PLATFORMA, platforme, s. f. I. 1. Suprafata orizontala plana a unui vehicul, a unui aparat de ridicat etc. pe care se incarca marfuri, vite etc.; p. ext. vagon sau camion deschis, fara pereti si fara acoperis, utilizat pentru transporturi. ♦ Platforma de lansare = suport plan, orizontal, de pe care rachetele teleghidate decoleaza vertical; rampa de lansare. ♦ Parte a unui tramvai, a unui autobuz, a unui vagon de tren etc., in dreptul usilor, pe unde urca sau coboara calatorii. 2. Element plan al unei constructii. ♦ Palier al unei scari. 3. Constructie sau suprafata de teren plana amenajata pentru efectuarea unor lucrari cu caracter tehnic, pentru instalarea unui utilaj, pentru verificarea unor masini sau aparate, pentru depozitarea unor materiale etc. 4. Teren, de cele mai multe ori plan, situat la diferite inaltimi. 5. (Sport) Instalatie orizontala rigida, de 2-6 m lungime, acoperita cu un strat antiderapant, de pe care se executa sarituri in apa. 6. (Geol.) Unitate structurala veche a scoartei pamantului cu fundamentul cutat, peste care sunt depuse depozite sedimentare aproape orizontale. II. 1. Program de activitate sau de revendicari politice al unui partid, al unei grupari sau al unui om politic. 2. Obiectul, problemele, punctul de vedere al unei discutii. – Din fr. plate-forme.

OM s. 1. v. persoana. 2. fiinta, persoana. (~ iubit.) 3. (fig.) inima. (I-a fermecat pe toti ~.) 4. cap, individ, ins, persoana, (fig.) caciula. (Cate 5 000 de lei de ~.) 5. om de serviciu v. servitor. 6. om de afaceri = (englezism) businessman; om de litere v. scriitor; om de stiinta v. cercetator; om politic v. politician. 7. (la pl.) v. lume. 8. muritor, pamantean. (Graia: fericit ~!) 9. barbat. (Femei si oameni.)

POLITIC s. v. om politic, politician.

POLITICIAN s. v. om politic.

POLITICIANIST s. v. om politic, politician.

BOLIVAR s.m. Unitate monetara in Venezuela. [Pl. -es. / < fr. bolivar, sp. bolivar < Simon Bolivar – general si om politic sud-american].

LENINISM s.n. Interpretarea, prelucrarea, aplicarea si dezvoltarea marxismului in perioada trecerii la imperialism. [< rus. leninizm, cf. Lenin – filozof, om politic rus].

MACHIAVELISM s.n. Teorie politica expusa de Machiavelli; politica ce uzeaza de orice fel de mijloace pentru a-si atinge scopurile. ♦ Purtare lipsita de scrupule; reacredinta, perfidie, viclenie. [Pron. -chi-a-. / < it. machiavellismo, fr. machiavelisme, cf. Machiavelli – om politic, scriitor si istoric italian].

MILLERANDISM s.n. Colaborare lipsita de principii intre socialistii de dreapta si burghezie, incepand cu intrarea lui Millerand intr-un guvern francez in 1899. [< Millerand – om politic francez + -ism].

PALMERSTON s.n. Tesatura dubla din lana si bumbac, folosita ca stofa de palton. [< (Henry Temple – viconte de) Palmerston, om politic englez din sec. XIX].

QUISLING s.m. (Ist.) Colaborationist; tradator de patrie. [Pron. cuisling. / cf. Quisling – om politic norvegian, care a colaborat cu fascistii].

GAMBETA s.f. Palarie barbateasca de fetru, tare, cu calota ovala si borurile rasfrante pe margine; melon. [< Gambetta – om politic francez].

MAIORESCIAN, -A adj. 1. propriu lui Maiorescu. 2. (si s. m. f.) (admirator, adept) care imita stilul lui Maiorescu. (< /Titu/ Maiorescu, critic, teoretician si om politic roman + -ian)

PERONISM s. n. doctrina si practica apartinand lui Juan Peron. om politic argentinian. (< fr. peronisme, cf. Juan Peron, om politic argentiniar)

POLITICIAN s. m. 1. om politic. 2. (peior.) cel care, activand pe plan politic, urmareste indeosebi satisfacerea intereselor sale personale. (< fr. politicien)

ABD EL-KRIM (1882-1963), om politic marocan. Conducator al razboiului de eliberare nationala al rifanilor (1920-1926) impotriva spaniolilor si francezilor; presedinte (emir) al republicii Rif (1921-1926).

ADAMS [ædəmz] 1. John A. (1735-1826), om politic american. Presedinte al S.U.A. (1797-1801); lider federalist. 2. John Quincy A. (1767-1848), om politic american. Fiul lui A. (1). Presedinte al S.U.A. (1825-1829). Ca secretar de stat (1817-1825), a fost unul dintre autorii doctrinei Monroe.

ADENAUER, Konrad (1876-1967), om politic german. Presedinte al Partidului Uniunea Crestin-Democrata (1946-1966); cancelar federal (1949-1963) si ministru al Afacerilor Externe (1951-1955) al R.F.G. A condus opera de reconstructie si integrare a Germaniei Federale in sistemul de aliante ce o legau de Europa Occidentala.

ADLER 1. Viktor A. (1852-1918), om politic austriac. Lider al Partidului Social-Democrat Austriac si al Internationalei a II-a. Ministru de externe (nov. 1918). 2. Friedrich A. (1879-1960), om politic austriac. Fiul lui A. (1). Unul dintre conducatorii social-democratiei austriece, teoretician al austromarxismului.

AGA KHAN, seful sectei ismailitilor. A III (Sultan Mahomed-sah) (1877-1957), om politic pakistanez. Presedinte al Ligii Musulmane (1906-1913) si al Ligii Natiunilor (1937).

AGRICOLA (Iulius Agricola, Cneus) (40-93), general si om politic roman. In urma unor campanii grele a invins triburile bastinase ale Britanniei al carei guvernator a devenit (78-84). Socrul istoricului Tacitus, care-i dedica o biografie.

AHIDJO, Ahmadou (1924-1989), om politic camerunez. Presedinte al Camerunului (1960-1982).

AHMAD SAH DURRANI (c. 1724-1773), om politic si militar afgan. Intemeietor al statului independent Afghanistan; sah din 1747.

AKROPOLITES, Georgios, (c. 1217-1282), om politic si cronicar bizantin. Opera sa „Istoria” relateaza evenimente din anii 1203-1261.

ALBINI, Septimiu (1861-1919, n. Spring, jud. Alba), om politic si publicist roman. Luptator pentru eliberarea romanilor din Transilvania, redactor responsabil al ziarului „Tribuna” din Sibiu (din 1888), semnatar al „Memorandului” (1892).

ALCALA ZAMORA Y TORRES [θamora i tores], Niceto (1877-1949), om politic spaniol. Prim-min. al guvernului provizoriu (apr.-oct. 1931) si primul presedinte al Republicii Spaniole (1931-1936).

ALCIBIADE (c. 450-404 i. Hr.), general si om politic atenian. Discipol al lui Socrate. Renumit prin inteligenta, ambitia si nestatornicia sa, a fost pe rind in slujba patriei sale si a Spartei. Refugiat in Asia Mica, a fost asasinat din ordinul satrapului persan Pharnabaze.

ALECSANDRI, 1. Vasile A. (1818 sau 1821-1890, n. Bacau), scriitor si om politic roman. Acad. (1867). Participant la revolutia din 1848, promotor al luptei pentru Unirea Principatelor, sprijinitor al Razboiului de Independenta. A indeplinit numeroase misiuni diplomatice. Ministru de Externe a Moldovei (1858-1859) si cel dintii ministru de Externe a Principatelor Unite (1859-1860) si al Romaniei la Paris (1885-1890). Director al Teatrului National din Iasi (1840-1842), impreuna cu Mihail Kogalniceanu si C. Negruzzi. A condus revista „Romania literara” (1855). A contribuit la fondarea si la dezvoltarea a numeroase specii literare si a publicat prima mare culegere de poezie populara romaneasca, „Poezii poporale”, care au jucat un rol decisiv in orientarea literaturii romane spre izvoarele ei nationale, ca si in stimularea folcloristicii. Balade („Cintice batrinesti”), 1852-1853. Influentat de folclor („Doine si lacrimioare”). A evocat in ample poeme trecutul eroic si mitologia nationala („Legende”), a ilustrat feptele de vitejie din Razboiul de Independenta („Ostasii nostri”), a celebrat viata rustica si miscarea ciclica a anotimpurilor („Pasteluri”). Creatia dramatica insumeaza monologuri („Cinticele comice”), comedii satirizind atmosfera si moravurile epocii („Iorgu de la Sadagura”, „Iasii in carnaval”, ciclul „Chiritelor” s.a.), drame cu subiecte din istoria nationala sau antica („Despot-Vod”, „Fintina Blanduziei”, „Ovidiu”) si o feerie („Sinziana si Pepelea”). Proza sa cuprinde jurnale de calatorie („O plimbare la munti”, „Calatorie in Africa”), nuvele romantice („Buchetiere de la Florenta”) si satirice („Istoria unui galbin si a unei parale”). Schite si povestiri cu tenta autobiografica („Vasile Porojan”); incercari de roman („Dridri”, „Margarita”). Prin seninatate, armonie si simplitate, opera sa ramine expresia unei personalitati de structura clasica. Premiul „Felibrilor”. 2. Iancu (Ioan) A. (1826-1884, n. Iasi), diplomat roman. Frate cu A. (1). Conducator al agentiei diplomatice a Principatelor Unite la Paris si Londra (1860-1866).

ALIA, RAMIZ (n. 1925), om politic albanez. Prim-secretar (din 1985) al C.C. al Partidului Muncii din Albania. Presedinte al Prezidiului Adunarii Populare (sef al statului) al Albaniei (1982-1992).

ALLENDE [aλende], GOSSENS, Salvador (1908-1973), om politic chilian. Presedintele Republicii Chile si sef al guvernului Unitatii Populare (1943-1973). A murit in cursul unui puci militar de dreapta.

ALOMPRA (ALAUNGPAYA) (1714-1760), om politic birmanez. A intemeiat dinastia birmana (c. 1752), eliberind si unind teritoriile birmane.

ANDRASSY [ɔndrasi], familie aristocratica ungara. 1. A. Gyula (1823-1890), om politic, unul dintre initiatorii dualismului austro-ungar. Prim-ministru al Ungariei (1867-1871) si ministru de externe (1871-1879) al Austro-Ungariei; promotor al politicii de maghiarizare. 2. A. Gyula (1860-1929), om politic. Fiul lui A. (1). Ministru de interne al Ungariei (1906-1913); a continuat politica de deznationalizare, contribuind la aplicarea legii Apponyi.

ANDREI, Petre (1891-1940, n. Braila), sociolog, filozof si om politic roman. Prof. univ. la Iasi. Reprezentant al aripii de stinga a Partidului National-Taranesc; in mai multe rinduri ministru. Persecutat de legionari, s-a sinucis. Sistemul sau sociologic este bazat pe o conceptie integralist-determinista („Sociologie generala”). Contributii in domeniul axiologiei, eticii si al sociologiei cunoasterii („Filozofia valorii”, „Problema fericii”, „Die soziologische Auffassung der Erkenntniss”). M. post-mortem al Acad. (1991).

ANDREOTTI, Giulio (n. 1919), om politic italian. Membru al Paridului Democrat-Crestin. Prim-ministru (1972-1973, 1976-1979 si 1989-1992). Ministru de externe (1983-1989).

ANGELESCU, Constantin (1869-1948, n. Craiova), medic si om politic roman. Prof. univ. la Bucuresti. Fruntas al Partidului National-Liberal. Ministrul Instructiunii (1918-1919, 1922-1926, 1927-1928, 1933-1937), prim ministru (1933-1934), consilier regal (1938-1940). Activitate pentru desavirsirea statului unitar roman. Vast program de constructii scolare care-i poarta numele. A murit in inchisoare. M. de onoare al Acad. (1934).

ANGELESCU, Ion. N. (1885-1930, n. Tecuci), economist si om politic roman de orientare neoliberala. Prof. univ. la Bucuresti. Op. pr.: „Cunoasterea si conducerea pietei economice”, „Politica economica a Romaniei Mari”.

ANGELESCU, Paul (1872-1949, n. Iasi), general si om politic roman. A comandat Divizia XV („Divizia de otel”) in luptele de la Marasesti; ministru de Razboi (1927-1928 si 1934-1937).

ANTONESCU, Ion (1882-1946, n. Pitesti), maresal si om politic roman. A parcurs toate treptele ierarhiei militare, de la sublocotenent (1904) la general de brigada (1931) si marelas (1941). In timpul primului razboi mondial a fost colaborator de baza al generalului Prezan, contribuind la elaborarea planurilor de operatii militare. Comandant al scolii de la Sibiu si al Scolii Superioare de Razboi (1927-1929, 1931-1933). Atasat militar al Romaniei la Paris (1922), Londra si Bruxelles (1923). Sef al Marelui Stat Major (1933-1934), ministru al Apararii Nationale (1937-1938) si ministru ad-interim al Aerului si Marinei (febr.-mart. 1938). A protestat energic impotriva acceptarii notelor ultimative ale guvernului sovietic din 26-27 iun. 1940, cerind apararea teritoriului national; internat la manastirea Bistrita din dispozitia regelui Carol al II-lea. In urma dictatului de la Viena, A. a fost insarcinat, la 4 sept. 1940, cu formarea guvernului, fiind investit cu puteri depline. A. a impus regelui Carol al II-lea sa abdice (6 sept. 1940), succesiunea tronului revenind lui Mihai I. In ian. 1941, A. a inabusit rebeliunea legionara. A condus tara prin decrete-legi. A promovat o politica externa alaturi de Germania si Italia. In iun. 1941 a decis intrarea Romaniei in razboi pentru recuperarea Basarabiei si a N Bucovinei si a continuat operatiunile militare si dincolo de Nistru. Dupa infringerea de la Stalingrad a permis si initiat tratative secrete privind scoaterea tarii din razboi. A fost inlaturat de la putere prin lovitura de stat de la 23 aug. 1944; preluat de Armata Rosie (sep. 1944), a fost tinut pe teritoriul sovietic pina in apr. 1946; adus in tara, a fost judecat, in mai 1946, de „tribunalul poporului” din Bucuresti; a fost condamnat la moarte si executat la inchisoarea Jilava (1 iun. 1946).

ANTONESCU, Mihai (1904-1946, n. Nucet, jud. Dimbovita), jurist si om politic roman. Prof. univ. la Bucuresti. Fruntas al Partidului National-Liberal (georgist), devenit, din sept. 1940, principalul colaborator al lui I. Antonescu. A indeplinit succesiv, intre 6 sept. 1940 si 23 aug. 1944, functiile de ministru al Propagandei Nationale, de Externe, vicepresedinte al Consiliului de Ministri. Teoretician al regimului autoritar condus de maresalul Antonescu. Din 1942 a initiat actiuni diplomatice secrete vizind scoaterea Romaniei din razboi. Arestat in urma loviturii de stat de la 23 aug. 1944, a fost preluat de Armata Rosie (sept. 1944); adus in tara in apr. 1946; a fost judecat in mai 1946 de „tribunalul poporului” din Bucuresti, condamnat la moarte si executat la Jilava (1 iun. 1946).

ANTONESCU, Victor G. (1871-1947, n. sat Antonesti, jud. Teleorman), om politic roman. Membru al Partidului National-Liberal. Ministru in repetate rinduri. Ca ministru de Externe (1936-1937), a promovat linia politica a lui N. Titulescu.

APPONYI [ɔponi], Albert, conte (1846-1933), om politic ungur. Ca ministru al Cultelor si al Instructiunii Publice (1906-1910), a dus o politica de maghiarizare fortata, elaborind in acest scop in 1907 doua legi scolare (lex Appony); sef al delegatiei ungare la Conferinta de Pace de la Trianon (1920).

AQUINO, CORAZON (1933-2009), om politic filipinez. Lider al opozitiei dupa asasinarea sotului ei, Benigno A. (1983). Presedinte a Republicii Filipine (din 1986). In 1992 si-a incheiat mandatul de presedinte al Filipinelor.

ARAFAT, Yasser (pseud. lui Mohammed Abed Ar’ouf Arafat) (1929-2004), om politic palestinian, Presedinte al Comitetului Executiv (din 1968) si presedinte al C.C. (din 1973) al Organizatiei pentru Eliberarea Palestinei. Comandant general al Fortelor Revolutionare Palestiniene. Sef al statului Palestina (din 1988).

ARGESANU, Gheorghe (1883-1940, n. Caracal), general si om politic roman. Prim-ministru (sept. 1919). A ordonat executarea unui grup masiv de legionari dupa asasinarea lui Armand Calinescu. Ucis de legionari in inchisoarea Jilava.

ARGETOIANU, Constantin (1871-1955, n. Craiova), om politic roman. Seful delegatiei romane la preliminariile de pace de la Buftea (5 mart. 1918). Membru fondator al Partidului Poporului si apoi membru al Partidului National-Liberal; infiinteaza Partidul Agrar (1932-1938). Ministru in repetate rinduri. Prim-ministru (sept.-nov. 1939). Membru in consiliile de administratie ale unor importante societati industriale. Sprijinitor al politicii regelui Carol al II-lea de intarire a rolului monarhiei in viata de stat. A murit in inchisoare. Memorii.

ARIAN (FLAVIUS ARRIANUS) (c. 95- c. 175 d. Hr.), om politic si istoric grec. Discipol al lui Epictet. Autorul unei istorii a expeditiei lui Alexandru cel Mare („Anabasis”).

ARIAS SANCHEZ, Oscar (n. 1940), om politic costarican. Presedinte al Republicii Costa Rica (1986-1990). Activitate intensa in favoarea restabilirii pacii in America Centrala. Premiul Nobel pentru Pace (1987).

ARISTIDE (c. 540-c. 467 i. Hr.), om politic atenian. Conducator al gruparii oligarhice, principalul adversar al lui Temistocle. A participat la bataliile de la Maraton, Salamina si Plateea. Principalul organizator al Ligii Maritime de la Delos (478/477 i. Hr.).

ARNALDO DA BRESCIA [bresa] (c. 1100-1155), reformator religios si om politic italian. Discipol al lui Abelard. Conducator (din 1145) al republicii create la Roma in timpul rascoalei din 1143; exilat, a fost prins de imparatul Frederic I Barbarossa si predat papii Adrian IV, din ordinul caruia a fost executat.

ARTEVELDE, Jacob van (c. 1290-1345), om politic flamand. Conducatorul rascoalei orasenilor din Gand, izbucnita in 1338 impotriva contelui Flandrei si a monarhiei franceze; partizan al aliantei cu Anglia in Razboiul de 100 de ani.

ARTIGAS, Jose Gervasio (1764-1850), om politic si general uruguayan. Unul dintre conducatorii (1810-1820) Razboiului pentru independenta Coloniilor Spaniole din America. Din 1820 a trait in exil.

ASGEIRSSON [ausgheirson], Asgeir (1894-1972), om politic islandez. Presedintele statului (1952-1968).

ASSAD, Hafez al ~ (1930-2000), general si om politic sirian. Secretar general al Comandamentului Regional al Partidului Baas Arab Socialist (din 1970). Prim-ministru (1970-1971) si presedinte (din 1971) al Republicii Arabe Siriene.

ATATURK, Mustafa Kemal (1881-1938, n. Salonic), general si om politic turc. Primul presedinte al Republicii Turcia (1923-1938) si fondatorul statului modern turc; lider al Partidului Popular Republican (din 1923). A participat la Revolutia „junilor turci” (1908), apoi a condus razboiul de eliberare nationala (1919-1924). A modernizat sistemul poilitic, cultural si educational, europenizindu-l.

ATTALIATES, Mihail (sec. 11), om politic si cronicar bizantin, „Istoria” sa cuprinde perioada anilor 1034-1079, cu referiri si la istoria Romaniei.

ATTLEE [ætli:], Clement Richard, lord, viconte Prestwood (1883-1967), om politic britanic. Lider al Partidului Laburist (1935-1955). Prim-ministru al Marii Britanii (1945-1951).

AUNG SAN 1. A. (1915-1947), om politic birman. Conducator al miscarii de eliberare nationala de sub dominatia britanica. Aliat initial al japonezilor (1941), a trecut in 1945 de partea Aliatilor. Prim-min. (1946-1947), a condus convorbirile birmano-britanice pentru independenta tarii. Asasinat. Erou al Birmaniei. 2. Suu Kyi A. (n. 1945 ), om politic birmanez. Fiica lui A. (1). Lider al Ligii Nationale pentru Democratie. Militanta pentru restabilirea valorilor democratice in tara. Arestata la domiciliu (din 1989). Premiul Nobel pentru pace (1991).

AURELIAN, Petre S. (1833-1900, n. Slatina), agronom, economist si om politic liberal roman. Acad. (1871), prof. univ. la Bucuresti. Ministru si prim-min. (1896-1897). Autor al teoriei complexului economiei nationale. A militat pentru independenta si industrializarea tarii; adept al protectionismului economic („Cum se poate fonda industria in Romania”, „Industria romana fata cu libertatea comertului de importatiune”).

AVERESCU, Alexandru (1859-1938, n. Ismail), maresal si om politic roman. A parcurs toate gradele militare, de la sublocotenent (1881), la general de brigada (1906) si maresal (1930). Comandant al Scolii Superioare de Razboi (1894-1895). Atasat militar la Berlin (1895-1898); ca sef al Marelui Stat Major (1911-1913) a elaborat planul de lupta al armatei romane in timpul celui de-al doilea razboi balcanic; ministru de razboi (1907-1909). Exceptional comandant de osti, erou al primului razboi mondial, A. a obtinut rasunatoarele victorii de la Marasti si Oituz (1917). Ministru in repetate rinduri, prim-ministru (1918, 1920-1921, 1926-1927), ministru secretar de stat si consilier regal (1938). A infiintat (1918) si condus Liga (din 1920 Partidul) Poporului; a militat pentru consolidarea statului national unitar roman, impotriva curentelor extremiste, pentru un regim parlamentar-constitutional. Teoretician si ginditor militar („Tactica”, „Notite zilnice din razboi. 1916-1918”). M. de onoare al Acad. (1923).

AXENTE SEVER, Ioan (1821-1906, n. Frina, azi com. Axente Sever, jud. Sibiu), om politic roman. Prof. la Blaj si Bucuresti, participant la revolutia de la 1848-1849 din Tara Romaneasca si din Transilvania, prefect in oastea lui Avram Iancu. Unul dintre conducatorii miscarii de eliberare nationala a romanilor transilvaneni.

AZANA Y DIAZ [aθana i diaθ], Manuel (1880-1940), om politic spaniol. Republican de stinga. Prim-min. (1931-1933: febr.-mai 1936) si presedinte (1936-1939) al Republicii Spaniole. Din 1939, in exil.

BABES 1. Vicentiu B. (1821-1907, n. sat Hodoni, jud. Timis), jurist, profesor, publicist si om politic. Acad. (1866). Luptator pentru drepturile nationale ale romanilor transilvaneni, presedinte al Partidului National Roman din Transilvania (1881-1891). 2. Victor B. (1854-1926, n. Viena), medic si bacteriolog roman. Fiul lui B. (1). Acad. (1893), prof. univ. la Bucuresti. Unul dintre fondatorii microbiologiei moderne, autor al primului tratat de bacteriologie din lume (in colab. cu Victor Parnil, Paris, 1885). Contributii importante la studiul turbarii, leprei, difteriei, tuberculozei. A descris „granulatiile metacromatice” (ale lui B. si Ernst), importante in studiul si diferentierea variatelor specii microbiniene, precum si piroplasmidelor „babesii”. A descoperit peste 50 de microbi necunoscuti si a preconizat metode noi de colorare a bacteriilor si a ciupercilor. A introdus vaccinarea antirabica si a pus bazele seroterapiei in Romania.

BACH [bah], Alexander baron von (1813-1893), om politic austriac. Ministru de Interne (1849-1859). Promotor al centralizarii administratiei monarhiei habsburgice si adversar al miscarilor revolutionare.

BADOGLIO [badoλo], Pietro (1871-1956), maresal si om politic italian. S-a distins in primul razboi mondial in luptele de la Monte Sabatino (1916). A condus fortele italiene in razboiul de agresiune impotriva Ethiopiei (1935-1936). Ca prim-min. (1943-1944) a semnat capitularea Italiei (sept. 1943).

BAJER, Fredrik (1837-1922), om politic danez. Luptator pentru emanciparea femeii si pentru cooperarea scandinava. Rol important in organizarea Biroului international pentru Pace de la Berna (1891), al carui director a fost pina in 1907. Premiul Nobel pentru pace (1908), impreuna cu K.P. Arnoldson.

BAKR [ba:kr], Ahmad Hassan al ~ (1914-1982), maresal si om politic irakian. Presedinte (1968-1979) si prim-min. (1963 si 1968-1979) al republicii Iraq.

BALBO Cesare, conte de Vinadio (1789-1853), om politic liberal si istoric piemontez. Prim-min. (mart.-iul. 1848). Unul dintre conducatorii Risogirmento-ului; adept al independentei si unificarii Italiei sub un monarh din dinastia Savoia.

BALCH, Emil Greene (1867-1961), sociolog, om politic si economist american. Lider al miscarii femeilor pentru pace in timpul si dupa primul razboi mondial. Fondatoare a Ligii Internationale a Femeilor pentru Pace si Libertate (1919). Premiul Nobel pentru pace (1946), impreuna cu J.R. Mott.

BALDWIN [bɔ:lduin], Stanley, conte (1867-1947), om politic britanic. Lider al Partidului Conservator, prim-min. (1923-1924, 1924-1929, 1935-1937). A promovat o politica de conciliere fata de Italia lui Mussolini si Germania lui Hitler.

BALFOUR [bælfə], Arthur James, conte ~, (1848-1930), diplomat si om politic conservator britanic. Prim-min. (1902-1905) si ministru de externe (1916-1919). Autor, in 1917, al unei declaratii pentru crearea unei „patrii” pentru evrei in Palestina.

BALMACEDA, Jose Manuel (1840-1891), om politic chilian. Ales presedinte in 1886, a initiat un vast program de modernizare pe baza resurselor ei naturale. Politica sa a provocat un razboi civil, care s-a incheiat prin inlaturarea din functie. S-a sinucis.

BALS, familie de boieri din Moldova. Mai important: Teodor B. (1790-1857), om politic. Caimacam (1856-1857), adversar al unirii Moldovei cu Tara Romaneasca.

BANDA, Hastings Kamuzu (1906-1997), om politic din Malawi. Presedinte al Partidului Congresul Malawi (din 1958). Presedinte si prim-min. al Rep. Malawi (din 1966; presdinte pe viata din 1971).

BANDARANAIKE 1. Solomon B. (1899-1959), om politic ceylonez. Militant pentru consolidarea independentei Ceylonului; prim-min. (1956-1959). Asasinat. 2. Sirimavo Ratwatte Dias B. (1916-2000), om politic ceylonez. Sotia lui B. (1). Presedinte al Partidului Libertatii din Sri Lanka (din 1960). Prim-min. al Ceylonului (1960-1965 si 1970-1972) si al rep. Sri Lanka (1972-1977).

BARITIU, George (1812-1893, n. Jucu, jud. Cluj), om politic, publicist si istoric roman. Acad. (1866). Conceptii iluministe („Cuvintare scolaticeasca”). Intemeietorul presei romanesti din Transilvania („Gazeta de Transilvania”, 1838; „Foaie pentru minte, inima si literatura”, 1838). Unul dintre conducatorii Revolutiei de la 1848-1849; vicepresedinte al Adunarii Nationale de la Blaj (3-5/15-17 mai 1848). Membru fondator al ASTREI si al Academiei Romane. Preocupari privind istoria romanilor („Parti alese din istoria Transilvaniei. Pre doua sute de ani in urma”). Contributii la elaborarea unor teme de filozofie a culturii si filozofie a istoriei („Despre filozoful Schopenhauer”).

BARNAVE [barnav], Antoine (1761-1793), om politic francez. Conducator al grupului „feuillants”-inilor (regalisti-constitutionali) in timpul Revolutiei burgheze din Franta; ghilotinat in perioada dictaturii iacobine.

BARRAS [baras], Paul, viconte de (1755-1829), om politic francez. Unul dintre organizatorii loviturii contrarevolutionare din 9 termidor (27 iul. 1794); membru al Conventiei si al Directoratului.

BARRES [bares], Maurice (1862-1923), romancier, eseist si om politic francez. Scrieri cu implicatii nationaliste, dominate de cultul eului, al mortilor si al pamintului (trilogiile „Cultul eului” si „Romanul energiei nationale”). Proza eseistica („Despre singe, voluptate si moarte”).

BARTHOU [bartu], Jean-Louis (1862-1934), om politic francez. Prim-min. (mart.-dec. 1913). Ca ministru de Externe (febr.-oct. 1934), a urmarit mentinerea statu-quo-ului postbelic si asigurarea securitatii colective in Europa. Asasinat la Marsilia, o data cu regele Aleksandru I al Iugoslaviei. M. de onoare al Acad. Romane (1934).

BASIN [bazẽ], Thomas (1412-1491), cronicar si om politic francez. Opera sa „Istoria domniilor lui Carol VII si Ludovic XI”, reflecta pozitia ostila a nobilimii fata de politica de centralizare, promovata de regele Ludovic XI.

BATISTA Y ZALDIVAR [i saldjvar], Fulgencio (1901-1973) , general si om politic cubanez. Dictatorul tarii (1940-1944, 1952-1958); inlaturat de la putere de insurectia populara condusa de Fidel Castro.

BAUER [bauər], Otto (1881-1938), om politic austriac. Lider al social-democratiei austriece si al Internationalei a II-a. Ministru de externe (1917-1919), favorabil dezmembrarii monarhiei austro-ungare in state nationale.

BADARAU, Alexandru (1859-1927, sat Badarani, jud. Botosani), jurist si om politic conservator roman. Sustinator al innoirii doctrinei si programului Partidului Conservator. Membru fondator al Partidului Conservator-Democrat (1908). De mai multe ori ministru.

BALACEANU, familie de boieri din Tara Romaneasca. Mai importanti: 1. Badea B., boier dregator; lunga si interesanta cariera politica; mare postelnic, mare sluger, mare clucer, mare vornic (1664-1687). 2. Constantin B. (?-1690), fiul precedentului si ginerele domnului Serban Cantacuzino; aga (1682-1688). 3. Constantin B., zis „Buclucasu” (?-1831), om politic, a detinut importante dregatorii. Adversar al regimului fanariot si adept al restaurarii domniilor pamantene. Sef al grupului de boieri constituit in „partidul patriei”, urmarind emanciparea Principatelor Romane de sub suzeranitatea turceasca si de sub protectoratul rusesc. 4. Ion (Iancu) B. (1828-1914, n. Bucuresti), om politic, diplomat. Participant la Revolutia de la 1848; luptator pentru unirea Principatelor Romane. Memorii. 5. Constantin B.-Stolnici (n. 1923, Bucuresti), medic roman. Cercetari si inventii in domeniul neurologiei, gerontologiei, ciberneticii („Elemente de neurocibernetica”, „Personalitatea umana – o interpretare de cibernetica”, „Neurogeriatrie”, in colab.).

BALCESCU 1. Constantin B. (1813-1902, n. Dealu Mare, jud. Prahova), om politic roman. Membru al societatii revolutionare secrete „Fratia” si al „Asociatiei Literare”. Participant la Revolutia de la 1848 din Tara Romaneasca. 2. Nicolae B. (1819-1852, n. Bucuresti), om politic, istoric, economist, ginditor democrat-revolutionar si scriitor roman. Frate cu B. (1). Intelegind rolul proprietatii in organizarea sociala, a analizat critic evolutia societatii si a fundamentat programul de prefaceri revolutionare al carui punct central a fost desfiintarea iobagiei si improprietarirea taranilor. Participant la miscarea revolutionara din 1840; initiator al societatii revolutionare secrete „Fratia” (1843) si secretar al „Asociatiei Literare” (1845). A editat, impreuna cu A.T. Laurian revista „Magazin istoric pentru Dacia”. Unul dintre conducatorii Revolutiei de la 1848 din Tara Romaneasca, membru in guvernul provizoriu. A militat pentru drepturile nationale ale romanilor din Transilvania si pentru unirea fortelor revolutionare romane si maghiare. In emigratie, dupa 1848, a luptat pentru unitatea nationala si pentru colaborarea cu revolutionarii italieni si francezi si cu emigrantii unguri si poloni. A murit in Italia, la Palermo. Mare scriitor politic prin talentul sintetizator, prin romantismul vizionar care-i anima opera, prin tehnica povestirii, prin cadenta si expresivitatea frazei. Op. pr.: „Puterea armata si arta militara de la intemeierea Principatului Valahiei pina acum”, „Despre starea sociala a muncitorilor plugari din Principatele Romane in deosebite timpuri”. „Mersul revolutiei in istoria romanilor”, „Question economique des Principautes Danubiennes”, „Romanii supt Mihai-Voievod Viteazul” (neterminata).

BARNUTIU, Simion (1808-1864, n. Bocsa, jud. Salaj), om politic si ginditor roman. Fruntas al Revolutiei de la 1848-1849 din Transilvania; vicepresedinte al Adunarii Nationale de la Blaj din 3-5/15-17 mai 1848, unde a rostit un discurs celebru, in care cerea egalitatea in drepturi a romanilor cu celelalte nationalitati. Dupa infringerea Revolutiei a emigrat in Moldova (1851), unde a activat ca profesor de filozofie si drept public al Univ. din Iasi. A sprijinit domnia lui Al. I. Cuza si politica de reforme a acestuia („Dreptul public al romanilor”). A introdus predarea in limba romana a filozofiei, in Transilvania. A promovat kantianismul, fapt care a favorizat deschiderea gindirii filozofice romanesti catre stiinta si atitudine critica („Psihologia empirica si logica”, „Metafizica”).

BEAVERBROOK [bi:vəvruk], William Maxwell, baron (1879-1964), magnat de presa si om politic britanic. Proprietar al marilor cotidiene „Daily Express” si „Sunday Express”. Intre 1941 si 1945 de mai multe ori ministru.

BEBEL [bebəl], August (1840-1913), om politic socialist german. Unul dintre intemeietorii Partidului Social-Democrat din Germania (1869) si al Internationalei a II-a.

BECK, Josef (1894-1944), colonel, om politic polonez. Ministru de externe (1932-1939). Initial, partizan al unor aliante cu Franta si Romania, a promovat ulterior o politica de apropiere fata de Germania hitlerista. Dupa invadarea Poloniei de catre hitleristi s-a refugiat in Romania, unde a si murit. In 1991, osemintele sale au fost transferate in patrie.

BEERNAERT, Auguste Marie Francois (1829-1912), jurist si om politic belgian. Prim-min. (1884-1894). Activitate importanta in cadrul conferintelor de pace de la Haga. M. de onoare al Acad. Romane (1906). Premiul Nobel pentru pace (1909), impreuna cu Paul Balluat D’Estournelles.

BEGIN, Menahem (1913-1992), jurist si om politic israelian. Lider al Partidului Likud (1973-1983). Prim-min. (1977-1983). Premiul Nobel pentru pace (1978), impreuna cu Anwar el-Sadat.

BEJAN, Dimitrie (1837-1923, n. sat Satuceni, jud. Botosani), om politic roman. Unul dintre fruntasii luptei romanilor din Bucovina pentru emanciparea nationala si unirea cu Romania. Animator al societatilor nationale „Arboroasa” si „Junimea”. Presedintele Consiliului National Roman din Bucovina, care a hotarat unirea Moldovei de Sus cu Romania (28 nov. 1918).

BEN BELLA, Ahmed (n. 1918), om politic algerian. Unul dintre liderii miscarii de eliberare nationala algeriene. Prim-min. (1962-1965) si primul presedinte (1963-1965) al Rep. Algeriene. Inchis si cu domiciul fortat (1965-1980). Reintors din emigratie in 1990.

BENES [benes], Edvard (1884-1948), om politic cehoslovac. Unul dintre creatorii Micii Intelegeri. Ministru de externe (1918-1935), prim-min. (1921-1922), apoi presedinte al Rep. Cehoslovace (1935-1938; 1940-1945, in emigratie; 1945-1948). A reprezentat tara sa la Conferinta de Pace de la Paris (1918). Impreuna cu N. Titulescu a cautat sa avertizeze si sa obtina sprijinul democratiilor occidentale impotriva politicii revizioniste promovate de tarile fasciste. Alaturi de Tomas Masaryk, fondator al Cehoslovaciei moderne. Memorii. M. de onoare al Acad. Romane (1934).

BEN GURION, David (1885-1973), om politic israelian. Unul dintre intemeietorii statului Israel. Sef al guvernului (1948-1953, 1955-1963); a fost timp indelungat lider al partidului Mapai.

BERIA, Lavrenti Pavlovici (1899-1953), om politic sovietic. A detinut importante functii, intre care: comisar al poporului pentru Afaceri Interne (1938-1945; mart.-iun. 1953). Colaborator apropiat al lui Stalin, a fost unul dintre principalii organizatori ai represiunilor din perioada anilor ’30-’50. Exclus din partid, judecat si executat.

BERLINGUER [berlingher], Enrico (1922-1984), om politic italian. Secretar general al Partidului Comunist Italian (1972-1984). A incercat sa reformeze comunismul dur, de inspiratie stalinista, fiind unul dintre reprezentantii eurocomunismului occidental.

BERNADOTTE [bæ:rnadot], Folke, conte (1895-1948), general, diplomat si om politic suedez. A condus Crucea Rosie suedeza in timpul celui de-al doilea razboi mondial, salvind numerosi oameni din lagarele de concentrare naziste. Mediator desemnat de O.N.U. in conflictul arabo-israelian, a fost asasinat la Ierusalim de extremisti evrei.

BERNSTEIN [bernstain], Eduard (1850-1932), om politic si publicist german. Unul dintre conducatorii si teoreticienii social-democratiei germane, lider la Internationalei a II-a. A supus unei analize critice principalele teze ale marxismului („Problemele socialismului”). Sub influenta neokantianismului, s-a orientat spre un socialism etic.

BETHMANN-HOLLWEG, Theobald von (1856-1921), om politic german. Cancelar al Reichului (1909-1917). A avut un rol important in pregatirea si declansarea primului razboi mondial.

BEUST [boist], Friedrich Ferdinand, conte von (1809-1886), om politic german. Prim. min. al Saxoniei (1853-1866). Trecut in serviciul Austriei; cancelar (1867-1871); unul dintre realizatorii statului dualist austro-ungar.

BEVIN, Ernest (1881-1951), om politic laburist britanic. Ministru de externe (1945-1951); unul dintre adeptii Planului Marshall si intemeietor al NATO.

BHUTTO 1. Zulfikar Ali B. (1928-1979), om de stat pakistanez. Presedinte-fondator al Partidului Poporului din Pakistan. Presedinte al republicii (din 1971); din 1973, prim-min. Rasturnat prin lovitura de stat militara a generalului Zia-ul-Haq, in 1977, a fost executat in 1979. 2. Benazir B. ( 1953-2007), om politic pakistanez. Fiica lui B. (1). Din 1984, lider in exil al Partidului Poporului din Pakistan si al Miscarii pentru Renasterea Democratiei in Pakistan. Prim-min. (1988-1990).

BILLAUD-VARENNE [bio-varẽ], Jean Nicholas (1756-1819), jurist si om politic francez. Iacobin. Membru al Comunei din Paris, al Conventiei si apoi al Comitetului Salvarii Publice. Extremist, a contribuit la ghilotinarea lui Herbert si Danton, apoi l-a tradat pe Robespierre. Deportat in Guyana Franceza, unde a si murit.

BISMARCK, Otto print von (1815-1898), om politic german. Prim-min. al Prusiei (1862-1872; 1873-1890), a urmarit realizarea unificarii Germaniei prin „fier si singe”, purtind razboaiele impotriva Danemarcii (1864), Austriei (1866) si Frantei (1870-1871). Cancelar al Imp. German (1871-1890), supranumit „cancelarul de fier”, a dus o politica interna dura. Fondator al Imperiului colonial german, a dominat viata politica europeana mai bine de doua decenii, fiind organizatorul de fapt al Triplei Aliante.

BIYA, Paul (n. 1933), om politic camerunez. Prim-min. (1975-1982) si presedinte din 1982 al Rep. Unite Camerun. Presedinte al partidului Uniunea Nationala Cameruneza (din 1983).

BIRLADEANU, Alexandru (1911-1997, n. Comrat, Basarabia), economist si om politic roman. Acad. (1955). Presedinte al Senatului Romaniei (1990-1992). Intre 1948 si 1968 a detinut inalte functii de partid si de stat.

BJORNSSON, Sveinn (1881-1952), diplomat si om politic islandez. Primul presedinte al Rep. Islanda (1944-1952).

BLANC [blã], Louis (1811-1882), istoric si om politic francez. Socialist utopist. Membru al guvernului provizoriu in 1848; initiatorul „Atelierelor nationale”.

BLAREMBERG, Nicolae Moret (1837-1896, n. Bucuresti), jurist si om politic liberal roman. A facut parte din complotul care l-a rasturnat pe Al. I. Cuza (11/23 febr. 1866).

BLUM, Leon (1872-1950), om politic si eseist francez. Lider al Partidului Socialist Francez. Prim-min. (1936-1937, mart.-apr. 1938; 1946-1947); pe plan extern a promovat politica de „neinterventie” in Raboiul Civil din Spania. Eseuri („Despre casatorie”).

BOERESCU, Vasile (1830-1883, n. Bucuresti), jurist si om politic roman. Prof. univ. la Bucuresti. Luptator pentru unirea Principatelor, a propus in Adunarea Electiva alegerea lui Al. I. Cuza ca domn si in Tara Romaneasca; ministru de Externe (1873-1875; 1879-1881) si de Justitie (mai-iul. 1860, 1860-1861, 1868-1870).

BOHATEL, Alexandru (1816-1897, n. Vultureni, jud. Cluj), jurist si om politic roman. Capitan suprem al districtului graniceresc Nasaud (1861-1876). Activitate de promovare a aspiratiilor romanesti pentru drepturi politice si culturale.

BOILA, Romulus (1881-1946, n. Tirnaveni, jud. Mures), jurist si om politic roman. Prof. univ. al Cluj. Fruntas al Partidului National Roman si al Partidului National-Taranesc, deputat si senator. Membru al Consiliului Dirigent (1918-1920). Preocupat de organizarea constitutionala a statului roman.

BOKASSA, Jean Bedel (1921-1996), om politic centrafrican. Presedinte al Republicii Centrafricane (din 1966). Se proclama imparat in 1976, dar este inlaturat de la putere prin lovitura de stat in 1979.

BOLIVAR, Simon (1783-1830), general si om politic sud-american. Unul dintre conducatorii miscarii de eliberare a popoarelor din America Latina (1810-1826) de sub dominatia spaniola. Presedinte al Rep. Federative Marea Columbie (1819-1830). In 1813 a fost proclamat de Congresul National din Venezuela „El Libertador”.

BONGO, El Hadj Omar (Albert Bernard) (1935-2009), om politic gabonez. Presedinte (din 1967) si prim-ministru (1967-1975) al Rep. Gaboneze. Fondator si secretar general al Partidului Democratic Gabonez (din 1968).

BONIFACIO, Andres (1863-1897), om politic filipinez. Conducator al rascoalei populare din Filipine impotriva dominatiei spaniole (1896). A intrat in conflict cu unul dintre locotenentii sai, Jose Aguinaldo, fiind infrint. Judecat, condamnat la moarte si executat.

BONIVARD [bonivar], Francois de (1493-1570), om politic, umanist si istoric elevetian. Participant la lupta orasenilor din Geneva impotriva ducelui de Savoia, Carol III, din al carui ordin a fost intemnitat in castelul Chillon (1530-1536).

BONOMI, Ivanhoe (1873-1951), om politic italian. Socialist reformator. Ca ministru de Razboi (1920) a negociat Tratatul de la Rapallo. Prim-min. (1921-1922; 1944-1945). S-a retras din viata politica fiind in opozitie cu ideile lui Mussolini. In 1940 s-a alaturat miscarii antifasciste, devenind liderul ei in 1942.

BORDEN [bɔ:dn], Sir Robert (Laird) (1854-1937), om politic canadian. Lider al Partidului Conservator (1901-1920); prim-min. (1911-1920). A promovat o politica de desprindere fata de Marea Britanie si de obtinere a unui statut independent in Liga Natiunilor.

BORMANN, Martin (1900-1945?), om politic national-socialist german. Secretarul personal al lui Hitler si sef al Cancelariei partidului (din 1941). A avut o mare influenta politica; dupa moartea Fuhrer-ului a disparut, dind loc la numeroase speculatii privind sfirsitul sau.

BOTEV, Hristo (1848-1876), poet si om politic democrat-revolutionar bulgar. Erou national al poporului bulgar. Conducator al miscarii de eliberare de sub stapinirea otomana. A desfasurat o intensa activitate in cadrul emigratiei bulgare din Romania (1867-1876), a organizat si a participat la rascoala antiotomana izbucnita in apr. 1876, in timpul careia a fost ucis. Poeme de factura romantica („Haiducii”, „Hagi Dimitar”, „Spinzurarea lui Levski”, „,Mamei”).

BOTHA [bota], Louis (1862-1919), general si om politic sud-african. Comandant suprem al armatei bure (din 1900) in timpul Razboiului Anglo-Bur (1899-1902). Prim-min. al Transvaalului (1907-1910). Primul prim-min. al Uniunii Sud-Africane (1910-1919).

BOTHA [bota], Pieter William (1916-2006), om politic sud-african. Lider al Partidului National in prov. Cape (din 1966). Presedinte al Consiliului de Ministri (1978-1984); presedintele Republicii Africa de Sud (1984-1989).

BOUMEDIENE [bumedien], Houari (1925-1978), om politic algerian. Secretar general al partidului Frontul de Eliberare Naionala (1965-1978). Presedinte al Consiliului National al Revolutiei (sef al statului: 1965-1976). Presedinte (1976-1978) si prim-min. (1965-1978) al Rep. Algeriene Democrate si Populare. A preluat puterea in dauna fostului presedinte Ben Bella, prin lovitura de stat.

BOURGEOIS [burjua], Leon (1851-1925), om politic francez. Prim-min. (1895-1896). Promotor al Ligii Natiunilor, a militat ca aceasta sa dispuna de mijloace de executie a hotaririlor ei. Premiul Nobel penru pace (1920).

BOURGUIBA [burghiba], Habib Ben Ali (1903-2000), om politic tunisian. Presedinte al Partidului Socialist Desturian (din 1934). Prim-min. (1956-1969) si presedinte (din 1957; ales pe viata, in 1974) al Rep. Tunisiene. Inlaturat de la putere in 1987.

BOUTROS GHALI, Boutros (n. 1922), jurist si om politic egiptean. Ministru de Externe (1977-1991). A reprezentat Egiptul la negocierile de pace cu Israelul de la Camp David (1978). Secretar general al O.N.U. (din 1992).

BRANDSCH [brantʃ] Rudolf (1880-1953, n. Medias), om politic sas din Transilvania. Unul dintre initiatorii Adunarii Nationale a sasilor de la Medias (27 dec. 1918), care a aderat la hotaririle Adunarii Nationale de la Alba Iulia (1 dec. 1918).

BRANDT [brant], Wiily (pseud. lui Herbert Ernst Karl Frahm) (1913-1992), om politic german. Presedinte al Partidului Social-Democrat (1964-1987). Presedinte de onoare din 1987. Cancelar federal (1969-1974). Presedinte al Internationalei Socialiste (din 1976). Premiul Nobel pentru pace (1971).

BRANISTE, Valeriu (1869-1928, n. Cincu, jud. Brasov), publicist si om politic roman. M. de onoare al Acad. (1919). Luptator pentru realizarea unitatii politice a poporului roman; membru al Consiliului Dirigent al Transilvaniei (1918-1920); unul dintre fondatorii Universitatii romanesti din Cluj; a editat si a condus mai multe periodice, printre care „Drapelul” din Lugoj (1901-1920).

BRANTING, Karl Hjalmar (1860-1925), om politic suedez. Lider al Partidului Social-Democrat din Suedia, unul dintre conducatorii Internationalei a II-a. Prim-min. (1920-1925, cu intreruperi). Ca ministru al Afacerilor Straine (1921-1923), a reprezentat tara sa la numeroase conferinte postbelice. Premiul Nobel pentru pace (1921).

BRATU, Traian (1875-1940, n. Rasinari, jud. Sibiu), om politic roman. Prof. univ. la Iasi. Excelent organizator al vietii universitare. Fruntas al Partidului National-Taranesc.

BRATASANU, Pavel (1857-1935, n. Sopirlita, jud. Olt), om politic roman. Membru al Partidului National Roman, apoi vicepresedinte al Partidului National-Taranesc (1926). A editat „La Roumanie” (1918-1919), aparut la Paris, in care a facut cunoscuta opiniei publice internationale legimitatea dezideratului desavirsirii unitatii statale a romanilor.

BRATIANU, veche familie romaneasca cu rol important in viata politica, economica si culturala nationala in sec. 19-20. Mai importanti: 1. Dumitru C.B. (1817-1892, n. Pitesti), diplomat si om politic liberal. In rindurile emigratiei romane la Paris a luat parte la actiunile revolutionare din febr. 1848; reintorcindu-se in tara, a fost unul dintre conducatorii revolutiei romane. Dupa infringerea acesteia, ca reprezentant al emigratiei romane in Comitetul Democratic European de la Londra, a desfasurat o intensa activitate in vederea pregatirii Unirii Principatelor. Dupa 1859, de mai multe ori ministru si prim-min. (apr.-iun. 1881). Unul dintre liderii „opozitiei unite” (1885-1888). Presedinte al Partidului National-Liberal (P.N.L.) (1891-1892). 2. Ion. C.B. (1821-1891, n. Pitesti), om politic liberal. Frate cu B. (1). Alaturi de acesta, a luat parte la evenimentele revolutionare de la Paris si Bucuresti din 1848, fiind secretar al Guvernului Provizoriu. Dupa infringerea revolutiei, a luptat in emigratie pentru idealul unitatii nationale a romanilor. Impreuna cu M. Kogalniceanu, a avut un rol important in faurirea statului modern roman si in lupta pentru proclamarea independentei depline a acestuia. Initial a sustinut candidatura lui Al. I. Cuza pentru ca, in 1861, sa se alature adversarilor domnitorului; partizan al aducerii pe tronul tarii a a unui principe strain, propune coroana Romaniei principelui Carol de Hohenzollern (1866). De mai multe ori ministru si prim-min. (1876-1888, cu o intrerupere apr.-iun. 1881). Unul dintre fondatorii P.N.L. (1875), apoi presedinte pina in 1891. Pe plan intern, rol important in elaborarea si aplicarea sistemului constitutional parlamentar democratic. Guvernul condus de B. a initiat masuri pentru consolidarea monarhiei prin adoptarea legii succesiunii la tron (1880) si proclamarea Regatului (1881), pentru stimularea industriei si organizarea finantelor s.a. A condus delegatia romana la Congresul de la Berlin (iun. 1878) si a semnat la Viena (1883) tratatul secret cu Austro-Ungaria, la care a aderat si Germania. M. de onoare al acad. (1885). 3. Ion (Ionel) I.C.B. (1864-1927, n. Florica, azi Stefanesti-Arges), om politic liberal. Fiul lui B. (2). Presedinte al P.N.L. (1909-1927); de mai multe ori ministru si prim-min. (1908-1910, 1914-1918, 1918-1919, 1922-1926, iun.-nov. 1927). A condus activitatea diplomatica si politica a Romaniei indreptata spre desavirsirea statului national unitar. A contribuit la reorientarea politicii externe romanesti inspre puterile Antantei, hotarind intrarea in razboi alaturi de Aliati (1916). Seful delegatiei romane la Conferinta de Pace de la Versailles. A realizat o serie de reforme menite sa consolideze statul: legiferarea reformei agrare, adoptarea unei noi Constitutii (1923), promovarea unei politici economice adecvate, adoptarea actului de succesiune la tron (1926) s.a. Dupa sfirsitul razboiului a consolidat relatiile cu Franta, Marea Britanie, Polonia, Iugoslavia, Ceho-Slovacia. Unul dintre fondatorii statului national unitar roman. M. de onoare al Acad. (1927). 4. Constantin (Dinu) I.C.B. (1866-1950, n. Florica, azi Stefanesti-Arges), om politic liberal. Fiul lui B. (2). Presedinte al P.N.L. (1934-1947); de mai multe ori ministru. A militat pentru aplicarea regimului democratic intemeiat de Constitutia din 1923. S-a opus regimului de autoritate monarhica (1938-1940) si a protestat impotriva amputarilor teritoriale din vara anului 1940. Si-a dat asentimentul la instaurarea regimului lui Ion Antonescu (sept. 1940), dar nu l-a sustinut. In activitatea politica, alaturi de Iuliu Maniu, s-a opus aderarii Romaniei la Pactul Tripartit. Unul dintre fondatorii Blocului National Democratic (iun. 1944). In contextul evenimentelor de dupa 23 august 1944 activitatea lui B. a fost tot mai mult ingradita, in 1947 P.N.L. fiind nevoit sa-si inceteze activitatea, iar liderul sau arestat. A murit in inchisoare. 5. Vintila I.C.B. (1867-1930, n. Bucuresti), economist si om politic liberal. Fiul lui B. (2). Presedinte al P.N.L. (1927-1930). De mai multe ori ministru si prim-min. (1927-1928). Consecvent adept si infaptuitor al politicii „prin noi insine”, a pus accent pe promovarea intereselor capitalului autohton, fara a respinge colaborarea cu capitalul strain. Adept al dezvoltarii industriale a tarii, a combatut teoria „Romania tara eminamente agricola”. M. de onoare al Acad. (1929). 6. Constantin (Bebe) B. (1887-1955, n. Bucuresti), om politic liberal. Fiul generalului C. Bratianu. Secretar general al P.N.L. (1938-1947), a avut un rol important in reorganizarea acestuia dupa 1944, intr-un context politic general deosebit de dificil. Arestat in 1948, a murit curind dupa eliberarea din inchisoare. 7. Gheorghe I.B. (1898-1953, n. Ruginoasa, jud. Iasi), istoric si om politic liberal. Fiul lui B. (3). Acad. (1942). prof. univ. la Iasi si Bucuresti. Director al Institutului de Istorie Universala din Iasi (1935-1940) si al Institutului de Istorie Universala din Bucuresti. In 1930 a infiintat o disidenta a P.N.L. Creator de scoala in istoriografia romaneasca („Etudes byzantines d’ histoire economique et sociale”, „Traditia istorica despre intemeierea statelor romanesti”, „Marea Neagra. De la origini pina la cucerirea otomana”, „Sfatul domnesc si Adunarea starilor in Principatele Romane”). Arestat in 1948, a murit in inchisoare. M. de onoare a numeroase institutii stiintifice si academii straine.

BREDICEANU 1. Coriolan B. (1850-1909, n. Lugoj), om politic roman. Membru in Comitetul Central al Partidului National Roman (1881-1892), deputat in Dieta Ungariei (1906-1909). 2. Tiberiu B. (1877-1968, n. Lugoj), compozitor si folclorist roman. Fiul lui B. (1). M. coresp. al Acad. (1937). Scene lirice („La sezatoare”), lucrari instrumentale pe teme populare. Rol important in organizarea si conducerea Operei Romane din Cluj. 3. Mihai B. (1920-2005, n. Brasov), dirijor si compozitor roman. Fiul lui B. (2). Muzica simfonica, de camera, de balet. Studii de muzicologie. A inventat un polimetronom.

BREJNEV, Leonid Ilici (1906-1982), om politic sovietic. Prim-secretar (1964-1966) si secretar general (1966-1982) al C.C. al P.C.U.S. Presedinte (1960-1964 si 1977-1982) al Prezidiului Sovietului Suprem al U.R.S.S. (sef al statului). A organizat inabusirea „Primaverii de la Praga” (1968) si a elaborat doctrina „suveranitatii limitate”. Pe plan intern a promovat o linie politica rigida, fapt ce a dus la o perioada de stagnare accentuata in societatea sovietica in domeniile vietii economice, sociale si spirituale.

BRIAND [briã], Aristide [1862-1932], om politic, diplomat si stralucit orator francez. Prim-min. (1902-1911, ian.-mart. 1913, 1915-1917, 1921-1922, 1925-1926, iul.-oct. 1929) si ministru de Externe in repetate rinduri. Unul dintre initiatorii Conferintei de la Locarno (1925), al Pactului Kellogg-Briand (1928) si al proiectului crearii blocului „Pan-Europa”, sub hegemonia Frantei. Premiul Nobel pentru pace (1926).

BRISSOT DE WARVILLE [briso də varvil], Jacques Pierre BRISSOT, zis ~ (1754-1793), jurist, orator si om politic francez. Unul dintre conducatorii girondinilor. Dupa fuga regelui Ludovic XVI la Varennes, a redactat memoriul de decadere a regelui din drepturile sale. Ghilotinat in timpul dictaturii iacobine. A justificat, intr-o scrisoare din 1785, adesata imparatului Iosif II, rascoala lui Horea, Closca si Crisan.

BROTE, Eugen (1850-1912, n. Rasinari, jud. Sibiu), agronom, publicist si om politic roman. Vicepresedinte al Partidului National Roman din Transilvania (1890-1912). Rol important in stabilirea activismului ca tactica politica; unul dintre initiatorii si conducatorii actiunii memorandiste din 1892-1894. Preocupari privind istoria romanilor din monarhia austro-ungara („Chestiunea romana in Transilvania si Ungaria”).

BRUCKENTAL, Samuel (1721-1803, n. Nocrich, jud. Sibiu), om politic sas din Transilvania, guvernator (1777-1787). A initiat un sir de masuri care vizau reformarea administratiei, fiscalitatii, jurisdictiei, precum si viata economica si culturala din Transilvania. In timpul cirmuirii sale a avut loc marea rascoala condusa de Horea, Closca si Crisan. Colectionar de arta. Palatul lui din Sibiu (1779-1795), azi muzeul B. (inaugurat in 1817, cel mai vechi din Romania), adaposteste colectia sa de arta.

BRUNING, Heinrich (1885-1970), om politic german. Lider al Partidului Catolic de Centru; cancelar al Reichului (1930-1932). Intre 1934 si 1952 a trait in S.U.A.

BRUTUS, Marcus Iunius (85-42 i. Hr.), om politic roman. Unul dintre conducatorii partidului senatorial republican, participant la conjuratia care l-a asasinat pe Cezar. Dupa infringerea armatelor senatoriale la Philippi, s-a sinucis.

BUCKINGHAM [bakiŋgəm], George VILLIERS, duce de (1592-1628), om politic englez. Inspirator al politicii absolutiste a regilor Iacob I si Carol I Stuart.

BUHARIN, Nikolai Ivanovici (1888-1938), economist si om politic sovietic. Membru al Partidului Comunist (din 1906). Lider al „comunistilor de stinga” (1917-1918), a detinut importante functii pe linie de partid si de stat (membru in Biroul Politic al C.C., 1924-1929), initial colaborator al lui Stalin, la sfirsitul deceniului 3, B. a intrat in conflict cu acesta in problema N.E.P.-ului, industrializarii si colectivizarii fortate. Acuzat de deviationism de dreapta, a fost indepartat din conducerea partidului (1929), judecat si executat. Reabilitat post-mortem (1988).

BUISSON [buiso], Ferdinand (1841-1932), pedagog si om politic francez. A editat „Dictionarul de pedagogie”, lucrare de larga circulatie. Militant pentru invatamintul laic si gratuit, pentru dreptul de vot al femeilor. Unul dintre initiatorii Ligii Drepturilor Omului si presedinte al acesteia (1913-1926). Premiul Nobel pentru pace (1927), impreuna cu L. Quidde.

BULOW [bulov], Bernhard print von (1849-1929), om politic german. Ca ministru de Externe (1897-1900) si cancelar (1900-1909), a continuat politica de expansiune coloniala si de consolidare a fortei militare germane, inceputa de Bismark. Ambasador al Germaniei in Romania (1888-1893).

BUNCHE [bantʃ], Ralph Johnson (1904-1971), om politic de culoare din S.U.A. Secretar general al O.N.U. (1944-1971). Premiul Nobel pentru pace (1950).

BUOL-SCHAUENSTEIN [buol-sauəstain], Karl Ferdinand, conte von (1797-1865), om politic austriac. Ca ministru de Externe al Imp. Habsburgic (1853-189) a lupta pentru intarirea rolului tarii sale si al Prusiei impotriva primatului franco-britanic. In timpul Razboiului Crimeei a condus ocuparea militara a Moldovei si a Tarii Romanesti.

BURNHAM [bə:nəm], (Linden) Forbes Sampson (1923-1985), jurist si om politic guyanez. Fondator al partidului Congresul National al Poporului (din 1957). Presedinte al Republicii Cooperatiste Guyana (1980-1985). Prim-min. (1964-1980).

BUSH [bus], George Herbert Walker (n. 1924), om politic american. Membru al Partidului Republican. Presedinte al S.U.A. (1989-1993). Vicepresedinte al S.U.A. (1981-1988).

BUTEANU, Vasile (1826-1890, n. Somcuta, jud. Maramures), om politic roman. Participant la Revolutia de la 1848-1849 din Transilvania; de mai multe ori deputat in Dieta din Budapesta.

BUTLER [batlə], Nicholas Murray (1862-1947), filozof si om politic american. Prof. la Universitatea Columbia. Unul dintre initiatorii Fundatiei Carnegie pentru Pace Internationala (1910), al carei presedinte a fost (1925-1945). Premiul Nobel pentru pace (1931), impreuna cu J. Addams.

BUZDUGAN, Gheorghe (1867-1929, n. Focsani), jurist si om politic roman. M. de onoare al Acad. (1929). Presedinte al Inaltei Curti de Casatie (1921-1927); membru al Regentei (1927-1929).

CABANIS, Pierre Jean Georges (1757-1808), medic, filozof si om politic francez. Girondin. A considerat gindirea ca un produs fiziologic al materiei („Raporturile dintre natura fizica si cea morala a omului”). Reprezentant al Ideologilor².

BERISHA, Sali (n. 1945), om politic albanez. Presedinte (din 1990) al Partidului Democratic, cistigator al alegerilor din mart. 1992. Parlamentul l-a ales la 8 apr. presedinte al Republicii Albania.

CAKSTE, Janis (1859-1927), om politic leton. A luptat pentru recunoasterea independentei tarii sale in timpul primului razboi mondial. Presedinte al Consiliului Popular Leton (1918), a reprezentat interesele tarii sale la Conferinta de pace de la Paris, care a recunoscut independenta Letoniei. Primul presedinte al Republicii (din 1922).

CALONNE [calon], Charles-Alexandre (1734-1802), economist si om politic francez. Controlor general al Finantelor (1783). Eforturile sale de a revitaliza finantele prin impozite progresive asupra averilor nobiliare si clericale nu au fost sustinute de monarhie. Silit sa demisioneze, a emigrat in Marea Britanie.

CAMBACERES [cãbaseres], Jean Jacques Regis de, duce de Parma (1753-1824), om politic si jurist francez. Membru al celui de-al doilea Consulat in Franta (1799-1802), arhicancelar al Imperiului (1804); a luat parte la elaborarea Codului Civil (1804).

CANCICOV 1. Mircea C. (1884-1959, n. Bacau), economist si om politic roman. Fruntas al Partidului National-Liberal. A sustinut regimul monarhist autoritar al lui Carol II. De mai multe ori min. A actionat pentru dezvoltarea industriei nationale. M. de onoare al Acad. (1937). 2. Georgeta C. (1899-1984, n. sat Poeni, azi Godinesti, jud. Bacau), scriitoare romana. Sotia lui C. (1). Schite descriind dintr-o perspectiva etnologica, pitoresc-comica universul rural si oamenii sai („Poeni”, „Dealul perjilor”); nuvele si romane („Amurg”, „Indragostitele”).

CANNING [kæniŋ], George (1770-1827), om politic britanic. Unul dintre liderii partidului tory; ministru de Externe (1807-1819; 1822-1827) si prim-min. (apr.-aug. 1927); a urmarit intarirea dominatiei engleze in Europa si extinderea ei in America Latina; s-a opus politicii „Sfintei Aliante”.

CANOVAS del Castillo, Antonio (1828-1897), om politic spaniol. Monarhist, partizan al inscaunarii regelui Alfonso XII (1874-1885). Prim-min. (1874-1897, cu intreruperi). Unul dintre inspiratorii Constitutiei din 1876.

CANTA, familie de boieri din Moldova, descinsa din familia Cantacuzinilor. Mai importanti: 1. Ioan (Ionita) C., mare spatar. Copist de cronici. 2. Nicolea C., om politic. Presedinte al divanului domnesc sub Mihail Sturdza; ministru de Interne (1835, 1857); inversunat antiunionist.

CANTACUZINO, Matei (1854-1925, n. sat Fintina Mare, jud. Suceava), jurist si om politic roman. Prof. univ. la Iasi. Contributii in domeniul dreptului familiei („Elementele dreptului civil”).

CANTACUZINO, familie de boieri romani de origine greaca. Mai importanti: 1. Andronic C. (c. 1553-c. 1600). L-a sprijinit pe Mihai Viteazul sa obtina domnia. 2. Constantin C. (?-1663), postelnic, influent boier la mijlocul sec. 17. Ucis la manastirea Snagov din ordinul lui Grigore Ghica. 3. Mihail C. (c. 1645-1716), mare spatar in timpul domniei lui Constantin Brincoveanu. Ctitor a numeroase monumente (Manastirea Sinaia, bisericile „Adormirea” din Rimnicu Sarat, „Fundenii Doamnei” si „Coltei” din Bucuresti). 4. Constantin C. (c. 1650-1716), stolnic, diplomat, istoric si geograf. Reprezentant de seama al umanismului in Tarile Romane. Adept al unei politici antiotomane de echilibru intre Marile Puteri. A intocmit o harta a Tarii Romanesti (prima opera cartografica romanesca), tiparita in greceste la Padova (1700). Autor al unei „Istorii a Tarii Romanesti dintru inceput”, ramasa neterminata, in care sustine, cu solida argumentatie, originea romana, unitatea si continuitatea poporului roman pe terit. Daciei. Ucis de turci o data cu fiul sau C. (6). 2. Serban C., domn al Tarii Romanesti (1678-1688). Partizan al politicii antiotomane. Cu toate ca a participat la asediul Vienei (1683), a acordat un insemnat sprijin asediatilor. A initiat tiparirea „Bibliei de la Bucuresti” (1688). 6. Stefan C., domn al Tarii Romanesti (1714-1715). Dupa domnia lui incepe in Tara Romaneasca epoca fanariota. 7. Mihai C. (1723-c. 1793), boier dregator si istoric. Autorul „Istoriei Tarii Romanesti”, care relateaza evenimentele petrecute in perioada anilor 1215-1776. 8. Gheorghe Grigore (1837-1913, n. Bucuresti), om politic, mare latifundiar. Seful Partidului Conservator (1899-1907), ministru si prim-min. (1899-1900, 1904-1907). Datorita uriasei sale averi, a fost poreclit Nababul. 9. Ioan C. (1863-1934, n. Bucuresti), medic si bacteriolog roman. Acad. (1925), prof. univ. la Bucuresti. Fondatator al scolii romane moderne de microbiologie si medicina experimentala. Contributii la studiul tifosului exantematic, al tuberculozei, holerei, scarlatinei. A creat notiunea de imunitate prin contact („Problema imunitatii la nevertebrate”). A intemeiat „Revista stiintelor medicale” si „Archives roumaines de pathologie experimentale”. In razboiul din 1913 a condus campania de combatere a epidemiei de holera („Marea experienta romana”). 10. George M.C. (1899-1960, n. Viena), arhitect roman. Prof. univ. la Bucuresti. A construit hotelurile „Belona” din Eforie Nord si „International” din Mamaia etc. Scrieri de estetica a arhitecturii („Arcade, firide, lespezi”, „Palladio”). Eseuri („Izvoare si popasuri”), note de calatorie („Patrar de veghe”). 11. Constantin (Bazu) C. (1905-1959, n. Bucuresti), pilot si automobilist roman. In perioada 1935-1937 a efectuat numeroase raiduri aeriene europene si intercontinentale de performanta. Campion national de acrobatie aeriana (1939). Pilot de vinatoare in cel de-al doilea razboi mondial.

CAPO D’ISTRIA (KAPODISTRIAS), Ioan (Ioannis), conte (1776-1831), om politic grec. A fost in serviciul diplomatic al Rusiei (1809-1822) si a sprijinit miscarea antiotomana a poporului grec. Presedinte al Rep. Grecia (1827-1831). Asasinat.

CAPRIVI, Leo, conte von (1831-1899), general si om politic german. Cancelar (1890-1894), a continuat politica lui Bismarck de consolidare a legaturilor cu Austro-Ungaria si Italia. Pe plan militar a intarit potentialul de lupta al armatei.

CARADA, Eugeniu (1836-1910, n. Craiova), publicist, economist si om politic roman. A colaborat la „Timpul” (1853-1870) si la „Romanul” (1857-1871). A contribuit la infiintarea Bancii Nationale A Romaniei. Unul dintre conducatorii grupului bratienist („Oculta”) din Partidul National-Liberal. Piese de teatru, versuri.

CARDENAS, Lazaro (1895-1970), om politic mexican. Participant la revolutia mexicana (1910-1917). Presedinte al Mexicului (1934-1940). Initiator al unor reforme radicale economice si sociale.

CARNOT [carno] 1. Lazare C. (1753-1823), om politic, general si matematician francez. Unul dintre conducatorii Revolutiei Franceze din 1789-1794. membru al Comitetului Salvarii Publice. Supranumit „Organizatorul victoriei”, a avut un rol important in organizarea armatei revolutiei. Contributii in geometrie. 2. Nicolas Leonard Sadi C. (1796-1832), fizician francez. Fiul lui C. (1). A enuntat al doilea principiu al termodinamicii (1819) si a stabilit legile de functionare a masinilor termice (ciclul C.). 3. Marie Francois Sadi C. (1837-1894), inginer si om politic francez. Nepotul lui C. (1). Presedinte al Republicii (1887-1894). Asasinat.

CARP, Petre P. (1837-1919, n. Iasi), publicist si om politic roman. Junimist; seful Partidului Conservator (1907-1912). A fundamentat programul politic al Partidului Conservator, cunoscut sub numele de „Era noua”. De mai multe ori ministru sau prim-min. (1900-1901, 1910-1912). Adept al participarii Romaniei la primul razboi mondial alaturi de Puterile Centrale. Activitate de cronicar literar si dramatic; traduceri.

CARRILO SOLARES [cariλɔ], Santiago (n. 1915), om politic comunist spaniol. A luat parte la Razboiul civil din Spania (1936-1939). Secretar general al Partidului Comunist din Spania (1960-1982).

CARTER [ca:tə], Jimmy (James Earl, Jr.) (n. 1924), om politic american. Membru al Partidului Democrat. Presedinte al S.U.A. (1977-1981).

CASIODOR (Flavius Magnus Aurelius Cassiodorus Senator) (c. 485-578), om politic, istoric si erudit roman. Demnitar la curtea regelui ostrogot Teodoric. A scris „Istoria gotilor” (12 carti), „Cronica” si „Variae” (culegere de legi).

CASSIUS, Caius Longinus (?-42 i. Hr.), om politic si general roman. Unul dintre conducatorii conjuratiei care l-a asasinat pe Cezar. Infrint linga Philippi de armatele triumvirilor, s-a sinucis.

CASTRO RUZ [ruθ], Fidel (n. 1927), om politic comunist cubanez. Conducator al insurectiei armate impotriva dictaturii lui F. Batista (1956-1958). Conducator al Partidului Comunist din Cuba (din 1965). Presedinte al Consiliului de Stat (din 1976) si prim-min. (din 1959).

CATARGIU, Barbu (1807-1862, n. Bucuresti), om politic conservator roman. Orator de mare talent. Ministru de finante in primul guvern din Tara Romaneasca dupa Unire. A condus intiiul guvern (ian.-iul. 1862) dupa proclamarea Unirii definitive a principatelor si a sustinut solutionarea chestiunii agrare, prin generalizarea invoielilor agricole libere intre tarani si mosieri si improprietarirea limitata din domeniile statului. Asasinat la iesirea din incinta Parlamentului de o persoana ramasa neidentificata.

CATARGIU, Lascar (1823-1899, n. Iasi), om politic conservator roman. A participat la detronarea domnitorului A.I. Cuza (11 febr. 1866), devenind, ulterior, membru al Locotenentei domnesti. Prim-min. (mai-iul. 1866, 1871-1876, mart.-nov. 1889, 1891-1895). Sfetnic al regelui Carol I, C. a reusit sa impuna Partidul Conservator pe scena politica romaneasca si a reprezentat un factor de echilibru si forta in jocul politic al epocii.

CATO CEL BATRAN (Marcus Porcius Cato Maior) (234-149 i. Hr.), om politic si scriitor roman. Consul (195 i. Hr.) si cenzor (184 i. Hr.), de o severitate ramasa proverbiala. A cerut cu insistenta distrugerea Cartagenei, vechea rivala a Romei. Autor al primei opere istorice scrise in limba latina („Origines”) si al unui tratat de agricultura.

CATO CEL TANAR (Marcus Porcius Cato Uticensis) (95-46 i. Hr.), om politic roman. Republican, adversar neinduplecat al lui Cezar. Dupa victoria acestuia asupra adeptilor lui Pompei la Thapsus, s-a sinucis.

CAVAIGNAC [cavenac], Louis Eugene (1802-1857), om politic si general francez. Ministru de Razboi (mai-iun. 1848), sef al guvernului celei de-a doua republici (iun.-dec. 1848). A inabusit insurectia din iun. 1848. A luat parte la cucerirea Algeriei. Dupa venirea la putere a lui Napoleon III, a condus miscarea de opozitie impotriva acestuia.

CAVOUR [cavur], Camillo Benso, conte de (1810-1861), om politic itialian. Ideolog si conducator al nobilimii liberale moderate si burgheziei monarhiste; adept al politicii de unificare a Italiei in jurul monarhiei de Savoia. Prim-min. al regatului Sardiniei (1852-1861, cu o intrerupere in 1859), si al regatului Italiei unificate (mart.-iun. 1861). Unul dintre fondatorii statului italian modern. A sustinut unirea Tarilor Romane.

CALINESCU, Armand (1893-1939, n. Pitesti), om politic roman. Unul dintre liderii Partidului National-Taranesc. De mai multe ori ministru si prim-min. (mart.-sept. 1939). Promotor al politicii traditionale de mentinere si dezvoltare a legaturilor cu Marea Britanie si cu Franta, inclusiv cu statele din Mica Antanta si Intelegerea Balcanica. Unul dintre colaboratorii apropiati ai regelui Carol II. Aparator consecvent al independentei si integritatii teritoriale a Romaniei. Adversar al Germaniei hitleriste si al agenturii ei din Romania – Garda de Fier – impotriva careia a adoptat masuri represive; asasinat de legionari (sept. 1939). Memorii.

CAMPEANU, Radu Anton (n. 1922, Bucuresti), jurist si om politic roman. Presedinte al Partidului National-Roman (din 1990). Arestat pentru convingerile sale politice liberale (1947-1953). C. a fost nevoit sa plece in Franta, unde a continuat activitatea politica in cadrul exilului romanesc (1973-1989).

CAMPINEANU, familie de boieri din Tara Romaneasca. Mai importanti: 1. Constantin C., mare spatar (1830). 2. Ion C. (1798-1863), colonel si om politic de conceptie liberala. Sef al „partidei nationale” (1835-1840), conducatorul actiunii de emancipare nationala a Tarilor Romane in perioada regulamentara, atit in tara cit si in strainatate. Si-a eliberat robii de pe mosii in 1837. Ministru in guvernul provizoriu (1848). Unul dintre intemeietorii Societatii Filarmonice (1834). Prof. la Scoala de Agricultura de la Pantelimon (1835). 3. Ion. I.C. (1841-1888, n. Bucuresti), om politic liberal. Fiul lui C. (2). De mai multe ori ministru.

CEAUSESCU, Nicolae (1918-1989, n. Scornicesti), om politic comunist roman. Membru al P.C.R. (din 1933). Arestat si condamnat pentru agitatie comunista in repetate randuri, C. a contribuit la instaurarea regimului comunist in Romania, in urma ocuparii tarii de trupele sovietice. A apartinut grupului de comunisti „dinlauntru” opus grupului de la Moscova venit in Romania dupa august 1944. Dupa moartea lui Gh. Gheorghiu-Dej a fost ales prim-secretar al C.C. al P.C.R. (1965), secretar general al C.C. al P.C.R. (1965-1969), apoi secretar general al P.C.R. (1969-1989). A indeplinit si functia de presedinte al Consiliului de Stat (1967-1974), presedinte al R.S.R. (1974-1989). In primii ani dupa instalarea la conducerea P.C.R. a continuat si dezvoltat politica precedesorului sau de deschidere in politica interna si internationala. Protestul sau public impotriva invadarii Cehoslovaciei de trupele Tratatului de la Varsovia in 1968 i-a atras puternice simpatii in tara si in opinia publica din Occident. Din 1971 a evoluat tot mai mult spre o formula de guvernare de tip stalinist bazata pe un cult al personalitatii, fara precedent in istoria Romaniei. Dupa 1980, situatia Romaniei, deteriorata continuu pe toate planurile, a determinat o mare nemultumire populara, care a izbucnit in decembrie 1989, cand C. a fost inlaturat de la putere, judecat, condamnat la moarte si executat (25 dec.). Sotia sa Elena a avut o influenta politica nefasta in conducerea tarii. A fost judecata, condamnata la moarte si executata impreuna cu el.

CECIL of CHELWOOD [sesil əv tʃelu:d], Edgar, viconte (1864-1958), om politic britanic. Unul dintre creatorii statutului viitoarei Ligi a Natiunilor. In calitate de comisar al Ligii Natiunilor, a incercat sa dezamorseze conflictele provocate de agresiunea Japoniei in Manciuria si a Italiei in Ethiopia. Premiul Nobel pentru pace (1937).

CESAIRE [sezer], Aime (1913-2008), scriitor de limba franceza si om politic din Antile. Versuri suprarealiste („Cadastru”) si teatru de factura anticolonialista („Un anotimp in Gongo”).

CEZAR (Caius Iulius Caesar) (100-44 i. Hr.), om politic, general, scriitor si orator roman. Unul dintre cei mai straluciti strategi ai antic. A incheiat in anul 60 i. Hr., impreuna cu Pompei si Crassus, alianta politica cunoscuta sub numele de triumvirat. Consul in 60 i. Hr., a devenit guvernator al provincie Gallia Narbonensis (58 i. Hr.) si a condus stralucit campania de cucerire a intregii Galii (58-51 i. Hr.) pe care a transformat-o in prov. romana. Prin trecerea Rubiconului a declansat razboiul civil (49 i. Hr.); l-a infrinr pe Pompei la Pharsalos (48 i. Hr.), iar pe partizanii acestuia la Thapsus (46 i. Hr.) si Munda (45 i. Hr.), instaurind de fapt dictatura personala. In anul 45 i. Hr. a introdus calendarul iulian. A fost ucis la idele lui Marte (15 mart. 44 i. Hr.), in senat, de o conjuratie condusa de Brutus si Crassus. Orator si scriitor talentat. C. este autorul lucrarilor „Comentarii de Bello Gallico” si „Comentarii de Bello civili”.

CHABAN-DELMAS, [sabã delmas], Jacques (1915-2000), om politic francez. Luptator in Rezistenta, general de brigada (1944). Presedinte al Adunarii Nationale (1958-1969, 1978-1981, 1986-1988). Prim-min. (1969-1972).

CHADLI [tʃalai], Bendjedid (n. 1929), ofiter si om politic algerian. Secretar general al partidului Frontului de Eliberare Nationala (din 1979). Presedinte al Republicii Algeriene Democratice si Populare (din 1979). In iun. 1991 a demisionat din functia de presedinte al Frontului de Eliberare Nationala din Algeria.

CHAMBERLAIN [tʃæmbəlein] 1. Joseph C. (1836-1914), om politic si diplomat britanic, Membru al Partidului Liberal Unionist. Ministru al coloniilor (1895-1903), promotor al expansiunii britanice in Africa sub lozica: „Africa engleza de la Suez la Cap”. 2. Sir Joseph Austen C. (1863-1937), om politic conservator. Fiul lui C. (1). Ministru de Externe (1924-1929); a avut un rol important in negocierea Pactului de la Lucarno (1925). Premiul Nobel pentru pace (1925). 3. Arthur Neville (1869-1940), om politic conservator britanic. Fiul lui C. (1). Prim-ministru al guvernului de uniune nationala (1937-1940); a dus o politica de conciliere fata de Germania nazista, fiind unul dintre principalii promotori ai Acordului de la Munchen (sept. 1938).

CHAMORRO [tʃamoro], Violeta (n. 1929), om politic nicaraguan. Vaduva lui Pedro Joaquin Chamorro, fostul proprietar si director al ziarului de opozitie „La Prensa”, asasinat in 1978. Presedinte a Rep. Nicaragua (1990-1997).

CHIRAC [sirac], Jacques (n. 1932), om politic francez. Prim-min. (1974-1976, 1986-1988). Primar al Parisului (din 1977). Presedinte al Adunarii pentru Republica – partidul gallist (din 1976).

CHURCHILL [tʃə:tʃil], Sir Winston Leonard Spencer (1874-1965), om politic britanic. Initial conservator (1900-1904), apoi liberal (1904-1924) si din nou conservator si lider al Partidului Conservator (1940-1955). Ministru in repetate rinduri (din 1906). Seful guvernului de coalitie (1940-1945) si al guvernului conservator (1951-1955). Unul dintre cei mai fermi adversari ai nazismului. In faza finala a razboiului, initiatorul politicii sferelor de influenta in Europa Centrala si de Est („acordul de procentaj” C. – Stalin din 9-17 oct. 1944). Op. pr.: „Memorii asupra celui de-al doilea razboi mondial”. Premiul Nobel pentru literatura (1953).

CIANO, Galeazzo, conte (1903-1944), diplomat si om politic fascist italian. Ginerele lui Mussolini. Ministru de Externe (1936-1943). In fata esecurilor trupelor Axei si a nemultumirii crescinde in tara, a sugerat iesirea separata a Italiei din razboi. Demis din functie, arestat, judecat si executat. Alaturi de Ribbentrop, unul dintre „arbitrii de la Viena” ce au impus guvernului Romaniei dictatul din 30 aug. 1940.

CICERO, Marcus Tullius (106-43 i. Hr.), om politic, orator, filozof si scriitor roman. In calitate de consul a demascat conjuratia lui Catilina impotriva Senatului (63 i. Hr.). Asasinat din porunca lui Antonius, pe care il atacase, sustinindu-l pe Octavian, nepotul lui Cezar. Discursurile sale politice („Catalinarele”, „Filipicele”), pledoariile juridice, tratatele de retorica si de stil („Despre inventiune”, „Despre orator”) au ridicat la un inalt nivel proza si elocinta latina. Filozof eclectic, a manifestat preferinta pentru doctrina Noii Academii, in teoria cunoasterii, si pentru stoicism, in morala („Despre supremul bine si supremul rau”, „Despre indatoriri”, „Despre natura zeilor”). Contributii la formarea vocabularului filozofic latin, temelie a terminologiei filozofice europene.

CINCINNATUS, Lucius Quinctius (sec. 5 i. Hr.), om politic roman. Consul (460 i. Hr.), apoi dictator (458 i. Hr. si 439 i. Hr.). Celebru prin simplitatea si austeritatea moravurilor sale.

CINNA, Lucius Cornelius (?-84 i. Hr.), om politic roman. Dupa moartea lui Sulla (86 i. Hr.) a abrogat masurile luate de acesta si impreuna cu Marius a introdus la Roma un regim de teroare. Silit de revolta popularilor sa se sinucida.

CIOIBALSAN, Horloghiin C. (1895-1952), om politic comunist mongol. Maresal. Unul dintre fondatorii si conducatorii Partidului Popular Revolutionar Mongol si ai R.P. Mongole. Prim-min. (1939-1952).

CLAUDIU (Appius Caecus Claudius) (sec. 4-3 i. Hr.), om politic roman. Cenzor (312 i. Hr.), consul (307, 296 i. Hr.), apoi dictator; reforme favorabile acordarii de drepturi politice plebeilor.

CLINTON, Bill (n. 1946), om politic american. Membru al Partidului Democrat. A cistigat alegerile prezidentiale din nov. 1992.

CLEMENCEAU [clemãso], Georges (1841-1929), om politic si ziarist francez. Lider al Partidului Radical, orator de prestigiu. Prim-min. (1906-1909, 1917-1920); presedinte al Conferintei de la Paris (1919-1920), unul dintre autorii Tratatului de Pace de la Versailles (1919).

CLEON (sec. 5 i. Hr.), om politic atenian. Conducator al aripii radicale a democratiei sclavagiste ateniene; adept al unor actiuni intransigente asupra Spartei; a murit in batalia de la Amfipolis (422 i. Hr.) din timpul Razboiului Peloponesiac.

CLISTENE (CLEISTHENES) (sec. 6 i. Hr.), om politic atenian din familia Alcmeonizilor, conducator al partidului democratilor. Reformele sale constitutionale (509 i. Hr.) cu caracter democratic au produs transformari radicale in Atena. A impartit terit. Aticii in uniuni ad-tive, numite deme, a limitat numarul membrilor Sfatului la 500, astfel incit adunarea poporului (eclesia) sa detina autoritatea politica suprema si a instituit serviciul militar obligatoriu.

CLOPOTEL, Ion (1892-1986, n. Poiana Marului, jud. Brasov), om politic si publicist roman. Redactor si director al unor ziare din Transilvania („Societatea de miine”). Membru al Partidului Social-Democrat si secretar general al Sindicatului Presei Romane. Lucrari de popularitate a istoriei nationale. Memorialistica („Amintiri si portrete”).

COANDA 1. Constantin C. (1857-1932, n. Bucuresti), general si om politic roman. Ministru de mai multe ori si prim-min. (oct.-nov. 1918). 2. Henri C. (1886-1972, n. Bucuresti), inginer si savant roman. Fiul lui C. (1). Acad. (1970). Pionier al aviatiei mondiale. A conceput si a construit in 1910 primul avion cu reactie din lume, incercat de el, in zbor, in acelasi an. In perioada 1911-1914 a construit mai multe tipuri de avioane de conceptie proprie, cunoscute sub denumirea de „Bristol-Coanda”. A descoperit efectul care-i poarta numele (1934) cu aplicatii in numeroase domenii ale tehnicii.

KANG, Yuwei (1858-1927), filozof si om politic chinez. Influentat de cultura si civilizatia occidentala, a propus un program de reforme radicale pentru imbunatatirea situatiei economice si sociale ale Chinei („Cartea marii intelegeri”). Adept al monarhiei constitutionale. Studii asupra filozofilor clasici („Confucius, reformatorul”).

KOGALNICEANU 1. Mihail K. (1817-1891, n. Iasi), om politic, istoric, scriitor si publicist roman. Orator de mare talent. Acad. (1868). Presedinte al Acad. (1887-1890). Prof. de istorie nationala la Academia Mihaileana. A publicat documente istorice in revista „Arhiva romaneasca” (1840-1841 si 1845), infiintata si condusa de el, culegerile „Letopisetele Tarii Moldovii” si, ed. a II-a, „Cronicele Romaniei sau Letopisetele Moldovei si Valahiei”. A editat periodicele: „Dacia literara” (1840), „Propasirea. Foaie stiintifica si literara” (1844) si „Steaua Dunarii” (1855-1860). Romantic prin metoda de cercetare, K. a afirmat printre primii ideea potrivit careia cunoasterea trecutului patriei este o chezasie a afirmarii nationale si a intocmit o istorie a romanilor („Histoire de la Valachie, de la Moldavie et des Valaques transdanubiens”, vol. I, perioada 1241-1792). Desi nu a participat direct la miscarea revolutionara din 1848, se incadreaza, prin programul sau politic (emanciparea nationala a romanilor, prin unire si dobandirea autonomiei, regenerarea sociala prin inlaturarea privilegiilor, improprietarirea taranilor si dezrobirea tiganilor, acordarea, in general, de drepturi civile si politice tuturor cetatenilor, raspandirea culturii prin scoli, presa si tiparituri) in ideologia pasoptista. A redactat, in emigratie, din insarcinarea Comitetului revolutionar moldovean, „Dorintele partidei nationale in Moldova” si „Proiect de constitutie pentru Moldova”. Rol important in lupta pentru unirea Principatelor. Dupa Unire, ministru, apoi prim-min. al Romaniei (1863-1865), contribuind la adoptarea unor legi democratice, ca secularizarea averilor manastiresti, reforma agrara si electorala s.a. Ca ministru de Externe (1876, 1877-1878) si-a legat numele de actul proclamarii independentei nationale a Romaniei (9 mai 1877). In literatura, a abordat proza de inspiratie autobiografica („Iluzii pierdute. Un intaiu amor”), istorica („Trii zile din istoria Moldaviei”), de observare satirica a moravurilor („Fiziologia provintialului din Iasi”, „Adunarile dantuitoare”), romanul („Tainele inimii”, neterminat), pamfletul s.a. 2. Vasile K. (1863-1941, n. Iasi). ziarist si om politic roman. Fiu al lui K. (1). Intre 1906 si 1907, a incercat sa constituie un partid taranesc.

KOHL [ko:l], Helmut (n. 1930), om politic german. Presedinte al partidului Uniunea Crestina Democrata (1973-1998). personalitate marcanta a vietii politice internationale. A fost artizanul reunificarii Germaniei si partizan, fara rezerve, al extinderii Uniunii Europene si al crearii monedei unice („euro”).

KOK, Wim (n. 1938), economist si om politic olandez. Presedinte al Partidului Muncii (din 1996). Ministru si prim-min. (din 1994).

KAROLYI [ka:roji], familie nobiliara maghiara. Mai importanti: 1. Sandor K, conte (1668-1743), general. In 1703, a luptat impotriva lui Francisc Rakoczi II, dar in acelasi an a trecut de partea lui. In 1711 a depus armele si a incheiat Pacea de la Satu Mare cu Habsburgii. 2. Mihaly K., conte Nagykaroly (1875-1955), om politic. Lider al aripii de stanga a Partidului Independentei. A luptat pentru desprinderea Ungariei din Imperiul Austro-Ungar. Prim-min. (1918-1919) si presedinte al Republicii Ungare (ian.-mart. 1919); a predat puterea lui Bela Kun. Aflat in exil (1919-1946 si din 1949).

CODREANU (ZELINSKI), Corneliu Zelea (1899-1938, n. Bucuresti), om politic roman. Seful organizatiei legionare Garda de fier. Arestat si condamnat la inchisoare in mai 1938. Impuscat in nov. acelasi an, din ordinul regelui Carol II.

COLA DI RIENZO [riento], (Nicola di Lorenzo [lorento] Gabrini) (1313-1354), om politic italian. Tribun (1347-1354) al Republicii din Roma, instaurata in urma rascoalei populare din 1347. A urmarit unificarea statelor italiene sub conducerea Republicii Romane.

COLBERT [colber], Jean-Baptiste (1619-1683), economist si om politic francez. Teoretician si promotor al mercantilismului. Controlor general al finantelor (1665-1683) in timpul lui Ludovic XIV. Masuri protectioniste pentru dezvoltarea industrie si comertului. A reorganizat finantele, justitia si marina. Protector al artelor si stiintelor.

COMMYNES (COMMINES [comin]), Philippe de (c. 1447-1511), cronicar si om politic francez. Consilier al lui Carol Temerarul, Ludovic XI, Carol VIII si Ludovic XII. „Memoriile” sale se refera la perioada anilor 1464-1498.

COMSA, Dimitrie (1846-1931, n. Sibiu), economist, om politic si agronom roman. M. de onoare al Acad. (1926), prof. univ. la Sibiu. Fruntas la Partidului National Roman; unul dintre autorii si semnatarii Memorandumului (1892). A militat pentru modernizarea agriculturii („Calauza agricola”).

CONDORCET [codorse], Marie Jean Antoine DE CARITAT [carita], marchiz de (1743-1794), filozof, matematician si om politic francez. Girondin. Membru in Adunarea Legislativa (1791-1792) si in Conventia Nationala (1793). Colaborator al „Enciclopediei”. A sustinut ideea perfectibilitatii omenirii pe baza progresului infinit al ratiunii („Schita a unui tablou istoric al progresului spiritului uman”).

KARAMANLIS, Konstantinos C. (1907-1998), jurist si om politic grec. Presedinte fondator al Partidelor Uniunea Nationala Radicala (1956-1963) si Noua Democratie (1974-1980). Prim-min. (1955-1958, 1958-1961, 1961-1963 si 1974-1980). Presedinte al Republicii Elene (1980-1985, 1990-1995). A avut un rol important in revenirea tarii la un regim democratic (1974) si in aderarea Greciei la Comunitatea Europeana (1981).

KARAME, Rasid Abdul Hamid (1921-1987), om politic libanez. Min. si prim-min. (1955-1987, cu intreruperi). A promovat o politica de echilibru intre stat si rezistenta palestiniana, mediind intre diversele grupari aflate in divergenta. Favorabil unei apropieri libanezo-siriene.

KARAVELOV 1. Liuben K. (1834-1879), scriitor si om politic bulgar. Nuvele si povestiri realiste („Bulgarii de alta data”, „Este vina destinului?”). A editat la Bucuresti ziarele „Svoboda” (Libertatea) (1869-1872) si „Nezavisimosti” (Independenta) (1873-1874). Membru al Comitetului Central Revolutionar Bulgar, constituit la Bucuresti. 2. Petko K. (c. 1843-1903), om politic bulgar. Frate cu K. (1). Fondator si lider al Partidului Liberal. Prim-min. al Bulgariei (1880-1881, 1884-1886, febr.-dec. 1901).

KARDELJ [kardeli], Edvard (1910-1979), om politic iugoslav. Unul dintre conducatorii armatei de eliberare nationala din Slovenia (1941-1943), vicepresedinte al Comitetului National de Eliberare (1943-1945). Ministru de Externe (1948-1953). A promovat o politica de neutralitate activa si de nealiniere („Radacinile istorice ale nealinierii”). Teoretician al caii iugoslave de constituire a socialismului prin sistemul de autogestiune („Proprietatea sociala si autogestiunea”).

IRIGOYEN, Hipolito (1850-1933), om politic argentinian. Lider al Partidului Radical. Presedinte al Argentinei (1916-1922; 1928-1930). Initiator al unor reforme menita sa puna capat coruptiei si sa relanseze economia.

CONRAD VON HOTZENDORF [conrat fon hotandorf], Franz, conte (1852-1925), feldmaresal si om politic austro-ungar. Partizan al politicii de expansiune in Pen. Balcanica; sef al statului-major al armatei austro-ungare (1906-1911; 1912-1917), apoi comandant al grupului de armate de pe frontul austro-italian (1917-1918). Memorii.

CONSTANT DE REBEQUE [costã de rəbec], Henri Benjamin de (1767-1830), scriitor si om politic liberal francez. Proza de analiza, remarcabila prin obiectivitatea si precizia stilului („Adolphe”).

RUSCALLA, Vegezzi (1799-1885), om politic si publicist italian. A sustinut in scris drepturile romanilor din Transilvania la existenta nationala. Cetatean de onoare al Romaniei (1866).

HODZA [hoja], Milan ((1878-1944), om politic cehoslovac. Prim-min. (1935-1938). A demisionat in urma Acordului de la Munchen (1938), care hotarase dezmembrarea Cehoslovaciei, si s-a exilat.

avatar n., pl. e (fr. avatar, d. scr. avatara, incarnatiune succesiva a divinitatii). Fam. Transformatiune, metamorfoza: avatarele unui om politic.

CONSTANTINESCU, Mitita (1890-1946, n. Bucuresti), om politic si economist roman. Guvernator al Bancii Nationale a Romaniei (1935-1938, cu intreruperi). Lucrari privind dezvoltarea economica a Romaniei, crearea complexului industrial national („Politica economica aplicata”).

CONSTANTINESCU-IASI, Petre (1892-1977, n. Iasi), istoric si om politic roman. Acad. (1948). Militant al miscarii muncitoresti si comuniste.

HABACHE [abaʃ], Georges (n. 1926), om politic palestinian. Fondator si conducator al Frontului Popular pentru Eliberarea Palestinei (1967). Dupa evenimentele din Iordania (1970), s-a indepartat treptat de Organizatia pentru Eliberarea Palestinei.

HABYARIMANA, Juvenal (1937-1994), general si om politic din Rwanda. Presedinte (din 1973) si prim-min. (din 1974) al Rwandei. Presedinte-fondator al partidului Miscarea Revolutionara Nationala pentru Dezvoltare (din 1975). Asasinat.

HACHA [ha:ha], Emil (1872-1945), jurist si om politic ceh. Presedinte al Cehoslovaciei (1938-1939), apoi al „Protectoratului German al Cehiei si Moraviei” (1939-1945). Arestat dupa eliberarea Cehoslovaciei, a murit in inchisoare, in timpul judecarii lui drept criminal de razboi.

CONSTANTINESCU, Emil (n. 1939, Tighina), jurist, geolog si om politic roman. Prof. univ. la Bucuresti. Specialist in mineralogie („Mineralogeneza skarnelor de la Sasca Montana”, „Mineralogie”, in colab.).

HAIG [heig], Alexander Meigs (1924-2010), general si om politic american. Colaborator apropiat al al presedintelui Nixon (secretar general al Casei Albe, 1973-1974). Comandant suprem NATO (1974-1979). Secretar al Departamentului de Stat (1981-1982). Memorii.

JDANOV, Andrei Aleksandrovici (1896-1948), om politic sovietic. A detinut functii importante in aparatul de partid si de stat, fiind unul dintre sustinatorii ferventi ai politicii staliniste. Promotor al realismului socialist in arta si literatura („jdanovism”).

COPOSU, Corneliu (1914-1995, n. Bobota, jud. Salaj), jurist si om politic roman. Presedinte al Partidului National Taranesc Crestin Democrat (din dec. 1989). Membru marcant al Partidului National-Taranesc si secretar politic (1937-1947), al lui Iuliu Maniu, a participat la principalele evenimente politice din societatea romaneasca. Arestat si condamnat pentru convingerile sale politice (1947-1964), dupa amnistie, C. a fost permanent supus persecutiilor din partea autoritatilor comuniste.

NIXON [niksən], Richard Milhous (1913-1994), om politic american. Membru al Partidului Republican. Vicepresedinte (1953-1961) si presedinte (1969-1974) la S.U.A. Desi atitudinea lui era manifest anticomunista, prin secretarul de stat, H. Kissinger, a promovat o politica de destindere si normalizare a relatiilor cu statele comuniste (vizite in Romania, U.R.S.S., China, semnarea tratatului de dezarmare SALT I si recunoasterea R.P. Chineza in 1972, incheierea razboiului din Vietnam in 1973 etc.). Dupa realegerea din 1972, a fost nevoit sa faca fata unor grave dificultati economice, determinate de devalorizarea dolarului. Implicat in „afacerea Watergate”, a demisionat in favoarea vicepresedintelui G. Ford.

JELEV, Jelio (n. 1935), om politic bulgar. Presedinte al Uniunii Fortelor Democrate (1989-1990). Presedintele Bulgariei (1990-1997).

KISSINGER [kisiŋə], Henry Alfred (n. 1923), diplomat si om politic american. Emigrant din Austria; naturalizat (1943). Secretar de stat (1973-1977). A reprezentat S.U.A. la tratativele de rezolvare pe cale politica a conflictelor militare din Vietnam si Orientul Mijlociu. Rol important in stabilirea relatiilor diplomatice cu China. Premiul Nobel pentru Pace (1973).

DALADIER [daladie], Edouard (1884—1970), om politic radical francez. Prim-min. (ian.—oct. 1933, ian.—febr. 1934 si 1938-1940); unul dintre semnatarii Acordului de la Munchen (sept. 1938).

CORNWALLIS [cɔ:nuɔlis], Charles (1738-1805), general si om politic britanic. Comandant al armatei engleze in America de Nord; a capitulat la Yorktown (19 oct. 1781). Guvernator general al Indiei (1786-1793) si vicerege al Irlandei, unde a reprimat rascoala din 1798.

COROIANU, Iuliu (1847-1927, n. Dorolt, jud. Satu Mare), avocat si om politic roman. Unul dintre conducatorii Partidului National Roman din Transilvania si al actiunii memorandiste din 1892-1894, in urma careia a fost condamnat la inchisoare.

CORRIGAN-MAGUIRE [cɔrigən məgaiə], Mairead (n. 1944), om politic nord-irlandez. Initiator al organizatiei „Miscarea pentru pace” din Irlanda de Nord. Premiul Nobel pentru pace (1976), impreuna cu Betty Williams.

COSMA, Partenie (1837-1924,n. Beius), avocat, preot si om politic roman. Presedinte al Comitetului Executiv al Partidului National Roman din Transilvania (1881-1883).

OBANDO, Jose Maria (1795-1861), om politic columbian. Unul dintre conducatorii luptei de eliberare nationala impotriva dominatiei spaniole. Vicepresedinte (1831-1832) si presedinte al statului (1853-1854). Autorul constitutiei liberale din 1853.

COSSIGA, Francesco (1928-2010), om politic italian. Reprezentant de frunte al Partidului Democrat Crestin. Prim-min. (1979-1980), Presedinte al Senatului (1983-1985). Presedinte al Italiei (1985-1992).

COSTA-FORU 1. Gheorghe C. (1821-1876, n. Bucuresti), om politic, profesor si jurist roman. Primul rector al Universitatii din Bucuresti (1864-1872); ministru de mai multe ori. 2. Constantin C. (1856-1935, n. Bucuresti), avocat si ziarist democrat roman. Fiul lui C. (1). A organizat si condus organizatiile „Liga drepturilor omului”, „Comitetul central pentru amnistie” s.a. Bogata activitate publicistica.

COSTA GOMEZ [costə gomij], Francisco (1914-2001), general si om politic portughez. Presedintele republicii (1974-1976).

COSTACHESCU, Neculai (1876-1939, n. Husi), chimist si om politic roman. M. de onoare al Acad. (1936), prof. univ. la Iasi. Elev al lui P. Poni. Cercetari in domeniul cunoasterii si valorificarii bogatiilor naturale ale tarii noastre (petrol, sare) si al chimiei combinatiilor complexe. Fruntas al Partidului Taranesc si al Partidului National-Taranesc (aripa centrista); ministru al Instructiunii Publice.

COSTINESCU, Emil (1844-1921, n. Iasi), om politic liberal roman. Unul dintre fondatorii Bancii Nationale a Romaniei (1880); de mai multe ori ministru.

TAAFFE [ta:fə], Eduard, conte von (1833-1895), om politic austriac de origine irlandeza. Ministru de interne (1867, 1870-1871, 1879) si al Apararii (1867); prim min. (1868-1870 si 1879-1893). S-a sprijinit pe fortele conservatoare din administratie si cler. A facut mici concesii nationalitatilor din Austro-Ungaria.

TABAI, Ieremia T. (n. 1950), om politic din Kiribati. Presedinte al Rep. Kiribati (1979-1982, 1983-1991).

TACIT (Publius Cornelius Tacitus) (c. 55-120), istoric si om politic roman. Scriitor rafinat, maestru al constructiei dramatice, a fost unul dintre cei mai straluciti reprezentanti ai istoriografiei romane. Dintre numeroasele sale lucrari, cele mai importante sunt „Istoriile” (in 12 carti) si „Analele” (in 8 carti, pastrate fragmentar), in care infatiseaza evenimentele din prima parte a Imperiului, de la moartea lui Augustus pana la caderea lui Nero si de la acesta pana la moartea lui Domitian (14-96) de pe pozitiile aristocratiei senatoriale, desi isi afirma de la bun inceput obiectivitatea, sustinand ca scrie „fara ura si partinire” (sine ira et studio). Alte opere: „Despre viata si moravurile lui Iulius Agricola”, „Germania”, „Dialog despre oratori”.

COUSIN [cuzẽ], Victor (1792-1867), filozof si om politic francez. Seful scolii spiritualiste eclectice. A clasificat sistemele filozofice in patru grupe principale: idealism (Berkeley, filozofii germani); senzualism (Locke, Condillac, Helvetius); scepticism (Voltaire, Hume); misticism (Swedenborg, Saint-Martin). Op. pr.: „Fragmente filosofice”, „Curs de istoria filozofiei moderne”, „Despre adevar, frumos si bine”.

COUTHON [cuto], Georges (1755-1794), om politic francez. Participant la Revolutia Franceza (1789-1794); unul dintre conducatorii dictaturii iacobine. A fost ghilotinat.

RAAB [ra:p], Julius (1891-1964), om politic austriac. Lider al Partidului Populist (1951-1960). Cancelar al Austriei (1953-1961). Unul dintre artizanii redresarii economice a Austriei. In mandatul sau a fost semnat Tratatul care restabilea suveranitatea Austriei (15 mai 1955).

RABEMANANJARA, Jacques (1913-2005), om politic si scriitor malgas de expresie franceza. Eseist. Exponent al luptei pentru independenta nationala; lirica („Antidoturi”, „Ordalii”) si piese de teatru cu subiect istoric („Agapele zeilor”, „Zeii malgasi”).

RABIN, Yitzak (1922-1995), om politic israelian. Lider al Partidului Laburist. Comandant al armatei israeliene in Razboiul de 6 zile (1967). Ambasador al statului Israel in S.U.A. (1968-1973). Prim-min. (1974-1977; 1992-1995); ministru al Apararii (1984-1990). Rol important in procesul de pace din Orientul Apropiat si detensionarea relatiilor cu Organizatia pentru Eliberarea Palestinei (acordurile din 1993, Washington si 1994, Cairo). Asasinat de un fanatic israelian. Premiul Nobel pentru pace (1994), impreuna cu S. Peres si Y. Arafat.

CRAINIC, Nichifor (pseud. lui Ion Dobre) (1889-1972, n. Bulbucata, jug. Giurgiu), scriitor, ziarist si om politic roman. Acad. (1940), prof. univ. la Chisinau si Bucuresti. Director al revistei „Gindirea” (1922-1944). Lirica de factura traditionalista („Tara de peste veac”). Principalul animator al curentului gindirist. Opera sa se bazeaza pe o viziune teologica asupra istoriei si artei. Impotriva imitarii Occidentului a lansat ideea etnocratiei („Puncte c*******e in haos”, „Ortodoxie si etnocratie”).

RAFSANDJANI, ’Ali Akbar Hāchemi (pe numele adevarat ’Ali Akbar Bahremani) (n. 1934), om politic iranian. Presedinte al Parlamentului (1980-1989). Dupa moartea ayatollahului Khomeini, a devenit sef al Republicii Islamice Iran (1989-1997). Impreuna cu liderul religios Ali Khamenei a dus o politica antioccidentala si antiamericana.

HALIFAX [hælifæks], Edward Frederick Lindley Wood, conte (1881-1959), diplomat si om politic conservator britanic. Vicerege al Indiilor (1926-1931). Ministru de Externe (1938-1940). Adept al politicii de conciliere cu Germania.

HALIPPA, Pan(telimon) (1883-1979, n. Cubolta, Soroca, Basarabia), publicist si om politic roman. M. coresp. al Acad. (1918). In 1905, in fruntea unor tineri intelectuali basarabeni, incearca sa impulsioneze redesteptarea spiritului national. Colaboreaza la ziarul „Basarabia”, prima publicatie romaneasca cu caractere chirilice, in paginile careia a tiparit imnul revolutionar „Desteapta-te romane!”; arestat si condamnat de autoritatile ruse. In 1908, a tiparit la Chisinau, cu caractere chirilice, „”Pilde si povete. Intaia carte moldoveneasca de citire„m iar in 1912, ”Basarabia, schita geografica„. A condus ziarul ”Cuvant moldovenesc„. Fondator al Partidului National Moldovenesc (1917). Vicepresedinte (1917-1918) si presedinte (nov.-dec. 1918) al Sfatului Tarii, care a hotarat unirea Basarabiei cu Romania. Presedinte al Partidului Taranesc din Basarabia (1918-1921). Ministru de stat (1919-1920), reprezentant al Basarabiei in guvernul Romaniei. A facut parte din Delegatia Permanenta a Partidului National-Taranesc. De mai multe ori ministru. Arestat si inchis la Sighet (1950) de autoritatile romane; predat, peste doi ani, celor sovietice, a fost judecat si condamnat la 25 de ani de munca silnica in Siberia. Predat din nou autoritatilor romane (1955), este inchis la Gherla (pana in 1957).

CRASSUS, Marcus Licinius (114-53 i. Hr.), om politic roman. A infrint rascoala lui Spatacus (70 i. Hr.). Membru, alaturi de Cezar si de Pompei, al primului triumvirat (60 i. Hr.); guvernator al Siriei (54 i. Hr.), a fost infrint (53 i. Hr.) si ucis de parti in batalia de la Carrhae.

CRAXI, Bettino (1934-2000), ziarist, scriitor si om politic italian. Secretar general al Partidului Socialist Italian (din 1976). Vicepresedinte al Internationalei Socialiste (din 1977). Prim-min. (1983-1987).

CREMER [cremə], Sir William Randal (1838-1908), om politic britanic. Unul dintre fondatorii Uniunii interparlamentare (1887). Premiul Nobel pentru Pace (1903).

CRESSON [creso], Edith (n. 1934), om politic socialist francez. Prim-min. (1991); prima femeie din istoria Frantei care ocupa aceasta functie. In 1992 a demisionat din functia de prim-min. a Frantei.

CRISPI, Francesco (1918-1901), om politic italian. A sustinut ideea unificarii Italiei sub forma conceputa de G. Mazzini; a pregatit si a sprijinit expeditia celor 1000 (1860); ca prim-min. al Italiei (1887-1891, 1893-1896) a militat pentru o cit mai strinsa apropiere fata de Puterile Centrale si pentru expansiunea coloniala in Africa.

RHODES [roudz], Cecil John (1853-1902), financiar si om politic britanic. Prim-min. al Coloniei Capului (1890-1896). Urmarind crearea unui imp. colonial britanic in Africa, a organizat cucerirea unui vast terit. in S Africii (caruia i-a fost atribuita denumirea de Rhodesia). A fondat, in 1888, o importanta companie (De Beers Consolidated Mines), specializata in exploatarea si comertul cu diamante. Unul dintre initiatorii Razboiului anglo-bur din 1899-1902.

RIBBENTROP [ribntrop], Joachim von (1893-1946), diplomat si om politic german. Nationalist-Socialist. Ambasador la Londra (1936-1938), Ministru de Externe (1938-1945), calitate in care a negociat alianta cu Italia (mai 1939) si pactul din 1939 cu U.R.S.S. (R.-Molotov) pentru impartirea zonelor de influenta, avand si un protocol aditional secret care cuprindea consimtamantul Germaniei la anexarea Basarabiei si N. Bucovinei de catre U.R.S.S. Judecat de Tribunalul international de la Nurnberg, a fost condamnat la moarte si executat.

RICASOLI, Bettino, baron de Brolio (1809-1880), om politic italian. Exponent al curentului liberal-moderat. A condus miscarea nationala din Toscana (1859) impunand unirea acesteia cu Piemontul. Guvernator general al Toscanei (1860-1861). Prim-min. al Italiei (1861-1862. 1866-1867).

RICARDO [rika:dou], David (1772-1823), economist si om politic britanic. Om de afaceri. Reprezentant al scolii clasice de economie. Promotor al sistemului de piata libera; a dezvoltat teoria valorii bazate pe munca si teoria plusvalorii; a analizat repartitia venitului national si principalele categorii economice legate de aceasta. Teoria rentei diferentiale a legat-o de legea fertilitatii descrescande a solului. Justificand liber-schimbismul si diviziunea muncii intre tari, a elaborat teoria costurilor comparative de productie. Opera lui R., alaturi de cea a lui Smith, a influentat gandirea economica contemporana. Op. pr.: „Despre principiile economiei politice si ale impunerii”.

HAMA [ama], Boubou (1909-1982), om politic si scriitor de limba franceza din Niger. Presedinte al Adunarii Nationale a Nigerului (1960-1974). Lucrari privind specificul african („Istoria traditiilor poporului Zarma-Songhai”, „Povesti si legende din Niger”).

HAMILTON [hæmiltən], Alexander (1755-1804), om politic american. Unul dintre fondatorii Partidului Federalist. Secretar particular si aghiotant al lui George Washington. Secretar al Trezoreriei (1789-1795). A participat la organizarea Bancii Nationale (1791) si la elaborarea Constitutiei americane.

CROCE, Benedetto (1866-1952), filozof neohegelian, istoric, estetician, critic literar si om politic liberal italian. Prof. univ. la Napoli. Participant la miscarea antifascista si de eliberare nationala. Creator al unui sistem de „Filozofia spiritului”, C. este cunoscut mai cu seama datorita „Esteticii” sale, conceputa ca „stiinta a expresiei si lingvistica generala”. A acordat intuitiei un rol esential in procesul creatiei artistice. Critic al intuitionismului irationalist, al pozitivismului si al curentelor moderniste in arta. M. de onoare al Acad. Romane (1921).

CROMWELL [crɔmuəl], Oliver (1599-1658, n. Huntington), om politic englez. Comandant de osti, conducatorul Revolutiei Burgheze din sec. 17. A reorganizat armata Parlamentului si a infrint armata regala la Marston Moor (1644) Naseby (1645); a inabusit miscarile levellerilor (1649) si diggerilor (1651) si miscarea de eliberare nationala din Irlanda (1649-1652). In 1653 a instaurat in Anglia un regim dictatorial, C. devenind lord-protector. A obligat Olanda sa recunoasca Actul de navigatie, punind bazele suprematiei maritime a Angliei.

RACOVSKI, Cristian (1873-1941), om politic roman de origine bulgara. Publicist. Membru al Comitetului Executiv al Partidului Social-Democrat din Romania (ales dupa reorganizarea acestuia in 1910). A participat la Conferinta de la Zimmerwald (1915). In 1917 a plecat in Rusia, unde a activat in organismele Internationalei III. A cazut victima epurarilor staliniste.

RADEK, Karl Bernhardovici (pe numele adevarat Karl Sobelsohn), (1885-1939), om politic rus de origine poloneza. Initial social-democrat, dupa revolutia rusa din 1917 adept al miscarii comuniste. In fruntea Kominternului (1920-1924). Trotkist, l-a sprijinit ulterior pe Stalin. A detinut functii importante in Partidul Comunist. Victima a epurarilor staliniste.

RADHAKRISHNAN [radakriʃnən], Sir Sarvepalli (1888-1975), om politic si filozof indian. Prof. univ. la Calcutta, New Delhi, Chicago si Oxford. Membru al partidului Congresul National Indian. Presedinte al Republicii India (1962-1967). Studii de istorie a filozofiei indiene, de religie si etica („Filozofia indiana”, „Religie si societate”, „Religiile orientale si gandirea occidentala”). M. de onoare al Acad. Romane (1956).

REAGAN [regən], Ronald Wilson (1911-2004), om politic american. Republican. Actor de cinema. Guvernator al Californiei (1967-1974). Presedinte al S.U.A. (1981-1989). A propus (1983) un program de aparare strategica, insotit de o politica tenace fata de tarile Tratatului de la Varsovia, determinand, in final, prabusirea comunismului in Europa si destramarea U.R.S.S.

REGULUS, Marcus Attilius (?-250 i. Hr.), general si om politic roman. Comandant al corpului expeditionar roman care a debarcat in timpul Primului Razboi Punic in N Africii (256 i. Hr.). A infrant flota cartagineza la Ecnomos, in largul coastelor Siciliei, in una din marile batalii navale ale Antic. Infrant de cartaginezi si facut prizonier (255 i. Hr.), a fost trimis la Roma pentru a media pacea (c. 250 i. Hr.), dar cunoscand fortele slabite ale cartaginezilor, a pledat pentru continuarea razboiului. Reintorcandu-se in captivitate, conform angajamentului, a fost ucis de cartaginezi.

VERDET, Ilie (1925-2001, n. Comanesti, jud. Bacau), om politic roman. Comunist. Prim-min. (1979-1983). A intemeiat Partidul Socialist al Muncii, fiind ales in functia de presedinte (1992-2000).

URDAREANU, Ernest (1897-1962), ofiter si om politic roman. Colaborator apropiat al regelui Carol II, membru marcant al camarilei regale. Maresal al Curtii regale (mart. 1937), mare sambelan (oct. 1938), ministru al Casei regale (1938-1940), sef de stat major al Partidului Natiunii (iun.-iul. 1940), ministru de stat (iun.-sept. 1940). L-a insotit pe regele Carol II in exil.

CURZON [cə:zn], George Nathaniel, Marchiz ~ of Kedleston (1859-1925), om politic conservator britanic. Vicerege al Indiei (1898-1905). Ministru de Externe (1919-1924); unul dintre principalii organizatori ai compromisului in razboiul sovieto-polon (1919-1920). A cerut printr-o nota adresata guvernului sovietic oprirea ofensivei Armatei Rosii in Polonia, pe o linie de demarcatie cunoscuta sub numele de linia C.

SAMPER, Ernesto Lozano (n. 1950), om politic columbian. Liberal. Presedinte al tarii (1994-1998).

CUZA, Alexandru C. (1857-1947, n. Iasi), om politic si publicist roman. Acad. (1936), prof. univ. la Iasi. In 1923 a infiintat Liga Apararii National-Crestine, grupare cu caracter fascist, din care s-a desprins ulterior, Garda de Fier. A condus, impreuna cu O. Goga, Partidul National-Crestin (din 1935) si guvernul, in perioada dec. 1937-febr. 1938.

CZARTORYSKI [tʃartoriski], familie princiara polona. Mai important: Adam Jerzy C. (1770-1861), general si om politic polon. Sef al guvernului polon (1831) in timpul Revolutiei din 1830-1831. Refugiat in Franta, a devenit conducatorul emigratiei polone monarhiste.

CZERNIN [cernin], Ottokar von (1872-1932), om politic si diplomat austro-ungar. Ministru plenipotentiar la Bucuresti (1913-1916) si ministru de externe (1916-1918).

NASTASE, Adrian (n. 1950, Bucuresti), jurist, sociolog si om politic roman. Prof. univ. la Bucuresti. Prim-min. (din 2000) si ministru al Afacerilor Externe (1990-1992). Presedinte (1992-1996) si vicepresedinte (1996-1999) al Camerei Deputatilor. Presedinte (din 2001) al Partidului Democratiei Sociale din Romania (presedinte executiv, 1993-1997 si prim-vicepresedinte, 1997-2001, al partidului). Contributii in domeniul dreptului international public („Drepturile omului – religia sfarsitului de secol”, „Dreptul international contemporan”, „Drept economic international”, „Tratatele Romaniei – un deceniu de acte internationale 1990-1999”, „Batalia pentru viitor”).

RICHELIEU [riʃəlio], familie nobiliara franceza. 1. Armand Jean DU PLESSIS de (1585-1642), om politic si c******l francez (din 1622. Reprezentant al absolutismului in Franta. Ca prim-min. (1624-1642), in timpul domniei lui LUdovic XIII, a fost conducatorul de fapt al Frantei. Prin infrangerea hughenotilor (cucerirea cetatii La Rochelle), prin inlaturarea tendintelor autonomiste ale marilor seniori feudali si printr-o serie de reforme (finante, armata si legislatie), a consolidat monarhia absoluta. Pe plan extern, a luptat impotriva hegemoniei Habsburgilor in Europa, Franta participand (din 1635), alaturi de principii protestanti germani si de Suedia, impotriva Sfantului Imp. Roman de Natiune Germana si a Spaniei, in Razboiul de 30 de ani (1618-1648). A manifestat interes pentru literatura si arte. A contribuit la intemeierea (1635) Academiei Franceze. 2. Armand Emmanuel DU PLESSIS, conte de Chinon, duce de Fronsac (1766-1822), general si om politic francez. Emigrat in Rusia (1790), a devenit guvernator al provinciei Odessa (1803-1814). Reintors in Franta a devenit prim-min. (1815-1818, 1820-1821) obtinand plecarea Aliatilor din Franta si acceptarea ei in Sfanta Alianta.

LANDSBERGIS, Vytautas (n. 1932), om politic si muzicolog lituanian. Prof. la Conservatorul din Vilnius. Fondator si animator al miscarii lituaniene de independenta Sajudis. Presedinte al Partidului Conservator (din 1993) si al Adunarii Nationale (seful statului 1990-1992).

LANGE [laŋə], Christian Lous (1869-1938), istoric, diplomat si om politic norvegian. Prof. univ. la Oslo. Secretar general al Uniunii Interparlamentare (1909-1933). Unul dintre cei mai inversunati sustinatori ai miscarii pacifiste internationale. Lucrari: „Arbitrajul international obligatoriu”, „Razboiul civil european”, „Istoria internationalismului”. Premiul Nobel pentru pace (1921), impreuna cu Karl Hjalmar Branting.

LANGE [laŋə], David Russell (1942-2005), om politic neozeelandez. Laburist. De mai multe ori ministru si prim-min. (1984-1989). A intervenit cu fermitate impotriva experientelor nucleare care provocau daune sistemului ecologic al tarii sale.

LARGO CABALLERO [kabaλero], Francisco (1869-1946), om politic spaniol. Lider al aripii de stanga a Partidului Socialist Muncitoresc Spaniol. Prim-min. si ministru de Razboi (1936-1937) al guvernului republican spaniol. Exilat in Franta (1939), a fost internat in lagar de nazisti (1942-1945).

LAMARTINE [lamartin], Alphonse-Marie-Louis de PRAT de (1790-1869), scriitor si om politic francez. Unul dintre initiatorii poeziei romantice franceze. Elegii cu caracter filozofic („Meditatii poetice”, „Noi meditatii poetice”), poeme de inspiratie religioasa („Armonii poetice si religioase”, „Jocelyn”, „Caderea unui inger”) remarcabile prin lirismul melancolic si meditativ, prin sinceritatea sentimentelor si perfecta corespondenta dintre starea sufleteasca a poetului si natura. Romane autobiografice („Raphael”, „Graziella”); un jurnal de calatorie in Orient. Lucrari istorice („Istoria girondinilor”, „Istoria revolutiei de la 1848”). Ca om politic a fost initial legitimist, apoi a devenit liberal moderat. Rol important in Revolutia din 1848; ministru de Externe in Guvernul provizoriu (1848), calitate in care i-a sprijinit pe revolutionarii din Principatele Romane.

LA MARMORA-FERRERO, Alfonso, marchiz di (1804-1878), general si om politic italian. Ca ministru de Razboi (1848-1859), a reorganizat armata piemonteza. In Razboiul Sardo-Austriac (1848-1849) s-a afirmat in bataliile de la Pastrengo (3 apr. 1848), Borghetto si Peschiera (mai 1848). Comandant al armatei Piemontului (1855-1856) in Razboiul Crimeii. Prim-min. al Regatului Sardiniei (1859-1860) si al Italiei (1864-1866). Comandant sef al armatei in Razboiul Prusiano-Italo-Austriac, a fost infrant la Custozza (24 iun. 1866).

LABIENUS, Titus (c. 98-45 i. Hr.), om politic roman. Locotenent al lui Cezar in Galia, l-a abandonat in 50 i. Hr. pentru a se ralia partidei lui Pompei. A luptat la Pharsalos si la Munda, unde a murit.

LACEPEDE [laseped], Bernard-Germaine-Etienne de la VILLE, conte de ~ (1756-1825), naturalist si om politic francez. Elev al lui Buffon. Idei evolutioniste („Istoria generala si particulara a patrupedelor ovipare si a serpilor”, „Istoria naturala a pestilor”, „Istoria naturala a cetaceelor”). A scris si o „Istorie generala fizica si civila a Europei”. In timpul Revolutiei Franceze a detinut functii politice.

RESID PASA, Mustafa (1800-1858), diplomat si om politic turc. Mare-vizir al Imp. Otoman (1846-1848, 1848-1852, mart.-aug. 1852, 1854-1855, 1856-1857, 1857-1858). Unul dintre initiatorii Tanzimatului. A fost favorabil unirii Moldovei si Tarii Romanesti, urmarind crearea unui „stat-tampon” intre Turcia si Rusia. Favorabil unei apropieri de Franta si Marea Britanie.

RETZ [re], Jean Francois, Paul de GONDI, c******l de (1613-1679), om politic si scriitor francez. Adversar al lui Mazarin, a fost un agitator al maselor populare pariziene in timpul Frondei. Autorul unor valoroase „Memorii”, scrise in exil, prezentand portrete ale unor personalitati contemporane lui.

ROMAN, Alexandru (1826-1885, n. Auseu, jud. Bihor), ziarist si om politic roman. Acad. (1866), prof. univ. la Budapesta. Unul dintre conducatorii luptei politice a romanilor transilvaneni. Deputat in parlamentul ungar. A editat la Budapesta ziarele romanesti „Concordia” (1861-1866) si „Federatiunea” (1868-1876), unde a publicat „Pronunciamentul de la Blaj”, pentru care a fost condamnat la inchisoare de autoritatile ungare.

ROMAN, Petre (n. 1946, Bucuresti), inginer si om politic roman. Prof. univ. la Bucuresti. Membru fondator al Frontului Salvarii Nationale (22 dec. 1989); lider national (febr. 1990- mart. 1992) si presedinte (29 mart. 1992-mai 1993) al partidului Frontului Salvarii Nationale. Presedinte al Partidului Democrat (1993-2001). Presedinte al partidului Forta Democrata (din 2004). Prim-min. al guvernului provizoriu (1989-1990) si al primului guvern postdecembrist (1990-1991). Presedinte al Senatului (1996-2000); ministru al Afacerilor Externe (1999-2000).

ROMAN, Visarion (1833-1885, n. Sibiu), publicist si om politic roman. M. coresp. al Acad. (1877). Participant la Revolutia de la 1848-1849 din Transilvania. Intensa activitate publicistica. A editat pentru sate „Amicul poporului”, cel dintai calendar scris cu alfabetul latin in Transilvania; impreuna cu I. Al. Lapedatu a scos (1877) „Albina Carpatilor”. Organizator al celei dintai institutii de credit din Transilvania, Banca Albina, pe care a condus-o (1871-1884). A tradus si a intocmit manuale scolare.

ROUX [ru], Jacques (1752-1794), om politic francez. Peot. Participant la Revolutia Franceza (1789-1794). Iacobin de stanga, unul dintre conducatorii „turbatilor”. Arestat din ordinul lui Robespierre, s-a sinucis in inchisoare.

ROGIER [roʒie], Charles (1800-1885), om politic belgian. Prim-min. (1847-1852 si 1857-1868). Contributii la laicizarea invatamantului si dezvoltarea economica a tarii.

ROCKFELLER [rakifelər], familie de oameni de afaceri, filantropi si oameni politici din S.U.A. 1. John Davison (1839-1937), industrias si filantrop american. Continuand afacerile cu petrol ale tatalui sau, a fondat (1862) prima antrepriza petroliera, in 1863 o rafinarie de petrol, apoi (1870) imperiul industrial Standard Oil Company, cu peste 30 de corporatii, care i-a adus venituri imense. Dedicandu-se activitatilor filantropice, a creat Fundatia R. (1913), Universitatea R. din Chicago (1902), Institutul R. pentru cercetari medicale din New York (1901), care a devenit (din 1954) Universitatea R. Prin generozitatea lui a fost refacuta (dupa distrugerile din Primul Razboi Mondial) catedrala Notre-Dame din Reims. 2. John D. Jr. (1874-1960), industrias si filantrop american. Fiul lui R. (1). A continuat donatiile tatalui sau (locul pe care s-a construit sediul Natiunilor Unite), a construit Center R. si a restaurat in stil colonial Williamsburg. 3. Nelson Aldrich (1908-1979), om politic si filantrop american. Nepotul lui R. (1). Vicepresedinte al S.U.A. (1974-1977), in timpul lui G. Ford. Colectionar de arta. A facut donatii la Muzeul de Arta Moderna si a fondat Muzeul de Arta Primitiva, ambele in New York.

ROHM [rom], Ernst (1887-1934), om politic german. Unul dintre exponentii (1919) Partidului Nationalist-Social al Muncitorilor Germani. Participant la puciul de la Munchen (1923). A condus (din 1931) organizarea trupelor SA. Dupa preluarea puterii (1933) de catre Hitler, a fost numit sef de stat-major al trupelor SA si ministru fara portofoliu. Dorind sa integreze trupele SA in cadrul fortelor armate, si-a atras ostilitatea lui Hitler. Asasinat (30 iun., in „Noaptea cutitelor lungi”).

RECLUS {reklu] 1. Jean Jacques Elisee R. (1830-1905), geograf si om politic francez. Prof. univ. la Bruxelles. Revolutionar anarhist („Evolutia, revolutia si idealul anarhismului”). Participant la Comuna din Paris (1871). A calatorit prin Europa si America (1851-1857). Autor al unei „Geografii universale”. 2. Paul R. (1847-1914), chirurg francez. Fratele lui R. (1). Contributii in descrierea unor maladii ale plamanilor si sanilor. A folosit c*****a ca anestezic local.

ROBESPIERRE [robespie:r], Maximilien de (1758-1794), om politic francez. Avocat. Figura centrala a Revolutiei Franceze, supranumit „incoruptibilul” (credea in virtutea morala absoluta). Unul dintre conducatorii revolutiei si ai iacobinilor. Sef al guvernului revolutionar (1793-1794); a instituit dictatura iacobina, prin care urmarea sa instaureze o republica democratica si egalitara. In timpul guvernarii sale, revolutia a atins apogeul. Rasturnat in urma loviturii de stat de la 9 thermidor (27 iul.) 1794 si ghilotinat.

RAMOS, Fidel (n. 1928), om politic filipinez. Ministrul Armatei in timpul mandatului lui F. Marcos. Presedinte al tarii (1992-1998); s-a confruntat cu miscarea de gherila a minoritatilor islamice.

SALCUDEANU, Petre (1930-2005, n. sat Gligoresti, jud. Cluj), scriitor si om politic roman. Proza de investigatie sociala si politica, cu valente parabolice („Biblioteca din Alexandria”, „Cina cea de taina”). Romane cu intriga politista (seria „Bunicul”). Scenarii de film („Vifornita”, „O lacrima de fata”, „Intoarcerea in iad”). Ministru al Culturii (aug.-nov. 1993).

JUMANCA, Iosif (1893-1949), om politic socialist roman. Membru al Consiliului National Roman Central (1918) si al Consiliului Dirigent al Transilvaniei (1918-1920). Unul dintre conducatorii Partidului Social-Democrat.

JUPPE [ʒupe], Alain (n. 1945), om politic francez. Secretar general (1988-1994) si presedinte (1994-1997) al Adunarii pentru Republica. De mai multe ori min. si prim-min. (1995-1997).

FINNBOGADOTTIR, Vigdis (n. 1930), om politic islandez. Presedinta a Republicii Islanda (1980-1996). Prima femeie aleasa sef de stat intr-o tara europeana. Directoare a Teatrului Municipal din Reykjavik (1972-1980).

ROCA, Julio Argentino (1843-1914), general si om politic argentinian. Presedinte al statului (1880-1886, 1898-1904). S-a implicat in rezolvarea conflictului militar cu Chile (1902).

ROCARD [rokar], Michel (n. 1930), om politic francez. Unul dintre fondatorii (1960) si secretar general (1967-1973) al Partidului Socialist Unificat, unit cu Partidul socialist (in 1974). De mai multe ori ministru; prim-min. (1988-1991).

SARMIENTO, Domingo Faustino (1811-1888), scriitor si om politic argentinian. Ca presedinte al Republicii (1868-1874) a infaptuit o serie de reforme liberale, in scopul modernizarii statului, si ap us capat razboiului cu Paraguay (1870). Adept al romantismului, a scris romanul „Facundo sau Civilizatie si si barbarie”, tablou al societatii argentiniene si al problemelor cu care se confrunta; pamflete.

SASSOU-NGUESSO, Denis (n. 1943), ofiter si om politic congolez. Presedinte al C.C. al Partidului Congolez al Muncii. Presedinte al Republicii Populare Congo (1979-1992).

SALAN, Raoul (1899-1984), general si om politic francez. A comandat (1952-1953) trupele franceze din Indochina si din Algeria (1958-1960). In dezacord cu politica guvernului francez, in problema algeriana, a fost unul dintre conducatorii puciului militar din 22-25 apr. 1961. Dupa infrangere, a creat „Organizatia Armata Secreta” (OAS). Arestat la 22 apr. 1962 si condamnat la inchisoare pe viata. Gratiat (1968) si reabilitat (1982). Memorii.

SALANDRA, Antonio (1853-1932), om politic italian. Liberal. Dec mai multe ori ministru; prim-min. (1914-1916). In timpul mandatatului sau, Italia a intrat in razboi de partea Antantei. A facut parte din din delegatia italiana la Conferinta de Pace de la Paris (1919). Sprijinitor al revenirii lui Mussolini la putere.

SALAZAR, Antonio de Oliveira (1889-1970), om politic portughez. Prof. univ. la Coimbra. De mai multe ori ministru. Ca ministru de Finante (1928-1940) a reusit sa stabilizeze moneda si sa echilibreze bugetul. Prim-min. (1932-1968). Fondator si presedinte al partidului corporatist Uniunea Nationala. A instaurat un regim de dictatura; a stimulat economia, a reorganizat armata si marina; politica de mentinere a coloniilor. Prin Constitutia din 1933 a fondat un „stat nou” (Estado Novo) bazat pe un regim autoritar si corporatist al partidului unic; biserica, armata si politia aveau o pozitie privilegiata.

SALDANHA OLIVEIRA E DAUM [saldəna olivəirə i dəun], Joāo Carlod duce de ~ (1790-1876), general si om politic portughez. De mai multe ori ministru; prim-min. (mai-nov. 1835, 1846-1849, 1851-1856, mai-aug. 1870). Reforme in sistemul politic si in economie. A incercat, fara succes, folosirea unor metode autoritare de guvernare.

SALEH (SALIH), Ali Abdallah (n. 1942), ofiter si om politic yemenit. In urma unei lovituri de stat a devenit seful statului Yemenul de Nord (1978), apoi (din 1990) al Republicii arabe Yemen (stat realizat prin unificarea celor doua Yemenuri).

SATŌ, Eisako (1901-1975), om politic japonez. Presedinte al Partidului Liberal-Democrat si prim-min. al Japoniei (1964-1972). Premiul Nobel pentru pace (1974), impreuna cu S. McBride.

SAVIMBI, Jonas (Malheiro) (1934-2002), om politic angolez. Fondator (1966) al partidului Uniunea Nationala pentru Independenta Totala a Anglolei (UNITA). S-a opus (1975) regimului lui A. Neto sprijinit de Africa de Sud, de statele occidentale si a condus in anii '80 ai sec. 20 o gherila contra puterii centrale.

REED [ri:d], John (1887-1920), ziarist si om politic american. Unul dintre fondatorii Partidului Comunist din S.U.A. (1919). Autor al unor reportaje celebre („Zece zile care au zguduit lumea”, evocare a Revolutiei din Octombrie la care a participat; „Mexicul rasculat”). A murit in Rusia Sovietica.

SAZONOV, Serghei Dmitrievici (1860-1927), diplomat si om politic rus. Ministru de Externe (1910-1916). Promotor al apropierii Rusiei de Marea Britanie si Japonia si al consolidarii Antantei. A semnat la Petrograd (18 sept./1 oct. 1914) o Conventie secreta cu ambasadorul Diamandy prin care Rusia garanta integritatea terit. a Romaniei si recunostea drepturile ei asupra terit. din Austro-Ungaria locuite de romani. In 1920 a emigrat in Franta.

SARAGAT, Giuseppe (1898-1988), om politic italian. Fondator si secretar general al Partidului Social-Democrat Italian (1947-1964; din 1975, presedinte). De mai multe ori ministru. Presedinte al Republicii Italiene (1964-1971). Memorii.

SAN YU, U (1919-1996), general si om politic din Uniunea Myanmar. Presedinte al Consiliului de Stat (sef al statului) al Uniunii Myanmar (1981-1988).

SANTER, Jacques (n. 1937), om politic luxemburghez. Crestin-democrat. Prim-min. (1984-1995). Presedinte al Comisiei Europene (1995-1999).

SANTANDER, Francisco de Paula (1792-1840), general si om politic columbian. Apropiat al lui S. Bolivar, a luptat pentru eliberarea coloniilor spaniole din America (1810-1826). Presedinte al Republicii Noua Granada (Columbia, 1832-1837), perioada in care a initiat un sir de reforme privind modernizarea statului.

SANTA CRUZ, Andres (1792-1865), om politic bolivian. Presedinte al tarii (1829-1839). Dupa cucerirea Peru-ului a format Confederatia peruano-boliviana al carei „protector suprem” a devenit. Invins in conflictul cu Chile si rasturnat de la putere.

SANTA ANNA, Antonio LOPEZ de (1794-1876), general si om politic mexican. Presedinte al Republicii Independente Texas (1833-1836, si apoi al Mexicului, 1841-1855, cu intreruperi). Politica dictatoriala si conservatoare. Infrant si luat prizonier in batalia de la San Jacinto, a pierdul Texasul. In urma razboaielor cu S.U.A., prin tratatul de pace de la Guadelupe Hidalgo (1848) si prin cumpararea (1853) de catre americani a unei parti din Arizona de 76.768 km² Mexicul a pierdut 55% din teritoriu (California, Texas, parti din Arizona si New Mexico), primind in schimb unele compensatii financiare. Dupa 1855, a trait in exil.

SAN MARTIN, Jose de (1778-1850), general si om politic argentinian. Unul dintre conducatorii luptei pentru independenta coloniilor spaniole din America (1810-1826). A avut un rol important in eliberarea de sub dominatia spaniola a Argentinei si a republicilor Chile (1817-1818) si Peru (1821-1822). A primit titlul de „protector” al Perului. In urma unor neintelegeri cu S. Bolivar, a emigrat in Franta (1822).

SAMPAIO, Jorge Fernando Branco (n. 1939), om politic portughez. Socialist. Primar al Lisabonei (1989-1995) si presedinte al tarii (1996-2006).

PAZ ESTENSSORO [pas], Victor (1907-2001), om politic bolivian. Presedinte al partidului Miscarea Nationala Revolutionara – aripa istorica (din 1941). Presedinte al tarii (1952-1956, 1960-1964, 1985-1989); a nationalizat minele de cositor si a realizat o reforma agrara.

PAVLOV, Todor Dimitrov (1890-1977), filozof, pedagog si om politic bulgar. Prof. univ. la Sofia. Activitate diplomatica (1947-1958). Lucrari de filozofie si estetica („Teoria generala a artei”, „Probleme fundamentale ale esteticii”). M. de onoare al Acad. Romane (1965).

OBOTE, (Apollo) Milton (1924-1996), om politic ugandez. Presedinte al partidului Congresul Poporului (1960-1971, 1980-1985). Prim-min. (1962-1966) si presedinte (1966-1971, 1980-1985) al Republicii Uganda.

PADEREWSKI, Ignacy Jan (1860-1941), pianist, compozitor si om politic polonez. Stabilit in S.U.A. in perioada 1914-1919. Prof. la conservatoarele din Varsovia si Strasbourg. Celebru interpret al muzicii lui Chopin. Opere („Manru”, „Sakuntala”), piese pentru pian, muzica de camera, o simfonie. Prim-min. si ministru de Externe a Poloniei (ian.-dec. 1919); a semnat Tratatul de la Versailles (1919).

PAEZ HERRERA, Jose Antonio (1790-1873), om politic venezeulean. Combatant (1810-1822) in Razboiul de Independenta impotriva spaniolilor, a devenit, in urma infrangerii acestuia, sef al armatei Venezeulei (care facea parte din Republica Marea Columbie). In 1829 a inabusit revolta lui S. Bolivar. A declarat independenta tarii, devenind presedinte al Republicii Venezuela (1830-1835; 1839-1843; 1861-1863); a condus tara in mod dictatorial.

OBREGON, Alvaro (1880-1928), general si om politic mexican. Participant la revolutia din 1911, l-a sprijinit pe Venustiano Carranza impotriva lui Victoriano Huerta (1913-1914) si a lui Pancho Villa si Emiliano Zapata (1915). Presedinte al Mexicului (1920-1924). Sustinut de S.U.A., a incercat sa promoveze o politica indreptata impotriva marilor proprietari funciari laici si ecleziastici. Reales in 1828, a fost asasinat de un catolic fanatic.

O'BRIEN [oubraiən], James Bronterre (1805-1864), publicist si om politic irlandez. Unul dintre conducatorii miscarii chartiste, adept al curentului „fortei fizice”. Ulterior, a propagat ide le socialismului utopic, punand bazele politice ale unei grupari de reformatori moderati.

O'BRIEN [oubraiən], William Smith (1803-1864), om politic irlandez. Protestant. A militat, alaturi de D. OConnell, ]n cadrul Asociatiei Nationale „Repeal”, pentru desfacerea uniunii anglo-irlandeze. Fondator (1847) al Confederatiei irlandeze pentru independenta nationala. Participant la insurectia esuata, din S Irlandei (1848). Arestat si condamnat la moarte, pedeapsa i-a fost comutata la exil in ins. Tasmania; gratiat (1856).

OCONNELL [oukonl], Daniel (1775-1847), om politic irlandez. Adept al nonviolentei, a fondat (1823) Asociatia Catolica si a obtinut (1829) in Parlamentul britanic, al carui membru era (din 1828), votarea legii pentru emanciparea catolicilor. Unul dintre conducatorii miscarii de eliberare irlandeze; a pus bazele miscarii „Tanara Irlanda” (1845), care preconiza desfacerea uniunii anglo-irlandeze. Supranumit „The Liberator”.

O’CONNOR [oukonə], Feargus Edward (1796-1855), ziarist si om politic britanic. Unul dintre conducatorii miscarii chartiste. Adept al curentului „fortei fizice”, care preconiza folosirea metodelor violente de protest. Orator foarte popular, a fondat (1837) si condus ziarul de mare tiraj „Steaua Nordului”.

ORTEGA SAAVEDRA, Daniel (n. 1945), om politic nicaraguan. Lider al Frontului Sandinist de Eliberare Nationala. Coordonator al Consiliului de Guvernamant si al Juntei Guvernului de Reconstructie Nationala din Rep. Nicaragua (din 1979), in urma inlaturarii regimului A. Somoza. Presedinte al statului (1984-1990). A promovat reforme de nationalizare si improprietarire a taranilor saraci. Radicalizarea miscarii sandiniste, apropierea de Cuba si El Salvador, ca si relatiile tensionate S.U.A. au dus la alegeri anticipate (febr. 1990), pe care le-a pierdut in favoarea Violetei Chamorro.

O'DONNELL Y JORRIS, Leopoldo, conte de Lucena, duce de Tetuan (1809-1867), general si om politic spaniol. A sprijinit- Isabela a II-a impotriva carlistilor (1833-1839). Guvernator al Cubei (1843-1848). Prim-min. (iul.-oct. 1856, 1858-1863, 1865-1866). A condus expeditia militara victorioasa in Maroc (1859-1860). Pe plan intern, a promovat o politica liberal-moderata.

POPOVICI, Aurel C. (1863-1917, n. Lugoj), publicist si om politic roman. Unul dintre conducatorii Partidului National Roman si ai miscarii memorandiste (1892-1894). Initial, adept al tezei federaliste („Statele unite ale Austriei Mari”), pe care, ulterior, o abandoneaza, sustinand activ unirea Transilvaniei cu Romania.

PORTALES, Diego Jose Victor (1793-1837), om politic chilian. Lider al conservatorilor. Conducatorul de facto al statului Chile (1830-1837), a dus o politica forte de restabilire a ordinii publice si de restructurare a economiei si in special a finantelor tarii. Dupa moarte a devenit simbolul unitatii chiliene.

POLITICASTRU, politicastri, s. m. (Rar; peior.) om politic lipsit de orizont, preocupat de interese meschine. – Politic + suf. -astru (dupa poetastru etc.).

POLITICIAN, politicieni, s. m. 1. om politic. 2. (Peior.) Persoana care face din politica un mijloc abil si demagogic de realizare a intereselor personale. [Pr.: -ci-an] – Din fr. politicien.

POLITICIAN ~eni m. 1) om politic. 2) depr. Persoana care activeaza in politica, urmarind interese personale; afacerist politic. [Sil. -ci-an] /<fr. politicien

TOP² ~uri n. Clasament al preferintelor pentru unele opere, artisti sau oameni politici, stabilit pe baza punctajului oferit de public sau de specialisti. /Cuv. engl.

CONFERINTA s.f. 1. Cuvantare, discurs, expunere facuta in public referitor la o tema stiintifica, literara etc. 2. Adunare a reprezentantilor unor state, ai unor organizatii etc. pentru a discuta si a lua hotarari in anumite chestiuni. ♦ For superior al unui partid (comunist), care se intruneste atunci cand nu poate fi convocat congresul. 3. Consfatuire, convorbire. ◊ Conferinta de presa = intalnire intre oameni de stat, oameni politici etc. si reprezentanti ai presei pentru a lamuri o anumita problema, pentru discutii cu caracter informativ etc. [Var. conferenta s.f. / cf. lat. conferentia, fr. conference, it. conferenza].

POLITICIAN s.m. 1. om politic. 2. (Peior.) Persoana care, activand pe plan politic, urmareste in deosebi satisfacerea intereselor sale personale, obtinerea de foloase personale. [Pron. -ci-an, pl. -ieni. / cf. fr. politicien].

AUTODETERMINARE s. f. principiu care exprima dreptul fiecarei natiuni de a-si alege, fara imixtiuni din afara, statutul ei politic si calea de dezvoltare economica, sociala si culturala. (dupa fr. autodetermination)

SAATCHI and SAATCHI, agentie britanica de publicitate, creata la Londra (1970), de catre fratii Maurice (n. 1946) si Charles (n. 1943). Este implicata in viata politica, sprijinind partide sau oameni politici (Margaret Thatcher, Boris Eltin s.a.).

ZomBI s.m. 1. om inviat din morti, care si-a pierdut identitatea, d****t (in stare de letargie) sau cu creierul spalat, apoi inscris cu anumite ordine, pe care le executa orbeste, folosit in interes personal sau de manipulare politica. 2. (Fam.) om fara caracter, lipsit de orice vointa. (din fr. zombi)

congres n., pl. e (lat. con-gressus, d. gressus, mers. V. pro- si re-gres, agresiune, grad). Adunare de savanti ori de politici [!] p. a discuta: congres medical, congresu de la Viena (1815). Adunarea reprezentantilor poporului in Statele Unite. V. sinod.

LAGAR ~e n. 1) Popas intr-o localitate a unei trupe militare in mars; cantonament; campament; tabara; bivuac. 2) Loc unde sunt inchisi prizonierii de razboi sau detinutii politici. 3) Comunitate de oameni sau de tari care urmaresc acelasi scop social-politic. 4) Organ de masina care sprijina si ghideaza un ax sub un arbore, permitandu-i miscarea (de rotatie). /<germ. Lager

MEDIOCRATIE s. f. putere politica exercitata de oameni mediocri. (< fr. mediocratie)

RADICAL, -A I. adj. 1. din temelie, complet; fundamental, de baza; (adv.) radicalmente. ◊ (despre tratament, medicamente etc.) care vindeca complet. 2. care preconizeaza reforme mari, actiuni hotaratoare. ◊ (despre oameni sau grupari politice; (si s. m.) care preconizeaza o serie de reforme in activitatea sociala. 3. care cuprinde radacina cuvantului. II. s. m. 1. (mat.) numar care, ridicat la o putere, da numarul dat; radacina. ◊ simbol matematic care arata operatia de extragere de radacina. ◊ axa ~a = locul geometric al punctelor din plan care au aceeasi putere fata de doua cercuri date, reprezentat printr-o dreapta perpendiculara pe linia care uneste centrele cercurilor; plan ~ = locul geometric al punctelor din spatiu avand aceeasi putere fata de doua sfere date, reprezentat printr-un plan. 2. grup atomic care ramane neschimbat intr-o reactie chimica si care, in mod obisnuit, nu exista in stare libera. 3. (lingv.) element primitiv, ireductibil din punct de vedere morfologic, comun mai multor cuvinte care constituie o familie si contine sensul lexical al cuvantului; radacina. (< fr. radical, lat. radicalis, germ. Radikal)

AMNESTY INTERNATIONAL [æmnəsti intənesənəl], organizatie internationala independenta, fondata in 1961, cu sediul in Londra. Militeaza pentru respectarea drepturilor omului, eliberarea detinutilor politici (care nu au folosit si nu au apelat la folosirea fortei), impotriva torturilor si a pedepsei cu moartea. Actioneaza pe baza Declaratiei universale a drepturilor omului, are statut consultativ in cadrul O.N.U., UNESCO si colaboreaza cu Consiliul Europei. Are aderenti in peste 150 de tari. Premiul Nobel pentru pace (1977).

BORGESE, Giuseppe Antonio (1882-1952), scriitor si critic literar italian. Romane caracterologice („Rube”), nuvele, poezii, eseuri („Sensul literaturii italiene”). Stabilit in S.U.A., a scris in limba engleza lucrari politice antifasciste („Cetatea omului”).

ZEU², zei, s. m. Divinitate pagana, idol. ♦ Fig. om cu insusiri fizice si morale exceptionale. ♦ (Fam., ir.) om cu putere (politica); sef, conducator. ◊ Expr. A fi in secretele zeilor = a fi la curent cu lucruri cunoscute numai de cei mari, de conducatori. – Lat. deus.

boala f., pl. e si (est) boli (vsl. boli, bolnav; sirb. bol, durere, rus. boli, durere. V. bolesc, bolesnita, bolnav). Stricarea sanatatii, starea fiintei ori plantei bolnave, ca atunci cind sufera de friguri, holera, oftica, dalac, malura, taciune s.a. (V. epidemie, diateza). Fig Pasiune, manie: acest om are boala politicii. Persoana nesuferita, ciuma, scirba: cine-i ciuma asta? Epitet injurios cu care taranu se adreseaza vitei: hais, boala! A baga in boala sau in boale, a ingrozi, a emotiona grozav. A baga rufele’n boala, a le murdari spalindu-le rau. Boala copiilor, epilepsie. Boala cineasca, socote, unflarea pintecelui la copii cind ii intarca si maninca fara sa se sature. Boala uscata, consumare, stingere, marazm.

PACIFISM s. n. Curent politic care propovaduieste pacea si condamna orice razboi, indiferent de continutul lui; p. ext. atitudinea celui care vrea pace; propovaduire a politicii de pace. – Din fr. pacifisme.

SLOBOD ~da (~zi, ~de) pop. 1) (despre persoane) Care se bucura de libertate; care poate face ce vrea; liber. ◊ A avea mana ~da a fi darnic. Cu inima ~da linistit, impacat. 2) (despre oameni) Care are drepturi politice si cetatenesti depline; liber. 3) (despre state, popoare) Care nu se afla sub stapanire straina; nestapanit de alt stat; neatarnat; liber; suveran; autonom; independent. 4) si adverbial (despre actiuni) Care se efectueaza fara restrictii; care se face cu usurinta; fara efort; nestanjenit; nestingherit; liber. Respiratie ~da. A pasi ~. 5) Care nu este ocupat; liber. Odaie ~da. Drum ~. 6) (despre timp) Care poate fi folosit dupa bunul plac al cuiva; disponibil. Zi ~da. 7): Cu ~da cu desertul; fara incarcatura. /<sl. slobodi, svobodu

DUALITATE s.f. 1. Calitatea a ceea ce este dublu, care prezinta o natura dubla. 2. (Log.) Raport de opozitie intre doua functii logice, astfel incat a doua poate fi obtinuta prin negarea simultana a valorii celei dintai si a argumentelor ei. 3. Dualitatea puterii = situatie politica instabila si temporara, care se manifesta prin existenta concomitenta a doua puteri politice in stat, exprimand interese de clasa opuse sau interesele a doua grupuri politice rivale din cadrul aceleiasi clase. 4. (Mat.) Transformare prin care, intr-un plan, unui punct ii corespunde o dreapta si invers. [Cf. fr. dualite, lat. dualitas].

TEHNOCRATIE s.f. 1. Orientare in politologia si sociologia burgheza contemporana care postuleaza cadrul unor structuri in care puterea sa apartina nu factorilor politici (parlament, guvern), ci oamenilor de stiinta, tehnicienilor si organizatorilor; tehnocratism. 2. Intelectualitatea tehnocratica. [Gen. -iei. / < fr. technocratie, cf. gr. techne – arta, kratos – putere].

DUALITATE s. f. 1. coexistenta a doua principii diferite; ansamblu format din doua elemente diferite; dualism (2). 2. (log.) raport de opozitie intre doua functii logice, cea de-a doua prin negarea simultana a valorii celei dintai si a argumentelor ei. 3. a puterii = regim politic caracterizat prin existenta concomitenta a doua puteri politice in stat, fiecare exprimand interese de clasa opuse. (< fr. dualite, lat. dualitas)

ZEU², zei, s. m. Divinitate pagana; idol. ♦ Fig. om cu insusiri fizice si morale exceptionale. ♦ (Fam.; ir.) om cu putere, cu influenta (politica); sef, conducator. ◊ Expr. A fi in secretele zeilor = a fi la curent cu lucruri cunoscute de cei mari, de conducatori. – Lat. deus.

PARTID, partide, s. n. (Adesea urmat de determinarea „politic” sau de alte determinari care arata caracterul, structura etc.) Grupare de oameni uniti prin comunitatea conceptiilor politice, ideologice, a intereselor sociale. Partide istorice = nume dat partidelor politice care s-au succedat la conducerea tarii noastre pana la instaurarea regimului democrat-popular. – Dupa fr. parti.

ROB, ROABA, robi, roabe s. m. si f. 1. (In evul mediu, in tarile romane) om aflat in dependenta totala fata de stapanul feudal, fara ca acesta sa aiba dreptul de a-l omori. ♦ om care munceste din greu. ♦ Persoana luata in captivitate (si folosita la munci grele); captiv. ♦ (Pop.) Detinut, intemnitat. ♦ Fig. Persoana foarte supusa, foarte devotata cuiva. ♦ (In limbajul bisericesc) Persoana credincioasa; crestin. 2. om aflat in relatii social-politice de subjugare, de aservire. 3. Fig. Persoana subjugata de o pasiune, de o preocupare coplesitoare, de o obligatie. – Din sl. robu.

ANGAJAT, -A adj. 1. (Arhit.; despre o coloana) Zidita cel putin in jumatatea diametrului ei in zidul sau in stalpul cu care face corp comun. 2. (Despre oameni) Incadrat intr-un curent politic, social. [< angaja, dupa fr. engage].

BONZ s.m. 1. Preot budist. 2. Personaj de o solemnitate ridicola. ♦ (Fig.; ironic) Sef, lider, om influent intr-un partid politic. [< fr. bonze, cf. port. bonzo < jap. bozu – preot].

ANGAJAT, -A I. adj. 1. (arhit.; despre o coloana) zidita cel putin cu jumatate din diametrul ei in zidul (stalpul) cu care face corp comun. 2. (despre oameni) incadrat intr-un curent politic, social; (despre literatura) care serveste constient o cauza. II. adj., s. m. f. (cel) care lucreaza intr-un anumit loc de munca. ◊ (militar) care serveste pe baza unui angajament voluntar. (dupa fr. engage)

BONZ s. m. 1. preot, calugar budist. 2. personaj de o solemnitate ridicola ◊ (fig.; ir.) sef, lider, om influent intr-un partid politic. (< fr. bonse, port. bonso)

banchet n., pl. e si uri (fr. banquet, d. it. banchetto, carev ine d. banco, banca). Ospat, mare prinz ori mare cina: un banchet politic. V. benchet, ziafet.

PERIEC, perieci, s. m. Persoana din Sparta antica apartinand unei categorii sociale de oameni liberi, dar lipsiti de drepturi politice. [Pr.: -ri-ec] – Din fr. perieque.

POTENTAT, potentati, s. m. Suveran sau sef de stat atotputernic, care isi exercita puterea in mod despotic si arbitrar; autocrat, despot; p. ext. om puternic, influent (datorita pozitiei sale politice ori sociale). – Din fr. potentat, lat. potentatus.

PARTID ~e n. Grup de oameni cu idei si interese comune. ◊ ~ politic organizatie politica care exprima si apara interesele unei clase sociale sau ale unei paturi a acesteia, conducand lupta lor pentru atingerea anumitor scopuri sau idealuri. /<ngr. partidon, fr. parti

ORTEGA Y GASSET, Jose (1883-1955), filozof si eseist spaniol. Prof. univ. la Madrid. Prin „Revista de Occidente” (1923-1936), as carui fondator a fost, a contribuit la propagarea in Spania a ideilor novatoare si la deschiderea ei spre valorile europene. Din considerente politice, s-a autoexilat intre 1936 si 1945. Ocupand o pozitie intermediara intre „filozofia vietii” si fenomenologie si existentialism, a anticipat multe din temele filozofiei contemporane, a facut patrunzatoare observatii asupra crizei culturii, a fenomenelor de instrainare si depersonalizare generate de societatea contemporana („Rascoala maselor”, „Spre o filozofie a istorie”, „Dezumanizarea artei”). Eseuri filozofice („Despre Galilei”, „Istoria ca sistem”) sau configurand o constiinta filozofica a artei („Meditatii despre Don Quijote”, „Velasquez”, „Goya”).

DEMOS s. n. (In Grecia antica) Denumire data paturilor de oameni liberi dintr-un oras, cu drepturi politice depline. – Cuv. gr.

OBIECTIVISM (‹ germ.) s. n. Orice doctrina sustinand capacitatea intelectului uman de a ajunge la o cunoastere sigura, controlabila intr-o anumita masura, a anumitor lucruri, in opozitie cu scepticismul si relativismul. ♦ (In etica) Conceptie sustinand ca anumite teze morale raman adevarate indiferent de ceea ce crede un subiect sau altul. ♦ Atitudine de nepartinire, de renuntare la orice apreciere critica in domeniul cunostintelor, teoriilor, ideilor despre societate si om in interpretarea si aprecierea fenomenelor social-politice; pretentie de a elimina din campul stiintelor socio-umane tor ce tine de ideologie, de judecati de valoare, scopuri, idealuri etc.

FALANGA¹, falange, s. f. 1. Fiecare dintre oasele mici, alungite, care alcatuiesc scheletul degetelor. 2. (In Grecia antica) Formatie de infanteristi inarmati cu lanci, dispusi in randuri compacte si avand centrul si una dintre aripi mai intarite. ◊ Fig. Grup compact si omogen de oameni care lupta impreuna pentru acelasi scop. 3. Grupare politica paramilitara de tip fascist din Spania. 4. (In doctrina sociala utopica a lui Fourier) Unitate social-economica de baza formata din 1500-2000 de oameni cu pregatiri diverse. – Din fr. phalange.

PRELUCRARE, prelucrari, s. f. Actiunea de a prelucra si rezultatul ei; (concr.) opera literara, stiintifica, expunere cu caracter politic etc. realizata pe baza unui izvor cunoscut. – V. prelucra.

CLONCAN, cloncani, s. m. 1. (Inv. si reg.) Nume dat mai multor pasari (corbi, ulii, vulturi) care scot strigate specifice asemanatoare. 2. Epitet depreciativ dat in trecut unor oameni de vaza, unor functionari superiori, unor fruntasi politici. – Clonc + suf. -an.

DISCRIMINARE, discriminari, s. f. Actiunea de a discrimina si rezultatul ei. 1. Deosebire, distingere efectuata intre mai multe elemente. 2. politica prin care un stat sau o categorie de cetateni ai unui stat sunt lipsiti de anumite drepturi pe baza unor considerente neintemeiate. ♦ Discriminare rasiala = segregatie. – Dupa fr. discrimination, lat. discriminatio, -onis.

SUBMINARE, subminari, s. f. Actiunea de a submina si rezultatul ei. ♦ Actiune conspirativa intreprinsa impotriva ordinii sociale si politice oficiale, in vederea instaurarii unui nou regim politic; subversiune. – V. submina.

politic ~ca (~ci, ~ce) Care tine de politica; propriu politicii. Program ~. ◊ Drepturi ~ce drepturile cetatenilor de a participa la activitatea de conducere a statului. om ~ persoana a carei ocupatie principala este activitatea politica. /<lat. politicus, ngr. politikos, fr. politique

politic, -A I. adj. referitor la politica. ♦ nivel ~ = grad de pregatire a cuiva in probleme de politica generala; orientare justa in astfel de probleme; om ~ = cel care isi desfasoara activitatea in domeniul politicii (II, 1); drepturi ce = drepturi referitoare la participarea cetatenilor la viata obsteasca si la conducerea treburilor societatii II. s. f. 1. activitate a claselor, a grupurilor sociale in raport cu statul, determinata de interesele si de scopurile lor; activitate a organelor puterii si conducerii de stat in domeniul treburilor publice interne si externe. 2. tactica, comportare, abilitate folosita de cineva pentru a-si atinge scopul. (< fr. politique, lat. politicus, gr. politikos, /II/ politike)

BENOIST [benua], Jean-Marie (1942-1990), filozof francez. Unul dintre initiatorii miscarii „noua filozofie” axata pe critica marxismului si afirmarea unei noi etici a drepturilor omului, de inspiratie kantiana. Lucrari de filozofie eseuri politice („Marx a murit”, „Era adevarului”).

BREASLA, bresle, s. f. 1. (In oranduirea feudala) Organizatie de casta a meseriasilor din aceeasi bransa, care avea scopul sa impiedice concurenta dintre ei si sa le pazeasca drepturile economice si politice impotriva exploatarii feudalilor si negustorilor; o data cu dezvoltarea modului de productie capitalist, ea se transforma intr-o organizatie inchisa a mesterilor care exploateaza calfele si ucenicii. ♦ (Inv.) Categorie sociala sau profesionala. Piara breasla boiereasca! (BOLLIAC). 2. Meserie, profesiune; functie, slujba. De breasla lui, ciubotar (SEZ.). 3. (Inv.) Trupa de soldati recrutata din breslasi si din diferite categorii ale burgheziei. – Slav (v. sl. bratĩstvo).

IEZUITISM n. 1) Conceptie (morala, religioasa si politica) a iezuitilor. 2) fig. Lipsa de sinceritate; comportare de om iezuit; ipocrizie; fatarnicie; prefacatorie. /<fr. jesuitisme

LAGAR s.n. I. 1. Tabara. 2. (Fig.) Totalitatea statelor, a oamenilor care militeaza pentru aceleasi scopuri sau idei social-politice. 3. Loc unde sunt inchisi prizonierii de razboi sau unde sunt inchise persoanele considerate ostile regimului. II. Organ de masina pe care se sprijina capetele unui ax sau ale unui arbore; palier. [< germ. Lager].

SEGREGATIE s. f. 1. segregare (3). ♦ ~ rasiala = politica de discriminare constand in separarea unor grupuri de oameni din interiorul aceleiasi tari pe criterii de rasa. 2. portiune neomogena dintr- un aliaj, prin concentrarea impuritatilor. (< fr. segregation)

SIMPATIZANT, -A s. m. f. cel care impartaseste ideile si aspiratiile unei organizatii politice, artistice, sportive etc. fara a fi membru al ei. (< fr. sympathisant)

CARDOZA Y ARAGON, Luis (1901-1992), scriitor guatemalez. Preocupari politice si sociale in eseuri („Guatemala, liniile din palma ei”). Lucrari critice, referitoare la pictura mexicana („Pictura contemporana a Mexicului”).

ANTHROPOS PHYSEI ZOON politicON (Aυθρωποζ φὑσει ξωου πολιτιϰόυ) (gr.) omul este prin natura lui o fiinta sociala – Aristotel, „politica”, I, 9.

HOLOCAUST (‹ fr.; {s} gr. holo + gr. kaustos „de ars”) s. n. (REL.) Sacrificiu practicat in Antichitate de unele popoare (evrei, asirieni etc.), care consta in arderea integrala a animalelor pe altar. ♦ Spec. Exterminare (prin diferite metode) a unei mari parti a populatiei evreiesti (c. 6 mil.) din Europa (in Germania, precum si in terit. ocupate vremelnic in timpul celui de-al doilea razboi mondial) de catre nazisti si aliatii lor. In prezent, se foloseste tot mai frecvent, termenul de shoah (in ebraica „nimicire, distrugere”). ♦ (In prezent) Ucidere in masa datorata unor motive politice, religioase sau ca urmare a unor cataclisme provocate de om (ex. h. ecologic, prin distrugerea mediului inconjurator sau h. atomic, prin consecintele nefaste ale unui razboi nuclear).

RELATIE, relatii, s. f. 1. Legatura, conexiune, raport intre lucruri, fapte, idei, procese sau intre insusirile acestora. ♦ (In logica matematica) Conexiune intre doi sau mai multi termeni (in multimea perechilor ordonate de elemente ale unei multimi date). 2. (La pl.) Legatura intre doua sau mai multe persoane, popoare, state etc. ◊ Relatii de productie = raporturi economice care se stabilesc intre oameni in procesul de productie a bunurilor materiale. Relatii diplomatice = relatii politice cu caracter de continuitate intre state, stabilite prin agentiile diplomatice ale acestora. ♦ Legaturi de prietenie (cu oameni de seama, influenti). 3. Expunere, informatie; povestire, relatare. ◊ Loc. vb. A da relatii = a informa, a referi, a relata. [Var.: (inv.) relatiune s. f.] – Din fr. relation, lat. relatio, -onis, germ. Relation.

SIMPATIZANT, -A, simpatizanti, -te, s. m. si f. Persoana care impartaseste ideile, sentimentele si aspiratiile unei grupari politice, artistice, ale unei asociatii sportive etc., fara a fi membrul ei. – Din fr. sympathisant.

DOGMA s.f. 1. Principiu fundamental al unei doctrine religioase, obligatoriu pentru toti adeptii ei, asupra caruia nu este ingaduit sa se discute. 2. Teza, doctrina politica, stiintifica etc. considerata imuabila, acceptata in mod necritic si aplicata rigid, fara a tine seama de conditiile concrete. [< lat., gr. dogma, cf. fr. dogme].

aranjez v. tr. (fr. arranger, d. rang, rind, rang). Rinduiesc, deretic, asez, r*****z, ordonez: a aranja lucrurile pin [!] casa, cartile in dulap. Potrivesc, r*****z, indrept, dreg: a aranja o masina. Fig. R*****z, rinduiesc, intocmesc: a-ti aranja bine viata. Capatuiesc, pun intr' o situatiune buna: si-a aranjat fiii. Fam. Iron. Pun ceva la cale contra cuiva, astern, defaim: lasa, ca-l aranjez eu la minister! Pun la cale sau termin o afacere: a aranja o afacere. V. refl. Imi asez lucrurile pin [!] casa dupa mutare: pina mine [!] ne aranjam. Fig. Imi fac o situatiune: s' a aranjat bine pin [!] politica. Ma invoiesc, ajung la o intelegere: lasa, ca ne vom aranja usor!

SOLIDARISM s. n. Conceptie social-politica potrivit careia principiul fundamental al existentei societatii este solidaritatea tuturor membrilor ei. – Din fr. solidarisme.

GALICANISM s.n. Tendinta doctrinala si politica a bisericii franceze din sec. XVIII, care afirma libertatea si independenta ei organizatorica fata de Vatican. [Cf. fr. gallicanisme, it. gallicanismo].

DOGMA, dogme, s. f. 1. Invatatura, teza etc. fundamentala a unei religii, obligatorie pentru adeptii ei, care nu poate fi supusa criticii si nu admite obiectii. 2. Teza, doctrina politica, stiintifica etc. considerata imuabila si impusa ca adevar incontestabil. – Din fr. dogme, lat. dogma.

REVANSARD, -A, revansarzi, -de, adj., s. m. si f. 1. Adj., s. m. si f. (Persoana) care incearca sa-si ia revansa, care vrea sa se razbune; (om) caracterizat prin dorinta de razbunare, razbunator. 2. Adj. Care duce sau sprijina o politica de revansa pentru o pierdere suferita. – Din fr. revanchard.

ROUSSEAUISM [RU-SO-ISM] s. n. conceptia lui Jean-Jacques Rousseau, care, pornind de la idealizarea naturii si a „starii naturale” a omului, pe care societatea si civilizatia l-ar corupe, condamna inegalitatea economica si politica, despotismul, sustinand principiul intoarcerii la natura. (< fr. rousseauisme)

ANARHISM s. n. Conceptie politica mic-burgheza care, preconizand desfiintarea oricarei puteri de constrangere a societatii asupra omului, se ridica de fapt impotriva revolutiei socialiste si a dictaturii proletariatului. ♦ Atitudine a anarhistului. – Dupa fr. anarchisme.

CURENT s.n. Ansamblu de idei, de opinii (politice, stiintifice, artistice etc.) adoptate la un moment dat de un numar mare de oameni. ◊ Curent literar = miscare literara de o anumita amploare, care constituie o rezultanta generala a tendintelor unei anumite epoci. [< fr. courant].

RELATIE s. f. 1. legatura, conexiune, raport. ◊ complement circumstantial de relatie = complement care arata obiectul la care se refera o actiune, o calitate; propozitie de relatie = propozitie circumstantiala care corespunde complementului circumstantial de relatie; functii de relatie = totalitatea functiilor organice care asigura legatura cu mediul exterior. 2. (log.) conexiune intre doi, trei sau mai multi termeni. ◊ judecata de relatie = judecata care reflecta raporturi intre obiecte diferite. 3. (mat.) conditie care leaga valorile a doua sau mai multe marimi. 4. (pl.) legatura intre oameni, popoare, state etc. ◊ relatii de productie = raporturi care se stabilesc intre oameni in procesul productiei bunurilor materiale, a repartitiei, schimbului si consumului; relatii diplomatice = raporturi politice cu caracter de continuitate intre state, stabilite prin misiuni diplomatice; (fam.) a avea relatii = a cunoaste, a frecventa persoane influente; a da relatii = a informa. 5. legatura feroviara, rutiera sau aeriana regulata intre doua puncte; traseu. 6. informatie; expunere, relatare. ◊ a da relatii = a informa. (< fr. relation, lat. relatio, germ. Relation)

SUPRASTRUCTURA ~i f. 1) (in teoria marxista) Totalitate a conceptiilor (politice, juridice, filozofice, artistice, religioase), care depind de baza materiala a societatii si actioneaza asupra ei. 2) Parte utila a unei constructii inaltata deasupra fundamentului. 3) : ~a navei constructia ce se afla deasupra puntii superioare a unei nave, in care se amenajeaza incaperi de locuit si de deservire. [Sil. su-pra-struc-] /supra- + structura

MAJOR, -A, majori, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care a implinit varsta legala pentru a putea beneficia prin lege de drepturi civile si politice depline. 2. Foarte important, principal. ♦ (Log.: in sintagmele) Termen major = predicatul concluziei unui silogism. Premisa majora = premisa care contine termenul major al silogismului. 3. (Inv.; Mil.; in sintagmele) Sergent major v. sergent. Plutonier major (si substantivat, m.) v. plutonier. 4. (Muz.; in sintagma) Gama majora sau mod major = gama sau mod care cuprinde cinci tonuri si doua semitonuri. – Din fr. majeur.

CULOARE s. f. 1. senzatie, impresie produsa asupra ochiului omenesc de radiatiile luminoase de diferite frecvente; aspectul colorat al corpurilor. ♦ ~ calda = culoare aflata in prima jumatate a domeniului radiatiilor luminoase (spre infrarosu). ~ rece – culoare din cea de-a doua jumatate a domeniului radiatiilor luminoase (spre ultraviolet); ~ fundamentala = fiecare dintre culorile (rosu, galben, albastru) care nu pot fi obtinute prin amestecul altor culori; de ~ = (despre oameni) cu pigmentatie neagra, galbena etc. ◊ (fig.) opinia unei persoane, a unui ziar, a unui partid politic etc. 2. nuanta, ton. ◊ fel de a evoca, de a descrie plastic pe cineva sau ceva. ♦ ~ locala = reproducere exacta, intr-o opera literara, a fizionomiei sau a obiceiurilor unui popor, ale unei tari, epoci etc. 3. materie, substanta coloranta; vopsea. 4. fiecare dintre cele patru categorii de semne ale cartilor de joc (pica, trefla, caro si cupa). (< fr. couleur, lat. color)

PERSONALITATE s. f. 1. ceea ce caracterizeaza o persoana, deosebind-o de oricare alta; caracterele proprii ale unei persoane; originalitate, individualitate. 2. individul uman sub raportul dezvoltarii depline si al valorificarii sociale a insusirilor persoanei. 3. (jur.) calitatea de subiect cu drepturi si obligatii. ♦ ~ juridica = calitatea de a fi persoana juridica. 4. om de seama, important, persoana cu calitati si merite deosebite intr-un domeniu de activitate. ♦ ~ istorica (sau politica) = conducator a carui activitate exercita o influenta puternica asupra desfasurarii evenimentelor istorice; cultul ~atii = tendinta de a acorda unei personalitati calitati de infailibilitate, un rol exagerat si exclusiv in faurirea istoriei. (< fr. personnalite, germ. Personalitat)

cronic, -a adj. (vgr. hronikos, d. hronos, timp). Med. Se zice despre boalele care se prelungesc mult timp, despre boalele vechi, in opozitiune cu acut. Fig. Betie cronica, betie veche. S. f., pl. i (rar e). Istorie scrisa in ordinea timpului, an cu an: cronica lui Sincai. Articul de ziar despre noutatile zilei: cronica politica, teatrala, artistica, financiara. Fig. Cronica scandaloasa, care povesteste ceia ce e rau pe socoteala cuiva. – Vechi si hronica (s. f.) si hronic (s. n., pl. e) dupa ngr.

FALIT, -A, faliti, -te, adj., s. m. si f. (Persoana) care se afla in stare de faliment; (om) insolvabil. ♦ Fig. (Persoana) care a suferit un esec total, care s-a compromis din punct de vedere politic sau moral. – Din it. fallito.

PUBLIC² ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de o colectivitate de oameni; propriu unei colectivitati omenesti. Atitudine ~ca. Manifestare ~ca. ◊ Opinie ~ca parere a colectivitatii. Viata ~ca a) viata politica si administrativa dintr-un stat; b) activitatea unei persoane in raport cu functiile sociale pe care le exercita. 2) Care apartine intregii societati. Bunuri ~ce. Invatamant ~. 3) Care este accesibil pentru toti membrii societatii; pus la dispozitia tuturor; comun. Biblioteca ~ca. ◊ Gradina ~ca parc. 4) Care apartine statului; de stat. 5) Care are loc in prezenta unui mare numar de oameni. Scrutin ~. Judecata ~ca. /<lat. publicus, fr. public

INVESTITURA s. f. 1. (in evul mediu) act solemn prin care cineva era investit cu o demnitate, cu un drept etc. ◊ act prin care seniorul acorda vasalului sau un beneficiu, o feuda. 2. act de numire si de confirmare in functie a unui prelat. 2. act prin care un partid politic desemneaza un candidat pentru o functie electiva. 4. vot de ~ = act prin care o adunare (parlament) da unui om de stat misiunea de a constitui guvernul. (< fr. investiture)

SOLIDARISM s. n. conceptie social-politica, de esenta reformista sau conservatoare, care considera ca principiul fundamental al existentei societatii este solidaritatea tuturor membrilor ei. (< fr. solidarisme)

CERC ~uri n. 1) Linie curba inchisa ale carei puncte sunt egal departate de un punct fix, numit centru. Suprafata ~ului. ◊ ~ polar paralela care marcheaza limita zonelor polare ale Pamantului. ~ diurn cerc descris de astri in timpul miscarii lor aparente in jurul Pamantului. 2) Figura geometrica plana formata de o astfel de linie. 3) Obiecte de forma acestei figuri geometrice. ~ de butoi. ~ la roata unei carute. 4) Figura, desen, miscare in forma de inel. 5): ~ vicios greseala de logica care consta in demonstratia unei teze cu ajutorul alteia ce este la randul ei demonstrata cu ajutorul celei dintai. 6) fig. Grup de persoane unite prin interese si activitati comune. In ~ul familiei. ~ politic. 7) fig. Limita de cunostinte sau de preocupari; sfera; domeniu. ~ de atributii. /<lat. circus

CULOARE s.f. 1. Senzatie, impresie produsa asupra ochiului omenesc de radiatiile luminoase de diferite frecvente; (curent) aspectul colorat al corpurilor; fata. ◊ (Despre oameni) De culoare = care are pigmentatia neagra, galbena etc. ♦ (Fig.) Opinia unei persoane, a unui ziar, a unui partid politic etc. 2. Nuanta, ton. ♦ Fel de a evoca, de a descrie plastic pe cineva sau ceva. ◊ Culoare locala = reproducere exacta a fizionomiei sau a obiceiurilor unui popor, ale unei tari, ale unei epoci etc. 3. Materie, substanta coloranta; vopsea. 4. Fiecare dintre cele patru categorii de semne ale cartilor de joc (pica, trefla, carou si cupa). [Pron. cu-loa-, var. coloare s.f. / < lat. color, cf. fr. couleur].

PERSONALITATE s.f. 1. Ceea ce caracterizeaza o persoana si o deosebeste de oricare alta; caracterele proprii ale unei persoane; originalitate, individualitate. ♦ (Jur.) Personalitate juridica = calitatea de a fi persoana juridica. 2. om de seama, important, persoana cu calitati si merite deosebite intr-un domeniu de activitate (stiinta, arta, viata social-politica etc.). 3. (Rar; la pl.) Cuvinte jignitoare, aluzii tendentioase la adresa cuiva. [Pl. -tati. / cf. fr. personnalite, it. personalita].

SINDICAT s.n. 1. Organizatie de masa care reuneste pe baza de adeziune voluntara oameni ai muncii din intreprinderi sau institutii si care are drept scop sa lupte pentru satisfacerea revendicarilor economice si politice ale membrilor sai. 2. Totalitatea membrilor unui sindicat (1). ♦ Sediu al unei organizatii sindicale. 3. Organizatie economica monopolista in cadrul careia desfacerea marfurilor si uneori achizitionarea materiilor prime se fac in comun, cu scopul de a elimina pe concurenti si de a spori astfel profiturile. [Cf. fr. syndicat, rus. sindikat].

SOLIDARISM s.n. Conceptie social-politica burgheza, de esenta reformista sau conservatoare, care considera ca principiul fundamental al existentei societatii este solidaritatea tuturor membrilor ei. [< fr. solidarisme].

SFERA s. f. 1. (geom.) suprafata ale carei puncte sunt egal departate de un punct dat (centru). ◊ obiect avand aceasta forma; glob. 2. regiunea cereasca unde se misca astrii; bolta cereasca. 3. (fig.) domeniu (limitat) in care exista, actioneaza sau se dezvolta cineva sau ceva; mediu (social). ♦ ~ de influenta = a) intindere, teritoriu, mediu etc. in cuprinsul caruia se exercita o anumita influenta; b) zona geografica sau grup de state asupra carora o anumita putere exercita o influenta economica, politica sau militara. 4. (log.) capacitatea de referinta a notiunii la ansamblul de indivizi care poseda insusirile reflectate in continutul ei; denotatie (1). 5. (ec.) a productiei materiale = totalitatea activitatilor, a ramurilor din cadrul economiei nationale in care se creeaza bunuri materiale; ~ neproductiva = totalitatea activitatilor, a sectoarelor din cadrul economiei nationale care consuma munca sociala, fara a crea bunuri materiale. (< fr. sphere, lat. sphaera, gr. sphaira)

STAT¹ s. n. 1. institutie suprastructurala, instrument principal de organizare teritoriala si administrativa a unei tari. 2. de ~ = care emana de la stat (1); condus si controlat de stat; referitor la stat. ♦ om (sau barbat) de ~ = persoana cu rol important in conducerea statului; lovitura de ~ = actiunea rapida care urmareste rasturnarea regimului politic existent si preluarea, prin forta, a puterii politice de stat de catre un grup de persoane; puci. 3. (pl.; in feudalism) denumire a organelor reprezentative din anumite tari. (< it. stato lat. status, dupa fr. etat,)

RENASTERE ~i f. 1) v. A RENASTE. 2) (in Europa occidentala si centrala din sec. XIV-XVI) Miscare social-politica si culturala, determinata de lupta burgheziei impotriva feudalismului si caracterizata prin promovarea unei conceptii optimiste despre demnitatea si maretia omului, prin inflorirea stiintelor si artelor si prin interes sporit pentru cultura antica. 3) Epoca istorica care include aceasta perioada de timp. [G.-D. renasterii] /v. a renaste

INAPOIAT, -A, inapoiati, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care are mintea insuficient dezvoltata; arierat. 2. (Despre persoane, popoare, tari etc.) Care a ramas in urma din punct de vedere politic, social, cultural, economic etc. – V. inapoia².

CATERINA DE MEDICI (1519-1589), fiica lui Lorenzo II de Medici, sotia lui Henric II, regele Frantei, regenta (1560-1563) in timpul minoratului fiului ei Carol IX. In timpul domniei fiilor sai Francisc II, Carol IX si Henric III a exercitat o influenta insemnata asupra politicii interne si externe a statului francez.

ECONomIE s.f. 1. Totalitatea relatiilor de productie dintre oameni care alcatuiesc baza societatii intr-o anumita epoca. ◊ Economie nationala = totalitatea ramurilor de productie si de munca ale unei tari; economie politica = stiinta care studiaza dezvoltarea relatiilor sociale de productie in interconditionarea lor cu fortele de productie, legile productiei sociale, repartitiei si schimbului bunurilor materiale, specifice diferitelor oranduiri sociale in succesiunea lor istorica. 2. Chibzuinta, cumpatare (in cheltuieli, in folosirea banilor, a materialelor etc.). 3. (La pl.) Rezerva de bani; bani agonisiti. 4. Alcatuire, compozitie a planului unei lucrari, a tratarii unei chestiuni etc. [Gen. -iei. / cf. fr. economie, it. economia, lat. oeconomia, gr. oikonomia – gospodarire].

BRECHT [breht], Bertold (1898-1956), poet, dramaturg si regizor german. Initial, expresionist. Intemeietor al institutiei teatrale „Berliner Ensemble”. Initiator al „teatrului epic”, a promovat o noua teorie si practica a teatrului, bazate pe efectul distantarii epice. Piese („Opera de trei parale”, „Mutter Courage”, „omul cel bun din Siciuan”, „Teroarea si mizeriile celui de-al III-lea Reicht”, „Cercul de creta caucazian”) cu o tematica moral-politica. Lirica gnomica („O suta de poezii”).

AGITATIE, agitatii, s. f. 1. Miscare intensa incoace si incolo de oameni, de vehicule etc. 2. Stare de neliniste excesiva, de tulburare, de tensiune nervoasa (manifestata prin miscari grabite si dezordonate). 3. (Si in sintagma agitatie politica) Mijloc de inraurire a constiintei publice folosit de un partid in scopuri imediate, prin mass-media, intruniri etc. [Var.: (inv.) agitatiune s. f.] – Din fr. agitation, lat. agitatio, -onis (3) rus. aghitatiia.

AUTORITATE² ~ati f. 1) Persoana care se impune prin prestigiu, prin cunostintele sale. O mare ~ in chimie. 2) Organ sau institutie de stat care reprezinta puterea politica si administrativa. ~atile locale. [G.-D. autoritatii] /<fr. autorite, lat. auctoritas, ~atis

INTERNATIONALISM s.n. Solidaritate, cooperare intre natiuni, popoare, tari egale in drepturi, pe baza unor interese si vederi comune, in scopul sprijinului reciproc al dezvoltarii relatiilor politice si economice, al progresului si pacii. ◊ (In ideologia marxista) Internationalism proletar = principiu fundamental care exprima unitatea si solidaritatea de clasa, internationala a oamenilor muncii din toate tarile in lupta impotriva exploatarii si asupririi. [Pron. -ti-o-. / Cf. fr. internationalisme].

ECONomIE s. f. 1. totalitatea ramurilor muncii sociale existente intr-o anumita oranduire sociala, determinate de stadiul de dezvoltare a fortelor de productie si a relatiilor de productie. ◊ totalitatea relatiilor de productie care constituie cadrul desfasurarii muncii sociale. ♦ ~ de piata = forma de organizare si functionare a economiei in care oamenii isi desfasoara activitatea in mod liber, autonom si eficient. ◊ ramura, sector de activitate productiva. ◊ gospodarire. 2. stiinta care se ocupa cu studiul economiei (1). ♦ ~ politica = stiinta sociala care studiaza legile productiei sociale, ale repartitiei si schimbului bunurilor materiale, specifice diferitelor oranduiri sociale in succesiunea lor istorica. 3. chibzuinta, cumpatare (in cheltuieli). 4. (pl.) rezerva de bani: bani agonisiti. 5. alcatuire, compozitie a planului unei lucrari, a tratarii unei chestiuni etc. (< fr. economie, lat. oeconomia, gr. oikonomia)

KU KLUX KLAN, organizatie secreta terorista si rasista americana, fondata (1866) dupa Razboiul de Secesiune, ca un club social in Pulaski (Tennessee), de veteranii sudisti, cu scopul declarat al ingradirii drepturilor cetatenesti acordate negrilor dupa desfiintarea sclaviei (in special dreptul la vot). Interzisa in 1877, a fost refacuta la Atlanta (1915), bucurandu-se de un mare numar de adepti. Activitatea ei a fost indreptata si impotriva evreilor, a strainilor si a sindicatelor. In declin dupa 1928, a reaparut in anii ’60 pentru a se opune politicii de integrare rasiala si acordare de drepturi civile.

credinta f., pl. e (d. cred). Deplina convingere, opiniune: credinta politica, religioasa. Fidelitate: credinta in Dumnezeu, credinta catre (sau pentru) stapin. Incredere: credinta in Dumnezeu). Paharutu cel dintii pe care-l oferea domnului paharnicu. om de credinta, om fidel, de incredere. A pastra credinta, a raminea fidel. Buna credinta, sinceritate. Rea credinta, (fr. mauvaise foi, lat. mala fides), perfidie. Profesiune de credinta, declaratiune a credintei, a opiniunilor. Simbolu credintei, crezu.

MALTHUSIANISM [pr.: maltusianism] n. Teorie social-politica potrivit careia populatia globului creste in progresie geometrica, in timp ce mijloacele de existenta cresc in progresie aritmetica, ceea ce duce inevitabil la saracia oamenilor. [Sil. -si-a-] /<fr. malthusianisme

RASISM s.n. Conceptie social-politica antistiintifica si reactionara care sustine ideea nefondata a inegalitatii biologice si intelectuale a raselor, precum si caracterul determinant, in istorie, al particularitatilor rasiale ale oamenilor, al luptei dintre rase. [< fr. racisme, cf. rus. rasizm].

ASOCIATIA PATRIOTICA, organizatie politica secreta, cu program de lupta antifeudal. Intemeiata in Moldova de Teodor Riscanu si Vasile Malinescu, a fost descoperita in 1846 de domnul Mihail Sturdza; membrii ei au fost intemnitati sau exilati.

PERSONALITATE ~ati f. 1) Totalitate de trasaturi morale si/sau intelectuale proprii unei persoane, prin care aceasta se individualizeaza. 2) Persoana cu aptitudini si calitati morale deosebite; persoana marcanta. ~ politica. [G.-D. personalitatii] /<fr. personnalite, germ. Personalitat

MISCARE s.f. 1. Actiune sau curent care grupeaza un numar mare de oameni in jurul unei activitati de interes general, al unei idei sau al unei conceptii. 2. Actiune organizata de masa, care tinde sa realizeze un scop social-politic. [Dupa fr. mouvement, rus. dvijenie].

MISCARE s. f. 1. actiune, curent care grupeaza un numar mare de oameni in jurul unei activitati de interes general, al unei idei sau al unei conceptii. 2. actiune organizata de masa, care tinde sa realizeze un scop social-politic. 3. (muz.) grad de accelerare sau de incetinire a unei masuri; tempo. ◊ parte a unei lucrari muzicale ciclice, de mari dimensiuni (simfonie, sonata). (dupa fr. mouvement, rus. dvijenie)

RASISM s. n. conceptie social-politica antistiintifica si reactionara care sustine ideea nefondata a inegalitatii biologice si intelectuale a raselor umane, precum si caracterul determinant, in istorie, al particularitatilor rasiale ale oamenilor, al luptei dintre rase. (< fr. racisme, rus. rasism)

coloare f., pl. ori, (lat. color, -oris; it. colore, fr. couleur). Impresiune pe care o face asupra ochiului lumina reflectata de corpuri. Carnatiune: a avea colori frumoase. Vapsea [!], boia, materie colorata: a amesteca colorile. Munt. Despartire (circumscriptiune, sector) de oras. Fig. Aparenta: colorile adevarului. Caracteru propriu unei opiniuni, parerea politica: coloarea unui ziar. Coloarea unui loc, unui oras, aspectu supt [!] care se prezenta [!] (strade, case, obiceiuri s. a.). Colorile nationale, colorile steagului tarii. Un om de coloare, un negru, un harap. – Barb. culoare (cp. cu colorat). Foarte des, (mai ales in est) si color, n., pl. oare (it. color. Cp. cu amor, favor, onor).

RECONQUISTA [rekonkista], denumirea perioadei, din istoria Pen. Iberice, cuprinsa intre sec. 8 si 15, dominata de lupta pentru eliberarea terit. ocupate de arabi si de berberi. O importanta cruciala in timpul R. a avut-o lupta din 16 iul. 1212 de langa Las Navas de Tolosa in care fortele crestinilor, comandate de regele Alfons VIII al Castiliei, au infrant armata maura a Almohazilor. Cu toate ca incepand de la mijlocul sec. 13 crestinii eliberasera cea mai mare parte a Pen. Iberice, R. a luat sfarsit abia in 1492, o data cu cucerirea Granadei (asediata din 1481). In timpul R. s-au format regatele Leon, Aragon, Navarra, Castilia si Portugalia. Perioada R. a avut un rol important in dezvoltarea economica si politica a statelor iberice, accelerand formarea statelor unitare Spania si Portugalia; in acelasi timp a contribuit la cresterea devotamentului fata de Regalitate si Biserica; spre sfarsitul ei se instituie Inchizitia.