AMFITEATRU, amfiteatre, s. n. 1. (In arhitectura greco-romana) Edificiu destinat jocurilor publice, de forma circulara sau ovala, de obicei neacoperit, avand la mijloc o arena inconjurata de trepte (gradene) si tribune pentru public. ◊ loc. adj. si adv. In amfiteatru = (in plan) inclinat, in trepte. 2. Sala de cursuri, de spectacole etc. cu locurile asezate in trepte sau pe un plan inclinat. 3. Configuratie a unor terenuri muntoase sau deluroase in etaje circulare. – Din fr. amphitheatre, lat. amphitheatrum.

LANDOU, landouri, s. n. 1. Trasura luxoasa cu patru locuri asezate fata in fata si cu capota formata din doua parti mobile. 2. Carucior pentru copiii mici, mare si acoperit. – Din fr. landau.

TARTAR, tartaruri, s. n. (In mitologia antica) loc asezat in fundul infernului, in care se presupunea ca erau chinuiti cei care pacatuiau fata de zei: (in credinta crestina) iad, infern. – Slav (v. sl. tartaru din gr.).

TARTAR², tartaruri, s. n. (In mitologia antica) loc asezat in fundul infernului, in care se presupune ca erau chinuiti cei care pacatuiau fata de zei; (in credinta crestina) iad, infern. [Acc. si: tartar] – Din sl. tarutaru.

AMPLASAMENT s. asezare, loc, pozitie, (rar) situare, situatie, (inv.) asezamant, pusaciune, pusatura, pusoare, stat. (Un ~ potrivit pentru acea cladire.)

PUSACIUNE s. v. amplasament, asezare, loc, pozitie, situatie.

PUSATURA s. v. amplasament, asezare, loc, pozitie.

PUSOARE s. v. amplasament, asezare, loc, pozitie, sad.

SITUARE s. v. amplasament, asezare, loc, pozitie.

SITUATIE s. v. amplasament, asezare, loc, pozitie.

AMFITEATRU ~e n. 1) (in antichitatea greco-romana) Edificiu circular pentru jocurile publice cu arena in mijloc. 2) Sala (de curs) cu locurile asezate in plan inclinat. 3) Configurare a unor terenuri deluroase sau muntoase in forma de etaje circulare. [Sil. -tea-tru] /<lat. amphitheatrum, fr. amphitheatre

asezaRE ~ari f. 1) v. A aseza si A SE aseza. 2) loc unde s-a stabilit o comunitate umana; grup de locuinte; localitate. ~ omeneasca. /v. a (se) aseza

JOS¹ adv. 1) La o inaltime relativ mica fata de pamant sau fata de alt loc; aproape de pamant. ◊ A (se) da ~ a (se) cobori. A lasa ~ a pune pe pamant sau pe podea. A lasa ochii in ~ a manifesta sfiala; a privi rusinat spre pamant. A privi (sau a masura pe cineva) de sus in ~ a privi (sau a masura pe cineva) cu o privire dispretuitoare. Cu nasul in ~ umilit; rusinat. De sus pana ~ in intregime. Din ~ dintr-un loc asezat mai la vale (sau mai la sud); din vale. In ~ in partea inferioara a unui obiect. De ~ a) de mai la vale; b) de la sud; c) din mase; din popor. 2) La acelasi nivel cu pamantul sau cu locul pe unde se umbla. ◊ Pe ~ a) pe pamant; pe podea; b) cu picioarele; fara nici un mijloc de locomotie. De pe ~ de pe pamant sau de pe podea. /<lat. deo(r)sum

LANDOU ~ri n. 1) inv. Trasura luxoasa cu capota pliabila, avand patru locuri asezate fata in fata. 2) Carucior acoperit pentru copiii mici. /<fr. landau

AMFITEATRU s.n. 1. (Ant.) Vasta incinta circulara, avand o arena in mijloc, inconjurata de trepte si tribune unde sedeau spectatorii in timpul jocurilor publice. 2. Sala (de curs sau de spectacole) cu locurile asezate in plan inclinat. 3. Configuratie a unor terenuri dispuse in etaje circulare. [Pron. -fi-te-a-. / cf. fr. amphitheatre, lat. amphiteatrum, gr. amphitheatron].

soriste, soristi, s.f. 1. (inv. si reg.) loc asezat in bataia soarelui. 2. (reg.) parte a unui deal sau a unui munte care se afla in bataia soarelui. 3. arsita de soare.

TRICLINIU s.n. 1. (Ant.) Complex de trei paturi cu trei locuri, asezate de-a lungul a trei parti ale unei mese de sufragerie a unei case romane. ♦ Sufragerie. 2. Sala de mese a unei comunitati (monahale) crestine, in care se primeau pelerinii sau se celebrau diverse ceremonii. [Pron. -niu, var. triclinium s.n.. / < lat. triclinium, cf. gr. triklinion < tri – cu trei, kline – pat].

BIRSESTI, com. in jud. Vrancea; 3.837 loc. (1991). asezare dacica din prima epoca a fierului (sec. 7-6 i. Hr.).

BOTOSESTI-PAIA, com. in jud. Dolj; 1.180 loc. (1991). asezare romana (Admutrium, sec. 2 d. Hr.).

AMFITEATRU, amfiteatre, s. n. 1. (In antichitate) Edificiu de forma circulara, de obicei neacoperit, avand la mijloc o arena inconjurata de locurile pentru spectatori asezate in trepte. ◊ loc. adj. si adv. In amfiteatru = (in plan) inclinat, in trepte. 2. Sala de cursuri, de spectacole etc. cu locurile asezate pe un plan inclinat. 3. Configuratie a unor terenuri muntoase sau deluroase in etaje circulare. – Fr. amphitheatre (lat. lit. amphitheatrum).

BUCIUMI, com. in jud. Salaj; 2.983 loc. (1991). asezare civila si castru roman de piatra (sec. 2-3).

CARCALIU, com. in jud. Tulcea; 4.337 loc. (1991). asezare eponima si cultura neolitica (milen. 4 i. Hr.).

BRINCOVENESTI, com. in jud. Mures, pe riul Mures; 4.843 loc. (1991). asezare civila si castru roman de piatra (sec. 2-3). Castel (sec. 16), transformat in sec. 19.

CINDESTI 1. Com. in jud. Dimbovita; 3.476 loc. (1991). Centru pomicol. Resed. com. este satul Cindesti-Vale. 2. Com. in jud. Neamt; 4.575 loc. (1991). asezare carpatica cu tezaur de monede romane de argint (sec. 1-4). 3. Sat in com. Vernesti, jud. Buzau. Aici s-au descoperit urmele unei culturi materiale, numita C., care atesta continuitatea populatiei autohtone in sec. 5-6.

asezamint n., pl. inte (d. asez). Vechi. asezare. loc de asezare. Situatiune (a locurilor). Intelegere, invoiala. Azi. Stabiliment. Institutiune: asezaminte de cultura.

AMPLASAMENT, amplasamente, s. n. loc de asezare a unei instalatii, a unui dispozitiv, a unei constructii. – Din fr. emplacement.

POSADA, posade, s. f. 1. (Pop.) Curatura (in padure). ♦ loc neted pe un deal sau pe un munte unde a existat o asezare omeneasca. ♦ loc de odihna pentru calatori. 2. (Pop.) Trecatoare (ingusta) in munti. ♦ Obligatie a taranilor dependenti de a face de straja in preajma trecatorilor din munti. 3. (Inv.) loc intarit in mod natural (care servea ca punct de vama). ♦ Denumire generala a unor dari de vama. 4. Parghie cu ajutorul careia se regleaza pozitia pietrelor morii in timpul macinatului, pentru a se obtine, dupa voie, o faina mai mare sau mai fina. ♦ P. gener. (Reg.) Moara. – Din scr. posada.

RARITURA, rarituri, s. f. loc ramas liber intre obiecte asezate rar. ♦ loc in padure de unde au fost scosi unii copaci, de unde au fost taiate tufele. ♦ Defect sau uzura a unei tesaturi care are intr-un loc urzeala sau batatura mai rara decat in rest. – Rari + suf. -tura.

GALERIE ~i f. 1) Drum subteran in forma de coridor lung, care permite accesul minerilor la zacamant. 2) loc de plimbare sau de trecere dintr-o cladire in alta, avand o forma boltita, mai mult lunga decat larga, si fiind acoperit cu sticla sau cu un material transparent. 3) Muzeu sau sectie a unui muzeu unde sunt expuse opere de pictura si de sculptura; colectie de opere de arta. 4) Bara (de lemn sau de metal) de care se atarna perdelele. 5) Canal subteran sapat de unele animale. 6) Balcon situat la cel mai inalt nivel intr-o sala de teatru. 7) Spectatorii asezati pe locurile unui astfel de balcon. 8) fam. Public (asezat, de obicei, in urma unei sali de spectacole) care se manifesta zgomotos in timpul reprezentatiei. ◊ A face ~ a se purta agitat la o manifestare (in semn de aprobare, incurajare etc.). 9) Succesiune de elemente omogene; sir; serie. ~a personajelor. [G.-D. galeriei] /<fr. galerie, it. galleria

A INSTALA ~ez tranz. 1) (masini, aparate tehnice etc.) A aseza la locul destinat (fixand toate piesele) pentru a functiona; a monta. 2) (persoane) A pune (oficial) intr-o functie. 3) (persoane) A face sa se instaleze. /<fr. installer, lat. installare

parasiste, parasisti, s.f. (reg.) 1. loc sau asezare omeneasca parasita, neingrijita, paraginita. 2. om sarac si neingrijit.

prepune, prepun, vb. III (inv. si reg.) 1. a pune, a aseza inainte. 2. a pune, a aseza in loc; a inlocui. 3. a adauga, a innadi. 4. (fig.) a intreba. 5. (despre texte originale) a copia. 6. (despre opere scrise, texte) a traduce (in alta limba). 7. a presupune, a banui; a suspecta. 8. a nu avea incredere in cineva sau ceva; a se indoi. 9. a prevesti. 10. (despre oameni) a investi, a insarcina cu o anumita functie, misiune; a numi intr-un post. 11. (despre oameni) a cunoaste (de mai inainte). 12. (refl.) a se lasa antrenat la ceva. 13. (despre cereale) a semana a doua oara.

TRANSlocATIE s.f. Schimbare de asezare, de loc. ♦ (Biol.) Mutatie cromozomica realizata prin ruperea unui cromozom si atasarea unui fragment din acesta la un alt cromozom. [< fr. translocation].

TOP³(O)-, -TOP, -TOPIE elem. „loc, regiune, asezare”. (< fr. top/o/-, -tope, -topie, cf. gr. topos)

TRANSlocATIE s. f. schimbare de asezare, de loc. (< lat. translocatio, fr. translocation)

ADANC¹, adancuri, s. n. 1. Parte adanca, adancime (considerata vertical); loc situat departe (spre interior). ♢ Expr. Din adancul sufletului (sau al inimii, al fiintei) = din tot sufletul. ♦ Prapastie, abis; fig. infern, iad. 2. (La pl.) Departare mare; spatiu intins; p. ext. loc ascuns, asezat departe. – Lat. aduncum.

BOZIENI, com. in jud. Neamt; 2.965 loc. (1991). Importanta asezare geto-dacica (se.c 2 i.Hr.-2. d. Hr.).

AMPLASAMENT, amplasamente, s. n. loc de asezare a unei instalatii, a unui dispozitiv, a unei constructii. – Dupa fr. emplacement.

BELVEDERE subst. Constructie asezata pe un loc ridicat, de unde se poate privi departe; p. ext. loc, terasa, platforma de unde se vede departe. – Din fr. belvedere.

INCONJURA, inconjur, vb. I. Tranz. 1. A face ocolul unui lucru; al unui loc. ♦ A fi asezat, a sta de jur imprejurul (unei fiinte sau al unui lucru); a incercui. ♦ A incercui cu forte armate; a impresura, a asedia. ♦ Refl. A aduna in jurul sau, a trai in societate in tovarasia cuiva. 2. A imprejmui cu gard. ♦ A cuprinde intr-un cerc, a trasa o linie imprejur, a incercui. 3. A merge spre o tinta pe un traseu ocolit. [Prez. ind. si; inconjor. – Var.: incunjura vb. I] – In + conjura (inv. „a inconjura” < lat.).

RATACI, ratacesc, vb. IV. 1. Refl. A pierde drumul, a gresi directia, a nu mai sti unde se afla. ♦ A se pierde de cineva; a se razleti. ♦ intranz. A umbla de ici-colo cautand drumul, incercand sa iasa la liman, sa se orienteze, sa ajunga la tinta. 2. Intranz. A pribegi, a hoinari, a colinda. ♦ Refl. A se aseza intr-un loc strain; a se aciua, a se pripasi. 3. Tranz. A nu mai sti unde a fost pus sau unde se gaseste cineva sau ceva; a pierde. ♦ Refl. A ajunge, a se afla intr-un loc unde nu se astepta nimeni sa se afle. – Din lat. *erraticire (= *erraticare < erraticus).

ASCUNDE, ascund, vb. III. Tranz. si refl. A (se) aseza intr-un loc in care sa nu poata fi vazut si gasit. ♦ Tranz. Fig. A face sa nu fie cunoscut, stiut, inteles de altii; a tainui. [Perf. s. ascunsei, part. ascuns] – Lat. abscondere.

PRISACA, prisaci, s. f. loc unde sunt asezati stupii, unde se cresc albine; totalitatea stupilor aflati pe acest loc; stupina. ♦ (Cu sens colectiv) Albinele dintr-o stupina. – Et. nec.

CIRC, circuri, s. n. 1. Gen de spectacol care cuprinde numere de gimnastica de acrobatie, prezentare de animale dresate, momente comice bufe etc.; ansamblu artistic care organizeaza astfel de spectacole. 2. Constructie de forma rotunda, cu locurile pentru spectatori asezate in amfiteatru si avand la mijloc o arena circulara, unde au loc spectacole de circ (1). ♦ Incinta neacoperita, in forma de amfiteatru, unde se celebrau jocurile publice la romani. 3. Depresiune circulara (cu aspect de amfiteatru) formata prin actiunea de eroziune a unui ghetar, de obicei in regiunile muntoase inalte; caldare. Circ lunar = crater lunar. – Din fr. cirque, lat. circus.

MUTA, mut, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) misca din locul in care se gaseste si a (se) aseza in alt loc; a (se) deplasa; a (se) stramuta, a (se) transfera. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A-i muta (cuiva) falcile (sau capriorii) = a-i trage (cuiva) o palma cu putere, a lovi peste obraz. ♦ A (se) transfera dintr-un serviciu in altul. 2. Refl. A se stabili (cu locuinta) in alt loc, a-si schimba domiciliul. 3. Tranz. (Inv. si pop.) A inlocui, a schimba (cu altceva sau cu altcineva); a modifica, a transforma. ♦ A schimba cursul, directia. ♦ Expr. A-si muta gandul = a se razgandi, a renunta. 4. (La jocul de sah) A efectua o mutare. – Lat. mutare.

LOJA, loji, s. f. I. 1. Compartiment cuprinzand un numar redus de locuri pentru spectatori, asezat, alaturi de altele, in jurul incintei unei sali de spectacole. ◊ Loja orchestrei = spatiul dintre scena si primul rand de scaune (intr-o sala de spectacol), amenajat sub nivelul scenei si al salii, in care sta orchestra; fosa orchestrei. 2. Mic compartiment sau cabinet la unele cladiri, comunicand cu exteriorul, destinat unor servicii de indrumare a publicului sau de paza. 3. (In sintagma) Loja masonica = asociatie de francmasoni. II. 1. Cavitate in floarea unei plante, in care se gasesc ovulele sau polenul; cavitate in fructul unei flori, in care se gasesc semintele. ♦ Fiecare dintre cele doua parti ale staminei, care contin polenul. 2. loc ocupat de un organ sau de alta formatie anatomica. [Pl.si: loje] – Din fr. loge.

COCOTA, cocot, vb. I. Tranz. si refl. A (se) urca pe ceva, a (se) aseza pe un loc mai ridicat. ♦ Fig. A promova intr-un post sau la o situatie nemeritata. [Prez. ind. si: cocotez] – Et. nec.

DESCALECA, descalec, vb. I. Intranz. 1. A cobori, a se da jos de pe cal. 2. (Termen folosit mai ales de cronicari in legatura cu intemeierea tarilor romanesti) A se aseza intr-un loc, intemeind o tara. [Var.: descalica vb. I] – Lat. 'discaballicare.

ROSTUIT, -A, rostuiti, -te, adj. 1. (Despre persoane) asezat intr-un loc sau intr-o slujba convenabila; cu situatie, cu gospodarie. 2. (Despre zidarie, pavaj etc.) Care are rosturile umplute cu material etans. – V. rostui.

AMPLASARE s. 1. asezare, fixare, plasare, situare, stabilire. (~ noului obiectiv intr-un loc adecvat.) 2. v. asezare.

A SE INSTALA ma ~ez intranz. 1) (despre persoane) A se aseza intr-un loc determinat sau intr-un mod specific. 2) A se stabili pe un loc un timp oarecare. /<fr. installer, lat. installare

TRON ~uri n. 1) Jilt bogat ornamentat, asezat pe un loc mai ridicat, pe care stau monarhii in timpul ceremoniilor. 2) Simbol al puterii unui suveran. 3) Jilt pe care stau prelatii la unele ceremonii religioase. ~ episcopal. /<lat. thronus, fr. trone

AMPLASAMENT s.n. loc unde este asezata o instalatie, o constructie, un dispozitiv etc. [< fr. emplacement].

ASORTA vb. I. tr. 1. A strange, a aseza la un loc diferite lucruri in vederea formarii unui tot armonios. ♦ (refl.) A se potrivi. 2. A aproviziona (un magazin) cu marfuri variate. [< fr. assortir].

VAGABOND, -A adj., s.m. si f. (Cel) care rataceste fara rost; (cel) care nu are domiciliu, loc stabil de asezare, meserie precisa, existenta stabila. ♦ (Fig.) Nestatornic, inconstant. ♦ (Om) de nimic, fara capatai. [< fr. vagabond, it. vagabondo < lat. vagabondus < vagari – a rataci].

inloca vb. I refl. (reg., inv.) a se aseza intr-un loc, a se incuiba, a se instala, a se stabili.

posadi, posadesc, vb. IV (inv. si reg.) a (se) aseza (intr-un loc, undeva).

strapune, strapun, vb. III (inv.) 1. a misca, a scoate din locul in care se gaseste si a aseza in alt loc; a deplasa, a muta, a stramuta, a disloca. 2. a transforma.

SANATORIU s.n. Institutie medicala (asezata intr-un loc prielnic la munte, la mare etc.); spital adaptat mai ales pentru cura igieno-dietetica a tuberculozei; (in trecut) spital particular. [Pron. -riu. / < fr. sanatorium, cf. lat. sanatorius – care vindeca].

STABILI vb. IV. 1. tr. A hotari, a decide, a preciza. 2. tr. A infaptui, a realiza. 3. tr., refl. A (se) aseza intr-un loc. [< it., lat. stabilire].

cocota (cocotez, cocotat), vb. – A se urca, a se aseza pe un loc mai ridicat. – Var. cucuta, gogota. Probabil der. de la radacina expresiva coc, cf. cuca „culme, virf”, cucuia „a se urca” (Puscariu 424). Este putin probabila legatura cu cocos pe care o propun Cihac, II, 67 si Tiktin. Dupa Giuglea, Dacor., I, 495, din lat. cucutium; mai tirziu, Giuglea, Dacor., IV, 1554, a propus un lat. *concaptiāre, de asemenea dificil.

TOPOGRAFIE s.f. 1. Stiinta care se ocupa cu tehnica masuratorilor si a calculelor unor portiuni mici ale suprafetei pamantului vazute in plan orizontal, precum si cu tehnica reprezentarii grafice a acestora. 2. Infatisare, dispozitie, asezare a unui loc, a unui oras etc.; descriere amanuntita a acestei infatisari. [Gen. -iei. / < fr. topographie, cf. gr. topos – loc, graphein – a scrie].

descaleca (descalec, descalecat), vb. – 1. A se da jos de pe cal. – 2. A popula, a se aseza intr-un loc determinat. – Var. descalica. Mr. discalic. De la incaleca, dupa echivalenta incuia-descuia, imbraca-desbraca, etc. Totusi, se are in vedere adesea posibilitatea unui lat. *discaballiāre (Candrea-Dens., 214; REW 1439; Tiktin; Candrea), cf. sp. descabalgar; ipoteza putin probabila, mai ales daca se tine seama de conservarea lui i aton. Cel de al doilea sens se datoreaza desigur unei influente turanice, caci se stie ca anumite semintii turanice traiau in corturi portabile si ca, pentru ele, „a descaleca” insemna a alege un loc pentru a-l popula provizoriu. – Der. descalecat, s. n. (actiunea de a descaleca; intemeiere, colonizare); descalecator, s. m. (intemeietor); descalecatura, s. f. (inv., intemeiere).

ASORTA vb. I. tr. 1. a aseza la un loc diferite lucruri pentru a forma un tot armonios. 2. a aproviziona (un magazin) cu marfuri variate. II. refl. a se potrivi, a se armoniza. (< fr. assortir)

STABILI vb. I. tr. 1. a hotari, a decide, a preciza. 2. a infaptui, a realiza. II. tr., refl. a (se) aseza intr-un loc. (< lat., it. stabilire)

TOPOGRAFIE s. f. 1. ramura a geodeziei, tehnica masuratorilor si a calculelor unor portiuni mici ale suprafetei terestre vazute in plan orizontal, precum si tehnica reprezentarii grafice a acestora. 2. relief, configuratie a unui teren, a unui organism anatomic etc. 3. infatisare, asezare a unui loc, a unui oras etc. ◊ descriere amanuntita a acestei infatisari. 4. figura de compozitie, constand in descrierea cadrului de desfasurare a unei scene (un templu, peisaj). (< fr. topographie)

ALUNECA, alunec, vb. I. Intranz. 1. A-si pierde echilibrul, calcand pe o suprafata lucioasa; (prin exagerare) a cadea, a se prabusi. Unul din caii trasurii aluneca si cazu (REBREANU). 2. A se deplasa de la locul unde era asezat. Paltonul i-a alunecat de pe umeri. 3. A se misca lin, fara a intampina vreo rezistenta; a se strecura, a patrunde. Aluneca garla intre salcii (IOSIF). ◊ Expr. A aluneca printre degete = a fi greu de prins, de gasit; a scapa de sub control. – Lat. lubricare.

asezaRE, asezari, s. f. 1. Actiunea de a (se) aseza si rezultatul ei. 2. loc unde se afla (stabilit) cineva sau ceva. ♦ Grup de locuinte, de constructii care alcatuiesc un mediu de viata umana. 3. (Rar) Mod de organizare (sociala). – V. aseza.

SITUA, situez, vb. I. Refl. A ocupa un anumit loc intr-o ordine, intr-o ierarhie; p. ext. a lua o anumita atitudine fata de o problema data; a activa de pe o anumita pozitie. ♦ Tranz. A aseza intr-un anumit loc; a desemna locul cuiva. – Fr. situer.

NOMAD, -A, nomazi, -de, adj., s. m. si f. 1. Adj., s. m. si f. (Persoana, grup social) care nu are asezare statornica intr-un loc, care se muta dintr-un loc in altul, care rataceste. 2. Adj. Caracteristic nomadismului. Viata nomada. – Din fr. nomade.

DESCALECARE, descalecari, s. f. Actiunea de a descaleca si rezultatul ei; coborare de pe cal. ♦ (Termen folosit mai ales de cronicari) asezare, statornicire intr-un loc pentru a intemeia o tara; descalecat, descalecatoare. [Var.: descalicare s. f.] – V. descaleca.

SITUA, situez, vb. I. Refl. A ocupa un anumit loc intr-o ordine, intr-o ierarhie; p. ext. a lua o anumita atitudine fata de o problema data; a actiona de pe o anumita pozitie. ♦ Tranz. A aseza intr-un anumit loc; a indica, a desemna locul cuiva. [Pr.: -tu-a] – Din fr. situer.

STABILI, stabilesc, vb. IV. 1. Tranz. A determina, a fixa; a hotari, decide, a preciza. 2. Tranz. A aduce dovezi, a demonstra; p. ext. a descoperi. 3. Tranz. A infaptui, a realiza; a intemeia, a infiinta, a institui. ◊ Expr. A stabili legatura (sau legaturi) cu cineva = a comunica cu cineva. 4. Tranz. si refl. A (se) aseza (definitiv) intr-un loc; a (se) statornici, a (se) instala. – Din lat., it. stabilire.

CVARTIR, cvartiruri, s. n. locuinta temporara a unui grup de oameni in trecere pe undeva; p. ext. locul unde cineva isi asaza locuinta. ♦ (Reg.) locuinta cu caracter provizoriu (intr-o familie straina); gazda. – Din rus. kvartira.

SITUARE s. 1. clasare, clasificare, plasare. (~lui pe primul loc la concurs.) 2. amplasare, asezare, fixare, plasare, stabilire. (~ noului obiectiv intr-un loc adecvat.)

A AMPLASA ~ez tranz. (instalatii, masini, constructii etc.) A aseza intr-un anumit loc. [Sil. am-pla-] /Din amplasament

AMPLASAMENT ~e n. loc pe care este asezata o constructie, o instalatie a unui dispozitiv. /<fr. emplacement

BALIZAJ s.n. Semnalizare cu ajutorul balizelor; balizare. ♦ (Concr.) Grup de balize asezate intr-un anumit loc. [< fr. balisage].

SILD s.n. Placa de metal care se asaza la usa pe locul unde se afla gaura cheii. ♦ Placa de avizare de-a lungul strazilor, al soselelor etc. [< germ. Schild].

ANTIPOD s.m. loc de pe pamant diametral opus ca asezare fata de alt loc. ♦ (Fig.) Persoana sau lucru cu totul opus altei persoane sau altui lucru. // s.n. Celule care se afla in sacul embrionar al angiospermelor in partea opusa ovulului. [< fr. antipode, cf. lat., gr. antipodes < anti – opus, pous – picior].

EXPUNE vb. III. 1. tr. A arata, a reda prin cuvinte; a relata. 2. tr. A prezenta publicului lucruri, obiecte selectionate. ♦ A aseza (ceva) intr-un loc favorabil exercitarii unei influente, unei actiuni etc. 3. tr., refl. A pune sau a se afla in fata unei primejdii, a unei neplaceri etc. 4. tr. A supune actiunii luminii (pentru a obtine un cliseu, o fotografie etc.). [P.i. expun, conj. -na, ger. -nand. / < lat. exponere, dupa pune].

MONTA vb. I. tr. 1. A aseza, a potrivi la locul lor (piesele unei masini, ale unui aparat etc.); a imbina, a asambla. ♦ A fixa o piatra pretioasa intr-o bijuterie. 2. A pregati pentru reprezentare, a pune in scena (o piesa de teatru, un spectacol). 3. (Fig.) A atata, a incita (pe cineva) contra cuiva; a instiga. [< fr. monter].

salasluire, salasluiri, s.f. (inv.) 1. salasluire, locuire. 2. (reg.) asezare, stabilire intr-un loc, instalare, fixare a domiciliului. 3. ramanere peste noapte undeva; manere. 4. primire in gazda a cuiva, gazduire.

SITUA vb. I. refl. A ocupa un anumit loc intr-o ordine; (p. ext.) a lua o atitudine, a activa de pe o anumita pozitie. ♦ tr. A aseza intr-un anumit loc. [Pron. -tu-a, p.i. 3,6 -ueaza, ger. -uand. / < fr. situer, it. situare, cf. lat. situs – asezare].

AMPLASAMENT s. n. 1. loc pe care se asaza o constructie, o instalatie, un dispozitiv etc. 2. lucrare genistica in care se instaleaza pentru tragere o piesa de artilerie. (< fr. emplacement)

BALIZAJ s. n. 1. balizare. 2. ansamblu de balize asezate intr-un anumit loc. (< fr. balisage)

EXPUNE vb. I. tr. 1. a reda prin cuvinte, a relata. 2. a prezenta publicului lucruri, obiecte selectionate. ◊ a aseza (ceva) intr-un loc favorabil exercitarii unei influente, unei actiuni etc. 3. a supune actiunii luminii un material fotosensibil. II. tr., refl. a pune, a se afla in fata unei primejdii, a unei neplaceri. (< lat. exponere)

MONTA¹ vb. I. tr. 1. a aseza, a potrivi la locul lor (piesele unei masini, ale unui aparat etc.); a imbina, a asambla. ◊ a fixa o piatra pretioasa intr-o bijuterie. 2. a pune in scena o piesa de teatru, un spectacol. 3. a pune la cale, a atata, a instiga. II. refl. a se irita, a se infuria. (< fr. monter)

SIT-IN s. n. manifestatie nonviolenta constand in aceea ca demonstrantii se asaza pe pamant, ocupand locuri publice. (< engl. sit-in)

SITUA vb. I. refl. a ocupa un anumit loc intr-o ordine; (p. ext.) a lua o atitudine. II. tr. a aseza intr-un anumit loc. (< fr. situer)

parc (parcuri), s. n. – Gradina de agrement, rezervatie, loc de stationare a vehiculelor. Fr. parc. – Der. parca, vb. (a inchide animalele sau oamenii intr-un tarc mare; a aseza autovehiculele intr-un loc), din fr. parquer; parchet, s. n. (pardoseala de lemn in forme geometrice; institutie judiciara; curatura), din fr. parquet, popular in Olt. si Munt.; cu ultimul sens, datorita folosirii lui in silvicultura.

plasa (plasez, plasat), vb. – A aseza intr-un anumit loc. Fr. placer. – Der. plasament, s. n., din fr. placement; deplasa, vb., din fr. deplacer; deplasat, adj. (inv., in afara locului, inoportun); plasator, s. m. (persoana care plaseaza spectatorii la locurile lor in salile de spectacol).

ASEZARE, asezari, s. f. 1. Actiunea de a (se) aseza si rezultatul ei. ♦ Situatie (in spatiu). Asezarea geografica a unei tari. 2. loc unde s-a asezat sau s-a stabilit cineva; locuinta, casa. ♦ Grup de locuinte, de constructii care alcatuiesc un mediu de viata umana. ♦ (Rar) Constructie. 3. Oranduire (sociala).

compasez v. tr. (fr. compasser, d. lat. com-, la un loc, si passus, pas). Asez in ordine: compasez o gradina, (fig.) frazele.

CANAL, (1) canaluri, (1, 2, 3) canale, s. n. 1. Albie artificiala sau amenajata care leaga intre ele doua mari, doua fluvii, un rau cu un lac etc. si care serveste la navigatie, la irigari sau la constructii hidrotehnice. ♦ Curs de apa indiguit si drenat cu scopul de a-l face navigabil, de a preveni inundatiile etc. ♦ Cale de circulatie pe apa (tinand loc de strada) in orasele asezate la mare sau pe fluvii. ♦ Portiune de mare situata intre doua tarmuri apropiate. 2. Conducta (construita din beton sau din tuburi imbinate, din santuri sau rigole) destinata sa transporte lichide, in diferite scopuri. 3. Formatie organica in forma de tub, vas sau cale de comunicatie in organismele animale sau vegetale (prin care circula substantele nutritive, secretii etc.). – Din fr. canal, lat. canalis.

VEST s. n. Unul dintre cele patru puncte c*******e, opus estului; p. ext. loc pe orizont, regiune unde apune soarele; apus. ♦ Nume generic dat unui loc, unei regiuni, unui stat asezat spre apus (in special nume dat statelor din apusul Europei si din America de Nord); apus, occident. ◊ (Adjectival) Statele vest-europene – Din germ. West.

SCHIT, schituri, s. n. Manastire mica sau asezare calugareasca situata intr-un loc retras; calugarii dintr-o astfel de manastire. – Din sl. skitu.

locUI, locuiesc, vb. IV. 1. Intranz. A-si avea domiciliul undeva, a fi stabilit cu locuinta undeva; a sta, a sedea undeva, a domicilia. 2.Tranz. (Inv.) A aseza pe cineva intr-un loc; a stabili, a coloniza. – Din magh. lakni (dupa loc).

loc s. 1. v. punct. 2. v. asezare. 3. teren. (A cumparat un ~ de casa.) 4. v. zona. 5. meleag, regiune, taram, teritoriu, tinut, zona. (Se afla pe ~uri necunoscute.) 6. v. regiune. 7. parte, regiune, tinut. (Vezi cum e si prin alte ~uri.) 8. pozitie, situatie. (Ocupa un ~ onorabil in societate.) 9. loc comun = a) banalitate; b) v. cliseu.

A SE CUIBARI ma ~esc intranz. 1) (despre pasari) A-si face cuib. 2) (despre pasari) A-si face loc in cuibar; a se aseza in cuib. 3) fig. (despre fiinte) A se instala cat mai comod. 4) fig. (despre fiinte pribege) A-si gasi adapost; a se aciua; a se oplosi; a se pripasi; a se adaposti. /cuib + suf. ~ari

RARITURA rarituri f. 1) loc liber ramas intre obiecte asezate rar. 2) Defect sau uzura a unei tesaturi care este intr-un loc mai rara. /a (se) rari + suf. ~tura

RETRAS, retrasa (retrasi, retrase) 1) v. A RETRAGE si A SE RETRAGE. 2) (despre locuri, cladiri etc.) Care este asezat mai la o parte; d****c. 3) (despre persoane) Care este putin comunicativ; inchis; nesociabil. /v. a (se) retrage

A SE SALASLUI ma ~iesc intranz. A-si face salas; a se aseza cu traiul (intr-un loc). /< ung. szallasol

tirla (-le), s. f. – Stina, ocol de vite. – Megl. torla. Sl., cf. bg. tarlo, sb. trlo, cr. terlo (Miklosich, Slaw. Elem., 49; Cihac, II, 412). – Der. tirlas, s. m. (coproprietar al unei stine), cf. GS, VI, 43; tirli, vb. (a-si aseza tirla intr-un anumit loc; a zabovi cu turma intr-un anumit loc); tirliste, s. f. (loc in care mai inainte a fost o tirla), cf. bg. tarliste.

BALCON, balcoane, s. n. 1. Platforma cu balustrada la peretele exterior al unei cladiri, comunicand cu interiorul. 2. Parte a unei sali de spectacol asezata deasupra parterului si cuprinzand locuri pentru spectatori, auditori etc. – Fr. balcon.

CASIMCEA 1. Riu in Dobrogea; 60 km. Izv. din pod. cu acelasi nume si se varsa in L. Tasaul. 2. Com. in jud. Tulcea, pe riul Casimcea; 3.314 loc. (1991). Expl. de sisturi verzi. asezare rurala romana (sec. 2).

CANAL, (1) canaluri, (1, 2, 3) canale, s. n. 1. Albie artificiala care leaga intre ele doua mari, doua fluvii, un rau cu un lac etc. si care serveste la navigatie, la irigari sau la constructii hidrotehnice. ♦ Curs de apa indiguit si drenat cu scopul de a-l face navigabil, de a preveni inundatiile etc. ♦ Cale de circulatie pe apa (tinand loc de strada) in orasele asezate la mare sau pe fluvii. ♦ Portiune de mare situata intre doua tarmuri apropiate. 2. Conducta (construita din beton sau din tuburi imbinate, din santuri sau rigole) destinata sa transporte lichide in diferite scopuri. 3. Tub, vas, cale de comunicatie in organismele animale sau vegetale (prin care circula substantele nutritive). – Fr. canal (lat. lit. canalis).

COTOFENII DIN DOS, com. in jud. Dolj; 2.971 loc. (1991). Statie de c. f. asezare geto-dacica fortificata (sec. 5-1 i. Hr.).

ADAPOSTI, adapostesc, vb. IV. Tranz. A pune, a tine la adapost. ♦ Refl. A se aseza, a se ascunde intr-un loc ferit; a-si gasi refugiu, a se pripasi. – Din adapost.

INSTALA, instalez, vb. I. 1. Tranz. A monta, a aseza o instalatie, o aparatura tehnica, o masina etc. 2. Tranz. si refl. A (se) aseza, a (se) stabili intr-un loc. 3. Tranz. A pune pe cineva (cu oarecare solemnitate) intr-un post de raspundere. – Din fr. installer.

SALASLUI, salasluiesc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. A-si avea salasul, locuinta intr-un anumit loc. ♦ A se adaposti. 2. Tranz. A da cuiva adapost; a gazdui. 3. Refl. A se aseza, a se stabili intr-un loc. – Din magh. szallasolni.

STATORNICI, statornicesc, vb. IV. 1. Refl. si tranz. A (se) aseza, a (se) stabili intr-un loc (pe timp mai indelungat sau permanent). 2. Tranz. A fixa, a stabili ceva, a preciza, a decide, a hotari. – Din statornic.

CUIBARI, cuibaresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre pasari) A-si face cuibul undeva; a-si face loc in cuibar. ♦ Fig. (Despre oameni si despre animale) A se aseza cat mai bine intr-un loc; a se ghemui. ♦ Fig. A se adaposti. ♦ Fig. A se aciua, a se pripasi. 2. Tranz. (Rar) A aseza gainile in cuibar. 3. Tranz. A musuroi porumbul, cartofii etc. – Din cuibar.

PLASAMENT, plasamente, s. n. 1. Investire a unei sume de bani intr-o intreprindere, intr-o afacere etc., cu scopul de a obtine un castig; plasare. 2. Faptul de a gasi, de a procura cuiva o slujba, un post; postul, serviciul, slujba, locul in care cineva este plasat. 3. (Sport) asezare, situare a unui jucator in locul cel mai potrivit pe teren pentru a face fata cu usurinta si cu eficacitate la actiunile adversarului. – Din fr. placement.

STAVI, stavesc. vb. IV. Refl. (Reg.; mai ales in constructii negative). 1. A se aseza, a se stabili intr-un loc; a se aciua. 2. A se alege cu ceva, a putea realiza ceva. – Din sl. staviti.

locALITATE, localitati, s. f. asezare omeneasca formand o unitate administrativa. ◊ loc. adj. si adv. Din localitate = (care este) din satul sau din orasul despre care este vorba. – Din fr. localite.

SPATARIE, spatarii, s. f. (Inv.) 1. Demnitatea, rangul de (mare) spatar. ♦ Institutia condusa de (marele) spatar; cladirea in care functiona aceasta institutie. 2. Sala din palatul domnesc unde aveau loc unele ceremonii si unde era asezat tronul. ◊ Spataria (cea) mica = camera de lucru a domnitorului. – Din spatar² + suf. -ie.

DESPRINDE, desprind, vb. III. I. Tranz. 1. A desface un lucru de altul cu care este unit, prins; a separa. 2. A rupe, a dezlipi si a scoate sau a lua ceva din locul in care a fost prins, asezat, pus. ♦ A desface un obiect din balamalele, nasturii, copcile, sireturile etc. care il sustin. ♦ A lua din cui sau din cuier. 3. A scoate din jug sau din hamuri un animal de tractiune; a dejuga, a deshama. II. Refl. 1. A se desface si a cadea sau a se indeparta de la locul unde era prins, fixat; a se detasa. 2. A se desface dintr-un tot, a se separa; p. ext. a se contura, a se deslusi. ♦ (Despre oameni) A iesi dintr-un grup sau dintr-o multime, a se detasa. ♦ (Rar) A se desparti, a se separa de cineva. 3. Fig. A rezulta, a reiesi. ♦ A se distinge, a se intelege, a se auzi. [Perf. s. desprinsei, part. desprins] – Des¹- + prinde.

SALBATICIME, salbaticimi, s. f. 1. Multime de animale salbatice, totalitatea animalelor salbatice. 2. loc salbatic, nelocuit, departe de orice asezare omeneasca (civilizata). [Var.: (pop.) salbatacime s. f.] – Salbatic + suf. -ime.

SILISTE, silisti, s. f. 1. Denumire data in evul mediu, in tarile romane, locului pe care fusese sau pe care era asezat un sat; vatra satului. ♦ (Reg.) loc de casa. 2. (Pop.) loc necultivat, bun pentru cultura cerealelor, sau loc plantat cu pomi (in apropierea sau in vatra satului). ♦ (Reg.) Pasune. [Acc. si: siliste. – Var.: (reg.) saliste (acc. si: saliste), seliste s. f.] – Din sl. seliste.

SPATARIE, spatarii, s. f. 1. Demnitatea, rangul de (mare) spatar². ♦ Institutie condusa de (marele) spatar²; cladire in care functiona aceasta institutie. 2. Sala din palatul domnesc unde aveau loc unele ceremonii si unde era asezat tronul. ◊ Spataria (cea) mica = camera de lucru a domnului. – Spatar² + suf. -ie.

CUIBARIT², cuibariti, -te, adj. (Despre pasari) Care si-a facut cuib (1) undeva; care si-a facut loc in cuibar. ♦ Fig. (Despre oameni si animale) Care s-a asezat cat mai bine intr-un loc; care s-a ghemuit intr-un loc. ♦ Fig. Care s-a aciuit, s-a pripasit undeva, pe langa cineva. – V. cuibari.

POZITIE s. 1. atitudine, port, poza, tinuta, (livr.) alura, postura, (rar) statiune. (Are o ~ corecta a corpului.) 2. v. figura. 3. v. asezare. 4. v. unghi. 5. v. situatie. 6. v. loc. 7. v. conditie. 8. v. rang. 9. v. demnitate. 10. caz, circumstanta, conditie, conjunctura, ipostaza, imprejurare, postura, situatie, stare, (inv.) incunjurare, peristas, prilejire, stat, imprejur-stare, (fig.) context. (In aceasta ~ nu poate actiona.)

SCHIT ~uri n. 1) Manastire mica sau asezare de calugari, aflata intr-un loc izolat. 2) Totalitate a calugarilor dintr-o asemenea asezare. /<sl. skitu

A SE STABILI ma ~esc intranz. A se aranja cu traiul (intr-un loc); a se statornici; a se aseza. /<lat. stabilire

A SE STATORNICI ma ~esc intranz. 1) A se aranja cu traiul intr-un loc; a se stabili; a se aseza. 2) (despre obiceiuri, idei etc.) A intra adanc in uz; a deveni obisnuit; a se incetateni; a se impamanteni; a se inradacina; a se consfinti. /Din statornic

STIVA s.f. (Mar.) Magazie, loc pe o nava unde este asezata incarcatura. [< it. stiva].

AMPLASA vb. I. tr. A aseza, a fixa intr-un anumit loc (o instalatie, o masina, o piesa de artilerie etc.). [< amplasament].

INSTALA vb. I. 1. tr. A aseza, a monta o masina, aparate etc. 2. refl. A se aseza, a se stabili intr-un loc. 3. tr. A pune cu oarecare solemnitate pe cineva intr-o functie, intr-o demnitate. [< fr. installer, it. installare].

prosedere, prosederi, s.f. (inv.) asezare in fata, ocupare a primelor locuri intr-o adunare.

STIVA s. f. 1. magazie, loc pe o nava unde este asezata incarcatura. 2. (mar.) cala. (< it. stiva)

ADAPOSTI, adapostesc, vb. IV. Tranz. A pune, a tine la adapost. ♦ Refl. A se aseza, a se ascunde intr-un loc ferit. – Din adapost.

CERNICA 1. Lac artificial pe valea Colentinei, la 7 km E de Bucuresti; 341 ha. Ad. max.: 3 m. Pescuit. Amenajat ca loc de agrement pentru locuitorii Capitalei. 2. Com. in Sectorul Agricol Ilfov, pe Colentina; 8.579 loc. (1991). Complex turistic. Iazuri si helesteie. asezare si necropola din Neoliticul timpuriu (milen. 4 i. Hr.); manastire zidita in 1608 de vornicul Cernica Stirbei, in timpul domniei lui Radu Serban, ulterior reconstruita si restaurata (1781). Deasupra primei biserici a manastirii se afla Biserica Sf. Nicolae din Ostrov, construita in 1815. Biserica principala a manastirii este Biserica Sf. Gheorghe (construita intre anii 1831-1842), in jurul careia se afla chiliile. Colectie de arta.

ADUNAT, -A, adunati, -te, adj. Strans² (la un loc). ♦ Spec. (Despre asezari rurale) Cu case asezate una langa alta, in stransa apropiere. – V. aduna.

DISPOZITIE, dispozitii, s. f. 1. Prevedere obligatorie cuprinsa intr-o lege sau intr-un regulament; masura sau hotarare luata de un organ ierarhic superior si obligatorie pentru organul in subordine. ◊ loc. adv. La dispozitie = la indemana. ◊ Expr. A fi (sau a sta, a se afla etc.) la dispozitia cuiva = a fi gata sa satisfaca dorintele, ordinele cuiva. 2. asezare a unor elemente intr-un anumit loc, intr-un anumit fel, intr-o anumita ordine; alcatuire, constructie dupa un anumit plan. 3. Stare sufleteasca (buna sau rea); p. ext. dorinta (momentana) de a face un anumit lucru. [Var.: dispozitiune s. f.] – Din fr. disposition, lat. dispositio, -onis.

SUPRAPUNE, suprapun, vb. III. Tranz. A aseza, a pune un lucru deasupra altuia; a plasa, a aseza ceva peste altceva. ♦ (Geom.) A pune o figura deasupra alteia pentru a le verifica egalitatea. ♦ Refl. (Despre doua suprafete) A se afla asezat deasupra altuia; p. ext. a avea loc in acelasi timp; a coincide. – Supra- + pune (dupa fr. superposer).

PLASA, plasez, vb. I. 1. Tranz. A investi bani, valori etc.; a aloca. ♦ A vinde marfuri, bunuri; a distribui, a repartiza (in schimbul unei sume de bani). 2. Tranz. A spune o vorba la timpul sau la locul potrivit (in cursul unei discutii). 3. Tranz. si refl. A (se) aseza, a (se) situa intr-un anumit loc, spatiu etc. ♦ Tranz. A procura cuiva o slujba, o situatie (buna). ♦ Refl. A se situa pe o pozitie; a lua atitudine. 4. Tranz. (Sport) A trimite, a indrepta mingea catre un punct determinat. – Din fr. placer.

PRETORIU, pretorii, s. n. 1. (La romani) Resedinta pretorului, sala in care pretorul isi exercita functiile judecatoresti. ♦ loc dintr-o tabara romana unde era asezat cortul comandantului. 2. (Inv.) Sala de judecata (in incinta unui tribunal); p. gener. tribunal. 3. (In evul mediu, in Tara Romaneasca) Sfat domnesc format din sfetnicii apropiati ai domnului. – Din lat. praetorium, fr. pretoire.

FIXA, fixez, vb. I. Tranz. 1. A aseza ceva (rar pe cineva) intr-un loc determinat, astfel incat sa nu mai poata fi miscat, clintit. ♦ A se uita tinta la cineva sau la ceva; a pironi cu privirea. ♦ Refl. A se stabili, a se statornici undeva. 2. A stabili un termen, o ora, un pret etc. anumit; a determina. ♦ Refl. A se hotari, a se decide. 3. (Chim.) A aduce un corp intr-o stare din care sa nu se mai schimbe, a impiedica sa se volatilizeze. 4. A trata cu un reactiv chimic materialele fotografice developate, pentru a le face insensibile la actiunea luminii. 5. A face ca un colorant sa patrunda in structura fibrei textile sau a pieii, astfel incat fibra sau pielea sa nu se mai decoloreze (usor). ♦ A acoperi un desen cu un fixativ. – Din fr. fixer.

jidava s.f. (reg.) loc ce pare a fi o veche asezare omeneasca, strasnic zidita si urias proiectata.

pocoli, pocolesc, vb. IV (reg.) 1. a impacheta. 2. (in forma „pocalui”) a bate tare, a snopi, a burdusi in bataie. 3. (refl.; in forma „pocali”) a se muta. 4. a strivi. 5. a sta linistit, potolit; a se aseza, a se fixa intr-un anumit loc.

salasime s.f. (reg.) loc de odihna, pe care s-a asezat ceva sau cineva.

POZITIE s.f. 1. loc al unei persoane sau al unui obiect in raport cu ceva; loc unde se gaseste ceva. ♦ Felul, situatia in care sunt asezate, plasate o persoana, un lucru etc. 2. loc ocupat de un luptator sau de o unitate pe campul de bataie. ♦ (Muz.) loc al unei note pe portativ. 2. Situatie; (spec.) situatie sociala, rang. [Gen. -iei, var. pozitiune s.f. / cf. fr. position, lat. positio].

PRETORIU s. n. 1. resedinta pretorului roman; loc unde acesta isi exercita functia. ♦ prefect al ~lui = comandant al garzii pretorienilor. 2. loc intr-o tabara romana unde era asezat cortul comandantului. (< lat. praetorium, fr. pretoire)

ADUNAT, -A, adunati, -te, adj., s. f. 1. Strans² (la un loc). ♦ Spec. (Despre asezari rurale) Cu case asezate una langa alta, in stransa apropiere. 2. S. f. art. (Reg.) Una dintre figurile jocului calusarilor. – V. aduna.

asezatura f., pl. i. Felu cum is asezate lucrurile ori oamenii, ordine. Podis, terasa, loc ses. Intre altele mai accidentale: in deal se intinde o asezatura, pe care se afla satu Mihoreni. V. grind.

INSTALAT, -A, instalati, -te, adj. 1. (Despre masini, aparate, instalatii etc.) asezat, montat, fixat. 2. (Despre persoane) Stabilit intr-un loc. ♦ Pus intr-un post de raspundere. – V. instala.

ZATON, zatoane, s. n. (Reg.) 1. Lac lung si ingust pe tarmul marii, despartit de mare numai printr-o limba ingusta de pamant. ♦ loc din cursul unui rau cu apa domoala si adanca, unde se pot adaposti iarna vasele plutitoare. ♦ Scobitura in malul unui rau, unde se aduna pestele. 2. Zagaz facut spre a abate sau a opri apa din cursul ei. ♦ Spec. Ingraditura din stuf sau din nuiele, care se asaza in rau pentru prinderea pestelui; p. ext. locul astfel ingradit. Zatoane circulare. – Din rus., ucr. zaton.

SEMICERC, semicercuri, s. n. 1. Segment de cerc a carei coarda este un diametru; figura geometrica formata dintr-o jumatate de cerc. ♦ (Sport) Linie semicirculara care traseaza si limiteaza o suprafata semicirculara privilegiata de reguli speciale de joc (la baschet, handbal etc.); 2. Sir de fiinte sau de lucruri asezate in forma de semicerc (1); linie, miscare arcuita. ◊ loc. adv. In semicerc = in forma de semicerc (1). – Semi- + cerc.

TROITA, troite, s. f. Cruce mare de lemn sau de piatra (impodobita cu picturi, sculpturi, inscriptii si uneori incadrata de o mica constructie), asezata la raspantii, pe langa fantani sau in locuri legate de un eveniment. ♦ Icoana, formata din trei parti, dintre care cele laterale sunt prinse cu balamale, ca niste obloane, de cea din mijloc; triptic. [Acc. si: troita. – Pr.: tro-i-] – Din sl. troica.

PORTBAGAJ s.n. loc special amenajat pe un vehicul unde se asaza bagajele. [Cf. fr. porte-bagages].

ALCOV s. n. 1. nisa intr-un zid pentru a aseza un pat; (p. ext.) pat. 2. budoar. ◊ (fig.) loc intim pentru raporturile amoroase. (< fr. alcove)

POZITIE s. f. 1. mod in care este asezat sau situat ceva sau cineva; (p. ext.) loc unde se gaseste ceva sau cineva. ◊ (muz.) loc al unei note sau al unei chei pe portativ; felul in care sunt tinute mainile in timpul cantatului la instrumentele muzicale. ◊ locul pe care il ocupa un sunet intr-un cuvant. 2. teren, loc pe care sunt dispuse trupele pe front sau navele de razboi pe mare, servind ca baza de atac sau de aparare. 3. atitudine a corpului; tinuta. 4. situatie, stare in care se gaseste cineva sau ceva. ◊ situatie sociala, rang. (< fr. position, lat. positio, germ. Position)

AITON, com. in jud. Cluj; 1.852 loc. (1991). Pe terit. ei a fost descoperita o asezare rurala romana.

ZATON, zatoane, s. n. (Reg.) 1. Lac lung si ingust pe litoralul marii, despartit de mare numai printr-o limba ingusta de pamant. ♦ loc din cursul unui rau, cu apa domoala si adanca, unde pot ierna vasele plutitoare. ♦ Scobitura in malul unui rau, unde se aduna pestele. 2. Zagaz facut spre a abate sau a opri apa din cursul ei. ♦ Ingraditura din stuf sau din nuiele, care se asaza in rau pentru prinderea pestelui; p. ext. locul astfel ingradit. Zatoane circulare. – Rus, ucr. zaton.

IMPREJMUI, imprejmuiesc, vb. IV. Tranz. A pune, a aseza un gard, pietre etc. de jur imprejurul unul loc pentru a-l delimita de rest; a ingradi. ♦ Fig. A inconjura, a impresura. – In + preajma + suf. -ui.

UNGHER, unghere, s. n. 1. Portiune dintr-o incapere cuprinsa intre extremitatile reunite a doi pereti alaturati; colt. ♦ loc retras, ascuns; cotlon. 2. (Pop.) Dulap triunghiular care se asaza pe colt. – Lat. *anglarius (= angularius).

LEAGAN, leagane, s. n. 1. Pat mic de lemn sau de nuiele impletite (care se poate balansa) pentru copiii mici. ◊ Cantec de leagan = cantec cu care se adorm copiii. ◊ Expr. Din leagan = din frageda copilarie; de la inceput. 2. Fig. loc de origine, de bastina. 3. Institutie de stat sau asezamant filantropic unde sunt crescuti copiii abandonati sau orfani. ♦ (Impr.) Cresa. 4. Scaun sau scandura suspendata cu franghii, pe care se asaza cineva ca sa se balanseze; p. ext. scranciob. ◊ loc. vb. A se da in leagan = a se balansa. – Din legana (derivat regresiv).

INTRE prep. 1) (exprima un raport spatial, indicand spatiul sau locul dintre doua sau mai multe obiecte sau persoane) In locul dintre; printre. Intre Nistru si Prut. Satul este asezat intre doua dealuri. S-a dus intre straini. 2) (exprima un raport temporal, indicand intervalul de timp) In intervalul dintre... Luam pranzul intre orele 13 si 14. ◊ Intre timp in intervalul de timp; in rastimp. 3) (exprima un raport de reciprocitate si formeaza cu cuvintele pe care le introduce complemente indirecte sau atribute) Dintre. 4) (exprima un raport distributiv si formeaza cu cuvintele pe care le introduce complemente indirecte) La. Premiul a fost impartit intre membrii colectivului. [Sil. in-tre] /<lat. inter

INCOLONA vb. I. refl. (Despre un grup de oameni) A se aseza in coloana; (despre un individ) a-si lua locul in coloana. [< it. incolonnare].

AMPLASA vb. tr. a aseza o constructie, o instalatie etc. intr-un anumit loc. (< amplasament)

INCOLONA vb. refl. (despre un grup de oameni) a se aseza in coloana; (despre un individ) a-si lua locul in coloana. (< it. incolonnare)

BOB², (1, 3) boabe, s. n., (2) bobi, s. m. 1. Samanta unor plante (scoasa din pastaie, din cocean, din spic etc.); graunte. ◊ loc. adv. Bob cu (sau de) bob = pe incetul, cu rabdare. Din bob in bob = amanuntit. 2. (La pl.) Boabe (1) din a caror asezare cei superstitiosi cred ca se poate ghici viitorul. ◊ loc. adv. Bob numarat = intocmai, exact. ◊ Expr. A da in bobi = a face prevestiri cu ajutorul bobilor. 3. Obiect mic (rotund) izolat dintr-o masa de obiecte asemanatoare; cantitate mica dintr-un lichid; strop. Bob de nisip. Boabe de margaritar. – Din bob¹.

capita (Mold. Munt. est), copita (Olt.) f., pl. e, si copita (Munt. vest) f., pl. e si ti (pol. kopica, dim. d. kopa, claie, stog, d. vsl. kupu, gramada, vgerm. kufe, ngerm. kaufen; bg. sirb. kup, nsl. kup, kopica, rut. kopicea, rus. kopna; ung. kupac si [d. rom.] kapica; ngr. kopadi. V. cupesc). Mold. Gramada provizorie de fin (inalta cam cit omu) care la un loc cu altele formeaza claia. Munt. Stog, fin asezat in ultima forma. Fig. Iron. Halaciuga, par mare netuns in capu cuiva.

POSTA, postez, vb. I. Refl. si tranz. A (se) aseza, a (se) instala, a (se) plasa intr-un anumit loc, cu scopul de a supraveghea, de a urmari, de a pazi. – Din fr. poster.

SIRAG, siraguri, s. n. 1. Sir (1). ◊ loc. adv. In sirag = unul dupa altul. ♦ Grup de soldati asezati in linie de bataie. 2. Multime de margele insirate pe un fir pentru a fi purtate ca podoaba la gat. ♦ Multime de obiecte de acelasi fel, insirate ca margelele pe un fir (de sfoara sau pe o sarma). [Var.: sireag s. n.] – Din magh. sereg „multime, trupa” (cu unele sensuri dupa sir). Cf. pol. szereg.

VERIF s. n. (In loc. adj. si adv.; in legatura cu felul de a aseza, a indoi sau a croi o stofa) In verif = (asezat) in diagonala, piezis. – Din bg. verev.

STAT s. v. amplasament, asezare, caz, circumstanta, conditie, conjunctura, demnitate, faptura, ipostaza, imprejurare, inaltime, loc, postura, pozitie, rang, situatie, stare, statura, talie, titlu, toiag.

ESICHIER¹ s.n. 1. Dispunere a unor obiecte pe doua sau mai multe randuri, cu intervale uniforme intre ele. 2. Dispozitiv in care trupele unei unitati, asezate masat in careuri, sunt despartite prin intervale egale. ♦ (Fig.) loc unde se opun partide, interese. [Pron. -chi-er. / < fr. echiquier].

numela, numele, s.f. (reg.) dispozitiv simplu de lemn, asezat pe grumazul porcilor, pentru ai impiedica sa intre in locuri nepermise.

SEDENTAR, -A adj. (Despre oameni) Care sade tot timpul; care sta mai mult acasa; (despre indeletniciri) care se face, se exercita sezand; lipsit de miscare. ♦ (Despre populatii) Stabil; nemigrator, fixat de un loc stabil. [Cf. fr. sedentaire, lat. sedentarius < sedare – a fi asezat].

ESICHIER s. n. 1. dispunere a unor obiecte pe mai multe randuri, cu intervale uniforme intre ele. 2. dispozitiv in care trupele unei unitati, asezate masat in careuri, sunt despartite prin intervale egale. 3. (fig.) loc unde se opun partide, interese (politice). (< fr. echiquier)

ARPASU DE JOS, com. in jud. Sibiu; 2.939 loc. (1991). Centru pomicol. Statie de c. f. Biserica (sec. 18). Importanta asezare geto-dacica fortificata (sec. 1 i.Hr.-2 d. Hr.).

BRETCU 1. M-tii ~, masiv muntos in Carpatii de Curbura, limitat de depr. Tirgu Secuiesc la V si de obirsiile riurilor Bisca Mare si Oituz la E. Constituiti predominant din depozitele de flis grezos si in mai mica masura din sisturi argiloase si gresii. Alt. max.: 1.503 m (vf. Musat). Nod hidrografic (de aici izv. numeroase piriuri: Bretcu, Orbat, Covasna, Zagon etc.). 2. Com. in jud. Covasna; 4.049 loc. (1991). Cherestea; mat. de constr. (caramida). Statie de c. f. asezare civila si castru roman de piatra (sec. 2). Biserica (sec. 18).

AMPLASA, amplasez, vb. I. Tranz. A aseza, a fixa o masina, o instalatie etc. pe un anumit loc. – Din amplasament (derivat regresiv).

ESUA, esuez, vb. I. Intranz. 1. (Despre vapoare; la pers. 3) A se aseza voit sau a se impotmoli in nisip sau intr-un loc unde apa are o adancime redusa. 2. A suferi un esec, a da gres, a nu reusi, a nu izbuti. [Pr.: -su-a] – Din fr. echouer.

STANA, stane, s. f. asezare pastoreasca de vara, la munte sau in afara satului (cuprinzand locul si amenajarile necesare), unde se adapostesc oile si ciobanii si unde se prepara produsele din laptele oilor. ◊ Expr. A inchide lupul in stana = a-si aduce dusmani in casa. A veni la spartul stanii = a veni prea tarziu. – Et. nec.

locALITATE ~ati f. loc unde s-a stabilit o comunitate umana; grup de locuinte; asezare. [G.-D. localitatii] /<fr. localite

A SE SUPRAPUNE pers. 3 se suprapune intranz. 1) (despre linii, figuri, lucruri etc.) A se aseza exact unul peste altul; a etaja. 2) (despre evenimente) A avea loc in acelasi timp; a se produce concomitent. /supra- + a pune

BERZOVIA, com. in jud. Caras-Severin, pe Birzava; 4.404 loc. (1991). Statie de c. f. Fabrica de nutreturi combinate. Castru si asezare civila romana (sec. 2-3), numita si Berzobis.

AMPLASA, amplasez, vb. I. Tranz. A aseza, a fixa o masina, o instalatie etc. pe un anumit loc. – Fr. emplacer.

TERASA¹, terase, s. f. 1. Constructie deschisa, anexa a unei cladiri, asezata la nivelul parterului, al unui etaj sau pe acoperis (servind ca loc de odihna sau de agrement). ♦ Suprafata plana amenajata pe o ridicatura de teren, in parcuri sau in gradini. ♦ Portiuni de trotuar in fata unei cafenele sau a unui restaurant, unde sunt asezate mese pentru consumatori. 2. Forma de relief cu aspect de treapta, provenita din ridicarea scoartei pamantului sau ca rezultat al eroziunii apelor in lungul unei ape curgatoare. – Din fr. terrasse.

STANISTE ~i f. 1) reg. loc umbrit si racoros unde se odihnesc vara animalele la amiaza. 2) fig. asezare omeneasca; localitate. /<sl. staniste

A SEDEA sed intranz. 1) (despre fiinte) A fi asezat (pe ceva); a sta jos. A sedea pe o banca. ◊ Sezi locului, sezi binisor (sau cuminte)! astampara-te! fii cuminte! A sedea la masa a lua masa. 2) A se afla intr-o anumita pozitie sau stare. ◊ A sedea la (sau de) vorba a vorbi. A sedea pe capul cuiva a deranja cu insistentele, cu durata vizitei etc. A-i sedea cuiva (ceva) la inima a fi obsedat de ceva. 3) (despre obiecte de imbracaminte) A prinde bine (pe cineva). 4) A avea un domiciliu stabil. 5) A nu se ocupa cu nimic. ◊ A sedea cu mainile in san a nu face nimic. /<lat. sedere

ESTRADA s.f. 1. Scena, platforma (uneori improvizata) intr-o sala sau in aer liber, pe care au loc reprezentatii artistice; platforma ridicata deasupra solului. ◊ Concert (spectacol, muzica) de estrada = concert, spectacol, muzica cu caracter usor, variat, distractiv, satiric; teatru de estrada = teatru unde au loc spectacole de estrada. 2. Parte a podelei, mai ridicata, pe care se asaza catedra intr-o clasa, intr-un amfiteatru etc. [< fr. estrade].

SILD s. n. 1. placa de metal care se asaza in dreptul manerelor si broastelor de la usi, ferestre etc., pe locul unde se afla gaura cheii. 2. placa de avizare de-a lungul strazilor, soselelor etc. (< germ. Schild)

asez, a -a v. tr. (lat. ad-sediare, d. sedium, scaun, sediu, d. sedere, a sedea. – El aseaza, sa aseze. V. asediu). Pun cu rinduiala: a aseza copiii la masa, lucrurile in dulap. Intemeiez: a aseza un sat. Instalez: a aseza pe cineva in functiune, pe tron. V. refl. Ma pun cu rinduiala (indiferent daca in picioare sau sezind pe scaun): s´a asezat la dreapta lui. (Cind e vorba de masa, de a ocupa loc la masa, nu se zice corect romaneste de cit a se pune la masa si nici de cum a se aseza la masa, cum pretind unii semidocti de rau gust). Ma stabilesc: a te aseza intr´un oras. Ma depun: drojdia s´a asezat. Fig. Ma potolesc: gurile s´au asezat.

sarune, saruni, s.f. (reg.) 1. sare pisata, amestecata cu tarate, care se da oilor si vitelor. 2. loc prevazut cu un jgheab sau cu lespezi de piatra, in care se asaza bulgari de sare pentru oi, vite sau animale salbatice. 3. jgheab de lemn in care se pune sare amestecata cu tarata pentru oi sau vite. 4. suport, din trei pari asezati crucis, infipti in pamant, pe care se pune sarea la vite.

COSTISA 1. Com. in jud. Neamt, pe Bistrita; 3.711 loc. (1991). Hidrocentrala. Statie de c. f. Pe terit. acesteia a fost descoperita o asezare fortificata, cu santuri de aparare, datind din epoca Bronzului (sec. 19-14 i. Hr.). 2. Cultura din Bronzul mijlociu raspindita in NE Moldovei. Denumita astfel dupa asezarea descoperita in com. cu acelasi nume. Cultura a populatiei autihtonice romanice, de la E de M-tii Carpati, dezvoltata in sec. 5-7. Denumita si C.-Botosana.

ALCOV, alcovuri, s. n. loc mai ridicat decat podeaua sau firida intr-o camera de dormit, unde se asaza patul; p. ext. pat. ♦ Dormitor al unei femei. [Var.: (inv.) alcova s. f.] – Din fr. alcove.

TEL, teluri, s. n. 1. Punct, loc la care cineva vrea sa ajunga; p. ext. obiectiv catre care tinde cineva, punct final; scop. 2. (Inv.) Punct, semn care se ocheste, care trebuie nimerit cand se trage cu o arma; tinta. ♦ Catarea pustii. ◊ loc. adv. In tel sau in telul pustii = in bataia pustii. ♦ Dispozitiv de ochire asezat in interiorul lunetei unei arme. – Cf. germ. Ziel, rus. tel, magh. cel.

A locUI ~iesc 1. intranz. A fi asezat cu traiul (undeva); a trai. 2. tranz. inv.A instala cu traiul (intr-un loc nou). /<ung. lakni

BILOXI, oras in S S.U.A. (Mississippi), port la G. Mexic; 196,9 mii loc. (1984, cu suburbiile). Nod rutier. Santiere navale. Utilaj petrolier. Ind. chim. si alim. Prima asezare a colonistilor in valea fl. Mississippi (1699).

asezaMANT s. v. acord, amplasament, aranjament, astampar, asezare, calm, combinatie, contract, conventie, descalecare, dispozitie, hotarare, institutie, intocmire, intelegere, invoiala, invoire, legamant, liniste, loc, logodna, odihna, ordin, organizare, oranduiala, oranduire, pace, pact, porunca, pozitie, repaus, randuiala, temperatura, tihna, tranzactie, unitate.

A ROSTUI ~iesc tranz. 1) A aseza conform unor cerinte de ordin practic. 2) (per-soane) A aranja intr-un post, intr-un loc bun. 3) rar A gasi la repezeala. 4) (urzeala) A face sa formeze un rost. 5) (rosturile unei con-structii) A astupa cu mortar sau cu un alt material (pentru a impiedica patrunderea apei). /rost + suf. ~ui

proschinitar, proschinitare, s.n. (inv.) 1. capela, mic paraclis. 2. carte de inchinaciuni. 3. un fel de pupitru inalt pe care se afla o icoana, asezat in centrul bisericii, aproape de altar; iconostas. 4. scaunel pe care se ingenuncheaza pentru rugaciuni. 5. loc de pelerinaj.

SUPERIOR, -OARA I. adj. 1. asezat in partea de sus; deasupra. ◊ (despre cursuri de apa) spre izvor. 2. care are un loc inalt (intr-o ierarhie). 3. care se distinge prin calitati, prin merite deosebite. ◊ la un nivel mai inalt. ♦ matematici ~ oare = parte a matematicii care foloseste metode de cercetare foarte complexe; invatamant ~ = treapta a invatamantului care urmeaza dupa cel liceal; studii ~ oare = studii universitare. II. s. m. f. cel care ocupa un loc mai important intr-o ierarhie, cel care are un grad mai mare decat altul. (< lat. superior, fr. superieur)

BARBOSI, cartier al municipiului Galati. Aici s-a descoperit un castru roman, intemeiat la inceputul sec. 2, sediu al unei unitati de navigatie fluviala pe Dunare, classic Flavia Moesica, pe locul unei vechi asezari geto-dacice. In jurul lui s-a construit si o importanta asezare civila si o necropola. Parasit la mijlocul sec. 3. Punct fosilier (B.-Tirighina), rezervatie naturala.

SUD s. n. 1. Punct c******l opus nordului, aflat in directia in care se indreapta Soarele la amiaza in emisfera nordica; miazazi, amiaza. ◊ loc. adj. De sud = sudic. 2. Parte a globului pamantesc, a unui continent, a unei tari etc., asezata spre sud (1). ♦ Popoare, populatii care locuiesc in sud (2). – Din fr. sud.

ARIE¹, arii, s. f. 1. loc special amenajat unde se treiera cerealele; arman. 2. Suprafata de teren sau platforma pe care se asaza caramizile la uscat, se monteaza unele elemente de constructii, se prepara betonul etc. – Lat. area.

NORD s. n. sg. 1. Unul dintre cele patru puncte c*******e aflat in directia stelei polare; miazanoapte. (Adjectival) Polul Nord. ♦ Nord magnetic = directie in care se indreapta intotdeauna varful unui ac magnetic. ◊ loc. adj. De nord = nordic. 2. Parte a globului pamantesc, a unui continent, a unei tari etc. asezata spre nord (1); tinut nordic. ♦ Popoarele, lumea etc. din aceste regiuni. – Din fr. nord, germ. Nord.

TRIBUNA ~e f. 1) Estrada sau loc inaltat de unde un orator se adreseaza publicului. 2) Constructie cu mai multe randuri de banci asezate in amfiteatru, de unde se poate urmari desfasurarea unei competitii sportive sau a unei festivitati. 3) fig. Focar de difuzare in public a unor idei. /<fr. tribune, it. tribuna

PRETORIU s.n. 1. Resedinta pretorului roman; loc unde acesta tinea judecatile. ♦ Prefect al pretoriului = comandant al garzii pretorienilor. ♦ Cortul comandantului, care se aseza in mijlocul unei tabere romane. 2. Sala de judecata a unui tribunal. [Pron. -riu. / < lat. praetorium].

TERASA s. f. 1. constructie deschisa, anexa la o cladire (la parter sau la etaj), pentru odihna etc. ◊ platforma (acoperis plan) deasupra unei case. 2. sistem de suprafete plane, in trepte, situate in lungul cursului unui rau, la malul marii etc. ◊ suprafata plana amenajata pe o ridicatura de teren (in parcuri sau gradini), ca loc de plimbare. ◊ portiune de trotuar in fata unei cafenele sau a unui restaurant unde sunt asezate mese pentru consumatori. (< fr. terrasse, germ. Terrasse)

ARIE¹, arii, s. f. 1. loc neted si batatorit unde se treiera cerealele. ♦ Batatura (1). 2. Suprafata de teren neteda, pe care se asaza caramizile la uscat, se monteaza unele elemente de constructii, se prepara betonul etc. – Lat. area.

MARCA¹, marci, s. f. 1. Semn distinct aplicat pe un obiect, pe un produs, pe un animal etc. pentru a-l deosebi de altele, pentru a-l recunoaste etc. ♦ Tip, model, inscriptie (care indica sursa) de fabricatie. Marca de automobil. ◊ loc. adj. De marca = de calitate superioara. ♦ (Inv.) Stema; blazon, emblema. ◊ loc. adj. (despre oameni) de seama; marcant, distins. 2. Fisa de metal cu numar de ordine, cu care lucratorii isi dovedesc prezenta la lucru sau pe care o lasa in schimbul uneltelor primite. 3. Piatra sau bucata de sina vopsita in alb, asezata transversal intre doua linii de cale ferata care se intretaie, pentru a indica ramificatia liniei ferate si locul pana unde pot inainta vehiculele fara pericol de ciocnire. 4. Fig. Semn distinctiv, trasatura specifica, insusire caracteristica; particularitate. – Din ngr. marka, fr. marque. Cf. germ. Marke.

DEPARTA, departez, vb. I. 1. Refl. A mari distanta fata de locul unde se afla cineva sau ceva, a se retrage din preajma cuiva sau a ceva, a se aseza sau a pleca (mai) departe. ♦ Fig. A se instraina de cineva sau de ceva. 2. Tranz. A duce, a muta ceva mai departe, a distanta de ceva; a trimite sau a tine pe cineva departe. ♦ Fig. A inlatura pe cineva de undeva, a izgoni, a alunga. 3. Refl. A se abate, a devia (de la subiect). – Din departe.

BALTI, oras in Rep. Moldova, pe Raut; 159 mii loc. (1989). Ind. constr. de masini agricole; incalt., tricotaje si conf., alim. (carne, zahar, vin, uleiuri vegetale). Catedrala (1785). Veche asezare romaneasca, intemeiata in sec. 15. In sec. 16 si 17 s-a aflat sub stapinirea domniei, devenind (1774) cea mai mare asezare rurala din tinutul Soroca. In 1818 a primit statutul de oras.

ORAS, orase, s. n. 1. Forma complexa de asezare omeneasca cu dimensiuni variabile si dotari industriale, avand de obicei functie administrativa, industriala, comerciala, politica si culturala; urbe. ◊ loc. adj. De oras = care provine din oras, care are caracteristicile, aspectul, obiceiurile etc. de la oras. ◊ Haine de oras = a) haine mai bune decat cele de lucru; b) haine orasenesti, croite dupa moda de la oras. 2. P. restr. Partea centrala a unui oras (1); centru. 3. Populatia, locuitorii unui oras (1). – Din magh. varos.

FRONTAL, -A, frontali, e, adj., s. n. 1. Adj. Care tine de regiunea fruntii. ♦ (Substantivat, n.; rar) Parte proeminenta a unui obiect. 2. Adj. Din fata, asezat in fata. ◊ Abataj frontal = abataj al minereului facut pe un front foarte lung in directia filonului; p. ext. locul unde se executa o astfel de operatie. 3. Adj. Referitor la front (6). 4. S. n. Os al craniului care formeaza fruntea si o parte din orbite. – Din fr. frontal.

FRONTAL, -A adj. 1. Din regiunea fruntii. 2. Din (asezat in) fata. ◊ Abataj frontal = abataj al minereului facut pe un front foarte lung in directia filonului; (p. ext.) locul unde se executa o astfel de operatie. ♦ Referitor la front (5) [in DN]. // s.n. 1. Os al craniului care formeaza fruntea si o parte din orbite. 2. Parte proeminenta a unui obiect. [< fr. frontal].

INTERPOZITIE s. f. 1. stare a unui lucru asezat intre altele. 2. (fig.) interventie a unei autoritati superioare. ♦ (jur.) ~ de persoane = act prin care o personaa apare in locul alteia pentru a-i facilita unele avantaje. (< fr. interposition, lat. interpositio)

BURDUF, burdufuri, s. n. 1. Sac facut din pielea netabacita (uneori din stomacul) unui animal (capra, oaie, bivol), in care se pastreaza sau se transporta branza, faina, apa etc. ◊ Expr. Burduf de carte = foarte invatat. A lega (pe cineva) burduf = a lega (pe cineva) foarte strans, incat sa nu se poata misca. (Reg.) A da pe cineva in burduful d******i = a nu se mai interesa de cineva. A se face burduf (de mancare) = a manca foarte mult. 2. Sac facut din stomacul vitelor sau din piele de miel ori de ied, in care se inmagazineaza aerul la cimpoi, la armonica etc. 3. Acoperitoare de piele care, in timp de ploaie, apara picioarele celor din trasura. ◊ Bocanci cu burduf = bocanci cu limba netaiata, prinsa de restul incaltamintei. 4. Perete ondulat, de piele sau din panza (cauciucata), asezat pe laturile puntii de comunicatie intre doua vagoane de calatori. 5. Basica (1) uscata, care, pe vremuri, se intrebuinta in locul geamurilor. 6. (Reg.) Copca in gheata. [Var.: burduv, burduh, burdus s. n.].

PRITOCI, pritocesc, vb. IV. Tranz. A turna vinul dintr-un butoi in altul, dupa fermentatie, pentru a-l limpezi (prin separarea de drojdia care s-a asezat la fund); p. gener. a turna un lichid dintr-un vas in altul. ♦ A scoate si a turna la loc, de mai multe ori la rand, zeama dintr-un vas cu muraturi, cu varza acra, pentru a dizolva sarea depusa la fund. ♦ Fig. A muta dintr-un loc in altul. – Din bg. pretoca, scr. pretociti.

POZITIE ~i f. 1) loc ocupat de un obiect sau de o persoana in raport cu alt obiect sau cu alta persoana. 2) Mod de asezare sau de situare in spatiu. ~ orizontala. 3) Situatie dictata de circumstante. ~ critica. 4) Situatie sociala; rang. ~ de director. 5) Consideratie a unei persoane (despre ceva sau despre cineva); punct de vedere particular; parere; judecata; opinie; cuvant. ◊ A se afla (sau a se gasi) pe ~i opuse a avea pareri contrare referitor la o problema. 6) mil. loc pe care sunt situate trupele pe front sau vasele de razboi pe mare. ~ de lupta. ~ defensiva. [G.-D. pozitiei; Sil. -ti-e] /<fr. position, lat. positio, ~onis

INTERPOZITIE s.f. 1. Stare a unui lucru asezat intre altele. 2. (Fig.) Interventie a unei autoritati superioare. ◊ (Jur.) Interpozitie de persoane = act prin care o persoana apare in locul alteia pentru a-i facilita unele avantaje pe care nu le-ar putea obtine direct. [Var. interpozitiune s.f. / < fr. interposition, cf. lat. interpositio].

SUPERIOR, -OARA adj. 1. asezat in partea de sus; deasupra, de sus. ♦ (Despre cursuri de apa) Care se afla spre izvor. 2. Care are un loc inalt (intr-o ordine, intr-o ierarhie). 3. Care se distinge, se deosebeste prin calitati, prin merite deosebite; care este la un nivel mai inalt. ♦ Matematici superioare = parte a matematicii care foloseste metode de cercetare foarte complexe. // s.m. si f. Cel care ocupa un loc mai important intr-o ierarhie fata de cei pe care ii are in subordine; cel care are un grad mai mare decat altul. [Pron. -ri-or. / cf. lat. superior, fr. superieur].

asezaRE s. 1. instalare, plasare. (~ lui intr-un fotoliu.) 2. v. asternere. 3. v. stabilire. 4. v. amplasare. 5. v. aranjare. 6. v. alcatuire. 7. (concr.) amplasament, amplasare, loc, pozitie, (rar) situare, situatie, (inv.) asezamant, pusaciune, pusatura, pusoare, stat. (Prin ~ e o localitate pitoreasca.) 8. (concr.) aglomeratie, localitate, (inv.) politie. (O ~ umana.) 9. (concr.) adapost, casa, camin, domiciliu, locuinta, salas, (reg.) salasna, (Transilv., Ban. si Bucov.) cortel, (inv.) locas, mutare, mutat, odaie, sat, salasluinta, salasluire, sedere, sezamant, sezut, (fig.) barlog, cuib, culcus. (Unde isi are ~?) 10. (concr.) salas, satra. (~ de tigani.)

STABIL ~a (~i, ~e) 1) Care ramane in aceeasi stare; bine asezat sau fixat; neclintit; imobil. 2) Care se mentine la acelasi nivel; cu nivel constant; neschimbat; statornic. 3) Care locuieste permanent in acelasi loc; cu loc de trai neschimbat; sedentar. /<lat. stabilis, it. stabile

STABIL, -A adj. 1. trainic, bine asezat, solid. ◊ (despre substante) care nu se descompune de la sine. 2. statornic. ◊ durabil, permanent. 3. (despre populatii) care locuieste permanent in acelasi loc. (< lat. stabilis, it. stabile)

BENEVENTO, oras in S Italiei (Campania); 64,8 mii loc. (1989). Nod de comunicatii. Piata agricola. Masini agricole. Caramizi. Ind. alim. Turism. Monumente: Porta Aurea (114), Biserica Santa Sofia (sec. 8), catedrala (sec. 12-13). asezare samnita, cucerita de romani (sec. 3), B. devine un important nod rutier, centru comercial si militar al Imp. Roman. Cucerit de ostrogoti (545), apoi de longobarzi (589), a fost capitala ducatului si a principatului (din 774) omonim; intre 1077 si 1860 (cu o intrerupere in 1798-1815) s-a aflat in stapinirea papalitatii. In 1860 a intrat in componenta Regatului Sardiniei.

BOTOSANA, com. in jud. Suceava; 4.876 loc. (1991). Vestigii apartinind populatiei trace de la sfirsitul epocii bronzului (cultura Noua) si prima epoca a fierului (sec. 9 i. Hr.); o asezare geto-dacica din sec. 2 i.Hr.-2 d. Hr., precum si o importanta asezare a populatiei daco-romane din sec. 5-7.

ROVINARI, oras in jud. Gorj, situat in S depr. Targu Jiu, la poalele V ale dealului Bran, pe stg. vaii Jiului; 12.872 loc. (2005). Reparatii de utilaj minier. Ca urmare a intensificarii expl. carbunelui, satele Rovinari si Poiana au fost contopite (1981) intr-o singura asezare, declarata oras la 9 dec. 1981. Biserica Sfintii Voievozi (1796).

SAT, sate, s. n. 1. asezare rurala a carei populatie se ocupa in cea mai mare parte cu agricultura. ◊ Expr. Satul lui Cremene sau sat fara caini = loc fara stapan, fara control, in care oricine poate face ce doreste. 2. locuitorii dintr-un sat (1); satenii, taranii. ◊ Expr. A se supara ca vacarul pe sat, se spune celui care se supara (fara motiv) pe altul, dar supararea este spre propria lui paguba. ♦ Taranimea, cu specificul ei de viata economica si culturala. – Din lat. fossatum.

ESTRADA ~e f. 1) Scena improvizata intr-o sala sau in aer liber pe care au loc reprezentari artistice. ◊ Concert (muzica) de ~ concert (muzica) cu caracter usor, distractiv, variat. 2) Parte mai ridicata intr-o sala, pe care este asezata masa unui prezidiu, o catedra etc. [G.-D. estradei; Sil. e-stra-da] /<fr. estrade

STABIL, -A adj. 1. Trainic, bine asezat, solid. ♦ (Chim.; despre substante) Care nu se descompune de la sine. 2. Statornic. ♦ Durabil, permanent. 3. (Despre populatii) Care locuieste permanent in acelasi loc. [Cf. lat. stabilis, it. stabile].

CHILIA, oras in Delta Dunarii, pe malul stg. al bratului cu acelasi nume al Dunarii; 24,3 mii loc. (1980). Vestigiile cetatii medievale; Biserica Sf. Nicolae (1648), ctitorita de Vasile Lupu, cu o frumoasa pisanie sculptata in piatra cu stema Moldovei. Veche asezare, cu un important rol comercial, a fost transformata, in 1479, de Stefan cel Mare intr-o ampla si puternica cetate: in 1484 a fost cucerita de turci. Prin Pacea de la Bucuresti, incheiata in urma Razboiului Ruso-Turc (1806-1812), C. impreuna cu Basarabia, a fost anexata de Rusia; intre 1918 si 1940, a facut parte din statul roman. In 1940, in urma notelor ultimative sovietice, a fost din nou anexat de U.R.S.S. Eliberat de armata romana (1941), orasul a fost din nou ocupat de trupele sovietice (1944) si reanexat de U.R.S.S.

INTINS², -A, intinsi, -se, adj. 1. Incordat, lungit (prin tragere de unul sau de ambele capete). 2. Desfasurat in lungime sau pe toata suprafata. ◊ loc. adv. Cu brate(le) intinse = cu mare dragoste. Cu panzele intinse = (despre ambarcatii) cu panzele desfasurate. ♦ (Despre corturi; p. ext. despre tabere) asezat, fixat. 3. (Despre piei, tesaturi etc.) Fara creturi sau indoituri; netezit, neted. 4. (Despre mers, zbor etc.; adesea adverbial) Care duce direct la tinta; p. ext. incordat, grabit, zorit². 5. (Despre elemente care formeaza un sir) Care prezinta o succesiune neintrerupta. 6. Cu suprafata mare, vast. ◊ loc. adv. Pe scara intinsa = in proportii foarte mari. – V. intinde.

PATUL¹, patule, s. n. 1. Constructie cu peretii din sipci, din nuiele impletite etc., ridicata pe un postament la mica inaltime deasupra solului, care serveste la pastrarea porumbului (in stiuleti); p. gener. hambar pentru cereale. 2. (Pop.) Cotet (construit pe pari sau intr-un copac) pentru pasarile de curte; cotet pentru porumbei. 3. (Pop.) Culcus improvizat din frunze, din paie, din fan etc., care serveste pentru dormit; p. ext. pat rudimentar (si mic). 4. Un fel de podet asezat pe pari la suprafata apei, de pe care se pescuieste. 5. Patuiac. 6. Platforma inalta construita pe stalpi sau in copaci, care serveste ca loc de observatie (pentru paznici, pentru vanatori etc.); – Cf. lat. *patubulum (= patibulum).

SARNIERA, sarniere, s. f. 1. Balama, tatana. 2. Dispozitiv format din doua piese care, asezate de o parte si de alta a unui corp cilindric si fixate cu buloane, permit suspendarea intregului ansamblu pe un reazem. 3. (Geol.) locul de imbinare intre cele doua flancuri ale unei cute anticlinale sau sinclinale. 4. locul de imbinare intre cele doua valve care formeaza cochilia unui lamelibranhiat. 5. Fasie de hartie gumata pe care o folosesc filatelistii pentru a lipi marcile postale in albume. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. charniere.

APAHIDA, com. in jud. Cluj, pe Somesul Mic; 7.135 loc. (1991). Expl. de tufuri dacitice, balast si nisipuri. Nod de c. f. Complex avicol; pomicultura (meri, pruni). Aici au fost descoperite o importanta asezare si necropola celtice (sec. 3-2 i. Hr.) si doua morminte princiare germane (sec. 5) cu un bogat inventar funerar. In ev. mediu, atestata documentar din 1263.

TABARA, tabere, s. f. 1. loc (intarit) unde stationeaza trupele un timp mai indelungat in vederea efectuarii de exercitii practice pe teren cu efective de mari unitati; tabie (2). ♦ Popas; etapa. 2. asezare vremelnica in corturi. ♦ asezare (in aer liber) pentru adapostirea copiilor, a elevilor, a muncitorilor etc. aflati la odihna sau a sportivilor in timpul antrenamentelor. ♦ (Sport) Cantonament. 3. Grup de care in mers sau in popas; convoi. 4. (Inv.) Oaste; p. ext. multime, gloata. 5. Grup de oameni opus altui grup; grupare, asociatie care lupta pentru o anumita cauza. – Din sl. taboru.

alaturi, adv. – 1. Linga, aproape de. 2. In afara locului. – Var. alaturea. Lat. ad latera (REW 4934; DAR), cf. it. allato, v. fr. lez. Forma inv. este alature, pastrata in var. – Der. alatura, vb. (a aseza alaturi); alaturas, s. m. (inv., vecin).

ESTRADA s. f. 1. platforma intr-o sala sau in aer liber, pe care au loc reprezentatii artistice; platforma ridicata deasupra solului. ♦ de ~ = (despre teatru, muzica, concerte, spectacole) usor, variat, distractiv, satiric. ◊ parte a podelei, mai ridicata, pe care se asaza catedra intr-o clasa, intr-un amfiteatru etc. 2. gen muzical usor, distractiv, cuprinzand piese vocale si instrumentale cu caracter dansant, satiric, umoristic. (< fr. estrade)

PAGINATIE, paginatii, s. f. 1. asezare in format de pagini a unui text cules, pentru a obtine forma definitiva a lucrarii care se tipareste; paginare. ♦ Schitare anticipata (inainte de culegere) a locului in pagina al fiecarui articol dintr-un periodic; mod de paginare. ♦ Sectie intr-o tipografie unde se efectueaza aceasta operatie. 2. Numerotare a paginilor; sir de numere succesive care reprezinta aceasta numerotare; paginare. [Var.: paginatiune s. f.] – Din fr. pagination.

CULCUS, culcusuri, s. n. 1. locul de culcare sau de adapost al animalelor si al pasarilor. 2. loc (improvizat) de odihna sau de dormit pentru oameni. ♦ Adapost, salas pentru oameni; locuinta. ♦ Ascunzatoare. 3. (Rar) Strat moale de paie, de frunze etc. pe care se asaza lucruri fragile sau alterabile. 4. Strat din baza unei formatiuni geologice. – Culca + suf. -us.

FRONT s.n. 1. loc, teritoriu, pe care se poarta luptele intr-un razboi. ♦ Grupare operativa constituita din forte militare numeroase sub o comanda unica. 2. Formatie de militari, de sportivi etc. asezati in linie. 3. (Fig.) Grupare unitara de forte stranse in vederea unei lupte comune. 4. (Arhit.) Plan vertical in care este situata fatada unei cladiri. ♦ Perete in care se executa taierea rocilor sau a minereurilor. 5. (Met.) Zona de tranzitie intre doua mase de aer diferite, caracterizata prin schimbari meteorologice bruste si cu consecinte directe asupra mersului vremii. ◊ Front de furtuna = masa de aer rece care, impinsa de furtuna, provoaca deplasarea aerului mai cald din fata ei. [< fr. front, cf. rus. front].

plisa¹, plise, s.f. (reg.) 1. loc adanc si linistit in albia unui rau. 2. loc in padure unde se aduna lemnele pentru a fi transportate cu masinile sau cu carutele. 3. lemn pus de-a curmezisul unei ape curgatoare, pe care se asaza butucii cand se construieste o pluta.

ORIENTA vb. I. 1. refl. A afla pozitia punctelor c*******e in raport cu locul unde se afla; a sti incotro sa se indrepte. ♦ (Fig.) A descoperi felul de a proceda intr-o situatie, a gasi solutia unei probleme. 2. tr. A aseza (ceva) in raport cu punctele c*******e. ♦ A indrepta, a indruma; (mar.) a indrepta velatura astfel incat sa prinda vantul. ♦ (Mat.) A da o orientare, un sens unei drepte; a alege un sens in plan in jurul unui punct. [Pron. -ri-en-. / < fr. orienter, it. orientare].

ABRUD 1. Depr. de eroziune, intramontana, in M-tii Apuseni, la 600 m alt. Supr.: 36 km². Relief colinar, format din culmi prelungi, impadurite, ce coboara spre partea centrala a depr. 2. Oras in jud. Alba, in depr. omonima din SE M-tilor Apuseni; 6.854 loc. (1991). Zacaminte de min. aurifere. Produse alim. si textile; filatura de bumbac; mat. de constr., expl. si prelucr. lemnului (cherestea). Turism. Din timpul stapinirii romane dateaza o asezare rurala si o mica fortificatie cu rol strategic. In ev. mediu atestat documentar din 1271. In 1491 i s-a acordat statutul de oras liber. Populatia de aici a participat la miscarea lui Sofronie (1759-1761), la rascoala condusa de Horea, Closca si Crisan (1784-1785) si la Revolutia din 1848-1849.

RIOBAMBA, oras in partea centrala a Ecuadorului, situat in m-tii Anzi, la 2.782 m alt., pe valea Riobamba, la 177 km S de Quito, la 32 km SE de vulcanul Chimborazo; 124,4 mii loc. (2001); centrul ad-tiv al provinciei Chimborazo. Ind. mat. de constr. (ciment), textila (covoare), ceramicii, incaltamintei si alim. Piata agricola. Institut Politehnic (1969). Dioceza romano-catolica (din 1863). Veche asezare inca, langa care (c. 19 km S de R.), s-au stabilit (in 1534) spanioli intemeind localit. Cajabamba. In 1797, dupa ce au omorat multi localnici, spaniolii s-au mutat in zona actuala a orasului, fondand R. La R. s-au desfasurat lucrarile unui congres constitutional (1830) care a proclamat existenta Republicii Ecuador.

SANTA MARTA, oras in N Columbiei, port la M. Caraibilor, situat pe un promontoriu, la 80 km E de Barranquilla si 720 km N de Bogota; centrul ad-tiv al departamentului Magdalena; 406,2 mii loc. (2003). Aeroport. Rafinarie de petrol. Exporta carbune, banane, cafea. Centru turistic si balnear. Universitate (1966). Fundat in 1525 de navigatorul si exploratorul spaniol Rodrigo de Bastidos (cea mai veche asezare din Columbia).

REDAN s.n. 1. Iesitura in zidul unei fortificatii. ♦ Serie de iesinduri din loc in loc intr-un zid ridicat pe un teren in panta in vederea asigurarii planeitatii. 2. Motiv decorativ sculptat in forma de dinti, caracteristic arhitecturii evului mediu. 3. Element de constructie asezat pe radierul unui disipator hidraulic de energie a apei in scopul maririi efectului de disipare a energiei. 4. Suprafata proeminenta inferioara, de contact cu apa, a cocei unei ambarcatii sau a flotoarelor unui hidroavion. [Pl. -ne, -nuri. / < fr. redan].

ORIENTA vb. I. refl. a afla pozitia punctelor c*******e in raport cu locul unde se afla; a sti incotro sa se indrepte. ◊ (fig.) a descoperi felul de a proceda intr-o situatie, a gasi solutia unei probleme. II. tr. a aseza in raport cu punctele c*******e. ◊ a indrepta; (mar.) a indrepta velatura astfel incat sa prinda vantul. ◊ (mat.) a da o orientare, un sens unei drepte; a alege un sens de rotatie in plan, in jurul unui punct. (< fr. orienter)

REDAN s. n. 1. iesitura in zidul unei fortificatii. ◊ serie de iesinduri din loc in loc intr-un zid ridicat pe un teren in panta in vederea asigurarii planeitatii. 2. motiv decorativ sculptat in forma de dinti, caracteristic arhitecturii evului mediu. 3. element de constructie asezat pe radierul unui disipator hidraulic de energie a apei in scopul maririi efectului de disipare a energiei. 4. proeminenta pe carena unui hidroavion sau a unor ambarcatii care asigura alunecarea pe apa cu o rezistenta redusa la inaintare. (< fr. redan)

BONN, oras in V Germaniei (Renania de Nord-Westfalia), port pe stinga Rinului; 570 mii loc. (1986, cu suburbiile). Aeroport international. Metalurgie, ind. electrotehnica, mecanica fina si optica, chimico-farmaceutica, poligrafica, alim. Universitate (1777). Muzeul Beethoven. Monumente: catedrala (sec. 11-12), palatul Poppelsdorf (sec. 18). Castru roman, apoi asezare franca, a fost intre 1273 si 1794, resed. principilor electori de Koln. Atribuit Prusiei in 1814. Capitala federala (1949-1991).

COLONIE¹, colonii, s. f. 1. (In antichitate) Cetate sau oras intemeiat, in scopuri comerciale sau strategice, de fenicieni, de greci sau de alte popoare pe teritorii straine. ♦ Oras intemeiat de romani in tinuturile cucerite, avand rol economic, administrativ si militar. 2. Teritoriu ocupat si administrat de o natiune straina si care este dependent de aceasta pe plan politic, economic, cultural etc. 3. Grup compact de persoane (de aceeasi origine) asezat intr-o tara sau intr-o regiune a unei tari si care provine din imigrare sau din stramutare. 4. Grup de copii trimisi la odihna in statiuni climaterice sau balneare; loc unde este gazduit acest grup de copii. 5. Grup de animale din aceeasi specie, care duce viata in comun. Colonie de corali. ◊ Colonie microbiana = grup de bacterii aflat in cultura pe medii sociale, vizibil cu ochiul liber, derivat dintr-un germen unic sau dintr-un numar redus de germeni care s-au inmultit pe loc. – Din fr. colonie, lat. colonia.

sezator, sezatoare, adj., s.m. si f. 1. (adj.; inv.) (persoana) care sade, care este asezata (pe ceva). 2. (s.f.; reg.) scandura fixata intre talpile razboiului, pe care sade tesatoarea cand tese. 3. (s.f.; reg.) asternutul de sub sa. 4. (s.f.; reg.; in forma: sazatoare) loc unde se odihnesc vitele la amiaza, cand sunt la pasune. 5. (adj.; inv.) stabilit, domiciliat, intr-un loc; vietuitor, traitor intr-un loc. 6. (adj.; inv.) sedentar. 7. (adj.; reg.; in sintagma) piatra sezatoare = piatra fixa din sistemul celor doua roti ale morii. 8. (s.f.; pop.) adunare restransa organizata de tarani in serile de iarna, pentru a lucra si a petrece, spunand povesti si glume; furcarie, haba, habara, claca. 9. (s.f. ; pop.) reuniune, intrunire; cenaclu, serata.

ACCRA, cap. Ghanei, port la G. Guineea; 1,25 mil. loc. (1984, cu suburbiile). Aeroport international. Pr. centru politic si economic al tarii. Ind. alim. (uleiuri vegetale), textila, mat. de constr., prelucr. lemnului si bauxitei. Aparate de radio si televiziune. Universitate (1961). asezare mentionata din sec. 16; dupa cucerirea engleza (sec. 19), centru ad-tiv al coloniei si protectoratului Coasta de Aur si al statulului Independent Ghana (din 1957). Prima conferinta a statelor independente din Africa (1958).

ESTRADA, estrade, s. f. 1. Platforma (demontabila) de dimensiuni mici, adesea improvizata, intr-o sala sau in aer liber, pe care se desfasoara reprezentatii artistice. ◊ loc. adj. De estrada = (despre muzica, concerte, spectacole) distractiv, usor si variat; (despre teatre) care da spectacole cu program distractiv, usor si variat. ♦ Platforma ridicata fata de nivelul unei sali, pe care este asezata masa prezidiului, catedra etc. 2. Gen muzical usor, distractiv, cuprinzand mici piese vocale si instrumentale cu caracter dansant. – Din fr. estrade.

BOB¹, (1) boabe, s. n. (2, rar 1) bobi, s. m. 1. S. n. Samanta de cereale sau de legume care fac fructe pastai; graunte, boaba (2). ◊ loc. adv. Bob cu bob = cu grija si rabdare; amanuntit. Din bob in bob = amanuntit. Bob numarat = intocmai, exact. ◊ Expr. A da (sau a ghici) in bobi = a cauta tainele viitorului dupa cum se asaza bobii aruncati de ghicitor. ♦ Orice particica de materie friabila care seamana cu un graunte. Bob de nisip. 2. S. m. Planta leguminoasa cu flori albe sau trandafirii, cu pastai mari si cu seminte ovale, turtite (Vicia faba); mazariche (I). ♦ P. restr. Samanta acestei plante. – Din sl. bobu.

TRIBUNA, tribune, s. f. 1. Constructie din lemn, din beton, din piatra etc., de obicei cu mai multe randuri de banci asezate in amfiteatru, de unde spectatorii pot privi desfasurarea unei festivitati, a unei parade, a unei competitii etc.; p. restr. fiecare dintre cele doua laturi lungi ale acestei constructii (avand cea mai buna vizibilitate). 2. loc inaltat, platforma, estrada pe care sta cel ce vorbeste in fata publicului. – Din fr. tribune.

bursa f., pl. e (fr. bourse, it. borsa, d. lat. byrsa, pop. bursa, d. vgr. byrsa, pele, punga de pele. V. Birja). Stipendiu, pensiune platita de stat ori de un particular p. intretinerea unui elev ori unui student. Suma de 500 lei vechi in Turcia (V. punga). loc unde se fac operatiuni financiare asupra valorilor publice, obligatiunilor, actiunilor s.a. (numit pop. pin porturi si borsa, dupa it. borsa, si turc. borsa, ca si soma ild. suma). – In vechime zarafii isi asezau mesele pe pietele publice ale marilor orase. La Ierusalim, Hristos, vazandu-i facind schimb chear in tinda biserii, i-a alungat batindu-i cu funia uda. Burse cu intelesu de astazi nu exista de cit din seculu 16. Primu oras care a avut bursa a fost Bruges (Belgia), unde un negustor invita la casa lui ca sa incheie afaceri. Ca semn de recunoastere a casei, pusese la intrare o punga (lat. bursa) sculptata pe o peatra. Apoi s’au infiintat burse la Anvers, Lyon, Tuluza, Roma s.a. Cea dintii cladire de bursa publica a fost inaugurata de regina Elisabeta la Londra in 1571.

COTLON, cotloane, s. n. 1. loc ferit, neumblat; ascunzatoare, ascunzis. ♦ (Reg.) Scobitura in malul unui rau, sub nivelul apei. 2. Constructie de zid, suport solid de fier sau injghebare simpla de pietre, in care se face foc si pe care se asaza cazanul la fiert. 3. Firida facuta in zid, sub cuptorul vetrei taranesti. ◊ Expr. A sta (sau a zacea) pe cotlon = a pierde vremea; a lenevi, a trandavi. ♦ (Rar) Adancitura facuta in zid; firida, ocnita. – Din magh. katlan.

A SE aseza ma asez intranz. 1) A se instala (pe ceva) pentru a sedea. 2) A se pune intr-o anumita ordine. 3) (despre pasari sau insecte) A se lasa din zbor (pe ceva). 4) A se aranja cu traiul intr-un loc; a se restabili; a se statornici. 5) (despre substante pulverulente) A se lasa pe o suprafata, formand un strat; a se asterne; a se depune. 6) (despre lichide in fermentatie) A deveni limpede. 7) A ajunge in stare de liniste; a se linisti. /<lat. assediare

BAILE TUSNAD, oras in jud. Harghita, pe Olt, in S depr. Ciuc; 2.079 loc. (1991). Statiune balneoclimaterica cu ape minerale carbogazoase, feruginoase, clorosodice, calcice, magneziene, bicarbonate, folosite in tratamentul afectiunilor c*************e, reumatismale, ale cailor u*****e si ale tubului digestiv. Centru turistic (lacul vulcanic „Sfinta Ana”, tinovul Mohos). Mentionat documentar, ca asezare rurala, in 1421. Declarat oras in 1968, data pina la care s-a numit Tusnad-Bai.

PAGINA, paginez, vb. I. Tranz. 1. A numerota paginile (1) sau foile unui caiet, ale unei carti, ale unui manuscris etc. 2. (Tipogr.) A aseza in format de pagini un text cules (si aflat in spalturi), pentru a obtine forma definitiva a lucrarii care se tipareste. ♦ A schita planul de dispunere a materialului unui periodic, inainte de culegere, fixand pe pagina locul fiecarui articol. – Din pagina. Cf. fr. paginer.

SITUATIE s.f. 1. Stare, pozitie, asezare, ansamblu de imprejurari in care se afla la un moment dat o tara, un popor etc. din punct de vedere economic, politic si social. ♦ A fi la inaltimea situatiei = a corespunde pe deplin unei sarcini incredintate. ♦ loc, stare pe care o are cineva in viata sociala. ♦ Stare a unei persoane in raport cu conditia sa (economica, sociala etc.) sau cu interesele sale. 2 Dare de seama, raport (asupra unei stari de fapt, a unui inventar etc.). 3. asezare, pozitie a unei localitati, a unui teren etc.; situare. [Gen. -iei, var. situatiune s.f. / cf. fr. situation, it. situazione].

ZID, ziduri, s. n. Element de constructie vertical sau putin inclinat, cu grosime (relativ) mica in raport cu celelalte dimensiuni, executat din caramizi, din blocuri de piatra etc., asezate ordonat unele peste altele (si legate printr-un liant), sau din beton, destinat sa limiteze, sa separe sau sa izoleze un spatiu ori sa sustina alte elemente de constructie, alcatuind un perete, o ingradire, o fortificatie etc. ◊ loc. adv. Intre (cele patru) ziduri = in interiorul unei cladiri. ◊ Expr. A face zid imprejurul cuiva = a inconjura pe cineva din toate partile pentru a-l apara; a se solidariza cu cineva, a se uni in jurul cuiva in sustinerea unei cauze. ◊ Zid sonic = bariera imaginara referitoare la depasirea vitezei sunetului. – Din sl. zidu.

ZID, ziduri, s. n. Element de constructie executat din caramizi, din blocuri de piatra, asezate ordonat unele peste altele (si legate printr-un liant) sau din beton, destinat sa limiteze, sa separe sau sa izoleze un spatiu ori sa sustina alte elemente de constructie, alcatuind un perete, o ingradire, o fortificatie etc. ◊ loc. adv. Intre ziduri = in interiorul unei cladiri. ◊ Expr. A face zid imprejurul cuiva = a inconjura pe cineva din toate partile, pentru a-l apara; fig. a se solidariza cu cineva, a se uni in jurul cuiva. – Slav (v. sl. zidu).

SITUATIE s. f. 1. stare, pozitie, asezare, ansamblu de imprejurari in care se afla la un moment dat o persoana, o localitate, o tara, un popor etc. din punct de vedere economic, politic si social. ♦ a fi la inaltimea ĩ = a corespunde pe deplin unei sarcini incredintate. ◊ loc, stare pe care o are cineva in viata sociala. ◊ stare a unei persoane in raport cu conditia sa (economica, sociala etc.) sau cu interesele sale: avere. ♦ ~ limita = situatie exceptionala, extrema, care impune hotarari radicale. 2. dare de seama, raport (asupra unei stari de fapt, a unui inventar etc.). (< fr. situation, lat. situatio)

INTAI, INTAIA adv. num. ord. I. adv. 1. La inceput. ♦ (Precedat de „mai”) Mai demult. 2. Inainte de toate, in primul rand. Sa ne-asezam intai la masa. ♦ (Pentru) prima oara. II. Num. ord. (Adesea adjectival; cand preceda substantivul, in forma articulata intaiul, intaia) Care se afla in fruntea unei serii (in ceea ce priveste spatiul, timpul, calitatea); prim². Intaiul, intaia in clasa. E in clasa intai. ◊ loc. adv. (Pentru) intaia data (sau oara) = (pentru) prima data. ◊ Expr. Mai intai si-ntai (de toate) = in primul rand. ♦ (Inv., precedat de „cel”, „cea”) Dintai. ♦ (Substantivat, m.; in sintagma) Intaiul nascut = cel mai mare dintre fii. – Lat. *antaneus (< ante „inainte”).

MINA¹, mine, s. f. 1. loc subteran cu zacaminte de substante minerale utile; complex de lucrari, de instalatii in subteran si la suprafata, destinate exploatarii, cu ajutorul puturilor si galeriilor, a unui zacamant de substante minerale utile; subteran, baie². ♦ Fig. Izvor nesecat (de bogatie). 2. Arma exploziva care se asaza pe pamant sau in pamant, in apa etc. si care explodeaza la atingere sau la comanda. 3. Bucata subtire cilindrica sau prismatica de grafit sau din alt material, folosita la confectionarea creioanelor. – Din fr. mine, germ. Mine.

KARKEMIS, oras-stat in Siria antica, intemeiat in milen. 2 i. Hr. Importanta asezare comerciala a Orientului Apropiat. Centru al unui principat dependent de Regatul Hitit (se.c. 17 i. Hr.), ulterior stapanit de statul Mitanni (sec. 16-15 i. Hr.), de hititi (sec. 14-13 i. Hr.) si de asirieni (sec. 9 i. Hr.). Inclus in 717 i. Hr. in Imp. Asirian. Aici a avut loc, in 605 i. Hr., o mare batalie, in care Nabucodonosor II, regele Babilonului, a infrant ostile asiriene si egiptene conduse de faraonul Nechao II, punand capat existentei statului asirian. Azi, Jerablus.

A SE LASA ma las intranz. 1) A merge la vale; a cobori o panta. 2) A veni de sus in jos. Se lasa ceata. 3) A se aseza venind din zbor. 4) (despre intuneric, ger, caldura etc.) A se manifesta prin primele semne caracteristice; a incepe; a se produce. 5) (despre obiecte) A se indoi sub o povara. 6) A renunta la ceva. ~ de fumat. ◊ ~ pagubas a renunta benevol la ceva. 7) A nu se impotrivi (sa aiba loc sau sa se efectueze). 8) A cadea prada. ~ dus de ganduri. 9) (la imperativ, mai ales in constructii negative) A (nu) se da batut; a (nu) ceda. ◊ Nu te ~! nu ceda. 10) A scadea in intensitate; a se micsora. Gerul s-a mai lasat. 11) A-si sprijini greutatea; a se rezema; a se aseza. S-a lasat pe umarul lui. S-a lasat pe un scaun. /<lat. laxare

STABIL, -A, stabili, -e, adj. 1. Care este bine asezat sau fixat, care nu se rastoarna, care nu se clatina; trainic, solid. 2. Care nu se schimba, care nu fluctueaza; statornic; ferm. ♦ (Despre substante) Care nu se descompune de la sine; care nu poate fi descompus (decat cu greu) intr-o reactie. ♦ (Despre populatii) Care locuieste permanent in acelasi loc. – Din lat. stabilis.

BOLOGNA [bolona], oras in N Italiei (Emilia-Romagna), in C. Padului; 525 mii loc. (1987, cu suburbiile). Nod de comunicatii. Aeroport. Centru comercial (produse agricole). Metalurgie, motoare electrice, masini agricole, produse chimice, incalt., confectii, produse zaharoase. Cea mai veche universitate din Europa (c. 1088). Muzee. Monumente: Palatul Comunal (sec. 13-15), turnurile inclinate Garisenda si Asinelli (sec. 12), biserica gotica San Petroniu (sec. 14), palatele Bevilacqua (sec. 15) si Poggi (sec. 16). Pinacoteca. asezare etrusca (Felsina) si colonie romana din 190 i. Hr. (Bononia). In ev. med. republica comunala, incorporata apoi statului papal (1506-1859, cu exceptia anilor 1796-1814). In 1860, B. a fost inclusa in Regatul italian.

ESTACADA, estacade, s. f. 1. Punte fixa construita la tarmul unei ape mari, catre larg, pentru a realiza legatura cu vapoarele care nu pot acosta la chei. ♦ Platforma asezata pe picioare inalte pentru a realiza comunicatia intre doua puncte situate deasupra solului sau intre un punct de pe sol si altul situat la inaltime. ♦ Constructie din bare de lemn, de metal sau de beton armat, la intrarea intr-un port sau la gura unui fluviu, pentru a micsora latimea apei in acel loc. 2. Baraj construit de-a curmezisul unui curs de apa sau la intrarea intr-un port maritim pentru protejarea contra minelor, corpurilor plutitoare etc. – Din fr. estacade.

MASA¹ mese f. 1) Mobila formata dintr-o placa orizontala, pusa pe un suport sau pe picioare, avand diverse intrebuintari (in special pentru a se servi pe ea mancarea). ~ de scris. ~ de lucru. ◊ ~ verde a) masa pentru jocuri de noroc; b) masa la care se duc tratative diplomatice. ~ rotunda dezbatere libera intre specialisti pe o tema data. ~ intinsa masa plina de bucate, pregatita pentru oaspeti. Capul mesei loc de cinste rezervat unei persoane in semn de stima deosebita. A strange ~a a face curat pe masa dupa mancare. 2) Mancarea servita; bucate. 3) Mancarea de la amiaza (constand, de obicei, din mai multe feluri); pranz. ◊ Inainte de ~ in partea zilei care preceda pranzul. Dupa ~ in partea zilei care urmeaza dupa pranz. 4) Proces de alimentare. ◊ A se aseza la ~ a incepe mancarea. A sta la ~, a lua ~a a manca. 5) Obiecte sau parti de obiecte care seamana cu aceasta mobila, avand diverse intrebuintari. [G.-D. mesei] /<lat. mensa

PORTO-NOVO, cap. legislativa (sediul parlamentului) a statului Benin, situata in extremitatea SE a tarii, intr-o laguna, la gura de varsare a fl. Oueme in G. Benin al G. Guineii (Oc. Atlantic); 218,2 mii loc. (1998). Port maritim. Aeroport. Pr. centru politic, cultural si comercial al tarii. Piata agricola (bumbac, banane, cacao). Ind. Textila si alim. (ulei de palmier, conserve de fructe). Fabrici de egrenare a bumbacului, de decorticare a arahidelor si de sapun; tipografie. Pescuit. Statiune balneoclimaterica. Produse de artizanat. Muzeul National. Biblioteca Nationala (1976). Catedrala gotica si constructii in stil portughez. asezare intemeiata, probabil, in anul 1600 de populatia ewe, devine mai tarziu baza maritima portugheza (sec. 17); centru al comertului cu sclavi; in 1863 este inclusa in protectoratul francez Dahomey, iar in 1893 este declarata centru ad-tiv al coloniei Dahomey; capitala Republicii Dahomey (1960) si apoi (1975) a Republicii Benin.

pomosteala, pomosteli, s.f. (reg.) 1. pamant batatorit, care umple golurile dintre temelie si podea la constructiile taranesti si care, uneori, tine locul pardoselii; pamant framantat cu care se construiesc sau se lipesc peretii caselor taranesti. 2. pamant alunecos si moale. 3. platforma de pamant de 1-2 m inaltime folosita in regiunile inundabile pe care se construiesc cladiri de exploatare sau de paza sau se fac depozite. 4. (in forma: pomasteala) mica ridicatura de pamant pe un ses. 5. tarana, praf. 6. (in forma: pamanstea) ridicatura de zid pe care este asezata vatra sau soba intr-o casa taraneasca. 7. (in forma: pomasteala) fagase facute de suvoiul apelor.

A POTRIVI ~esc tranz. 1) A face sa se potriveasca. 2) A face sa ocupe pozitia necesara; a pune sa stea cum trebuie; a aseza; a aranja. 3) (volumul, masa, marimea) A determina cu aproximatie. 4) (instrumente muzicale) A face sa produca sunetele necesare; a acorda. 5) (ceasul) A pune sa mearga la fel cu altul. 6) (persoane) A face sa capete un aspect ingrijit; a gati, a chiti; a aranja; a dichisi. 7) (mancaruri) A gusta adaugand anumite ingrediente (pentru a da un gust bun). 8) (vorbe, glume) A rosti la timpul si la locul cuvenit. 9) A hotari (in minte), examinand toate posibilitatile; a chibzui; a cumpani. ~ cum e mai bine. /Din potriva

EXTERN, -A, externi, -e, adj., s. m. si f. I. Adj. 1. Care se afla asezat in afara; din afara, exterior; strain. ♦ Politica externa = politica unui stat fata de celelalte state. (Mat.) Unghi extern = unghi format de o latura a unui triunghi cu prelungirea altei laturi; unghi format de doua drepte taiate de o secanta si aflat in afara dreptelor. 2. (Despre medicamente) Care se aplica numai pe suprafata corpului. II. S. m. si f. 1. Elev, ucenic care locuieste si ia masa in afara scolii sau a locului unde invata meseria. 2. Student in medicina care, in urma unui examen, este admis sa faca practica in spital. – Din fr. externe, lat. externus.

SAMSUN, oras in N Turciei, port la golful omonim al Marii Negre, situat la 330 km NE de Ankara; 362,7 mii loc. (2000). Centru comercial. Ind. constr. de masini, chica (ingrasaminte), textila si alim. Productie de tigarete. Exporta tutun, tigarete, lana, cereale, uleiuri vegetale, fructe. Intemeiat in 562 i. Hr. de colonistii din Milet, cu numele Amisus. Cucerit de Alexandru cel Mare in sec. 4 i. Hr., de romani in anul 71 i. Hr., turcii selgiucizi au construit la 2,5 km SE de Amisus o fortareata pe care au numit-o Samsun, cu existenta de sine statatoare pana in 1425, cant turcii otomani le-au unit intr-o singura asezare. Anexat de Rusia in 1783. Distrus in mare parte de incendiul din 1869.

OBREJA 1. Com. in jud. Caras-Severin, pe raul Bistra, in zona de confl. cu raul Timis, la poalele de NV ale Muntelui Mic; 3.293 loc. (2003). Statie (in satul O.) si halta de c. f. (in satul Iaz). Pomicultura. In satul O., mentionat documentar in 1547, se afla biserica Sfintii Apostoli Petru si Pavel (1780, cu picturi murale interioare din 1834). In arealul satului Iaz au fost descoperite urmele unei asezari neolitice apartinand Culturii Starcevo-Cris (5000-3500 i. Hr.). precum si ale uneia din perioada de tranzitie de la Neolitic la Epoca Bronzului (2500-1800 i. Hr.). 2. Sat in com. Mihalt (jud. Alba), pe terit. caruia a fost descoperita, pe langa doua asezari datand din Neolitic si Epoca Bronzului, o importanta asezare, cu cimitir apartinand populatiei daco-romane (sec. 2-4).

EXTERN, -A, externi, -e, adj., s. m. si f. I. Adj. Care se afla asezat in afara; din afara, exterior², strain. ◊ Politica externa = politica unui stat fata de celelalte state. Ministerul Afacerilor Externe sau Ministerul de Externe = minister care aplica linia politica a unui stat in problemele privitoare la relatiile internationale. ♦ Unghi extern = unghi format de o latura a unui triunghi cu prelungirea altei laturi; unghi format de doua drepte taiate de o secanta si aflat in afara dreptelor. ♦ (Despre medicamente) Care se aplica numai pe suprafata corpului. II. S. m. si f. 1. Elev, ucenic care locuieste si ia masa in afara scolii sau a locului unde invata meseria. 2. Student in medicina care, in urma unui examen, este admis sa faca practica in spital. – Fr. externe (lat. lit. externus).

INSIRA, insir, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) aseza in sir, a (se) alinia. 2. Tranz. A trece un fir prin margele, pentru a face un sirag; a face sirag. ◊ Expr. (Refl.) Insira-te (sau insir'te) margarite, formula prin care se arata ca un basm continua. 3. Refl. Fig. A se succeda, a se perinda. 4. Tranz. Fig. A expune, a povesti urmand un anumit sir de idei, de fapte etc.; a enumera. ◊ Expr. A insira mosi pe grosi (sau verzi si uscate) = a spune tot felul de lucruri fara importanta si fara o succesiune logica; a palavragi. 5. Tranz. A trece, rand pe rand, prin diferite locuri, situatii etc.; a lua la rand, la sir. – Din loc. adv. in sir.

EXTREM, -A adj. 1. asezat, situat in punctul cel mai indepartat; de la capat; la varf. 2. Care are cea mai mare sau cea mai mica dintre valorile posibile ale unei marimi. 3. (Fig.; despre doctrine, idei politice etc.) Situat pe pozitiile cele mai neconciliatoare. 4. Foarte mare, exagerat. ♦ (Despre remedii etc.) Foarte energic, folosit doar in cazuri desperate. // s.m. (Mat.) Primul si ultimul termen al unei proportii. ♦ Valoarea extrema, maxima si minima, a unei functii; extremum. // s.f. 1. Margine; limita ultima. ◊ A trece de la o extrema la alta = a trece de pe o pozitie pe alta diametral opusa. 2. Cea mai mare sau cea mai mica valoare a unei marimi. 3. Jucator care ocupa locul cel mai inaintat din stanga sau din dreapta in formatia de joc a unei echipe de fotbal, de handbal sau de hochei. [Var. estrem, -a adj. / cf. fr. extreme, lat. extremus < exterus – din afara].

PALNIE, palnii, s. f. 1. Obiect de metal, de sticla, de portelan etc., de obicei in forma de con gol in interior, prelungit in jos printr-un tub ingust, servind la turnarea lichidelor in vase cu gura stramta. ◊ Expr. A-si face (sau a-si duce) palmele palnie (la gura sau la ureche) = a-si aseza mainile ca o palnie in dreptul gurii sau al urechii pentru a fi auzit sau a auzi mai bine. A face (burta bute si) gura palnie = a bea mult. 2. Nume dat unor obiecte in forma de palnie (1), care amplifica sunetele. ◊ Palnia telefonului = receptor telefonic. 3. Rezervor, incapere sau locas, mai largi in partea de sus decat in cea de jos, amenajate pe un sistem tehnic pentru a inlesni introducerea sau evacuarea unui material. 4. Depresiune de teren de forma conica, formata in terenuri solubile. ♦ Plan inclinat care leaga galeria superioara cu cea inferioara a unui tunel in curs de excavare. ♦ Groapa facuta in pamant de un obuz sau de o bomba. 5. locul unde se aduna bustenii inainte de a fi coborati pe jilip. 6. Tub care serveste unor animale cefalopode la miscare. – Et. nec.