INDICATIV, -A, indicativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Rar) Care indica, care indruma. 2. Adj. (Gram.; in sintagma) Mod indicativ (si substantivat, n.) = mod personal care exprima, de obicei, o actiune prezentata de catre vorbitor ca reala. 3. S. n. Tot ceea ce serveste pentru a indica ceva. 4. S. n. Denumire conventionala atribuita unitatilor militare, comandantilor si unor ofiteri din statele-majore in scopul pastrarii secretului si pentru a nu fi recunoscute de inamic. 5. S. n. Semnal de identificare la inceputul sau sfarsitul programului (de radio si de televiziune). ◊ Indicativ de apel = apelativ conventional format din litere sau cifre al unei statii de radioemisie care permite ca aceasta sa fie distinsa de alte statii sau sa fie chemata. – Din fr. indicatif, lat. indicatiws.

PREDICAT, predicate, s. n. 1. (Gram.) Parte principala a propozitiei, care arata o actiune, o stare sau o insusire a subiectului. ◊ Predicat verbal = predicat exprimat printr-un verb la un mod personal (sau printr-o interjectie). Predicat nominal = predicat format dintr-un verb copulativ la un mod personal si un nume predicativ. 2. (Log.) Termen al unei judecati care afirma sau neaga ceva despre subiect. – Din fr. predicat, lat. praedicatum.

CONDITIONAL, -A, conditionali, -e, adj. Care este supus unei conditii; care cuprinde o conditie. ◊ (Psih.) E******t conditional = e******t care, sincronizat in mai multe repetitii cu un reflex innascut, sfarseste prin a da nastere singur unui efect (motor, secretor etc.) identic cu al acestui reflex, determinand astfel formarea unui reflex conditionat. (Gram.) Propozitie conditionala = propozitie subordonata care exprima o actiune de a carei indeplinire depinde realizarea actiunii din propozitia regenta. Mod conditional = mod personal care exprima o actiune a carei realizare depinde de indeplinirea unei conditii. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. conditionnel.

NOMINAL, -A, nominali, -e, adj. 1. Care contine nume, care indica un nume, de nume; dupa nume; pe nume. ◊ Valoare nominala = valoare indicata pe o actiune, pe o hartie-moneda (care uneori nu corespunde cu valoarea reala; valoare oficiala. Putere (sau valoare) nominala = putere pentru care a fost conceput un anumit sistem tehnic. ♦ Care figureaza (numai) cu numele; care este de forma. ♦ Care este calculat in bani. 2. (Gram.) Care face parte din categoria numelui, care tine de categoria numelui, care se adauga la nume, care formeaza un nume. ◊ Flexiune nominala = declinare. Predicat nominal = predicat alcatuit dintr-un nume predicativ si un verb copulativ la un mod personal. – Din fr. nominal, lat. nominalis.

COMPILATIE, compilatii, s. f. Lucrare, opera care cuprinde idei si fragmente din diversi autori, neprelucrate in mod personal. – Din fr. compilation, lat. compilatio.

CONJUNCTIV, -A, conjunctivi, -e, adj. 1. Care leaga, care uneste. ◊ Tesut conjunctiv = tesut de sustinere al corpului omului si al animalelor, care leaga celelalte tesuturi intre ele si care este format din fibre si din substanta intercelulara. 2. (Gram.; in sintagma) Modul conjunctiv {si substantivat, n.) = mod personal care exprima o actiune posibila sau realizabila. 3. (Inv.) Conjunct. – Din fr. conjonctif, lat. conjunctivus.

CONDITIONAL ~a (~i, ~e) Care tine de o conditie; supus unei conditii; ipotetic. Eveniment ~. Consimtamant ~. ◊ Propozitie ~a propozitie secundara indicand o conditie de realizarea careia depinde efectu-area actiunii din propozitia regenta. Mod ~ mod personal care exprima o actiune a carei realizare depinde de indeplinirea unei conditii. [Sil. -ti-o-] /<fr. conditionnel

CONJUNCTIV ~a (~i, ~e) Care leaga; care uneste ceva. ◊ Tesut ~ tesut care leaga intre ele celelalte tesuturi si organe. Mod ~ mod personal al verbului care exprima o actiune posibila, realizabila. /<fr. conjonctif, lat. conjunctivus

EU pron. pers., pers. 1 sing. (mie, imi, mi, (pe) mine, ma) 1) (indica persoana care vorbeste) ~ lucrez. 2) (accentueaza persoana care indeplineste lucrarea, stand pe langa un verb la un mod personal) Mai stiu ~. ~ unul nu stiu. 3) (se foloseste in formula introductiva a actelor oficiale) ~, cutare, ma adresez... 4) (indica posesiunea) Imi invat lectiile. Mi-a dat cartea. 5) (serveste la formarea diatezei reflexive) Ma duc. Mi-amintesc. /<lat. ego

IMPERATIV¹ ~a (~i, ~e) Care exprima sau impune un ordin; poruncitor. ◊ Modul ~ mod personal al verbului, prin care se exprima un ordin, un indemn, o rugaminte. /<fr. imperatif, lat. imperativus

INDICATIV¹ ~a (~i, ~e) Care indica; folosit pentru indicare. ◊ Modul ~ mod personal care exprima o actiune reala (la prezent, trecut sau viitor). /<fr. indicatif, lat. indicativus

PREDICAT s.n. 1. Parte principala a propozitiei care atribuie subiectului o actiune, o stare, o insusire. ◊ Predicat verbal = predicat format dintr-un verb predicativ la un mod personal; predicat nominal = predicat format dintr-un verb copulativ si un nume predicativ. 2. Termen al unui rationament care afirma sau neaga ceva in legatura cu subiectul. ♦ (In logica simbolica) Element constitutiv al functiilor specifice calculului cu predicate. [< lat. praedicatum, cf. fr. predicat].

CONJUNCTIV, -A adj. 1. Care uneste, care leaga. ◊ Tesut conjunctiv = tesut protector care uneste intre ele organele sau tesuturile. 2. Mod conjunctiv (si s.n.) = mod personal al verbului care exprima o actiune realizabila. [< lat. coniunctivus, cf. fr. conjonctif].

personalmente adv. (inv.) in mod personal; din punct de vedere personal.

PERSONAL, -A adj. 1. Care apartine cuiva (fiind proprietatea lui); specific pentru persoane; individual, propriu. ♦ (adv.) In persoana, insusi. ♦ Original, propriu. 2. Tren personal (si s.n.) = tren de persoane care opreste in toate statiile; (gram.) pronume personal = pronume care arata persoana; mod personal = mod verbal ale carui forme se schimba dupa cele trei persoane. [Pl. -li, -le, (s.n.) -luri. / cf. lat. personalis, fr. personnel].

CONJUNCTIV, -A adj. 1. care uneste, leaga. ♦ tesut ~ = tesut de sustinere si de protectie care leaga intre ele celelalte tesuturi. 2. mod ~ (si s. n.) = mod personal al verbului, care exprima o actiune realizabila: subjonctiv. (dupa fr. conjonctif, lat. coniuctivus)

OPTIC, -A I. adj. referitor la ochi, la vedere; folosit in optica; o centru ~ = punct pe axa unei lentile catre care tind punctele ei principale si nodale si prin care poate trece o raza de lumina nedeviata; nerv ~ = nerv care transmite impresiile vizuale de la ochi la centrul respectiv din creier. ◊ (adv.) substanta ~ activa = substanta care isi roteste planul de polarizare cand este strabatuta de lumina polarizata liniar. II. s. f. 1. ramura a fizicii care studiaza lumina si fenomenele luminoase si vizuale. ♦ ~ electronica = domeniu al electronicii care studiaza miscarea electronilor in vid, intr-un camp electric sau magnetic. 2. (fig.) mod personal de a vedea si interpreta faptele si fenomenele; punct de vedere, opinie. (< fr. optique, lat. opticus, gr. optikos, /II/ Optik)

PREDICAT s. n. 1. parte principala a propozitiei care atribuie subiectului o actiune, o stare, o insusire. ♦ ~ verbal = predicat exprimat printr-un verb predicativ la un mod personal, locutiune verbala, adverb sau interjectie predicativa; ~ nominal = predicat exprimat printr-un verb copulativ si un nume predicativ. 2. (log.) termen al unei judecati care afirma sau neaga ceva in legatura cu subiectul. ◊ (log. simbolica) element constitutiv al functiilor specifice calculului de predicate. 3. (mat.) enunt care depinde de una sau mai multe variabile si caruia, pentru orice valoare data variabilelor, ii corespunde o propozitie. (< fr. predicat, lat. praedicatum)

STIL¹ s. n. I. 1. totalitatea particularitatilor caracteristice unei structuri, civilizatii, epoci, activitati etc. 2. conceptie si mod de exprimare specifice unei arte sau unui artist, unui curent, unei epoci, unei scoli artistice nationale etc. 3. totalitatea particularitatilor lingvistice, componistice etc. de exprimare a unui continut concret proprii unui scriitor, unui compozitor, unei opere, unui gen etc. ♦ ~ functional = varietate a limbii literare, intr-un anumit domeniu de activitate. ◊ maniera, mod personal in care un scriitor, un compozitor utilizeaza mijloacele de expresie. 4. mod, fel de a fi, de a se comporta, de a actiona. ♦ in ~ mare = care este realizat cu mijloace deosebit de mari. II. ~ calendaristic = denumire pentru cele doua sisteme de calendar; iulian si gregorian. III. instrument de metal sau de os ascutit la varf, cu care se scria in antichitate pe tablite cerate. IV. (bot.) parte a pistilului aflata deasupra ovarului, care poarta stigmatul. (< fr. style, lat. stilus)

INTERPRETARE ~ari f. 1) v. A INTERPRETA. 2) mod personal, maniera proprie cu care un artist interpreteaza o opera muzicala sau un rol. /v. a interpreta

POTENTIAL² n. 1) fiz. Functie cu caracter scalar sau vectorial care caracterizeaza proprietatile energetice ale campurilor. 2) Capacitate (a unei persoane, societati, tari) de a realiza ceva intr-un anumit domeniu. 3) gram. mod personal al verbului care prezinta actiunea ca posibila, fara a preciza, daca se realizeaza sau nu. 4) Forta de actiune; putere launtrica. ~ militar. [Sil. -ti-al] /<fr. potentiel

SUBJONCTIV ~e n. gram. mod per-sonal al verbului care exprima o actiune dorita, posibila, realizabila; conjunctiv. [Sil. -jonc-tiv] /<lat. subjunctivus, fr. subjonctif

agest (-te), s. n. – Ingramadire de busteni, crengi etc. aduse de ape; aluviuni. – Var. agestru. Lat. aggestum (Hasdeu 501; Candrea-Dens., 20; DAR); cf. sp. din Ribagorza conchestra (‹ lat. congesta), citat de Giuglea, Concordances, 19. Var. este o forma analogica, asa cum este nost’-nos-tru etc. – Der. agesta, vb. (a proteja), a carui conjug. ni se pare neclara (poate nu se foloseste la modurile personale); agesti, vb. (a ingramadi, a aduce aluviuni).

impatra (-atru, impatrat), vb. – A ramine cu buzele umflate, a fi dezamagit. – Var. patra. Lat. patrāre „a executa”, probabil cu sensul lui impetrāre „a obtine” (Bogrea, Dacor, I, 258; DAR; REW 4306a; Rosetti, I, 167); pentru semantism, cf. a o capata „a da gres”. Cuvint rar (var. numai la Sincai, unde poate fi latinism), arareori folosit la moduri personale, poate fi astfel incit conjugarea sa nu ni se pare sigura.

HABITUS (cuv. lat.) s. n. 1. (MED.) Aspect fizic exterior, static si dinamic al unui individ, care poate da indicatii asupra starii de sanatate, a existentei unei predispozitii morbide sau a unei boli (ex. h. fizic, h. apopletic). 2. Maniera, mod de a fi; obisnuinta. 3. (SOCIOL.) mod personal ori generic de a fi, a gandi, a actiona sau a reactiona in conformitate cu valorile normale, principiile reprezentative sau dominante dintr-o cultura sau dintr-un sistem social. 4. (MINER.) Aspect morfologic exterior, specific, pe care il capata cristalele prin dezvoltarea relativa a fetelor cristalografice (ex. h. prismatic, acicular, tabular, lamelar etc.).

IMPERATIV, -A, imperativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care ordona; poruncitor. ◊ mod imperativ (si substantivat, n.) = mod verbal personal prin care se exprima un ordin, o interdictie, un sfat, un indemn, o rugaminte etc. a subiectului. Propozitie imperativa = propozitie care exprima un ordin, un indemn, o rugaminte etc. 2. S. n. Necesitate categorica si neconditionata; obligatie. ◊ Imperativ categoric = principiu (enuntat de Kant) dupa care obligatia morala are un caracter absolut, neconditionat, spre deosebire de cerintele conditionate ale vietii cotidiene. – Din fr. imperatif, lat. imperativus.

PROPRIU, -IE adj. 1. Care apartine cuiva in mod exclusiv; personal. ◊ Amor propriu = sentiment al propriei demnitati, constiinta valorii proprii. 2. Caracteristic, particular. 3. Indicat, bun pentru... 4. (Despre un cuvant sau un termen) Care reda precis ideea de exprimat. ◊ Propriu-zis = de fapt, la drept vorbind. ♦ (Despre sensuri; op. figurat) Prim, de baza, natural. [Pron. -priu. / < lat. proprius, cf. fr. propre].

PROPRIU, -IE, proprii, adj. 1. Care apartine in mod exclusiv cuiva; personal. ◊ Nume (sau substantiv) propriu = nume care se da unui lucru sau unei fiinte spre a le deosebi de alte lucruri sau fiinte din aceeasi categorie si care se scrie cu initiala mare. 2. Caracteristic, specific. 3. Care este bun pentru...; indicat, potrivit, adecvat. 4. (Despre cuvinte, despre termeni) Care reda exact ideea ce trebuie exprimata. ◊ Expr. Propriu-zis = de fapt, la drept vorbind. ♦ (Despre sensuri) De baza, prim. – Din lat. proprius, fr. propre.

FAMILIARISM n. 1) Atitudine de intimitate (exagerata); familiaritate. 2) Acordare de avantaje si privilegii rudelor si prietenilor, folosind in mod abuziv influenta personala; nepotism. [Sil. -li-a-] /familiar + suf. ~ism

NEPOTISM n. Acordare de avantaje si de privilegii rudelor sau prietenilor, folosind in mod abuziv influenta personala; familiarism. /<fr. nepotisme

AIKIDO s.n. mod de aparare personala, bazat pe tehnica jiu-jitsu, care se bazeaza pe neutralizarea loviturilor adversarilor. [< cuv. japonez].

PROPRIU, -IE adj. 1. care apartine in mod exclusiv cuiva; personal. 2. caracteristic, particular. 3. care este bun, indicat pentru... 4. (despre cuvinte, stil etc.) care reda exact notiunea sau ideea ce trebuie exprimata. ♦ ~-zis = de fapt; la drept vorbind. ♦ (despre sensuri) prim, de baza. (< lat. proprius, fr. propre)

A EXPLOATA ~ez tranz. 1) (colectivitati, persoane) A folosi insusind fara echivalent o parte a muncii straine pentru a obtine profit. 2) (fortele si mijloacele de productie, mecanisme, constructii, edificii etc.) A utiliza conform destinatiei. 3) fig. A folosi in mod abuziv, tragand profit personal. [Sil. ex-ploa-ta] /<fr. exploiter

ORDONANTA s.f. I. Ordin, dispozitie scrisa care provine de la o autoritate. ♦ Ordonanta de plata = dispozitie de plata a unei sume. II. (In vechea armata) Soldat in serviciul personal al unui ofiter. III. modul cum sunt aranjate elementele unei compozitii arhitecturale, cum sunt grupate diferite elemente ale unui tablou. [Cf. fr. ordonnance].

ORDONANTA s. f. I. 1. dispozitie scrisa care emana de la o autoritate (administrativa). ♦ ~ de plata = dispozitie de plata a unei sume. 2. act legislativ al unui guvern. 3. (jur.) hotarare judecatoreasca data in proceduri cu caracter urgent. II. (in vechea armata) soldat in serviciul personal al unui ofiter. III. mod de dispunere a elementelor unei compozitii arhitecturale, de grupare a diferitelor elemente ale unui tablou etc. (< fr. ordonnance)

DIRECT² adv. 1) Fara inconjur; de-a dreptul. 2) In mod nemijlocit. ◊ A fi ~ raspunzator a raspunde personal de anumite fapte. /<fr. direct, lat. directus

EGOCENTRISM s. n. mod de a privi totul prin prisma intereselor si sentimentelor personale, acordand o importanta exagerata propriei individualitati; egotism. ◊ (p. ext.) conceptie etico-filozofica care considera individul ca centru al universului. (< fr. egocentrisme)

SPRE prep. 1. (Cu sens local) In directia..., inspre, catre, la. Pornesc spre scoala. ♦ (In numeralele de la 11 la 19, formate prin compunere) Adaugat la..., peste. Unsprezece. 2. (Cu sens temporal) In apropierea..., aproape de..., cam la vremea..., pe la... Spre iarna. ♦ Catre ziua de...; dintre ziua de...; si ziua de... Luni spre marti. ♦ (Arata o actiune ulterioara celei exprimate de verbul precedent, avand valoare copulativa) Dupa aceea, si apoi. 3. (Introduce un complement circumstantial de scop) In vederea..., pentru a..., ca sa... Se duce spre a cerceta personal. ◊ Expr. Spre pilda = de pilda, de exemplu. 4. (Introduce un complement circumstantial de mod) (In asa fel) incat (sa produca, sa cauzeze cuiva ceva). I-a daruit o carte spre marea lui bucurie. 5. (Inv. si reg.; introduce un complement indirect) Echivaland cu..., drept, ca. Spre rasplata, cer doua lucruri. – Lat. super.

STATUT, statute, s. n. 1. Act sau ansamblu de dispozitii cu caracter oficial, prin care se reglementeaza scopul, structura si modul de functionare al unei organizatii, societati, asociatii etc.; p. gener. lege, regulament. ◊ (Jur.) Statut personal = totalitatea legilor care se aplica cetatenilor unui stat. Statut real = totalitatea legilor care se aplica bunurilor aflate pe teritoriul unui stat. 2. (In sociologie; si in sintagma statut social) Locul pe care il ocupa un individ intr-un sistem social dat si la un anumit moment; status. 3. Spec. (Inv.) Constitutie. – Din fr. statut, lat. statutum.

PARTICULAR³ ~a (~i, ~e) 1) Care are caracter izolat, individual; aparte. Fenomen ~. 2) Care apartine unei persoane ca individ izolat; a unei singure persoane; individual; privat; personal. Limuzina ~a. ◊ Lectii ~e lectii care se dau in afara unei scoli oficiale. In ~ a) in mod deosebit; in special; b) intr-un grup restrans. 3) Care da posibilitatea de a deosebi un lucru de altul sau o fiinta de alta; distinctiv; specific. Semne ~e. /<lat. particularis, germ. partikular

A SPECULA ~ez 1. tranz. (situatii, stari etc.) A folosi abuziv (pentru a capata avantaje personale). ~ increderea cuiva. 2. intranz. 1) A face specula. 2) A efectua tranzactii de bursa. 3) fig. A emite cugetari abstracte, teoretizand in mod normal; a face speculatii. /<fr. speculer, lat. speculari

INFINITIV, infinitive, s. n. (Gram.; adesea adjectival) mod nepersonal, considerat drept forma-tip a verbului si care denumeste actiunea exprimata de verb fara referire la nuantele ei modale, temporale sau personale. – Din fr. infinitif, lat. infinitivus.

personal² ~a (~i, ~e) 1) Care apartine unei persoane ca individ izolat; al unei singure persoane; particular; privat; individual. Transport ~. 2) Care tine de o persoana; propriu unei persoane; individual. Dosar ~. ◊ Raspundere ~a raspundere care i se atribuie cuiva sau pe care si-o ia cineva in mod individual. Pronume ~ pronume care prin forma sa indica una din cele trei persoane. mod ~ mod verbal ale carui forme se schimba dupa persoane. (Tren) ~ tren de pasageri (care se opreste in toate statiile). /<lat. personalis, germ. Perssonel, it. personale

INDIVIDUAL, -A, individuali, -e, adj. 1. Care este propriu unui individ; personal, specific. ♦ Care priveste sau apartine unui singur exemplar dintr-o categorie de lucruri sau de fiinte. 2. Care este executat de individ. Munca individuala. ♦ (Adverbial) In mod izolat, fiecare in parte, fiecare pentru sine. [Pr.: -du-al] – Din fr. individuel.

INDIVIDUAL, -A I. adj. 1. personal, propriu unui individ. 2. care se refera la un singur individ sau la un singur obiect. II. s. n. 1. concept estetico-literar desemnand exemplarul izolat, cazul particular. 2. (fil.) singular. ◊ (adv.) in mod izolat. (< fr. individuel)

personal, -A I. adj. 1. care apartine cuiva; specific pentru persoane. ◊ (adv.) in persoana, insusi. ◊ original. 2. tren ~ (si s. n.) = tren de persoane care opreste in toate statiile; pronume ~ = pronume care arata persoana (2); mod ~ = mod verbal ale carui forme se modifica dupa cele trei persoane (2). II. s. f. (expozitie) ~a = expozitie a unui singur artist. III. s. n. totalitatea angajatilor dintr-o institutie sau intreprindere. (< lat. personalis, germ. personal, fr. personnel)

TRACTIUNE s. f. 1. deplasare inainte a unui vehicul cu ajutorul unei forte exterioare. ♦ forta de ~ = forta care pune in miscare un vehicul. 2. (in teoria elasticitatii) mod de lucru al unui corp supus actiunii unei forte care tinde a-l lungi. 3. miscare de gimnastica, ridicarea corpului suspendat de o bara, de inele etc. sau intins pe sol, cu ajutorul bratelor. 4. (ferov.) serviciu care dirijeaza locomotivele si personalul de conducere. (< fr. traction)

ACTIV², -A, activi, -e, adj. Care participa (in mod efectiv) la o actiune; harnic, vrednic. ♢ Membru activ = membru al unei organizatii, societati, institutii, avand anumite obligatii si bucurandu-se de drepturi depline in cadrul acelei organizatii. (Chim.) Corp activ = corp care intra usor in reactie. Verb activ = verb a carui actiune este savarsita de subiectul gramatical. Metoda activa = metoda de predare care stimuleaza activitatea personala a elevilor. Militar activ = militar de profesie. Aparare activa = aparare care foloseste contraatacuri, pentru a slabi si nimici fortele inamice. ♦ (Despre operatii, conturi, bilanturi) Care se soldeaza cu un profit, cu un beneficiu. – Fr. actif (lat. lit. activus).

NUMAI ll adv. 1) (atribuie celor spuse re-strictie sau exclusivitate) Nu mai mult de; nimeni altul decat; nimic altceva decat; nu in alt mod decat; nu in alt timp decat; nu in alt loc decat; nu din alta cauza decat; nu in alt scop decat; doar; exclusiv. Poate ~ atata. Acesta este ~ inceputul. ◊ Nu ~ (ca) a) pe langa; afara de; b) mai mult decat. ~ asa (sau asa ~) a) de mantuiala; b) fara a se adanci; c) fara nici un rost; fara scop; fara motiv; d) fara a urmari un folos personal; pe degeaba; e) nu altfel; f) printre altele; in treacat. 2) (exprima modalitatea unei actiuni) Gata sa; cat pe ce. Era ~ sa plece. ◊ ~ bun (sau ~ bine) asa cum trebuie; potrivit. 3) (accentueaza continutul celor spuse) ~ de ar vrea. 4) Abia. ~ a intrat si s-a pus pe lucru. 5) In intregime. Pomii sunt ~ floare. /<lat. non magis