VALON, -A, valoni, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza (de limba romanica) a sudului Belgiei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine sudului Belgiei sau valonilor (1), privitor la sudul Belgiei sau la populatia lui. – Din fr. wallon, germ. Wallone.

ROMAN¹, romane, s. n. Specie a genului epic, de intindere mare, cu continut complex, care se desfasoara de-a lungul unei anumite perioade si angajeaza mai multe personaje, presupunand un anumit grad de adancime a observatiei sociale si analizei psihologice. ◊ Opera narativa in proza sau in versuri scrisa, in evul mediu, intr-o limba romanica. ♦ Fig. Impletire de intamplari cu multe episoade care par neverosimile. [Var.: (inv.) romant s. n.] – Din fr. roman.

PROVENSAL, -A, provensali, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza din Provence sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine regiunii Provence sau populatiei ei, privitor la Provence sau la populatia ei, originar din Provence. ♦ (Substantivat, f.) limba romanica vorbita de provensali (1); p. ext. limba romanica vorbita in mai multe provincii din sudul Frantei. [Var.: (inv.) provental, -a s. m. si f., adj.] – Din fr. provencal.

SARDA adj. (In sintagma) Limba sarda (si substantivat, f.) = limba romanica vorbita in Sardinia. – Din fr. sarde.

DALMATA adj. si substantival : Limba ~ limba romanica vorbita pana la inceputul sec. XIX in fosta provincie romana Dalmatia. /Din Dalmatia n. pr.

ROMANIC, -A adj. Descendent din romani. ◊ Arta romanica = arta dezvoltata, mai ales in arhitectura, in tarile europene supuse influentei catolice, in sec. X-XIII, care preia unele trasaturi ale artei bizantine si in special elemente din arta carolingiana (edificii caracterizate prin severitate, masivitate si robustete, savante jocuri de volume prismatice si cilindrice ale navelor, absidelor si turnurilor etc.); limba romanica = limba care isi are originea in limba latina; neolatin. ♦ Care se ocupa cu limbile neolatine. [Cf. lat. romanice (loqui) – a vorbi intr-o limba neolatina, germ. romanisch].

SARDA adj. Limba sarda (si s.f.) = limba romanica in Sardinia. [Cf. it. sardo, fr. sarde].

CASTILIAN, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Castilia. ◊ (s. f.) limba romanica vorbita in Spania. (< it. castigliano, fr. castillian)

CATALAN, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Catalonia. ◊ (s. f.) limba romanica vorbita in Catalonia si in principatul Andorra. (< fr. catalan)

DALMAT, -A I. adj., s. m. f. (locuitor) din Dalmatia, dalmatian². II. adj. referitor la Dalmatia; dalmatic. ◊ (s. f.) limba romanica, astazi disparuta, vorbita in fosta provincie romana Dalmatia. (< fr. dalmate)

FRANCEZ, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Franta. ◊ (s.f.) limba romanica vorbita de francezi. (< fr. fransais)

GALICIAN, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Galicia. ◊ (s. f.) limba romanica, asemanatoare cu portugheza, vorbita in Galicia. (< fr. galiciene)

ITALIAN, -A I. adj., s. m. f. (locuitor) din Italia. II. adj. care apartine Italiei sau italienilor. ♦ arta ~a = arta dezvoltata pe teritoriul Italiei, pe baza traditiei atat a artei romane, cat si a celei paleocrestine si bizantine. ◊ (s. f.) limba romanica vorbita de italieni. (< it. italiano)

LADIN, -A adj., s. m. f. (locuitor) care apartine populatiilor retoromane din Elvetia si nordul Italiei. ◊ (s. f.) limba romanica vorbita de ladini. (< fr. ladin, it. ladino, lat. ladinus)

PORTUGHEZ, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Portugalia. ◊ (s. f.) limba romanica vorbita in Portugalia si Brazilia. (< fr. portugais)

PROVENSAL, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Provence. ◊ (s. f.) limba romanica vorbita in sudul Frantei. (< fr. provensale)

RETOROMAN, -A adj., s. m. f. (locuitor) care apartine unei populatii din sud-estul Elvetiei si nord-estul Italiei si din unele regiuni ale Alpilor Dolomitici. ◊ (s. f.) limba romanica vorbita de retoromani, prezentand mari deosebiri dialectale (romansa si friulana). (< fr. rheto-roman, germ. rhetoromanisch)

ROMAN², -A I. adj., s. m. f. (locuitor) al Romei antice. II. adj. 1. din Imperiul Roman. ◊ (despre caractere tipografice) din linii perpendiculare si unghiuri drepte. ♦ cifre e = cifre prin litere sau combinatii de litere; biserica ~a = biserica catolica; catolicism. 2. limba romanica populara vorbita de vechii francezi (inainte de sec. IX). 3. arta ~a = arta dezvoltata in Roma antica si apoi in Imperiul Roman, caracterizata in arhitectura prin edificii grandioase de o mare diversitate, in sculptura cultivand cu precadere portretul puternic individualizat, iar in pictura prin ansambluri de fresca si de mozaic cu tematica bogata. (< lat. romanus)

ROMANOFON, -A adj., s. m. f. (vorbitor) de limba romanica. (< roman/ic/ + -fon²)

SARD, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Sardinia; sardinian. ◊ (s. f.) limba romanica vorbita in Sardinia. (< fr. sarde)

SPANIOL, -A I. adj., s. m. f. (locuitor) din Spania. II. s. f. 1. limba romanica vorbita in Spania si in toate tarile Americii Centrale si de Sud, cu exceptia Braziliei. 2. un fel de esarfa care acopera capul femeilor spaniole. (dupa fr. espagnol, it. spagnolo)

SALA, Marius (n. 1932, Vascau, jud. Bihor), lingvist roman. Acad. (2001). Director al Institutului de Lingvistica din Bucuresti (din 1994). Studii de lingvistica generala si romanica, hispanistica, istoria limbii romane („Contributii la fonetica istorica a limbii romane”, „Phonetique et phonologie du iudeo-espagnol de Bucarest”, „El lexico infigena del espanol americano” in colab., „Le judeo-espagnol”, „Limbile lumii. Mica enciclopedie”, „Enciclopedia limbilor romanice” in colab., „Vocabularul reprezentativ al limbilor romanice”, in colab., „Introducere in etimologia limbii romane”, „De la latina la romana”, „Limba romana, limba romanica”). Redactor responsabil la „Dictionarul limbii romane”, serie noua si la „Micul dictionar academic”. Scrieri de popularizare. Membru al mai multor comitete internationale academii din strainatate.

SARDA (‹ fr.) adj. Limba ~ = limba romanica, vorbita in Sardinia de c. 1.000.000 de oameni. Cele mai vechi texte scrise in limba sarda dateaza din c. 1080.

CATALAN, -A, catalani, -e, subst., adj. 1. S. m. si f. (La pl.) Populatie care se gaseste pe teritoriul Cataloniei (Spania) si izolat in Franta, Italia, America Latina etc.; (si la sg.) persoana care apartine acestei populatii. 2. Adj. Care apartine Cataloniei sau catalanilor (1). 3. S. f. limba romanica vorbita de catalani (1). – Din fr. catalan.

DALMAT, -A, dalmati, -te, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana nascuta si crescuta in Dalmatia. 2. Adj., s. m. si f. (Locuitor) din Dalmatia. ♦ (Substantivat, f.) limba romanica ce s-a vorbit in Dalmatia. – Din fr. dalmate.

PANromanic, -A, panromanici, -ce, adj. Care apartine (tuturor) popoarelor sau limbilor romanice ori neolatine, privitor la popoarele sau la limbile romanice sau neolatine. – Pan¹- + romanic.

ROMANIC, -A, romanici, -ce, adj. Care se trage din romani² (1), care are legatura cu Roma antica sau cu poporul roman². ◊ limba romanica = fiecare dintre limbile care au la baza limba latina. ♦ Care se ocupa de limbile derivate din latina. Studii romanice. – Din it. romanico, germ. romanisch.

RETOROMAN, -A, retoromani, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. (La pl.) Populatie care traieste in sud-estul Elvetiei, in nord-estul Italiei si in unele regiuni ale Alpilor Dolomitici; (si la sg.) persoana care apartine acestei populatii. 2. Adj. Care apartine retoromanilor (1), privitor la retoromani. ♦ (Substantivat, f.) limba romanica vorbita de retoromani (1), prezentand mari deosebiri dialectale; ladina. – Din fr. rheto-roman.

ROMANIST, -A, romanisti, -ste, s. m. si f. 1. Specialist in studiul limbilor romanice. 2. Specialist in studiul dreptului roman². – Din fr. romaniste.

ROMANISTICA s. f. Disciplina lingvistica si filologica ce se ocupa cu studiul (comparativ al) limbilor romanice. – Din germ. Romanistik.

PANromanic ~ca (~ci, ~ce) Care tine de toate popoarele si limbile romanice; propriu tuturor popoarelor si limbilor romanice. Fenomen ~. /pan- + ramanic

RETOROMANA f. art. limba romanica vor-bita de retoromani; limba ladina. /<fr. rhetoroman

ROMANISTICA f. Ramura a lingvisticii care se ocupa cu studiul (comparativ al) limbilor romanice; lingvistica romanica. /<germ. Romanistik

ROMANIST s.m. 1. Specialist care se ocupa cu studiul limbilor romanice. 2. Specialist in studiul dreptului roman. 3. Denumire data pictorilor flamanzi din sec. XVI care au lucrat la Roma, imitand pictura maestrilor Renasterii italiene. [Cf. fr. romaniste, germ. Romanist].

CATALAN, -A adj., s.m. si f. (Locuitor, persoana) care apartine Cataloniei. // s.f. limba romanica vorbita de catalani. [Cf. fr. catalan].

agonisi (-sesc, -it) vb. – 1. (Inv.) A munci, a trudi. – 2. A obtine, a cistiga. – 3. A economisi, a pune deoparte. -Mr.agunisescu, agunisire „a munci”, megl. angunises, a(n)gunisiri „ a se grabi”. Mgr. ἀγωνίξομαι, aorist ἀγώνισα „a lupta” (Roesler 563; DAR), de unde provin si it. agognare „a dori amarnic”, si in toate limbile romanice, agonia (rom. agonie, s. f., din fr.; agoniza, vb.; agonistic, adj.). – Der. agoniseala, s. f. (munca; cistig, bunuri); agonisita, s. f. (cistig, economii); agonisitor, adj. (muncitor; care cistiga bine prin munca).

barba (-arbi), s. f. – Par crescut pe barbie si pe obraji. – Mr., megl. barba, istr. borbę. Lat. barba (Puscariu 182; REW 994; Candrea-Dens., 133; DAR) comun tuturor limbilor romanice. – Der. barbarie, s. f. (batrin ramolit, bosorog); barbos, adj. (cu barba); barbusoara, s. f. (caracuda, plevusca). Din rom. provine sas. barbos. – Cf. si barbat.

cirpi (cirpesc, cirpit), vb. – A palmui, a bate, a lovi. Lat. *colapῑre, din gr. ϰολαπίζω. Familia lui colaphus, bine reprezentata in limbile romanice, a disparut din rom. (cf. REW 2034); aceasta pierdere „importanta” dupa Puscariu, Lr., 259, ajunge totala, data fiind confuzia acestui unic rezultat rom., cu a cirpi „a petici”; cf. calabr. curpire „a bate, a lovi”, it. colpire. DAR explica acest cuvint rom. prin asemanarea cu actiunea de a astupa gaurile dintr-un perete prin mortarul care se lipeste, cind este aruncat cu putere. Asemanarea cu tig. kuripen „a lupta” ‹ sp. curar „a lipi” (Claveria 241) pare intimplatoare.

deca- – Cuvint gr. care intra in compunerea unor anumite cuvinte, cu sensul de „zece”, propriu tuturor limbilor romanice (decagram, decalitru, decametru, decapod etc.). Coincide cu lat. deci-. Gr. δέϰα „zece”.

ITALIENIZA vb. tr. a modifica forma cuvintelor unei limbi romanice dupa modelul limbii italiene. ◊ a imita (in stil, in limba) pe italieni. (< fr. italianiser)

ITALO-CELTIC, -A adj. limbi italo-celtice = grup de limbi din familia indo-europeana cuprinzand limbile italice (latina si limbile romanice, osco-umbriana) si limbile celtice. (< fr. italo-celtique)

romanic, -A adj. descendent din romani. ♦ limbi ce = grup de limbi care au la baza limba latina; neolatin. ◊ care se ocupa cu limbile romanice. ♦ arta ~a = arta dezvoltata, in arhitectura, in tarile europene, supuse influentei catolice, in sec. X-XIII, care preia unele trasaturi ale artei bizantine si in special elemente din arta carolingiana (severitate, masivitate si robustete, volume prismatice si cilindrice ale navelor, absidelor si turnurilor etc.). (< it. romanico, germ. romanisch)

ROMANISTICA s. f. disciplina lingvistica si filologica care studiaza limbile romanice. (< germ. Romanistik)

fiulare (fiulari), s. f. – Partea de dedesubt a jugului. Lat. *fibularia (Candrea, Elements, 80; Puscariu 619; REW 3278; DAR). In Trans. si Olt. Nu apare in alte limbi romanice (cf. Rosetti, I, 166). Cf. hiola.

se pron. refl. – Arata ca persoana care indeplineste o actiune este si aceea care o sufera. – Var. Munt. sa. Mr. se. Lat. se (REW 7761), conservat in toate limbile romanice. Ca si in sp. are si valoare de pron. nehotarit: se spune = fr. on dit; sade cum se sade = „sade ca toata lumea”.

starui (staruiesc, staruit), vb. – 1. (Inv.) A se baza, a consista. – 2. A persevera, a continua. – 3. A permanentiza, a dura, a dainui in aceleasi conditii. – 4. (Inv.) A-si indrepta privirea, a avea in vedere. – 5. A insista, a persista, a se incapatina. – 6. A sprijini, a recomanda, a aprecia, a ocroti. Pare formatie culta, pornind de la stare, pentru a obtine cu ajutorul suf. nuantele pe care limbile romanice le indica prin intermediul pref. (Tiktin; Candrea), cf. dare si darui, tirg si tirgui etc. Apare pentru prima oara la Cantemir. In evolutia sa semantica ar fi putut sa se sprijine pe pol. staworac „a insista”, cf. ceh. starati „a insista” (Cihac, II, 363; Conev 98); dar aceasta coincidenta ar putea fi intimplatoare. Der. staruinta, s. f. (permanenta, persistenta; insistenta; perseverenta; favoare, protectie); staruitor, adj. (insistent).

BARTOLI, Matteo (1873-1946), lingvist italian. Specialist in limbile romanice, descoperitor al limbii dalmate, creator (alaturi de G. Bartoni) al scolii neolingvistice. S-a ocupat si de dialectul istroroman. M. coresp. al Acad. Romane (1914).

SARINE (SAANE), rau in SV Elvetiei; lungime 129 km; marcheaza simbolic frontiera lingvistica intre Elvetia vorbitoare de limbi romanice si Elvetia germana.

NEOLATIN, -A, neolatini, -e, adj. (Despre limbi) Care continua limba latina; romanic; (despre popoare) care descinde din romani, de origine latina. [Pr.: ne-o-] – Din fr. neo-latin.

NEOLOGISM s. (LINGV.) (neobisnuit) novicism. (Un ~ romanic al limbii romane.)

NEOLATIN ~a (~i, ~e) 1) (despre limbi, dialecte) Care s-a dezvoltat din limba latina; romanic. 2) (despre popoare) Care este de origine latina; care se trage de la romani. [Sil. ne-o-] /<neo-latin

NEOLATIN, -A adj. care are la baza limba latina; romanic; (despre popoare) de origine latina. (< fr. neo-latin)

LADIN², -A, ladini, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a unei parti din Elvetia si din nordul Italiei; p. ext. retoroman. 2. Adj. Care apartine ladinilor² (1), privitor la ladini² ♦ (Substantiv, f.) limba de origine romanica vorbita de ladini² (1); retoromana. – Din it. ladino.

romanic adj. neolatin. (limba ~.)

AMERICA LATINA, denumire generica a tarilor care ocupa America de Sud si America Centrala istmica si insulara (la sud de Rio Bravo del Norte). Denumirea provine de la faptul ca in aceste tari predomina limbile de origine romanica. Pe terit. A.L. sint 33 de state si citeva teritorii dependente, insumind o supr. de c. 450 mil. loc. (1989). In 18 tari, limba oficiala este spaniola, in 12 engleza, iar in celelalte se vorbeste portugheza (Brazilia), franceza (Haiti) si olandeza (Surinam). 10 la suta din populatia A.L. vorbeste limbile amerindiene.

LADIN, -A (‹ it.; {s} lat. latinus „latin”) s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. (La m. pl.) Grup lingvistic neolatin, care se extinde pe o arie cuprinsa intre Alpii centrali si Vestul Marii Adriatice. Termenul deriva de la denumirea pe care locuitorii regiunii Engadine o dadeau propriei limbi (ladin din latinum); extins de G.I. Ascoli vorbitorilor din zona sudeta pentru a dovedi inrudirea si unitatea limbii lor. Se imparte in trei grupe: occidentala (romansa), centrala (dolomitica) si orientala (friulana); p. ext. retoroman. ♦ Persoana care apartine acestor populatii. 2. Adj. Care apartine ladinilor (1), referitor la ladini. ♦ (Substantivat, f.) limba de origine romanica vorbita de ladini (1); p ext. retoromana.

ROMANIA 1. Denumire conventionala data de lingvisti si istorici terit. pe care sunt raspandite limbile si popoarele romanice; denumirea dateaza inca de la sfarsitul Antic., cand prin Romania se intelegea, in opozitie cu Barbaria, un terit. stapanit de romani au, mai tarziu. locuit de o populatie romanizata. 2. Denumire a Imp. Roman, Imp. Bizantin si apoi a Imp. Latin de Constantinopol (1204-1261).

alega (-g, -at), vb. refl. – A se prinde, a se lipi. Lat. alligāre (DAR; REW 363), cf. it. allegare, fr. allier, sp. aligar, port. alligar (toate cuv. romanice sint formatii neol.). limba lit. prefera forma simpla lega, cu acelasi sens, dar in limba pop. are o circulatie intensa. Este dublet al lui alia, vb., din fr. allier, de unde si alianta, s. f.; aliaj, s. n.; aliat, s. m.

RETOROMAN, -A adj. (Despre limba, dialecte) Vorbit de o populatie romanica din unele regiuni ale Elvetiei orientale, din Tirol si din Friul. [< fr. rheto-roman].

FILOLOGIE f. 1) Ansamblu de stiinte sociale, care se ocupa cu studiul limbii si creatiei literare a unor popoare. ~ romanica. ~ slava. 2) Stiinta care se ocupa cu studiul si editarea textelor (vechi). [Art. filologia; G.-D. filologiei; Sil. -gi-e] /<fr. philologie

IDIS s. n. Idiom german al carui vocabular s-a imbogatit in cursul evolutiei cu alte elemente (ebraice, romanice, slave), vorbit de unele populatii evreiesti. ◊ (Adjectival, inv.) limba idis. – Din fr. yiddish, germ. judisch.

ROHLFS [ro:lfs], Gerhard (1892-1986), lingvist si filolog german. Prof. univ. la Berlin, Tubingen si Munchen. Specialist in romanistica („Gramatica istorica a limbii italiene si a dialectelor sale”, „Studii de onomastica romanica”). Preocupat mai ales de de dialectologie si de lexicografie.

MEGLENOROMAN, -A, meglenoromani, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia romanica aflata in sudul Peninsulei Balcanice, in regiunea Meglen. 2. Adj. Care apartine meglenoromanilor (1) sau limbii lor, privitor la meglenoromani. ♦ (Substantivat, f.) Idiom vorbit de meglenoromani si care reprezinta un dialect al limbii romane. – Meglen (n. pr.) + roman.

romanic ~ca (~ci, ~ce) 1) (despre persoane) Care se trage din romani; descen-dent din romani. 2) (despre limbi) Care are la baza limba latina; care provine din limba latina. 3) Care studiaza limbile, literaturile si culturile neolatine. Studii ~ce. /<it. romanico, germ. romanisch

codobatura (codobaturi), s. f. – Pasare, prundar (Motacilla). – Mr. coadabatura, cutrubatura, megl. coadarabatura. Lat. pop. *codabattula (Pascu, I, 50; Candrea-Dens., 150; REW 1774; DAR). Este sigur ca aceasta compunere este anterioara rom., nu numai datorita consonantei dialectelor, ci si calabr. codivattula. In general, celelalte limbi au preferat comp. inversa (it. batticoda, vicent. batikoa, flor. battikova, prov. bateco) sau bazata pe alte elemente. Pentru numeroasele forme romanice ale numelui pasarii cf. Erich Poppe, ZRPh., LVI, 392-404 sI V. Garcia de Diego, RFE, 1931, 7.