ABACA, abace, s. f. (Arhit.) Placa subtire (patrata) care constituie partea superioara a capitelului unei coloane si face legatura cu arhitrava. – Din fr. abaque, lat. abacus.

abaca s. f. partea superioara a capitelului unei coloane. (< fr. abaque, lat. abacus)

BANJO, banjouri, s. n. Instrument muzical asemanator cu mandolina, cu cinci pana la noua coarde si cu partea superioara a cutiei de rezonanta formata dintr-o piele intinsa. – Din fr. banjo.

BLUZA, bluze, s. f. imbracaminte pentru partea superioara a corpului, asemanatoare cu o camasa barbateasca. – Din fr. blouse.

BLUZON, bluzoane, s. n. Obiect de imbracaminte (de sport), larg si comod, pentru partea superioara a corpului. – Din fr. blouson.

BOLTA, bolti, s. f. 1. Zidarie sau constructie cu partea superioara arcuita in forma de semicerc sau numai bombata in sus. ♦ Incapere, gang sau galerie subterana cu tavanul arcuit. ♦ Constructie de lemn sau de vergele de fier in forma de arc, care serveste de sprijin plantelor agatatoare. ♦ Fig. Arc de verdeata format de ramurile unite ale copacilor. ♦ (In sintagma) Bolta cereasca sau bolta cerului = cer² (1). 2. (In sintagmele) Bolta craniana = partea superioara a cutiei craniene. Bolta palatina = palat¹, cerul-gurii. 3. (Reg.) Pravalie, dugheana. [Var.: (reg.) boalta s. f.] – Din scr. bolta, magh. bolt.

BUST¹, busturi, s. n. 1. partea superioara a corpului omenesc. 2. Sculptura sau (impr.) pictura care reprezinta partea superioara a corpului omenesc. – Din fr. buste.

CALOTA, calote, s. f. 1. Fiecare dintre cele doua parti obtinute prin taierea unei sfere cu un plan. 2. Bolta a carei suprafata interioara are, in sectiune, forma unui semicerc. 3. Partea de sus a pistonului de la motoarele cu ardere interna; p. ext. piesa tehnica asemanatoare cu o calota sferica. 4. Partea de deasupra a unei palarii, care acopera capul si este marginita de boruri. ♦ Tichie care acopera crestetul capului. 5. (In sintagma) Calota craniana = partea superioara a cutiei craniene. 6. (In sintagma) Calota glaciara = masa de gheata care acopera portiuni mari in regiunile polare sau partile superioare ale muntilor inalti. – Din fr. calotte.

CAMPANILA, campanile, s. f. 1. Clopotnita in forma de turn inalt, construita langa o biserica sau chiar deasupra ei (caracteristica arhitecturii italiene din sec. XI-XVI). 2. Turnulet situat in partea superioara a unui edificiu, in care se afla un clopot, un orologiu etc. – Din it. campanile.

CATAMORFISM, catamorfisme, s. n. (Geol.) Totalitatea proceselor care se produc in partea superioara a scoartei terestre. – Din engl. catamorphisme.

CALARET, -EATA, calareti, -e, adj., subst. 1. Adj., s. m. si f. (Persoana) care calareste, (sportiv) care practica calaria. ♦ (Inv.) Calaras (1). 2. S. m. Denumire data unor piese si instrumente: a) placa mica de metal care se prinde in partea superioara a unei fise dintr-o cartoteca de biblioteca sau de contabilitate; b) mica piesa de sarma de forma literei U, care se asaza rasturnata pe bratele unei balante pentru a obtine echilibrul; c) mica piesa de sarma indoita in forma de U, care serveste la inchiderea unui circuit; d) bara scurta de otel si de beton, folosita ca armatura suplimentara in zona de reazem a unei grinzi de beton armat. – Lat. caballaricius.

CALDARE, caldari, s. f. I. Vas mare tronconic sau cilindric, prevazut cu o toarta la partea superioara, folosit pentru pastrarea si transportul materialelor lichide, pulverulente sau granuloase; galeata. ◊ Caldare de abur = instalatie (la locomotive, locomobile, vapoare etc.) cu ajutorul careia se trece apa, sub actiunea caldurii, din faza lichida in vapori cu o presiune mai mare decat cea atmosferica; cazan cu abur. Caldare de rachiu = alambic pentru distilarea rachiului. ♦ Continutul unei caldari (1). II. (Geogr.) Depresiune circulara cu versante prapastioase in zona muntilor inalti; scobitura in albiile apelor curgatoare, la baza unei cascade; cazan. ◊ Caldare glaciara = circ glaciar. – Lat. caldaria.

CAPUTA, capute, s. f. 1. Parte a incaltamintei care acopera partea superioara a labei piciorului; caputatura. 2. Partea de deasupra a labei piciorului, opusa talpii. – Et. nec.

CARJA, carje, s. f. 1. Bat cu partea superioara bifurcata, fixata sub brat, de care se sprijina in timpul mersului oamenii infirmi. 2. Baston (incovoiat in partea superioara); spec. baston care servea ca simbol al puterii sau care serveste ca simbol al unei demnitati. 3. (Anat.; in sintagma) Carja aortei = portiunea curbata pe care o prezinta artera, dupa iesirea din inima. [Pl. si: carji] – Din sl. kryzi „cruce”.

CHEFAL, chefali, s. m. Nume dat mai multor specii de pesti marini, cu partea superioara a capului mare si turtita si cu o pata aurie pe opercul (Mugil). - Din ngr. kefalos.

GALBENUSA, galbenuse, s. f. (La pl.) Planta din familia rozaceelor, cu tulpina ascendenta, paniculat ramificata in partea superioara (Potentilla chrysantha). – De la galbenus.

GALEATA, galeti, s. f. 1. Vas de lemn, de metal etc. de forma unui trunchi de con cu baza mare in partea superioara, cu toarta, folosit pentru transportul (si pastrarea) unor lichide, unor materiale granulare sau pulverulente etc.; continutul acestui vas; caldare. ◊ Expr. A ploua (sau a turna) cu galeata = a ploua foarte tare, torential. 2. Veche masura de capacitate pentru lapte, cereale etc., a carei valoare a variat in timp, pe regiuni si pe substante; continutul acestei masuri. 3. Dijma in grane care se percepea in evul mediu, in tarile romane. – Lat. galleta.

HERME s. f. pl. Stalpi de piatra amplasati de-a lungul drumurilor, la raspantii si la intrarea in casele grecesti, avand sapat in partea superioara capul lui Hermes, zeul comertului. – Din n. pr. Hermes.

IN² (1) s. m., (2) inuri, s. n. 1. S. m. Planta erbacee textila si oleaginoasa, cu tulpina subtire, ramificata in partea superioara, fibroasa, cu frunze mici, inguste si cu flori albastre sau albe, care are numeroase utilizari (Linum usitatissimum); p. restr. samanta acestei plante. ◊ In galben = planta erbacee cu flori galbene (Linum flavum). 2. S. n. Fir obtinut prin prelucrarea inului² (1); p. ext. panza facuta din aceste fire. – Lat. linum.

JGHEAB, jgheaburi, s. n. 1. Conducta sau canal deschis in partea superioara, facut in piatra, intr-un trunchi de copac etc., permitand (prin inclinarea sa) scurgerea unui lichid sau a unui material pulverulent. ♦ Canal de scurgere pentru apa sau adapatoare pentru vite. ♦ Streasina. 2. Crestatura, scobitura, adancitura. 3. Fagas, rapa facuta la munte de suvoiul ploilor; p. ext. vale. 4. Santulet, canal mic care serveste la udatul semanaturilor (in gradinile de zarzavat); rigola. 5. Scocul morii. – Din sl. zlebu.

MINARET, minarete, s. n. Turn inalt alipit unei moschei, amenajat in partea superioara cu un foisor sau cu un balcon, de unde preotii musulmani cheama credinciosii la rugaciune; minarea. [Var.: (rar) minareta s. f.] – Din fr. minaret, germ. Minarett.

TEPOSICA, teposici, s. f. 1. Planta din familia gramineelor, cu tulpina rigida si aspra in partea superioara, cu frunze subtiri, rigide, aspre si cu spice lungi (Nardus stricta). 2. Planta paroasa din familia umbeliferelor, cu frunze penate, cu flori albe sau trandafirii dispuse in umbele compacte si cu fructul acoperit de peri aspri (Tordylium maximum). – Tepos + suf. -ica.

URECHELNITA, urechelnite, s. f. I. (Zool.) 1. Insecta de culoare castanie, cu corpul alungit, cu elitrele scurte, avand la capatul abdomenului doua prelungiri in forma de cleste mare (Forficula auricularia). 2. Animal miriapod cu capul mare, cu antenele lungi, cu prima pereche de picioare mai lunga, transformata intr-un fel de clesti indreptati indarat (Lithobius forficatus). 3. Carcaiac. II. Planta erbacee melifera, cu frunze ovale carnoase, terminate printr-un varf ascutit si asezate in forma de rozeta, cu flori rosii sau roz asezate in partea superioara a tulpinii (Sempervivum tectorum). – Ureche + suf. -elnita.

EPIGLOTA, epiglote, s. f. Membrana fibrocartilaginoasa asezata in partea superioara a laringelui, care astupa glota in momentul inghitirii, pentru a impiedica patrunderea alimentelor pe caile respiratorii. – Din fr. epiglotte.

MASLIN, maslini, s. m. 1. Arbore fructifer cu frunze persistente, lanceolate, de culoare verde-deschis pe partea superioara si alba-argintie pe partea inferioara, pieloase, lucioase, si cu fructe ovoide, brune-verzui, cultivat mai mult in regiunile mediteraneene pentru lemnul si mai ales pentru fructele lui, bogate in ulei (Olea europaea). 2. Ramura de maslin (1), simbol al pacii. – Din maslina (derivat regresiv).

STRAI², straiuri, s. n. Parama de otel sau de canepa cu care se leaga partea superioara a catargului de prora. – Din it. straglio.

SIRA, sire, s. f. 1. Gramada mare de paie, de snopi etc. cladita in forma de prisma si terminata la partea superioara cu o coama (ascutita); claie, stog. 2. (In sintagma) Sira spinarii = coloana vertebrala. [Var.: sura s. f.] – Din lat. *sira.

PENEPLENIZARE, peneplenizari, s. f. Fenomen de reducere a inaltimilor relative ale unor regiuni pana la nivelul fundului vailor si de sectionare a formelor accidentale de relief din partea superioara a inaltimilor. – Din peneplena. Cf. fr. peneplanation.

ARGINTICA, argintele, s. f. Arbust cu flori mari, albe si cu frunze verzi lucitoare pe partea superioara si albe pe cea inferioara. (Dryas octopetala). – Argint + suf. -ica.

PERNUTA, pernute, s. f. 1. Pernita (I 1). 2. Pernita (I 2). 3. Parte proeminenta si moale a extremitatii labei la feline; p. ext. (impr.) proeminenta situata in partea superioara extrema a copitei calului. [Var.: (reg.) perinuta s. f.] – Perna + suf. -uta.

PERVAZ, pervazuri, s. n. 1. Cadru de scanduri care acopera rostul dintre perete si tocul unei usi, al unei ferestre etc.; p. ext. partea de jos a tocului unei ferestre. ♦ Deschizatura in care este situata o usa sau o fereastra. 2. Sipca sau scandura ingusta, fixata la marginea dinspre perete a unei pardoseli de lemn pentru a acoperi rostul dintre pardoseala si perete. ♦ Piesa de lemn asezata la partea superioara a unui lambriu, pentru a forma o cornisa mica. 3. (Astazi rar) Rama, cadru (din lemn) pentru un tablou, o oglinda, un instrument etc. [Var.: (reg.) privaz s. n.] – Din tc. pervaz.

PIEPTAR, pieptare, s. n. 1. Obiect de imbracaminte (de postav, de lana etc.) fara maneci, care acopera ca o vesta partea superioara a corpului; spec. cojocel scurt din blana de oaie, fara maneci, adesea ornamentat, incheiat in fata sau pe umar; bundita. 2. Obiect de metal, de zale sau de piele groasa care acoperea pieptul si spatele luptatorilor din vechime, aparandu-i de loviturile adversarului. ♦ Bucata de piele groasa cu care scrimerii isi acopera pieptul. 3. Curea lata la hamuri, care trece pe sub pieptul calului. – Piept + suf. -ar.

REDAN, redane, s. n. 1. Lucrare simpla de fortificatie, alcatuita dintr-un zid in forma de unghi iesit in afara, folosita in trecut pentru apararea unei treceri. 2. Motiv decorativ sculptat in forma de dinti alaturati, folosit in arhitectura evului mediu. 3. Fiecare dintre treptele amenajate in partea superioara a unui zid construit pe un teren inclinat. 4. Aliniere a cladirilor de-a lungul unei strazi, astfel incat un colt al lor sa fie iesit mai mult in strada. 5. Suprafata proeminenta, in forma de treapta, pe fundul cocei unei ambarcatii sau al unui hidroavion (ori al flotoarelor acestuia), care asigura alunecarea acestora pe apa cu o rezistenta redusa la inaintare. – Din fr. redan.

STUPUI, stupuiesc, vb. IV. Tranz. A ornamenta cu zimti partea superioara a ramei incaltamintei. – Et. nec.

FASCIE¹, fascii, s. f. l. (La pl.) Manunchi de nuiele de mesteacan, legat cu o curea, avand la mijloc, in partea superioara, o secure si purtat de lictorii care insoteau pe unii magistrati romani. 2. Fascina. – Din lat. fascis.

CORONAMENT, coronamente, s. n. 1. Ornament terminal situat la partea superioara a unei cladiri, a unei porti etc. 2. partea superioara a unui chei, a unui dig, a unui zid de sprijin, executata, de obicei, din piatra fatuita. 3. Coroana (5). – Din fr. couronnement (dupa coroana).

COROZBINA, corozbine, s. f. Peste de mare marunt, viu colorat, cu capul turtit in partea superioara, cu botul scurt, cu aripioara dorsala foarte lunga si alcatuita din numeroase raze spinoase; catel-de-mare (Blennius sanguinolentus). – Et. nec.

FLUTUREL, fluturei, s. m. 1. Fluturas (1). 2. (La pl.) Planta erbacee ornamentala, cu flori reunite in capitule mari, galbene in partea superioara, purpurii la baza (Gaillardia aristata). – Fluture + suf. -el.

LAMBRECHIN, lambrechine, s. n., lambrechini, s. m. 1. S. n. Draperie asezata in partea superioara a unei deschideri (usa, fereastra etc.). 2. S. n. Element decorativ de constructie al corniselor, al balustradelor etc. 3. S. m. Ornament in forma de panglica pe care este scrisa o deviza, care impodobeste un scut sau o stema. – Din fr. lambrequin.

CIUPERCA, ciuperci, s. f. 1. (La pl.) Increngatura de plante inferioare, lipsite de clorofila, care traiesc ca parazite sau ca saprofite si se raspandesc prin spori; (si la sg.) planta din aceasta increngatura, de obicei in forma de palarie carnoasa cu picior. ◊ Expr. Doar n-am mancat ciuperci! = doar n-am innebunit! Paguba-n ciuperci! = nu e nimic, putin imi pasa! 2. Obiect de lemn in forma de ciuperca (1), pe care se intinde ciorapul cand se carpeste. ♦ (Ir.) Palarie veche, adesea mototolita si turtita. 3. (In sintagma) Ciuperca sinei = partea superioara si ingrosata a unei sine de cale ferata, pe care se sprijina rotile vehiculelor, cand ruleaza. – Din bg. cepurka, scr. pecurka.

COPASTIE, copastii, s. f. Bordura de lemn sau de metal montata la partea superioara a parapetului sau a balustradei bordajelor unei nave. – Din ngr. kupasti.

METEREZ, metereze, s. n. 1. Intaritura sau parte dintr-o intaritura militara din trecut; val². ♦ P. gener. (Rar) Intaritura la stalpii unui pod. 2. (Inv.) Parapet (la partea superioara a zidurilor si turnurilor de aparare ale unei cetati); crenel. [Pl. si: meterezuri] – Din tc. meteris.

DOM, domuri, s. n. 1. Catedrala impunatoare, biserica principala in unele orase italiene, germane etc.; p. ext. cladire monumentala; p. restr. acoperis care imbraca la exterior o cupola a unei cladiri monumentale. 2. Recipient de otel montat la partea superioara a corpului unei caldari orizontale de aburi. 3. Structura geologica in forma de bolta larga, circulara sau eliptica. [Var.: (inv., 1) doma s. f.] – Din fr. dome. Cf. it. duomo, germ. Dom.

TIMUS s. n. Glanda cu secretie interna, asezata in partea superioara a toracelui, care influenteaza cresterea organismului in primii ani ai copilariei si se atrofiaza mai tarziu. – Din fr. thymus.

TORS², torsuri, s. n. Sculptura reprezentand partea superioara a corpului omenesc, fara membre (si fara cap). ♦ Trunchiul (gol al) corpului omenesc. – Din fr. torse, it. torso.

KAMA s.f. Forma de relief izolata in partea superioara a unei delte, cu aspect neted, care ia nastere datorita sedimentarii fluviatile sau lacustre a materialului detritic intre o masa de gheata stagnanta si versantii vaii. (din engl. kame < scot. kame = pieptene < engl. med. (de N) camb = pieptene < engl. veche)

SEMICIRCULAR, -A, semicirculari, -e, adj. In forma de semicerc. ◊ Canale semicirculare = cele trei canale care alcatuiesc partea superioara a urechii interne. – Din fr. semi-circulaire.

SILVIE, silvii, s. f. Nume dat mai multor pasari care se caracterizeaza prin cioc scurt si turtit, cu peri la colturi, prin picioare puternice, aripi ascutite si coada retezata (Sylva). ◊ Silvie de tarm (sau de tarmuri, matasoasa) = pasare cu gatul alb patat cu gri, care scoate un sunet caracteristic si traieste in zavoaiele din preajma raurilor (Locustella fluviatilis). Silvie de mlastina (sau matasoasa) = pasare de culoare bruna-rosiatica pe partea superioara si alba pe partea inferioara (Cettia cetti). – Din lat. Sylva, numele stiintific al pasarii.

SPLINA, spline, s. f. 1. Organ anatomic intern, moale si spongios, de culoare rosie-violeta, situat in partea superioara stanga a cavitatii abdominale, care produce limfocite, anticorpi, depoziteaza sangele etc. ◊ Loc. adj. Fara splina = (despre animale) care este rezistent la fuga, care nu oboseste; (despre oameni) care munceste intens fara sa oboseasca. ◊ Expr. A i se pune cuiva splina =a simti dureri acute la splina, din cauza fugii, a mersului repede etc. 2. Planta erbacee cu frunze in forma de splina (1) si cu flori galbene-aurii; splinuta (1) (Chrysosplenium altrenifolium). – Din ngr. splina.

SUFITA¹, sufite, s. f. Parte superioara a scenei, amenajata special pentru manevrarea dispozitivelor de iluminare, aerisire etc.; p. ext. element scenografic care acopera sau decoreaza partea superioara a scenei. – Din it. soffitta, fr. soffite.

COTLET, cotlete, s. n. 1. Sortiment de carne, impreuna cu osul, taiata din partea superioara a coastelor; antricot. 2. (La pl.) Favoriti. – Din fr. cotelette.

CRENEL, creneluri, s. n. 1. Fiecare dintre deschizaturile inguste, facute din loc in loc, in partea superioara a parapetului unui turn de aparare, a unui castel sau a unei cetati medievale, prin care se aruncau proiectilele asupra inamicului. 2. Deschizatura ingusta in peretii unei cazemate, ai unui adapost sau in parapetul unei transee, prin care se pot observa miscarile inamicului si se pot executa trageri cu armament automat portativ. – Din engl. crenel. Cf. fr. creneau.

ABACA ~ce f. arhit. Placa de piatra asezata de partea superioara a capitelului unei coloane, care sustine arhitrava. /<fr. abaque

BAGDADIE ~i f. pop. Suprafata (orizontala) care formeaza partea superioara a unei incaperi; plafon; pod; tavan. [Art. bagdadia; G.-D. bagdadiei; Sil. -di-e] /<turc. bagdadi

BALUSTRU ~stri m. 1) Stalp de forma unei coloane de dimensiuni mici, rotunjit in partea sa medie, care sustine partea superioara a unei balustrade. 2) Compas special, folosit la trasarea cercurilor foarte mici. [Sil. -lus-tru] /<fr. balustre

CALDEIRA ~e f. Adancitura circulara in partea superioara a unui con vulcanic. [ Sil. -de-i-] /<fr. caldeira

CALOTA ~e f. 1) Parte a unei sfere obtinuta prin sectionarea acesteia cu un plan; emisfera. 2) Bolta cu suprafata interioara in forma de semicerc. ◊ ~ craniana partea superioara a cutiei craniene. ~ glaciara masa de gheata care acopera suprafete mari din regiunile polare. 3) Parte a unei palarii care acopera crestetul capului si este marginita de boruri. 4) Boneta mica care acopera numai varful capului; tichie. /<fr. calotte

COAMA ~e f. 1) (la unele animale) Par lung si aspru pe partea superioara a gatului sau de-a lungul sirei spinarii. 2) Parul lung si aspru al unui om. 3) Partea cea mai inalta a unui deal sau munte; creasta; varf; culme; spinare; crestet; pisc. 4) Linie de intersectie a versantelor unui acoperis. 5) fig. Coroana deasa a unui copac. [Sil. coa-ma] /<lat. coma

CORNISA ~e f. 1) Partea de sus a peretilor unei cladiri, de obicei decorativa, care sustine acoperisul si impiedica prelingerea apei de ploaie pe suprafata peretilor. 2) Profil liniar decorativ care incadreaza in partea superioara o usa, o fereastra, un dulap etc. 3) Drum paralel cu marginea unei pante abrupte. [G.-D. cornisei] /<fr. corniche

CRATER ~e n. 1) Depresiune situata in partea superioara a unui vulcan, prin care se revarsa lava in timpul eruptiilor. 2) Adancitura circulara pe suprafata unor planete. ~ lunar. [Acc. si crater] /<fr. cratere

CRENEL ~uri n. 1) Deschizatura ingusta in partea superioara a zidului unei cetati sau a unui turn de aparare prin care se urmareau miscarile dusmanilor si se trageau proiectile asupra lor. 2) Deschizatura ingusta in parapetul unei transee sau in zidul unei fortificatii, prin care se executa trageri cu arme automate. /<engl. crenel, fr. creneau

CUPA¹ ~e f. 1) Pahar de metal sau de sticla, cu picior, largit in partea superioara. 2) Continutul unui astfel de pahar. 3) Trofeu ce consta dintr-un vas de metal care li se da castigatorilor unei competitii sportive. 4) Competitie sportiva desfasurata pentru a castiga un astfel de trofeu. 5) tehn. Caus metalic montat la un elevator sau la o alta masina, care serveste pentru incarcarea sau ridicarea unor materiale (nisip, pamant, ciment etc.). ~a excavatorului. /<fr. cuppa

DEVERSOR ~oare n. 1) Instalatie asezata intr-un curs de apa pentru a mentine nivelul constant de scurgere. 2) Deschizatura in partea superioara a unui baraj prin care se scurge surplusul de apa. /<fr. deversoir

FAR ~uri n. 1) Turn construit pe o coasta sau pe o insula, prevazut cu o sursa puternica de lumina in partea superioara, servind drept reper la orientarea navelor si avioanelor in timpul noptii. 2) Dispozitiv de iluminat, instalat in partea din fata a unui vehicul, destinat sa lumineze drumul. 3) fig. Lucru care lumineaza o cale noua. 4) fig. Persoana care se afla in fruntea unui domeniu de activitate, servind drept exemplu demn de urmat. /<fr. phare, lat. pharus

FIRIDA ~e f. Cavitate arcuita in partea superioara a unui perete, facuta in scop decorativ sau utilitar. /<bulg. firida

FONTANELA ~e f. Loc moale, inca neosificat, in partea superioara a craniului unui nou-nascut; moalele capului. /<fr. fontanelle, lat. fontanella

FRIZA ~e f. 1) arhit. Parte a antablamentului, situata intre arhitrava si cornisa. 2) Fasie orizontala, impodobita cu picturi sau cu sculpturi, care inconjoara partea superioara a unei cladiri. 3) Chenar decorativ. 4) Cadru de lemn in care se fixeaza panourile unei usi. [G.-D. frizei] /<fr. frise

JACHETA ~e f. Haina (femeiasca) scurta, cu maneci, incheiata in fata, care este purtata peste rochie, bluza, camasa etc. si acopera partea superioara a corpului. /<fr. jaquette

MAIOU ~ri n. Articol de lenjerie (cu sau fara maneci) care se imbraca direct pe corp, acoperind partea superioara a acestuia. [Sil. -iou] /<fr. maillot

PALARIE ~i f. 1) Acoperamant pentru cap, format dintr-o calota cu boruri. ~ de paie. ◊ A pocni (sau a plesni) (pe cineva) drept in ~ a-i atinge punctul vulnerabil. 2) Parte componenta a unor obiecte sau a unor plante care are forma unui astfel de acoperamant (aflat pe un suport). ~a ciupercii. ◊ ~a-sarpelui ciuperca foarte otravitoare, avand partea superioara rosie cu pete albe; muscarita. ~ de fier portiune oxidata, aflata la suprafata unui zacamant de metal. [G.-D. palariei] /Orig. nec.

PIPERNITA ~e f. 1) Vas mic inchis, prevazut cu gaurele in partea superioara si cu un dop in cea inferioara, in care se serveste la masa piperul pisat. 2) Vas pentru pastrarea piperului. 3) Rasnita pentru macinat boabele de piper negru. /<bulg. pipernita

PLAFON ~oane n. 1) Suprafata orizontala care formeaza partea superioara a unei incaperi; tavan; pod. 2) Limita superioara care nu poate fi depasita. 3) Inaltime la care se gaseste suprafata inferioara a stratului de nori. /<fr. plafond, germ. Plafond

POTIR ~e n. 1) Pahar de metal pretios, cu picior, largit in partea superioara. 2) Continutul acestui pahar. 3) bis. Cupa de aur sau de argint, folosita pentru pastrarea cuminecaturii. 4) bot. Invelis floral alcatuit din caliciu si corola; periant. /<sl. potiri

SEMICIRCULAR ~a (~i, ~e) Care are forma unui semicerc. ◊ Canale ~e canale din partea superioara a urechii interne. /<fr. semicirculaire

STICLA ~e f. 1) la sing. Substanta solida amorfa, cu luciu caracteristic, de obicei transparenta si incolora, obtinuta prin topirea nisipului de cuart, avand diferite intrebuintari (la fabricarea geamurilor, veselei, obiectelor de arta etc.). 2) Obiect facut din aceasta substanta. ~ de geam. ~ de lampa. ~ de ochelari. 3) Vas din aceasta substanta, ingustat in partea superioara in forma de gat, folosit pentru pastrarea si transportarea lichidelor. 4) Cantitate de lichid cat incape intr-un astfel de vas. [G.-D. sticlei; Sil. sti-cla] /<sl. stiklo

UMAR¹ umeri m. 1) Parte a corpului omenesc care corespunde articulatiei dintre brate si trunchi. ◊ A pune ~ul a contribui in mod real la infaptuirea unei activitati. A strange (sau a da, a ridica) din umeri a inalta umerii ca semn al lipsei de informare, al nepasarii, nedumeririi. A se uita la cineva peste ~ a manifesta dispret fata de cineva. A pune (cuiva ceva) pe umeri a) a arunca vina pe cineva; b) a da o insarcinare de raspundere. 2) Portiune a unei haine care acopera aceasta parte a corpului. 3): ~ul obrazului (sau fetei) partea superioara, osoasa, a obrazului iesita in afara; pometi. 4) Partea mai inalta a unui deal sau a unui munte. 5) Parte a jugului care se sprijina pe gatul boilor. 6) Iesitura pe suprafata unui obiect folosita ca suport sau ca sprijin pentru ceva. /<lat. humerus

UNGHI ~iuri n. 1) Figura geometrica formata din doua semidrepte care pleaca din acelasi punct. ◊ ~ facial unghi format de doua drepte care pleaca de la baza nasului, una spre partea superioara a fruntii, alta spre deschizatura urechii. 2) Loc unde se intretaie doua laturi sau doua suprafete; colt. ◊ ~ de vedere felul cum intelege cineva o chestiune; punct de vedere. /<lat. angulus

USNA ~e f. pop. 1) Margine putin rasfranta (la gura unei oale sau a altui vas, a unui clopot, in partea superioara a unei luntre etc.); buza. 2) Ghizdul fantanii de la nivelul solului in sus. /<sl. ustina

CONTRACHILA s.f. (Mar.) Grinda longitudinala alipita la chila, pe care o dubleaza la partea superioara. [Cf. it. contracchiglia, controchiglia].

COTLET, cotlete, s.n. Piesa cuprinzand osul si carnea aferenta, decupata din partea superioara a coastelor de la batal, miel, porc, vitel, cerb, caprioara. Prin cotlet de pasare se intelege pieptul de pasare dezosat si curatat de pielita, fiecare jumatate fiind servita pe osul aferent de la aripa, scurtat corespunzator.

LARINGE s.n. Organ situat in partea superioara a traheii, unde se gasesc coardele vocale. [Pl. invar., var. larinx s.n. / < it. laringe, cf. fr., gr. larynx].

MASELOTA s.f. (Tehn.) Exces de metal lasat la partea superioara a unui lingou sau pe partile masive ale pieselor turnate; cap pierdut. [< fr. masselotte].

MOLISOL s.n. (Geol.) Strat de sol sau de roci care se dezgheata vara la partea superioara, devenind plastic si favorizand producerea solifluxiunilor. [Var. (dupa alte surse) mollisol. / < fr. mollisol].

OLIVA s.f. 1. (Rar) Maslina. 2. Obiect avand forma unei masline. ♦ Piesa folosita in fonetica experimentala, care se introduce in nas pentru a se inregistra suflul nazal. 3. (Arhit.) Ornament de forma alungita asemanator unei masline. 4. Formatie anatomica proeminenta si rotunjita. ♦ Proeminenta rotunjita situata in partea superioara si laterala a bulbului rahidian. [< fr. olive, germ. Olive, lat. oliva – maslina].

PINACLU s.n. Element de constructie, in forma de piramida sau de clopotnita, situat in partea superioara a unui contrafort. [< fr. pinacle, cf. lat. pinna – crenel].

PLEX s.n. Impletire de retele nervoase sau de vase sanguine ori limfatice in anumite puncte ale organismului. ◊ Plex solar = plex al sistemului simpatic, situat in partea superioara a abdomenului. [Var. plexus s.n. / < fr., lat. plexus].

TOP³ s.n. (Anglicism) 1. Varf, parte superioara. ♦ Ceea ce se situeaza in partea superioara. 2. Clasament al preferintelor pentru unele spectacole, actori, bucati muzicale etc. pe baza punctajului oferit de publicul spectator sau de specialisti. [< engl. top].

RAZANT, -A adj. Care rade, care trece cu repeziciune pe langa ceva, atingandu-l. ♦ (s.f.) Lovitura de tenis data astfel incat mingea trece aproape de partea superioara a plasei. [< fr. rasant].

SEMICIRCULAR, -A adj. In forma de semicerc; semiciclic. ◊ Canale semicirculare = cele trei canale care alcatuiesc partea superioara a urechii interne. [Cf. fr. semi-circulaire].

SURPLOMBA s.f. (Geol.) Obstacol de forma unei stresini stancoase, situat in partea superioara a rupturilor de panta sau pe desfasurarea unui perete. ♦ Parte iesita in afara a unei constructii (in raport cu baza ei). [< fr. surplomb].

ANTABLAMENT s.n. Portiune de zidarie asezata la partea superioara a unui zid sau deasupra unui sir de coloane, care sustine acoperisul. [Pl. -te, -turi. / < fr. entablement].

ANTERA s.f. Mic sac cu polen, situat la partea superioara a staminelor unei flori. [< fr. anthere, cf. gr. antheros – inflorit].

CALOTA s.f. 1. (Mat.) Calota sferica = parte dintr-o sfera obtinuta prin taierea acesteia cu un plan; (anat.) calota craniana = partea superioara a cutiei craniene; (geol.) calota glaciara = masa de gheata care acopera regiunile polare sau partile superioare ale muntilor foarte inalti; inlandsis. 2. Parte a unei palarii care acopera capul. ♦ Tichie (care se asaza pe crestetul capului). 3. Bolta de tunel, partea superioara a unei excavatii. ♦ partea superioara a unei turele. ♦ Piesa metalica de forma emisferica, servind la protejarea sau la etansarea unui spatiu care contine un fluid. [< fr. calotte, it. calotta].

CATAMORFISM s.n. (Geol.) Totalitatea proceselor care se produc in partea superioara a scoartei terestre. [Cf. gr. kata – in jos, morphe – forma].

CRENEL s.n. 1. Deschizatura practicata intr-un zid de aparare, care permite tragerea cu arma stand la adapost de loviturile inamicului. 2. Ornament la partea superioara a unui dulap, in special in goticul german, care imita crenelurile (1) unei fortificatii. [Pl. -luri, -le. / cf. fr. creneau].

altita (altite), s. f. – Broderie pe partea superioara a minecii la ie sau camasa. Lat. altitia, de unde it. altezza. Se explica prin pozitia relativa a broderiei; partea inferioara a minecii, cind este brodata, nu se poate numi astfel. Dupa Cihac, Hasdeu si DAR, din sb. latica „margine de rochie” (de unde, in Ban., var. latita); este posibil insa ca cuvintul sb. sa provina din rom. Este dubletul lui alteta, s. f., din it. (sec. XIX).

DEVERSOR s.n. Instalatie asezata intr-un curs de apa, intr-o conducta sau intr-un canal, in vederea mentinerii unui nivel constant. ♦ Deschizatura la partea superioara a unui baraj, prin care se scurge surplusul de apa. [< fr. deverrsoir].

DOM s.n. 1. Catedrala de mari proportii; (p. rest.) cupola de deasupra unui edificiu monumental. 2. Structura geologica sau anatomica in forma de cupola. ♦ Forma de cristal caracterizata prin existenta a doua fete inclinate, simetrice. 3. Recipient montat in partea superioara a unei caldari orizontale cu aburi. [< fr. dome, it. duomo, germ. Dom].

EPIGLOTA s.f. Membrana situata in partea superioara a laringelui, care acopera glota, impiedicand astfel patrunderea alimentelor in caile respiratorii. [< fr. epiglotte, cf. gr. epi – deasupra, glotta – limba].

FONTANELA s.f. Spatiu membranos situat in partea superioara a craniului unui nou-nascut, care n-a ajuns la completa osificare; (pop.) moalele capului. [< fr. fontanelle].

FRIZA s.f. Portiune a antablamentului cuprinsa intre arhitrava si cornisa, impodobita in mod obisnuit cu picturi, cu sculpturi etc. ♦ Fasie orizontala continua, impodobita cu sculpturi sau picturi, asezata la partea superioara a unui edificiu, deasupra tapetului unui perete etc. [< fr. frise].

paiusita, paiusite, s.f. (reg.) planta din familia gramineelor, cu tulpina rigida si aspra in partea superioara, cu frunze subtiri, rigide, aspre si cu spice lungi.

pernej s.m. (reg.) 1. iarba-neagra. 2. planta din familia gramineelor, cu tulpina rigida si aspra in partea superioara si cu spice lungi; taposica.

KAMA s.f. (Geol.) Forma de relief izolata la partea superioara a unei delte, cu aspect neted, care ia nastere datorita sedimentarii fluviatile sau lacustre a materialului detritic intre o masa de gheata stagnanta si versantii vaii. [< engl. kame < cuv. scotian].

LAMBRECHIN s.n. Draperie decorativa scurta, asezata in partea superioara a unei usi, a unei ferestre etc. ♦ Element decorativ al corniselor, al balustradelor etc. // s.m.pl. (Herald.) Fasii de stofa ornamentale care impodobesc un scut sau o stema. [Pl. -ne, -nuri, (s.m.) -ni. / < fr. lambrequin].

pohert, poherte, s.n. (reg.) fierul care uneste inima carului cu osia anterioara; partea superioara a osiei anterioare a carului.

OBOVAT, -A adj. (Despre frunze, petale, sepale etc.) Care are latimea cea mai mare in partea superioara; oboval. [Dupa fr. obovale, germ. oboval < lat. ob – in fata, ovatus – in forma de ou].

caputa (capute), s. f. – 1. Parte a incaltamintei care acopera partea superioara a labei piciorului. – 2. Parte de deasupra a labei piciorului. Origine incerta. Este clara legatura sa cu sl. kopyto (› rom. copita); sl. kopytice „tip de incaltaminte”, dar nu este clara calea acestui der. Cf. mag. kapta „calapod de pantofi” (Cihac, II, 487;DAR), alb. keputse (Philippide, II, 703), pe care Meyer 188 il deriva cu mica probabilitate, din tc. papuc (Berneker 484). Der. caputa, vb. (a pune capute noi); caputar, s. m. (cizmar); caputatura, s. f. (pantofi vechi; pantofi in general); incaputa, vb. (a caputa; a repara).

sporisin s.n. (reg.) planta cu tulpina rigida, ramificata, in partea superioara, cu frunze ovale si flori mici de culoare violeta.

carje (-ji), s. f. – 1. Baston de episcop. – 2. Bat cu partea superioara bifurcata pe care se sprijina infirmii. – 3. Bat, par. – 4. Cutit de tabacar. – 5. La plug, regulator. – 6. Macara pentru mine. Var. cirja. Sl. krizi „cruce”, care provine din lat. crucem, prin intermediul v. germ. (Cihac, II, 42; Skok 63); cf. sb. krza „cirje”. Var. este numai ortografica. – Der. cirjoiat, adj. (curbat, arcuit); cirjob (var. girjob), adj. (incovoiat), prin contaminare cu girbov (DAR). Din rom. provin rut. kyrza „cirje” (Candrea, Elementele, 403), si mag. gerzsa (Edelspacher 13).

STRAI s.n. (Mar.) Parama cu care se leaga partea superioara a catargului de prora. [< it. straglio].

crenel (creneluri), – Deschizatura ingusta in partea superioara a unui turn. Fr. creneau (pentru paralelismul inel-anneau). – Der. crenela, vb. (a pune creneluri).

ANTABLAMENT s. n. element de arhitectura compus din arhitrava, friza si cornisa, in partea superioara a unui zid, deasupra unui sir de coloane, care sustine acoperisul. (< fr. entablement)

ARBORET I. s. n. teren plantat cu numeroase specii de arbori si arbusti si destinat studiului conditiilor lor de dezvoltare. II. s. m. partea superioara a unui catarg. (< lat., fr. arboretum)

ASTENOSFERA s. f. partea superioara a „mantalei” Pamantului, din magma vascoasa, situata imediat sub litosfera. (< fr. asthenosphere)

BENETITALE s. f. pl. ordin de plante gimnosperme inferioare, fosile, cu trunchiul scurt si masiv, terminat la partea superioara cu un buchet de frunze, care fac trecerea la angiosperme. (< fr. bennetittales)

BLENIIDE s. n. pl. familie de pesti marini viu colorati, cu capul turtit in partea superioara, botul scurt si aripioara dorsala foarte lunga: corosbina sau catelul-de-mare. (< fr. blenniides)

CALOTA s. f. 1. fiecare dintre cele doua parti ale unei sfere, obtinute prin sectionarea acesteia cu un plan. ♦ ~ craniana = partea superioara a cutiei craniene; ~ glaciara = masa de gheata care acopera regiunile polare sau partile superioare ale muntilor foarte inalti; inlandsis. 2. parte a unei palarii care acopera capul. ◊ tichie (pe crestetul capului). 3. partea superioara a unei cupole semisferice, a unei excavatii; bolta de tunel. ◊ partea superioara a unei turele. ◊ piesa metalica de forma emisferica. (< fr. calotte)

CAPITEL s. n. partea superioara a unei coloane, a unui pilastru, pe care se sprijina arhitrava. (< it. capitello, lat. capitellum)

CATAMORFISM s. n. totalitatea proceselor care se produc in partea superioara a scoartei terestre. (< engl. catamorphism)

CIBLEU s. n. obiect in forma de clopot, cu un maner de prindere la partea superioara, in jocul de curling. (< fr. cible)

CONTRACHILA s. f. (mar.) grinda longitudinala alipita de chila, pe care o dubleaza la partea superioara. (< it. contracchiglia)

CORNISA s. f. 1. partea superioara, ornamentata, a zidului unei constructii, pe care se sprijina acoperisul. 2. mulura proeminenta care inconjura un antablament, o mobila etc. 3. partea superioara, iesita in afara, a unui versant sau a unui perete stancos; panta abrupta. ◊ acumulare de zapada depusa de vant in forma de streasina, care prelungeste o panta sau chiar acoperisul diverselor constructii. (< fr. corniche)

CORONAMENT s. n. 1. ornament care incununa o mobila, o poarta etc. 2. partea superioara a unui edificiu sau monument sculptural, a unui chei, dig, zid de sprijin, baraj etc., din piatra cu forme geometrice regulate. 3. totalitatea coroanelor arborilor care alcatuiesc o padure. (< fr. couronnement)

CRENEL s. n. 1. deschizatura intr-un zid de aparare care permite tragerea cu armamentul portativ sau observarea campului de lupta. ◊ deschizatura intre doua merloane alaturate ale zidului unei cetati. 2. ornament la partea superioara a unui dulap, in special in goticul german, care imita crenelurile (1) unei fortificatii. (< engl. crenel, dupa fr. creneau)

CRUPON s. n. 1. portiune de piele de pe partea superioara a trunchiului de la vite, in urma jupuirii si tabacirii. 2. placa de cauciuc din care se fac talpi de incaltaminte. (< fr. croupon)

CUVA s. f. 1. recipient de forme si dimensiuni variate, in operatii tehnice sau de laborator. 2. partea superioara a unui furnal. 3. sant de fier sau de beton in care se instalau piesele de artilerie. (< fr. cuve)

DECOPERTA vb. tr. 1. a desface acoperisul unei constructii. 2. a dezveli un zacamant (la suprafata), indepartand rocile sterile. ◊ a indeparta partea superioara a solului, in vederea executarii unor lucrari de fundare sau nivelare. (dupa it. discopertare)

DEVERSOR s. n. 1. instalatie intr-un curs de apa, intr-o conducta sau intr-un canal, in vederea mentinerii unui nivel constant. 2. deschizatura la partea superioara a unui baraj prin care se scurge surplusul de apa. (< fr. deversoir)

DOM¹ s. n. 1. catedrala de mari proportii; cupola de deasupra a unui edificiu monumental. 2. structura geologica sau anatomica in forma de cupola. ◊ forma de cristal caracterizata prin existenta a doua fete inclinate, simetrice. 3. recipient montat in partea superioara a unui cazan orizontal cu aburi. 4. acoperire metalica a unui sonar sau a altor aparate de pe fundul unei nave. ◊ sfera de plastic care acopera antena unui radiolocator. 5. (fig.) pestera. (< fr. dome, germ. Dom)

ECLUZA s. f. 1. constructie hidrotehnica amplasata pe o cale navigabila, care permite trecerea navelor de la un nivel al apei la altul; stavilar. 2. camera metalica etansa, presurizata, la partea superioara a unui cheson, destinata intrarii si iesirii personalului sau materialelor; campana (2). ◊ camera care permite iesirea echipajului dintr-un submarin, sub apa, fara inundarea acestuia. 3. compartiment special, cu etanseizare comandata, al unei nave spatiale, destinat iesirii cosmonautilor in spatiul cosmic. (< fr. ecluse)

EMPIREU s. n. 1. partea superioara a cerului, unde se credea ca se afla resedinta zeilor; locasul zeilor. 2. (poet.) bolta cerului, firmament. (< fr. empyree, gr. empyrios, it. empireo)

EPIBAZIDIE s. f. partea superioara dilatata a bazidiei. (< fr. epibasidie)

EPIDIDIM¹ s. n. mic corp oblong catre partea superioara a t**********i. (< fr. epididyme)

EPIGASTRU s. n. partea superioara a abdomenului. (< fr. epigastre)

EPIGLOTA s. f. membrana cartilaginoasa elastica, la partea superioara a laringelui, care acopera glota, impiedicand patrunderea alimentelor in caile respiratorii. (< fr. epiglotte)

EPITECA s. f. partea superioara, mai mare, a unei valve. (< fr. epitheque)

FARINGE s. n. partea superioara a esofagului. (< it. faringe, dupa fr. pharynx)

FONTANELA s. f. spatiu neosificat in partea superioara a craniului unui nou-nascut; moalele capului. (< fr. fontanelle, lat. fontanella)

FRIZA¹ s. f. 1. portiune a antablamentului, intre arhitrava si cornisa, decorata cu picturi, caramizi smaltuite, mozaicuri sau basoreliefuri. 2. fasie orizontala continua, impodobita cu picturi sau sculpturi, la partea superioara a unui edificiu, deasupra tapetului unui perete, in jurul unui vas, sarcofag etc. ◊ chenar care incadreaza o pardoseala de parchet. 3. rama masiva de lemn in care se prind tabliile unei usi. (< fr. frise)

FRONTISPICIU s. f. 1. partea superioara a fatadei principale a unui edificiu, monument etc. 2. prima pagina a unei carti, care contine titlul, numele autorului etc. ◊ partea de sus de pe pagina intai a unui ziar. (< fr. frontispice, lat. frontispicium)

HASPEL s. n. 1. masina la finisarea tesuturilor, pentru fierberea si vopsirea panzei etc. 2. bazin prevazut la partea superioara cu un sistem de palete mobile, utilizat in tabacarie. 3. masina de depanat. (< germ. Haspel)

LAMBRECHIN I. s. n. 1. draperie scurta, in partea superioara a unei usi, ferestre etc. 2. element decorativ al corniselor, balustradelor etc. II. s. m. pl. (herald.) fasii de stofa ornamentale care impodobesc un scut, o stema. (< fr. lambrequin)

LARINGE s. n. partea superioara a traheii, organ al fonatiei. (< it. laringe)

MANTA s. f. 1. haina lunga care se poarta peste celelalte haine. 2. (constr.) partea superioara a cintrului pe care se reazema bolta in timpul executiei. 3. invelis din tabla, material plastic etc. care protejeaza un sistem tehnic. 4. membrana care secreta cochilia la moluste; palium (3). 5. a doua geosfera a Pamantului, sub scoarta. (< fr. manteau)

MASELOTA s. f. exces de metal lasat la partea superioara a unui lingou sau pe partile masive ale pieselor turnate. (< fr. masselotte)

MASELOTIERA s. f. partea superioara a unei lingotiere, in care se formeaza maselota. (< fr. masselottiere)

MOLISOL s. n. strat de sol care se dezgheata vara la partea superioara, devenind plastic si favorizand producerea solifluziunilor; merzlota. (< fr. mollisol)

OLIVA s. f. 1. piesa in fonetica experimentala, care se introduce in nas pentru a se inregistra suflul nazal. 2. (arhit.) ornament in forma alungita, asemanator unei masline. 2. formatie anatomica proeminenta si rotunjita. ◊ proeminenta rotunjita in partea superioara si laterala a bulbului rahidian. (< lat. oliva, fr. olive, germ. Olive)

PELTA s. f. mic scut rotund, cu o dubla decupare concava la partea superioara, caracteristic amazoanelor, in Tracia si in Asia Mica. (< fr., lat. pelta)

PINION s. n. 1. roata dintata, cu diamentru minim, a unui angrenaj. 2. perete triunghiular care incheie la partea superioara zidul unui edificiu; fronton. (< fr. pignon)

PIXIDA s. f. 1. (arheol.) cofret sau vas cu capac, in care se pastrau de obicei bijuterii. 2. (bis.) mic vas de metal care contine cuminecatura. 3. fruct capsula care se deschide printr-un capacel la partea superioara. (< fr. pyxide)

PLEX¹ s. n. retea de fibre nervoase sau vasculare impletite intre ele, in anumite puncte ale organismului. ♦ ~ solar = plex al sistemului simpatic, in partea superioara a abdomenului. (< fr. plexus, lat. plexum)

RAZANT, -A adj. care trece cu repeziciune pe langa ceva, aproape atingandu-l. ◊ (s. f.) lovitura la tenis data astfel incat mingea trece aproape de partea superioara a plasei. (< fr. rasant)

RINOFARINGE s. n. partea superioara a faringelui care comunica cu fosele nazale. (< fr. rhino-pharynx)

SEMICIRCULAR, -A adj. in forma de semicerc. ♦ canale e = cele trei canale, partea superioara a urechii interne. (< fr. semi-circulaire)

SHELTERDECK LTARDEC/ s. n. nava maritima cu doua punti, avand la partea superioara si in bordurile interpuntii deschideri ce pot fi inchise etans, la incarcarea si descarcarea navei. ◊ puntea superioara. (< engl. shelterdeck)

STRAI s. n. (mar.) parama cu care se leaga partea superioara a catargului de prora. (< it. straglio)

SUFITA s. f. partea superioara a scenei, amenajata pentru manevrarea dispozitivelor de iluminat, de aerisit etc.; (p. ext.) foaie de panza din acelasi material cu cortina, inchisa la partea de sus a arlechinului. (< it. soffitta, fr. soffite)

TROMBA s. f. 1. coloana de apa ridicata in forma de con de vartejurile de vant, care o fac sa se invarteasca cu o mare iuteala. ♦ in ~ = vertiginos, rapid. ◊ coloana de fum, de praf, ridicata de un vant puternic; vartej. 2. (mar.) tub metalic vertical, curbat la partea superioara, prin care se face aerisirea incaperilor de sub punte. (< fr. trombe, it. tromba)

BALASTRU s. n. compas dintr-un brat, cu manson la partea superioara, de care este legat un al doilea brat care se arcuieste si poarta un creion, la trasarea de cercuri mari.

peneag (peneaguri), s. n. – (Mold.) Caputa de cizma. Sb. panoga „partea superioara a piciorului”. Nu apare in dictionare; il foloseste Pamfile.

BANATIT (‹ Banat) s. n. Grup de roci magmatice intruzive, constituit in special din gradionite, avind la partea superioara granite, iar la baza diorite. Formeaza masive (batolitice sau lacolitice), dyke-uri, uneori curgeri de lava si aglomerate vulcanice; produce fenomenul de metamorfism de contact cu rocile inconjuratoare.

BANDAI San, vulcan activ in partea centrala a ins. Honshu (Japonia), la SV de Fukushima. Alt. max.: 1.819 m. La 5 iul. 1888 a erupt catastrofal (1,17 km³ de material, 71 km² supr. acoperita cu lava), aruncind cenusa la peste 6.000 de m alt. (vulcanul cu cea mai mare inaltime a norului de eruptie de pe glob). A dat numele unui tip de activitate vulcanica exploziva, care antreneaza in timpul eruptiei dopul de lava acida, consolidata pe cos, si uneori partea superioara a conului vulcanic.

ARGINTICA, argintele, s. f. Arbust cu flori mari albe si cu frunze verzi lucitoare pe partea superioara si albe pe cea inferioara. (Dryas octopetala). – Din argint + suf. -ica.

CASIA s. f. Gen de plante erbacee mari sau subarbusti ornamentali (1-4 m), din familia luguminoase, originare din Asia, Africa, America si Australia, cu tulpina alburie, putin tomentoasa in partea superioara, frunze penat-compuse si flori galbene, rosii, dispuse in raceme axilare. In Egipt, Sudan, India si ins. Antile se cultiva pentru frunzele si fructele lor, utilizate ca laxativ si purgativ.

CERBICE (‹ lat. cervix -icis) s. f. (ZOOT.) Depozit de tesut gras care apare pe partea superioara a gitului, la tauri si berbeci, o data cu maturitatea s*****a; p. ext. parte a gitului pe care se depune acest depozit; grumaz.

BUST, busturi, s. n. 1. partea superioara a corpului omenesc. 2. Sculptura sau (impr.) pictura care reprezinta partea superioara a corpului omenesc. – Fr. buste.

TAPOSICA s. f. 1. Planta din familia gramineelor, cu tulpina rigida si aspra in partea superioara si cu spice lungi (Nardus stricta). 2. Planta paroasa din familia umbeliferelor, cu flori albe sau trandafirii dispuse in umbele compacte si cu fructul acoperit de peri aspri (Tordylium maximum). – Din teapa + suf. -os-ica.

CALOTA, calote, s. f. 1. Partea de deasupra a unei palarii, care acopera capul si este marginita de boruri. ♦ Tichie care acopera crestetul capului. 2. (In expr.) Calota craniana = denumire data oaselor care alcatuiesc partea de sus a cutiei craniene. 3. Fiecare dintre cele doua parti ale unei sfere, obtinute prin taierea sferei cu un plan. 4. Bolta de tunel; partea superioara a unei excavatii de teren, p. ext. a unei turele, a unei constructii (in forma de calota (3)). 5. Partea de sus a pistonului de la motoarele cu ardere interna; p. ext. piesa tehnica asemanatoare cu o calota (3). 6. (In expr.) Calota glaciara = masa de gheata care acopera regiunile polare sau partile superioare ale muntilor inalti. – Fr. calotte.

CHEFAL, chefali, s. m. Peste de mare de culoare cenusie, cu partea superioara a capului mare si turtita (Mugil capito si cephalus). – Ngr. kefalos.

CIUPERCA (‹ bg.) s. f. 1. (La pl.) Increngatura de talofite lipsite de clorofila, heterotrofe (saprofite sau parazitare) uni- sau pluricelulare, care se reproduc prin spori si au ca aparat vegetativ un tal. Se cunosc c. 10.000 de specii. Au importanta in circuitul elementelor minerale in natura, in fermentatii (drojdia de bere); unele sint comestibile (zbirciogul, hribul) altele sint otravitoare (palaria-sarpelui); din ele se extrag antibiotice (penicilina din Penicillium), iar altele (parazite) produc pagube importante in agricultura (malura, taciunele). Multe dintre ele produc micoze la om. Sin. fungi. 2. Obiect de lemn, de forma unei ciuperci (1), pe care se intinde ciorapul cind se cirpeste. 3. Ciuperca sinei = partea superioara, ingrosata, a unei sine de cale ferata pe care ruleaza rotile. 4. C. eoliana = forma de relief eolian rezultata in urma procesului de coraziune. (ex.: Babele din masivul Bucegi, Tigaile din masivul Ciucas s.a.).

CLASOR (‹ fr.) s. n. 1. Obiect (mapa, album etc.) destinat pastrarii hirtiilor clasate, documentelor etc. ◊ C. filatelic = carnet cu file de carton pe care sint lipite orizontal benzi de celofan, libere in partea superioara, in care se pastreaza marcile postale. 2. Utilaj folosit pentru separarea gravimetrica a substantelor minerale utile pe clase ce contin granule de dimensiuni egale sau care au aceeasi viteza de cadere.

JEPI, denumirea a doua varfuri situate pe versantul prahovean al masivului Bucegi (J. Mici, 2.148 m si J. Mari. 2.071 m). Alcatuite din conglomerate si acoperite de diferite esente lemnoase, inclusiv jnepeni (in partea superioara).

2) cer n., pl. uri (lat. caelum, it. sp. cielo, pv. cat. cel, fr. ciel, pg. ceo). Bolta albastra care se pare ca inveleste pamintu. Aer, atmosfera: ceru e senin. Paradis, rai: Imparatia cerurilor. Clima: ceru unei tari. Fig. Dumnezeu, providenta: gratie cerului. A ridica in cer, a lauda mult. A rascoli ceru si pamintu, a face tot posibilu, toate incercarile. Focu cerului, fulgeru. Ceru unui tablou, partea care reprezenta [!] ceru. Ceru gurii, palatu, partea superioara a gurii de la dinti pina la inghititoare.

COTMEANA 1. Riu, afl. stg. al Vedei, in C. Boianului; 82 km. Izv. din platforma cu acelasi nume. 2. Com. in jud. Arges; 2.550 loc. (1991). Cherestea. Fosta manastire (astazi biserica), constructie caracteristica sfirsitului sec. 14 (c. 1387-1389); fatada decorata cu firide, marcate la partea superioara cu discuri de ceramica smaltuita. Pridvorul deschis a fost surmontat in 1777 de un turn-clopotnita.

CRASNOZIOM s. n. Sol rosu specific regiunilor subtropicale umede, cu slaba acumulare de humus in partea superioara si cu oxizi de fier, aluminiu si mangan in al doilea orizont. Inclus in categoria feralsolurilor.

TAPOSICA (‹ tepos) s. f. 1. Planta erbacee perena din familia poancee (graminee), de culoare verde-cenusie, cu tulpina scunda (10-30 cm), aspra in partea superioara, cu frunze subtiri, rigide, aspre si spiculete uniflore dispuse unilateral intr-un spic terminal ingust (Nardus stricta); paisita, parul-porcului (1 b). Raspandita in etajul montan si cel subalpin, pe soluri acide, sarace; formeaza adesea asociatii compacte, monodominante (nardete) sau in asociatie cu paiusul rosu (festuceto-nardete). Se extinde masiv pe terenuri suprapasunate, orizontale sau slab inclinate. Nardetele sunt asociatii cu biodiversitate redusa, montane, slab productive; actiunile de ameliorare a pajistilor au in vedere inlocuirea t. cu alte specii mai valoroase. 2. Planta erbacee din familia apiacee (umbelifere), aspru-paroasa, cu frunze penate, cu flori albe sau roz si cu fruct acoperit cu peri rigizi (Tordylium maximum).

SᾹO FRANCISCO [səu frəsisku] Rio ~, fl. in E Braziliei; 3.199 km (de la izv. lui Rio das Velhas); supr. bazinului hidrografic: 631, 2 mii km ². Izv. din Sierra da Canastra, din partea central-sudica a statului Minas Gerais, dela 1.276 m alt., si curge pe directie predominanta S-NNE pana in aval de Juazeiro, dupa care se indreapta spre E, varsandu-se in Oc. Atlantic la 96 km NE de Aracaju. In partea superioara are un curs rapid, cu multe cascade (din care trei au o cadere de c. 80 m), dupa care se angajeaza pe o vale adanca. Este o importanta artera de comunicatie intre Oc. Atlantic si tinuturile interioare ale tarii. Hidrocentrale (barajele si lacurile de acumulare Tres Marias, Sobradinho, Itaparica); irigatii. Navigabil in cursul inferior si mijlociu, in aval de Pirapora, pe c. 1.400 km. Afl. pr.: Rio das Velhas si Rio Grande.

BUTUC, butuci, s. m. 1. Bucata dintr-un trunchi de copac taiat si curatat de crengi; butura. ♦ Bucata groasa de lemn de foc; bustean, buturuga. ◊ Expr. (Adverbial) A lega (pe cineva) butuc = a lega (pe cineva) astfel incat sa nu mai poata misca; a lega cobza, a lega fedeles. A dormi butuc = a dormi adanc. ♦ Bucata groasa de lemn pe care se taie lemnele de foc; trunchi de lemn pe care se taie carnea la macelarie; trunchi care servea calaului pentru decapitarea condamnatilor. 2. Fig. Om prost si necioplit. 3. Partea de jos, mai groasa, a tulpinii vitei de vie (de la pamant pana la punctul de ramificatie). 4. Partea centrala a unui corp rotativ, care se monteaza pe un arbore si in care sunt infipte spite (la roti), pale (la elice) etc. Butucul rotii. 5. Bucata groasa de lemn prevazuta cu gauri, in care se prindeau in vechime picioarele, mainile sau gatul arestatilor si prizonierilor. 6. partea superioara a jugului. 7. Talpa sau scaunul razboiului de tesut. – Et. nec.

CAPITEL, capiteluri, s. n. partea superioara, mai groasa (si ornata), a unei coloane sau a unui pilastru, care face legatura intre fusul coloanei si arhitrava. – Din it. capitello, lat. capitellum.

CACIULA, caciuli, s. f. 1. Obiect confectionat din blana de oaie sau de alt animal si care serveste la acoperirea capului. Buna ziua, caciula (ca stapanu-tau n-are gura)! se spune, in bataie de joc, unuia care nu saluta. ◊ Expr. A-si lua (sau a-si scoate) caciula (de pe cap) = a-si descoperi capul in semn de salut sau de respect. La asa cap, asa caciula = cum e omul, asa e si purtarea lui. A-i iesi (cuiva) parul prin caciula = a) a i se uri asteptand; b) a o duce greu; a saraci. A fi (sau a se sti, a se simti) cu musca pe caciula = a se simti vinovat. (Asta sau aia e) alta caciula = (aceasta e) altceva, alta socoteala. A da cu caciula in caini = a fi cu chef, a-si face de cap. (Bun de) sa dai cu caciula-n caini = foarte gustos. ♦ Fig. Om, persoana, individ. Cate cinci lei de caciula. 2. Obiect in forma de caciula (1) (care serveste ca acoperamant pentru cosuri, canale etc.). ♦ partea superioara a ciupercii. – Cf. alb. kesul'e.

CEFAR, cefare, s. n. 1. partea superioara a jugului, de forma unei bare de lemn cu doua curburi, care se asaza pe ceafa unor animale de tractiune. 2. Bucata de panza care se prinde la ceafa de chipiu, pentru a apara ceafa de arsita soarelui; curea care se prinde la ceafa. – Ceafa + suf. -ar.

VIBRANT, -A vibranti, -te, adj. 1. Care vibreaza, v******r; p. ext. care produce sunete. ◊ Consoana vibranta (si substantivat, f.) = consoana lichida (3) care se realizeaza printr-o succesiune rapida de inchideri si deschideri ale canalului fonator, determinata de vibrarea partii superioare a glotei, a uvulei, a valului palatin sau a varfului limbii. 2. Fig. Care exprima, tradeaza sau produce o emotie puternica; emotionant, impresionant, patetic. – Din fr. vibrant.

MALM s. n. Epoca geologica si seria de straturi corespunzatoare partii superioare a perioadei si a sistemului jurasic. – Fr. malm.

MASELOTIERA, maselotiere, s. f. parte superioara a lingotierei in care se formeaza maselota. [Pr.: -ti-e-] – Din fr. masselottiere.

CRUPA, crupe, s.f. partea superioara a corpului unor mamifere, cuprinsa intre sale si baza cozii.

FRONTISPICIU, frontispicii, s. n. 1. partea superioara a fatadei principale a unui edificiu. 2. Prima pagina a unei carti, care, pe langa titlu, poarta adesea numele autorului, gravuri simbolizand cuprinsul lucrarii etc. ♦ Partea de sus de pe prima pagina a unui ziar, cuprinzand titlul si unele indicatii. – Din fr. frontispice, lat. frontispicium.

FRUNTE, frunti, s. f. 1. (La oameni) partea superioara a fetei, formata din osul frontal, cuprinsa intre sprancene si par si marginita lateral de tample; (la animale) partea dinainte a capului, imediat deasupra ochilor. 2. Cap; fata, chip. 3. Fig. (Adesea articulat) Tot ce e mai bun, mai ales, mai de seama, ceea ce e de calitate superioara; persoana care se distinge, care se releva primul (dintre altii). ◊ Loc. adv. In frunte sau (loc. prep.) in fruntea cuiva (sau a ceva) = in fata, inainte (fata de cineva sau de ceva); fig. in locul intai, de cinste, de conducere. ♦ Lichid obtinut la inceputul unei distilari fractionate. – Lat. frons, -ntis.

PALARIE, palarii, s. f. 1. Obiect folosit pentru acoperirea capului, format dintr-o calota de pasla, de paie, de panza etc. (cu boruri). ◊ Expr. (Fam.) A lovi (sau a plezni) (pe cineva) in palarie = a spune cuiva o vorba intepatoare, a da cuiva o veste neasteptata si neplacuta. 2. P. a**l. partea superioara, in forma de palarie (1), a unor ciuperci. ♦ Discul fiorii-soarelui, in care sunt infipte semintele. ♦ Abajur. ♦ Capacel de metal de la o lampa cu petrol, cu o deschizatura prin care iese fitilul. 3. Compus: (Bot.) palaria-sarpelui = ciuperca otravitoare cu palaria (2) rosie cu pete albe (Amanita muscaria): palaria-cucului = planta erbacee din familia geraniaceelor, cu flori rosii-brune sau violet-inchis, folosita ca planta medicinala (Geranium phaneum). 4. (Geol.; in sintagma) Palarie de fier = zona superficiala oxidata a unui zacamant metalifer. – Et. nec.

ARBORET, arboreturi, s. n. 1. Portiune de padure caracterizata printr-o vegetatie omogena, deosebita de restul padurii din jur. 2. partea superioara a catargului. – Din lat. arboretum.

FALSET, falsete, s. n. Sunet (sau sir de sunete) din registrul acut al vocii unui cantaret, produs prin vibrarea partii superioare a coardelor vocale. ♦ Executie falsa a unei compozitii muzicale (sau a unui fragment al ei). – Din it. falsetto.

CORNISA, cornise, s. f. 1. partea superioara, iesita in afara si ornamentata, a zidului unei constructii, avand rolul de a sprijini acoperisul si de a impiedica scurgerea apei de ploaie pe fata cladirilor. 2. Mulura proeminenta care inconjoara un antablament, o mobila etc., avand rol decorativ. 3. Drum paralel cu curbele de nivel pe marginea superioara a unei pante abrupte, a unei faleze etc. [Var.: cornice s. f.] – Din fr. corniche.

LARINGE, laringe, s. n. (Anat.) partea superioara a traheii, formata din mai multe cartilaje, in structura careia intra si coardele vocale; beregata. – Din it. laringe. Cf. fr. larynx.

TAVAN, tavane, s. n. 1. Plafon. ◊ Expr. A sta cu ochii in tavan = a sta degeaba; a lenevi. ♦ partea superioara a unei excavatii miniere. 2. (Reg.) Scandura de brad, lunga si subtire, folosita la construirea podului casei. 3. (Reg.) Fiecare dintre cele doua extremitati ale unei corabii, unde dorm corabierii. – Tc. tavan.

MELENA, melene, s. f. Eliminare a unui scaun negru, continand sange provenit din partile superioare ale tubului digestiv. – Din fr. melaena.

MEZENCEFAL, mezencefale, s. n. Segment al creierului corespunzand partii superioare a trunchiului cerebral. – Din fr. mesencephale.

COAPSA, coapse, s. f. (La oameni) Parte a piciorului cuprinsa intre sold si genunchi. ♦ (La animale) partea superioara a membrelor posterioare, cuprinsa intre crupa si gamba. – Lat. coxa.

EPIGASTRU, epigastre, s. n. partea superioara a abdomenului, cuprinsa intre coaste si ombilic. – Din fr. epigastre.

TASTIERA, tastiere, s. f. 1. Mecanism care declanseaza sunetele unui tub de orga sau coardele unor instrumente cu claviatura. 2. Placuta speciala de lemn tare, fixata la instrumentele cu coarde, deasupra partii superioare a cutiei de rezonanta. [Pr.: -ti-e-] – Din it. tastiera.

TAVAN, tavane, s. n. 1. Suprafata interioara a planseului superior dintr-o incapere; plafon. ◊ Expr. A sta cu ochii in tavan = a sta degeaba; a lenevi. ♦ partea superioara a unei excavatii miniere. 2. (Reg.) Scandura de brad, lunga si subtire, folosita la construirea podului casei. 3. (Reg.) Fiecare dintre cele doua extremitati ale unei corabii, unde dorm corabierii. [Pl. si: tavanuri] – Din tc. tavan.

RINOFARINGE, rinofaringe, s. n. (Anat.) partea superioara a faringelui, care comunica cu fosele nazale. – Din fr. rhino-pharynx (dupa faringe).

STIGMAT, stigmate, s. n. 1. Urma lasata de ceva; spec. urma rusinoasa, semn dezonorant. ♦ Spec. (Inv.) Marca, stampila, semn care se aplica (cu ajutorul unui fier rosu) pe corpul sclavilor sau al delincventilor. ♦ (Rar) Pata de murdarie. 2. (Bot.) partea superioara a pistilului, pe care se prinde si incolteste polenul. 3. Fiecare dintre cele doua deschizaturi ale traheelor, asezate pe partile laterale ale corpului unor insecte, miriapode etc. – Din fr. stigmate, lat. stigma, -atis.

BAZINET ~e n. 1) anat. parte superioara a cailor u*****e, cuprinzand tuburile u*****e. 2) Vas special, intrebuintat mai ales in spitale, pentru necesitatile de evacuare, la persoanele care nu se pot ridica si umbla. /< fr. bassinet

BEREGATA ~e f. pop. 1) parte superioara a traheii, unde se afla coardele vocale; laringe. 2) Cavitate interioara a gatului, unde se afla organele aparatului digestiv, respirator si articulator; gatlej. ◊ A lua pe cineva de ~ a) a trage pe cineva la raspundere; b) a forta pe cineva sa accepte ceva. /<sb. berikat

BUST ~uri n. 1) partea superioara a corpului omenesc, de la cap pana la brau. 2) Sculptura care reprezinta aceasta parte a corpului omenesc. /<fr. buste, it. busto

CAROSERIE ~i f. parte superioara a unui vehicul care serveste la transportul oamenilor sau al incarcaturilor. Camion cu ~. [Art. caroseria; G.-D. caroseriei; Sil. -ri-e] /<fr. carrosserie

COAPSA ~e f. 1) (la oameni) parte a piciorului cuprinsa intre sold si genunchi. 2) (la animale) parte superioara a membrelor posterioare, cuprinsa intre crupa si gamba. [G.-D. coapsei; Sil. coap-sa] /<lat. coxa

CORONAMENT ~e n. 1) arhit. partea superioara, de obicei ornata, a unui edificiu. 2) Element de sprijin al unui zid, dig sau baraj, executat, de obicei, din piatra fatuita. 3) Ornament care incununeaza o cladire, o poarta. 4) Coroana unui copac. /<fr. couronnement

EPIGASTRU n. parte superioara a abdomenului cuprinsa intre coaste si ombilic. [Sil. -gas-tru] /<fr. epigastre

FRONTISPICIU ~i n. 1) parte superioara a fatadei unui edificiu sau a unui monument. 2) Fatada principala a unui edificiu. 3) Pagina a unei carti pe care este imprimat titlul si numele autorului; foaie de titlu. 4) Plansa ilustrata, plasata inaintea foii de titlu. 5) parte superioara a primei pagini de ziar, cuprinzand denumirea ziarului si alte indicatii. [Sil. -pi-ciu] /<fr. frontispice, lat. frontispicium

LARINGE ~ n. partea superioara a traheii unde se gasesc si coardele vocale. /<it. laringe

METEREZ ~e n. mil. 1) Val de pamant sustinut de barne sau nuiele si prevazut cu mici deschizaturi pentru tragere. 2) parte superioara dintr-un turn sau dintr-un zid de aparare al unei cetati, prevazuta cu creneluri. /<turc. meteris

RAGLAN ~e n. 1) Croiala speciala a unor elemente vestimentare, la care partea superi-oara a manecii incepe de sub guler. 2) Haina cu asemenea croiala. [Sil. -glan] /<fr. raglan

STOMAC ~uri n. (la om si la animalele superioare) parte a aparatului digestiv in care se digera alimentele. Durere de ~. ◊ A nu avea (pe cineva) la ~ a nu suporta (pe cineva). A-si pune ~ul la cale a manca bine. /<ngr. stomahos, sl. stomahu

STRAI² ~iuri n. Parama folosita pentru fixarea partii superioare a catargului de prora. /<it. stagilo

TAVAN ~e n. 1) Suprafata plata care formeaza partea de sus a unei incaperi; pod; plafon. ◊ A sta cu ochii in ~ a sta fara treaba; a trandavi. 2) tehn. partea superioara a unei excavatii miniere subterane. /<turc. tavan

TOP¹ ~uri n. 1) Balot de hartie cu un numar fix de coli. 2) parte superioara (sub aspect calitativ) a ceva; frunte. /<turc. top

TORS ~uri n. 1) parte superioara a corpului, exceptand capul si membrele; trunchi; trup; corp. 2) Sculptura care reprezinta aceasta parte a corpului omenesc. /<fr. torse, it. torso

CORONAMENT s.n. 1. Ornament care incununa un edificiu, o poarta etc. 2. partea superioara a unui chei, a unui dig, a unui zid de sprijin etc., alcatuita de obicei din piatra cu forme geometrice regulate. 3. Totalitatea coroanelor arborilor care iau parte la alcatuirea unei paduri. [Pl. -te, -turi. / cf. fr. couronnement].

FARINGE s.n. partea superioara a esofagului. [Cf. fr., gr. pharynx].

MEZOPAUZA s.f. partea superioara a mezosferei, care face trecerea spre termosfera. [Cf. engl. mesopause, it. mesopausa].

RECEPTACUL s.n. 1. partea superioara largita a pedunculului floral al unei plante, unde se insereaza organele de reproducere ale acesteia. 2. Formatie anatomica care primeste sau contine ceva. ♦ (Fig.) Loc unde se aduna, se inmagazineaza ceva. [Pl. -le, (s.m.) -li, var. receptacol s.n. / < lat. receptaculum, cf. fr. receptacle].

ABACA s.f. partea superioara a capitelului unei coloane, care sustine arhitrava. [Pl. -ce. / < fr. abaque, cf. lat. abacus].

CAPITEL s.n. partea superioara a unei coloane, semicoloane sau a unui pilastru, pe care se sprijina arhitrava. [Pl. -luri, -le. / < it. capitello, cf. lat. capitellum].

CORNISA s.f. 1. partea superioara, proeminenta si ornamentata a zidului unei constructii, pe care se sprijina acoperisul. ♦ Mulura proeminenta care inconjura un antablament, o mobila etc. 2. (Geogr.) partea superioara, iesita in afara, a unui versant sau a unui perete stancos; panta abrupta. ♦ Acumulare de zapada, depusa de vant in forma de streasina care prelungeste o panta sau chiar acoperisul diverselor constructii. [Var. cornice s.f. / < fr. corniche].

EMPIREU s.n. partea superioara a cerului, unde se credea ca se afla resedinta zeilor; locasul zeilor. [Pron. -reu. / cf. fr. empyree, it. empireo, gr. empyrios – infocat].

EPIGASTRU s.n. partea superioara a abdomenului. [< fr. epigastre, cf. gr. epi – deasupra, gaster – stomac].

MASELOTIERA s.f. partea superioara a unei lingotiere, in care se formeaza maselota. [Pron. -ti-e-. / et. incerta].

capitel (capiteluri), s. n. – partea superioara a unei coloane. It. capitello (sec. XIX).

PALAT s.n. partea superioara a cavitatii bucale la om si la celelalte animale vertebrate; cerul gurii. [Pl. -te, -turi. / < lat. palatum].

RINOFARINGE s.n. (Anat.) partea superioara a faringelui, care comunica cu fosele nazale. [< fr. rhinopharynx].

STIGMAT s.n. 1. Urma lasata de o rana, de o plaga; cicatrice. ♦ (Fig.) Urma, semn dezonorant, rusinos, care nu se sterge. ♦ Urma lasata de fierul rosu cu care se infierau sclavii etc. 2. (Bot.) partea superioara a stilului, pe care se depune polenul; stigma. 3. Fiecare dintre deschiderile traheelor la arahnide, insecte etc., situate pe partile laterale ale corpului; stigma. [Pl. -te, -turi. / < fr. stigmate, cf. lat., gr. stigma].

superior, -OARA adj. 1. Asezat in partea de sus; deasupra, de sus. ♦ (Despre cursuri de apa) Care se afla spre izvor. 2. Care are un loc inalt (intr-o ordine, intr-o ierarhie). 3. Care se distinge, se deosebeste prin calitati, prin merite deosebite; care este la un nivel mai inalt. ♦ Matematici superioare = parte a matematicii care foloseste metode de cercetare foarte complexe. // s.m. si f. Cel care ocupa un loc mai important intr-o ierarhie fata de cei pe care ii are in subordine; cel care are un grad mai mare decat altul. [Pron. -ri-or. / cf. lat. superior, fr. superieur].

TASTIERA s.f. (Muz.) 1. Mecanism care declanseaza sunetele unui tub de orga sau coardele unor instrumente cu claviatura. 2. Placa speciala din lemn tare, fixata, la instrumentele cu coarde, deasupra partii superioare a cutiei de rezonanta. [Pron. -ti-e-. / cf. it. tastiera – claviatura].

ACEFALOGASTRIE s. f. absenta congenitala a capului si a partii superioare a abdomenului. (< engl. acephalogastria)

FRONT¹ s. n. 1. teritoriu pe care se poarta luptele intr-un razboi. ◊ grupare operativ-strategica constituita din forte militare numeroase, sub o comanda unica, destinata ducerii unor operatii de amploare. 2. formatie de militari, sportivi etc. in linie. 3. (fig.) grup organizat de oameni in vederea unei lupte comune. 4. (arhit.) fatata principala a unei cladiri, latura dinspre strada a unei parcele. ◊ perete in care se executa taierea rocilor sau a minereurilor. ♦ ~ de lucru = existenta conditiilor pentru ca echipele specializate de lucratori sa-si poata desfasura activitatea de executie. 5. (met.) zona de separatie a doua mase de aer cu proprietati diferite. 6. (fiz.) ~ de unda = totalitatea punctelor pana la care ajunge o oscilatie la un moment dat. 7. (herald.) centrul partii superioare a unui scut. (< fr. front)

TORS s. n. 1. parte superioara a corpului uman, fara cap si fara membre. 2. sculptura care reprezinta o asemenea parte. (< fr. torse, it. torso)

horn (hornuri), s. n. – 1. parte a cosului de fum. – 2. parte superioara la soba facuta din caramizi. – 3. (Trans.) Horn. – Var. hoarna. Germ. Horn, prin intermediul rut. horn (DAR), cf. pol. horno, rut. gorn (Tiktin). – Der. hornoi (var. horloi, (h)urloi), s. n. (cos, horn; teava, conducta); hornar, s. m. (cosar).

obirsie (-ii), s. f. – 1. Izvor, nastere, inceputul unui riu. – 2. Origine, inceput, provenienta. Sl. obrusi „inaltime, parte superioara” (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 448; Conev 40), cf. ceh. brsina „padure montana”. – Der. obirsi, vb. (a termina, a sfirsi), din sl. obrusati; obirsenie, s. f. (sfirsit, capat). Semantismul der. (ambele invechite) este ciudat, dar depinde de sl., unde obrusi „parte superioara” se percepe cu „parte finala”, de unde obrusati „a termina, a ispravi”.

ABACA, abace, s.f. (Arhit.) partea superioara a capitelului unei coloane care face legatura cu arhitrava. – Din fr. abaque, lat. abacus.

ARBORET, arboreturi, s. n. 1. Totalitatea arborilor care cresc pe o anumita suprafata de padure; suprafata de padure pe care cresc acesti arbori. 2. partea superioara a catargului. – Lat. arboretum.

ATIC¹, atice, s. n. parte superioara a unui edificiu, deasupra cornisei, menita sa mascheze acoperisul. [Var.: atica s. f.] – Fr. attique.

BULB, bulbi, s. m. 1. Tulpina (subterana) a unor plante, alcatuita din mai multe foi carnoase suprapuse, cu un invelis membranos uscat. 2. (In expr.) Bulb rahidian = prelungire a partii superioare a maduvei spinarii, care face legatura intre creierul mare, creierul mic, maduva spinarii si marele simpatic, si in care se gasesc cativa centri nervosi importanti. Bulbii ochilor = globii ochilor. 3. Obiect, umflatura etc. care are forma unui bulb (1). – Fr. bulbe (lat. lit. bulbus).

BUTUC, butuci, s. m. 1. Bucata dintr-un trunchi de copac taiat si curatat de crengi; bucata groasa de lemn de foc; bustean. ◊ Expr. A lega (pe cineva) butuc = a lega (pe cineva) astfel incat sa nu se mai poata misca; a lega cobza, a lega fedeles. A dormi butuc = a dormi adanc. ♦ Bucata groasa de lemn pe care se taie lemnele de foc; trunchi de lemn pe care se taie carnea la macelarie; (in trecut) trunchi care servea calaului pentru decapitarea condamnatilor. 2. Fig. Om prost si necioplit. 3. Partea de jos, mai groasa, a tulpinii vitei de vie (de la pamant pana la punctul de ramificatie). 4. Partea centrala a unui corp rotativ, care se monteaza pe un arbore si in care sunt infipte spite (la roti), pale (la elice) etc. Butucul rotii. 5. Bucata groasa de lemn prevazuta cu gauri, in care se prindeau in vechime picioarele, mainile sau gatul arestatilor si prizonierilor. 6. partea superioara a jugului. 7. Talpa sau scaunul razboiului de tesut.

CAPITEL, capiteluri, s. n. partea superioara, mai groasa (si ornata) a unei coloane sau a unui pilastru. – It. capitello (lat. lit. capitellum).

CHIULASA (CULASA) (‹ fr.) s. f. parte superioara amovibila a unui motor termic, ce contine camerele de combustie si sustine supapele si culbutorii.

CACIULA, caciuli, s. f. 1. Acoperamant pentru cap facut din blana de oaie sau de alt animal. Buna ziua, caciula (ca stapanu-tau n-are gura)! se spune, in bataie de joc, unuia care nu saluta. ◊ Expr. A-si lua (sau a-si scoate) caciula = a-si descoperi capul in semn de salut sau de respect. La asa cap, asa caciula = cum e omul, asa e si purtarea lui. A-i iesi (cuiva) parul prin caciula = a) a i se uri asteptand; b) a o duce greu, a saraci. A fi (sau a se sti, a se simti) cu musca pe caciula = a se simti vinovat. (Asta sau aia e) alta caciula = (aceasta e) altceva, alta socoteala. A da cu caciula in caini = a fi cu chef, a-si face de cap. (Bun de) sa dai cu caciula-n caini = foarte gustos. ♦ Fig. Om, persoana, individ. Cate cinci lei de caciula. 2. Obiect in forma de caciula (1) (care serveste ca acoperamant pentru cosuri, canale etc.). ♦ partea superioara a ciupercii. – Comp. alb. kesul'e.

ACOLADA (< fr., gr.) s. f. 1. Semn grafic care uneste, vertical sau orizontal, cuvinte, formule, cifre, portative muzicale etc. 2. Motiv ornamental rezultat din racordarea fata de un ax de simetrie a mai multor arcuri de cerc formand un unghi. Folosita frecvent atat in arhitectura gotica tarzie, cat si in cea orientala, la incheierea partii superioare a deschiderilor (ancadrament de ferestre, usi, portale etc.). 3. Ceremonial medieval de investire a unui cavaler, constand din imbratisarea data de senior si atingerea umarului cu latul spadei.

LABIU (‹ fr. {i}; {s} lat. labium „buza”) s. n. 1. (ZOOL.) Piesa impara, inferioara, a aparatului bucal la insecte, deseori intarita de palpi labiali ori alungita printr-o prelungire in forma de buza. Conformata variabil, in functie de modul de hranire, este foarte dezvoltata la unele insecte (tauni, tantari). 2. (BOT.) Formatie caracteristica florii unor plante superioare (ex. labiate), alcatuita din petale dispuse sub forma unor buze: l. inferior (buza de jos) rezulta din concresterea a trei petale (petala anterioara impreuna cu doua petale laterale); l. superior (buza de sus) rezulta din concresterea a doua petale posterioare. ♦ Prelungire sau prelungiri ale partii superioare a tubului caliciului sau corolei (ex. la scrofulariacee).

DEASUPRA adv. In partea de sus, in partea imediat superioara; sus, peste (ceva). ◊ Pe deasupra = a) peste ceva; b) in plus, in afara de...; c) fara a adanci lucrurile, superficial. ◊ (Cu valoare de prepozitie, cu determinari in genitiv) Deasupra casei. ◊ Expr. A fi deasupra nevoii = a fi scapat de o nevoie, a fi iesit (cu bine) dintr-un moment sau dintr-o situatie (materiala) grea, a se afla in afara de pericol. [Var.: (reg.) dasupra adv.] – De⁴ + asupra.

RETASURA, retasuri, s. f. Defect al pieselor sau al lingourilor de metal turnate, constand din goluri formate in partea lor superioara in urma contractiei metalului in timpul solidificarii. – Din fr. retassure.

TRICOU ~ri n. 1) Articol de lenjerie tricotat, care se imbraca direct pe corp, acoperind partea lui superioara. /<fr. tricot

PERINEFROZA s.f. (Med.) Colectare de u***a aseptica in jurul rinichiului, ca urmare a rupturii traumatice a bazinetului, a unui caliciu sau a ureterului la partea sa superioara. [< fr. perinephrose].

ARCADA s.f. 1. (Arhit.) Deschizatura (sprijinita de obicei pe coloane) formata dintr-un arc in partea sa superioara. 2. Portiune anatomica (osoasa} in forma de arc; (spec.) partea curbata a osului frontal, deasupra ochiului. 3. (Geol.) Microrelief de forma unui arc suspendat; portal. 4. (Rar) Acolada. [< fr. arcade].

PERINEFROZA s. f. colectare de u***a aseptica in jurul rinichiului, ca urmare a rupturii traumatizate a bazinetului, a unui caliciu, a ureterului la partea sa superioara. (< fr. perinephrose)

HIOID, hioide, adj.n. (In sintagma) Os hioid (si substantivat, n.) = os mic in forma de potcoava, asezat in partea anterioara si superioara a gatului, intre baza limbii si laringe. [Pr.: hi-o-] – Din fr. hyoide.

ANTEBRAT, antebrate, s. n. parte a membrului superior al corpului omenesc, de la articulatia cotului la cea a pumnului, cuprinzand oasele cubitus si radius. – Ante- + brat. (dupa fr. avant-bras).

AVERTISMENT s.n. 1. Instiintare prealabila (in legatura cu ceva). 2. Mustrare din partea unui organ superior. ♦ (Sport) Masura premergatoare penalizarii, prin care arbitrul avertizeaza pe un jucator de interventiile sale neregulamentare. [Pl. -te. / < fr. avertissement].

AVERTISMENT s. n. 1. instiintare prealabila, prevenire. 2. sanctiune administrativa, mustrare din partea unui organ superior pentru o abatere disciplinara. 2. (sport) masura prin care arbitrul avertizeaza pe un jucator asupra interventiilor sale nereglementare. (< fr. avertissement)

ANTEBRAT, antebrate, s. n. parte a membrului superior al corpului omenesc, de la cot pana la incheietura mainii. – Din ante- + brat. (dupa fr. avant-bras).

CANONIC¹, canonici, s. m. Preot catolic sau anglican care face parte din consiliul episcopal; superiorul unei catedrale. [Acc. si: canonic] – Din lat. canonicus.

PARIETAL ~a (~i, ~e) 1) Care tine de peretele unei cavitati a organismului. ◊ Os ~ fiecare dintre cele doua oase plate constituind partea de mijloc si superioara a craniului. 2) (despre picturi) Care se pastreaza din trecut pe peretii pesterilor sau pe stanci; rupestru. [Sil. -ri-e-] /<fr. parietal

PRIMATE s.n.pl. Ordin de mamifere superioare din care fac parte maimutele si omul; (la sg.) animal din acest ordin. [Sg. primat². / < fr. primates, cf. lat. primus – primul].

CANONIC, -A adj. Conform cu canoanele bisericesti, referitor la canoane; canonial. // s.m. Preot catolic care face parte din consiliul episcopal; superiorul unei catedrale. [Cf. fr. canonique, it. cannonico, germ. Kanonikus < lat. canonicus].

FRUCT s.n. 1. Ansamblul organelor vegetale care se dezvolta dupa fecundatia unei flori si care contin semintele plantei respective; poama, rod. 2. Produse vegetale care servesc ca hrana; rod. 3. Produs, profit, rezultatul material sau moral al unei actiuni etc.; beneficiu. ♦ (Fig.) Opera, rezultat al unor straduinte, al muncii etc. 4. (Constr.) Inclinare a zidului exterior, datorita diferentei de grosime dintre partea inferioara si cea superioara a acestuia. [< lat. fructus].

CARPOFOR s. m. 1. baza largita a gineceului. 2. pedicel al sporocarpului. ◊ partea sporifera a ciupercilor superioare. (< fr. carpophore)

EXPANSIUNE s. f. 1. crestere a volumului unui gaz, al unui sistem fizico-chimic; destindere (3), detenta (1). 2. extindere a dominatiei, a sferei de influenta politica si economica a unei tari asupra altei tari. 3. (lingv.) procedeu prin care o unitate sintactica de nivel inferior este transformata intr-o unitate de nivel superior; transformare a unei parti de propozitie in propozitie subordonata. ◊ orice element adaugat unui enunt, care nu modifica raporturile si functia elementelor preexistente. 4. (fig.) expansivitate, exuberanta, vioiciune; comunicativitate. (< fr. expansion, lat. expansio)

LABEL s. m. 1. petala superioara a corolei orhideelor. 2. partea mediana a buzei inferioare la insecte. (< fr. labelle, lat. labellum)

PASAVANT s. n. 1. punte superioara de legatura intre partea dinainte si cea dinapoi a unei nave. 2. permis de transportat marfuri (fara taxe vamale). (< fr. passavant, it. passavanti)

maior (maiori), s. m. – Ofiter superior. Germ. Major, in parte prin intermediul rus. maior, cf. major. – Der. maiorie, s. f. (grad de maior); maioreasa, s. f. (nevasta maiorului).

CANONIC¹, canonici, s. m. Preot catolic care face parte din consiliul episcopal; superiorul unei catedrale. [Acc. si: canonic] – Lat. lit. canonicus (< gr.).

LACRIMAL, -A (‹ fr.; {s} lat. lacrima „lacrima”) adj. Care se refera la lacrimi si al secretiile lor. ◊ Cai lacrimale = canale care conduc la crimele la fosele nazale. ◊ Canal l. = conduct care face legatura intre sacul lacrimal si fosele nazale. ◊ Canalicule lacrimale = mici conducte care conduc lacrimile catre sacul lacrimal. ◊ Glanda l. = glanda care secreta lacrimile, situata in cavitatea orbitala, in unghiul orbitei, sub partea externa a pleoapei superioare. ◊ Sac l. = mic rezervor unde se reunesc canaliculele lacrimale.

MICROPIL, micropile, s. n. Canal microscopic situat in partea apicala a ovulului plantelor superioare, prin care tubul polinic patrunde la oosfera. – Din fr. micropyle.

CREIER ~i m. 1) Organ central al sistemului nervos la om si la animale, aflat in cutia craniana; encefal. ◊ ~ul mare parte a creie-rului care se afla in regiunea anterioara si superioara a craniului. ~ul mic parte a creierului care se afla in regiunea posterioara si inferioara a craniului; cerebel. A-si zbura (sau a-i zbura cuiva) ~ii a-si trage (sau a-i trage cuiva) un glonte in cap. 2) Facultatea de a gandi; minte; judecata; ratiune; intelect. 3) fig. Forta organizatorica si conducatoare a unei actiuni. 4): ~ii (sau ~ul) muntilor locurile centrale, inalte si greu accesibile ale muntilor. [Sil. cre-ier] /<lat. crebrum

INFERIOR¹ ~oara (~ori, ~oare) 1) (in opozitie cu superior) Care se afla in partea de jos; situat in partea de jos; de (din) jos. 2) (despre cursul unei ape curgatoare) Care este mai aproape de mare decat de izvor. 3) Care ocupa treapta cea mai joasa intr-o ierarhie. Situatie sociala ~oara. 4) Care este de calitate mai proasta; de valoare mai mica; mai putin important. [Sil. -ri-or] /<fr. inferieur, lat. inferior

SPLENIUS s. n. muschi la partea posterioara a gatului si superioara a spatelui. (< fr. splenius)

SAXONIA superioara (SACHSEN-ANHALT), land in partea central-estica a Germaniei, pe Elba; 20,4 mii km²; 2,5 mil. loc. (2003). Centrul ad-tiv: Magdeburg. Ind. metalurgica, chimica, alim. Zacaminte de lignit, min. de fier si de potasiu. Cresterea bovinelor. Reinfiintat ca land in 1990, dupa unificarea celor doua Germanii.

AEROLOGIE s.f. parte a meteorologiei care studiaza paturile superioare ale atmosferei. [Gen. -iei. / < fr. aerologie, cf. gr. aer – aer, logos – studiu].

caputatura, caputaturi, s.f. (inv.) parte a incaltamintei care acopera zona superioara a labei.

DIGASTRIC adj., s. m. (muschi) al regiunii superioare si laterale a gatului, o parte carnoasa la fiecare terminatie si o portiune tendinoasa intermediara. (< fr. digastrique)

superior, -OARA I. adj. 1. asezat in partea de sus; deasupra. ◊ (despre cursuri de apa) spre izvor. 2. care are un loc inalt (intr-o ierarhie). 3. care se distinge prin calitati, prin merite deosebite. ◊ la un nivel mai inalt. ♦ matematici ~ oare = parte a matematicii care foloseste metode de cercetare foarte complexe; invatamant ~ = treapta a invatamantului care urmeaza dupa cel liceal; studii ~ oare = studii universitare. II. s. m. f. cel care ocupa un loc mai important intr-o ierarhie, cel care are un grad mai mare decat altul. (< lat. superior, fr. superieur)

HALBERSTADT [halbərʃtat], oras in partea central-nordica a Germaniei (Saxonia superioara), la poalele Muntilor Harz; 45,4 mii loc. (1991). Constr. de masini agricole, vagoane de pasageri, utilaj energetic. Fabrici de hartie, cauciuc, produse textile si alim. (zahar, conserve de carne). Biserica romanica Lieben Frau (sec. 12), catedrala gotica (sec. 13-15), primarie (sec. 14). Muzeu. Fundat in sec. 12.

HALLE (Halle an der Saale) [halə], oras in partea central-estica a Germaniei (Saxonia superioara), la 50 km NV de Leipzig, port pe Saale; 294 mii loc. (1995). Nod de comunicatie. Expl. de lignit. Constr. de strunguri si utilaje electrotehnice, prelucr. cauciucului, conf. si tricotaje, produse alim., incalt. Universitate (1694). Monumente: Moritzkirche (sec. 14-16), primarie (sec. 15-16), Der Rote Turm (sec. 15), Marktkirche (sec. 16), dom (sec. 16) si castelul Moritzburg (sec. 15-16, reconstruit in sec. 19, azi muzeu). Academie de Arte Frumoase. Muzeul „G.F. H*****”. Mentionat documentar in 806. A facut parte din Hansa (1281-1478). Resedinta arhiepiscopala (1503-1680). A aderat la Reforma in 1522. Prin Pacea Westfalica (1648), H. a trecut la Brandenburg (in 1680).

STAB (1) staburi, s. n., (2, 3) stabi, s. m. 1. S. n. (Inv.) Stat-major. 2. S. m. (Inv.) Ofiter care facea parte dintr-un stab (1); p. ext. ofiter superior. ◊ Stab-ofiter = ofiter de stat-major. 3. S. m. (Fam.) Persoana de vaza pe plan social; sef, conducator. – Din germ. Stab, rus. stab.

SEMIARBUST, semiarbusti, s. m. Planta cu partea de jos lemnoasa, iar cu cea superioara ierboasa. [Pr.: -mi-ar-] – Semi- + arbust.

CENTRU s.n. si m. I. 1. (Mat.) Punct fata de care punctele unui cerc sau ale unei sfere se afla la egala departare. ♦ Punct al unui ansamblu de figuri geometrice la care se raporteaza celelalte puncte ale ansamblului. 2. Punct de mijloc, central, al unui spatiu, al unei suprafete. ♦ (Sport) Centru-inaintas = jucator de la mijlocul liniei de inaintare (la anumite jocuri). II. Loc, punct unde sunt localizate anumite functii, activitati; sediu al unei activitati. ♦ Loc catre care converg anumite forte. ♦ Oras mare in care sunt concentrate organele de conducere ale judetului, ale regiunii etc. ♦ Institutie superioara conducatoare; putere administrativa centrala. ♦ Centri nervosi = parti ale sistemului nervos unde se primesc e*********e periferice si de unde pornesc e*********e centrale. [Pl. -re, -ri. / < lat. centrum, cf. it. centro, fr. centre].

INFRAROSU, -IE adj. (Despre radiatii) Care este situat in spectrul solar dincolo de limita rosie a spatiului vizibil si care are o lungime de unda superioara celei a radiatiilor rosii. // s.n. parte a spectrului solar care cuprinde aceste radiatii. [< infra- + rosu, dupa fr. infrarouge].

SEMIARBUST s.m. Planta cu partea de jos lemnoasa si cu cea superioara ierboasa. [Pron. -mi-ar-. / < semi- + arbust].

SEMIARBUST s. m. planta cu partea de jos lemnoasa si cu cea superioara ierboasa. (< semi- + arbust)

gorneac s. m. – Vint de miaza-noapte, vint rece. – Var. gorneag. Sb., bg. gornjak (DAR; Conev 37), din sl. gornij „inalt, superior”. In Olt. Din aceeasi familie fac parte gornita, s. f. (inv., balcon), din sl. gorinica „etaj superior” si gorana, s. f. (birna de acoperis), din sl. gorini „parte de sus”.

CREIER, creieri, s. m. 1. partea cea mai importanta a sistemului nervos central la animale, organ al gandirii si al constiintei la om, situat in cutia craniana si compus din trunchiul cerebral, creierul mic si emisferele cerebrale. ◊ Creierul mic = parte a creierului situata in regiunea posterioara si inferioara a craniului; cerebel. Creierul mare = parte a creierului situata in regiunea anterioara si superioara a craniului. 2. Fig. Minte, inteligenta, judecata. ♦ Element care organizeaza si conduce o actiune. 3. (In expr.) Creierii (sau creierul) muntilor = locurile cele mai inalte si mai greu accesibile ale muntilor. [Var.: (inv.) crier s. m.] – Lat. c(e)rebellum.

RINENCEFAL, rinencefale, s. n. parte a creierului in care se realizeaza integrari superioare ale functiilor vegetative si emotionale. – Din fr. rhinencephale.

superior¹ ~oara (~ori, ~oare) 1) Care se gaseste in partea de sus; situat deasupra. Strat ~. ◊ Membre ~oare mainile la om. Curs ~ al unei ape curgatoare sector care se afla mai aproape de izvor decat de varsare. 2) Care ocupa treapta cea mai inalta intr-o ierarhie; suprem; prim. Calitate ~oara. ◊ Ofiter ~ ofiter cu grad mai inalt decat al capitanului. Animal ~ (sau planta ~oara) animal (sau planta) care se afla pe treapta cea mai avansata a unei evolutii. 3) Care a atins un nivel inalt de evolutie; cu o evolutie avansata. Vegetatie ~oara. 4) (despre persoane si despre manifestarile lor) Care denota cunostinte, merite, forta mai mare (in raport cu altii). Spirit ~. [Sil. -ri-or] /<lat. superior, fr. superieur

ELITA s.f. 1. Ceea ce este mai bun, mai demn de a fi ales. ◊ De elita = ales, deosebit. 2. parte a unei societati care are o pozitie superioara in ansamblul grupului social respectiv; ◊ teoria elitelor = teorie adoptata de unele curente sociologice care sustine ca in orice societate sarcina conducerii vietii sociale ii revine unui grup restrans de oameni, superior dotati, elitei. [< fr. elite, cf. lat. eligere – a alege].

LATERAL, -A adj. 1. de pe o latura, de pe laturi, laturalnic. ♦ arie ~a (sau periferica) = zona situata la periferia teritoriului in care se vorbeste un dialect sau o limba. ◊ (fig.) secundar, indepartat, fara legatura directa cu ceva. ♦ gandire ~a = proces specific gandirii creatoare, urmarind obtinerea a cat mai multor variante posibile ale fenomenului cercetat. 2. consoana ~a (si s. f.) = consoana articulata cu varful limbii pe palatul tare sau pe alveolele incisivilor superiori, lasand aerul sa se scurga de o parte si de alta a limbii. (< fr. lateral, lat. lateralis)

PALAT¹ s.n. peretele superior al cavitatii bucale; cerul gurii. ◊ palat dur = partea anterioara, osoasa, a cavitatii bucale; palat moale = partea posterioara a cavitatii bucale; valul palatului. (< lat. palatum, it. palato)

HIPOTALAMUS, hipotalamusuri, s. n. Formatie cenusie a creierului, care corespunde partii inferioare a encefalului, avand rol important in reglarea superioara a functiilor vegetative ale organismului. – Din fr. hypothalamus.

STOMAC, stomacuri, s. n. parte a aparatului digestiv, la om si la animalele superioare, in forma de punga, situata intre esofag si duoden, in care se face digestia alimentelor; foale. ◊ Expr. (Fam.) A nu avea (pe cineva) la stomac = a nu putea suferi (pe cineva). (Fam.) A-si pune stomacul la cale = a-si potoli foamea, a manca. [Var.: (inv.) stomah s. n.] – Din sl. stomahu.

PREZENTATIE, prezentatii, s. f. (Med.) parte a fatului care ia prima contact cu stramtoarea superioara a bazinului la nastere. – Din fr. presentation.

BRAT ~e n. 1) parte a mainii, cuprinsa intre umar si cot. 2) Membru superior al corpului omenesc; mana. A tine in ~e. A prinde in ~e. ◊ A strange in ~e a imbratisa. A duce de ~ (pe cineva) a sprijini (pe cineva). A sta cu ~ele incrucisate a nu face nimic; a sta degeaba. A primi (pe cineva) cu ~ele deschise a primi (pe cineva) cu mare bucurie si placere. A fi ~ul drept al cuiva a fi omul de incredere al cuiva. ~e de munca totalitate a persoanelor care dispun de capacitate de munca. 3) Cantitate (de ceva) care poate fi dusa de un om cu bratele. Un ~ de fan. 4) parte a unui obiect, a unei unelte, masini etc., care se aseamana prin forma si functie cu bratul. ~ul unei macarale. ~ele unui fotoliu. 5) Ramificatie a unui curs de apa. /<lat. brachium

PREZENTATIE s.f. 1. (Liv.) Prezentare. 2. (Biol.) parte a fatului care ia prima contact cu stramtoarea superioara a bazinului la nastere. [Gen. -iei, var. prezentatiune s.f. / < fr. presentation].

PREZENTATIE s. f. 1. prezentare. 2. parte a fatului care ia prima contact cu stramtoarea superioara a bazinului la nastere. (< fr. presentation)

SALADO, Rio ~, denumirea mai multor cursuri de apa din Argentina. Mai importante: 1. Rau in N Argentinei, afl. dr. al fl. Parana, in aval de Santa Fe; 1.802 km. Izv. din Anzii Centrali si strabate Gran Chaco. In cursul superior poarta denumirea de Rio del Juramento. 2. Rau in partea centrala a Argentinei, afl. stg. al fl. Rio Colorado in pampas (la ape mari); 1.368 km. Izv. din Anzi sub numele de Rio Desaguadero, iar in cursul inferior se numeste Rio Chadileo. La ape mici (mai-sept.) se pierde in pampas, transformandu-se intr-un sistem de lacuri sarate si mlastini.

SAMORI TURE (SAMORY TOURE) (c. 1839-1900), intemeietor al statului Wasulu (c. 1868-1898) situat in V Africii, cu capitala la Bissandugu (din 1873). Remarcabil comandant militar, apartinand populatiei malinke, dupa ce si-a infrant si eliminat principalii competitori (in 1881), a reusit sa supuna autoritatii sale un larg terit. din bazinul cursului superior al fl. Niger, ce cuprindea, in perioada de apogeu, parti din actualele state Cote d’Ivore, Guineea si Mali. A purtat lupte indelungate impotriva colonialistilor europeni (din 1881), in cele din urma fiind capturat de trupele franceze (29 sept. 1898) si deportat la Ndjole (Gabon), unde a murit.

VEXIL² s. n. 1. petala superioara a florilor leguminoaselor care formeaza steguletul. 2. ansamblul barbelor de aceeasi parte a rahisului unei pene de pasare. (< fr. vexille)

BAVA s. f. parte a peretelui unei gogosi de matase din care se extrage matasea superioara. (< it. bava)

ELITA s. f. 1. ceea ce este mai bun, mai demn de a fi ales. ♦ de ~ = ales, deosebit. 2. parte a unei societati impartite in clase antagoniste, care are o pozitie superioara in ansamblul grupului social respectiv. ♦ teoria ~lor = elitism. 3. planta izolata care intruneste in cea mai mare masura complexul de caractere si insusiri pentru ameliorare. (< fr. elite)

PERISTOM s. n. 1. regiune care inconjura gura la ciliate. ◊ margine a deschiderii cochiliei la molustele gasteropode. ◊ orificiu bucal, mai larg, in partea ventrala si in mijlocul unei placi madreporice, la echinide. 2. (bot.) marginea superioara a deschizaturii capsului sau a urnei, cu dintisori higroscopici, la muschi, servind la raspandirea sporilor. (< fr. peristome)

SARANSK, oras in partea central-europeana a Federatiei Ruse, capitala Rep. Mordovia, situat pe cursul superior al raului Insar, la 240 km SSE de Nijni Novgorod; 304,9 mii loc. (2002). Nod feroviar. Aeroport. Constr. de masini si utilaje si de aparataj electrotehnic. Ind. chimica, a mat. de constr., textila, a cauciucului sintetic, incaltamintei, farmaceutica, alim. Piata agricola pentru cereale si animale. Universitate (1957). Fundat in 1641.

PASARELA ~e f. 1) Punte mobila care face legatura dintre chei si bordul unei nave ancorate. 2) Pod ingust pentru pietoni, situat la inaltime peste o cale de comunicatie. 3) Trecere care uneste doua cladiri sau doua parti ale aceleeasi cladiri la nivelul etajelor. 4) Platforma mai inaltata de pe puntea superioara a unei nave, unde isi face serviciul ofiterul de cart sau timonierul. 5) Constructie speciala care sustine proiectoarele intr-o sala de spectacole sau intr-un studio cinematografic. /<fr. passerelle

SUPRASTRUCTURA s. f. 1. totalitatea elementelor care formeaza partea utila a unei constructii. ◊ constructie metalica sau de lemn situata deasupra puntii superioare a unei nave, unde sunt amplasate incaperile de locuit si de navigatie etc. 2. totalitatea ideilor, a teoriilor si a conceptiilor cu caracter ideologic dintr-o anumita formatiune social-economica si a institutiilor corespunzatoare acestora, generate de baza economica, pe care o reflecta. (dupa fr., engl. superstructure)

RAU TARGULUI, rau, afl. stg. al Raului Doamnei, in amonte de Maracineni; 67 km. Izv. din m-tii Iezer, de sub vf. Papusa, de la 2.050 m lat., strabate zona montana pe directie N-S, pe o panta medie de 50‰, la Campulung patrunde in zona Muscelelor Argesului, iar in aval de Mihaiesti dreneaza partea de V a piem. Candesti, separand-o de dealurile Argesului. In cursul superior, in satele Leresti si Voinesti au fost construite si date in folosinta (1987) cate o hidrocentrala cu puteri instalate de 19 MW si, respectiv, 5,2 MW.

UTER, utere, s. n. Organ cavitar musculos care face parte din aparatul genital feminin, in care se dezvolta embrionul si fatul la animalele superioare; mitra. – Din lat. uterus, fr. uterus.

ATRIUM s.n. 1. Curtea interioara, inconjurata de portice acoperite, a caselor romane antice. 2. partea din mijloc a unei bazilici. 3. (Anat.; in forma de atriu) Cele doua despartituri superioare ale inimii. 4. (Geol.) Culoar care inconjura un con vulcanic secundar imbucat in craterul unui vulcan mai vechi. [Pron. -tri-um, pl. -muri, var. atriu s.n. / < lat., fr. atrium, it. atrio].

CEFALOPOD, cefalopode, s. n. (La pl.) Clasa de moluste cu structura superioara, avand in jurul gurii brate tentaculare, prevazute cu ventuze; (si la sg.) animal facand parte din aceasta clasa. – Fr. cephalopode (< gr.).

SOHATU, com. in jud. Calarasi, situata in V C. Baraganului, pe cursul superior al raului Rasa; 3.351 loc. (2005). Nod rutier. Intre 17 febr. 1968 sio 23 ian. 1981, com S. a facut parte din jud. Ilfov. In satul S. se afla biserica Schimbarea la Fata (1848).

CEFALOPOD, cefalopode, s. n. (La pl.) Clasa de moluste marine cu structura superioara, avand in jurul gurii brate tentaculare, prevazute cu ventuze; (si la sg.) animal care face parte din aceasta clasa. [Var.: cefalopoda s. f.] – Din fr. cephalopode.

PRIMAT², primate, s. n. (La pl.) Ordin de mamifere superioare, plantigrade, cu degetul mare opozabil, cu m****e pectorale, cu creierul foarte dezvoltat, din care fac parte omul si maimuta; (si la sg.) animal care apartine acestui ordin. – Din fr. primate.

SUPRASTRUCTURA ~i f. 1) (in teoria marxista) Totalitate a conceptiilor (politice, juridice, filozofice, artistice, religioase), care depind de baza materiala a societatii si actioneaza asupra ei. 2) parte utila a unei constructii inaltata deasupra fundamentului. 3) : ~a navei constructia ce se afla deasupra puntii superioare a unei nave, in care se amenajeaza incaperi de locuit si de deservire. [Sil. su-pra-struc-] /supra- + structura

PATRICIAN¹ ~eni m. 1) (in Roma antica) Persoana care, prin nasterea sa, apartinea clasei superioare de cetateni romani, bucurandu-se de mari privilegii; nobil roman. 2) (in evul mediu) Persoana care facea parte din nobilime; nobil; senior; aristocrat. [Sil. -ci-an] /<fr. patricien

COROANA ~e f. 1) Cerc impletit din flori sau frunze, care serveste drept podoaba pentru cap. 2) Cununa de flori care se pune la mormantul cuiva. 3) Podoaba in forma de cerc, facuta din metal pretios, impodobita cu pietre scumpe si purtata pe cap de monarhi, ca semn al demnitatii lor. 4) fig. Forma monarhica de guvernamant; monarhie. 5) Totalitate a ramurilor unui copac. 6) partea vizibila a dintelui la om. 7) Invelis de metal sau din alt material, in care se imbraca un dinte cariat dupa ce a fost tratat. 8) Marginea superioara a copitei la cal. 9) mat. Suprafata cuprinsa intre doua cercuri concentrice. 10) (in unele tari) Unitate monetara. 11) : ~ solara partea exterioara incandescenta a Soarelui, care se vede ca o aureola in timpul eclipselor totale. 12) : ~ boreala constelatie din emisfera nordica. /<lat. corona

VELUR, s. n. 1. Catifea. ♦ Tesatura din lana de calitate superioara, supusa unor procese tehnologice, datorita carora capata aspect de catifea. 2. Piele tabacita de taurine, scamosata pe una dintre parti si folosita mai ales pentru fete de incaltaminte. [Var.: (inv.) velura s. f.] – Din fr. velours.

RINICHI, rinichi, s. m. Fiecare dintre cele doua organe interne ale omului si ale animalelor superioare, care secreteaza si excreteaza u***a si care sunt situate in regiunea lombara, in afara cavitatii peritoneale, de fiecare parte a coloanei vertebrale; rarunchi. ♦ (Med.) Rinichi artificial = aparat care serveste la inlocuirea temporara a functiilor rinichiului, eliminand totodata produsii toxici din sange, fara sa modifice compozitia lui. – Lat. reniculus.

S**********A, s**********e, s. f. (La pl.) Grup de plante superioare cu structura diferentiata in radacina, tulpina, frunze, flori si care produc seminte; (si la sg.) planta care face parte din acest grup. – Din fr. s************s.

RARUNCHI ~ m. 1) pop. (la om si la animalele superioare) Organ-pereche al aparatului u****r, situat (simetric) in regiunea lombara; rinichi. ◊ A avea seu la ~ a fi instarit. 2) parte interioara a corpului omenesc considerata ca centru al vitalitatii sau sensibilitatii. ◊ A ofta din ~ a ofta din greu. /<lat. renunculus

ASCENDENT, -A, ascendenti, -te, adj., subst. 1. adj. Care urca, suitor. ◊ Linie ascendenta = linie genealogica ce suie de la fiu la parinti, de la nepoti la bunici etc. ♦ (Fig.) Care se dezvolta progresiv (de la inferior la superior, de la simplu la complex etc.); cu caracter progresiv. 2. S. m., s. f. Ruda in linie directa care face parte dintr-o generatie anterioara. 3. S. n. (Cu determinari introduse prin prep. „asupra”) Autoritate morala. – Din lat. ascendens, -ntis, fr. ascendant.

ASCENDENT², -A, ascendenti, -te, adj., s. m. si f. 1. Adj. Care urca; suitor. ◊ Gama ascendenta = gama care urca de la tonuri grave la tonuri inalte. Linie ascendenta = linie genealogica care suie de la fiu la parinti, de la nepoti la bunici etc. ♦ Fig. Care se dezvolta progresiv (de la inferior la superior, de la simplu la complex etc.); cu caracter progresiv. 2. S. m. si f. Ruda in linie directa care face parte dintr-o generatie anterioara; (la pl. m.) stramosi. – Lat. lit. ascendens, -ntis (fr. ascendant).

PTERODACTIL (‹ fr. {i}; {s} ptero- + gr. daktylos „deget”) s. m. Gen de reptile fosile evoluate, care au trait in Jurasicul superior si in Cretacic. P. aveau marimea unei vrabii, era adaptat pa zbor, dar prezenta o dentitie redusa, localizata in partea anterioara a ciocului. S-au gasit resturi fosile in E Africii si in Europa.

SANCTIUNE s.f. (Jur.) 1. Faptul de a sanctiona; sanctionare; confirmare, intarire a unui act de catre o autoritate superioara celei care l-a efectuat. ♦ Aprobare, intarire, confirmare. 2. Pedeapsa, osanda. ♦ (In dreptul international) Sistem de masuri cu caracter de pedeapsa luate contra partii care nu respecta obligatiile asumate printr-o conventie. [Cf. fr. sanction, lat. sanctio].

PALAT¹ s. n. Peretele superior al cavitatii bucale, in forma de bolta, alcatuit din apofizele palatine² ale celor doua maxilare superioare, precum si din oasele palatine², acoperite de o mucoasa groasa; cerul-gurii. ◊ Palat moale sau valul palatului = portiune musculara care continua palatul¹ in partea posterioara a cavitatii bucale. Palat artificial = muschi al palatului¹, care se foloseste in fonetica experimentala pentru a se vedea suprafata atinsa de limba la pronuntarea unui sunet. – Din lat. palatum, it. palato. Cf. fr. palais.

MUGUR, muguri, s. m. 1. Organ al plantelor superioare, format dintr-un varf vegetativ si din frunze tinere (nedezvoltate inca) acoperite de frunzulite solzoase. 2. Excrescenta mica, de natura patologica, pe unele organe. 3. parte a pieptului dintre picioarele de dinainte la vitele cornute, la cerb, la caprioara si la alte animale salbatice. [Var.: mugure s. m.] – Cf. alb. mugull.

COLEOPTER, coleoptere, s. n. (La pl.) Ordin de insecte cu patru aripi dintre care cele doua superioare (elitre), intarite, au rol de protectie pentru celelalte doua, care sunt subtiri, membranoase si servesc la zbor; (si la sg.) insecta care face parte din acest ordin. [Pr.: -le-o-] – Din fr. coleoptere.

LARINGE (‹ it.) s. n. Organul esential al fonatiei, care produce vocea cu ajutorul coardelor vocale. Reprezinta primul segment al cailor respiratorii, fiind un conduct aerian, interpus intre faringe si trahee, in partea mediana si anterioara a gatului, format din mai multe cartilaje articulate intre ele si puse in miscare de un aparat muscular complex. Orificiul superior al l., denumit glota, este inchis in momentul deglutitiei de epiglota. Sin. (pop.) beregata.

TANTIEMA s.f. 1. Indemnizatie speciala care se da unor functionari superiori si membrilor consiliilor de administratie ale societatilor comerciale; (p. ext.) remuneratie (calculata procentual) acordata mijlocitorilor de afaceri. 2. Onorariu cuvenit in trecut unui autor dramatic, reprezentand o parte procentuala din incasarile unui teatru la reprezentatiile piesei sale. [Pron. -ti-e-. / < fr. tantieme, cf. tant – atat].

SINTEZA s. f. 1. metoda de cunoastere constand din recompunerea unui tot din partile sale componente. ◊ reunire. ◊ lucrare, opera care abordeaza datele esentiale ale unei probleme, ale unei discipline etc. ◊ (mil.) document de raportare a situatiei si informare a esalonului superior, la sfarsitul zilei de lupta sau al unei actiuni. 2. operatie, metoda prin care se obtine un compus chimic din elementele lui sau din compusi mai simpli. 3. (fiz.) combinare a culorilor rezultate din amestecul sau din suprapunerea a doua sau mai multe culori. ◊ recompunere a elementelor in care a fost descompusa imaginea transmisa la distanta. ♦ a sunetelor = a) tehnica de generare pe cale electronica a sunetelor. b) tehnica de procesare prin care se reduce redundanta semnalelor vorbirii umane. 4. (fil.) unitate dialectica a laturilor contrare ◊ (la Hegel) etapa finala a triadei, fuziunea contrariilor (teza si antiteza). (< fr. synthese)

NERETVA, rau in partea de S a Rep. Bosnia-Hertegovina si in SE Croatiei; 218 km. Izv. din Alpii Dinarici, trece prin Mostar si se varsa in M. Adriatica. In cursul superior au fost construite lacul de acumulare Jablanicko Jezero si hidrocentrala Jablanica.

EGRETA, egrete, s. f. 1. Gen de pasari migratoare de balta, de culoare alba, cu spatele impodobit cu un manunchi de pene ornamentale lungi; erodiu, starc alb (Egretta); pasare care face parte din acest gen. 2. Manunchi de pene de egreta (1) sau de fire albe, folosit ca podoaba la palarii, la chipie militare, la turbane etc. 3. Aglomeratie de perisori la extremitatea superioara a fructelor. 4. (Fiz.; in sintagma) Descarcare in egreta = descarcare electrica produsa sub forma unei succesiuni rapide de scantei luminoase intre electrozi aflati la o tensiune inalta. – Din fr. aigrette.

KAROO (KARROO), vasta reg. de podis semiarid in extremitatea de S a Africii, in Republica Africa de Sud (prov. Cape), extinsa pe c. 259 mii km². Alcatuita predominant din sisturi argiloase si gresii. Precipitatii reduse (c. 400 mm anual). Cuprinde trei subdiviziuni: Karoo de Nord (North Karoo) sau Karoo superior, in bazinul inf. al fl. Orange, cu inaltimi intre 1.000 si 1.500 m; Karoo Central sau Marele Karoo (Great Karoo), extins pe 483 km lungime (de la V al E), in partea central-vestica a prov. Cape, cu inaltimi intre 610 si 2.134 m; Karoo de Sud sau Micul Karoo (Little Karoo), situat de-a lungul tarmului de S al Africii, pe 322 km lungime, cu inaltimi intre 305 si 610 m.

A CRESTE cresc 1. intranz. 1) (despre fiinte, plante sau parti ale organismului lor) A se mari treptat si continuu; a se dezvolta. ◊ Sa cresti mare! formula de raspuns la salut sau de multumire, adresata, mai ales, copiilor. ~ vazand cu ochii a creste foarte repede. 2) (despre un organism sau despre parti ale lui) A reveni la conditia initiala; a se regenera; a se reface; a se restabili. 3) fig. (despre persoane) A trece printr-o serie de schimbari spre o treapta superioara; a progresa; a propasi; a evolua; a se dezvolta; a avansa; a inainta. 4) A petrece anii de copilarie; a copilari. 5) (despre aluat) A se transforma intr-o masa afanata sub actiunea drojdiilor (sau a altor fermenti); a dospi. 6) (despre ape) A-si mari volumul, depasind limitele normale; a se umfla. 7) A lua proportii (ca numar, volum, intensitate etc.); a se dezvolta. ◊ A-i ~ cuiva inima in piept (sau sufletul) (de bucurie) a simti un sentiment de satisfactie deplina. 2. tranz. 1) (copii) A avea in grija asigurand cu cele necesare si educand (pana la varsta maturitatii). 2) (animale, pasari) A ingriji facand sa se inmulteasca. 3) rar (plante) A semana, a ingriji si a recolta (in vederea obtinerii unui venit); a cultiva. /<lat. crescere

SONDA s. f. 1. put destinat extragerii unei substante minerale fluide (titei, gaze naturale) sau extragerii de probe de roca. 2. instrument nautic pentru determinarea adancimii apei. 3. dispozitiv pentru luarea de probe dintr-un material. 4. instrument chirurgical pentru explorarea unor cavitati naturale din organism sau pentru drenarea unor plagi. 5. ~ spatiala = racheta spatiala lansata pe directie verticala cu scopul de a explora straturile superioare ale atmosferei terestre; balon- ~ = balon prevazut cu aparate de observatie, care se lanseaza in atmosfera pentru inregistrarea anumitor date meteorologice. 6. pahar de bere inalt si subtire, mai ingust in partea de jos. (< fr. sonde)

SONDA s.f. 1. Put destinat extragerii unei substante minerale fluide (titei, gaze naturale etc.) sau extragerii de probe de roca. 2. Aparat folosit pentru determinarea adancimii marilor sau a apelor curgatoare. 3. Aparat pentru luarea de probe dintr-un material compact sau granular. 4. Instrument tubular folosit pentru explorarea unor cavitati naturale din organism sau pentru drenarea unor plagi. 5. Sonda spatiala = racheta spatiala lansata pe directie verticala cu scopul de a explora straturile superioare ale atmosferei terestre; balon-sonda = balon prevazut cu aparate de observatie, care se lanseaza in atmosfera pentru inregistrarea anumitor date meteorologice. 6. Pahar de bere lunguiet si subtire, mai ingust in partea de jos. [< fr. sonde, it. sonda].

TANTIEMA s. f. 1. indemnizatie speciala care se da unor functionari superiori si membrilor consiliilor de administratie ale societatilor comerciale pentru participarea la conducerea lor; (p. ext.) remuneratie (calculata procentual) acordata mijlocitorilor de afaceri; bonus. 2. onorariu cuvenit in trecut unui autor dramatic, o parte procentuala din incasarile unui teatru la reprezentatiile piesei sale. (< fr. tantieme)

DOMINANTA s.f. 1. (Muz.) Treapta a cincea a oricarei game diatonice. 2. parte, trasatura caracteristica, fundamentala. ♦ Nuanta coloristica sau culoare in exces intr-o imagine cinematografica, un diapozitiv sau o fotografie in culori. 3. Focar de e*******e puternica, precumpanitor la un moment dat, in activitatea nervoasa superioara. 4. (Genet.) Capacitate a unei gene de a se manifesta. [< it. dominante].

FINETE s.f. 1. Calitatea a ceea ce este fin; delicatete. 2. (Text.) Raport care se stabileste intre lungimea unui fir si greutatea lui; (p. ext.) calitate superioara a unui fir, a unei tesaturi etc. ♦ Raportul dintre portanta si rezistenta la inaintare a unei aripi sau a unui avion. ♦ Cantitatea de metal pretios dintr-un aliaj, exprimata sub forma de parti la mie. 3. (Fig.) Subtilitate, putere de patrundere; ingeniozitate. / pl. -turi, -ti, var. fineta s.f. / < it. finezza, cf. fr. finesse].

SCOARTA ~e f. 1) Strat exterior care acopera tulpinile si ramurile plantelor lemnoase; coaja. ◊ Cu obraz de ~ lipsit cu totul de rusine. Mama (sau sora) de ~ mama (sau sora) vitrega. ~ terestra invelisul solid al Pamantului. ~ cerebrala strat superior al emisferelor cerebrale, constituit din substanta cenusie.) 2) Coperta tare a unei carti. ◊ A citi din ~ in ~ a citi de la inceput pana la sfarsit. 3) pop. Covor de lana. 4) inv. Fiecare dintre cele doua parti laterale ale carutei facute din scanduri si folosite in loc de loitre. /<lat. scortea

RIO GRANDE DE SANTIAGO, fluviu in partea central-vestica a Mexicului; 965 km. Izv. din Sierra Madre Occidental, de la 29 km V de Ciudad de Mexico, traverseaza lacul Chapala si se varsa in Oc. Pacific, in fata ins. Marias. In cursul superior, pana la intrarea in lacul Chapala, poarta numele Rio Lerma. In apropiere de orasul Guadalajara, formeaza cascada Juancatlan, cu o cadere de 22 m.

PALNIE, palnii, s. f. 1. Obiect de metal, de sticla, de portelan etc., de obicei in forma de con gol in interior, prelungit in jos printr-un tub ingust, servind la turnarea lichidelor in vase cu gura stramta. ◊ Expr. A-si face (sau a-si duce) palmele palnie (la gura sau la ureche) = a-si aseza mainile ca o palnie in dreptul gurii sau al urechii pentru a fi auzit sau a auzi mai bine. A face (burta bute si) gura palnie = a bea mult. 2. Nume dat unor obiecte in forma de palnie (1), care amplifica sunetele. ◊ Palnia telefonului = receptor telefonic. 3. Rezervor, incapere sau locas, mai largi in partea de sus decat in cea de jos, amenajate pe un sistem tehnic pentru a inlesni introducerea sau evacuarea unui material. 4. Depresiune de teren de forma conica, formata in terenuri solubile. ♦ Plan inclinat care leaga galeria superioara cu cea inferioara a unui tunel in curs de excavare. ♦ Groapa facuta in pamant de un obuz sau de o bomba. 5. Locul unde se aduna bustenii inainte de a fi coborati pe jilip. 6. Tub care serveste unor animale cefalopode la miscare. – Et. nec.

PERSAN, -A, persani, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care facea parte din populatia de baza a Persiei sau era originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Persiei sau persanilor (1), privitor la Persia sau la persani, originar din Persia; persienesc. ◊ Covor persan (si substantivat, n.) = covor de calitate superioara (la origine confectionat in Persia), cu batatura alcatuita din fire innodate si taiate la o anumita lungime pe toata suprafata covorului. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbita de persani (1). [Var.: persian, -a s. m. si f., adj.] – Din fr. persan.

FINETE s. f. 1. calitatea a ceea ce este fin; delicatete. 2. (text.) raport care se stabileste intre lungimea unui fir si greutatea lui; calitate superioara a unui fir, a unei tesaturi. ◊ raportul dintre portanta si rezistenta la inaintare a unei aripi sau a unui avion, a unui corp cu forme aerodinamice. ◊ cantitatea de metal pretios dintr-un aliaj, exprimata sub forma de parti la mie. 3. (fig.) subtilitate, putere de patrundere; ingeniozitate. (< fr. finesse, it. finezza)

PUNTE ~ti f. 1) Pod ingust care poate fi trecut numai pe jos. ◊ ~ de scapare mijloc de iesire dintr-o situatie grea. ~ de trecere mijloc cu ajutorul caruia se face legatura intre doua parti diferite. A se face (sau a se pune) luntre si ~ v. LUNTRE. 2) Scandura lata fixata pe o schela si folosita pentru efectuarea lucrarilor de constructie la inaltime. 3) Planseu orizontal fixat intre etajele unei corabii sau ale unui vapor. ~ superioara. ~ de promenada. ◊ ~ de comanda punte asezata transversal de la un bord la altul, pe care sunt instalate aparatele de navigatie. 4) Pod mobil care face legatura intre nave si chei. 5) Placa ingusta de metal, prevazuta cu o gaura in care se introduce fitilul candelei. 6) Aparat pentru masurarea unor marimi electrice. /<lat. pons, ~ntis

GENERAL²-A I. adj. 1. comun, aplicabil unui mare numar de persoane, fiinte sau obiecte dintr-o anumita categorie. ◊ care priveste pe toti, la care ia parte multa lume. 2. universal. ◊ care priveste, se ocupa de ceva in linii mari, in ceea ce are esential. ◊ (despre notiuni) care rezulta dintr-o generalizare. 3. care are loc, exista pe o mare intindere. 4. (despre functii, grade etc.) de rang superior; care poarta raspunderea unei directii, a unei institutii, intreprinderi etc. II. s. n. categorie desemnand unitatea trasaturilor fundamentale, esentiale ale unei clase de obiecte si procese, care se manifesta ca lege a existentei si dezvoltarii acestora. (< fr. general, lat. generalis)

RADACINA ~i f. 1) Organ al plantelor superioare, care indeplineste functia de fixare in sol si de absorbire a apei si a substantelor nutritive. ◊ A prinde ~ (sau ~i) a) a da radacina; b) a se stabili intr-un loc pe un timp indelungat; a se statornici. 2) anat. parte a unui organ animal, prin care acesta este fixat intr-un tesut organic. 3) fig. Temelie a unui lucru. ◊ A curma (sau a starpi, a taia) raul din (sau de la) ~ a inlatura un rau in mod radical. 4) mat. Numar care, ridicat la o anumita putere, da numarul dat; radical. ~ patrata. 5) lingv. Element al unui cuvant dotat cu sens lexical si comun pentru toate cuvintele din aceeasi familie; radical. 6) fig. Locul unde s-a nascut cineva; neamul din care se trage; origine; izvor; obarsie; provenienta. [G.-D. radacinii] /<lat. radicina

GENERAL, -A adj. 1. Comun, aplicabil unui mare numar de persoane, de fiinte sau de lucruri dintr-o anumita categorie. ♦ Care priveste multa lume, la care ia parte multa lume. 2. Universal. ♦ Care priveste (se ocupa de) ceva in linii mari, in ansamblu, in ceea ce are esential. ♦ (Despre notiuni) Care rezulta dintr-o generalizare. 3. Care are loc, care exista pe o mare intindere. 4. (Despre functii, grade etc.) De rang superior; care poarta raspunderea unei directii, a unei institutii, a unei intreprinderi etc. // s.n. (Fil.) Categorie filozofica care desemneaza unitatea trasaturilor fundamentale ale unei clase de obiecte si procese care, desemnand esentialul, se manifesta ca lege a existentei si dezvoltarii acestora. [Cf. fr. general, it. generale, lat. generalis].

REZONATOR, -OARE I. adj. 1. care face sa sune. ♦ organ ~ = organ in forma de punga, sub coardele vocale superioare la maimutele antropide si la animale rumegatoare, care amplifica sunetele emise de acestea. 2. (fig.) care ofera o imagine amplificata a realitatii. II. s. n. 1. sistem fizic, corp etc. capabil sa amplifice oscilatii prin rezonanta. ◊ dispozitiv care indica existenta fenomenului de rezonanta. 2. parte a cavitatii bucale sau nazale care participa la emiterea sunetelor. (< fr. resonateur)

LABA ~e f. 1) parte a piciorului de la glezna in jos. 2) parte inferioara a piciorului pe care calca pasarile. ◊ ~a- (sau talpa-) gastei a) ridurile din jurul ochilor; b) scris neingrijit; c) mica planta erbacee cu flori rosii-purpurii. 3) Picior al unor animale (caine, lup, urs, pisica etc.). 4) fam. depr. Fiecare dintre cele doua membre superioare ale corpului omenesc; mana. ◊ A pune ~a pe cineva (sau pe ceva) a prinde, a apuca, a inhata pe cineva (sau ceva). 5): ~a-ursului denumire a mai multor specii de ciuperci comestibile de padure. [G.-D. labei] /<ung. lab

DOMINANT, -A I. adj. care domina; preponderent. ◊ specific, caracteristic; dominator. II. s. f. 1. parte, trasatura caracteristica, fundamentala. ◊ nuanta coloristica sau culoare in exces intr-o imagine cinematografica, un diapozitiv sau o fotografie in culori. 2. (muz.) treapta a cincea a unei game diatomice; acord pe aceasta treapta. 3. focar de e*******e puternica, precumpanitor la un moment dat, in activitatea nervoasa superioara. 4. (biol.; despre un taxon) cu cel mai mare numar de indivizi dintr-o fito- sau zoocenoza. (< fr. dominant)

SANCTIUNE, sanctiuni, s. f. 1. Aprobare data unei legi de catre seful statului, pentru a o face executorie; p. ext. confirmare a unui act de catre o autoritate sau o instanta superioara celei care l-a emis, pentru a-i da valabilitate. ♦ P. gener. Aprobare, confirmare; consfintire. 2. Pedeapsa prevazuta de lege pentru cei care incalca dispozitiile ei; p. gener. pedeapsa. ♦ (In dreptul international) Sistem de masuri (economice, financiare, militare) cu caracter de pedeapsa, aplicat unui stat; represalii contra partii care nu respecta obligatiile luate printr-o conventie. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. sanction, lat. sanctio, -onis.

RIDICAT², -A, ridicati, -te, adj. 1. (Despre invelitori, capace) Dat la o parte, inlaturat. ♦ (Despre perdele, storuri etc.) Dus mai sus (sau intr-o parte); tras. ♦ (Despre obiecte de imbracaminte, mai ales despre maneci) Sumes, suflecat. ♦ (Despre oameni) Sculat in picioare; Fig. insanatosit, inzdravenit. 2. Care sta drept, in pozitie verticala, indreptat in sus. ♦ Inalt. 3. Fig. (Despre preturi) Care depaseste plafonul normal, obisnuit; marit, sporit, urcat. ♦ (Despre voce) Tare, intens. ◊ Ton ridicat = ton rastit, aspru, poruncitor. ♦ (Despre oameni si felul lor de viata) Cu un nivel inalt, superior; inaintat. [Var.: (inv.) aridicat, -a adj.] – V. ridica.

LATERAL, -A, laterali, -e, adj. 1. Situat pe (una dintre) laturi, pe o parte a unui lucru; situat la margine, la periferie, departe de un centru; laturalnic. ◊ Arie (sau suprafata) laterala = marimea suprafetei unui corp prismatic, fara suprafetele bazelor lui. Arie laterala = zona situata la periferia teritoriului unde se vorbeste un dialect sau o limba. ♦ Fig. Secundar. 2. (In sintagma) Consoana laterala (si substantivat, f.) = consoana articulata prin atingerea varfului limbii de palatul tare sau de alveolele incisivilor superiori, in timp ce suflul de aer iese prin cele doua deschizaturi lasate de marginile limbii. „L” este o consoana laterala. 3. (In sintagma) Gandire laterala = proces specific gandirii creatoare, avand ca scop obtinerea a cat mai multe variante posibile ale obiectului sau fenomenului cercetat. – Din fr. lateral, lat. lateralis.

REVOLUTIE s.f. I. 1. Schimbare brusca, prin salt, a unui fenomen, care trece de la o stare calitativa veche la o stare calitativa noua, superioara. 2. Transformare radicala in raporturile social-economice si politice ale unei societati si care consta in trecerea puterii politice din mainile vechii clase dominante, in mainile unei clase noi, precum si in sfaramarea vechilor relatii de productie si instaurarea unor relatii de productie noi, corespunzatoare nivelului de dezvoltare a fortelor de productie. 3. (Fig.) Schimbare profunda, radicala, intr-un anumit domeniu; transformare brusca si totala. ♦ (In ideologia marxista) Revolutie culturala = parte componenta a revolutiei socialiste, cuprinzand schimbarile pe care aceasta le aduce in planul moral-spiritual. II. 1. Miscare periodica a unui corp ceresc; timpul in care un corp ceresc parcurge intreaga sa orbita. 2. (Geom.) Miscare de rotatie a unui corp in jurul unei drepte fixe. 3. Schimbare geologica a scoartei terestre. 4. (Fiz.) Miscare a unui corp care parcurge o curba fixa. ♦ Miscare de rotatie completa a unei roti in jurul osiei sale. [Gen. -iei. / cf. fr. revolution, lat. revolutio].

CAPITAN, capitani, s. m. 1. Grad de ofiter superior locotenentului-major si inferior maiorului; persoana care are acest grad. ◊ (Mar.) Capitan-locotenent = grad corespunzator capitanului din armata de uscat sau din aviatie; ofiter care are acest grad. Capitan de rangul intai (sau al doilea, al treilea) = grad corespunzator colonelului (sau locotenent-colonelului, maiorului); ofiter care are acest grad. Capitan de vas (sau de slep, de remorcher) = persoana care conduce un vas (sau un slep, un remorcher). Capitan de port = comandant insarcinat cu conducerea activitatii unui port sau a unui oficiu portuar. 2. (Inv.) Persoana care comanda o ostire sau o parte a ei; comandant. ◊ Capitan-pasa = comandantul flotei turcesti. ♦ Capitan de posta = administratorul unei poste. ♦ Capetenie (de haiduci, de hoti etc.). 3. (Sport) Jucator care in timpul unei competitii este reprezentantul si conducatorul unei echipe. – It. capitano.

CLASA s. f. 1. grup de obiecte, fenomene, fiinte cu insusiri comune. ◊ (log.) ansamblu de elemente avand anumite insusiri comune care satisfac o conditie sau un criteriu dat. 2. ~ sociala = grup mare de oameni, istoriceste constituit, carora le sunt proprii anumite caracteristici sociale, acelasi loc in sistemul productiei sociale, acelasi raport fata de mijloacele de productie, acelasi rol in organizarea muncii , acelasi mod de obtinere a partii de care dispun din bogatia societatii, o psihologie si o constiinta sociala proprie. 3. categorie sistematica a regnului animal sau vegetal, intre increngatura si ordin. 4. fiecare dintre grupele de cate trei cifre ale unui numar cu mai multe cifre. 5. unitate de baza in invatamant, cuprinzand elevi de aceeasi varsta si cu acelasi nivel de pregatire, carora urmeaza sa li se predea aceleasi materii. ◊ sala in care se tin cursurile unui asemenea grup de elevi. 6. categorie de confort a vagoanelor, a compartimentelor de tren, a cabinelor de vapor etc. 7. categorie, grad, rang stabilite dupa valoare, dupa merit. ♦ de (mare) ~ = de calitate superioara, de mare valoare. (< fr. classe, germ. Klasse)

TEORIE, teorii, s. f. 1. Forma superioara a cunoasterii stiintifice care mijloceste reflectarea realitatii. 2. Ansamblu sistematic de idei, de ipoteze, de legi si concepte care descriu si explica fapte sau evenimente privind anumite domenii sau categorii de fenomene. ◊ Loc. adv. In teorie = in mod abstract, speculativ. 3. (In sintagme) Teoria informatiei = teorie matematica a proprietatilor generale ale surselor de informatie, ale posibilitatilor de pastrare si de transmitere a informatiilor etc. Teoria literaturii = ramura a stiintei literaturii care studiaza trasaturile generale ale creatiei literare, curentele si metodele artistice etc. Teoria relativitatii = teorie a relatiilor dintre spatiu, timp si miscare a materiei, in care legile fundamentale ale fenomenelor fizice sunt enuntate intr-o forma valabila atat pentru viteze relative mici ale corpurilor, cat si pentru viteze relative foarte mari, apropiate de viteza luminii. 4. partea teoretica a instructiei militare. [Pr.:te-o-] – Din fr. theorie, lat. theoria.