu ajutorul unui pansament facut din ghips (1). 2. Obiect sau ornament arhitectonic facut din ghips (1). [Var.: gips s. n.] – Din germ. Gips, fr. gypse, lat. gypsum.
INSECTIVOR, -A, insectivori, -e, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Animal) care se hraneste cu insecte. 2. S. n. (La pl.) Ordin de mamifere, de talie in general mica, cu dinti ascutiti, a caror hrana principala o constituie insectele; (si la sg.) animal care face parte din acest ordin. – Din fr. insectivore.
BUTON2 ~i m. Piesa vestimentara mica, de obicei rotunda (din metal, sidef, mase plastice etc.), avand functie decorativa sau servind la asamblarea partilor imbracamintei (incheierea mansetelor la camasile barbatesti sau la bluze, a gulerelor etc.). /<fr. bouton
DUS s.n. 1. Tub (care face parte dintr-o instalatie de baie) prevazut cu o palnie din care tasneste apa prin niste gauri mici. ♦ Tasnitura, stropitura de apa de la un dus; (p. ext.) spalare facuta prin acest mijloc. 2. (Fig.) Vorba, veste neplacuta, venita pe neasteptate, care stinge entuziasmul, veselia cuiva. [< fr. douche].
NOBIL, -A adj. 1. Cinstit, generos; ales; bun; curajos. ◊ Metal nobil = metal pretios; gaz nobil = fiecare dintre gazele inerte, incolore si inodore care se gasesc in cantitati mici in atmosfera, ca: heliu, neon, argon, kripton. 2. Distins, gratios, elegant. 3. s.m. si f. Care face parte din varfurile privilegiate ale societatii (mai ales in oranduirea feudala); aristocrat. [< lat. nobilis, cf. it. nobile].
LOCAL, -A I. adj. 1. dintr-un loc anumit, specific unui loc. ♦ culoare ~a = sir de imagini care, intr-o descriere, pictura, piesa de teatru etc. redau ceea ce este caracteristic pentru obiceiurile unei tari, societati sau epoci; tratament ~ = anestezie limitata la partea care urmeaza sa fie operata, examinata etc. 2. (mat.) referitor la un singur punct sau la un mic domeniu din plan sau din spatiu. II. s. n. cladire de utilitate publica; (spec.) restaurant, bodega. (< fr. local, lat. localis)
BRAESCU, Gheorghe (1871-1949, n. Iasi), prozator roman. A facut parte din cenaclul „Sburatorul”. Schite si nuvele umoristice („Maiorul Botan”, „Doi vulpoi”), imfatisind moravurile vietii cazone si mic-burgheze. Romane („Mos Belea”, „Conasii”), memorialistica („Amintiri”).
apanagiu n. si (ob). -aj n., pl. e (fr. apanage, d. vfr. apaner, mlat. apanare, a nutri cu pine [!]). Mosie daruita unui suveran de catre stat. Fig. parte, lot, proprietate. calitate: invidia e apanaju gloriii. – In Francia, regii acordau mosii fiilor lor mai mici ori fratilor lor. Dar, dupa stingerea neamului lor, aceste mosii redeveneau ale regelui. V. arpalic.
LOCAL, -A, (1) localuri, s. n. (2) locali, -e, adj. 1. S. n. Cladire sau grup de incaperi de utilitate publica (ocupate de o intreprindere, de o institutie etc.). ♦ Sala special amenajata unde se serveste publicului mancare sau bautura; restaurant, birt, bodega. 2. Adj. particular si caracteristic pentru un anumit loc; privitor la un loc determinat; dintr-un anumit loc. ◊ Autoritati locale = autoritati care exercita functii administrative pe un teritoriu restrans, delimitat, potrivit impartirii teritoriale a statului. Resurse locale = resurse ale unei intreprinderi provenind din posibilitati proprii sau de pe teritoriul restrans pe care se afla ea. Tratament local = tratament care se aplica direct pe locul bolnav. Anestezie locala = anestezie facuta numai la partea corpului care trebuie supusa unei interventii chirurgicale. 3. Adj. (Mat.) Referitor la un singur punct sau la un mic domeniu din plan sau din spatiu. – Din fr. local.
SCURGE, scurg, vb. III. 1. Refl. si tranz. A curge sau a face sa curga un lichid, prelingandu-se in cantitati mici. ♦ Tranz. A scoate ultimele picaturi de lichid aflate intr-un recipient. ♦ Refl. (Despre fluide) A iesi (in cantitati mici) dintr-o conducta defecta. ♦ Refl. (Despre ochi) A se sparge, imprastiindu-se din orbita. 2. Tranz. A separa partea lichida sau particulele aflate in suspensie dintr-un amestec. ♦ A seca apa dintr-un teren prin drenaj. 3. Refl. (Despre ape) A curge la vale (lasand in urma locul uscat). ♦ Fig. (Despre grupuri de fiinte, de vehicule) A se succeda, a merge in aceeasi directie, a se perinda. 4. Refl. Fig. (Despre unitati de timp) A trece unul dupa altul, a se desfasura. [Perf. s. scursei, part. scurs] – Lat. excurrere (dupa curge).
micROLOGIE s.f. Termen folosit pentru a desemna acea parte a anatomiei care studiaza celulele. V. citologie. ♦ Tratat despre microorganisme. [Gen. -iei. / < fr. micrologie, cf. gr. mikros – mic, logos – stiinta].
poteras, poterasi, s.m. (inv. si reg.) 1. persoana inarmata care facea parte dintr-o potera; nefer. 2. gonaci la vanatoare. 3. copil strengar. 4. arac de vie. 5. radacina si partea de jos a tulpinii porumbului, ramase pe loc dupa taiatul acestuia. 6. lastar crescut din radacina pomilor. 7. om mic, scund. 8. (s.n.) tarus de care se leaga funia cu care se priponeste calul; pripon, stanog. 9. (s.n.) lemn mic.
PERIOADA s.f. 1. Interval de timp in cursul caruia se desfasoara anumite fenomene sau evenimente; faza, epoca. ♦ Interval de timp in care se efectueaza o operatie sau in care se produce un fenomen dintr-un ciclu si care se repeta la fiecare ciclu. ♦ Subdiviziune cronologica de al doilea ordin a timpurilor geologice. 2. Fraza ampla si complexa sau reunire de mai multe fraze care formeaza un ansamblu armonios si unitar. 3. Fraza muzicala compusa in asa fel incat totalitatea partilor ei sa prezinte un sens anumit. 4. (Chim.) Sir orizontal in tabloul periodic al elementelor. 5. (Mat.) Cel mai mic numar adaugat argumentului unei functii numerice care nu schimba valoarea functiei. ♦ Grup de cifre care se repeta indefinit intr-o fractie zecimala. [Pron. -ri-oa-, var. period s.n. / cf. fr. periode, lat. periodus, gr. periodos – circuit < peri – imprejur, hodos – cale].
INFERIOR, -OARA I. adj. 1. asezat mai jos; de jos. ◊ (despre o parte a unui curs de apa, o regiune) in apropiere de punctul de varsare; departate de izvor. 2. mai mic din punct de vedere numeric. 3. de calitate (mai) proasta; mai putin bun; mai putin frumos; mai mic decat altii. 4. care are un grad, o functie, un rang mai mic decat altul. II. s. m. subaltern, subordonat. (< fr. inferieur, lat. inferior)
JEPI, denumirea a doua varfuri situate pe versantul prahovean al masivului Bucegi (J. mici, 2.148 m si J. Mari. 2.071 m). Alcatuite din conglomerate si acoperite de diferite esente lemnoase, inclusiv jnepeni (in partea superioara).
darabana f., pl. e (turc. daraban, bataie de toba; rut. pol. taraban, toba). Est. Scurt cilindru de metal acoperit de amindoua partile c’o pele foarte intinsa in care se bate cu doua bete ca sa rasune (toba mica) si care se intrebuinta in armata ca sa dea cadenta mersului (si azi inca pin sunetu ei se cheama cumparatorii la mezat). Fig. A bate darabana, a bate toba, a divulga la toata lumea. – Si bar- iar in sud tar-. V. buhai n., si timpana.
CEREBEL, cerebele, s. n. parte a encefalului situata in regiunea posterioara si inferioara a emisferelor cerebrale, cu rol important in reglarea miscarilor; creierul mic. – Din lat. cerebellum.
PLINTA, plinte, s. f. 1. Piesa de lemn, de piatra, de mozaic, de material plastic etc. care se aplica la partea de jos a peretilor unei incaperi pentru a-i apara impotriva loviturilor si a umezelii sau pentru a acoperi rostul dintre pardoseala si perete. 2. partea de jos a unei cladiri, a unei sobe, a unui zid, iesita mai in afara si formand un mic soclu. 3. Bloc paralelipipedic de piatra sau de zidarie, pe care se reazema o coloana sau un piedestal. – Din fr. plinthe.
PAIANJEN, paianjeni, s. m. 1. (La pl.) Grup de animale arahnide, caracterizate prin cefalotorace cu opt picioare lungi si cu abdomenul nesegmentat, care se hranesc cu insecte mici, prinse de obicei intr-o panza subtire tesuta de ele cu ajutorul unui lichid cleios pe care il secreta; (si la sg.) animal care face parte din acest grup. 2. (La pl.) Panza de paianjen (1); paienjenis. 3. Unealta folosita pentru prinderea si extragerea pieselor de dimensiuni mici sau a bucatilor de cablu ramase intr-o sonda. 4. (Sport) Fiecare dintre colturile de sus ale portii la fotbal, handbal, polo sau hochei. 5. (Reg.) Prajina care se asaza pe varful clailor, al stogurilor sau al acoperisurilor de paie ca sa le apere de vant. [Pr.: pa-ian-. – Var.: (reg.) paiajen, paiajen, painjen, paingan, painjen, s. m.] – Din sl. *pajoncina. Cf. bg. Pajasina.
TROITA, troite, s. f. Cruce mare de lemn sau de piatra (impodobita cu picturi, sculpturi, inscriptii si uneori incadrata de o mica constructie), asezata la raspantii, pe langa fantani sau in locuri legate de un eveniment. ♦ Icoana, formata din trei parti, dintre care cele laterale sunt prinse cu balamale, ca niste obloane, de cea din mijloc; triptic. [Acc. si: troita. – Pr.: tro-i-] – Din sl. troica.
CRAMPEI, crampeie, s. n. parte rupta, desprinsa sau ramasa din ceva; bucata, portiune, farama. ♦ (Despre fraze, ganduri etc.) Fragment, frantura. – Cf. sl. kronpu „mic”.
BUTURUGA ~gi f. 1) partea de la pamant a unui trunchi (cu tot cu radacina), ramasa dupa ce s-a taiat copacul. ◊ ~ga mica rastoarna carul mare un lucru de mica importanta poate (uneori) duce la transformari importante. 2) Bucata groasa de lemn de foc; bustean; butuc. 3) Bucata de lemn groasa si noduroasa. [G.-D. buturugii] /Orig. nec.
PIESA ~e f. 1) Element constitutiv (al unui ansamblu); parte componenta (a unui tot). ~ de muzeu. ~ vestimentara. 2) Obiect cu semnificatie speciala; figura. ~ de sah. 3) Ban de metal de mica valoare; moneda. 4) Act scris cuprins intr-un dosar sau intr-o colectie. 5) Element component (al unui sistem tehnic). 6) Creatie literara destinata reprezentarii pe scena. 7) Opera muzicala de proportii reduse (de obicei instrumentala); bucata; compozitie. [G.-D. piesei] /<fr. piece
TON, toni, s.m. (Iht.) In general, peste din fam. scombridae, din care fac parte si macroul si palamida, pesti caracterizati prin corp fusiform, comprimat lateral, foarte subtire inspre coada, acoperit cu solzi mici, abia perceptibili. Tonii sunt scombride de talie mare care populeaza toate marile calde, in special Oceanul Atlantic si Marea Mediterana. Tonul din Mediterana (Thunnus thynnus) poate ajunge pana la 2-3 m lungime, fiind unul dintre cei mai pretuiti pesti de consum, alte specii de ton din zonele europene avand, in general, sub 1 m lungime.
ETMOID, etmoide, s. n. Os mic nepereche al craniului, strabatut de numeroase orificii, traversate de nervii olfactivi, si situat in scobitura osului frontal, formand o parte din scheletul nasului. – Din fr. ethmoide.
HITIT, -A, hititi, -te, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care facea parte dintr-o populatie de limba indo-europeana care a patruns in mileniul al II-lea a. Cr. in Asia mica. 2. Adj. Care apartine hititilor (1), privitor la hititi. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbita de hititi. – Din fr. hittite.
GLONT gloante n. Proiectil mic pentru armele de foc manuale. ◊ ~ exploziv glont care explodeaza cand loveste tinta. ~ trasor glont fosforescent, vizibil pe o mare parte a traiectoriei lui. [Var. glonte] /cf. ung. galacs
falchidion s. n. – (Inv.) parte procentuala asigurata de lege mostenitorilor directi: dupa codul din 1814, constituia 33 (la suta) din mostenire, daca numarul copiilor era mai mic de patru, si 50 (la suta), daca era mai mare. Ngr. φαλϰίδιον (sec. XVII), din lat. lex Falcidia.
AMBUSCADA, ambuscade, s. f. 1. Actiune de lupta care se organizeaza din timp si se executa de obicei cu efective mici, in scopul de a pandi si a ataca prin surprindere pe inamic. 2. Loc ascuns de unde pandeste una dintre partile in lupta, cu scopul de a navali pe neasteptate asupra dusmanului. – Fr. embuscade.
GUSTA, gust, vb. I. I. Tranz. si intranz. 1. A lua putin dintr-o mancare sau dintr-o bautura spre a le afla gustul. 2. A manca sau a bea in cantitati mici, spre a-si potoli (pentru putin timp) foamea, setea sau pofta; p. gener. a manca. II. Tranz. Fig. 1. A avea parte, a se bucura de ceva. 2. A pretui, a-i placea cuiva ceva. – Lat. gustare.
CORNACEE, cornacee, s. f. (La pl.) Familie de plante lemnoase dicotiledonate, cu frunze opuse, intregi, flori gamopetale mici, galbene sau albe, grupate in umbele si fructe drupe sau bace rosii sau negre; (si la sing.) planta care face parte din aceasta familie. [Pr.: -ce-e] – Din fr. cornacees.
LABA ~e f. 1) parte a piciorului de la glezna in jos. 2) parte inferioara a piciorului pe care calca pasarile. ◊ ~a- (sau talpa-) gastei a) ridurile din jurul ochilor; b) scris neingrijit; c) mica planta erbacee cu flori rosii-purpurii. 3) Picior al unor animale (caine, lup, urs, pisica etc.). 4) fam. depr. Fiecare dintre cele doua membre superioare ale corpului omenesc; mana. ◊ A pune ~a pe cineva (sau pe ceva) a prinde, a apuca, a inhata pe cineva (sau ceva). 5): ~a-ursului denumire a mai multor specii de ciuperci comestibile de padure. [G.-D. labei] /<ung. lab
ARGEA, argele, s. f. (Pop.) 1. Razboi de tesut. ♦ Nume dat celor doua scanduri care unesc in sens transversal extremitatile razboiului si pe care stau femeile cand tes. 2. mica constructie de scanduri in care se asaza, vara, razboiul de tesut. 3. Acoperis. 4. Fiecare dintre grinzile de lemn fixate de o parte si de alta a unei plute, pentru a tine stranse lemnele care o compun.
GOGONAT, -A, gogonati, -te, adj. 1. (Despre obiecte, parti de obiecte etc.) Care are o forma (relativ) sferica, umflata; gogonet. 2. Fig. (Mai ales despre minciuni, gafe) Mare, exagerat. – Gogon (reg. „mic obiect sferic” – et. nec.) + suf. -at.
VAL, valuri, s. n. 1. (Adesea fig.) Bucata de tesatura fina, de obicei transparenta, pe care si-o pun femeile pe cap sau cu care isi invaluie corpul ori o parte a lui. *Expr. A i se pune (sau a i se lua cuiva) un val (de) pe ochi = a inceta (sau a incepe) sa vada, sa judece limpede, sa inteleaga ceva. 2. (Anat.; in sintagma) Valul palatului = portiunea musculara care continua, in partea posterioara a cavitatii bucale, palatul tare (dur) si care se termina cu omusorul. 3. (Bot.; in compusul) Valul-miresei = planta erbacee anuala, mica, cu flori lineare (Gypsophila muralis). – Din lat. velum. Cf. fr. voile.
PRASNEL, prasnele, s. n. 1. Jucarie mica facuta din lemn, din os, din metal, cu un varf ascutit si care se roteste pe o suprafata plana; titirez, sfarleaza. ◊ Expr. (Sprinten sau iute) ca prasnelul (sau ca un prasnel) = foarte iute, sprinten, ager. ♦ Fig. Copil mic (sau om mic de statura) si foarte vioi. 2. Capatul (conic) inferior al fusului de tors, care face ca fusul sa se invarteasca mai usor. 3. partea interioara a fusului morii, fixata intr-una din pietrele acesteia. [Var.: prisnel s. n.] – Pristen (reg. „prasnel” < bg.) + suf. -el.
ECVISETACEE, ecvisetacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee criptogame vasculare cu un singur gen in flora actuala (coada-calului), cu frunze foarte mici, solzoase, concrescute intr-o teaca in jurul nodurilor, si care se inmultesc prin spori (Equisetum); (si la sg.) planta care face parte din aceasta familie. – Din fr. equisetacees.
PASARE pasari f. Animal vertebrat ovipar, avand corpul acoperit cu pene, aripi adaptate, de obicei, pentru zbor, si un cioc in partea anterioara a capului. ~ domestica. ~ de padure. ~ migratoare. ◊ ~ calatoare pasare care pleaca iarna in tarile calde. ~-musca pasare tropicala de talie foarte mica, cu cioc lung, subtire, cu penaj viu colorat, stralucitor, care poate zbura foarte iute; colibri. ~-lira pasare australiana cu coada in forma de lira (la barbatusi). ~ea-paradisului v. PARADIS. ~ maiastra pasare inzestrata in credintele populare cu puteri supranaturale; pasare nazdravana. [G.-D. pasarii] /<lat. passer
INFERIOR, -OARA adj. 1. Care este asezat mai jos; de jos. ♦ (despre o parte a unui curs de apa; p. ext., despre o regiune) Situat in apropiere de punctul de varsare; departat de izvor. 2. Mai mic din punct de vedere numeric. 3. De calitate (mai) proasta; mai putin bun; mai putin frumos; mai mic decat altii. 4. Care are un grad, o functie, un rang mai mic decat altul. // s.m. Subaltern, subordonat. [Pron. -ri-or. / < lat. inferior, cf. fr. inferieur].
BUTONIERA, butoniere, s. f. Taietura mica intr-o stofa, intr-o panza etc., ale carei margini sunt bine intarite (si in care se incheie un nasture); p. ext. parte a reverului unde se infige o floare, o insigna etc. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. boutonniere.
FREGATA, fregate, s. f. 1. Vas de razboi cu trei catarge (obisnuit in secolele trecute), dotat cu numeroase tunuri instalate pe ambele borduri si destinat serviciului de recunoastere si de paza. 2. Gen de pasari palmipede marine, zvelte, cu corpul mic si cu coada si aripile foarte mari, care traiesc in regiunea marilor tropicale si se hranesc cu pesti (Fregata); pasare care face parte din acest gen. – Din fr. fregate, it. fregata.
ETAJ, etaje, s. n. 1. Fiecare dintre partile unei cladiri de deasupra parterului, cuprinzand incaperile situate pe acelasi plan orizontal; cat, nivel. 2. parte dintr-o masina de forta in care se produce o variatie a vitezei sau a presiunii fluidului. 3. parte a unui amplificator electric in care se produce una dintre amplificari. 4. Complex de straturi bine individualizate petrografic si faunistic, corespunzand celei mai mici diviziuni a timpului geologic. 5. (Bot.; in sintagma) Etaj de vegetatie = zona de vegetatie cu anumite conditii proprii, determinate de modificarile regimului termic si hidric pe verticala. – Din fr. etage.
CABINA ~e f. Incapere mica (intr-o cladire, intr-un vehicul, la bordul unui vas, pe plaja etc.) amenajata in concordanta cu destinatia. ~a soferului. ~ telefonica. ◊ ~ spatiala parte a unei nave cosmice in care se afla cosmonautii in timpul zborului. [G.-D. cabinei] /< fr. cabine
VIZIERA ~e f. 1) inv. partea din fata a coifului, care putea fi coborata, pentru a proteja fata si ochii de lovituri. 2) partea din fata, proeminenta, a unei caschete sau a unui chipiu, care serveste drept acoperis pentru ochi; cozoroc. 3) Dispozitiv optic circular de dimensiuni mici, montat intr-o usa pentru a permite sa se vada din interior spre exterior; vizor; vizeta. [Sil. -zi-e-] /<fr. visiere
nemes2, nemesa, adj., s.m. (inv.) 1. (adj.) care facea parte din randul nemesilor, care apartinea nemesilor; de famile boiereasca, de neam mare, nobil. 2. (adj.) de dimensiuni potrivite; frumos. 3. (s.m.) nobil maghiar (mic sau mijlociu); stapan de pamant mult, fara titluri nobiliare; boier. 4. (s.m. la pl. art.) nobilime maghiara mica si mijlocie. 5. (s.m. pl.; reg.) papuci.
CAUCAZ, masiv muntos in Armenia, Azerbaidjan, Gruzia si Rusia, situat intre M. Neagra si M. Caspica, format in timpul orogenezei alpine. Lungime: 1.500 km. Constituie parte a limitei de S dintre Europa si Asia. Este format din granite, sisturi cristaline si argiloase. Cuprinde culmile C. Mare si C. mic. Alt. max.: 5.642 m (vf. Albrus). In C. sint c. 2.000 de ghetari. Clima temperata in N, subtropicala in Transcaucazia, montana pe inaltimi. Riurile (Kura, Terek, Rioni, Kuban s.a.) au mari resurse hidroenergetice. Zacaminte de min. polimetalice, mangan, carbune, mat. de constr., petrol. Izv. minerale curative. Vegetatie specifica foarte bogata. Turism. Alpinism.
BUTONIERA, butoniere, s. f. Taietura mica intr-o stofa, intr-o panza etc., ale carei margini sunt bine intarite (si in care se incheie un nasture); p. ext. parte a reverului unde se infige o floare, o insigna etc. [Pr.: -ni-e-] – Fr. boutonniere.
TITIREZ, titirezi, s. m. 1. partea inferioara, de forma conica, a fusului de tors, care, prin greutatea sa, face ca fusul sa se invarteasca mai usor si uniform. 2. Jucarie mica facuta din lemn, din os, din metal etc., in forma de con si cu un varf ascutit, care se poate roti pe o suprafata plana; sfarleaza. 3. Batul de sub cosul morii, care loveste teica pentru a face sa treaca grauntele intre pietrele morii; hadarag. [Pl. si: (n.) titirezuri] – Et. nec.
ROZETA s.f. 1. Rezeda. 2. Element decorativ in forma de roza de dimensiuni mici, care impodobeste un obiect, o piatra etc. ♦ Placa rotunda in forma de nasture, purtata in trecut de catre militarii din cavalerie, prinsa in partea de sus, din fata a cizmei. 3. (Arhit.) Deschidere circulara cu vitralii, caracteristica pentru catedrale gotice, asezata pe fatada; rozasa, roza (4). 4. (Tehn.) Element de legatura, de suspensie sau de protectie a unei tije, ca un guler marginal. [< fr. rosette].
ROZETA s. f. 1. element decorativ in forma de roza de dimensiuni mici, care impodobeste un obiect, o piatra etc. ◊ placa rotunda in forma de nasture, purtata in trecut de catre militarii din cavalerie, prinsa in partea de sus, din fata, a cizmei. 2. ornament la incrucisarea boltilor, in arhitectura gotica. ◊ ornament, disc pentru mascarea unor elemente minore. 3. (tehn.) element de legatura, de suspensie sau de protectie a unei tije, ca un guler marginal. (< fr. rosette)
CHEOTOARE, cheotori, s. f. 1. mic semicerc de ata, de siret, de stofa etc. prins la o haina, prin care se petrece nasturele pentru a inchide haina. 2. Taietura din partea stanga (sau dreapta) a reverului unei haine (barbatesti); butoniera. 3. (Reg.) Loc unde se impreuna barnele la colturile caselor. [Pr.: che-o- – Var.: cheutoare, chiaotoare, chiotoare s. f.] – Lat. *clautoria (< *clautus = clavutus).
CHEOTOARE, cheotori, s. f. 1. mic ochi de ata, de siret, de stofa etc. la un obiect de imbracaminte, prin care se petrece nasturele pentru a incheia obiectul. 2. Taietura din partea stanga (sau dreapta) a reverului unei haine (barbatesti); butoniera. 3. (Pop.) Loc unde se impreuna barnele la colturile caselor. [Pr.: che-o- – Var.: cheutoare, chiotoare s. f.] – Lat. *clautoria (< *clautus = clavutus).
povarneala, povarneli, s.f. (reg.) 1. inclinare intr-o parte, aplecare cu tendinta de prabusire. 2. inclinare a unei pante. 3. panta a acoperisului unei case; acoperis inclinat al unei colibe, al unei stane etc. 4. tabla mica la acoperisul casei. 5. loc sub acoperisul colibei ciobanului, unde se pun la uscat lemne si surcele pentru foc. 6. adapost de stana, unde se mulg oile.
BRIGADA s. f. 1. formatiune (stabila) de lucru format din muncitori, organizata pentru anumite sarcini de productie. ◊ formatiune de politie intr-un anumit scop, cu un anumit profil. ◊ ~ artistica = echipa de artisti amatori care prezinta programe scurte, inspirate din viata colectivului din care fac parte. 2. echipa de specialisti care controleaza si indruma activitatea unei institutii, intreprinderi etc. 3. mare unitate militara din doua sau trei regimente din aceeasi arma, mai mica decat divizia. ◊ mare unitate navala din sase-noua nave mijlocii (distrugatoare, submarine) sau doua-trei nave mici (vedete) ◊ ~azi internationale = mari unitati militare constituite in Spania din voluntari de diferite nationalitati in razboiul din 1936-1939. 4. subunitate silvica din mai multe cantoane (3) si supravegheata de un brigadier (2). (< fr. brigade, rus. brigada)
BONNARD [bonar], Pierre (1867-1947), pictor francez. A facut parte din grupul nabistilor. Colorist rafinat, a creat lucrari pline de poezie si lirism intr-o cromatica luminoasa („Corsajul rosu”, „Nud in fata caminului”, „Camera micului dejun”, „Natura moarta in fata ferestrei”, ultima in colectia Zambaccian).
LAMA2, lame, s. f. Gen de mamifere rumegatoare asemanatoare cu camilele, dar mai mici si fara cocoasa, care traiesc pe platourile inalte din America de Sud si care, domesticite, sunt folosite ca animale de povara (Lama); animal care face parte din acest gen. – Din fr. lama.
ARTICOL s.n. 1. Expunere intr-o publicatie periodica, tratand o problema dintr-un domeniu oarecare. 2. Subdiviziune a unei legi, a unui regulament etc. ♦ Diviziune a unui buget, a unui plan financiar. 3. Obiect de comert. 4. parte de vorbire flexibila, care insoteste substantivul sau adjectivul, cu rolul de a individualiza obiectul denumit. 5. Fiecare dintre fragmentele diferitelor parti ale corpului crustaceelor, insectelor si acarienilor. 6. Fiecare dintre segmentele unui organism sau organ vegetal. 7. (Inform.) Element logic al unei inregistrari dintr-un fisier, cea mai mica unitate de informatie utila prelucrata de un program. (cf. lat. articulus, it. articolo, fr. article)
CERNE, cern, vb. III. 1. Tranz. (Adesea fig.) A trece un material prin sita sau prin ciur, pentru a alege sau pentru a separa granulele mai mici de cele mai mari sau pentru a inlatura corpurile straine. 2. Tranz. Fig. A distinge. 3. Intranz. unipers. Fig. A ploua marunt, a bura. 4. Tranz. Fig. A alege partea buna, valabila (dintr-un studiu, dintr-o conceptie etc.), eliminand restul; a discerne. – Lat. cernere.
DIMINUTIV, -A, diminutivi, -e, adj., s. n. (Substantiv, propriu sau comun, adjectiv sau, rar, alta parte de vorbire) care se formeaza cu ajutorul unui afix prin care se arata ca obiectele, fiintele, insusirile etc. denumite sunt considerate (in mod real sau afectiv) mai mici decat cele exprimate de cuvantul de baza. – Din fr. diminutif.
POTARNICHE, potarnichi, s. f. Pasare salbatica de marimea unui porumbel, cu penele de culoare bruna-pestrita pe spate, cenusie pe piept si alba pe burta, care traieste in stoluri mici prin holde si tufisuri (Perdix perdix). ◊ Expr. A se raspandi (sau a se risipi, a se imprastia) ca potarnichile = a fugi, a se imprastia repede, in toate partile (din fata unei primejdii). – Probabil lat. perturnicula (< per[dix] + *[co]turnicula).
PUIET, (1, 2) s. n., (3) puieti, s. m. (Cu sens colectiv) 1. S. n. Multime de pui1 (I 1, 2). ♦ Pesti mici (in prima lor perioada de viata) servind adesea la repopularea apelor naturale. 2. S. n. Larve (de albine). 3. S. m. Plante lemnoase tinere care se transplanteaza in alta parte; p. gener. plante tinere. [Pr.: pu-iet] – Pui1 + suf. -et.
ACUMULARE, acumulari, s. f. Actiunea de a acumula si rezultatul ei. ◊ Acumulare primitiva = acumulare care constituie punctul de plecare al modului de productie capitalist si care consta in deposedarea prin violenta a micilor producatori de mijloacele de productie, actiuni de jaf si de pradare a coloniilor, razboaie etc. Acumulare capitalista (sau a capitalului) = retransformare a plusvalorii in capital. Acumulare socialista = partea din venitul national net formata din mijloace de productie si de consum si destinata largirii productiei, crearii de rezerve materiale si sporirii fondurilor social-culturale neproductive.
BATATOR1, batatoare, s. n. 1. Bat (sau impletitura in forma de palma) cu care se bat covoare, perne etc. pentru a le curata de praf. 2. Bat subtire, la un capat cu o rotita de lemn cu gaurele, cu care se bate laptele prins sau smantana in putinei, ca sa se aleaga untul. 3. parte a melitei pe care se asaza, transversal, inul sau canepa, spre a fi melitate. 4. Unealta de gradinarie folosita pentru apasarea pamantului dupa semanat, alcatuita dintr-o scandura mica dreptunghiulara, prevazuta cu un maner perpendicular pe ea. – Lat. batt(u)atorium.
CREITAR, creitari, s. m. Moneda mica de argint, mai tarziu de arama, care a circulat in sudul Germaniei, in Austro-Ungaria, in Transilvania si in Bucovina pana la sfarsitul sec. XIX, valorand a suta parte dintr-un fiorin; p. gener. ban, gologan (de valoare neinsemnata). [Var.: craitar, critar s. m.] – Din magh. krajczar.
INSECTA s.f. Animal nevertebrat mic din increngatura artropodelor, cu corpul format din segmente, cu trei perechi de picioare articulate, cu respiratie traheeana si cu dezvoltare prin metamorfoza. ♦ (la pl.) Clasa din care face parte acest animal. // (In forma insecti-, insecto-) Element prim de compunere savanta cu sensul de „insecta”, „referitor la insecte”, „de insecte”. [< fr. insecte, lat. insectum].
TRICOPTER, tricoptere, s. n. (La pl.) Ordin de insecte caracterizate prin aripile mari acoperite cu peri sau cu mici solzisori, ale caror larve traiesc in apa si isi construiesc un fel de casute, cilindrice sau conice, din resturi vegetale, nisip si pietricele; (si la sg.) insecta care face parte din acest ordin. – Din fr. tricopteres.
ceapraz n., pl. uri (turc. capraz, d. pers. ceprast, briu de metal al ienicerilor. V. sabraca). Gaitan de ornat uniformele militare (ca cele de cavalerie): haina cu ceaprazuri (la hainele femeiesti, ob. pasmanterie). Instrument de gaurit copitele la potcovit. Sfredel foarte mic (Cov). Instrument de indreptat dintii fierastraului (numit si ceapraznic in Munt. est si calcatoare in Mold.). Fierastrau cu ceapraz (sau rostit), cu dintii indreptati unu 'ntr´o parte, si altu intr´alta ca sa taie mai bine. – Mold. vechi ceprag, pl. e. V. canaf si galon 1.
RAZBOAIELE BALCANICE, denumire a doua razboaie purtate in Peninsula Balcanica. Primul R.B. (oct. 1912-mai 1913), razboi de eliberare nationala, purtat de Alianta balcanica (Bulgaria, Serbia, Grecia, Muntenegru) impotriva Imp. Otoman; s-a incheiat cu victoria Aliantei. Prin Pacea de la Londra (mai 1913), Turcia restituia toate posesiunile din Europa, cu exceptia orasului Istanbul si a unui mic teritoriu din jurul orasului, iar Albaniei i se recunostea independenta (proclamata la 28 nov. 1912). ◊ Al doilea R.B. (iun.-aug. 1913), razboi care a avut loc intre Bulgaria, pe de o parte, si Grecia, Serbia, Muntenegru, Romania si Imp. Otoman, pe de alta parte, incheiat cu infrangerea Bulgariei. Potrivit Tratatului de Pace de la Bucuresti (28 iul./10 aug. 1913), Bulgaria ceda S Macedoniei si V Traciei Greciei, N Macedoniei Serbiei, regiunea din S Dobrogei (Cadrilaterul) intra in componenta Romaniei, iar o parte a Traciei rasaritene, cu Adrianopolul, revenea Turciei potrivit unui tratat turco-bulgar (29 sept. 1913) incheiat la Istanbul. R.B. au provocat ascutirea contradictiilor internationale, contribuind la izbucnirea Primului Razboi Mondial.
ORIZONT ~uri n. 1) Linie care delimiteaza aparent sfera cereasca de suprafata globului pamantesc. 2) Portiune a suprafetei globului terestru vizibila pe un teren deschis. 3) fig. Cerc de cunostinte si de interese ale unui om; nivel intelectual. ◊ Fara ~ cu vederi inguste; cu conceptii inapoiate. 4) Subdiviziunea stratigrafica cea mai mica in cuprinsul unui etaj geologic. 5) Totalitate a constructiilor miniere situate la acelasi nivel. 6) (in artele plastice) Fond al unui tablou sau al unui panou sculptat. 7) (la teatru) Decor care acopera partea din fund a unei scene. /<lat. horison, ~ntis, ngr. orizon, germ. Horizont, it. orizzonte, fr. horizon
prisnilic s.n. (reg.) 1. titirezul fusului de tors. 2. (in forma: prisnalic) jucarie mica din lemn sau metal, cu varf ascutit, ce se poate roti pe o suprafata plana; sfarleaza, titirez. 3. (in forma: priznilic) om vioi, sprinten, iute. 4. (in forma: priznilic) numele mai multor parti ale morii.
cirta (cirte), s. f. – 1. Trasatura. – 2. Cantitate mica, pic. – 3. Moment, secunda. Sl. cruta (Miklosich, Slaw. Elem., 52; Cihac, 56; Puscariu, Dacor., VIII, 349); cf. ciort, care apartine aceleiasi radacini. Dupa Edelspacher 12, din rom. provine mag. csirta. Din aceeasi familie fac parte ciorsai; certat, adj. (taiat), din sl. certu (Puscariu, Dacor., IV, 680); cest, s. n. (inv., bucata, fragment, crimpei), din bg. cest (Tiktin).
LINGUREA, -ICA, lingurele, s. f. 1. mica planta medicinala din familia cruciferelor, cu frunze crestate, cu flori albe grupate in ciorchini, intrebuintata in combaterea afectiunilor scorbutice, pulmonare etc. (Cochlearia officinalis). 2. (Pop.) Furca pieptului, lingura pieptului. ♦ Cavitate situata in partea inferioara a furcii pieptului. – Lingura + suf. -ea, -ica.
LINGUREA ~i f. 1) Obiect de uz casnic constand dintr-o parte ovala scobita si o coada, folosit pentru a manca alimentele lichide. ~ de masa. ~ de desert. ◊ A manca banii (sau paralele, averea) cu ~a a cheltui mult si fara masura. 2) Cantitate de substanta cat incape in partea adancita a acestui obiect. 3) Orice unealta sau piesa care are forma asemanatoare cu acest obiect. 4) Unealta in forma de tub prevazut cu o supapa, folosita pentru a extrage din sonde cantitati mici de titei. 5) Unealta de rotarie sau de dogarie folosita la gaurirea butucului rotii, la confectionarea vranilor la butoaie etc. [G.-D. lingurii] /<lat. lingula
SABA 1. Stat antic (milen. 1 i. Hr.), semilegendar, in SV pen. Arabia, pe teritoriul actual al Yemenelui, Potrivit mitologiei biblice, o regina din S. s-ar fi casatorit in sec. 10 i. Hr. cu Solomon, regele statului israelito-iudeu. 2. Ins. in arh. Antilele mici (M. Caraibilor) la 257 km ESE de ins. Puerto Rico; 13 km2. Relief vulcanic, cu alt. max. de 887 m. Localit. pr.: Bottom, Windwardside. Batate, bumbac, trestie de zahar. Ocupata de olandezi in 1632, face parte din Antilele Olandeze.
SOARECE, soareci, s. m. Animal mic din ordinul rozatoarelor, de culoare cenusiu-inchis, cu botul ascutit si cu coada lunga si subtire (Mus musculus). ◊ Soarece de biblioteca = se spune despre o persoana care isi petrece cea mai mare parte a timpului prin biblioteci, citind si studiind. Soarece de birou = birocrat. ◊ Expr. A trai (sau a se iubi, a se avea) ca mata (sau ca pisica) cu soarecele, se spune despre doua persoane care nu se pot suferi, care se cearta intruna. I-au mas soarecii in pantece (sau burta), se spune despre un om foarte flamand. A se juca (cu cineva) ca mata (sau ca pisica) cu soarecele = a-si bate joc de cineva, tinandu-l intr-o situatie incerta. In gaura (sau in borta) de soarece = in cea mai ferita, mai d*****a ascunzatoare, in gaura de sarpe. ◊ Compus: Soarece de camp = mic rozator de camp care face mari stricaciuni in culturi (Apodemus agrarius); soarece de padure = animal rozator care traieste in padure (Apodemus sylvaticus). [Var.: soarec s. m.] – Lat. sorex, -icis.
CLAPA, clape, s. f. 1. Fiecare dintre dispozitivele instrumentelor muzicale de suflat, care servesc la inchiderea sau la deschiderea unor orificii prin care trece curentul de aer ce produce sunetele; fiecare dintre elementele mobile ale claviaturii unui pian, unei o**i etc. care prin apasarea cu degetele, declanseaza mecanismul de producere a sunetelor. ♦ mic disc in mecanismul masinilor de scris si al unor masini de calculat, fixat la capatul unei parghii articulate si care prin apasare, face sa se imprime litera sau cifra insemnata pe el. ♦ Orice parte terminala a unui sistem tehnic de actionare care, prin manevrare (cu mana), efectueaza o anumita operatie. 2. Placa articulata care serveste la inchiderea sau la deschiderea unui orificiu. 3. Bucata de stofa care acopera deschizatura buzunarului unei haine. ♦ Fiecare dintre cele doua bucati de stofa sau de blana mobile, atasate lateral la unele caciuli, pentru a proteja urechile contra frigului. 4. (Rar) Capac. ◊ Expr. (Fam.) A trage (cuiva) clapa = a insela, a pacali (pe cineva). – Din germ. Klappe.
PLISC, pliscuri, s. n. 1. partea anterioara, lunguiata si cornoasa, a gurii pasarilor; cioc, clont. ♦ Fig. (Peior.) Gura (la om). 2. P. a**l. Capatul ascutit sau lunguiet, in forma de cioc, al unui obiect; varf. 3. Compus: pliscul-cocorului (sau -cucoarei) = mica planta erbacee cu tulpina intinsa pe pamant, cu flori rosii sau albe si cu fructul ascutit ca un cioc de barza (Erodium cicutarium). – Et. nec.
ZGAIBA, zgaibe, s. f. 1. Buba mica, rana, zgarietura care a inceput sa prinda coaja. ♦ Coaja care se formeaza pe o rana prin inchegarea sangelui. 2. (Pop.) Boala de ochi. 3. (Pop.) Boala a vitelor, constand in aparitia unor bubulite pe diferite parti ale corpului. – Lat. scabia (= scabies).
CIUCAS, masiv muntos situat in partea de S a Carpatilor Orientali, intre riurile Teleajen, Buzau (spre E) si Doftana (spre V). Este alcatuit din conglomerate si calcare care dau un relief ruiniform, spectaculos, cu abrupturi (sectorul Tigailor Mari si mici), si stinci izolate („Sfinxul Bratocei”, „Porumbelul Bratocei”, unele dintre ele avind si forma unor ciuperci uriase), turnuri, coloane, hornuri. Alt. max.: 1.956 m (vf. Ciucas). Rezervatie complexa. Obiectiv turistic.
INACTIV, -A (‹ fr.) adj. 1. Care e lipsit de activitate; inert (1), pasiv. 2. (Despre elemente sau substante chimice) Care nu reactioneaza. 3. (EC.) Cont i. = cont care se ruleaza foarte putin, balanta lui fiind practic stationara. ◊ Active inactive = parte din activele unei firme care este utilizata in mod sporadic, in functie de necesitati (ex. generator de energie pentru cazuri de forta majora). ◊ Piata i. = piata caracterizata printr-un volum de activitate mai mic decat cel obisnuit.
SALADO, Rio ~, denumirea mai multor cursuri de apa din Argentina. Mai importante: 1. Rau in N Argentinei, afl. dr. al fl. Parana, in aval de Santa Fe; 1.802 km. Izv. din Anzii Centrali si strabate Gran Chaco. In cursul superior poarta denumirea de Rio del Juramento. 2. Rau in partea centrala a Argentinei, afl. stg. al fl. Rio Colorado in pampas (la ape mari); 1.368 km. Izv. din Anzi sub numele de Rio Desaguadero, iar in cursul inferior se numeste Rio Chadileo. La ape mici (mai-sept.) se pierde in pampas, transformandu-se intr-un sistem de lacuri sarate si mlastini.
ZGAIBA, zgaibe, s. f. 1. Buba mica, rana, zgarietura care a inceput sa prinda coaja. ♦ Coaja care se formeaza pe o rana prin inchegarea sangelui; zganca. 2. (Pop.) Boala de ochi. 3. (Pop.) Boala a vitelor, constand in aparitia unor bubulite pe diferite parti ale corpului. – Lat. scabia (= scabies).
PLACA placi f. 1) Bucata de material (lemn, metal, piatra etc.) cu fetele plane si grosime uniforma, mult mai mica in raport cu fetele. 2) Piesa de masa plastica sau de ebonita pe care sunt imprimate v******i ale vocii sau ale instrumentelor muzicale pentru a fi reproduse; disc. ◊ ~ fotografica placa de sticla acoperita pe o parte cu emulsie sensibila la actiunea luminii. ~ funerara placa cu inscriptie fixata pe un monument funerar. A schimba (sau a intoarce) ~a a schimba subiectul discutiei sau comportarea fata de cineva. [G.-D. placii] /<fr. plaque
UTRICULA s.f. 1. Cavitate mica in tesatura celulara a plantelor; basicuta plina cu aer care face sa pluteasca pe apa unele plante acvatice. ♦ Invelisul fructului, alcatuit din concresterea bracteelor. 2. Formatie anatomica in forma de sac. ♦ Una dintre cele doua parti care compun cavitatea urechii numita vestibul. [Var. utricul s.n. [< fr. utricule, cf. lat. utriculus].
UTRICULA s. f. / utricul s. m. 1. cavitate mica in tesatura celulara a plantelor; basicuta plina cu aer care face sa pluteasca pe apa unele plante acvatice. ◊ invelis al fructului, din concresterea bracteelor. 2. formatie anatomica in forma de sac. ◊ una dintre cele doua parti ale vestibulului urechii. (< fr. utricule, lat. utriculus)
LIMBA-DE-MARE, limbi-de-mare, s.f. Peste plat din fam. soleidae, cu corp alungit, bot rotunjit in forma de cioc, ochii asezati pe partea dreapta, de aprox. 60 cm lungime, prezent pe toate tarmurile Europei occidentale, in marile nordice si in Marea Mediterana, foarte apreciat ca peste de consum (Solea solea); varietatea din Marea Neagra (Solea nasuta) este mult mai mica.
CUIB ~uri n. 1) Culcus pe care si-l fac pasarile pentru a depune oua si a scoate pui. 2) fig. Casa, incapere in care traieste cineva; locuinta. ◊ A-si face ~ a-si face casa; a se stabili cu traiul. 3) fig. depr. Loc unde se unelteste ceva. ~ de talhari. 4) Groapa mica in pamant in care se seamana legume sau alte plante. ~ de cartofi. 5) Musuroi care se face cu sapa la radacina unor cereale (porumb, floarea-soarelui, etc.). 6) Grup de fer-menti care produc acrirea laptelui, otetului, a borsului. 7) parte dintr-un minereu in care sunt concentrate minereuri folositoare. 8): ~ de mitraliera (de arma automata, de foc) loc adapostit si amenajat pentru tragere. 9): ~ fosilifer ingramadire de animale si plante fosile. [Monosilabic] /<lat. cubium
CALCAN s.m. In general, peste plat din familia scophtalmidae, avand conturul corpului aproape rombic, cu ochii asezati pe partea stanga. 1. Calcanul-mare (Scophtalmus sau Rhombus maximus), pescuit in Marea Nordului, Baltica si Mediterana, poate fi lung de 1-3 m si atinge o greutate de 35 kg, cel din Marea Neagra (Scophtalmus maeoticus) de 75-90 cm si 15 kg. 2. Calcanul mic, numit si calcan-neted (Scophtalmus rhombus sau Rhombus laevis) ajunge cel mult la 40 cm lungime si 4 kg greutate, fiind preponderent in Marea Nordului.
CADRU s. n. I. 1. structura de rezistenta din bare de lemn, metal, beton armat etc., legate rigid; suport pentru diferite aparate. ◊ rama. ◊ aparat de gimanstica pentru miscari de mladiere. 2. pervaz. 3. (fig.) mediu, ambianta. 4. (fig.) limitele in care se desfasoara o activitate, o actiune. 5. element al unei marci postale, detaliul exterior al desenului. 6. imagine inregistrata pe un film fotografic; cliseu, negativ. ◊ subdiviziune a actiunii unui film, reprezentand o succesiune continua de imagini; camp(1). 7. (tv.) figura descrisa de spotul fascicolului electronic la explorarea unei imagini. 8. antena de forma unei bobine, cu un numar mic de spire, in receptiile radioelectrice si in radiogoniometrie. II. (pl.) serviciu administrativ al unei intreprinderi, institutii etc. care se ocupa cu angajarea si evidenta personalului. ◊ efectiv al unei intreprinderi, institutii, organizatii etc.; (sg.) cel care face parte dintr-un asemenea efectiv. (< fr. cadre, (II) rus. kadri)
LAMA1 ~e f. 1) parte ascutita a unui instrument, a unei unelte de taiat sau a unei arme albe; ascutis; tais; custura. 2) Placa dreptunghiulara de otel, foarte subtire, de obicei cu doua taisuri, care se adapteaza la un aparat de ras. 3) Placa mica si subtire de sticla pe care se asaza materialele ce urmeaza a fi examinate la microscop. [G.-D. lamei] /<fr. lame
PRASNEL1 ~e n. 1) Jucarie mica in forma de con cu varf ascutit, care, fiind rasucita bine si lasata sa cada pe o suprafata plana, isi continua miscarea de rotatie, pastrandu-si astfel echilibrul; titirez; sfarleaza. ◊ Iute ca ~ul sprinten. 2) Capatul conic din partea de jos a fusului de tors (care inlesneste rotirea acestuia); sfarleaza; titirez. 3) partea inferioara a fusului morii, fixata in una din pietre. /<sl. pristeni
LEVANT (in it. „rasarit de soare”) 1. Denumire data in trecut litoralului rasaritean al M. Mediterane (Asia mica, Siria, Liban, Egipt), ocupat de musulmani si frecventat din sec. 11 de negustori crestini. Comertul cu L. a fost dominat de negustorii italieni (din Venetia si Genova in special) pana la sfarsitul sec. 15, cand suprematia a trecut de partea turcilor otomani. Din initiativa lui Colbert a fost creata Compania Levantului (1670), companie franceza de comert avand scopul de a controla comertul din bazinul oriental al M. Mediterane. Si-a incetat activitatea dupa 1678. 2. Regiune geografica in E Spaniei, cuprinzand provinciile Castelon de la Plana, Valencia, Alicante si Murcia. Climat semiarid: culturi de maslini, vita de vie. Picturi rupestre din Epipaleolitic.
DES1 deasa (desi, dese) 1) (despre corpuri compuse din elemente de acelasi fel) Care are partile componente foarte apropiate unul de altul. Padure deasa. Pieptene ~. 2) (despre multimi, populatii) Care este numeros intr-un spatiu restrans. 3) (despre tesaturi) Care este tesut strans. 4) (despre fapte, fenomene, actiuni) Care se repeta de mai multe ori la intervale mici de timp. Respiratie deasa. 5) (despre ploaie, ceata etc.) Care se caracterizeaza printr-un inalt grad de concen-tratie; care este foarte compact; dens. 6) si adverbial(despre miscari care se repeta) Care vadeste iuteala. /<lat. densus
LOPATICA ~ele f. (diminutiv de la lopata) 1) Obiect mic de uz casnic asemanator cu lopata. ~ de mestecat hrana pentru porci. ◊ ~ de mamaliga unealta cu care se tipareste mamaliga dupa mestecare si a carei coada poate servi ca facalet. 2) Bucata mica de scandura, cu maner, folosita la netezirea peretilor unsi cu lut. 3) Piesa din lemn, din metal sau din material plastic folosita pentru a imobiliza un membru fracturat; atela. 4) Fiecare dintre cele doua oase plate de forma triunghiulara, care constituie partea posterioara a articulatiei umarului; omoplat. /lopata + suf. ~ar
INFERIOR1 ~oara (~ori, ~oare) 1) (in opozitie cu superior) Care se afla in partea de jos; situat in partea de jos; de (din) jos. 2) (despre cursul unei ape curgatoare) Care este mai aproape de mare decat de izvor. 3) Care ocupa treapta cea mai joasa intr-o ierarhie. Situatie sociala ~oara. 4) Care este de calitate mai proasta; de valoare mai mica; mai putin important. [Sil. -ri-or] /<fr. inferieur, lat. inferior
paretar paretare, s.n. (inv. si reg.) 1. scoarta mica, panza brodata sau hartie cu desene colorate pusa pe peretii caselor taranesti in scop decorativ. 2. scandura lunga fixata de-a lungul peretilor caselor taranesti. 3. harta murala gravata pe o placa de metal. 4. dunga de muruiala de o palma trasa in partea de jos a peretilor. 5. scobitura in perete, firida. 6. stalp care sprijina streasina casei.
