RUSESTE adv. In felul rusilor, ca rusii; in limba rusa. – Rus + suf. -este.

RUSISM, rusisme, s. n. Cuvant sau expresie imprumutata din limba rusa (si neasimilata) – Rus + suf. -ism.

RUS, -A, rusi, -se, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Rusiei sau este originara de acolo; 2. Adj. Care apartine Rusiei, privitor la Rusia. ♦ (Substantivat, f.) limba rusa. – Din rus. rus'.

RUSIFICA, rusific, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) asimila cu populatia de limba rusa. 2. Tranz. A modifica (un cuvant, o expresie etc.) dupa structura limbii ruse. – Din fr. russifier.

RUSIFICAT, -A, rusificati, -te, adj. 1. (Despre populatii) Care a fost asimilat de populatia de limba rusa. 2. (Despre cuvinte, expresii etc.) Modificat sub influenta limbii ruse. – V. rusifica.

RUSESTE adv. 1) In felul rusilor; cum obisnuiesc rusii; ca rusii. 2) In limba rusa. /rus + suf. ~este

RUSISM ~e n. Expresie sau cuvant impru-mutat din limba rusa. /rus + suf. ~ism

RUSIFICA vb. I. 1. tr., refl. A (se) asimila cu populatia de limba rusa. 2. tr. A modifica (un cuvant, o expresie etc.) dupa structura limbii ruse. [Cf. fr. russifier].

INSTRUMENTAL, -A I. adj. 1. (despre muzica) executat cu ajutorul instrumentelor. 2. complement circumstantial ~ = complement care arata mijlocul prin care se indeplineste o actiune; propozitie ~a (si s. f.) = propozitie circumstantiala care indeplineste in fraza rol de complement circumstantial instrumental. ◊ (psih.; despre conditionari, obiecte, acte psihice) care serveste drept mijloc pentru dezvoltarea unei actiuni sau obtinerea unui efect. II. s. n. caz al flexiunii nominale in indo-europeana (transmis si in limba rusa) care arata instrumentul cu ajutorul caruia se realizeaza actiunea verbului. (< fr. instrumental)

RUSIFICA vb. I. tr., refl. a (se) asimila cu populatia de limba rusa. II. tr. 1. a face sa adopte institutiile, obiceiurile Rusiei. 2. a modifica (un cuvant, o expresie etc.) dupa structura limbii ruse. (< fr. russifier)

RUSISM s. n. cuvant, expresie etc. imprumutate din limba rusa si neasimilate. (< rus. rusizm)

RUSOFON, -A adj., s. m. f. (voluntar) de limba rusa. (< rus + -fon²)

BULAHOVSKI, Leonid Arsenievici (1888-1961), lingvist ucrainean. Specialist in gramatica comparata a limbilor slave, in limba rusa si in lingvistica generala.

KARAMZIN, Nikolai Mihailovici (1766-1826), scriitor si istoric rus. Unul dintre creatori limbii literare ruse. Memorialistica („Scrisorile unui calator rus”) si nuvele sentimentale („Sarmana Liza”); opera istorica de viziune romantica („Istoria statului rus”, 12 vol.).

TURKMEN, -A, turkmeni, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Turkmeniei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Turkmeniei sau turkmenilor (1), privitor la Turkmenia sau la turkmeni, originar din Turkmenia. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbita de turkmeni (1). – Din rus. turkmen, fr. turkmene.

SANSCRITOLOG, sanscritologi, s. m. Specialist in limba si literatura sanscrita. – Din rus. sanskritolog.

UZBEC, -A, uzbeci, -ce, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Uzbekistanului sau care este originara de acolo. 2. Care apartine Uzbekistanului sau uzbecilor (1), privitor la Uzbekistan sau la uzbeci (1). ♦ (Substantivat, f.) Limba (turcica) vorbita de uzbeci (1). – Din rus. uzbek.

COSMOPOLIT, -A, cosmopoliti, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care apartine cosmopolitismului, privitor la cosmopolitism; care manifesta cosmopolitism. ♦ (Iesit din uz) Care era atras de tot ce era strain. 2. Care tine de mai multe culturi, comun mai multor tari sau tuturor tarilor; universal. ♦ Pestrit, amestecat (prin prezenta mai multor nationalitati si limbi). Oras cosmopolit. – Din fr. cosmopolite. Cf. (pt. sensul 1) rus. kosmopolit.

CALMUC, -A, calmuci, -ce s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Regiunii Calmuce. 2. Adj. Care apartine Regiunii Calmuce si populatiei ei, privitor la aceasta regiune si la populatia ei; calmucesc.3. S. f. Limba din familia altaica, ramura mongola, vorbita de calmuci. – Din rus. kalmyk.

HAKASIA (HAKASA), republica (din 1992) in Federatia Rusa, in SE Siberiei; 61,9 mii km²; 584 mii loc. (1994). Centrul ad-tiv.: Abakan. Expl. forestiere, de carbuni superiori, min. de fier, cupru, plumb, molibden, aur. Grau, porumb si plante furajere. Cresterea bovinelor si porcinelor. Numele rep. vine de la populatia hakasilor, de religie ortodoxa, care vorbesc hakasa, limba din familia altaica, ramura turcica, scrisa (din 1939) cu alfabet rus.

AINU (‹ rus. {i}) subst. Populatie de origine indo-europeana, care locuieste in ins. Sahalin (Federatia Rusa, C.S.I.) si Hokkaido (Japonia); circa 20.000; se ocupa cu pescuitul si, partial, cu agricultura. ♦ Limba izolata, vorbita de populatia a.

MAYA s. m., adj. invar. 1. S. m. Nume al unei vechi populatii indiene din America Centrala. ♦ Limba indiana americana vorbita de aceasta populatie. 2. Adj. invar. Care apartine populatiei maya (1), care se refera la aceasta populatie. – Din fr., sp. maya, rus. maĩia.

POLNOGLASIE s. f. Fenomen lingvistic caracteristic limbilor slave de est, care consta in prezenta grupurilor de sunete „oro”, „olo”, „ere” intre consoane, corespunzand grupurilor „ra”, „la”, „re”, „le” din vechea slava. – Din rus. polnoglasie.

NATIUNE, natiuni, s. f. Comunitate stabila de oameni, istoriceste constituita ca stat, aparuta pe baza unitatii de limba, de teritoriu, de viata economica si de factura psihica, care se manifesta in particularitati specifice ale culturii nationale si in constiinta originii si a sortii comune. [Pr.: -ti-u-] [Var.: (inv.) natie s. f.] – Din lat. natio, -onis, it. nazione, fr. nation, rus. natiia.

ABHAZ, -A (‹ rus.) s. m. si s. f., adj. 1. S. m. si f. (la m. pl.) Popor care s-a constituit pe teritoriul Abhaziei ♦ Persoana care apartine acestui popor sau este de origine din Abhazia. 2. Adj. Care apartine Abhaziei sau care se refera la abhazi (1). ♦ Limba vorbita de abhazi.

ZATON, zatoane, s. n. (Reg.) 1. Lac lung si ingust pe tarmul marii, despartit de mare numai printr-o limba ingusta de pamant. ♦ Loc din cursul unui rau cu apa domoala si adanca, unde se pot adaposti iarna vasele plutitoare. ♦ Scobitura in malul unui rau, unde se aduna pestele. 2. Zagaz facut spre a abate sau a opri apa din cursul ei. ♦ Spec. Ingraditura din stuf sau din nuiele, care se asaza in rau pentru prinderea pestelui; p. ext. locul astfel ingradit. Zatoane circulare. – Din rus., ucr. zaton.

rusa (limba) s. f., g.-d. art. rusei

SANSCRITOLOG ~gi m. Specialist care studiaza limba sanscrita si literatura scrisa in aceasta limba. /<rus. sanskitolog

rusISM s.n. Termen, expresie sau constructie specifica limbii ruse, imprumutata fara a fi necesar de o alta limba. [Et. incerta].

FRAZEOLOGISM s. n. unitate frazeologica, imbinare de cuvinte cu caracter constant, creata in interiorul unei limbi. (< rus. frazeologhizm)

TADJICA f. mai ales art. limba tadjicilor. /<rus. tadjik

rusa f. mai ales art. limba vorbita de rusi. [G.-D. rusei] /< rus. rus

A SE rusIFICA ma rusific intranz. A adopta limba, cultura si obiceiurile rusilor; a deveni asemanator cu rusii. /<fr. russifier

rusISTICA s.f. Studiul limbilor si culturii rusesti. [< rus. russistika].

rusISTICA s. f. studiul limbii si culturii rusesti. (< rus. rusistika)

SANSCRITOLOG, -A s. m. f. savant cunoscator al limbii si literaturii sanscrite. (< rus. sanskritolog)

BIELOrusa f. mai ales art. limba bielorusilor. [Sil. bie-lo-] /<rus. belorus

SANSCRITOLOG, -A s.m. si f. Savant cunoscator al limbii si literaturii sanscrite; sanscritist. [< rus. sanskritolog].

TADJIC, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Tadjikistan. ◊ (s. f.) limba turcica vorbita de tadjici. (< rus. tadjik)

UZBEC, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Uzbekistan. ◊ (s. f.) limba turcica vorbita de uzbeci. (< rus. uzbek)

general (generala), adj. – Care este comun tuturor fiintelor sau obiectelor din aceeasi categorie. Fr. general. – Der. general, s. m. (grad de ofiter superior), din fr., cu multe var. inv. sau pop.: gheneral, ghenerar, ghineral, ghinarar(iu), intrare in limba din sec. XVIII prin intermediul rus. – Der. (din fr.) generalisim, s. m.; generalitate, s. f.; generaliza, vb.

COSMOPOLITISM s. n. 1. conceptie din epoca de criza a sclavagismului grec si roman care promova ideea „cetateniei universale”. 2. conceptie care propaga indiferenta fata de patrie, neincrederea in capacitatile creatoare ale propriului popor, dispretul fata de valorile culturii materiale si spirituale ale propriei natiuni, fata de limba si traditiile nationale progresiste. (< fr. cosmopolitisme, rus. kosmopolitizm)

COSMOPOLITISM s.n. Conceptie politica prin care se propaga indiferenta fata de patrie, dispret fata de valorile culturii materiale si spirituale ale propriei natiuni, fata de limba si traditiile nationale progresiste. [< fr. cosmopolitisme, cf. rus. kosmopolitizm].

PECENEGA f. ist. mai ales art. limba pecenegilor. [G.-D. pecenegei] /<germ. Petschenege, fr. Petchenegues, rus. peceneg

BASCHIR, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Baskiria. ◊ (s. f.) limba din familia altaica, ramura turcica, vorbita de baschiri. (< rus. baskhir)

TURKMEN, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Turkmenia. ◊ (s. f.) limba turcita vorbita intre Marea Caspica si Marea Aral. (< rus. turkmen, fr. turkmene)

BAUDOUIN DE COURTENAY [boduẽ də curtne], Jan Ignacy (Ivan Aleksandrovici) (1845-1929), lingvist rus de origine poloneza. Specialist in lingvistica generala, in gramatica comparata a limbilor indoeuropene si in slavistica. Precursor al fonologiei. Creator al scolii lingvistice de la Kazan.

STADIALITATE s. f. 1. caracter stadial (1). 2. teorie antimarxista idealista care explica trecerea limbii de la o calitate veche la alta noua prin explozii bruste. (dupa rus. stadialnosti)

FORTUNATOV, Filipp Fiodorovici (1848-1914), lingvist rus. Fondator al Scolii lingvistice de la Moscova. Specialist in gramatica comparata a limbilor indo-europene si in lingvistica generala („Compendiu de fonetica comparata a limbilor indo-europene”).

buruiana (-iene), s. f. – Balarie, in general, planta erbacee care creste spontan. – Var. bur(a)iana, bur(u)ian, bur(u)(i)enita, bur(u)(i)enuta. Sl. burjanu (Miklosich, Slaw. Elem., 16; Cihac, II, 34; Berneker 103); cf. bg. buren, sb. burjan, rus. burjan, mag. burjan. Trebuie semnalat ca Berneker considera cuvintul „de origine obscura” in cadrul limbii sb. – Der. buruieniste, s. f. (hatis); buruienos, adj. (napadit de buruieni); imburuiena, vb. (a napadi buruienile un teren).

coleasa s. f. – 1. Terci. – 2. Mamaliga. – Mr. culeas. Origine necunoscuta. Apare in mai multe limbi sl. (bg. kuljasa, sb. kulijes, rut. kułesa, pol. kułesz(a), rus. kules, ceh. kulase, gulase); (Cihac, II, 68; Iordan, Dift., 77), dar nu pare a fi cuvint autentic sl., cf. Berneker 642. Este greu de sustinut din mag. koles „mei” (Weigand, Jb., XVI, 222; Galdi, Dict., 88), daca se are in vedere raspindirea cuvintului; totusi, trebuie sa aiba legatura cu mag. gulyas › rom. gulas „terci cu sos si carne”. – Der. coleser, s. n. (mestecau de mamaliga); colesi, vb. (a dilua, a dizolva, a topi).

coromisla (coromasle), s. f. – 1. Cobilita cu care se duc doua galeti in acelasi timp. – 2. La caruta, orcic. – 3. Constelatia Casiopea. – 4. (Trans.) Fata vioaie si dezinvolta. Origine incerta. Pare der. de la rus., rut. koromyslo (Cihac, II, 73); cuvintul nu este insa sl., apare numai in aceste doua limbi, si dupa Berneker 573 ar putea proveni din rom. curmezis „de-a latul, piezis”, ipoteza care de asemenea pare improbabila. Sensul 4 pare a indica o contaminare a lui coropisnita „insecta daunatoare” cu salamizdra „salamandra”; semantismul nu este insa clar pentru celelalte acceptii.

bogat, -a adj. (vsl. bg. rus. bogatu). Care are multa avere: om bogat. Abundant, imbelsugat: tara bogata. Mult, des: par bogat. limba bogata, fecunda in cuvinte si intorsaturi. Rima bogata, cind se potriveste sunetu mai sus de accent ca: nulitate, calitate. V. baib.

breb (brebi), s. m. – Castor. Sl. bebru, bebri si de asemenea bibru, bobru (Miklosich, Slaw. Elem., 15; Lexicon, 34; Cihac, II, 28; DAR); cf. rus. bobri, pol. bobr, ceh. bobr, cr. breber. Dupa Miklosich, Fremdw., 77, espe un cuvint imprumutat de sl. din vreo limba straina, ceea ce l-a determinat pe Philippide, Principii, 140, sa creada ca slavii il imprumutasera din rom.; totusi, dupa Berneker 44, este cuvint indo-european, normal in sl. Der. din rom. plecindu-se de la lat. fiber, propusa odinioara de Diez, I, 63 si reluata de Koerting 1291 si de Philippide, fusese deja respinsa de Cihac, I, 29 si Densusianu, Rom., XXXIII, 275 si Hlr., 98. Cf. breaban.

cambula f., pl. e (rus. kambula, d. turc. kalkan-balyk, peste scut. V. calcan). Un fel de calcan (peste marin) mai mic numit si limba (pleuronectes flexus).

SEMANTICISM s. n. curent in lingvistica contemporana care sustine ca principala problema a filozofiei ar fi limba, pe care o identifica cu logica si cu realitatea obiectiva, incercand sa inlocuiasca cercetarea stiintifica a realitatii cu analiza formala a sensului cuvintelor. (< rus. semantitism)

KARELIA 1. Republica in NV Federatiei ruse (din 1991); 172,4 mii km²; 794,2 mii loc. (1994). Cap.: Petrozavodsk. Expl. forestiere, de fosforite, nichel, cupru si min. de fier. Cresterea renilor. Vanatoare, pescuit. Intemeiata la 8 iun. 1920. Locuitorii (kareli), de religie ortodoxa, vorbesc o limba din familia uralica, ramura fino-ugrica. 2. Istmul Kareliei, istm situat intre G. Finic (la V) si L. Lagoda (la E), pe terit. Federatiei ruse, cu latimea max. de 105 km si inaltimi cuprinse intre 50 si 173 m. Are numeroase lacuri (cel mai mare: Vuoksa). Orase pr.: Sankt Petersburg, Viborg, Sestroretk.

RADLOV, Vasili Vasilievici (Radloff, Wilhelm) (1837-1918), filolog rus de origine germana. Orientalist. Stabilit in rusia (1858). Curator (din 1884) si director (din 1894) al Muzeului de Antropologie si Etnografie din Sankt-Petersburg. Studii privind limba si viata populatiilor turcice din Asia Centrala („Studii privind literatura populara ale triburilor turcice”, „Dictionar comparativ al limbilor turcice”).

anghilest (-te), s. n. – Octoih. Probabil din sl. angeli jest „ingerul este”, care trebuie sa fie inceputul unuia din imnurile octoihului. Hadeu 1203 il considera un sing. de la *anghilesti, din rus. angeliskaja „(cinturi) angelice”; dar un astfel de sing. ar fi trebuit sa dea in mod normal *anghilesc. Sec. XVI-XVIII, astazi inv. Nu este atestata folosirea sa in limba vorbita.

NORMA ~e f. 1) Suma de reguli recunoscute de majoritatea unei colectivitati ca obligatorii. ~ele limbii literare. 2) Criteriu de apreciere. 3) Marime medie admisa pentru ceva; masura stabilita. ~ de productie. ◊ ~ de consum cantitate de materiale care urmeaza a fi cheltuite pentru obtinerea unui produs finit. /<fr. norme, lat. norma, rus. norma

caleasca (calesti), s. f. – Trasura eleganta, pe arcuri foarte flexibile. – Mr. caleasca. Cuvintul a putut intra in rom. pe mai multe cai, deoarece apare in multe limbi europene. Pare a fi de origine ceha, kolesa (de la kolo „roata”), de aici germ. Kalesche, it. calessa, fr. caleche (› sp. calesa). Cf. pe de alta parte, tc. kaleska, bg. kaliaska, mag. kalicka, pol. kolasa, rus. koljaska. In rom. pare sa fi intrat din tc. sau din rus. (din bg., dupa Conev; insa istoria cuvintului bg. nu este clara; din mag. dupa Galdi, Dict., 112). Meyer, Neugr. St., II, 74, il deriva din rom. ngr. ϰαλιάσϰα.

clopot n., pl. e si pop. cloapete (bg. klopot, clopotel; vsl. klopotu, clampaneala de toaca, klopotati a clampani, a rasuna, klepati, a izbi; sirb. klop[ot]ati, klep[et]ati, a clampani, a hui, klepet, talanga; rus. klepalo, toaca, ceh. klopot, clocotire, graba, intristare. Cp. si cu clampa, clucsa, clocot, pleosc, fleoncanesc, cu fr. cloche si germ. glocke, clopot, cu engl. clock, ceasornic, si cu rom. schiop. V. si closca. Cp. cu zvon). Instrument de alama ca un vas de care atirna o limba care-l face sa sune izbindu-l. Capac de sticla in forma de clopot. Sunet de clopot: aud un clopot. Clopot de cufundat, mare clopot in care se baga un om care, cufundindu-se cu acest clopot in apa, poate sta acolo cit-va timp. A trage clopotele, a trage clopotele unei biserici in semn de onoare pentru cineva (de ex., la sosirea unui episcop). Fig. A face curte, a lingusi. V. harang, talanga; gong.

ZATON, zatoane, s. n. (Reg.) 1. Lac lung si ingust pe litoralul marii, despartit de mare numai printr-o limba ingusta de pamant. ♦ Loc din cursul unui rau, cu apa domoala si adanca, unde pot ierna vasele plutitoare. ♦ Scobitura in malul unui rau, unde se aduna pestele. 2. Zagaz facut spre a abate sau a opri apa din cursul ei. ♦ Ingraditura din stuf sau din nuiele, care se asaza in rau pentru prinderea pestelui; p. ext. locul astfel ingradit. Zatoane circulare. – rus, ucr. zaton.