MAGIE s. 1. v. vraja. 2. magie alba = teurgie. 3. v. farmec.

TEURGIE s. v. magie alba.

TEURGIE s.f. (Ant.) Operatie magica, proprie ermetismului elenistic, in care se presupunea a stabili un contact cu divinitatea sau cu fortele demonice printr-o evocare, efectuand astfel miracole; magie alba. [Pron. te-ur-, gen. -iei. / cf. fr. theurgie, lat. theurgia, gr. theourgia < theos – zeu, ergon – opera].

TEURGIE s. f. 1. (ant.) operatie magica, proprie ermetismului elenistic, in care se presupunea ca se poate stabili un contact cu divinitatea sau cu fortele demonice printr-o evocare. ◊ (in fil. neoplatoniciana) arta de a face ca Dumnezeu sa coboare in suflet, creand astfel o stare extatica. 2. gen de magie prin care se pretinde punerea in contact cu divinitatea binefacatoare; magie alba. 3. stiinta miracolelor; pretinsa arta de a face minuni. (< fr. theurgie)

TEURGIE s. f. (Livr.) magie alba. [Pr.: te-ur-] – Din fr. theurgie, lat. theurgia.

magie s. f. 1. complex de practici prin care se considera posibila actionarea asupra realitatii inconjuratoare cu ajutorul fortelor supranaturale; vrajitorie. ♦ ~ neagra = magie propriu-zisa care apeleaza la puterea demonilor; ~ alba = arta de a produce fenomene naturale care par miraculoase. 2. (fig.) putere de atractie, de fascinare; farmec, seductie. (< fr. magie, lat. magia)

1) crai m., pl. tot asa (vsl. bg. sirb. kralj, rege, d. vgerm. Karal, Karl, Carol cel Mare al Francilor, care i-a invins de multe ori pe Slavi; ceh. kral, pol. krol, rus. koroli, ung. kiraly, alb. krali, turc. kyral, kral, mgr. kralis, principele Serbiii, Bulgariii sau Ungariii. Cp. cu tar). Vechi. Rege sau domn. Riga, popa (la cartile de joc). Azi. Berbant, strengar, craidon. Cei trei crai de la rasarit, magii care au venit sa se inchine lui Hristos cind s´a nascut.