MACAC, macaci, s. m. Numele mai multor specii de maimute mici, cu capul turtit si cu coada (de obicei) scurta, care traiesc in sud-estul Asiei (Macacus); animal care apartine uneia dintre aceste specii. – Din fr. macaque.

CERCOPITEC s. m. maimuta mica din Africa, cu coada lunga, neprehensila. (< fr. cercopitheque)

REZUS s. m. maimuta mica din India, inrudita cu macacul, cu blana brun-verzuie si cu fata de un roz pal. (< fr. rhesus)

SAGUIN s. m. maimuta mica din America de Sud, cu smocuri de par la urechi. (< fr. sagouin, port. saguin)

SAIMIRI s. m. maimuta mica din America tropicala, cu coada lunga, neprehensila; maimuta cu cap de mort. (< fr. saimiri)

LEMURIAN ~eni n. 1) la pl. Subordin de mamifere primate de talie mica, asemanatoare maimutelor. 2) Mamifer din acest subordin. /<fr. lemuriens

CINOCEFAL ~i m. 1) la pl. Specie de maimute de talie mica, cu bot si coada lunga (reprezentanti: babuinul, mandrilul etc.). 2) maimuta din aceasta specie. /<fr. cynocephale, lat. cynocephalus

MACAC ~ci m. maimuta de talie mica, care traieste in sud-estul Asiei. /<fr. macaque

CERCOPITEC ~ci m. maimuta africana de talie mica, cu blana viu si variat colorata si cu coada lunga. /<fr. cercopitheque

UISTITI s.m. (zool.) maimuta arboricola de talie mica din America de Sud, al carei corp este prelungit printr-o coada lunga si stufoasa. [< fr. ouistiti].

UISTITI s. m. maimuta arboricola de talie mica din America de Sud, cu corpul prelungit printr-o coada lunga si stufoasa. (< fr. oustiti)

MANDRIL s. m. maimuta cinocefala din Africa, cu coada mica, cu fata de culoare albastra, nasul rosu si blana galbena. (< fr. mandrill)

MANDRIL s.m. maimuta mare originara din Guineea, cu coada mica, cu fata de culoare albastra, nasul rosu si blana galbena. [< fr. mandrill].

pitic (pitica), adj. – 1. Foarte mic, minuscul. – 2. (S. m.) Om foarte mic. – 3. Plevusca, pestisori. – Var. chitic (mai ales cu ultimul sens). Origine indoielnica, probabil din piti „a ascunde”, etimologic „a face mic, a face invizibil”. In general, se considera ca ar fi vorba de gr. πίθηϰος „maimuta”, cf. sl. pitiku (Miklosich, Fremdw., 118; Cihac, II, 687), dar aceasta apropiere pare intimplatoare. – Der. pitica, s. f. (femeie foarte mica; varietate de iris pitic); piticesc, adj. (pitic); pitici, vb. (a micsora, a inchirci); cicic, s. m. (plevusca), forma asimilata din chitic (Draganu, Dacor., VI, 131); piticenie, s. f. (stirpitura); piticos, adj. (pitic); piticoace, s. f. (pitica).

AUSTRALOPITECUS (‹ fr. {i}; {s}lat. australis „de sud” + gr. pithekos „maimuta”) s. m. Reprezentant al unui grup eterogen antropomorf, cunoscut exclusiv in Africa de SE, aparut in urma cu 4 mil. de ani ♦ A. gracilus, avea talie mica (1,30 m, 30 kg), schelet alcatuit din oase subtiri, capacitate craniana de 450 cm³, caractere ce il apropie de genul h**o. A. robustus, prezenta forme de talie mare (1,60 m, 60 kg), capacitate craniana de 530 cm³, bolta craniana aproape plata, caninii mai dezvoltati decit ceilalti dinti si schelet alcatuit din oase mai groase.