AVANGARDA, avangarzi, s. f. (Adesea fig.) Subunitate sau unitate militara care se deplaseaza in fata fortelor principale ca element de siguranta. ◊ Loc. adj. De avangarda = a) care merge in frunte, care conduce; b) care lupta impotriva formelor si traditiilor consacrate (in literatura si arta). ♦ Miscare literara, artistica etc. care joaca (prin noutatile aduse) rol de precursor. – Din fr. avant-garde.

SIMBOL, simboluri, s. n. 1. Semn, obiect, imagine etc. care reprezinta indirect (in mod conventional sau in virtutea unei corespondente analogice) un obiect, o fiinta, o notiune, o idee, o insusire, un sentiment etc. ♦ (In literatura si arta) Procedeu expresiv prin care se sugereaza o idee sau o stare sufleteasca si care inlocuieste o serie de reprezentari. 2. Spec. Semn conventional sau grup de semne conventionale folosit in stiinta si tehnica si care reprezinta sume, cantitati, operatii, fenomene, formule etc. ◊ Simbol matematic = semn care reprezinta notiuni, obiecte sau operatii matematice. Simbol chimic = mod conventional de notare a atomilor elementelor chimice folosit in scrierea formulelor si a ecuatiilor chimice. 3. (Bis.; in sintagma) Simbolul credintei = rugaciune care reprezinta expunerea succinta a dogmelor fundamentale ale religiei crestine; crezul. [Acc. si: simbol. – Pl. si: (rar) simboale] – Din lat. symbolum, fr. simbole, germ. Symbol.

SIMBOLISM s. n. Sistem de simboluri (1), reprezentare prin simboluri. ♦ Spec. Totalitate a simbolurilor proprii unei religii; reprezentare a dogmelor, a preceptelor religioase prin simboluri (1). 2. Curent programatic in literatura si arta universala, constituit la sfarsitul secolului XIX, potrivit caruia valoarea fiecarui obiect si fenomen din lumea inconjuratoare poate fi exprimata si descifrata cu ajutorul simbolurilor; mod de exprimare, de manifestare propriu acestui curent. ◊ Simbolism fonetic = capacitatea structurii fonetice a unui cuvant sau a unui grup de sunete de a sugera sau de a intari notiunea pe care o desemneaza sau o anumita atitudine fata de ea; legatura dintre un sunet sau un grup de sunete si o anumita idee. – Din fr. symbolisme.

DADAISM n. Curent in literatura si arta, aparut in Europa occidentala, dupa primul razboi mondial, caracterizat prin negarea legaturii dintre gandire si expresie si prin ridicarea hazardului la rang de principiu de creatie. /<fr. dadaisme

DECADENTISM n. Curent in literatura si arta de la sfarsitul sec. XIX si inceputul sec. XX, caracterizat prin misticism, formalism, individualism excesiv si prin cosmopolitism. /<fr. decadentisme

DECEPTIONISM n. Fenomen in literatura si arta sec. XIX, manifestat printr-o atitudine pesimista fata de viata, prin dezamagire si neincredere in fortele progresului. [Sil. -ti-o-] /deceptie + suf. ~ism

EXOTISM n. 1) Caracter exotic. 2) Tendinta in literatura si arta de a zugravi in mod abuziv momente exotice. /<fr. exotisme

EXPRESIONISM n. Curent in literatura si arta moderna care proclama o tendinta exagerata de a exprima viata interioara mai mult decat impresiile lumii din afara. /<fr. expressionnisme

NATURALISM n. 1) Conceptie filozofica conform careia nu exista nimic in afara naturii. 2) Curent in literatura si arta care tinde sa reproduca in mod riguros realitatea, fara a ocoli aspectele vulgare ale naturii omenesti, negand generalizarile artistice si inlocuind legitatile sociale cu cele biologice. 3) Stil ornamental care contine motive din natura (plante, animale etc.). /<fr. naturalisme

NATURISM n. Tendinta in literatura si arta manifestata prin cultul pentru natura, printr-o profunda comuniune cu natura. /<fr. naturisme

NEOCLASICISM n. Curent in literatura si arta care reinvie unele particularitati caracteristice clasicismului. [Sil. ne-o-] /<fr. neo-classicisme

NEOROMANTISM n. (in sec. XIX) 1) Curent in literatura si arta, aparut ca reactie impotriva naturalismului, care se bazeaza pe estetica romantismului. 2) Tendinta artistica contemporana care porneste de la romantism. [Sil. ne-o-] /<fr. neo-romantisme

SIMBOLISM n. (la sfarsitul sec. XIX si inceputul sec. XX) Curent in literatura si arta, care cauta sa sugereze, prin valoarea muzicala si simbolica a cuvintelor, nuantele cele mai subtile ale vietii interioare. /<fr. symbolisme

SUPRAREALISM n. Curent in literatura si arta care pune accentul pe activitatea spontana a imaginatiei, pe elementele irationale si subconstiente. [Sil. su-pra-re-a-] /supra- + realism

VERISM n. Curent in literatura si arta, aparut la sfarsitul sec. XIX in Italia, indreptat impotriva romantismului. /<it. verismo, fr. verisme

DECADENTISM s.n. 1. Denumire generala pentru curentele antirealiste aparute in literatura si arta claselor pe cale de disparitie, caracterizate prin involutie, regres sau disolutie a valorii, prin ruperea din contextul celorlalte valori. 2. Curent, nascut in Franta la sfarsitul sec. XIX, care se supune rigiditatilor scolii parnasiene si in buna masura naturalismului, apropiat ca formula artistica de simbolism, in care, pana la urma, se va dizolva. [Cf. fr. decadentisme, it. decadentismo].

NATURALISM s.n. 1. Tendinta in literatura si arta de a reconstitui realitatea cat mai fidel, chiar in aspectele ei neesentiale (uneori accentuand laturile urate, vulgare). 2. Curent literar aparut in Franta in a doua jumatate a sec. XIX sub influenta scientismului si pozitivismului, care sustinea ideea determinismului social si (mai ales) biologic in explicarea caracterelor umane. 3. Stil ornamental caracterizat prin motive inspirate din natura (animale, plante, figuri umane). 4. Doctrina potrivit careia nu exista supranatural, natura existand prin ea insasi, printr-un principiu imanent ei. 5. Doctrina dupa care viata morala trebuie sa se conformeze legilor naturii. [Cf. fr. naturalisme].

ARABISTICA s.f. Disciplina care studiaza limba, cultura, literatura si arta araba. [< germ. Arabistik].

BIZANTINOLOGIE s.f. Disciplina care studiaza istoria, literatura si arta bizantina; bizantinistica. [Gen. -iei. / < fr. byzantinologie].

DADAISM s.n. Curent dezvoltat in literatura si arta dupa primul razboi mondial, care se caracterizeaza prin negarea oricarei legaturi intre gandire si expresie, prin abolirea formelor constituite si prin organizarea unor spectacole indreptate impotriva artei, gustului estetic si moralei traditionale. [< fr. dadaisme, cf. dada].

BIZANTINOLOGIE s. f. disciplina care studiaza istoria, literatura si arta bizantina; bizantinistica. (< fr. buzantinologie)

CRITIC, -A I. adj. 1. referitor la critica. ♦ aparat ~ = totalitatea notelor lamuritoare facute de un editor la editarea unui text; editie ~a = editie a unui text (clasic, vechi) insotit de aparat critic. ◊ bazat pe critica, care foloseste critica. 2. referitor la un moment de criza; care anunta, determina o criza, o schimbare; dificil, periculos. ♦ (fiz.) stare ~a = (sau punct ~) = stare a unui fluid in care dispare diferenta dintre starea lichida si cea gazoasa. II. s.m. specialist in probleme de literatura si arta, care analizeaza, interpreteaza si apreciaza operele create. III. s. f. 1. analiza, apreciere a valorii faptelor, actiunilor si creatiilor oamenilor. ♦ ~a literara = studiu aplicat la opera literara, pe care o analizeaza, o comenteaza, valorificand-o in special sub unghi artistic; ~a de text = comentariu asupra unui manuscris in scopul stabilirii autorului, datei elaborarii lui, formei originare etc. 2. apreciere (severa) a insusirilor, a comportamentului cuiva. (< fr. critique, lat. criticus, gr. kritikos, /III/ kritike)

DUECENTO s. n. cultura, literatura si arta italiana din sec. XIII. (< it. duecento)

PASTORALISM s. n. tendinta in literatura si arta caracterizata prin folosirea temelor idilice din viata de la tara; caracter pastoral, bucolic. (< fr. pastoralisme, engl. pastoralism)

SIMBOLISM s. n. 1. sistem de simboluri destinate a interpreta fapte sau a exprima credinte. 2. curent in literatura si arta, de provenienta franceza, de la sfarsitul sec. XIX si inceputul sec. XX, care a incercat, cu ajutorul simbolurilor, sa stabileasca corespondente intre fenomenele universului fizic si cele ale lumii spirituale, eliberand totodata versul de rigorile traditionalismului clasic si cautand prin melodie si armonie verbala sa-l apropie de muzica. 2. ~ fonetic = capacitatea structurii fonetice a unui cuvant de a sugera sau intari notiunea pe care o desemneaza sau o anumita atitudine fata de ea. (< fr. symbolisme)

AVANGARDISM (‹ avangarda) s. f. 1. Miscare intelectuala din primele decenii ale sec. 20, caracterizata prin cautarea unor solutii radicale, revolutionare, printr-o ruptura hotarita cu trecutul si traditiile. 2. Denumire generica data unor curente si grupari literar-artistice (f******m, cubism, dadaism, suprarealism etc.) aparute la inceputul sec. 20, care incercau sa sparga canoanele artei traditionale, academice, recurgind la formule indraznete, uneori excentrice. In literatura si arta romana a. devine o prezenta activa indeosebi in perioada interbelica, grupindu-se in jurul publicatiilor „Contemporanul”, „75 H.P.”, „Integral”, „Unu”, „Punct” s.a.

FANTEZIE, fantezii, s. f. 1. Capacitate omeneasca de a crea noi reprezentari sau idei pe baza perceptiilor, a reprezentarilor sau ideilor acumulate anterior; p. ext. imagine produsa de aceasta facultate; imaginatie; reverie. ♦ Spec. Imaginatie specifica unui creator (in arta, literatura, stiinta etc.). ♦ Produs al imaginatiei; plasmuire, nascocire. 2. Gust, inclinare, dorinta iesita din comun, ciudata (a cuiva). 3. Compozitie muzicala instrumentala de forma libera, avand un caracter de improvizatie si de virtuozitate. [Var.: (rar) fantasie, fantazie s. f.] – Din fr. fantaisie.

NEOCLASICISM s. n. Curent in arta, literatura si arhitectura aparut in sec. XVIII care isi ia ca model arta, literatura si arhitectura clasica (antica). [Pr.: ne-o-] – Din fr. neo-classicisme.

NEOREALISM s. n. 1. Curent filozofic contemporan care identifica constiinta cu existenta, redusa la un complex de senzatii independente. 2. Curent in literatura, artele plastice si cinematografia italiana contemporana, care se manifesta printr-o tendinta de apropiere de faptul real, de viata cotidiana a oamenilor obisnuiti. [Pr.: ne-o-re-a-] – Din fr. neo-realisme.

DUECENTO s. n. Cuvant care indica arta, literatura si in general cultura italiana din sec. XIII. [Pr.: du-e-] – Cuv. it.

DIBUIALA ~ieli f. 1) v. A DIBUI. 2) fig. (mai ales in literatura, arta) Incercare nesigura; lucrare de incepator. [Sil. -bu-ia-] /v. a dibui

DRAMATURGIE f. 1) Totalitate a ope-relor dramatice ale unui scriitor, ale unei literaturi. 2) arta si teoria scrierii si punerii in scena a operelor dramatice. /<fr. dramaturgie

F******M n. (la inceputul sec. XX in arta, literatura) Curent caracterizat prin negarea traditiilor clasice, pe care incearca sa le inlocuiasca prin cultul vitezei, al masinilor, sugerand ritmul trepidant al vietii moderne. /<fr. f*******e, it. f*******o

MECENA m. livr. Persoana care protejeaza artele, literatura sau stiinta; mecenat. /<fr. mecene

MECENAT ~ti m. Persoana care protejeaza artele, literatura, stiinta; mecena. /<it. mecenato, fr. mecenat

OPERA¹ ~e f. 1) Activitate de amploare realizata cu un anumit scop. 2) Lucrare de valoare intr-un anumit domeniu de activitate (literatura, arta, stiinta). 3) Ansamblu de lucrari ale unui om de creatie. 4) la pl. Editie care include toate sau cele mai reprezentative lucrari ale unui autor. [G.-D. operei] /<lat., it. opera

DUECENTO s.n. (Lit.) Termen folosit pentru a denumi sec. XIII in Italia si extins apoi asupra artei, literaturii si culturii italiene din acel secol. [Pron. du-e-, var. ducento s.n. / < it. duecento].

NEOREALISM s.n. 1. Curent filozofic contemporan care considera ca ontologia are o autonomie absoluta fata de gnoseologie, obiectul cunoasterii constituind o „realitate” independenta de subiectul cunoscator si de procesul cunoasterii. 2. Curent in literatura, artele plastice si cinematografia italiana contemporana, care se manifesta printr-o tendinta de apropiere de faptul real, de viata cotidiana a oamenilor, prezentand, alaturi de personaje si fenomene tipice, fapte brute, marunte, nesemnificative. [Cf. fr. neo-realisme, it. neorealismo].

EXPERIMENT s.n. 1. Experienta (2) [DEX ´98, DN]. 2. (In arta, literatura) Folosirea cu caracter experimental a unor modalitati si tehnici noi. [< lat. experimentum, cf. germ. Experiment].

SPECIFIC, -A adj. Propriu unei fiinte, unui lucru sau unui fenomen; particular, distinctiv. ♦ Care se raporta la o unitate. // s.n. Caracterul propriu, particular (a ceva sau al cuiva); nota distinctiva. ♦ Specific national = suma a caracteristicilor unei culturi, arte, literaturi care provin din trasaturile proprii poporului si istoriei sale. [Cf. fr. specifique, it. specifico].

ACADEMIE s. f. 1. inalta institutie culturala de stat, creata pentru a sluji progresul stiintei, literaturii, artei si tehnicii. 2. institutie de invatamant superior. (< fr. academie, lat. academia, gr. akademia)

NEOCLASICISM s. n. 1. curent in arta, literatura si arhitectura care reinvie anumite trasaturi ale clasicismului. 2. tendinta de reintoarcere la principiile si formele muzicii (pre)clasice. (< fr. neo-classicisme)

SPECIFIC, -A I. adj. caracteristic, propriu unei fiinte, unui lucru sau fenomen; particular, distinctiv. ◊ care se raporteaza la o unitate. II. s. n. caracter propriu, particular; nota distinctiva. ♦ ~ national = suma a caracteristicilor unei culturi, arte, literaturi care provin din trasaturile proprii poporului si istoriei sale. (< fr. specifique, lat. specificus)

HAKIM, Tawfig al- (1989-1987), scriitor egiptean. Proza a realitatii cotidiene („Lurnalul unui judecator de tara”). Piesele sale, inspirate din mitologia antica („Oedip rege”, dupa Sofocle) sau din patrimoniul religios si traditional islamic („Muhammad”, „Shahrāzād”), dezbat, in maniera simbolica, probleme ale individului si, mai ales, ale intelectualului sfasiat intre diverse lumi sau aspiratii („Intre razboi si pace”, „Calatorie spre maine”). Eseuri („arta literaturii”).

CLASICISM s. n. 1. Ansamblu de trasaturi proprii culturii antice greco-latine din cel mai inalt stadiu de dezvoltare a ei, caracterizata prin armonie, puritate, sobrietate etc. 2. Curent in arta si literatura europeana, aparut in sec. XVII in Franta, caracterizat prin imitarea modelelor antice greco-latine, prin interesul pentru aspectul moral, prin urmarirea unui ideal, prin disciplinarea imaginatiei si a sensibilitatii, prin ordine, echilibru si claritate. 3. Perioada din istoria culturii universale sau nationale ale carei creatii reprezinta un maximum de realizare artistica pentru perioada respectiva. – Din fr. classicisme.

IMAGINE, imagini, s. f. 1. Reflectare de tip senzorial a unui obiect in mintea omeneasca sub forma unor senzatii, perceptii sau reprezentari; spec. reprezentare vizuala sau auditiva; (concr.) obiect perceput prin simturi. 2. Reproducere a unui obiect obtinuta cu ajutorul unui sistem optic; reprezentare plastica a infatisarii unei fiinte, a unui lucru, a unei scene din viata, a unui tablou din natura etc., obtinuta prin desen, pictura, sculptura etc. ♦ Reflectare artistica a realitatii prin sunete, cuvinte, culori etc., in muzica, in literatura, in arte plastice etc. 3. (Fiz.) Figura obtinuta prin unirea punctelor in care se intalnesc razele de lumina sau prelungirile lor reflectate sau refractate. [Var.: (rar) imagina, -i s. f.] – Din lat. imago, -inis (cu sensuri dupa fr. image).

INOROG, inorogi, s. m. Animal fabulos imaginat sub forma unui cal cu un corn in frunte, intalnit mai ales in arta si literatura medievala; licorn. ♦ (Rar) Rinocer. [Var.: inoroh s. m.] – Din sl. inorogu.

LAUREAT, -A, laureati, -te, s. m. si f. Persoana, colectiv etc. care a obtinut un premiu pentru merite remarcabile in domeniul stiintei, al literaturii, al artei etc. ◊ (Adjectival) Colectiv laureat. [Pr.: la-u-re-at] – Din fr. laureat, lat. laureatus.

FOLCLORISM s. n. Tendinta de a exagera elementul folcloric in arta si literatura sau in lucrari teoretice. – Folclor + suf. -ism. Cf. fr. folklorisme.

SINCRETISM, sincretisme, s. n. 1. Imbinare de elemente eterogene apartinand unor arte diferite (literatura, muzica, dans etc.), caracteristica folclorului si mai ales fazelor primitive de dezvoltare a culturii, cand diferitele arte nu erau inca diferentiate. 2. (Fil.) Amestec de doctrine filozofice si religii diferite si contradictorii care au fost reunite in mod fortat (ignorandu-se deosebirile dintre ele). – Din fr. syncretisme.

MECENA s. m. invar. (Livr.) Protector al literaturii, al artelor, al stiintelor; mecenat. – Din fr. mecene.

MODERNISM, modernisme, s. n. 1. Insusirea de a fi modern, caracterul a ceea ce este modern; atitudine moderna; preferinta (exagerata) fata de tot ceea ce este nou, modern. 2. Curent sau tendinta din arta si literatura sec. XX, care neaga traditia si sustine principii de creatie noi. – Din fr. modernisme.

NATURALISM s. n. 1. Curent sau tendinta in arta si literatura, care se caracterizeaza prin observarea riguroasa a faptelor din realitatea obiectiva, prin redarea lor fidela, prin preferinta pentru aspectele urate, vulgare ale naturii omenesti etc. 2. Conceptie filozofica care exclude supranaturalul, ridicand natura la rangul de principiu suprem. 3. Teorie etica care intemeiaza notiunea binelui pe un principiu situat in afara moralei (evolutie biologica, placere etc.), viata morala fiind o prelungire a celei biologice. – Din fr. naturalisme.

ESTETISM s. n. Conceptie asupra artei si literaturii, care subordoneaza esteticii toate valorile, exagerand rolul contemplatiei si al formei de realizare. – Din fr. esthetisme.

TEZIST, -A, tezisti, -ste, adj., s. m. si f. 1. Adj. Care enunta, sustine, ilustreaza o anumita teza in arta, in literatura etc. 2. S. m. si f. Persoana care practica tezismul. – Teza + suf. -ist.

REALIST, -A, realisti, -ste, adj., s. m. si f. 1. Adj. Care este bazat pe principiile realismului; specific realismului. ♦ Spec. (Despre scriitori, artisti etc.) Care adera la realism, care reprezinta realismul in arta, in literatura. ♦ Care imita sau reproduce fidel realitatea. ♦ (Despre oameni; adesea substantivat) Cu spirit practic, cu simtul realitatii. 2. S. m. si f. Adept al realismului. [Pr.: re-a-] – Din fr. realiste.

SENSIBILITATE, sensibilitati, s. f. 1. Facultate de a simti, de a reactiona la e*******i, de a-si schimba, intr-o anumita masura, starea initiala sub actiunea unui agent exterior; acuitate a simturilor; capacitatea de a percepe senzatii. 2. Capacitate de reactie afectiva; intensitate afectiva; emotivitate, afectivitate. ♦ (In arta si literatura) Capacitatea de a transmite, de a provoca emotii artistice; receptivitate artistica. 3. Insusire a unui instrument sau a unui aparat de a reactiona la cele mai mici variatii ale unor agenti externi (ca diferenta de temperatura sau de greutate, schimbarea presiunii etc.). 4. (Chim.) Marimea concentratiei unei solutii in substanta de analizat, care produce, in timpul reactiei de recunoastere, un efect situat la pragul perceperii senzoriale. 5. Predispozitie a organismelor la diferite boli. 6. Calitate a materialelor fotografice de a fi sensibile (4). – Din fr. sensibilite, lat. sensibilitas, -atis.

studiu (tipuri de invatamant, materii, lucrari de literatura si arte) s. n. [-diu pron. -diu], art. studiul; pl. studii, art. studiile (sil. -di-i-)

ARABISTICA f. Stiinta care se ocupa cu studiul limbii, culturii, literaturii si artei arabe. /<germ. Arabistik

BIZANTINOLOGIE f. Stiinta care se ocupa cu studiul istoriei, literaturii si artei bizantine. [Art. bizantinologia; G.-D. bizantinologiei; Sil. -gi-e] /<fr. byzantinologie

DUECENTO n. Denumire generala pentru arta si literatura italiana din sec. XIII. /Cuv. it.

FORMALISM n. 1) (in arta, estetica, literatura etc.) Orientare opusa realismului, care supraapreciaza importanta formei in detrimentul continutului. 2) Atitudine caracterizata printr-o respectare exagerata a formalitatilor; birocratism. /<fr. formalisme

IMPRESIONISM n. Curent in arta si literatura (aparut la mijlocul sec. XIX in Franta), care cultiva un sistem estetic bazat pe impresie. /<fr. impressionnisme

MODERNISM n. 1) Curent in arta si literatura moderna constand in negarea totala sau partiala a traditiei si in adoptarea unor principii noi de creatie. 2) Preferinta pentru tot ce este modern. /<fr. modernisme

ROMANTISM ~e n. 1) (in arta si literatura sec. XIX) Curent aparut ca reactie impotriva clasicismului, care sustinea cultul pentru trecutul istoric, folclor etc., dand frau liber imaginatiei. 2) Atitudine romantica; comportament romantic. /<fr. romantisme

SIMBOL ~uri n. 1) Semn care reprezinta sau evoca o notiune. 2) Semn conventional folosit in stiinta si tehnica. 3) Procedeu expresiv in arta si literatura prin care se substituie numele unui lucru prin numele unui semn. 4) Imagine sau obiect cu valoare evocatoare magica sau mistica. 5) rel. Ansamblu de formule care constituie dogmele fundamentale ale crestinismului. /<lat. simbolum, fr. symbole, germ. Symbol

CLASICISM s.n. 1. Principiile estetice ale literaturii si artei greco-latine; atitudine estetica fundamentala, caracterizata prin tendinta de a observa fenomenele in lumina universalului si de a inchega intr-un sistem stabil, armonios si proportional elementele frumosului in conformitate cu anumite norme, tinzand spre un tip ideal, senin si echilibrat al perfectiunii formelor. ♦ arta si literatura greceasca din sec. V-IV i.e.n., cand acestea au atins apogeul, bazandu-se pe un ideal de frumusete armonioasa, echilibrata si senina. 2. Curent literar si artistic aparut in Franta si raspandit apoi in Europa apuseana in sec. XVII-XVIII, care avea ca model de creatie operele antichitatii greco-latine. 3. Ansamblul caracterelor unei opere clasice; perfectiune, armonie, echilibru, puritate, sobrietate in creatie. [Cf. fr. classicisme, it. classicismo].

CONSTRUCTIVISM s.n. 1. Orientare estetica, aparuta dupa primul razboi mondial in artele plastice, literatura si muzica, care tinde sa coboare creatia artistica la nivelul unui tehnicism pur, golind arta de continutul ei emotional. 2. Curent in arhitectura care sustine ca forma arhitecturala trebuie sa fie expresia exclusiva a structurii constructive a cladirii. 3. Conceptie care recunoaste rolul activ, creator al gandirii in procesul cunoasterii. ♦ Conceptie a scolii intuitioniste din filozofia matematicii, potrivit careia activitatea constructiva, rational-intuitiva este baza exigentei matematice. [Cf. fr. constructivisme, germ. Konstruktivismus, rus. konstruktivizm].

FORMALISM s.n. 1. Orientare in arta, estetica, literatura care rupe forma de continut, tinzand sa supraaprecieze forma operei in dauna continutului, sa considere forma un scop in sine si nu ca expresie a continutului. 2. Atitudine caracterizata prin respectarea birocratica, stramta si superficiala a formalitatilor. ♦ Atitudine de politete conformista, protocolara, exagerata. ◊ Formalism etic = respectare pur formala a preceptelor si normelor morale. [Cf. fr. formalisme, it. formalismo, rus. formalizm].

SIMBOLISM s.n. 1. Curent in arta si literatura universala, de la sfarsitul sec. XIX si inceputul sec. XX, care a incercat, cu ajutorul simbolurilor, sa stabileasca corespondente intre fenomenele universului fizic si cele ale lumii morale, eliberand totodata versul de rigorile traditionalismului clasic si cautand prin melodie si armonie verbala sa-l apropie de muzica. ♦ (In artele plastice) Practicarea unei arte ideiste si sintetiste in spiritul simbolismului literar. 2. Simbolism fonetic = capacitatea structurii fonetice a unui cuvant de a sugera sau a intari notiunea pe care o desemneaza. 3. Curent filozofic idealist potrivit caruia legatura dintre idei nu presupune raporturi de la cauza la efect, ci de la simbol la obiectul reprezentat de acesta, gandirea reducandu-se doar la cunoasterea simbolurilor realitatii. [< fr. symbolisme].

MODERNISM s.n. 1. Caracterul a ceea ce este modern. ♦ Gust pentru ceea ce este modern. 2. Tendinta inovatoare intr-o anumita etapa a unei literaturi. ♦ Nume generic dat miscarilor, tendintelor si experimentelor din arta si literatura sec. XX, care, in goana dupa originalitate, ajung la creatii arbitrare, rupte de realitate. [< fr. modernisme].

DECEPTIONISM s.n. Fenomen prezent in arta si literatura din sec. XIX, manifestat prin atitudine pesimista fata de realitatea sociala, prin afirmarea unei dezamagiri permanente si a unui sentiment de neincredere in progres. [< deceptie + -onism].

MINIATURA s.f. 1. Pictura fina si delicata de mici dimensiuni (facuta pe fildes, pe email etc.). 2. Litera ornata sau ornament pictat care impodobea titlul sau inceputurile capitolelor in vechile manuscrise. 3. Opera de arta, de literatura de dimensiuni mici, lucrata cu finete. ♦ Obiect de dimensiuni reduse. [Pron. -ni-a-. / cf. fr. miniature, it. miniatura].

SIMBOLIZARE s.f. Reprezentare in arta si literatura a unei idei, a unui sentiment etc. printr-un simbol. ♦ Reprezentare printr-un semn conventional sau printr-o cifra. [< simboliza].

TEZIST, -A adj. Care enunta si sustine o anumita teza in arta, in literatura etc. // s.m. si f. Adept al tezismului. [< teza + -ist].

CLASICISM s. n. 1. atitudine estetica fundamentala, caracterizata prin tendinta de a observa fenomenele in lumina universalului si de a inchega intr-un sistem stabil, armonios si proportional, elementele frumosului in conformitate cu anumite norme, tinzand spre un tip ideal, senin si echilibrat al perfectiunii formelor, care caracterizeaza cultura antichitatii greco-latine si alte momente ale diverselor culturi dominate. 2. curent in arta si literatura europeana din sec. XVII-XVIII caracterizat prin imitarea modelelor antichitatii greco-latine, prin suprematia principiilor morale, prin triumful ratiunii asupra sentimentelor si fanteziei, prin cultul pentru adevar si natural, prin respectarea stricta a anumitor reguli, prin ordine, echilibru si claritate. 3. perioada in istoria culturii universale si nationale ale carei creatii reprezinta maximum de realizare artistica si modele demne de urmat. (< fr. classicisme)

CONSTRUCTIVISM s. n. 1. orientare estetica, in artele plastice, literatura si muzica, care concepe realitatea intr-o viziune de forme geometrice, spatiale, si care lupta pentru puritatea si simplitatea liniilor, pentru corelarea artei cu tehnica moderna. 2. curent in arhitectura care sustine ca forma arhitecturala trebuie sa fie expresia structurii constructive a cladirii. 3. conceptie care recunoaste rolul activ, creator al gandirii in procesul cunoasterii. ◊ conceptie a scolii intuitioniste din filozofia matematicii potrivit careia activitatea constructiva este baza exigentei matematice. (< fr. constructivisme)

DECEPTIONISM s. n. fenomen prezent in arta si literatura din sec. XIX, manifestat prin atitudine pesimista fata de realitatea sociala, afirmarea unei dezamagiri permanente si a unui sentiment de neincredere in progres. (< deceptie + -/on/ism)

EXOTISM s. n. insusirea de a fi exotic. ◊ tendinta in arta si literatura europeana (romantica) de a descrie idilic peisaje si obiceiuri exotice. (< fr. exotisme)

FOLCLORISM s. n. preocupare pentru folclor; tendinta de a exagera elementul folcloric (in arta si literatura). (< fr. folklorisme)

LICORN s. m. 1. animal fabulos, simbol al puritatii, imaginat ca un cal cu un corn foarte lung in frunte in arta si literatura medievala; inorog. 2. element decorativ reprezentand un asemenea animal. (< fr. licorne)

MINIATURA s. f. 1. pictura fina si delicata de dimensiuni reduse. 2. litera ornata care impodobea titlul sau inceputurile capitolelor in vechile manuscrise. 3. opera de arta, de literatura, piesa muzicala de dimensiuni mici, lucrata cu finete. ◊ obiect de dimensiuni reduse. (< fr. miniature, it. miniatura, germ. Miniatur)

MODERNISM s. n. 1. insusirea, caracterul a ceea ce este modern; preferinta, gust pentru tot ceea ce este nou, modern; modernitate. 2. tendinta novatoare dintr-o anumita etapa a unei literaturi. ◊ denumire generica pentru miscarile, tendintele si experimentele inovatoare din arta si literatura sec. XX, care, in goana dupa originalitate, ajung la creatii pur experimentale, formale. (< fr. modernisme)

NATURALISM s. n. 1. curent, tendinta in arta si literatura care isi propune reproducerea obiectiva a realitatii, acordand preferinta aspectelor urate, vulgare ale naturii omenesti. 2. curent literar aparut in Franta in a doua jumatate a sec. XIX sub influenta scientismului si pozitivismului, care sustinea ideea determinismului social si biologic in explicarea caracterelor umane. 3. stil ornamental caracterizat prin motive inspirate din natura. 4. doctrina potrivit careia nu exista supranatural, natura existand prin ea insasi, printr-un principiu imanent ei. 5. doctrina dupa care viata morala trebuie sa se conformeze legilor naturii. (< fr. naturalisme)

PRECLASICISM s. n. perioada din istoria literaturii sau artei anterioare clasicismului. (< fr. preclassicisme)

REALISM s. n. 1. curent in filozofia scolastica care sustinea ca notiunile generale ar avea o existenta reala, obiectiva, precedand existenta lucrurilor individuale. ◊ conceptie care recunoaste ca lumea este o realitate independenta de subiectul cunoscator. ♦ ~ critic = denumire a mai multor curente din filozofia contemporana care recunosc realitatea lumii externe, dar interpun intre subiect si obiect „datul” sau „esentele”, ajungand la concluzii agnostice sau idealist-obiective; ~ naiv = materialismul spontan al vietii cotidiene, convingerea izvorata din practica vietii, potrivit careia lucrurile exista independent de constiinta omeneasca si se reflecta in ea. 2. curent in arta si literatura care promoveaza intelegerea adanca si redarea realitatii obiective in trasaturile ei tipice; orientare, tendinta generala a artei din toate timpurile de a reflecta veridic realitatea. ◊ noul ~ = curent artistic marturisind predilectie pentru folosirea nemijlocita a obiectelor aflate in preajma artistului (afise decupate, fragmente de fotografii sau texte, tuburi de culoare etc.), care se aplica prin lipire pe tabloul-obiect. 3. atitudine care tine seama de realitate, simt al realitatii. (< fr. realisme)

REALIST, -A I. adj. bazat pe realism; specific realismului. ◊ cu spirit practic, cu simtul realitatii. II. adj., s. m. f. (artist, scriitor) care reprezinta realismul in arta, in literatura; (adept) al realismului. (< fr. realiste)

SINCRETISM s. n. 1. stare de contopire si nediferentiere a unor elemente apartinand domeniilor unor arte diferite (literatura, muzica, dans) specifica folclorului si, in general, fazelor primitive de dezvoltare a culturii. ◊ coexistenta organica a unor elemente eterogene apartinand filozofiei, religiei, mitologiei, literaturii si artei. (< fr. syncretisme)

BESTIARII (‹ fr.) s. m. pl. 1. Culegeri medievale de fabule, povestiri si moralitati despre animale reale sau fantastice (inorog, basilisc, elefant) intocmite de clerici. 2. Prelucrari in literatura si artele plastice medievale occidentale ale „Fiziologului” (ex. „Bestiaire” de Philippe de Thaon, 1121).

BIEMEL [bi:əml], Walter (n. 1918), filozof si estetician roman, originar din Romania. Lucrari si studii istorico-filozofice („Sartre”, „Heiddeger”). A extins reflectia filozofica asupra literaturii si artelor plastice („Intemeierea esteticii de catre Kant si semnificatia ei pentru istoria artei”).

CAROL AUGUST, duce de Saxa-Weimar (1758-1815) si mare duce (1815-1828). A sprijinit dezvoltarea artei si literaturii, acordind protectie lui Goethe, Schiller, Wieland, Herder s.a.

KABUKI (cuv. japonez: ka „cantec” + bu „dans”) subst. Gen de teatru clasic japonez, cea mai populara forma de spectacol incepand cu sec. 16 pana in zilele noastre. Este o arta complexa si sintetica, recurgand la muzica, dans, interpretare actoriceasca, literatura si arte plastice. Din sec. 17, este interpretat numai de barbati. Printre reprezentantii de seama: Sakata Tōjūrō I (1647-1709), Tsuruya Namboku IV (1755-1829), Kawatake Mokuami (1816-1893).

JDANOV, Andrei Aleksandrovici (1896-1948), om politic sovietic. A detinut functii importante in aparatul de partid si de stat, fiind unul dintre sustinatorii ferventi ai politicii staliniste. Promotor al realismului socialist in arta si literatura („jdanovism”).

HAULICA, DAN (n. 1932, Iasi), critic literar si de arta roman. M. coresp. al Acad. (1993), prof. univ. la Bucuresti. Redactor-sef al revistei „Secolul 20” (1967-1990). Presedinte al Asociatiei Internationale a Criticilor de arta (1981-1984). Ambasador, delegat permanent al Romaniei pe langa UNESCO (din 1990). Preocupari in domeniul artei si literaturii contemporane („Critica si cultura”, „Brancusi, ou l’anonymat du genie”, „Peintres roumains”, „Nostalgia sintezei”, „Geografii spirituale”, „Dimensiuni ale artei moderne”).

RICHELIEU [riʃəlio], familie nobiliara franceza. 1. Armand Jean DU PLESSIS de (1585-1642), om politic si c******l francez (din 1622. Reprezentant al absolutismului in Franta. Ca prim-min. (1624-1642), in timpul domniei lui LUdovic XIII, a fost conducatorul de fapt al Frantei. Prin infrangerea hughenotilor (cucerirea cetatii La Rochelle), prin inlaturarea tendintelor autonomiste ale marilor seniori feudali si printr-o serie de reforme (finante, armata si legislatie), a consolidat monarhia absoluta. Pe plan extern, a luptat impotriva hegemoniei Habsburgilor in Europa, Franta participand (din 1635), alaturi de principii protestanti germani si de Suedia, impotriva Sfantului Imp. Roman de Natiune Germana si a Spaniei, in Razboiul de 30 de ani (1618-1648). A manifestat interes pentru literatura si arte. A contribuit la intemeierea (1635) Academiei Franceze. 2. Armand Emmanuel DU PLESSIS, conte de Chinon, duce de Fronsac (1766-1822), general si om politic francez. Emigrat in Rusia (1790), a devenit guvernator al provinciei Odessa (1803-1814). Reintors in Franta a devenit prim-min. (1815-1818, 1820-1821) obtinand plecarea Aliatilor din Franta si acceptarea ei in Sfanta Alianta.

critic, -a adj. (vgr. kritikos, d. krino, judec). Relativ la critica: disertatiune critica. Caruia-i place sa critice, sa analizeze: spirit critic. De criza, periculos: moment critic. S. m. Apreciator, judecator al operelor de arta sau de spirit: critic literar. Censor: critic nemilos. S. f., pl. i. arta, stiinta de a judeca in arta, in literatura: critica muzicala. Reprobare: si-a atras critica tuturor.

DECEPTIONISM s. n. Atitudine pesimista manifestata (in sec. XIX), in arta si in literatura, prin expresia unei dezamagiri permanente si a unui sentiment de neincredere fata de progres. [Pr.: -ti-o-] – Deceptiune + suf. -ism.

FORMALISM s. n. 1. Orientare in arta, estetica, muzica, literatura care rupe forma de continut, tinzand sa supraaprecieze forma operei de arta in dauna continutului, sa considere forma un scop in sine si nu ca expresie a continutului. 2. Atitudine caracterizata prin respectarea stricta a formei in dauna fondului problemelor. ♦ Atitudine conformista, exagerat de protocolara. – Din fr. formalisme.

EXOTISM s. n. Insusirea de a fi exotic. ♦ Tendinta in arta si in literatura europeana, mai ales romantica, de a descrie privelisti si obiceiuri din tari exotice. [Pr.: eg-zo-] – Din fr. exotisme.

PASTORALISM s. n. Tendinta in literatura si in arta caracterizata prin cultivarea genului pastoral. – Din fr. pastoralisme, engl. pastoralism.

PRECLASICISM s. n. Perioada din istoria literaturii sau a artei anterioara clasicismului. – Preclasic + suf. -ism.

literatura, literaturi, s. f. 1. arta sau creatie artistica al carei mijloc de exprimare este limba; beletristica. ◊ literatura populara = literatura (1) anonima, care, transmisa pe cale orala, devine, dintr-o opera individuala la origine, o creatie colectiva. literatura culta = literatura (1) care apartine unor autori individuali cunoscuti ca atare si transmisa prin scris. ◊ Expr. (Peior.) A face literatura = a ocoli esentialul unei probleme prin artificii de exprimare. 2. Totalitatea operelor beletristice ale unei epoci, ale unei tari, ale unui grup social etc. 3. Totalitatea operelor scrise care se refera la un anumit domeniu (al cunoasterii) literatura muzicala. 4. Totalitatea lucrarilor cu privire la o anumita problema, la un anumit subiect; bibliografie. – Din fr. litterature, lat. litteratura.

TIP, (1, 2, 3) tipuri, (4) tipi, s. m. 1. S. n. Obiect care reprezinta modelul pe baza caruia se produc alte obiecte de acelasi fel; prototip. 2. S. n. Individ, exemplar, obiect, fenomen care intruneste anumite trasaturi reprezentative, esentiale pentru un grup intreg de indivizi, de exemplare, de obiecte etc. de acelasi fel. ♦ Spec. Personaj din literatura sau din arta care intruneste, in modul cel mai expresiv, trasaturile, caracterele esentiale ale indivizilor din categoria (sociala sau psihologica) pe care o reprezinta. ♦ Totalitatea caracterelor distinctive fundamentale ale unui grup, ale unei familii, ale unei rase etc. ♦ Caracter distinctiv; particularitate. 3. S. n. Soi³, fel, gen, categorie. 4. S. m. (Fam.) Individ, ins. – Din fr. type, lat. typus.

SIMBOLIZARE, simbolizari, s. f. Actiunea de a simboliza si rezultatul ei; reprezentare, in arta si in literatura, a unei notiuni, a unei idei sau a unui sentiment printr-un simbol. ♦ (In diverse stiinte) Reprezentare printr-un semn conventional sau printr-o cifra. – V. simboliza.

GEN ~uri n. 1) Grup de fiinte sau de obiecte care se caracterizeaza printr-o anumita insusire; fel; soi; specie; categorie. 2) Fel de a fi al cuiva; natura. 3) biol. Categorie sistematica inferioara familiei si superioara speciei. ~ul felinelor. 4) gram. Categorie gramaticala care indica forma ce o iau cuvintele pentru a indica sexul fiintelor pe care le denumesc (extinzandu-se si la numele de lucruri). ~ul masculin. ~ul neutru. 5) (in teoria literaturii si a artei) Grup de opere caracterizate prin trasaturi asemanatoare (in ce priveste tema, stilul, forma etc.). ~ epic. ~ muzical. ◊ Pictura de ~ pictura care reprezinta aspecte ale vietii cotidiene. /<lat. genus, ~eris

REALISM n. 1) filoz. Conceptie filozofica care sustine ca lumea externa este o realitate independenta de subiectul cunoscator. 2) (in arta si in literatura) Metoda artistica de creatie care are drept principiu esential reflectarea realitatii. 3) Intelegere clara a conditiilor de desfasurare a unei activitati; atitudinea celui care are simtul realitatii; spirit practic. 4) (in filozofia medievala in opozitie cu nomina-lism) Curent care considera ca notiunile generale (universale) sunt realitati de sine statatoare, anterioare atat intelectului, cat si obiectelor individuale. [Sil. re-a-] /<fr. realisme, germ. Realismus

OPERA¹ s.f. 1. Actiune, lucrare, fapta, lucru. 2. Lucrare originala in domeniul artelor plastice, al literaturii, al stiintei etc. ♦ Ansamblul scrierilor, al lucrarilor unui scriitor, ale unui om de stiinta, ale unui pictor, ale unui sculptor etc. 3. (Mar.) Opera vie = corpul unei nave dedesubtul liniei de plutire; carena; opera moarta = corpul navei deasupra liniei de plutire. [< lat., it. opera].

PASTORALISM s.n. Tendinta in literatura si in arta caracterizata prin folosirea temelor idilice din viata de la tara; caracter pastoral, bucolic. [< pastoral + -ism].

REALISM s.n. 1. Curent in arta si in literatura care promoveaza intelegerea adanca si redarea realitatii obiective in trasaturile ei tipice. ♦ (In ideologia marxista) Realism socialist = concept estetic desemnand tipul de arta care isi propune reflectarea veridica, istorica concreta a realitatii in dezvoltarea ei. ♦ Noul realism = curent artistic marturisind predilectie pentru folosirea nemijlocita a obiectelor aflate in preajma artistului (afise decupate, fragmente de fotografii sau texte, tuburi de culoare etc.), care se aplica prin lipire pe tabloul-obiect. ♦ (Curent) Atitudine care tine seama de realitate; simt al realitatii. 2. Conceptie opusa idealismului subiectiv prin teza conform careia lumea externa are o realitate independenta de subiectul cunoscator. [Cf. fr. realisme].

literatura s. f. 1. arta, creatie artistica in care se redau idei, sentimente, imagini, fapte din realitate cu ajutorul limbii; arta a cuvantului. ♦ (depr.) a face ~ = a parasi domeniul faptelor reale, a trece la exagerari. 2. totalitatea operelor literare ale unei epoci, unei tari, unui scriitor. ◊ tot ceea ce s-a scris referitor la o problema sau intr-un anumit domeniu; bibliografie. (< fr. litterature, lat. literatura)

OPERA¹ s. f. 1. actiune, lucrare, fapta, lucru. 2. lucrare originala in domeniul artelor plastice, al literaturii, stiintei etc. ◊ totalitatea lucrarilor unui scriitor, om de stiinta, artist etc. 3. munca, treaba, actiune. ♦ a pune in ~ = a pune in aplicare ceva. 4. (mar.) ~ vie = parte a corpului unei nave sub linia de plutire; carena; ~ moarta = parte a corpului navei de deasupra liniei de plutire. (< lat., /3/ it. opera)

BIZANTINOLOGIE s. f. Disciplina care studiaza istoria, literatura, limba si arta bizantina. – Fr. byzantinologie.

critic, a -a v. tr. (fr. critiquer). Apreciez, judec (in arta ori in literatura). Reprob, ocarasc, mustru.

FOILETON, foiletoane, s. n. Articol (de literatura, de stiinta, de arta) sau fragment de roman inserat in partea de jos a paginilor unui ziar, unei reviste, etc.; spatiu rezervat in partea de jos a unui ziar pentru o rubrica ce apare cu regularitate cu acest gen de articole. ◊ Roman-foileton = roman care se publica pe fragmente intr-o serie de numere consecutive ale unui periodic. ♦ Articol de ziar cu caracter satiric care trateaza teme de actualitate. [Pr.: fo-i-] – Din fr. feuilleton (dupa foaie).

NEOREALISM n. 1) Curent in filozofia contemporana cu tendinta realista. 2) Curent modern in literatura, cinematografie si in artele plastice, care se caracterizeaza prin democratism, apropiere de viata cotidiana si prin simplitatea mijloacelor de expresie. [Sil. ne-o-re-a-] /<fr. neo-realisme

FORMA s.f. 1. Infatisare, aspect exterior; contur. ♦ (Fil.) Categorie filozofica ce desemneaza modul de existenta, de organizare interna, interactiunea si legaturile reciproce dintre elementele constitutive ale obiectului. ♦ Stabilirea de maxima capacitate de efort a organismului, obtinuta prin antrenament; conditie fizica buna. ◊ A fi in forma = a fi, a se afla in cele mai bune conditii. 2. Totalitatea mijloacelor prin care se exprima continutul unei opere de arta (mai ales de literatura). 3. Fel, chip, mod. ♦ Mod de organizare, de conducere politica, sociala etc. 4. Dispozitie legala de procedura. ◊ Viciu de forma = nerespectare a unei dispozitii de procedura care atrage anularea unui act sau a unei hotarari judecatoresti. 5. Aspect pe care il ia un cuvant pentru a indeplini o functie gramaticala. 6. Stare de agregare a corpurilor. 7. (Metal.) Negativul in care se toarna o piesa. ♦ (Poligr.) Cutie de otel in care se toarna litere; zat al unei pagini. 8. (Mat.) Fiecare dintre expresiile analitice sub care poate fi pusa aceeasi relatie. ♦ Polinom omogen. [< fr. forme, it., lat. forma].

AZI 1. Revista de literatura si critica de arta, aparuta la Bucuresti, cu intreruperi, intre 1932 si 1940, sub conducerea lui Zaharia Stancu. 2. Cotidian al Frontului Salvarii Nationale. Apare la Bucuresti, din 1990.

BIZANTINOLOGIE s. f. Disciplina care cerceteaza istoria, literatura, limba (medio-greaca) si arta bizantina; bizantinistica. – Din fr. byzantinologie.

ESEISTIC, -A, eseistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care apartine eseului, privitor la eseu, specific eseului. 2. S. f. arta de a scrie eseuri; literatura eseurilor. – Din fr. essayistique.

ESEISTICA s.f. arta de a scrie eseuri. ♦ literatura eseurilor. [Pron. -se-is-. / < fr. essayistique].

COMMEDIA DELL'ARTE s.f. Productie dramatica specifica literaturii italiene din sec. XVI-XVIII, cu un pronuntat caracter de improvizatie, care exprima cu verva spiritul satiric si forta observatiei realiste, personajele fiind tipuri simbolice, a caror masca, costum si destinatie comica ilustrau anumite caractere, situatii sociale etc. [< it. commedia dell'arte].

literatura s.f. 1. Forma de creatie artistica in care se redau idei, sentimente, imagini, fapte din realitate cu ajutorul limbii; arta a cuvantului. ◊ (Depr.) A face literatura = a parasi domeniul faptelor reale, a trece la exagerari, la inflorituri. 2. Totalitatea operelor literare ale unei epoci, ale unei tari etc. ♦ Tot ceea ce s-a scris referitor la o problema sau intr-un anumit domeniu; bibliografie. [Cf. fr. litterature, lat. literatura < littera – scriere].

COMMEDIA DELL'ARTE s. f. productie dramatica specifica literaturii italiene (din sec. XVI-XVIII) cu caracter de improvizatie, care se distinge prin verva, spirit satiric si forta a observatiei realiste, personajele fiind tipuri simbolice. (< it. commedia dellarte)

ELISABETAN, -A adj. din timpul reginei Elisabeta I a Angliei, specific acelei epoci. ♦ stil ~ = stil al Renasterii engleze dezvoltat prin adaugarea unor elemente eterogene pe fondul traditiei gotice anterioare (constructii de o simetrie stricta, excesiv ornamentate, portretul si arta miniaturii, mobilier cu forme masive); literatura dramatica e reprezentata de teatrul lui Marlowe si Shakespeare. (< fr. elisabethain)

IDILISM s. n. 1. Caracteristica a ceea ce este idilic; caracter rustic-idealizat al unei opere literare sau al unei literaturi. 2. Caracter romantios, sentimental al unei opere de arta. 3. Preferinta pentru elemente idilice. – Idila + suf. -ism.

PRERAFAELITISM (PRERAFAELISM) (< engl., fr.) s. n. 1. Curent artistic aparut in Marea Britanie in jurul anului 1849, sub influenta teoriilor estetice ale lui J. Ruskin (in literatura) si ale lui D. G. Rossetti (in arta) si ca o reactie impotriva caracterului conventional al artei victoriene si a lipsei de ideal din epoca industrializarii. Considerand ca apogeul picturii l-a constituit perioada inaintasilor lui Rafael, p. milita pentru o intoarcere la puritatea artei acestora. Influenta manierista a desenului spiritualizat si a coloritului delicat se asociaza unui misticism estetizant. Reprezentanti: W. H. Hunt, J. E. Millais, T. Woolner, F. G. Stephens, J. Collinson, Christina Rossetti, E. Burne-Jones, G. Frederic Watts. Organul oficial al p. a fost revista „The Germ”. 2. Curent estetizant in literatura sec. 19, care condamna poezia decadenta si admitea literatura inaintasilor.

INTEGRALISM s. n. 1. curent de avangarda in literatura dintre cele doua razboaie mondiale care proclama o arta a imediatului si a autenticitatii totale. 2. aspiratie catre actualizarea completa a propriei ideologii in viata social-politica. (< it. integralismo)

TEATRU s.n. I. 1. Cladire special construita pentru reprezentarea spectacolelor. 2. Spectacol, reprezentatie. ◊ A face (sau a juca) teatru = a se preface. 3. arta de a reprezenta opere dramatice; dramaturgie; profesiunea de actor. 4. literatura dramatica; culegere de piese. II. Loc unde se petrece, unde se desfasoara o intamplare, un eveniment. ◊ (Mil.) Teatru de operatii (sau de razboi) = camp de lupta. // (In forma teatro-; scris si theatro-) Element prim de compunere savanta cu semnificatia „(referitor la) arta dramatica”, „dramatic”, „(referitor la) teatru (I)”, [Pron. tea-. / cf. fr. theatre, it. teatro, germ. Theater < lat. theatrum, gr. theatron].

DADAISM s. n. curent literar si artistic aparut in 1916 in Europa, caracterizat prin negarea si rasturnarea valorilor artistice, existente, cultivand ilogicul, arbitrarul irational, suprimarea oricarei legaturi dintre gandire si expresie in literatura, colajele, alaturarea incoerenta de linii si de culori in artele plastice; dada. (< fr. dadaisme)

ACADEMIE s.f. 1. Prima scoala filozofica, infiintata de Platon la Atena, care isi tinea intrunirile in gradinile consacrate eroului Akademos. 2. Inalta institutie culturala, creata pentru a ajuta la progresul stiintei, al artei etc.; societate a unor oameni de cultura care se ocupa cu literatura, stiintele etc. 3. Scoala superioara de nivel universitar, neincadrata intr-o universitate sau politehnica. [Gen. -iei. / Cf. fr. academie, it. accademia, lat. academia < gr. akademia].

PENTAMORFOZA s. f. (arte) metoda a dialecticii pentadice aplicata la muzica, arhitectura, sculptura, pictura si literatura. (< fr. peutamorphose)

MUZA, muze, s. f. 1. (Mitol.) Fiecare dintre cele noua divinitati alegorice ocrotitoare si inspiratoare ale artelor si ale stiintelor; spec. zeita a poeziei, care inspira pe poeti. 2. Inspiratie poetica. 3. (Livr.) Poezie, literatura. – Din lat., it. musa, fr. muse, ngr. musa, germ. Muse.

ARGINTESCU-AMZA, Nicolae (1904-1973, n. Galati), critic de arta si eseist roman. Cronici, studii si articole despre fenomenul artistic contemporan. Monografii („Vermeer”). Traduceri din literatura universala.

POETIC, -A, poetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care apartine poeziei, privitor la poezie. ♦ De poet. 2. Adj. Fig. Care poate inspira pe poeti, demn de a fi motiv de inspiratie; p. ext. impresionant, fermecator. 3. S. f. (Si adjectival, in sintagma arta poetica) Tratat despre creatia poetica; ansamblu de reguli pentru alcatuirea unei opere literare; ramura a teoriei literaturii care se ocupa de creatia poetica. 4. S. f. Ansamblu de forme si de principii poetice (1) caracteristice unei epoci sau unui curent literar; maniera poetica caracteristica unui poet. – Din ngr. poiitkos, poiitiki, lat. poeticus, poetica, it. poetico, poetica, fr. poetique.

TEATRU, teatre, s. n. I. 1. Cladire sau loc special amenajat in vederea reprezentarii de spectacole; p. ext. institutie de cultura care organizeaza spectacole. 2. Spectacol, reprezentatie dramatica. ◊ Loc. adj. De teatru = care se reprezinta la teatru (I 1), destinat a fi reprezentat pe scena. ◊ Expr. A face (sau a juca) teatru = a se preface. ♦ (Fam.) Discutie aprinsa intre mai multi, cearta care atrage pe curiosi. 3. arta de a prezenta in fata unui public un spectacol, o piesa. ♦ Profesiunea de actor, de regizor. 4. literatura dramatica; culegere de piese. ♦ Ansamblul operelor dramatice care prezinta caractere comune sau au o origine comuna. II. Loc unde se petrece un eveniment, unde are loc o actiune. ◊ Teatru de operatii (sau de razboi) = camp de lupta; teritoriu, loc unde au loc actiuni militare ample in timp de razboi. – Din fr. theatre, lat. theatrum.

PSIHOLOGISM s. n. tendinta de a interpreta fenomenele sociale, arta, morala, religia si alte forme ale constiintei sociale prin factorul psihologic; exagerare a importantei factorului psihologic in literatura. ♦ ~ lingvistic = curent in Rusia, dupa care unicul obiect de studiu al lingvisticii ar trebui sa fie actul individual al vorbirii, conceput ca un proces psihic, fara nici o legatura cu viata sociala. (< fr. psychologisme)

PORTRET ~e n. 1) (in artele plastice) Reprezentare (prin desen, pictura, gravura) a unei persoane; chip. 2) Descriere orala sau scrisa a unei persoane. 3) (in literatura) infatisare si tipizare artistica a personajului unei opere. ◊ ~ literar schita sau nuvela documentara despre viata si activitatea unei persoane de vaza. /<fr. portrait

RESTAURATIE s.f. 1. Restaurare; (spec.) perioada in istoria unor state, caracterizata prin readucerea pe tron a dinastiilor inlaturate in urma unor revolutii, lovituri de stat etc. 2. Stil in arta franceza din epoca restauratiei burbonilor (1814-1830), care mentine inspiratia din arta antichitatii, dar care, sub influenta romantismului, manifesta interes si pentru stilurile nationale ale goticului si Renasterii. ♦ Perioada in istoria literaturii engleze, cuprinsa intre 1660 si 1702, care se manifesta ca o reactie fata de literatura fantezista, sclipitoare a Renasterii elisabetane, orientandu-se spre clasicism. [Gen. -iei. / cf. fr. restauration, lat. restauratio].

RESTAURATIE s. f. 1. restaurare; (spec.) perioada in istoria unor state, prin readucerea pe tron a dinastiilor inlaturate in urma unor revolutii, lovituri de stat etc. 2. stil in arta franceza din epoca restauratiei Burbonilor (1814-1830), care mentine inspiratia din arta antichitatii, dar care, sub influenta romantismului, manifesta interes si pentru stilurile nationale ale goticului si Renasterii. ◊ perioada in istoria literaturii engleze, intre 1660 si 1702, care se manifesta ca o reactie fata de literatura fantezista, sclipitoare, a Renasterii elisabetane, orientandu-se spre clasicism. (< fr. restauration, lat. restauratio)

BEZA, Marcu (1882-1949, n. Vlaho Clisura, Macedonia), scriitor si diplomat roman. M. coresp. al Acad. (1923), prof. univ. la Londra. Studii de literatura universala si comparata („Romanul englez contimporan”). Povestiri din viata aromanilor, romane („O viata”), memorialistica („Cartea cu amintiri”). Colectionar de arta.

PARNASIANISM (< fr.; {s} gr. Parnassos) s. n. Curent literar aparut in Franta la mijlocul sec. 19, numit astfel dupa titlul publicatiei „Parnasul contemporan” (3 vol., 1866, 1871, 1876), care reprezinta manifestul scolii parnasiene. Avand ca promotori pe Th. Gautier, Leconte de Lisle, Th. de Banville, Ch. Baudelaire, urmati de Sully-Prudhomme, J.-M. de Heredia, Mallarmee, Verlaine, C. Mendes si, apoi, de Bourget, Saint-Beuve, A. France, Villiers de l'Isle-Adam s.a., p. a reprezentat o reactie fata de excesele lirismului romantic. Situand creatia poetica sub semnul „impasibilitatii lucide” si al analogiei cu artele plastice, p. cultiva constructia savanta si impersonala, descriptiva sau evocativa, virtuozitatea formei, imagismul rafinat si armonia plastica. Contestat in Franta de simbolisti (a caror poezie sta sub semnul analogiei cu muzica), in literatura romana p. a coexistat cu simbolismul (A. Macedonski, I.C. Savescu, N. Davidescu, I. Pillat si Cincinat Pavelescu).

RESTAURATIE (‹ fr., lat.) s. f. 1. Perioada din istoria unor state, caracterizata prin readucerea pe tron a dinastiilor inlaturate in urma unor revolutii, lovituri de stat (ex. restaurarea Bourbonilor in Franta, 1814-1830, a Stuartilor in Anglia, 1660-1714). 2. Stil in arta franceza din epoca r. (1); face trecerea intre stilurile Empire si Ludovic-Filip, mentinand inspiratia din arata Antic., dar, sub influenta romantismului, manifesta si interesul pentru stilurile nationale ale goticului si Renasterii. S-a caracterizat prin linii usor curbate, forme rotunjite, ornamente gratioase. 3. Epoca in istoria literaturii engleze, urmand perioadei elisabetane si promovand clasicismul (J. Dryden, S. Butler s.a.).