blafard (-da), adj. – Palid, fara culoare. Fr. blafard (sec. XX). Este galicism, care apare uneori in literatura contemporana.

BIBERI, Ion (1904-1990, n. Turnu Severin), medic si scriitor roman. Romane si nuvele („Oameni in ceata”, „Proces”), eseistica literara („Studii asupra literaturii contemporane”, „Poezia, mod de existenta”), traduceri.

HAULICA, DAN (n. 1932, Iasi), critic literar si de arta roman. M. coresp. al Acad. (1993), prof. univ. la Bucuresti. Redactor-sef al revistei „Secolul 20” (1967-1990). Presedinte al Asociatiei Internationale a Criticilor de Arta (1981-1984). Ambasador, delegat permanent al Romaniei pe langa UNESCO (din 1990). Preocupari in domeniul artei si literaturii contemporane („Critica si cultura”, „Brancusi, ou l’anonymat du genie”, „Peintres roumains”, „Nostalgia sintezei”, „Geografii spirituale”, „Dimensiuni ale artei moderne”).

DAICHES [deiʃiz], David (1912-2005), critic si istoric literar englez. Monografii si studii de referinta consacrate literaturii contemporane („Noi valori literare“, „Romanul si lumea moderna“, „Epoca contemporana in literatura britanica“) si opera de sinteza „Istoria critica a literaturii engleze“, apreciata pentru subtilitatea demersului critic.

CROHMALNICEANU, Ovid S. (1921-2000, n. Galati), critic literar roman. Comentator al fenomenului literar contemporan („literatura romana intre cele doua razboaie mondiale”), monografii despre T. Arghezi, L. Blaga. Proza stiintifico-fantastica („Istorii insolite”).

SATANISM s.n. Caracter satanic; atitudine satanica. ♦ Tendinta in literatura occidentala contemporana de a lua ca motiv de inspiratie diavolul. [< fr. satanisme].

OSTERLING [ostərliŋ], Anders Johan (1884-1981), scriitor si critic literar suedez. Creator sa uneia dintre cele mai reprezentative poezii lirice ale literaturii suedeze contemporane, intr-o cromatica apropiata de simbolism si impregnata de melancolie („Arbori in floare”, „Cartea idilelor”, „Ecoul marii”, „Tarziu in viata”, „Fuga anilor”). Studii critice („Impresii in timp”, „Poezia si viata”), memorialistica („Oameni si peisaje”); traduceri.

NEOROMANTISM s. n. Curent in literatura moderna si contemporana aparut ca o reactie de tip romantic impotriva naturalismului. [Pr.: ne-o-] – Din fr. neo-romantisme.

CIMPOI, Mihai (n. 1942, Larga, Basarabia), critic si istoric literar roman. Studii si analize critice consacrate literaturii clasice si contemporane („Alte disocieri”, „Cicatricea lui Ulise”), un original eseu despre poetica lui Mihai Eminescu („Narcis si Hyperion”). M. de onoare al Acad. Romane (1991).

ARGINTESCU-AMZA, Nicolae (1904-1973, n. Galati), critic de arta si eseist roman. Cronici, studii si articole despre fenomenul artistic contemporan. Monografii („Vermeer”). Traduceri din literatura universala.

NEOREALISM s. n. 1. Curent filozofic contemporan care identifica constiinta cu existenta, redusa la un complex de senzatii independente. 2. Curent in literatura, artele plastice si cinematografia italiana contemporana, care se manifesta printr-o tendinta de apropiere de faptul real, de viata cotidiana a oamenilor obisnuiti. [Pr.: ne-o-re-a-] – Din fr. neo-realisme.

NEOREALISM s.n. 1. Curent filozofic contemporan care considera ca ontologia are o autonomie absoluta fata de gnoseologie, obiectul cunoasterii constituind o „realitate” independenta de subiectul cunoscator si de procesul cunoasterii. 2. Curent in literatura, artele plastice si cinematografia italiana contemporana, care se manifesta printr-o tendinta de apropiere de faptul real, de viata cotidiana a oamenilor, prezentand, alaturi de personaje si fenomene tipice, fapte brute, marunte, nesemnificative. [Cf. fr. neo-realisme, it. neorealismo].

BABITS [bɔbitʃ], Mihaly (1883-1941), scriitor ungur. Poezie de factura intelectuala, impregnata de cultul formelor lirice („Valea nelinistii”). Romane pe teme contemporane („Fiii mortii”), eseuri („Viata si literatura”), o istorie a literaturii europene. Traduceri.

NEOREALISM n. 1) Curent in filozofia contemporana cu tendinta realista. 2) Curent modern in literatura, cinematografie si in artele plastice, care se caracterizeaza prin democratism, apropiere de viata cotidiana si prin simplitatea mijloacelor de expresie. [Sil. ne-o-re-a-] /<fr. neo-realisme

CIOCULESCU, Serban (1902-1988, n. Bucuresti), critic si istoric literar. Acad. (1974). prof. univ. la Bucuresti. Articole si cronici literare animate de credinta in rationalitatea actului critic si relevanta exegezei filologice („Aspecte literare contemporane”, „Itinerar Critic”, „Tudor Arghezi”), studii despre inceputurile literaturii artistice („Istoria literaturii romane moderne”, in colab. cu T. Vianu si Vl. Streinu). Editor si comentator al lui I.L. Cragiale („Caragialiana”). Memorialistica („Amintiri”).

NEOROMANTISM n. (in sec. XIX) 1) Curent in literatura si arta, aparut ca reactie impotriva naturalismului, care se bazeaza pe estetica romantismului. 2) Tendinta artistica contemporana care porneste de la romantism. [Sil. ne-o-] /<fr. neo-romantisme

AVANGARDISM (‹ avangarda) s. f. 1. Miscare intelectuala din primele decenii ale sec. 20, caracterizata prin cautarea unor solutii radicale, revolutionare, printr-o ruptura hotarita cu trecutul si traditiile. 2. Denumire generica data unor curente si grupari literar-artistice (f******m, cubism, dadaism, suprarealism etc.) aparute la inceputul sec. 20, care incercau sa sparga canoanele artei traditionale, academice, recurgind la formule indraznete, uneori excentrice. In literatura si arta romana a. devine o prezenta activa indeosebi in perioada interbelica, grupindu-se in jurul publicatiilor „contemporanul”, „75 H.P.”, „Integral”, „Unu”, „Punct” s.a.

ŌE, Kenzaburo (n. 1935), scriitor japonez. Creator al unei opere impresionante ca dimensiuni, influentata de literatura europeana, intr-un stil propriu, indepartat de maniera japoneza traditionala. Romane in care creaza o lume imaginara unde mitul se condenseaza intr-un spectacol bulversat al situatiei omului in lumea contemporana („Anotimpul soarelui”, „Captura”, „Jocul secolului”, „Tipete”, „O problema personala”, „Perversii”, „Epoca noastra”, „Strigatul linistit”, „Viata linistita”). Eseuri. Premiul Nobel pentru literatura (1994).

REALISM s. n. 1. curent in filozofia scolastica care sustinea ca notiunile generale ar avea o existenta reala, obiectiva, precedand existenta lucrurilor individuale. ◊ conceptie care recunoaste ca lumea este o realitate independenta de subiectul cunoscator. ♦ ~ critic = denumire a mai multor curente din filozofia contemporana care recunosc realitatea lumii externe, dar interpun intre subiect si obiect „datul” sau „esentele”, ajungand la concluzii agnostice sau idealist-obiective; ~ naiv = materialismul spontan al vietii cotidiene, convingerea izvorata din practica vietii, potrivit careia lucrurile exista independent de constiinta omeneasca si se reflecta in ea. 2. curent in arta si literatura care promoveaza intelegerea adanca si redarea realitatii obiective in trasaturile ei tipice; orientare, tendinta generala a artei din toate timpurile de a reflecta veridic realitatea. ◊ noul ~ = curent artistic marturisind predilectie pentru folosirea nemijlocita a obiectelor aflate in preajma artistului (afise decupate, fragmente de fotografii sau texte, tuburi de culoare etc.), care se aplica prin lipire pe tabloul-obiect. 3. atitudine care tine seama de realitate, simt al realitatii. (< fr. realisme)

PARNASIANISM (< fr.; {s} gr. Parnassos) s. n. Curent literar aparut in Franta la mijlocul sec. 19, numit astfel dupa titlul publicatiei „Parnasul contemporan” (3 vol., 1866, 1871, 1876), care reprezinta manifestul scolii parnasiene. Avand ca promotori pe Th. Gautier, Leconte de Lisle, Th. de Banville, Ch. Baudelaire, urmati de Sully-Prudhomme, J.-M. de Heredia, Mallarmee, Verlaine, C. Mendes si, apoi, de Bourget, Saint-Beuve, A. France, Villiers de l'Isle-Adam s.a., p. a reprezentat o reactie fata de excesele lirismului romantic. Situand creatia poetica sub semnul „impasibilitatii lucide” si al analogiei cu artele plastice, p. cultiva constructia savanta si impersonala, descriptiva sau evocativa, virtuozitatea formei, imagismul rafinat si armonia plastica. Contestat in Franta de simbolisti (a caror poezie sta sub semnul analogiei cu muzica), in literatura romana p. a coexistat cu simbolismul (A. Macedonski, I.C. Savescu, N. Davidescu, I. Pillat si Cincinat Pavelescu).